Școlărel de clasa a V-a * „Care-i faza cu cititul?”

Etichete

, , ,

Editura Arthur vine în întâmpinarea celor care nu știu încă ce beneficii aduce lectura, cu o serie de cărți a căror denumire nu poate decât să te facă curios: „Care-i faza cu cititul?”.
Cărțile care fac parte din colecția „Cărțile mele”, coordonată de Liviu Papadima, vin să facă atractivă această îndeletnicire atât de ocolită de marea majoritate a oamenilor.
În prima carte, o serie de 25 de autori celebri români, Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, Dan Lungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti, povestesc cum a debutat în cazul lor pasiunea pentru citit.
În a doua, „Care-i faza cu cititul? juniorii”, Liviu Papadima a adunat 20 de povești ilustrate de 5 desenatori pricepuți. Antologia de față a apărut în urma unui concurs organizat de Editura Arthur, „Locuiește în poveste”, de aici fiind selectați cei prezenți în carte.

În ceea ce ne privește, a fost printre primele cărți ale acestei vacanțe de vară, iar atunci când ne-am apucat de ea (pentru că nu mă pot abține să nu le citesc și eu), cartofii erau în floare, levănțica se fălea cu violetul ei parfumat, iar soarele îți șoptea în orice clipă că poți face numai ce vrei. Pentru că, nu-i așa?, în vacanță faci tot ce vrei tu.

Poveștile din acest volum nu au cum să nu-ți placă pentru că au pe ceva special dar mai ales pentru că sunt concepute de copii talentați și pasionați de scris. Și, poate, și pentru că în unele regăsești gânduri pe care le-ai avut și tu dar nu ai mers până la capăt, așternându-le pe hârtie.

În unele dintre aceste povești ești învățat cum anume să mai renunți la tehnologie, și ți se dezvăluie părți ascunse ale cărții, care o dată descoperite, te fac să aloci mai puțin timp tabletei și calculatorului pentru a da frâu liber imaginației din timpul cititului. Atunci, în timpul lecturii, tu ești cel care-și conturează imaginea personajelor, ajutat de scriitor, fără a ți le prezenta cineva prin filtrul lui. Cine a trăit experiența pe care ți-o dă vizionarea ecranizării  unei cărți, după ce a citit cartea și nu înainte, știe la ce anume mă refer. Plus că, într-un film multe din detalii/acțiuni/locuri sunt sărite ori prezentate superficial.

Din această antologie, printre preferatele lui Luca s-au numărat: „Conferința personajelor” de Tudor Alexandru Trif, „Probleme cu cititul” de Ștefana Fusaru, „La ce bun un manual” de Paul Valașutean, „Epistolă către domnul Homer” de Maria Alexandru.

Să aveți poftă de citit!

 

Machete didactice – Destinații diverse

Etichete

, , ,

Cu câteva zile înainte să se termine școala, am primit un telefon de la domnul Cătălin, un bărbat care lucrează la o firmă de curierat. Dorința dumnealui era să confecționez o machetă pe care să se reflecte activitatea lor.
La început nu am prea priceput ce anume dorește, dar în urma corespondenței purtate, m-am dumirit. Trebuia să fie un copac pe care să se specifice cum anume pleacă aceste colete dar pe care să fie și sigla firmei lor.
Am primit un model de la domnul Cătălin, unul pe care îl mai confecționasem dar care de data asta necesita câteva modificări.                                      

Pe lângă acest copac, dorința a mai fost ca să confecționez 100 de mere, de 4×4 cm, sub formă de felicitare, în interiorul cărora să se poată scrie firmele colaboratoare. Și am făcut aceste merișoare dar și o variantă a scrisului care să nu fie lucioasă, ci mată. Am gândit că așa va fi mai ușor partenerului meu să aleagă ceea ce consideră că se vede mai frumos.

Copacul a ajuns cu bine la destinație iar reacțiile au fost unele care m-au bucurat și liniștit.
Sunt bucuroasă de fiecare dată când cei cărora mă adresez vin din domenii diferite asta pentru că mie îmi place diversitatea.
Dar și mai mult îmi plac oamenii!
Zi cu spor!

Machete didactice – La mulți ani!

Etichete

,

Pentru că e 20 iulie, la noi e sărbătoare.
De 22 de ani e o sărbătoare pe care o trăim cu sufletul plin de recunoștință.
Dintre toți, eu cred că sunt persoana cea mai bucuroasă, pentru că, nu-i așa?, mamele cred întotdeauna asta.
Îi mulțumesc primului meu copil pentru toate momentele pe care mi le-a oferit dar și pentru că a ales să le petrecem împreună.
Și aștept cu nerăbdare să-l îmbrățișez și fizic, că virtual am obosit și nu mai vreau.
La mulți ani!

sursa foto: fineartamerica.com

Școlărel de clasa a V-a * „Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

Etichete

, , ,

Cu siguranță că trebuie să existe ceva în universul acesta, al oamenilor, nu al jucăriilor, care să alinieze întâmplările după o regulă bine stabilită.
Povesteam mai zilele trecute că jucăria preferată a lui Luca a fost furată de pe plajă și ce regrete, ca să nu spun chiar tragedie, ne-a întunecat sufletele. După ce am înțeles că ursulețul Coconaș nu se va mai întoarce la noi, ne-am continuat viețile punând la loc cald și sigur amintirile, nu puține, pe care le avem cu el.
La câteva zile am început să citim cartea despre care vreau să vă povestesc astăzi și care a avut un rol de pansament. Pentru că dacă nu știați până acum, cărțile au și rol de pansament pe lângă altele.
Stătea la noi în bibliotecă de mai multă vreme dar fiindcă am regăsit-o pe lista de lecturi de clasa a VI-a, cea dată de două doamne profesoare drăguțe, am pus-o în tolba de vacanță.
Hendrik de Mol si Planeta de Aur semnată de K.J. Mecklenfeld  este o poveste cu și despre jucării și despre relația pe care o au acestea cu oamenii, mari și mici.

Ne-am bucurat pentru că am văzut că asemenea dialoguri precum am avut noi cu Coconaș dar și cu ceilalți prieteni de pluș ai copilului pot fi adunate de un autor inscusit într-o poveste așa de strașnică.

Hendrik de Mol este un băiețel mai neobișnuit, asta pentru că în urma unei traume a rămas cu o suferință: agorafobia

Agorafobia se definește prin teama de a fi singur în situații sau locuri, mai ales în locuri publice, care nu pot fi părăsite imediat sau în care ajutorul poate să nu fie disponibil în eventualitatea că ar apărea un atac de panică.

Termenul agorafobie, care derivă din cuvintele grecești agora (ἀγορά) – piață și phobia (φόβία) – frică, a fost inițial folosit pentru a desemna o teamă patologică de spații deschise, întinse, de piețe, de locurile publice. (sursa: wikipedia)

Din această cauză el nu poate părăsi Muzeul unde locuiește alături de bunicul lui, Martinus, păstrătorul Celui Mai Important Secret din Universul Cunoscut. Trebuie specificat că Muzeul este unul în care sunt păstrate tot felul de jucării, care mai de care mai interesantă dar fiecare având câte o poveste. Putem întâlni aici jucării de pluș și lemn, metal ori mai știu eu ce alt material.
Într-o zi, bunicul băiatului este transformat într-un soldat de lemn și răpit iar Hendrik, la rândul lui, este transformat într-o cârtiță de pluș.
Și de aici începe marea aventură.
Cititorul se întâlnește cu personaje bune și rele, cu situații tensionate dar și frumoase, cu momente în care deciziile pe care trebuie să le ia devin foarte importante și sunt între viață și moarte. Nu ai cum să nu intri cu toată ființa în poveste pentru că, nu-i așa, care dintre noi nu a purtat dialoguri cu păpușa preferată,  ursulețul ori iepurașul iubit?
Cititorul vizitează planete pe care nici nu a visat să le vadă, iar acolo întâlnește și trăiește situații pe care, odinioară, doar le visa.
Este firesc să vă întrebați dacă micuța cârtiță de pluș va reuși să rezolve toate aceste probleme, să-l salveze pe bunic din mâinile lui Calavera, dar mai ales să părăsească casa pentru a călători pe Planeta de Aur. Prin câte peripeții va trebui să treacă Hendrik pentru a se reîntoarce pe Pământ, la Muzeul Jucăriilor, acolo unde-i era casa?
Vă spunem noi, prin multe și inedite peripeții dar pentru asta va trebui să citiți întreaga poveste. Și nu veți regreta timpul alocat.

Vizita la Librăria Cărturești Carusel ne-a facilitat întâlnirea cu volumul al doilea al poveștii, „Hendrik de Mol și Planeta de Jad”, cel care a fost lansat Târgul Internațional Gaudeamus 2016 și pe care ne-am apucat deja să-l citim. Așteptăm cu nerăbdare și volumul al treilea, „Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar”, care este în lucru.
Când ne-am întors acasă, Luca a avut imensa bucurie de a găsi un nou prieten. Este un ursuleț care a primit numele de Caramel, iar faptul că arată așa, este pentru că s-a luptat cu cei care l-au furat pe Coconaș. N-am putut să nu ne întrebăm dacă nu Calavera o fi fost vinovatul și dacă prietenul nostru de pluș nu o fi ajuns pe Planeta de Aur.

Între orice copil și jucăria lui există o legătură, o energie, creată din momentul în care își aparțin unul celuilalt. Această energie poate să fie împărțită egal între cei doi, așa cum este de obicei, sau poate să fie mutată, prin magie, doar într-unul dintre ei. Atâta vreme cât cel în care este depozitată energia este ținut ascuns, de preferință sub formă cât mai puțin disctructibilă, precum piatra, nu ai cum să îl ucizi pe celălalt. (pag. 313)

În urma căutărilor am descoperit un site minunat, al autorului, pe care poate doriți să-l citiți și voi. O puteți face aici.

sursa foto: http://www.planetadeaur.ro

O carte care pe măsură ce o parcurgi, ajungi la concluzia că nu este destinată doar copiilor ci și adulților, datorită suspansului, acțiunii, intrigilor cu care este condimentată. Spor la citit!

Machete didactice – Atenționări primite de la o scriitoare, la articolele despre cărți

Etichete

,

Sunt tristă!
Astăzi, în jurul prânzului, am primit un telefon de la doamna Silvia Colfescu. Cu un ton răspicat, după ce s-a asigurat că vorbește cu mine, mi-a spus să șterg postarea în care povestesc despre cartea dumneaiei, „Plăcinta cu vișine”, pentru că am încălcat drepturile de autor și pentru că ea nu mai poate fi cumpărată atât vreme cât există în format electronic. Am ascultat-o, cu inima în gât, și cu o părere de rău pe care nu știu unde s-o încadrez pe o eventuală scară a regretelor.
Mi-a repetat, de mai multe ori, că este penal ceea ce am făcut eu și că pot fi pedepsită pentru asta.
După ce s-a oprit, am asigurat-o că voi remedia această situație și am informat-o că nu asta a fost intenția mea, aceea de a-i pricinui vreun rău.
Odată convorbirea terminată, am deschis pagina de blog pentru a vedea articolul incriminat și ceea ce am găsit se prezenta așa:
am povestit despre cartea respectivă, una pentru copii
am atașat trei imagini din ea dar și coperta
am pus link-uri de legătură unde poate fi găsită cu toate că ediția era una de la începutul anilor 90
am postat o lectură înregistrată a poveștii scrisă în versuri.
Nu am înțeles, de fapt, cu ce periclitam eu vinderea cărții, în eventualitatea unei noi apariții, atâta vreme cât cartea nu era scanată. Poate faptul că am înregistrat video? Am căutat să mă dumiresc dar nu am reușit.
Sau cele trei imagini pe care le-am atașat, imagini cu desene din carte, ilustrațiile fiind semnate tot de autoare?
M-a întrebat dacă am vreun câștig de pe urma aceasta și m-am mirat de așa întrebare. Ce câștig aș putea avea?
Mâhnirea m-a trimis pe alte bloguri pentru a vedea cum se comportă oameni care au mai vechi state în acest domeniu și am găsit articole și recenzii la cărțile pentru copii în care imaginile sunt mai multe și mai în detaliu, dar mi-am spus că poate o fi semnate niște acorduri de care eu nu am habar. Un exemplu a fost pe bookstyle.ro, acolo unde fiecare recenzie a cărților pentru copii este argumentată cu imagini. Multe! La fel am văzut și pe secretelecartilor.ro dar și pe altele. Iar mie mi-au plăcut, se vede minunat și pentru mine, e hotărâtor în achiziționarea cărții respective. Niciodată nu am fost oprită în a achiziționa o carte de acest aspect, acela al citirii unei recenzii. Dar eu nu fac recenzii ci doar povestesc cum vedem noi, cărțile pe care le citim. Noi, adică eu cu Luca.
Da, știu că sunt drepturi de autor și că munca lor nu trebuie piratată, dar eu nu am scanat cartea respectivă și nici nu am avut nici un folos financiar și nici de altă natură.
Una peste alta, atât de tare m-a mâhnit telefonul dar mai ales tonul doamnei, încât multe întrebări mă încearcă.
O rog pe doamna Victoria Pătrașcu, pe doamna Adina Rosetti, pe doamna Cristina Andone, despre ale căror cărți am scris și eu, să mă lămurească, în limita disponibilității dumnealor, unde am greșit și ce pot face pentru a nu mai repeta. Nu vreau să pricinuiesc nimănui nici un rău.
Bucuria cu care prezint cărțile pentru copii este atât de mare pentru că vreau ca ele să ajungă în cât mai multe case, încât nu aș vrea să treacă sub tăcere freamătul nostru, de cumpărători, iubitori de frumos și cititori.

Pentru că ne plângem că nu se citește, că cei mici nu mai pun mâna pe carte. 😦

sursa foto: http://www.freepik.com

Școlărel declasa a V-a * Întâlnirea cu un prieten mult așteptat

Etichete

, , , , , , , ,

Înainte de a pleca de acasă, acum ceva vreme, vorbeam cu Luca despre cât de mult și-ar dori un animal de companie și ce tare i-ar plăcea acest lucru. Locul în care stăm noi acum nu poate găzdui un animal de compania cum ar fi un câine ori o pisică, cât despre cele mai mici, alternativele pe care le tot luăm în calcul nu se concretizează. E mult de povestit de ce nu există în casa noastră și un prieten necuvântător dar istoricul familiei spune că am avut  și nu doar unul singur. S-au perindat, pe rând, un cățel pe nume Milky, hamsteri, pești și peruși. Cu fiecare am trăit adevărate istorii, pot spune chiar drame și mi-am spus atunci că nu mai vreau să experimentez așa ceva.

Bunăoară, hamsterul pe care l-am avut, după ce a fătat opt pui, a fugit, lăsându-mă să le dau lapte cu pipeta pentru că nu am putut să-i azvârl. Nu vreți să știți ce și cum a fost!

În discuțiile noastre s-a tot vehiculat și numele unui arici, cu toate că sunt convinsă că nu are ce căuta într-o casă așa ceva. Locul lor este în natură, acolo unde se simt cel mai bine. Consider că oricâtă bunăvoință ai avea, nu au cum să nu simtă lipsa a ceva ce este sris în genele lui. Poate doar dacă vine vorba de un câine ori o pisică, lucrurile capătă alte valențe.

Aici, la București, locul unde pentru Luca vacanța capătă esență pură, există doi câine cu care el se joacă atât cât de mult poate și pe care-i consideră prietenii lui adevărați. E vorba despre Barney și Bruno, despre care am mai scris și care au ajuns acum la maturitate.

Anul acesta i-am găsit bine, sănătoși, dornici de afecțiune de care de altfel nici nu duc lipsă.

Barney este un partener de joacă ideal, el fiind dornic de a se juca cu mingea oridecâte ori ai tu timp și chef.                                               

Și uite că, într-o zi, în curte a apărut un arici. Am fost atât de bucuroși încât am stat în compania lui atât cât a dorit el de cuvință. Despre el am mai vorbit de-a lungul timpului, ori de câte ori a fost necesar acest lucru.                                 

A fost dibuit de câini, care erau și ei curioși de noul vizitator. Noroc cu stăpânul lor care a reușit să gestioneze această situație delicată.

Am stat și l-am urmărit până ce s-a desfăcut din ghem. E curios și interesant în același timp să vezi un ghem de țepi care respiră.

Luca și-ar fi dorit să-l poată lua în mână dar am considerat a fi o manevră cam riscantă, atâta vreme cât eram în fața unui exemplar mare, ce poseda niște țepi viguroși.

După ce l-am dus într-un colț ferit, acolo unde să nu aibă acces câinii, am stat și așteptat să vedem cum reacționează, Când a simțit că este în siguranță s-a desfăcut și a plecat.

L-am petrecut cu privirea până a plecat cu speranța că va găsi drumul către casă dar și cu bucuria unei amintiri de neuitat. Experiențe minunate în plină vară. 🙂

 

Lecturi pentru mămici și nu numai – „Gemenii” de Mircea Cărtărescu

Etichete

, , , , ,

E vară și constat că revin la Cărtărescu. Adulat și contestat, Mircea Cărtărescu are, cu siguranță, un cuvânt de spus in literatura română. Poate ar trebui să nu punem la suflet tot ceea ce se scrie despre el, aici referindu-mă la recenziile făcute de unii și altii și mai bine am citi singuri ceea ce a scris pentru a ne forma o părere proprie.
E greu de mulțumit toți cititorii și poate nici nu ar fi bine ca să existe un cor al lăudătorilor iar eu rămân la părerea că nu e ok, în calitate de cititor, să desființezi un autor sau altul pentru că nu ți-a plăcut ce a scris. Dacă consideri că poți faci tu mai bine acest lucru, pune mâna pe creion și așterne pe hârtie propriile gânduri.
În ceea ce îi privește pe criticii literari, ei sunt în măsură să facă judecăți de valoare pentru că au pârghiile și cunoștințele necesare.
Dar să revin la cititoarea din mine afirmând că citesc ce autor doresc fără a ține prea mare cont de ceea ce scriu oamenii pe care îi urmăresc. Nu o data am constatat că gusturile diferă și texte în care alții nu au găsit nimic interesant, pe mine m-au captivat și mi-au dat o stare de bine.
O pagină de socializare îmi reamintea că acum doi ani dar și anul trecut, tot în jurul lui Cărtărescu mă învârteam, iar acum am recidivat. De data asta, titlul care mi-a căzut în mână este „Gemenii”, o proză apărută și în volumul „Nostalgia”, alături de Ruletistul și Mendebilul.

Eu am găsit, în biblioteca de la București, varianta în care „Gemenii” a fost publicată într-un volum care conține 155 de pagini, în format mic, în Seriile de autor de la Humanitas.


O poveste în care suntem părtași la zbuciumul lui Andrei, zbucium cauzat de dragostea pe care acesta o nutrește față de Gina, colega lui. Ca cititor, ai o stare de confuzie pentru că nu știi ce este realitate și ce este fantasmă, nu știi dacă ești într-un vis ori ai ieșit din el.
Din interviurilor pe care le-am ascultat și în care autorul povestea din tinerețea lui, înclin să cred că Andrei este însuși Mircea Cărtărescu iar trăirile și zbuciumul pe care le descrie ca fiind ale lui Andrei le-a experimentat chiar el. Mă rog, poate nu în totalitate dar parțial, cu siguranță. Nu zic că am dreptate dar asta-i părerea mea.
Dar cine este Andrei? Ei bine, Andrei este un adolescent singuratic, care se refugiază în lecturi, devorând tot ce-i cădea în mână. Învață foarte bine dar in ciuda acestui fapt nu are cu colegii săi o relație buna.

Dar învățam foarte bine și luasem niște premii la concursurile de creație, așa că mă lăsau cu toții în pace. Mă socoteam un damnat și îmi disprețuiam profund colegii. Scriam, desigur, și eu versuri în niște caiete și-mi începusem un jurnal, pe care atâta l-am recitit încât aproape că îl știu și acum pe dinafara. Fiecare lectură nouă era pentru mine o nouă viață. Am fost, pe rând, cu toată ființa mea, Camus, Kafka, Sartre, Celine, Bacovia, Voronca, Rimbaud si Valery. Abia observam ce se petrece în jurul meu. (pag. 52)

Andrei ignora tot ceea ce colegii lui îndrăgesc și multă vreme el urăște femeile, considerându-le prefăcute, superficiale și mostruoase. Datorită acestei percepții el caută să-și înfrâneze erotismul însă acesta erupe în momentul în care colega lui, Gina, îi atrage atenția.

Uneori ne simțeam ca doi gemeni strânși unul în altul într-un uter colorat halucinant, lipsit de deschidere, gemeni cărora orice naștere le este de la început refuzată. De altfel, atat Gina, cat si eu suntem nascuti in Gemeni, in iunie, la cateva zile unul dupa celalalt. […] Era ca și cum toate prezențele mele în camera aceea s-ar fi depus una peste alta ca niște straturi succesive de lac dens și policrom, așa încât lumea noastră devenea, cel puțin pentru mine, din ce în ce mai reală, până la realitatea de dincolo de real a halucinației. Fiecare moment cu ea era toate momentele cu ea, fiecare lucru pe care îl priveam se suprapunea peste toate amintirile mele despre acel lucru, până când nu mai puteam identifica obiectele reale printre zecile de suprapuneri. (pag 127)

Pentru cine nu știe, data de naștere a lui Cărtărescu este 1 iunie 1956.
Cu ajutorul lui Andrei avem posibilitatea să facem lungi plimbări prin Bucuresti, în special prin locurile vechi ale acestui oraș și dacă vreți să vă faceți o idee mai în amănunt, puteți asculta părerea autorului despre orașul copilăriei în înregistrarea de mai jos.

Mi-a placut și evocarea Muzeului Antipa, cel pe care tocmai l-am revizitat. Știu, poate părea din altă poveste ori din alt film această abordare dar pentru mine a avut un farmec aparte. Mi-aș fi dorit să pot dormi o noapte în muzeu, atunci când eram copil-adolescent, dar iată că acum, și la noi, acest lucru este posibil tocmai la Muzeul Antipa.

Și la aceasta carte am avut nevoie de dicționar, nu o dată, pentru a pricepe clar înțelesul cuvintelor.
Iată-le: abscons, anamorfotică, ataraxie, bolgie, a edulcora, erotopatie, estropiat, eufemism, fantoșă, hieratic, histrionism, a macula, obnubilat, sibilinic, teratologie.
E una din manevrele pe care-mi place să le fac atunci când sunt în plin proces de lecturare, să caut ajutor la dicționar.

Nu pot încheia fără a aminti unele citate care mi-au plăcut foarte mult:

Nu iubim o femeie pentru că are un corp perfect, ci pentru forma unică a ochilor sau a gurii, în care vedem (când formata? de ce apărută) personalitatea ei profundă și subtil erotizată. Suportăm mai ușor gândul că iubita noastră ne-a înșelat decât că i-a zâmbit altcuiva ridicând dintr-o singură spânceană sau că pe obrajii ei au apărut, în jurul gurii, acele cute de o duioșie ironică, pe care tu le credeai ivite acolo doar datorită influenței tale și imposibil de repetat pentru altul… Dacă ochiul feminin nu este fardat, e foarte greu să-l distingi de al unui bărbat. Poate fetele au gene mai lungi și mai dese, ochiul ceva mai alungit, dar cine ar putea explica de ce ochii unei femei pari imenși, cu flacără neagră-mov cât timp o iubim, iar când încetăm să o iubim nu mai vedem altceva decâtdoi ochi obișnuiți? Gura pare mai ușor de distins de una bărbătească, dar prin ce? Știi sigur că o gură, nișt buze sunt feminine, dar nu cred că s-ar putea exprima în limbaj rațional elementele distinctive. Cum nu putem ieși din sexul nostru, vedem inevitabil cu ochi de bărbat sau de femeie toate acele trăsături infinitezimale. (pag. 57)

Cine eram eu ca să fiu prietenul ei? Un puști bizar, care se afla în pragul schizofreniei, care nu știa nimic în afară de-o brumă de literatură, care nu avea niciun fel de experiență de viață. Mă îmbrăcam cum se nimerea, nu călătorisem niciodată, nu aveam prieteni. Nu îi putea opune decât spaima mea oarbă de-a nu o pierde. (pag. 74)

Vă invit să intrați în poveștile lui Mircea Cărtărescu. Poate veți avea parte de clipe minunate dar fără a le citi nu aveți de unde ști. Trebuie încercat.                      

 

Școlărel de clasa a V-a * Cărturești Carusel, un loc pe care ne doream să-l îmbrățișăm

Etichete

, , , , ,

Daaa! Am mai bifat un obiectiv pe care tare mai doream să-l vedem: Librăria Cărturești Carusel.

Situată pe strada Lipscani, la numărul 55, librăria se desfășoară pe șase niveluri însumând 1000mp. Cărturești Carusel este un experiment de locuire culturală a centrului vechi, oferind un spațiu pentru lectură, socializare și explorare artistică a inimii orașului. Cu un bistro la ultimul etaj, un spaţiu multimedia la subsol și o galerie dedicată artei contemporane la primul etaj, librăria se pregătește să spună o nouă poveste pe o stradă cu o vibrantă tradiție comercială.

Elegantul edificiu de secol XIX a intrat în posesia celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a fost confiscat și transformat în magazinul Familia. După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, dl. Jean Chrissoveloni, iar acum prinde viață printr-o amenajare inovatoare, dar atentă la substanța istorică, semnată de biroul de arhitectură Square One.
sursa: http://carturesticarusel.ro/

Am reușit să ajungem acolo, sâmbătă, o zi în care bucureștenii sunt plecați, marea lor majoritate, iar traficul este mai lejer dar și mai frumos.                           

Nu am putut să nu observăm minunata arhitectură a acestui vechi oraș, așa cum, nici marea masă de turiști străini nu ne-a lăsat indiferenți. Frumos încolonați, cu ghid în față, ei ascultând în căști explicațiile, dădeau capitalei noastre un aspect de civilizație. Păcat de o parte a cetățenilor autohtoni care prin comportament și atitudine stricau întreg tabloul. Am revăzut locuri cunoscute, văzute în excursiile pe care le-am făcut alături de doamna de geografie, atunci când eram de vârsta lui Luca și m-am bucurat că nu au dispărut, ba mai mult, mai și funcționează.

Ar trebui mai multă atenție dată acestei părți din București. Farmecul ei este nepieritor și e păcat să se irosească atâtea povești ce se pot țese aici dar și pentru ca istoria să nu fie uitată.

Am privit îndelung și am căutat să reținem ceea ce am văzut și auzit. Scopul venirii noastre a fost Librăria Carusel Cărturești, pentru că, nu-i așa, aici este paradisul unora dintre noi.

E impunătoare, mare, dar pot spune că nu mi-o imaginam așa. Am crezut că va fi mai mare bogăție de titluri, având în vedere spațiul pe care îl ocupă. Spun asta pentru că multe din titlurile de care am întrebat nu le-am găsit.                                      

Am zăbovit, destul de mult, prilej cu care Luca a mai „ciupit” câteva rânduri ale unei cărți scrise de Roald Dahl, titlu ce nu se regăsește în biblioteca noastră. Eu am căutat, mult, și așa am ajuns la concluzia că și prețurile sunt destul de piperate, multe din cărțile la care m-am uitat avându-le cu mult umflate față de librăriile online de la care mă aprovizionez eu. Am pus pe seama chiriei și cheltuielilor ce trebuie acoperite de această locație.

Am găsit, în schimb, câteva titluri pe care ni le doream, iar acest lucru ne-a bucurat mult. Pot aminti de ultima carte semnată de Veronica D. Niculescu, „O vară cu Isidor”, apărută la Editura Polirom Junior dar și de Hendrik de Mol și Planet de jad” de K.J. Mecklenfeld, continuarea primei părți, cea cu Planeta de Aur. Pentru a înțelege de spun eu că prețurile sunt exagerate, a doua carte am achiziționat-o cu 34,90 lei iar pe elefant.ro este 24,99 lei.

Am plecat nu înainte ca Luca să învârtă mai multe caleidoscoape, așa , ca atunci când era micuț.

Cât despre cărți, una e gata, dar nu spun acum care. Revin! 🙂 Oricum, vizita la Cărturești a fost de bun augur.                                        

Literatură pentru mămici și nu numai – „Împăratul muștelor” de William Golding

Etichete

, , ,

O carte ce așteaptă de mai multă vreme pentru a fi citită, „Împăratul muștelor”, a fost pusă în sacoșa pentru plajă, acolo unde am și reușit să o parcurg. Și nu cred că a fost tocmai întâmplător pentru că și în povestea asta cadrul e asemănător: apă multă, nisip, căldură. Noroc că asemănările se reduc doar la atât. Sau, poate nu?!

Am citit mai multe păreri despre roman al cărui autor a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru Literatură. A fost primul lui roman publicat, la o vârstă destul de înaintată, cincizeci de ani, în anul 1954, și tradus în limba română cincisprezece ani mai târziu. Și tocmai aceste păreri m-au făcut curioasă să aflu cum anume voi percepe eu povestea copiilor prăbușiți cu un avion pe o plajă pustie.

Ca mamă nu ai cum să scapi de multitudinea de întrebări ce se iscă pe măsură ce intri în poveste.
Cât contează educația pe care o oferi copilului?
Ce anume determină manifestările acestea, de violență extremă, în rândul unor copii?
Cum s-ar fi descurcat niște copii din zilele noastre în asemenea situație?

Dintre copiii naufragiați se alege un lider, Ralph, iar lângă el îl găsim pe cel căruia la școală i se spunea Piggy, pentru că era dolofan. Pe lângă faptul că era gras, Piggy mai suferea și de astm, era foarte emotiv și purta ochelari.

După ce trec de șocul inițial, copiii încearcă să facă un plan pentru a supraviețui dar și pentru a se salva. Trebuie să menționez că lângă acești băieți nu se afla nici un adult. Treburile merg oarecum pe un făgaș normal – construiesc adăposturi, vânează, fac focul, într-un cuvînt încep să formeze o comunitate –  până când între ei încep să apară conflictele. Iar ceea ce iese la suprafață este de neînțeles. Descoperim însușiri și atitudini ce nu au cum, cel puțin teoretic, să se regăsească la niște copii asta pentru că se știe de mult trâmbițata inocență a copilăriei. O sete de răzbunare, o violență greu de descris, instincte criminale. Scenele descrise de autor nu au cum să nu te pună pe gânduri indiferent dacă ești sau nu părinte.

Trebuie să descoperiți singuri ce și cum evoluează povestea dar mai ales care este finalul ei. Asta nu înseamnă că scenariile personale sunt excluse. Fiecare după judecata proprie.

Iată câteva citate din carte:

Ralph îi aruncă o privire piezişă şi nu-i răspunse.
― Mă gândesc c-ar trebui să aflăm cum îi cheamă pe toţi şi să facem o listă, zise grăsanul. N-ar strica să ne adunăm.
Ralph ignoră propunerea, iar grăsanul se văzu silit să continue:
― Nu-mi pasă cum au să-mi spună, cât timp n-au să mă strige ca la şcoală, îi mărturisi el. Ralph arătă oarecare interes.
― Şi cum te strigau la şcoală?
Grăsanul aruncă o privire peste umăr şi se aplecă spre Ralph.
― Îmi spuneau”Piggy”, şopti el. Ralph izbucni în hohote de râs. Sări în picioare:
― Piggy! Piggy!
― Ralph… te rog!
Piggy îşi încleştă mâinile, cuprins de teamă.
― Am spus că nu vreau să…
― Piggy! Piggy! (pag. 11)

Ralph ridică mâna.

― De ce să nu facem chiar noi rost de carne?
― Înjunghie fiara! Taie-i grumazul! Să lase sînge! înjunghiaţi-o!

Beţele loviră, iar gura noului cerc ronţăi şi urlă. Fiara se afla în genunchi în mijlocul ei, cu braţele împreunate pe faţă. Striga din răsputeri, încercînd să opună zgomotului înfricoşător ştirea că descoperise un cadavru pe deal. Fiara înainta, rupse cercul şi căzu peste marginea abruptă a stâncii pe nisipul de lîngă ţărm. Gloata o urmări imediat; alunecară pe stâncă, săriră pe fiară, se năpustiră asupra ei, ţipară, o loviră, o muşcară şi o sfârtecară. Nu se mai auzeau cuvinte, ci numai sfîşierea dinţilor şi a ghearelor. […]  Talazul uriaş al fluxului pătrunse şi mai mult pe insulă, iar apa se înălţă, încet, înconjurat de o mulţime de animale curioase şi strălucitoare, cadavrul lui Simon ― o formă argintie sub constelaţiile fixe ― se pierdu în largul mării.

La intrarea adăpostului se auzi un răcnet feroce, urmat de zgomotul şi buşiturile unor creaturi. Cineva se împiedică de trupul lui Ralp.[…] Ralph trase un pumn la întâmplare; apoi se rostogoli împreună cu ce i se părea a fi o hoardă de băieţi, pocnindu-se, muşcându-se şi zgâriind. Îl loviră şi îl înghiontiră, apoi se trezi cu nişte degete în gură şi le muşcă. Un pumn se retrase şi reveni ca un piston, iar întreg adăpostul se lumină ca de o explozie. Ralph se feri într-o parte, dădu peste un trup care se zvârcolea şi simţi pe obraji o respiraţie fierbinte, începu să lovească în gura de sub el, folosindu-se de pumnul strîns ca de un ciocan; izbi cu o isterie din ce în ce mai violentă, pe măsură ce faţa de sub el devenea alunecoasă. Un genunchi i se vârî între picioare, el căzu într-o parte, înnebunit de durere, iar bătaia continuă să se desfăşoare undeva deasupra. (pag.189)

Ralph, nespălat pe trup, cu părul încâlcit, murdar la nas, plângea sfârşitul nevinovăţiei, bezna inimii omeneşti şi rostogolirea prin aer a adevăratului, a înţeleptului său prieten Piggy. (pag. 229)

Școlărel de clasa a V-a * Muzeul Antipa – mereu surprinzător

Etichete

, , , , , , ,

Spuneam că sosirea la București a programat și o serie de activități pe care ne-am dori să le bifăm în cadrul acestei perioade.
Una dintre ele era legată de vizitarea (de fapt re-re-revizitarea) muzeului Antipa, cel pe care nu-l ocolim în nici o vară.
Un drum pe o vreme splendidă, într-un București nu prea aglomerat ne-a dus către destinația dorită.

Am urmărit, și de această dată, atitudinea copilului față de acest edificiu de cultură și am observat, cu bucurie, că ea a suferit modificări. Aș putea spune, majore.
Un entuziasm și o atenție mai în detaliu a exponatelor ce odinioară erau tratate cu superficialitate.


Am parcurs traseul consacrat acolo unde l-am lăsat pe Luca să ne explice despre animale, cum se numesc, unde trăiesc și alte amănunte pe care el ni le-a împărtășit cu bucurie. A fost ajutat și de componenta electronică a muzeului, cea care e de un real folos vizitatorilor.

După ce am vizitat tot parterul, am urcat la etaj acolo unde s-au privit pietrele prețioase, s-a analizat celula eucariotă și procariotă, diferite sisteme ale corpului omenesc.

Noutatea acestei veri a fost acea a expoziției „Venin, frumuseți de neatins” unde am putut admira diferiți șerpi, broaște dar și insecte a căror venin este mortal pentru om, și nu numai pentru el.

VENIN – FRUMUSEȚI DE NEATINS

1 februarie – 17 septembrie 2017

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să explorați o nouă expoziție temporară inedită cu exponate vii, dar și cu piese de o valoare inestimabilă din colecțiile muzeului, în perioada 1 Februarie – 17 Septembrie 2017. „Venin – frumuseți de neatins” vă propune să descoperiți lumea fascinantă a câtorva specii veninoase din lumea animală, unele dintre acestea regăsindu-se în clasamentul celor mai veninoase animale din lume.

Știm cu toții că există animale veninoase. Știm că numeroase vietăți – inclusiv unele dintre cele mai comune și de primă utilitate pentru om, precum albinele – au secreții toxice pe care le injectează ca să se apere. Alte specii sunt extrem de periculoase, dacă stăm să ne gândim la șerpi, dar iată că cel mai puternic venin din lumea animală este cel al unui melc! Pentru multe dintre aceste specii, veninul nu reprezintă altceva decât unul dintre „instrumentele” organismului lor pentru supraviețuire.

Expoziția „Venin – frumuseți de neatins” vă provoacă să lăsați prejudecățile și teama față de animalele veninoase la poarta muzeului și să descoperiți frumusețea unică a exponatelor noastre vii. Multe dintre aceste specii de animale provin din locuri extrem de îndepărtate și greu accesibile omului și cu siguranță aproape nimeni nu și-ar dori o întâlnire față în față cu acestea în mediul lor natural. Invităm publicul interesat să profite de această oportunitate și să descopere noua expoziție temporară a Muzeului „Grigore Antipa”, unde vor avea ocazia să admire specii veninoase de șerpi, broaște, arahnide, dar și insecte. De asemenea, vor fi expuse adevărate comori din colecțiile muzeului – piese de o valoare inestimabilă care în mod normal sunt inaccesibile publicului larg.

A fost cu atât mai fascinant cu cât toată primăvara, la Animal Planet, am urmărit seriale cu această temă. La fel de interesante au fost și panourile de pe care se puteau citi informații inedite.

Am zăbovit mult în această secțiune nou apărută a muzeului și acolo mai erau câteva familii cu copiii lor. La una dintre ele, care avea un băiețel mai mare și o fetiță mai mică, cea mică era trecută de la mamă la tată pentru ca năzdrăvanul familiei să nu pățească ceva, el tot atingând acvariile în care se aflau temutele animale și insecte. Sunt fascinante aceste creaturi prin capabilitatea lor de a se adapta tuturor situațiilor în care au fost puse.

Următoarea etapă a vizitei noastre a fost aceea a „Fluturilor tropicali vii” pe care am prins-o în fiecare an. Dar nu știu cum, nu te mai saturi de aceste creaturi atât de diafane. Ai sta acolo la nesfârșit fără a fi cazul să te plictisești.                        

Cam așa fost escapada noastră în fascinanta lume a animalelor înlesnită de Muzeul Antipa. Pentru noi, cei care-l vizităm an de an, el reprezintă o sursă inepuizabilă de învățare. Una în mod extrem de plăcut.
Un singur regret am avut acela de a nu putea participa și Luca la o acțiune a muzeului, aceea denumită „Somnul vine altfel când adormi cu gândul la Deinotherium”

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită vineri pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ! Programul debutează pe data de 16 iunie 2017 dar copiii se pot înscrie din timp la oricare dintre edițiile acestei veri: 30 iunie; 7 iulie; 21 iulie; 4 august; 25 august; 1 septembrie; 8 septembrie.
Înscrieri: info@antipa.ro
Costurile de participare sunt de 200 lei/copil, 300 lei/ doi frați, 400 lei/ trei frați.

Dacă aveți drum în București nu evitați acest lăcaș de cultură.DSCN9993

DSCN9995