Nu cred că există zi în care eu să nu privesc cerul. O obișnuință la fel ca spălatul pe dinți. 🙂
Am citit undeva, nu mai știu unde, că sunt oameni care nu ridică ochii spre cer. Dar, oare, și-au pus ei vreodată întrebarea cât pierd?
Mă gândesc că nu a avut cine să-i îndrume să folosească și această supapă, asta pentru că imaginile pe care le oferă cerul și norii lui sunt tămăduitoare.
Sunt zile, ca cea de astăzi, în care cerul a fost curat, curat și de un albastru ce aducea cu cel de la Voroneț. Foarte frumos dar răcoare, nu ca-ntr-o zi de vară, atunci când căldura îți mângâie obrajii și alintă nasul.
La finalul săptămânii am prins un cer superb, e drept că nu aici ci la capitală, iar pentru că nu puteam rata așa ceva, am oprit și am fotografiat pe-ndelete.
Ba, la un moment dat a apărut și o gaură-n cer că nici n-am zis că nu avem vizitatori.
De aceea îmi place peste măsură să călătoresc cu avionul pentru că știu că de acolo, de sus, imaginile sunt și mai spectaculoase. Am avut plăcerea de a prinde apusuri și răsărituri care m-au teleportat în alte lumi.
Ah! apropo de alte lumi; oare cum o fi cerul lor de acolo? Până când va veni cineva de pe Marte ori Venus, nu putem decât să ne imaginăm și când vine vorba de imaginație, limite nu există.
Aveți momente în care țopăiți prin galaxii? Dar cu capul în nori, mai sunteți?
Da, ați putea înțelege altceva din titlu dar pot eu să-mi imaginez vizite și plimbări prin Paris chiar dacă fizic nu sunt acolo? Firește că pot, pentru că nu mă poate opri nimeni. 😉
Mai bine spus, nu-mi poate nimeni opri gândurile pentru că nici eu nu sunt capabilă s-o fac.
O provocare venită de la o doamnă profesoară de franceză m-a teleportat preț de câteva zile bune, atât cât am meșterit la ea, prin cea mai rafinată lume: cea pariziană.
În realitate, n-am ajuns până acum acolo dar sper să nu închid ochii înainte să bifez această destinație.
Mi-am amintit de incursiunile avute cu Luca, atunci când am aflat foarte multe detalii despre arhitectul celebrului turn. Le puteți vedea dacă deschideți link-ul de mai jos.
Deasemenea, mi-am adus aminte de cum am pregătit excursia lui Răzvan la Paris, atunci când am stabilit ce anume să viziteze când va fi la fața locului.
Ei bine, toate aceste amintiri legate de copiii mei m-au însoțit pe parcursul meșterelilor mele. Am considerat că unui cabinet de limbă franceză asta i se potrivește cel mai mult.
Pe lângă semețul turn, ce are o dimensiune de 130 centimetri lățime și 150 centimetri înălțime, l-am mai confecționat și pe celebrul băiețel francez, cel căruia nu-i lipsește bereta.
S-a cerut și un avizier, acolo unde se vor odihni, pentru a fi admirate, lucrările copiilor.
Este flancat de culorile pe care le regăsim în drapelul acestei țări dar și de o hartă în miniatură.
Eu am fost cea care am mers pentru a le monta, asta pentru că distanța mi-a permis. Într-o toamnă ce nu mai contenește să ne surprindă, am purces la drum.
Am găsit o școală frumoasă, nouă, o doamnă bună de pus la rană și o clasă de copii pe cinste. Mi-au și cântat, la final, după ce au văzut cum s-a primenit sala lor de curs.
Chiar dacă ești departe, imaginația te ajută să poți trăi tot soiul de senzații. Și ce, credeți că e rău? Nici pe departe! Din contra.
Iată că s-a bifat primul proiect din viața de școlărel de clasa a VI-a. A fost făcut în mare grabă, asta pentru că din motive pe care nu le înțeleg, jumătate de clasă nu a înțeles că trebuie predat luni. Așa, am fi avut răgaz un week-end să-l pregătim mai pe-ndelete și copiii să lucreze la el în tihnă.
Ieri, la ieșirea de la cursuri, am aflat că trebuie predat mâine, atunci când se și celebrează „Ziua Europeană a Limbilor” și ce aceea totul a fost făcut pe repede-nainte.
Dar chiar și așa, în ciuda impedimentelor, clipele petrecute împreună au fost de calitate și extrem de intense.
Știu, vor fi poate voci care vor spune că proiectele sunt ale copiilor dar aceștia cu ce să le facă? Nu au nevoie de materiale pe care ei să le asambleze ori monteze într-un fel? E nevoie de logistică pentru că, în România, dacă e să facă un copil singur un proiect, înseamnă să scrie o compunere, ori un eseu.
Pentru a fi mai variat și mai de neuitat e nevoie de imprimantă, cerneală și hârtie, culori, carioci și tot soiul de benzi adezive, de lipiciuri, capse ori mai știu ce anume se cere.
Tema a fost frumoasă și ofertantă și se putea aborda în nenumărate feluri. Proiectul se putea face singur ori în echipă iar Luca a stabilit cu Sebi, prietenul lui, să mai facă, încă o dată, echipă.
Îmi place că există un anumit freamăt și o dorință de a lucra.
Ineditul proiectului de astăzi este acela că a participat și Răzvan, el fiind încă acasă, urmând a pleca la finalul săptămânii.
Copiii au optat pentru a trece în revistă toate țările Europei, în acest scop printând toate drapelele. Le-am împărțit în două și fiecare a completat care este țara, ce limbă se vorbește, capitala și un element caracteristic țării respective.
Rând pe rând au fost completate toate aceste cartoline iar copiii au fost ajutați de Răzvan, pentru că o parte din capitale au fost mai greu de rostit. 🙂
La un moment dat, a fost o chestie nostimă, atunci când pentru a afla ceva, un lucru caracteristic despre Estonia, Răzvan și-a sunat un prieten. Acesta ne-a povestit despre o mâncare specifică meleagurilor lui.
A luat ceva timp completarea cartolinelor dar după ce s-au terminat, a urmat montarea materialelor pe o coală de carton. Acolo, pe lângă drapele, am mai confecționat un tabel unde am scris câteva cuvinte în mai multe limbi.
Copiii le-au făcut armonică și le-au lipit pe coala de carton.
Un alt moment frumos a fost acela în care cei doi prieteni au rostit cum anume fac animalele în diferite limbi. Onomatopeele, odată pronunțate, au creat voie bună.
Minute bune au trecut până ce materialele și-au găsit loc pe planșă. Printre ele s-au strecurat și niște proverbe, scrise în mai multe limbi.
La final, veți observa că mai apare un copăcel care are scrise părțile componente în limbi diferite iar Luca le-a scris și în românește, un grafic în care se vede care sunt socotite limbile cele mai greu de învățat și cum arată o scară de acest gen dar și niște remarci la întrebarea; La ce ne folosește cunoașterea unei limbi străine?
Poate e bine de menționat că în acest grafic, limba română este socotită a fi ușor de învățat, ceea ce pare un paradox în zilele de astăzi având în vedere cum se vorbește în țara noastră.
(sursa foto: danatranslations.com)
În confecționarea acestui material am găsit un real ajutor pe site-ul http://edl.ecml.at.
Cam așa sună povestea confecționării primului proiect de clasa a VI-a. Chiar dacă totul s-a petrecut repede, tot am rămas cu ceva frumos. Sper să se mai repete isprăvi de acest gen.
Pentru că e 20 iulie, la noi e sărbătoare.
De 22 de ani e o sărbătoare pe care o trăim cu sufletul plin de recunoștință.
Dintre toți, eu cred că sunt persoana cea mai bucuroasă, pentru că, nu-i așa?, mamele cred întotdeauna asta.
Îi mulțumesc primului meu copil pentru toate momentele pe care mi le-a oferit dar și pentru că a ales să le petrecem împreună.
Și aștept cu nerăbdare să-l îmbrățișez și fizic, că virtual am obosit și nu mai vreau.
La mulți ani!
Am avut bucuria de a confecționa un material pentru o fetiță de clasa a II-a. I-a fost solicitat un proiect iar alegerea a fost legată de Spania.
Pentru asta a fost necesar ca materialul să nu fie terminat, asta revenind în sarcina micuței eleve.
O hartă a Spaniei nu avea cum să lipsească. Pe ea am marcat șase orașe importante.
Pentru fiecare în parte am confecționat niște cartoline cu monumentele reprezentative ori cu festivalurile celebre, aici referindu-mă la cel de la Pamplona. Acestea au fost specificate de către mama copilului.
1. Barcelona – Sagrada Familia
2. Madrid – Palacio Real
3. Valencia – City of Arts and Sciences
4. Sevilla – Metropol Parasol
5. Granada – Alhambra
6. Pamplona – poza de la festivalul San Fermin
Cartolinele le-am făcut sub forma unor felicitări pe care le-am laminat dar nu integral. pentru că interiorul l-am lăsat fără folie, așa copilul putând scrie câteva cuvinte despre imaginea respectivă.
Un alt element pentru care am optat a fost acela al unui craft. M-am gândit că pentru o fetiță este tentant să meșterească ceva de genul. Cum suntem în Spania vă gândeați că poate lipsi o dansatoare? Ei bine, nu!
Iată cum am pregătit acest material inspirată fiind de site-ul make it your own. Am adus modificările de rigoare, în funcție de cum am văzut eu figurina finală.
Materialele de care aveți nevoie pentru a confecționa acest craft:
fetru de diferite culori
un tipar cu silueta dansatoarei
hârtia de filtru de la filtrele de cafea
ață de bumbac de diferite culori
strasuri de diferite culori
bandă decorativă
ornamente din mătase (eu am folosit flori galbene și roșii)
foarfece
pastă de lipit
bandă dublu adezivă
dantelă de mătase de diferite culori
Ar fi trebuit să pictez mâinile și fața dar nu am făcut-o. Am decupat silueta, apoi i-am confecționat o bluză din fetru și am atașat fusta. La mijloc am pus un brâu pe care am lipit câteva ștrasuri. Pentru a da senzația de înfoiat, am lipit două rânduri de volane din dantelă. Pentru păr am făcut două cercuri din ață de bumbac și i-am pus și-o floare, ca să fie elegantă. 🙂 La final, această dansatoare alături de colegele ei vor fi montate pe banda decorativă.
Ca de fiecare dată, abia aștept să văd reacțiile fetiței dar și a mamei. Mulțumesc pentru încredere!
L.E. Totul a fost ok. Coletul a ajuns iar eu sunt foarte fericită.
Atelierele pe care le-am făcut alături de copii, aici referindu-mă la cele de la începutul anului, au adus mari schimbări în modul în care le abordez. Având în vedere că acum nu mă mai adresez unui grup restrâns de copii ci unora de peste 20 de persoane, m-a determinat să caut abordări care să faciliteze interacțiunea fiecărui copil. Pentru că asta doresc eu la activitățile pe care le desfășor: fiecare copil să participe efectiv la ceea ce se întâmplă.
Atunci când el va atașa, scrie, învârti sau mai știu eu ce altă manevră, va privi și înțelege diferit dar mai ales va avea sentimentul utilității și al băgării în seamă. În activitățile tradiționale care se defășoară în școlile noastre, nu apucă să facă asta toți copiii, de obicei învățătorul apelând ori la cei mai băgăcioși ori la cei foarte buni. Nu este timp pentru pierdut și în acest fel, cei mai înceți ori mai nepregătiți asistă neputincioși la excluderea lor, puțin câte puțin. Nu afirm că se face acest lucru intenționat dar așa se desfășoară ostilitățile. Am exemple foarte proaspete în acest sens. 😦
Pe lângă fișele pe care le pregătesc fiecărui copil, dar și doamnei de la catedră, atunci când vine vorba de machetă trebuie să gestionez timpul în funcție de numărul copiilor cărora mă adresez. Și văd pe fețele lor ce mult contează asta. Sunt momente în care, în tumultul jocului, copiii nu au răbdare să-l aștepte pe cel încet să dea un răspuns și atunci îi rog să nu se grăbească, chiar dacă știu că asta-mi perturbă, puțin, mersul lucrurilor.
Încerc să îmbin jocul cu mișcarea, pentru a scoate copiii din amorțeala băncilor și pentru a aduce freamătul competiției.
Nu pot reda în cuvinte satisfacția celor mici și atitudinea lor din timpul desfășurării! E atât de mult entuziasm coroborat cu o relaxare dar și bucurie. Stările astea sunt transmise și părinților atunci când vin după ei, dar din nefericire, mulți dintre adulți nu au timp pentru niște dialoguri esențiale, de scurtă durată, alături de propriii copii. Totul este în grabă, totul pe repede-nainte, copilul rămânând cu bucuria neîmpărtășită de cele mai multe ori.
Cred că ar fi necesar ca și părintele să depună un efort în acest sens, adică al modalității în care interacționează cu propriul copil, pentru că așa cum se prezintă situația astăzi, suntem deficitari și la acest capitol.
Învățătoarele, educatoarele nu sunt bone și nici executanți ci niște parteneri care contribuie la șlefuirea copiilor, educația lor trebuind făcută acasă, de către părinți. De acolo, din sânul familiei, copilul își definește propria listă de valori, își însușește deprinderile elementare de conduită și comportament.
Revenind la atelierele mele dragi, am mai confecționat o învârtitoare, așa cum îmi place mie să-i spun, pentru ca cei mici să poată exersa cu zâmbetul pe buze, grupurile de litere.
Am folosit-o prima dată alături de Spiridușii doamnei Ana, atunci când am vorbit despre albine.
Atunci a fost amenajată să fie în ton cu lecția, adică plină de „miere”. Apoi am adaptat-o, transformând-o pentru a putea vorbi despre noapte și zi, învârtitoarea mea căpătând alte culori.
Dar am descris, pe larg, ce și cum am făcut aici și aici.
A trebuit să mai confecționez o învârtitoare, tot pentru grupuri de litere, iar de data asta am ales să atașez un semn al întrebării dar și unul al mirării, pentru a updata jocul. Aici nu mai trebuia să se spună doar cuvinte folosind grupurile de litere, ci să se facă propoziții cu ele, utilizând și semnele de întrebare și mirare.
Idei sunt, teme – câtă frunză și iarbă – rămâne doar să le îmbrăcăm adecvat pentru a le aduce în fața copiilor. Și ce-i mai frumos decât să lucrezi alături de ei?
Am avut nespusa bucurie de a fi invitată de o mămică și de o doamnă învățătoare la clasa unde micuțul școlărel tocmai a început activitatea. E în Clasa Pregătitoare la o școală particulară. Nu-mi era străină unitatea de învățământ, Școala Creștină Filadelfia, asta pentru că fiii mei au dat acolo producțiile la pian de-a lungul ultimilor ani.
Unitatea de învățământ pe care o pot frecventa de la cei de grădiniță la elevii din ultimul an de liceu este foarte frumoasă dar mai ales bine utilată și gândită. Multe detalii veți găsi accesând site-ul școlii și nu veți regreta, pentru cei din zonă ea fiind o alternativă demnă de luat în seamă. Și nu imposibil de frecventat având în vedere taxele anuale extrem de accesibile.
Buuun, introducerea fiind făcută să vă povestesc cum a fost, pentru că acum sufletul meu a așezat toate informațiile dar mai ales trăirile la locul lor.
M-am pregătit cu o temă care să vină în continuarea subiectului săptămânii, acesta fiind ceasul. La începutul săptămânii, la rugămintea mămicii, am confecționat un ceas, un mare ceas, cu diametrul de 80 de centimetri. Copiii au fost așa de încântați de el și au învățat-lucrat fiecare, încât doamna învățătoare a dorit să vin și cu o completare a temei. Și m-am gândit la noțiunea de noapte și zi dar și la rutina zilei.
La ora stabilită, am pășit în incinta școlii și am ajuns într-o clasă unde se auzeau glasuri ca de clopoțel. Douăzeci de prichindei, eleganți și frumoși, așteptau sosirea mea. După ce ne-am prezentat am intrat direct în subiect. Iar ce-a urmat a fost fascinant.
E o plăcere să lucrezi alături de niște copii așa de destupați. Știau multe despre planeta noastră, despre satelitul natural al ei dar și multe altele.
Împreună am mai adăugat câteva noțiuni despre cum se învârte Pământul în jurul Soarelui, ce se întâmplă atunci și cum iau naștere anotimpurile dar și despre diferențele orare dintre regiuni. Aici am avut ca ajutor macheta confeționată de mine, cea cu echinocții și solstiții.
Am trecut apoi la completarea a două fișe. Le atașez mai jos pentru a le vedea dar și a le folosi dacă este nevoie. Copiii au îndrăgit activitatea, cu atât mai mult cu cât fiecare a trecut și a completat diagrama pe care doamna învățătoare a făcut-o și pe tablă.
Următoarea etapă a fost destinată tot unei fișe iar aici copiii au trebuit să pună cuvintele lipsă, pentru a întregi propozițiile.
Multe remarci s-au auzit în timp ce se completau propozițiile. Unii dintre copii au apucat și să coloreze cercul în care erau reprezentate cele două noțiuni. Restul urma să facă acest lucru acasă.
Fișa ce a urmat a cerut foarfece și lipici și puțină îndemânare. De ce? Pentru că niște pătrățele trebuiau tăiate și puse la locul potrivit. Aici au fost copii care nu prea mânuiau foarfecele cu ușurință dar eu nefiind străină de acest fapt, am ajutat unde a fost nevoie. Sunt mici și au timpul necesar de a învăța și asta. 🙂
Am vorbit, mai apoi, despre rutina zilnică. Mai e nevoie să vă spun ce multe pot povesti acești copii minunați? După ce am explicat ce anume înseamnă rutină, fiecare a povestit despre ce face el.
Dar pentru că sunt momente în care activitățile noastre zilnice sunt diferite, am confecționat un material în care am punctat fiecare moment al zilei, dar nu personalizat ci la modul general. Cartolinele le găsiți mai jos. Eu una le-am printat, asta după ce le-am făcut în limba română, le-am laminat, decupat și înfrumusețat. Am atașat un scai și le-am montat pe un material care mi-a permis acest lucru; o mochetă foarte subțire. 🙂
După ce am vorbit despre acestea, am scos toate cartolinele iar copiii au reconstituit întreg tabloul. Au fost cartoline exact câte trebuiau având în vedere că în clasă sunt 20 de elevi și o doamnă învățătoare. 🙂
Ultima etapă și cea mai antrenantă a fost Jocul rutinelor. Aici am confecționat o machetă pentru a mă ajuta. Pe ea existau cinci hexagoane, trei pentru zi și două pentru noapte, pe hexagon fiind atașate pictograme cu activitățile zilnice. Copilul vedea și învârtea hexagonul ales iar imaginea care îi cădea trebuia analizată. Am avut multe cazuri în care s-a vorbit despre activitatea personală atunci când vine vorba despre mic dejun, prânz ori cină sau mai știu eu ce alt moment al zilei. Copiii au tendința de a spune multe dar am canalizat discuția pe noțiuni generale fără a particulariza în amănunt.
Am constata că timpul zboară cu așa mare repeziciune când faci ceva plăcut că nici bine nu am început și a trebuit să terminăm. Le-am mulțumit pentru găzduire, ei m-au aplaudat, ne-am îmbrățișat și drăgălit și ne-am promis că o să ne mai revedem.
Doresc să-i mulțumesc doamnei Nicoleta Andronic, mămica ce a înlesnit întâlnirea dar și doamnei învățătoare Adina Diaconița, pentru că mi-au permis acest lucru. Am lăsat să treacă două zile de la întâlnirea cu micii școlari pentru ca să pot scrie, cu prețuire, despre această întâmplare care mi-a bucurat sufletul. Abia aștept să îi revăd!
Uite că vacanța asta, care numai de primăvară nu este, te face să-ți aduni puterile și ideile și să mai pui de niște activități menite să umple zilele într-un mod mai plăcut, iar aici ar trebui să citiți fără calculator și tabletă că noi la televizor și telefon nu prestăm. 🙂
De idei nu duc lipsă și caut, mereu, să le îmbrac adecvat pentru că doar așa atracția este garantată iar de succes… nu mai pomenesc.
A trebuit să fac un raft sub formă de fagure în care să poată fi puse diferite dulciuri. Poate o să credeți că e ușor să faci un raft dar vă asigur că nu e așa. Mult am mai copt variantele pentru ca la final să aleg una pe care să o și realizez. Polistirenul este un material extrem de ofertant dar trebuie să știi ce anume să ceri de la el, că nu se face singur.
Dar ceea ce a ieșit m-a făcut peste măsură de mândră și nu aș fi putut să ratez în a concepe o activitate de care să beneficieze, în primul rând, Luca.
Pentru că după vacanța asta vin tezele dar și testările de evaluare m-am gândit să fac o recapitulare din materiile mai importante. Nu că celelalte ar fi mai prejos dar cele care s-au regăsit în jocul nostru au fost:
matematica
limba română
limba germană
limba engleză
istoria
geografia
biologia
cultura generală
Ca să putem juca am mai avut nevoie de două seturi de bile de polistiren, de două mărimi și de un set de întrebări pentru fiecare materie în parte. Pentru secțiunea de cultură generală am apelat la cărțile de mai jos.
Ca joaca noastră să fie mai palpitantă, l-am invitat și pe Sebi, prietenul de clasă al lui Luca. Doamne, nu aveți idee ce frumos a fost! Ei au fost cei care au stabilit regulamentul jocului pe care-l puteți asculta mai jos.
Odată regulile stabilite, am trecut la jocul efectiv.
Am ochit ceea ce doream, am și ratat țintele la care întrebările ar fi avut rata de reușită mult mai mare dar până la urmă, important a fost ceea ce am învățat.
Fișele cu întrebări din fiecare materie le găsiți mai jos ori puteți opta pentru altele, după preferințe. La matematică, copiii au lucrat din culegerea de la școală – Clubul matematicienilor, iar la limbile străine, tot din manuale.
O parte le-am luat de pe didactic.ro iar cele de geografie de pe profudegeogra.eu
Luca a fost în elementul lui la limba engleză iar Sebi la limba germană.
Fie că am răspuns corect sau am greșit, câștigul a fost garantat. Acolo unde au fost dubii am căutat să vedem care este răspunsul bun și așa am lămurit neclaritățile. La final, Luca a avut cel mai mare punctaj, revenindu-i rolul reginei – matcă, Sebi a ieșit al doilea, așa intrând în rândul albinelor lucrătoare iar eu, eu am luat locul unuia dintre trântori. Nu a fost nici o supărare!
După ce am terminat jocul acesta ce a durat zeci de minute bune, copiii au dorit să se joace pe harta noastră interactivă. Strașnică hartă!
Finalul a aparținut unei bătălii navale, pentru că cei mici au dorit să joace acest joc.
Aici, strategul cel mai priceput s-a dovedit a fi Sebi.
Și uite așa, într-o zi ce-ar fi trebuit să fie de primăvară autentică dar care a fost cotropită de o ninsoare care a culcat – la propriu – toate florile iar copacilor le-au înghețat florile și frunzele, noi am reușit să încălzim atmosfera.
Am petrecut câteva ore minunate timp în care ne-am jucat, amuzat dar mai ales am învățat.
Încercați orice metodă care credeți că are sorți de izbândă, pentru că merită!
Pentru întâlnirea de astăzi, cea pe care o am cu clasa doamnei Ana, m-am gândit să vin cu ceva mai inedit și anume, experimente. Știu că multă lume nu le face acasă iar motivele sunt mai multe asta ca să nu mai pomenesc de scuze.
Prima scuză, cea care este în topul listei, este aceea a lipsei de timp. Părinții nu mai au timp, nu că înainte vreme ar fi avut berechet, însă atunci copilul se mai juca afară și mai învăța una-alta din experiența trăită. Vremurile s-au schimbat foarte mult și dacă așa stau lucrurile, cei care au timp poate-l mai împart și cu alții. 🙂 Aici mă încadrez și eu.
O altă cauză a faptului că nu se fac experimente acasă este mizeria de după dar și pregătirea necesară. Ai nevoie de tot soiul de soluții și recipiente iar asta te poate opri din elanul pe care-l poți avea la un moment dat.
De asta am optat în alegerea subiectului.
Și am mai avut unul: pentru că au existat problemele noastre de la școală, acolo unde a fost nevoie să gestionăm atitudinea violentă a copiilor – a colegilor, în special- am fost îndrumată să încerc și această alternativă. Iar ea a avut un impact foarte bun asupra lui Luca.
Deci, astăzi Luca a fost asistentul meu și nu orice fel de asistent ci unul foarte activ.
Nu i-am spus nimic dinainte pentru că știam că nu va dormi peste noapte iar ieri și-a pregătit toate lecțiile pe care le avea pentru astăzi. La momentul oportun, după ce cu o zi înainte am vorbit cu diriginta pentru a o anunța, am mers la școală și l-am luat. A rămas … mască!
Iată-ne în fața spiridușilor, în formulă lărgită. Ei ne-au întâmpinat cu același entuziasm, ca de fiecare dată.
Ceea ce a urmat a fost frumos, foarte frumos și spun asta ținând cont că cei mici nu au vrut să iasă în pauză. Pentru mine – un barometru.
Am început joaca noastră serioasă. Cum pomeneam la începutul relatării, tema a fost despre interiorul Pământului dar și despre vulcani.
Am avut o sumedenie de materiale iar pregătirea lor mi-a luat destul timp, asta pentru că a trebuit să aleg cărțile și abordările cele mai potrivite pentru niște școlari de clasa a I-a dar și să coc niște vulcani.
În primul rând trebuie să pomenesc despre cărți iar acestea sunt:
Începutul a fost dedicat învelișurilor pământului. Am avut o machetă destinată subiectului, pe care copiii au asamblat-o și dezasamblat-o de mai multe ori asta pentru a înțelege cum stă treaba. Luca a citit despre scoarță, manta, nucleu și a oferit micilor școlari mai multe detalii.
Am avut pregătită și o fișă pe care ei să o completeze și coloreze.
Macheta avea și niște cartoline cu informații iar cei mici le-au citit. Au avut nevoie doar de puțin ajutor din partea lui Luca.
A urmat apoi primul experiment, acela al Vulcanului buclucaș subacvatic. E un experiment pe care eu l-am făcut cu Luca de mai multe ori, dar și cu alți colegi de-ai lui veniți în vizită și care a avut un mare succes, de fiecare dată. Mi-ar fi plăcut să fie făcut individual, dar nu am avut atâtea recipiente. Am ales (de nevoie) ca acesta să fie un experiment colectiv pentru ca următorul să fie individual. Ce anume vă trebuie și cum se face, găsiți scris în documentul word de mai jos.
La noi a arătat așa cum se vede în imaginile surprinse de aparat.
Așa de fascinați au fost că nici în pauză nu au dorit să iasă, drept pentru care am continuat. S-a vorbit despre vulcani: ce sunt aceștia, cum apar, câte tipuri de vulcani se cunosc. Copiii au avut ca elemente ajutătoare mai multe fișe. Le vedeți mai jos.
Luca le-a citit toate aceste noțiuni din cărțile prezentate mai sus dar a mai exemplificat și prin niște povești în care actorii principali erau vulcanii. De ajutor ne-au fost ultimele lecții de la istorie, de acolo aflând ce anume s-a întâmplat atunci când vulcanul Vezuviu a erupt iar locuitorii unui întreg oraș, Pompei, au dispărut de pe fața pământului. S-a arătat și la hartă unde anume s-a întâmplat grozăvia.
După ce toate acestea nu ne-au mai fost străine a urmat experimentul în care un vulcan „erupe”. Iar aici am venit pregătită complet. Am copt, din aluatul special de făină cu sare, paisprezece vulcani, pentru ca fiecare copil să aibă vulcanul lui. Așa impactul e mai mare iar copilul mai fericit. 🙂
Fiecare a primit o farfurie în care era un șervețel, pentru a păstra curățenia în clasă dar și a nu murdări școlarii. Apoi, au pus câte o linguriță de bicarbonat, câteva picături de colorant alimentar pentru ca la final să fie adăugat oțetul. Și așa, am avut parte de paisprezece erupții din care am scăpat teferi!
Într-unul dintre vulcani, pentru că în seringa folosită mai exista o rămășiță de cerneală, lava a fost… albastră. Nu confundați cu balena albastră. 🙂
S-a turnat oțet până nu a mai rămas praf de bicarbonat în vulcan. Evident că au plecat cu vulcanul acasă în speranța că vor mai repeta experimentul.
Ultima etapă a fost aceea a unui desen, pe care noi îl avem de multă vreme. El a fost primit de Luca de la unchiul lui, iar desenul – care e mai degrabă un craft – reprezintă niște copii care urcă pe un vulcan activ din insula Tenerife.
Teide este un vulcan activ care în anul 2007 a fost consemnat în Patrimoniul Omenirii al UNESCO. Este situat pe insula Tenerife a arhipelagului Insulele Canare (Spania). Cu o înălțime de 3.718 m deasupra nivelului mării și aproximativ 7.000 m față de fundul oceanului, este cel mai înalt vârf din Spania și din toate insulele din Oceanul Atlantic. Măsurat de la baza lui submersă, este al treilea vulcan de pe Pământ ca înălțime și masă, după vulcanii Mauna Loa și Mauna Kea, amândoi situați pe insula Hawaii.
Numele
El Pico del Teide (Vârful Teide) este numele modern atribuit vulcanului. În secolul al XVIII-lea exploratorul german Johann Schröter a denumit o parte a lanțulului de munți Montes Tenerife, situat în inelul interior Mare Imbrium, drept Mons Pico. Înainte de 1495 și de colonizarea spaniolă din Tenerife, nativii guanși numeau vulcanul Echeide: un fel de „iad” care în mitologia lor ținea cerul să nu cadă. Romanii au numit insula Nivaria, datorită zăpezii permanente de pe vârful vulcanului.
Mitologie
Localnicii (guanșii) i-au dat numele de Echeyde (adoptat de limba spaniolă sub forma Teide) care însemnă iad. Conform religiei băștinașilor, în vulcan trăia demonul Guayota, care, conform legendei, l-a răpit odată pe Magec, zeul luminii și soarelui. Poporul guanșilor se roagă lui Achamana, zeitatea lor supremă, să-l elibereze pe Magec. Achamán reuși sa-l înfrângă pe Guayota, să-l scoată pe Magec din Echeyde și să astupe craterul.
Acest pachet avea pe lângă desen, creioane colorate și nisip vulcanic ce trebuia lipit pe marginea lui, acesta formând o ramă. Pentru că nu am avut atâta nisip vulcanic, Luca a tras la sorți, iar un copil a completat craftul său, rămânând ca ceilalți să lipească nisip normal.
La final, ne-am delectat, fiecare, cu o căpșună gigantică, delicioasă.
Dacă totul decurge normal, ne vedem săptămâna viitoare! Atunci vom vorbi despre sărbătorile Pascale.