Machete didactice – Anotimpurile în poezii

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Primăvara
de Lucian Blaga

A cunoaște. A iubi.
Încă-odată, iar și iară,
a cunoaște-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaște. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaște – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ți-e teamă
printre flori și-n mare iarbă?

Printre flori și-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare și ardoare
de albine rencarnate.

Înc-odată, iar și iară
a iubi e primăvară.

Zi de vară
de George Topârceanu

Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, –
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!

Sonet I
de Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

Noapte de iarnă
de Otilia Cazimir

Luna plină-a răsărit,
Sus pe deal s-a odihnit,
Şi pe cerul ca oglinda
A pornit-o cu colinda.

Iar în calea ei senină,
Câte-o stea se dă pe gheată
Însemnând o dungă lină
Şi subţire, ca o aţă
De lumină.

Ninse, dealurile dorm.
Doar oraşul, alb sub lună,
Geme, zbârnâie şi sună
Ca un contrabas enorm.

Anunțuri

Școlărel de clasa a VI-a * Când aripile se frâng

Etichete

, , , ,

Povesteam ieri despre un proiect la istorie la care copilul a lucrat câteva zile bune și de care a fost extrem de încântat. Și eu și el dar și fratele lui de peste mări și țări.


Astăzi a venit ora cu pricina și atunci când l-a prezentat, domnul profesor a strâmbat din nas.
În primă fază nu am înțeles ce anume a provocat nemulțumirea lui iar după ce s-a liniștit, am priceput că marea nemulțumire a fost aceea că nu era complet scris în limba română.
E adevărat, a fost un material în care cele două limbi alternau, dar o mare parte din el era scris de mână în limba română, tocmai pentru a evita această discuție.
Apoi s-a obiectat că nu e chiar despre feudalism ci despre o perioadă mai mare și nici aici nu am înțeles de ce. Multe din elementele din epoca feudală se regăseau acolo.


Domnul a dorit ca proiectele să fie pe conținutul care l-a predat la clasă. Drept pentru care au apărut diferite animăluțe prin curți – vezi agricultura din acea perioadă, și alte elemente de genul.


Nu vreau să comentez despre ceva ce nu am văzut, aici referindu-mă la proiectele colegilor, ci doar să mă opresc la ceea ce știu; proiectul lucrat de Luca.
Și nu vreau nici să contracarez obiecțiile lui – ale profesorului – ci doar să-mi exprim mâhnirea că nu a putut să aprecieze o muncă depusă. Țin să menționez că nu a fost o temă ci o activitate independentă, la liberă alegere,  pe care unii copii o realizează.

Oare nu ar fi putut spune:

Totul ar fi fost ok dacă proiectul ar fi fost scris în limba română. Apreciez munca depusă.

Atât. Nimic mai mult!

La ora 11 și 40 de minute am primit telefon de la școală să vin să-l iau pentru că îi e rău. Am plecat și l-am găsit pe hol, alb ca varul iar alături de el o colegă. Avea o stare alterată cu vomă și dureri de burtă.

S-a liniștit acasă, după o bucată de timp, atunci când i-am povestit că din toată această tărășenie el a ieșit câștigat: a învățat multe lucruri peste care nu s-ar fi aplecat, a lucrat și în limba engleză. I-am mai explicat că există momente, de care el nu-i străin, când adulții reacționează diferit de cum sunt așteptările.

Dorea să mai lucreze un proiect, la geografie, în week-end. Sunt curiaosă cum va reacționa, după ce se vor mai așeza trăiril

Școlărel de clasa a VI-a * Înapoi în feudalism

Etichete

, , , , , , ,

Nu știu la voi cum este dar la noi, de fiecare dată, parcă ultimul proiect e cel mai frumos. Privit din această perspectivă, ultimul proiect la care s-a lucrat le-a surclasat pe celelalte și s-a cocoțat pe prima treaptă a podiumului. A durat câteva zile până a căpătat forma finală dar entuziasmul și freamătul a atins cote maxime.

Cel la care mă refer este un proiect la istorie, pentru că aici întâmpinăm mai multe probleme în sensul că nu este o materie îndrăgită. Dar proiectele de genul celui de astăzi vine să demonteze aceste sentimente, și ajungem până-ntr-acolo că se exclamă:

– Super, mama, vreau să mai lucrez pentru că-i foarte frumos!

S-a ajuns la perioada feudalismului și materialul pe care l-am abordat a atins mai multe subiecte care au avut menirea să deslușească ce anume s-a petrecut atunci. Practic, ceea ce a lucrat Luca a fost ca o întoarcere în timp.

Pentru a putea fi prezentat la ora de istorie, întrebările a fost traduse iar răspunsurile au fost date în limba română, asta deaorece istoria nu se studiază la clasă în limba engleză.
Proiectul l-am downloadat de pe  teacherspayteachers.

Iată despre ce anume am vorbit și din ce este alcătuit acest proiect.

Structura socială în feudalism                                        

S-a vorbit despre șerbi și țărani, cavaleri și lorzi, regi și regine. A trebuit completat un chestionar. De salutat, la toate capitolele din proeict, prezența unui vocabular, acolo unde a trebuit dată definiția cuvântului, spune care sunt sinonimele și făcut o propoziție care să cuprindă și cuvântul la care se făcea referire.

Minunată prezența unor întrebări care cereau răspuns – Gândirea critică.

Apoi s-a vorbit despre biserică și importanța ei. S-a aflat despre zeciuială și ce anume înseamnă ea, care era atitudinea bisericii față de enoriași dar și importanța ei în societatea feudală.

A fost momentul să vorbim despre catedrale și stilul în care au fost ele construite, să vedem câteva stiluri de arhitectură dar și termenii specifici folosiți atunci când vorbești despre ele.

Întrebările de la Critical Thinking au fost:
De ce crezi că bisericile au construit asemenea catedrale?
Crezi că zeciuielile erau corecte?

Următorul capitol a fost acela în care s-a vorbit despre fermieri, mâncare și unelte. Ca și acum, secera era o uneală foarte folosită și pe lângă ea am aflat de existența unui sfredel – precursorul burghiului de astăzi, despre plug dar și daltă.

Un moment „gustat” a fost acela al completării celor două platouri: unul pentru nobili și unul pentru țărani. Multe discuții s-au iscat dar și mai multe comparații.

Întrebările de la Critical Thinking au fost:
Cum crezi că s-a schimbat viața fermierilor de atunci până astăzi?
Cum crezi că s-a schimbat alimentația din acea vreme până astăzi?

Un alt subiect extrem de palpitant a fost acela în care a fost vorba despre igienă și îmbrăcămintea acelor timpuri. Despre ciuma bubonică – Moartea Neagră, nu era complet străin iar acesta a fost un moment prielnic pentru a afla mai multe detalii.

Întrebările de la Critical Thinking au fost:
Crezi că epidemia de ciumă s-a răspândit mai repede la țară sau la oraș?
Cum a evoluat igiena din feudalism până astăzi?

Ultima, dar nu cea din urmă, a fost Scrierea în feudalism. Aici, Luca a avut posibilitatea să-și compună propria monogramă și ce a ieșit a fost îndelung savurat.

Întrebările de la Critical Thinking au sunat așa:
De ce crezi că erau cărțile așa de scumpe în Evul Mediu?
Asemenea tipărituri ar fi avut succes în ziua de astăzi?

Cam așa am călătorit noi înapoi în evul mediu. Și a fost o călătorie pe cinste, zău!

Școlărel de clasa a VI-a * „Sânge de cerneală” de Cornelia Funke

Etichete

, , , , , ,

A venit momentul să continui să vă povestesc despre Sânge de cerneală, a doua carte a trilogiei scrisă de Cornelia Funke. Dacă nu ați aflat despre ce este vorba în prima parte, puteți citi accesând linkul de mai jos.

Școlărel de clasa a V-a * „Inimă de cerneală” de Cornelia Funke

Prima carte am avut-o cu noi pe malul mării și am crezut că nu poți trăi senzații mai minunate ca acolo, în bătaia brizei și a valurilor.

Dar iată că trăirile sunt infinite și e minunat atunci când constați că sursa ce le determină poate fi și este, inepuizabilă.

În plimbările noastre prin Dumbravă am avut inspirația de a lua cartea cu noi și cred că nu vom uita niciodată mirosul de lemn proaspăt tăiat, asta pentru că am citit un capitol din carte, cocoțați pe astfel de grămadă de lemne. Poate unora li se pare ciudat dar până nu încercați să simțiți pe propria piele așa senzații, pot eu bate câmpii la infinit. Dar să știți că ne-a apropiat foarte tare de atmosfera din carte, una dintr-o perioadă de mult trecută.

Față de primul volum am descoperit mai multă durere, încrâncenare, suferință dar și frânturi dintr-o poveste de dragoste înfiripată între Meggie și Farid, personajul care a fost scos din altă carte de către Mo, în încercările lui de a scoate cât mai mulți bani pentru pentru Capricorn.

Așadar, după un an de zile de la momentul în care Capricorn a fost ucis cu ajutorul cuvintelor tălmăcite de Fenoglio – autorul poveștii, Meggie reintră în poveste pentru a vedea, cu propriii ochi, cum arată lumea cuvintelor din pricina căreia a avut atât de multe de pătimit. Iar asta atrage după sine o înșiruire de evenimente foarte neplăcute.
Tatăl ei, Limbă Vrăjită, este aproape ucis de către Mortola, fiind împușcat cu o armă care în lumea ei, nu exista încă. Acest fapt, acela al obiectelor purtate dintr-o lume înt-alta, o mai regăsim și atunci când Cap de Viperă intră în posesia unei fotografii de-a lui Meggie, acest fapt încadrând-o ca fiind vrăjitoare.
Pentru că și Fenoglio este intrat în povestea lui la propriu, trăind-o, el intervine rescriind-o. Nu de fiecare dată schimbarea este inspirată, asta pentru că și autorul își pierde uzul rațiunii și nu mai judecă așpa cum ar trebui. Poate cel mai bun exemplu este întoarcerea lui Cosimo din morți.
În acest volum întâlnim mai multe creaturi bizare, situații noi care ne pun imaginația la treabă.
Inimă de cerneală e mai luminoasă, are o poveste mai bună iar Sânge de cerneală e mai întunecată și misterioasă.

– Poezia pe care ați adus-o ieri, zise Balbulus cu o voce plictisită, aplecându-se din nou asupra lucrării sale, a fost bună. Ar trebui să scrieți mai des în acest fel, dar știu că preferați poveștile pentru copii sau cântecele pentru Poporul Pestriț. De ce? Pentru ca vorbele voastre să fie cântate de vânt? Cuvintele rostite abia dacă trăiesc mai mult decât o insectă! Doar cuvântul scris trăiește veșnic.

– Veșnic? – Fenoglio rosti cuvântul ca și cum nimic n-ar fi fost mai ridicol pe lume. Nimic nu e veșnic, Balbulus – și cuvintelor nu li se poate întâmpla nimic mai bun decât să fie cântate de un jongler! Da, desigur ele se schimbă astfel, sunt de fiecare dată cântate altfel, dar nu-i asta minunat? O poveste care poartă de fiecare dată altă rochie când e reauzită – ce poate fi mai bun? O poveste crește și dă muguri ca un lucru viu! Uitați-vă, în schimb, la cele care sunt îndesate în cărți! Bine, poate trăiesc mai mult, dar ele respiră doar dacă un om deschide cartea. Ele sunt sunet îndesat în hârtie și abia o voce le trezește din nou la viață. Abia atunci aruncă scântei, Balbulus! Libere ca pasările sunt cele care zboară în lume. Da. Poate aveți dreptate că hârtia le face nemuritoare. Dar ce-mi pasă de asta? Trăiesc eu mai departe, îndesat curățel între pagini, alături de cuvintele mele? Absurd! Noi nu suntem nemuritori, și asta nici cele mai frumoase cuvinte n-o pot schimba, nu-i așa? (pag. 251)

Le aud deja, cuvintele! zise Cosimo întorcându-se la tron. Știți că soția mea iubește cuvintele scrise. Cuvintele care asemenea unor muște moarte sunt lipite de pergament și hârtie, tatăl meu le iubea și el, dar eu vreau să aud cuvintele, nu să le citesc! Gândiți-vă când le căutați pe cele corecte: să vă întrebați sum sună! Lipicioase de pasiune, întunecate de tristețe, dulci de iubire, așa trebuie să fie. Scrieți cuvinte în care să freamăte toată mânia noastră dreaptă, trezită de nelegiuirile lui Cap-de-viperă, și curând această mânie va fi scrisă în inimile tuturor. (pag. 354)

Vă invităm să intrați în Lumea de cerneală. Meggie, Resa, Mo, Deget-de-praf, Farid, Mortola, Basta, Nixele, Zânele albastre, Elfele de foc, Cuarț-trandafiriu, Huhurezu, Rozane dar și mulți, mulți alții nu vă vor lăsa să vă plictisiți.

În ceea ce ne privește, așteptăm cu nerăbdare să sosească și ultima parte, Inkdeath. Ea nu a fost tradusă în limba română, dar am făcut comandă pentru a o achiziționa în limba engleză. Nu știu ce anume se mai poate întâmpla și cum pot niște cuvinte să ne poarte pe căi nebănuit de palpitante.

Machete didactice – Toamna – anotimpul schimbărilor majore

Etichete

, , , , ,

Uitându-mă în jurul meu, mă gândeam că ar fi bine ca și oamenii să-și schimbe complet ceea ce e de schimbat, așa cum face toamna cu copacii ei. E drept, nu cu toți!
Marea lor majoritate, cu excepția coniferelor, rămând dezgoliți, pentru ca în primăvară să se reinventeze.
Dacă ar putea vorbi, oare ce ne-ar transmite acești copaci fără frunze? Cu siguranță că exercițiul, repetându-se an de an, nu le este străin.
Chiar așa, complet lipsiți de frunze, copacii sunt fascinanți. În ei rămân cuiburile părăsite care sunt așa doar pe perioada rece, pentru că la revenirea primele raze de soare ele sunt ocupate de noile familii. Vor deveni căminul puilor și vor avea propriile lor povești.
Ați privit copacii în acest anotimp? Nu-i așa că sunt fascinanți? Nu-i așa că auziți povești de vis, așa cum numai ei știu să spună?                         

Și dacă vreți să puneți pe hârtie aceste povești, pentru a se bucura și alții, sunteți invitați să o faceți la Castelul Toamnei.

Școlărel de clasa a VI-a * Toată lumea vorbește de bugete. Și noi.

Etichete

, , ,

E așa o nebunie de ceva vreme că peste tot pe unde ciulești urechile auzi despre bugete, venituri, cheltuieli, scumpiri și tot tacâmul. Iată că subiectul nu ne-a scutit pe nici unul dintre noi, mic sau mare, și Luca a avut de făcut un proiect la Educație tehnologică având această temă: bugetul familiei.

Am tot abordat tema asta pentru că Luca, spre deosebire de Răzvan, e mai preocupat de cheltuieli, de nevoile familiei, de banii care sunt necesari, dar și pe ce anume se duc ei. Iată că e mai bine că se discută și la școală pentru că lucrurile sunt văzute din altă perspectivă.

Cum pomeneam mai sus, copilul a avut de făcut un portofoliu legat de Bugetul familiei. Luca a făcut mai multe foi, iar pe ele a scris în amănunt despre:

ce reprezintă bugetul – important este să urmărim câteva principii simple și să ne obișnuim să ne cheltuim bugetul zilnic.

ce sunt veniturile familiei 

despre cheltuieli – poate cel mai delicat capitol

reguli pentru un buget sănătos – ce bine ar fi dacă am putea să le respectăm întocmai 🙂

S-au țesut multe discuții legate de traiul familiei noastre, de dorințele ascunse și mai puțin ascunse, despre așteptarea Sărbătorilor de Iarnă și ceea ce aduc ele dar și despre putințe și neputințe. Mi-a plăcut că nu s-a făcut comparație cu unii sau cu alții așa cum mă încântă faptul că Luca a înțeles că avem o limită și pentru a trăi financiar armonios, toți membrii familiei trebuie să înțeleagă anumitele momente prin care trecem. Cred că fiecare familie are perioade mai bune și mai puțin bune iar noi am trecut prin toate. E important să menținem un echilibru și suntem atenți în permanență la acest aspect. Ne rugăm să fim sănătoși, restul vine mai ușor.

La voi, la voi cum decurg discuțiile de genul? Sunt copiii nemulțumiți, cer mereu mai mult, ori se mulțumesc cu ceea ce primesc?                                         

Machete didactice – Muzica și miracolele ei

Etichete

, , , , , , , ,

De când am descoperit că pot să meșteresc una alta, iar produsul muncii mele să și plece din casă spre încântarea multora și infinita mea plăcere, am pledat cu stoicism despre importanța prezenței în sălile de clasă și de grupă a elementelor muzicale. Instrumentele și notele muzicale nu ar trebui să lipsească din ochii copiilor pentru ca să nu mai vorbesc de doamna de la catedră sau de la măsuțe, care cântă.
Într-o postare în care povesteam despre o remarcă a unei fetițe legată de educatoarea ei, și care a stârnit multe controverse, afirmam că pentru mine este de neconceput ca o educatoare să nu cânte. Nu vă enervați dar asta e părerea mea: cea care este în preajma atâtor copii și care-i mai și formează, ar trebui să știe să cânte. Nu ca Angela Gheorghiu dar frumos și melodios.
Și pentru că eu cred cu tărie că muzica este tămăduitoare, mărturisirea unei supraviețuitoare din incendiul de la Colectiv a venit să întărească – nu c-ar mai fi nevoie- acest sentiment.

Cu ochi miloși, femeia îmi spune pe nume: „Alexandra, vino la băiță”. Mâinile i se odihnesc pe spătarul scaunului cu rotile și ezită o clipă înainte să intre în salon ca să mă ajute să mă ridic din pat. Când face primul pas înspre mine, lacrimile îmi țâșnesc din ochi și se preling pe cojile de pe obrajii arși. Încep să plâng icnit, cu disperare, termurând tot mai tare de frig și de frică. În diminețile cu băi, mi-e teamă că am să mor de durere în cada verde în timp ce asistentele încearcă să îmi desprindă pielea moartă de pe răni, fără anestezie. Femeia plânge cu mine și încearcă să mă consoleze. Îmi cântă doine de la ieșirea din salon și până în sala de baie, cu respirația întretăiată.

„Cântă-mi, te rog”, îi șoptesc asistentei iar aceasta cu glasul frânt, printre lacrimi, începe să fredoneze o doină. Tremur și mi-e greață, plâng și mi-e teamă. O ascult cântând, însă. E singura muzică pe care o pot auzi în acest iad și am nevoie de ea ca de aer. E unicul meu analgezic eficient, dar nu pentru carne, ci pentru inimă.

Pentru că da!, muzica are puteri tămăduitoare pe care mulți nu le iau în calcul. Câteva acorduri șoptite atunci când trebuie pot face minuni. Mai trebuie pomenit de cântecul de leagăn pe care dacă-l aude pruncul, se liniștește imediat, adormind împăcat?
Toată lumea aleargă după calcule alambicate, expresii sofisticate, cuvinte și termeni cât mai complicați dar puțini sunt cei care se mai joacă cu cele șapte note muzicale. Și ce minuni poți face cu ele, amestecându-le.
În multe, poate prea multe săli de clasă, ora de muzică e tratată cu superficialitate, de cele mai multe ori alocată pentru a repeta la matematică ori la română, privită cu un zâmbet în colțul gurii: Eh! e ora de muzică. La fel se întâmplă și cu ora de educație fizică, cu cea de desen ori cu educația tehnologică. Sunt cenușăresele orarului și asta de când mă știu.
Când eram copil, la noi la școală era o domnișoară de muzică pe care toată lumea o striga Bubulina. Era calmă, caldă și îngăduitoare dar copiii nu înțelegeau atitudinea ei, tratând-o într-un mod inadecvat. La altă școală din oraș preda la muzică tot o domnișoară, dar avea un temperament complet opus celei dintâi. Era atât de severă și rugoasă că era spaima copiilor și părinților. Avea rezultate foarte bune alături de copiii cu care lucra, aceștia evoluând cu succes într-un cor. Nu știu cum e mai bine, să fii ca prima ori ca a doua domnișoară dar știu că muzica nu trebuie să lipsească.
Nu se vor mai compune arii, operete și valsuri pentru că nu mai e contextul social de așa natură dar în afara faptului că-i putem aduce în fața copiilor pe cei care au devenit nemuritori prin operele lor muzicale îi putem îndruma să compună acordurile nemaiauzite. Cele șapte note muzicale pot și combinate într-o inepuizabilă formă, asta-i garantat!

De când colaborez cu doamnele din învățământ, fie el preșcolar ori școlar, este pentru a doua oară când subiectu-i muzical. Și ce bucurie!

Doamnei Mihaela trebuie să-i mulțumesc pentru că a făcut la începutul ăsta de noiembrie să aibă pe lângă culori de vis și acorduri pe măsură. Am amenajat o sală de clasă unde învață niște copilași de clasa a III-a.                                                   

Și pentru că nu putea să lipsească „Sunetul muzicii”, film pe care l-am vizionat de zeci de ori alături de băieții mei, vă las în compania minunatelor acorduri.

„Cel care cântă își alungă suferințele.”
Cervantes

Machete didactice – Cerul sub care trăim

Etichete

, , , , ,

Nu cred că există zi în care eu să nu privesc cerul. O obișnuință la fel ca spălatul pe dinți. 🙂
Am citit undeva, nu mai știu unde, că sunt oameni care nu ridică ochii spre cer. Dar, oare, și-au pus ei vreodată întrebarea cât pierd?
Mă gândesc că nu a avut cine să-i îndrume să folosească și această supapă, asta pentru că imaginile pe care le oferă cerul și norii lui sunt tămăduitoare.
Sunt zile, ca cea de astăzi, în care cerul a fost curat, curat și de un albastru ce aducea cu cel de la Voroneț. Foarte frumos dar răcoare, nu ca-ntr-o zi de vară, atunci când căldura îți mângâie obrajii și alintă nasul.
La finalul săptămânii am prins un cer superb, e drept că nu aici ci la capitală, iar pentru că nu puteam rata așa ceva, am oprit și am fotografiat pe-ndelete.

Ba, la un moment dat a apărut și o gaură-n cer că nici n-am zis că nu avem vizitatori.

De aceea îmi place peste măsură să călătoresc cu avionul pentru că știu că de acolo, de sus, imaginile sunt și mai spectaculoase. Am avut plăcerea de a prinde apusuri și răsărituri care m-au teleportat în alte lumi.

Ah! apropo de alte lumi; oare cum o fi cerul lor de acolo? Până când va veni cineva de pe Marte ori Venus, nu putem decât să ne imaginăm și când vine vorba de imaginație, limite nu există.

Aveți momente în care țopăiți prin galaxii? Dar cu capul în nori, mai sunteți?

Machete didactice – Familia se mărește

Etichete

, , , ,

Ușor, ușor, familia ștrumfilor se mărește. Ultimii sosiți îi puteți vedea mai jos. Mi-s dragi și voi continua să-i chem alături de mine. Dacă se va putea, pe toți. 🙂

Dacă-i vedeți, vă rog, să le transmiteți că-s bineveniți.

Idei pentru mămici – Ce faci când lângă tine apar oameni noi?

Etichete

, , , , , , , , ,

Da, e o întrebare care te duce cu gândul la oamenii mari nu la cei mici, noi, din cap până-n picioare.
Ce poți să faci? Să te bucuri că încă un omuleț a sosit pe acest pământ și că va avea posibilitatea să-l descopere cu toate frumusețile și provocările lui.
Venirea pe lume a unui copil ar trebui să fie prilej de bucurie crudă pentru toată lumea. Dar de foarte multe ori sentimentele care îi încearcă pe cei care-i întâmpină sunt amestecate.
Teamă, frică, povară, desnădejde, optimism, provocare, curajul unui nou început.
Orice nou născut ar trebui întâmpinat cu infinită iubire! Cu dorința de a dărui și tu, la rândul tău, ceea ce ai primit până în această clipă.
Îi mulțumesc Domnului că fac parte din categoria celor care consideră viața a fi minunată, cu toate provocările ei, cu toate clipele de durere și suferință dar mai ales cu toate momentele de fericire supremă, cea adusă de lucrurile mărunte.
Un nou suflet a ales să poposească pe pământ. După ce a scrutat orizontul s-a hotărât asupra unei familii. A ales bine pentru că oamenii sunt serioși, muncitori și responsabili.
A ales cu toată convingerea un cămin stabil, cald și plin de iubire.
A ales pe cineva de la care poate învăța și alături de care să facă față nenumăratelor provocări.
M-am strecurat și eu în bucuria asta cu ce știu să fac eu mai bine: pasiune, dragoste, dăruire.
Iar figurinele mele au însoțit cel mai important moment trăit de acest prunc și invitații lui: ceremonia de creștinare și petrecerea de după.
Elementele pe care le-am confecționat au venit să completeze invitațiile care au fost trimise. Și pentru că sala a fost albă, nuanțele de albastru au venit să contureze prezența micuțului sărbătorit.

Pentru masa cea mai importantă am confecționat o ghirlandă cu numele copilului dar și niște litere ce au fost montate pe un șnur de mătase ce avea prins pe el câteva ornamente marine.

În spate, pe perdea, am montat ghirlanda alcătuită din elementele ce se regăsesc pe invitația trimisă oaspeților.                                       

Bunicii au oferit nepotului un colțișor în care să se facă fotografii, care mai apoi să fie transformate în magneți. O găselniță frumoasă și de mare efect.

Acolo, în acest loc special amenajat, se puteau găsi și accesorii nostime gen ochelari, mustăți și buze, coronițe ori cravate. Au fost făcute nenumărate instantanee, unul mai nostim ca altul, care peste timp vor evoca acest minunat eveniment.

Pentru cutiuța unde să fie puse urările celui mic am ales tot un element de pe invitație. Pe o parte a cutiei, care era una specială, dintr-un carton gros, am confecționat un ornament care înfățișează un bebeluș în landou, iar pe partea cealaltă am montat un papion din satin crem și o cartolină decorativă.                                      

Alături de lumânarea de botez, a completat într-un mod inspirat masa principală.

Și așa am spart gheața în privința ornamentelor pentru botezuri. Cine știe ce provocări vor mai urma.

Bine ai venit pe lumea asta, Andrei Tudor! Să-ți fie viața lină, frumoasă și plină de dragoste pentru că toate datele spre asta duc.