Activități educative pentru copii – „Throw your Tooth on the Roof” de Selby B. Beeler

Etichete

, , , , , , , ,

La începutul lunii am fost cu Luca la controlul de jumătate de an, la stomatolog. Istoria noastră legată de această ramură a medicinei este veche, de atunci de când a trebuit să intru timp jumătate de an într-un cabinet stomatologic, pentru ca Luca să se hotărască să deschidă gura. Nu-mi pare rău că a fost așa, pentru că acum nu are nici o frică, așa cum am apreciat întotdeauna înțelegerea de care a dat dovadă medicul stomatolog în a accepta situația și a veni în ajutorul lui/nostru. Nu vă gândiți că stăteam nu mai știu cât în cabinet, pentru că asta a coincis cu niște probleme pe care a trebuit să le rezolve atât Răzvan cât și eu, iar Luca ne-a însoțit. Prilej cu care au avut loc toate manevrele de acomodare. 🙂 Și mi-am adus aminte de o carte pe care a citit-o copilul, carte în care era vorba despre obiceiurile legate de căderea primului dințișor.  Throw your Tooth on the Roof” de Selby B. Beeler vine să ne prezinte cum este văzut acest eveniment în diferite părți ale globului.

What do you do when you lose a tooth? Do you put it under your pillow and wait for the tooth fairy? Not if you live in Botswana! In Botswana, children throw their teeth onto the roof. In Afghanistan they drop their teeth down mouse holes, and in Egypt they fling their teeth at the sun! Travel around the world and discover the surprising things children do when they lose a tooth. Selby B. Beeler spent years collecting traditions from every corner of the globe for this whimsical book, and illustrator G. Brian Karas adds to the fun, filling every page with humorous detail. He perfectly captures the excitement and pride that children experience when a tooth falls out.

De la Revoluție încoace și pe meleagurile noastre vine Zâna Măseluță. Cât am fost eu copil nu a venit dar la fii mei a apărut, cu tot tacâmul aferent. A fost prilej de bucurie și cu ocazia asta am vorbit despre dințișori mai în amănunt. Dar până acum, numeroase au fost momentele când am analizat tema cu pricina și asta se întâmpla în preajma controalelor stomatologice făcute la jumătate de an.

Zâna Măseluţă poate veni! Suntem pregătiţi aşa cum se cuvine!

Despre dinţisori şi … Zâna Măseluţă!

Dințișorii „învață” limba română. De clasa a IV-a

Zâna Măseluță a venit în deschiderea lui Moș Crăciun. Nu-i așa că suntem privilegiați?

Am făcut și un atelier alături de niște copii în care tema principală a fost asta: despre cum avem grijă de dințișorii nostri.

Niște Voinicei deslușesc tainele dințișorilor

M-am gândit că celor care urmează a li se schimba dentiția de lapte le-ar face plăcere să afle aceste obiceiuri. La început cărții există o hartă a globului și pe ea sunt însemnate țările prin care vor călători.                                                  

Se începe din America și de acolo micul cititor află că:

I put my tooth under my pillow. While I’m sound asleep, the Tooth Fairy will come into my room, take my tooth, and leave some money in its place.

Și călătorim prin Mexico și Navajo, prin America Centrală, Caraibe și continentul sud-american, prin toată Africa unde să nu fiți înclinați să credeți că oamenii nu se spală pe dinți. Mă rog, nu toți, cam așa cum e și pe la noi, din păcate!

Luca a citit cu mult interes aceste in formații și nu puține au fost remarcile care s-au auzit.

La finalul cărții, copiii află care este alcătuirea unui dinte, cum se numesc dinții și măselele din gură dar și cum sunt aranjați.                                       

Teeth fall out every day, all over the world. What do you do with yours?

 

 

Carl Gustav Jung la vorbitor: Lumea dinlăuntru…

Mulțumesc frumos! De neratat!

@ntonesei's blog

jung-11

Mai văzusem filmul acesta cu Jung explicîndu-ne funcționarea lumii noastre interioare, dar profit de faptul că Bogdan Stoicescu, căruia îi mulțumesc, mi-a trimis o versiune subtitrată în limba română pentru a o împărtăși. Un film foarte interesant, de altfel… Poate nu mai sînt la fel de jungian ca în studenție și vreo zece ani după aceea, dar CGJ a lăsat urme de neșters în mintea mea, în lumea dinlăuntrul meu…

Pun și articolul din Wikepedia, care mi se pare destul de bun.

https://en.wikipedia.org/wiki/Carl_Jung

Vezi articol original

Școlărel de clasa a V-a * Ușurări

Etichete

Luca se trezește la ora 6:30. Ca de obicei, chiar dacă este în vacanță. Și eu eram trează și mă gândeam cum anume să-mi organizez cele ce le am de rezolvat pe ziua de astăzi. Mă mai gândeam și la faptul că ieri a plouat toată ziua și că mi-aș fi dorit, foarte mult, să pot sta la grădină alături de copil, pentru a ne mai relaxa într-un mod care pe noi ne ajută mult. De la marginea ferestrei mele, pe lângă ciripitul și gâlceava de dimineață a păsărelelor și a altor înaripate, un petec albastru de cer a sporit optimismul. E răcoare încă, dar promițător. Peste câteva zile plecăm la mare și tare aș vrea să nu plouă. În rest, poate fi oricum dar să am posibilitatea să stau pe malul mării fără a fi protejată de umbrelă, e tot ce îmi doresc doresc.
Luca îmi alungă toată învălmășeala de gânduri, spunând:

– Mama, toată noaptea am visat că sunt la școală. M-am trezit de câteva ori și când am readormit, tot la școală eram. Abia acum, când m-am trezit de-a binelea, am realizat că sunt în vacanță.
Ce ușurare!

Zi senină, lipsită de cele ce nu vă convin!

Sursa foto: gemnyc.org

Școlărel de clasa a V-a * „Controller-ul de oameni” de David Baddiel

Etichete

, , , ,

Vizita la Cărturești, alături de Luca, acolo unde am asistat la o prezentare foarte frumoasă a unor impresii de călătorie despre care dacă sunteți curioși puteți citi aici, a prilejuit și întâlnirea cu niște cărți pe care nu le aveam în bibliotecă. Evident!, nu poți ține pasul cu achiziționarea tuturor noutăților, dar în limita posibilităților, multe dintre cărțile pe care ni le dorim le putem avea.
Din toate, Luca a zăbovit mai mult asupra uneia pe care, la plecare, a și menționat că o dorește, iar eu am venit în întâmpinarea dorinței lui.
Deoarece eu nu am citit cartea, l-am rugat pe el, să o povestească pentru a o putea prezenta și altor copii, deoarece merită acest lucru.
Așadar, Luca povestește despre Controller-ul de oameni.

În această carte este vorba despre doi gemeni, Ellie și Fred, care arătau identic iar la școală erau catalogați a fi tocilari, din pricina asta fiind atacați și hărțuiți de alți doi gemeni, bully, colegi cu ei, Isla Și Morris.
Cei doi gemeni conștiincioși proveneau dintr-o familie unde mama lor, Janine, era pasionată de televizor, uitându-se cu infinita pasiune la o emisiune pe nume „Comoara din pod”. Tatăl lor, Eric, era obsedat de mâncare, obez fiind, dar care încerca tot soiul de diete la care renunța după nici o săptămână.
Gemenilor le plăceau aproape aceleași lucruri; matematica, fotbalul, privitul la televizor dar mai ales jocurile video.
Ellie era muuult mai bună la jocuri decât Fred iar jocurile lor preferate erau; Super Mario, Fifa și Street Fighter.
Într-o zi, ducându-se în laboratorul de informatică, au primit un telefon de la Domnul X care le-a zis dacă nu ar dori să încerce noul lui controller. Ei au întrebat dacă e pe gratis, pentru ca mai apoi să-l comande.
Ajunși acasă au aflat de la mama lor că au primit un colet, așa intrând în posesia misteriosului controller.

S-au dus în camera lor și au pornit consola. Controller-ul a venit cu o brățară și atunci când ei au încercat să acceseze  un joc au observat că brățara avea niște led-uri care luminau. Când Fred și-a pus-o iar sora lui a apăsat pe un buton, băiatul a făcut un salt pe care, în mod normal, nu ar fi putut să-l facă. Așa au ajuns la concluzia că acest controller nu controla jocuri ci oameni.

În ziua următoare, la școală lor a avut loc o selecție pentru echipa de fotbal și Fred ajutat de controller a reușit să intre în echipă, lucru care nu s-ar fi întâmplat fără acest nou „prieten”.
Dându-și seama de puterile lui, copiii au rezolvat, la școală, problemele pe care le aveau cu cei doi colegi, cei care-i necăjeau fără motiv. Cu timpul, controller-ul a început să piardă din putere asta pentru că bateria pe care o avea se consuma. Întâlnirea cu Domnul X nu a schimbat cu nimic situația  pentru că au aflat că bateria nu se putea reîncărca.
Datorită puterii controller-ului și acasă au avut loc câteva episoade comice, în unul dintre ele, Eric dansând foarte grațios, „manevrat” de soția lui, care dorind să se uite la televizor folosise telecomanda greșită.
La un moment dat și bullies găsesc un controller iar lucrurile se complică având loc mai multe altercații până când bateria lui Ellie și Fred se termină. Cu ajutorul energiei pure, cea care are puterea de a încărca ceva numai cu puterea dorinței, Fred reușește să iasă cu bine dând ultima lovitură în confruntarea cu Isla și Morris, cea care îi epuizează pe amândoi.

Fred, împreună cu echipa lui de fotbal au trebuit să câștige confruntarea cu o altă echipă, cea care era mereu învingătoare. Neștiind că bateria era epuizată și-n acest fel nemaiavând nici o putere asupra lui, Fred a reușit să joace într-un mare fel ducându-și echipa spre victorie. Așadar, a putut face asta numai cu puterile proprii!

Cam așa sună rezumatul lui Luca.
Ce a învățat: că dacă ești perseverent nu ai cum să nu reușești, fără a fi necesar vreun ajutor din exterior. Totul ține de determinarea proprie și de voință.
Și a mai învățat că totul trebuie să aibă o limită fără ca aceasta să fie impusă de cineva.
Vă invităm la o lectură palpitantă și amuzantă care se va potrivi „mănușă” în această perioadă. Spor la citit!

Școlărel în clasa a V-a * Încercăm să ne organizăm o vacanță pe sufletul nostru

Etichete

, , , ,

Au trecut câteva zile de când s-a tras linia de final de an școlar. Am oftat, și-am tot oftat pentru a ne elibera de tensiunea acumulată și ne-am trezit tot la ora 6:30, întrebându-ne ce să facem și încotro s-o luăm.
Luca a avut ieri ultima întâlnire cu doamna de germană și cu asta chiar că a pus punct scrisului pentru o perioadă de o lună. Am stabilit, de comun acord, ca până când ne întoarcem din călătorie să nu scrie. Nu știu dacă va rezita până atunci dar l-am lăsat să aleagă el ce și cum va proceda. Temele pentru vacanță nu sunt foarte multe, la limba română având câteva titluri pe lista de lectură iar la matematică, o serie de teste de recapitulare la ceea ce s-a studiat în clasa a V-a.
Pentru limba română, am de gând ca pe lângă titlurile propuse de doamna profesoară de la școală să mai suplimentăm, mai bine zis – completăm, pentru că vara-i totuși lungă și e păcat să se irosească așa.
Cu amabilitatea a două doamne profesoare, doamna profesoară Andreea Șandru și doamna profesoară Gianina Oprea, am intrat în posesia unor liste de lecturi pentru clasa a VI-a. Veți observa că sunt multe titluri care se regăsesc pe ambele liste dar găsiți și niște plusuri extrem de binevenite.

Listă de lecturi clasa a VI-a varianta 1

Listă de lecturi clasa a VI-a varianta 2

Pentru că multe din ele se regăsesc în biblioteca noastră, iată ce propunere i-am făcut copilului și ce titluri ne-am hotărât să citim vara asta. În ceea ce mă privește, bună parte din ele le-am citit, dar cele mai noi titluri de la Arthur Young îmi fac și mie cu ochiul. 😉

Și să o iau pe teancuri. În primul avem următoarele titluri:

Monica Pillat – Corabia timpului Editura Humanitas

Care-i faza cu cititul? coordonator Liviu Papadima Editura Arthur

Urciorul de aur. Spargatorul de nuci E.T.A. Hoffman

Numără stelele. O poveste din Copenhaga Lois Lowry

Un vrăjitor din Pământșimare Ursula K. Le Guin

Hendrik de Mol și Planeta de Aur K.J. Mecklenfeld

Oscar si Tanti Roz – Eric Emmanuel Schmitt

Piticuţ, zis şi Cinabru E.T.A Hoffman

Copila-Stea – Jerry Spinelli

În teancul din mijloc sunt autorii români, cei care se află în lista obligatorie. Trebuie de citit poezii de Eminescu, ceea ce s-a întâmplat și până acum, poezii de Tudor Arghezi, unde – la fel – s-a citit „Cartea cu jucării”, „Balade vesele și triste” de George Topârceanu – unde, deasemenea, s-au citit mai multe poezii de-a lungul timpului. Din „Momente și schițe” au fost parcurse câteva titluri bune dar se vor mai completa restul. În ceea ce-l privește pe Mihail Sadoveanu, înafară de „Dumbrava Minunată”, cam bate vântul. Propunerea acestei veri este „Țara de dincolo de negură”. Cu Calistrat Hogaș vom urca „Pe drumuri de munte”.

Din teancul trei fac parte următoarele titluri:

Întrebări mari de la cei mici la care răspund niște oameni foarte importanți – Gemma Elwin Harris

Fata cu picioare de sticla de Ali Shaw

Nesfârșita goană după elefant de Gillian Cross

Absolut tot de Nicola Yoon

Ținutul Țânțarilor de David Arnold

Controller-ul de oameni de David Baddiel

Cam așa arată planul nostru. De-am fi sănătoși să ne putem bucura de ele, de cărți. Spun asta, pentru că de cele mai multe ori nu mă pot abține și citesc și eu. Și-mi face o reală plăcere!

Vacanță cu tihnă și cu activități iubite și dorite!

 

Machete didactice – Final de grădiniță pentru niște copii deosebiți

Etichete

, , ,

Am fost prinsă cu multe chestii în ultima vreme dar nu doresc să rămână neconsemnată colaborarea cu niște doamne foarte dragi mie: Manuela Mârzan și Carmen Popa. Vă mulțumesc pentru îndelungata colaborare!
Așa, pe ultima sută de metri, pentru serbarea de final de grădiniță, am confecționat ultimele machete ale anului școlar ce tocmai s-a încheiat. În ceea ce le privește, emoțiile au fost și mai mari pentru că acolo s-a încheiat acest ciclu preșcolar, copiii plecând la școală, în Clasa Pregătitoare.
Am ajuns cu machetele cu jumătate de oră înainte de începerea serbării, iar pregătirile erau în toi: fetițele și băiețeii erau gătiți, asta după ce s-au trezit din somn. Câteva fetițe stăteau la prins părul iar doamnele făceau ultimele retușuri la mapele copiilor dar și la sala în care urma să se desfășoare serbarea.

Ce am mai făcut de data asta? Am completat decorul cu câteva elemente care să te ducă cu gândul la școală: trei litere și trei cifre, supradimensionate, au fost parte importantă a ambientului.

Am ținut ca pe ele să fie și niște fluturași care să reprezinte zborul pe care-l vor face acești copii, de grădiniță la școală.

Drum lin, copilași frumoși și isteți! Fie ca doamnele învățătoare cu care veți lucra să fie la fel de iscusite și devotate ca doamnele educatoare cu care v-ați jucat și învățat trei ani de zile. Vacanță cu tihnă și multă bucurie!                                       

Dimensiunea machetelor este următoarea: macheta ABC are înălțimea de 1 metru și lățimea de 2 metri. Macheta 123 are înălțimea de 1 metru și lățimea de 1,6 m.

Literatură pentru mămici și nu numai – „Perspective” de Anda Gabriela Doliș

Etichete

, , , ,

Cu ce să încep? Cu mărturisirea că o stare de plăcere m-a învăluit auzind că autoarea are doar 15 ani?
Cu bucuria de a constata că la această vârstă poți așterne pe hârtie gânduri folosind un așa vocabular?
Cu speranța că în ciuda bramburelii din educația românească sunt elevi care scot capul pentru că se pot exprima și au ceva de demonstrat?
Cu toate laolaltă!

Am descoperit-o pe Anda Gabriela Doliș atunci când în revista online Literatura de azi au apărut două articole despre ea; unul scris de Alex. Ștefănescu și altul, un interviu luat de redactorul șef, Odilia Roșianu.

Romancieră la 15 ani de Alex. Ștefănescu

„Tristețea e ceea ce face viața palpitantă” de Odilia Roșianu

Am cumpărat cartea Perspective, apărută la Editura Curtea Veche și în prima zi de vacanță, am apucat să o citesc. Nu vă ia mult și scriitura Andei Gabriela vă prinde imediat.

Și dacă ați înțeles că e o carte pentru copii, v-ați înșelat. Nu, nu este o carte pentru copii chiar dacă autoarea are vârsta la care acolo pleci cu gândul.

Cartea începe cu un telefon care zbârnâie în creierii dimineții, în urma căruia personajul principal, Arabella Weaver, primește o veste năucitoare: prietenul ei a murit. Se îmbracă imediat și pleacă la spital pentru a se întâlni cu cea de la care a primit telefonul, nimeni alta decât mama decedatului. Autoarea alege ca cea care să povestească să fie însăși Arabella, o tânără deșteaptă, cultivată, extrem de rafinată. De altfel iată cum o descrie Jasper, cel care a ales să plece din relație dar și din viață:

Avea o voce frumoasă, vorbea rar, deși adesea rostea sentințe. Era sinceră, tânără, blândă, cu umerii adunați spre piept și omoplați ieșiți în evidență. Trăia în realitatea mea subiectivă, se împletea cu gândurile și sensurile vieții mele și se afla totodată și în realitatea prezentă, unde se împletea cu propriile percepții și imagini. Era un mănunchi de năucire și feminitate, era un trandafir fără spini.. Vocea ei, trilul lin al florilor, apelor, focului, pământului, cerului, părea că iese de undeva din piept, de parcă glasul inimii vocifera, trupul ei ascultând doar poruncile, imaginile, imboldurile inimii sale. Era o combinație fatală de umor și inteligență, independență și frumusețe. Avea un stil plăcut. Era foarte interesantă, complicată; era mai mult decât putea duce ființa mea de fapt. (pag. 127)

Arabella și Japer au ales să fie un cuplu într-un mod mai diferit iar atunci când a plecat spre morgă, pentru a se confrunta cu tragicul adevăr, a avut ocazia s-o cunoască pe mama iubitului ei. Între ele se înfiripă o relație ce în alte circumstanțe ar fi fost una noră-soacră, iar de la ea Arabella află lucruri pe care nu le știa de la iubit, acesta neavând curajul a i le mărturisi.

Ritmul impus de autoare este unul din care dorești să afli mai multe amănunte, dar mai ales să deslușești ce anume a determinat decizia lui Jasper. Sunt momente în care simți foarte plăcut ritmul frazelor  și în care ai senzația că ești acolo. E bien să vă convingeți singuri, fără a vă dezvălui eu mai mult.

Cu siguranță, tânăra autoare mai are drum lung de parcurs dar acest început este extrem de promițător. Așa-l simt eu, ca un cititor obișnuit, dar așa ni-l prezintă și Răzvan Petrescu, despre care Marius Chivu a spus că este maestrul din umbră al literaturii române scurte, cel care semnează coperta a IV- a alături de Bedros Horasangian, acolo de unde aflăm:

Primul lucru care izbește la romanul Perspective e scrisul percutant, baroc, inventiv, cu fraze care arată o scriitoare pe deplin formată și care stăpânește atât forma, cât și fondul – și asta într-o lume-n care milioane de grafomani se agită în amatorism, banalități disperate și lipsă totală a simțului literar.

Pe lângă toate astea nu aș dori să trec cu vedea o serie de interviuri pe care le-am citit, interviuri în care Anda Gabriela Doliș trage niște semnale de alarmă în ceea ce privește educația care se practică la acestă oră în România.

Sistemul de învățământ de la noi este foarte prost structurat, nu promovează cultura. E un fel de competiție despre cum poți reține informații inutile, pe care copilul le va uita la un moment dat. Materia este mult prea multă, condensată într-un timp scurt. Avem multe teme de făcut. Eu stau șase ore la școală, merg apoi acasă, mănânc, după care mai stau patru ore să-mi fac toate temele. Ziua e gata!

Cred că trebuie să știi câte un pic din fiecare materie, dar să fie esența, nu materie multă și proastă cum e acum. Ar trebui să se promoveze dorința copilului, pentru că, atunci când îi place ceva, învață cu plăcere, deci mai ușor. Dar să-i bagi pe gât niște informații care nu-l interesează, mi se pare un chin! Elevul poate intra în depresie, așa cum am pățit eu. Am trecut printr-o perioadă foarte urâtă din cauza școlii. Aproape de finalul anului, n-am mai putut. Plângeam în fiecare seară, nu mai puteam rezista stresului, presiunii. Era un volum de teme imens. Așa apare repulsia față de școală.

Mai multe puteți afla citind acest articol.

Sursa foto: metropotam.ro

Credit foto: Barna Nemethi

Revenind la Perspective;

„Un roman scris alert, incisiv pe alocuri, analitic și psihologic peste tot ce anunță un prozator plin de perspective: Anda Gabriela Doliș.“
Bedros Horasangian

Literatură pentru mămici și nu numai – „Inocenții” de Ioana Pârvulescu

Etichete

, , , ,

Copiii știau să-și inventeze jocuri nemaipomenite din computerul pe care fiecare dintre noi îl are în creier. Asta avea un mare avantaj: nu se plictiseau, atâta timp cât aveau creierul în funcțiune. Televizioarele începuseră să fie un lucru obișnuit, dar alb-negru, și numai unii și le puteau permite. Noțiunea de internet nu exista, așadar nici cea de Google sau e-mail, iar computerele uriașe, aparate fantastice, erau rezervate numai specialiștilor. (pag. 10)

Așa începe Ioana Pârvulescu bijuteria ei de roman sau poveste, depinde cum o priviți, Inocenții, apărută la Editura Humanitas. Și dacă e să vorbesc din perspectiva de părinte trăitor ale acelorași vremuri, nu era rău deloc. Din punctul ăsta de vedere mi-aș fi dorit ca și copiii mei să fi avut tot așa soi de copilărie.
Am citit cartea așa, mai pe tihnă, aproape numai în mijlocul naturii, acolo unde acțiunea ei se împletea perfect cu aromele și sunetele. În bloc, unde locuiesc acum, povestea și-ar fi pierdut din farmec, ceva constrângând-o. Am lăsat-o să se desfășoare oferindu-i cel mai adecvat cadru.

Miros de iasomie și soc proaspăt, legănatul în hamac, toate m-au ajutat să intru în carte cu și mai multă plăcere. Poate și faptul că la un moment dat am avut impresia că se povestește despre copilăria mea, asta pentru că am parcurs aceleași evenimente locuind în aceeași țară și traversând aceeași perioadă de timp (la un moment dat).

Mi-a plăcut grozav cum a fost descrisă casa, cea care pe alocuri capată valențe umane și care suferea și se bucura alături de locatarii ei. Adulții, care fuseseră și ei copii în aceeași casă, doreau acum s-o schimbe, s-o îndrepte, s-o peticească pentru că trebuia întreținută, an de an stricându-se câte ceva: o ușă, niște țevi ori acoperișul. Copiii de acum, cei care locuiau în casă, nu o vedeau așa ci proaspătă și atrăgătoare, fără cusur, bună de explorat. Îmi aduc aminte că și eu am avut aceste sentimente față de casa bunicilor mei, care de fiecare dacă când pășeam acolo își dezvăluia alte și alte mistere. Era ca o carte de aventuri unde mereu era ceva de descoperit.

Revenind la Inocenții, povestea este spusă de Ana, mezina familiei. Ea locuiește alături de alte familii în această casă: Ana și Matei, fratele ei, alături de părinți – Dina și Doru, cei doi verișori alături de părinții lor, bunicii materni ai Anei dar și Tanti și Nenea Ionel (stră-mătuşa, fostă profesoară de geografie şi stră-unchiul, fost învăţător, ai copiilor).

Cei patru copii vor avea parte de multe aventuri și chiar dacă diferența de vârstă dintre ei este destul de mare, reușesc să rămână uniți indiferent dacă e vorba de întâmplări cu final fericit ori trist. Pentru că ei vor trece prin experimente de viață și moarte care mai târziu îi va ajuta.

Iată ce povestește autoarea într-un interviu apărut pe adevărul.ro.

Înainte de ‘90 când se zvonea că Ceauşescu va demola centrul vechi al Braşovului, aşa cum făcuse cu foarte multe dintre oraşele ţării, atunci m-a apucat spaima legată de casa copilăriei mele. Am scris un roman care se numea „Oglinda veneţiană“, dar pe care nu am putut să-l public. După 1990 mi-am recitit romanul şi îmi plăcea din ce în ce mai puţin, pentru că simţeam că îl stricasem cu moda intertextuală. Acum nu mai e vorba de o spaimă din afară, ci de reconstituire. De nevoia de a regăsi o perioadă, o vârstă, la care omul nu mai are acces după aşa-zisa cădere, după ce îşi descoperă trupul. Iar această inocenţă se leagă şi de pierderea unor personaje prin moarte. Aşadar am scris această carte pentru a regăsi casa copilăriei care e personajul principal în această carte. Aici stă şi originalitatea, în măsura în care se poate vorbi de aşa ceva. Am încercat să creez în casă o intimitate în care să se simtă bine şi cititorul. Am încercat să creez un spaţiu intim, tăcut, în care să te bucuri că te afli.

Cartea are un caracter autobiografic, dar este în afară de asta un roman, este ficţiune. Mi-am dat seama că singurele lucruri cu adevărat reale sunt casa, strada Maiakovski pe care am copilărit şi nişte obiecte din casă. Sigur că există nişte modele ale personajelor, dar acolo intervine imaginaţia. Aici intervine creaţia. Nu pot să spun că în romanul „Viaţa începe vineri“ există mai multă ficţiune. Nici eu însămi nu aş putea să spun câtă realitate e.

În această casă se petrec o mulțime de lucruri și în afară de locuitorii ei mai apar multe personaje, unul mai interesant ca altul. Avem ocazia să „participăm” la tot soiul de jocuri, să mergem în drumeții pe munte, să stăm în jurul plitei așteptând să se coacă castanele sau să vedem care este norocosul care găsește cocoșeii de aur ascunși în zidurile casei.
Totul este frumos și trebuie să descoperiți singuri acest lucru pentru că-i păcat să vă știrbească cineva plăcerea asta. Pe mine m-a fascinat și pentru că ajung destul de des la Brașov, cu siguranță voi căuta casa în care, pentru o perioadă, am locuit și eu. 🙂
Acestea sunt gândurile unui cititor obișnuit.                                   

Dacă doriți o părere avizată, puteți urmări o recenzie adevărată făcută de Dan C. Mihăilescu.

Școlărel de clasa a V-a * S-a terminat și primul an din etapa gimnaziului

Etichete

, , , , , , ,

Am terminat! A terminat clasa a V-a!
De douăzeci și doi de ani de când sunt părinte, niciodată nu mi-am dorit cu mai multă ardoare să se termine școala. Și-mi pare rău că scriu asta dar așa simt.
A fost un an extrem de solicitant. Un an pe care nu l-am înțeles și am căutat mult până să deslușesc despre ce anume este vorba.
Un an în care cel mai greu de gestionat a fost socializarea (după Luca) și mesajele venite de la părinții proaspeților colegi pentru că ele au fost factorii destabilizatori.
De-a lungul anului școlar am parcurs toată paleta de sentimente. Din oră în oră, în clasă a intrat câte un profesor care s-a dorit a fi cel mai ascultat. E firesc! Fiecare vrea să fie respectat, ascultat și tratat cu maximă atenție. Iar în bancă a stat un școlar, cel care trebuia să facă față acestei schimbări majore. Unii pot, alții nu, alții se străduiesc.
M-am tot întors în clasa a V-a , cea pe care a parcurs-o Răzvan și nu am găsit atâtea probleme. Da, au fost și acolo dar nu legate de violență și de atâtea lupte în care copiii au devenit victime colaterale.
Am întâlnit oameni cu care am putut comunica și cu care am fost pe aceeași lungime de undă. Am întâlnit și oameni cu care vibrezi mai greu, că deh!, nu poți fi iubit și iubi pe toată lumea. Am cerut copilului să fie respectuos și să nu deranjeze orele și așa a fost, cel puțin așa mi-a fost transmis. În clasa asta nu puține au fost momentele în care din cauza zgomotului, nu s-au putut ține orele.
Am avut momente în care m-am simțit depășită, dar în care am știut că trebuie să caut rezolvarea. Unul dintre ele a fost acela când Luca mi-a cerut să-l retrag și să facem homeschooling. Un moment în care am știut că este epuizat pentru că după boală, reajuns în clasă, i-a venit să vomite de frică și nesiguranță.

-Ia-mă de aici! Te rog, nu mă lăsa!

Și l-am luat încercând să deslușesc cauza (de parcă n-aș fi știut-o) și mai ales s-o rezolv.
Da, știu prea bine că școala a devenit o junglă dar mă gândeam că la clasa a V-a e cam devreme să-ți fie frică să mergi acolo.
O clasă în care un coleg scuipă în sendvișurile celorlalți. O clasă în care ți se aruncă apa folosită la pictură între ochi. O clasă în care sticlele cu apă zboară de la un capăt la altul al sălii și unde niște dulapuri proaspăt montate gem sub ploaia de lovituri venite din piciorele unor copii nervoși.
De unde atâția nervi? Ce determină așa o încrâncenare la niște copii de 11 ani?
O clasă în care colectivul nu a reușit să se închege nici în ceea ce-i privește pe copii și nici pe părinții lor. Nu toți copiii sunt construiți să se impună cu pumnul și cu vocea ridicată. Eu i-am învățat pe ai mei că glasul ridicat este apanajul omului care a pierdut controlul iar pumnul ridicat este o consecință a proastei creșteri. Nu poți, la fiecare nerv deranjat, să lovești! Există cuvintele care adunate-ntr-un dialog, pot rezolva situații greu de conceput.
Dar dacă dialogul este al surzilor, degeaba!

S-a terminat! Toată lumea, profesori și copii sunt epuizați. Urmează o vară care acum pare lungă dar care se va sfârși foarte repede. O vară în care vom căuta să ne peticim sufletele și să găsim rezolvările cele mai bune la diferitele situații în care ne vom afla ori preconizăm că le vom avea. O perioadă în care voi căuta pârghiile pentru a deveni mai puternici și mai puțin înfricoșați. E greu, știu că e greu pentru că fac asta dintotdeauna.
Copiii vor mai crește și odată cu asta poate va veni și o așezare a lucrurilor, cel puțin așa sper.

Premierea a fost una încărcată de emoție. Au fost multe flori și sunt convinsă că multe promisiuni s-au spus în barbă. Așa se întâmplă la fiecare final de an, atunci când se face strigarea.

La premiere, indiferent de premiul luat, nu a existat decât o diplomă. Am întrebat diriginta dacă trebuie adus ceva și mi s-a spus că nu a mai putut pomeni și de problema asta în condițiile în care, pe final de an, s-a plătit pachetul necesar pentru limba engleză, de anul viitor. Valoarea lui, 80 de lei. N-am înțeles ce are asta cu cartea de la premiere, dar nu am insistat. Însă nu am putut să se termine clasa a V-a fără ca diploma primită, cea de la locul doi pe care l-a ocupat Luca, să nu aibă și elementul definitoriu: cartea.
Drept pentru care am pregătit un pachet cu cărți dar am confecționat și o felicitare. Sunt convinsă că peste ani va fi privită cu multă plăcere, așa cum s-a întâmplat și astăzi.

Pentru felicitare am avut nevoie de următoarele materiale:

carton de culoare neagră
o foaie cu modele destinată confecționării felicitărilor
fire de bumbac negru
fir auriu
bandă de mătase
un nasture
foarfece
bandă dublu adezivă
pistol de lipit

Am decupat cartonul de așa natură ca să-l pot plia. Pe o parte am lipit cartonul decorativ, peste care am atașat nasturele și ciucurele. Acesta l-am confecționat din firele de bumbac pe care le-am legat cu firul auriu. În interiorul felicitării, am lipit cu ajutorul benzii dublu adezive o bandă de mătase, iar deasupra ei am pus mesajul acestei felicitări.

În interior, felicitarea arată așa:

La exterior, felicitarea arată ca în imaginea de mai jos.

Cărțile pe care le-am oferit copilului, sunt:

Ne-am îmbrățișat și ne-am bucurat de această reușită. Știu și eu, dar mai ales el, că dacă frica ar fi fost mai mică, energia canalizată la rezolvarea ei s-ar fi dus către materiile studiate și rezultatul ar fi arătat altfel. Eu i-am mulțumit școlarului pentru efortul depus și l-am asigurat că sprijinul meu nu va dispărea atâta vreme cât voi fi pe această lume.

Le doresc profesorilor, dar și colegilor, o vară senină, tihnită și revigorantă. Vine clasa a VI-a și lucrurile se vor complica tot mai mult. Se adaugă și fizica dar și o complexitate sporită a restului materiilor. Poate vara asta reușesc să mai elimin din încrâncenarea pe care o are față de istorie și geografie, cele care au atârnat așa de greu la media generală.
Vacanță plăcută!

S-a primit și o listă de lectură, cred că cea mai scurtă din câte am văzut vreodată și niște fișe cu exerciții recapitulative la matematică. Despre lectură, ea nu se va opri deloc, cu scrisul urmând să reînceapă după ce se termină sejurul la mare dar și vizita de la București, adică mijlocul lunii iulie.

Școlărel de clasa a V-a * Ultima zi de școală

Etichete

,

16 iunie 2017
E ora 6:00. Luca e în picioare.
– Mama, e ca la mare, atunci când la ora asta suntem deja gata de plecare la plajă. Dar acum trebuie să plecăm la premiere. Am așa de multe emoții!

Da, are! Pe 14 iunie, la culcare, își manifesta nefericirea de a nu avea nici o cadou pentru ziua mea. Deh! mi-am adus aminte că și eu simțeam la fel atunci când eram copil. I-am spus că el e cadoul meu de zi cu zi și că lacrimile lui nu trebuie să curgă.

Dar a doua zi, pe 15 iunie, chiar de ziua mea, m-am dus să-l iau de la școală. Ultima, pentru că diriginta le-a dat drumul mai devreme. A venit în fugă înaintea mea, strigând:
-Maaaamaaa! Am luat premiul doi!
Era atât de bucuros. Și eu, de bucuria și entuziasmul lui. Și de faptul că a putut să-mi ofere cel mai frumos cadou. El nu știe că face asta în fiecare zi dar n-am vrut să-i stric plăcerea.
Și el dar și Răzvan.
Când a venit tatăl lui, am primit cele mai frumoase două buchete de gerbera, preferatele mele. De la cei doi băieți, ai mei, rămași acasă.                                                          

P.S. Istoria premiului doi o s-o povestesc mai încolo. 😉