Machete didactice – Activitate integrată * „Așază-mă în căsuța mea”

Etichete

, , , , ,

Pentru că activitatea este în toi, au loc pe lângă inspecțiile de grad și Cercuri Pedagogice și Comisiile metodice și pentru că nu eram lămurită cu ce anume se ocupă ele și, mai ales, care-i rolul lor, am căutat și iată ce am găsit. Dacă nu e bine, spuneți.

• COMISIE = organism colectiv, cu caracter permanent sau temporar având ca sarcină efectuarea unor activităţi, analizarea unor probleme sau propunerea unor măsuri pentru perfecţionarea activităţii.
• METODICĂ = parte a didacticii generale care tratează principiile şi regulile de predare proprii fiecarui obiect de studiu.
• COMISIE METODICĂ = organism colectiv cu caracter permanent,
având ca sarcină efectuarea unor activităţi metodice, analizarea lor şi propunerea unor măsuri pentru perfecţionarea activităţii.

Am fost curioasă pentru că a trebuit să confecționez un material care să fie utilizat în prezența acestei comisii. Îmi place să înțeleg ce anume confecționez și la ce activități vor fi folosite asta pentru că nu mă consider un executant ci un partener activ, care poate ajuta, la nevoie, colaboratorul. Ori dacă ești în necunoștință de cauză nu ai cum interveni.

Tema anuală a fost: Tema anuală de studiu: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”
Tema săptămânii: „Coşul cu fructe”
Tema activităţii integrate: „Aşază-mă la căsuţa mea”
Elemente componente ale activităţii integrate:
ALA 1: Bibliotecă: „Activităţi în camping” – confecţionare afiş
Artă: „Copaci şi corturi pentru camping” – amprentare
Construcţii: „Gard pentru camping”
Nisip şi apă: „Ghiceşte ce-ai descoperit”
ADE: DŞ: „Spune-mi unde pot locui” – joc-logic

Care a fost scopul acestei activități care s-a întins pe durata a 35-40 de minute? Verificarea cunoştinţelor copiilor privind stabilirea apartenenţei unei piese la diferite mulţimi; îmbogăţirea continuă a sferei tematice a jocurilor pentru stimularea creativităţii în desfăşurarea acţiunilor de joc.

Iată și care au fost regulile de joc:
Copilul numit denumeşte caracteristicile piesei pe care o deţine, trece prin dreptul căsuţelor din camping şi se apreşte în faţa lor întrebând: „Eu unde pot locui?”, apoi îşi alege căsuţa preferată.

Se știe că la fiecare activitate trebuie făcut un scenariu iar aici, în acest caz, scenariul se prezintă așa:

SCENARIUL ACTIVITĂŢII INTEGRATE

Copiii vor intra în sala de grupă cântând. La îndemnul educatoarei ei vor saluta musafirii prezenţi la activitate. Momentul surpriză al activităţii îl va constitui intrarea în sala de grupă a păpuşii Alexandra. Ea se va adresa copiilor cu o mare rugăminte:
„Dragi copii, am venit în oraşul vostru pentru a participa la Târgul mărului. Vin de departe şi nu am găsit nici un loc de cazare. Am auzit că voi sunteţi nişte copii isteţi şi vin cu rugămintea să mă ajutaţi să-mi găsesc un loc de dormit. Doresc, totodată, să ştiţi că am adus şi multe surprize pentru voi.”
Între educatoare şi copii se va iniţia un scurt dialog pe această temă: „Oare cum s-o ajutăm pe păpuşa Alexandra? Ce-ar fi ca la activitatea de astăzi să-i construim un camping?
Ce este acesta?
Un loc împrejmuit unde sunt instalate căsuţe sau corturi pentru turiştii care vin în oraşul nostru. Vă mai propun ceva: după ce vom construi campingul pentru păpuşă, vom juca un joc în care fiecare dintre voi va avea rolul de turist, va intra în satul de vacanţă şi-şi va alege o căsuţă preferată în care va locui.” Păpuşa Alexandra îşi va exprima acordul cu această propunere.
Astfel, activitatea va debuta prin prezentarea celor 4 centre deschise în sala de grupă: Bibliotecă, Construcţii, Artă, Nisip şi apă.
La Centrul Construcţii, copiii care se vor juca aici vor construi din trusele puse la dispoziţie gardul care va împrejmui satul de vacanţă.
Centrul Artă îi va surprinde pe copii prin prezentarea corturilor şi a copăceilor care vor prinde culoare prin tehnica amprentării în culorile specifice trusei LOGI II şi indicate de educatoare. La finalizarea acestei acţiuni ele vor fi aşezate sub îndrumarea cadrului didactic, în interiorul campingului.
La Centrul Bibliotecă se va confecţiona un afiş care va reprezenta tot felul de activităţi care se pot desfăşura într-un camping şi va fi aşezat la intrarea în acesta.


Copiii care îşi vor alege ca loc de joacă preferat Centrul Nisip şi apă vor trebui să facă nişte descoperiri în lădiţa cu nisip – piese geometrice, pe care le vor aşeza apoi în coşuleţe, amplasându-le lângă afişul de la intrare.
După prezentarea sarcinilor de la fiecare centru, educatoarea va îndruma copiii să-şi aleagă locul de joacă preferat. Activitatea lor va fi atent monitorizată de păpuşa Alexandra. La finalizarea acestui segment de activitate, musafirul mulţumeşte copiilor pentru munca depusă în construirea acestui loc pentru turişti şi, pentru a se relaxa, îi invită la o plimbare cu „autobuzul”.


Tranziţie: „Autobuzul” – joc muzical
„Autobuzul copiilor” se va opri la intrarea în camping. Aceştia vor fi invitaţi să ia loc pe scăunelele aşezate în formă de semicerc. Drept răsplată pentru efortul depus, turista Alexandra îşi va desface rucsacul şi va împărţi copiilor nişte „bilete” – acestea fiind reprezentate prin nişte piese geometrice: pătrate, triunghiuri şi rotunduri, mari şi mici, colorate în roşu, galben şi albastru. Ele vor reprezenta intrarea în camping pentru obţinerea unui loc de cazare. Astfel, se va anunţa tema jocului pe care-l vor desfăşura în continuare „Spune-mi unde pot locui”.
1. Explicarea şi demonstrarea jocului Se va explica copiilor că fiecare va avea rolul de „turist” care va trebui să-şi găsească un loc de cazare în camping. Căsuţele din camping sunt dispuse astfel: pe latura din dreapta se vor găsi căsuţele sub formă de triunghi, pătrat, rotund; în faţă faţă vor fi căsuţele mari şi mici, iar pe latura din stânga vor fi dispuse corturile de culoare roşie, albastră şi galbenă.

Educatoarea, în chip de ghid, va conduce pe primul turist care are un „bilet” în formă de pătrat mare şi roşu în mijlocul campingului. Acesta va întreba: „Eu unde pot locui?” Ghidul îi va răspunde: „Avem căsuţe potrivite pentru d-voastră: pe latura din dreapta avem căsuţa pătrată, în faţă – căsuţa mare, şi latura din stânga – căsuţa roşie. Pe care v-o alegeţi?” Astfel, „turistul” este condus prin toate căsuţele menţionate să-şi aleagă una dintre ele (piesa geometrică va fi plasată la căsuţa dorită de turist).


2. Jocul de probă Se va executa jocul de probă pentru a se înţelege mai bine sarcinile şi regulile acestuia, reamintundu-se „turiştilor” să fie atenţi la descrierea piesei geometrice.
3. Jocul propriu-zis Se va trece la defsăşurarea efectivă a jocului urmărindu-se corectitudinea răspunsurilor date de copii. Se va pune accent pe participarea activă a copiilor şi pe dezvoltarea gândirii logico-matematice. Se va avea în vedere derularea acţiunii de joc prin respectarea regulilor, interrelaţionarea şi comunicarea copil-copil, copil-educatoare. Astfel, toţi „turiştii” îşi vor aşeza „biletele” – piesele geometrice, la căsuţele preferate. Demersurile didactice ale copiilor vor fi aplaudate.
Tranziţie: „O căsuţă mică” – cântec
4. Complicarea jocului
În obţinerea performanţei copiilor, educatoarea va aşeza pe covor, în faţa lor, 2 cercuri intersectate. În acest segment de activitate ei se vor juca cu piesele descoperite în nisip. Sarcinile vor fi următoarele:
• în cecul roşu copii vor aşeza piesele rotunde de culoare roşie;
• în cercul verde vor fi aşezate piesele pătrate, albastre;
• în spaţiul galben care intersectează cele 2 cercuri vor fi aşezate piesele de culoare galbenă.


În încheierea activităţii păpuşa Alexandra va împărţi copiilor stimulente şi-i va invita la desfăşurarea jocului muzical „Chu-Chua”

Eu nu am fost prezentă dar doamna Paula, cea cu care colaborez de ani buni, a avut bunăvoința să-mi arate cum au reacționat copiii dar și cum a fost activitatea proiectată cap-coadă. Știu, eu nu sunt educator dar mă bucură nespus că pot contribui, din umbră, la desfășurarea unor astfel de activități. Educatorul are rolul esențial, iar colaborarea noastră mie îmi aduce o satisfacție pe care nu mai are rost să o descriu pentru că am făcut-o de multe ori.

Felicitări Voiniceilor!
Felicitări doamnei Paula!

Anunțuri

Machete didactice – Întâlnirea de dimineață, Calendarul zilei și Prezența într-o Grupă de Bobocei

Etichete

, , , , ,

O doamnă foarte drăguță, vorbăreață și extrem de determinată m-a  provocat ca într-un spațiu foarte restrâns să pun toate activitățile specifice întâlnirii de dimineață. Important era de vizualizat și faptul că este vorba de o grupă de Bobocei iar pentru asta am desenat în mijlocul acestui avizier un bobocel mândru, elegant, cu un papion la gât. Pe fiecare dreptunghi în parte, doamna va atașa câte o cartolină cu denumirea respectivă.

Deasemenea, a trebuit să mai meșteresc o machețică pentru ușă dar și denumirea grupei: Grupa Boboceilor. Pe spatele acestor două machete va fi fixat un velcro pentru a putea fi montate pe ușă. E o modalitate prin care nu se strică nici ușa dar nici machetele.

Mac! Mac! Sunteți gata de joacă?

Machete didactice – Plimbare prin Paris într-o toamnă splendidă

Etichete

, , , , , , , , ,

Da, ați putea înțelege altceva din titlu dar pot eu să-mi imaginez vizite și plimbări prin Paris chiar dacă fizic nu sunt acolo? Firește că pot, pentru că nu mă poate opri nimeni. 😉
Mai bine spus, nu-mi poate nimeni opri gândurile pentru că nici eu nu sunt capabilă s-o fac.
O provocare venită de la o doamnă profesoară de franceză m-a teleportat preț de câteva zile bune, atât cât am meșterit la ea, prin cea mai rafinată lume: cea pariziană.
În realitate, n-am ajuns până acum acolo dar sper să nu închid ochii înainte să bifez această destinație.
Mi-am amintit de incursiunile avute cu Luca, atunci când am aflat foarte multe detalii despre arhitectul celebrului turn. Le puteți vedea dacă deschideți link-ul de mai jos.

Vive la France!

Deasemenea, mi-am adus aminte de cum am pregătit excursia lui Răzvan la Paris, atunci când am stabilit ce anume să viziteze când va fi la fața locului.

Ei bine, toate aceste amintiri legate de copiii mei m-au însoțit pe parcursul meșterelilor mele. Am considerat că unui cabinet de limbă franceză asta i se potrivește cel mai mult.

Pe lângă semețul turn, ce are o dimensiune de 130 centimetri lățime și 150 centimetri înălțime, l-am mai confecționat și pe celebrul băiețel francez, cel căruia nu-i lipsește bereta.

S-a cerut și un avizier, acolo unde se vor odihni, pentru a fi admirate, lucrările copiilor.

Este flancat de culorile pe care le regăsim în drapelul acestei țări dar și de o hartă în miniatură.

Eu am fost cea care am mers pentru a le monta, asta pentru că distanța mi-a permis. Într-o toamnă ce nu mai contenește să ne surprindă, am purces la drum.

Am găsit o școală frumoasă, nouă, o doamnă bună de pus la rană și o clasă de copii pe cinste. Mi-au și cântat, la final, după ce au văzut cum s-a primenit sala lor de curs.

Chiar dacă ești departe, imaginația te ajută să poți trăi tot soiul de senzații. Și ce, credeți că e rău? Nici pe departe! Din contra.

 

Literatura de azi – Oamenii duc muzica mai departe

Etichete

, , ,

Poate mai mult ca niciodată avem nevoie de a aduce în atenția publicului frumosul, muzica de calitate și pe cei care au interpretat-o cu o măiestrie desăvârșită. Este o modalitate prin care putem alunga superficialitatea, dar și prostul gust care se insinuează în tot mai multe minți, făcându-le să se manifeste pe măsură.

Avem nevoie de a aduce în atenția copiilor noștri acorduri melodioase din toate domeniile pentru ca, punând în față ambele manifestări, cei care sunt în plină formare să poată alege corect.

Dacă zilele trecute pomeneam de turneul „Vă place…?”, acolo unde Răzvan Suma și Daniel Goiți ne invitau să-l cunoaștem mai bine pe Beethoven, acum vă propun să vă aplecați puțin și să dați curs primului proiect de talie internațională din România dedicat memoriei legendarei pianiste de origine română, Clara Haskil – Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” (27-29 octombrie a.c.) Acesta a luat fiinţă în 2014, şi se desfăşoară în unul dintre cele mai frumoase orașe din țară, Sibiu, Capitală Culturală Europeană în 2007, recunoscut pentru efervescența turistică și culturală.

Pianista Alina Azario a fost cea care a avut inițiativa înființării acestui Festival Internațional. Cum situația economică actuală determină tot mai mulți tineri să părăsească țara, o pianistă din România aflată în plină ascensiune în muzica internaţională şi-a propus să readucă acasă un simbol – un gest de reverență pentru România, pentru una dintre cele mai talentate pianiste de origine română a tuturor timpurilor: Clara Haskil.

Născută la București, pe 7 ianuarie 1895, Clara Haskil avea să-i cânte, la numai cinci ani, Reginei Elisabeta a României pentru ca mai apoi să se perfecționeze la Paris, urmând să concerteze alături de mari muzicieni ai lumii, nume care au făcut istorie, de la dirijorul Herbet von Karajan, la inegalabilul pianist de origine română Dinu Lipatti, care i-a devenit și apropiat. În 1942, pianista s-a stabilit la Vevey, în Elveția, iar în prezent, într-un gest de meritată recunoaștere, unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din lume, cu o tradiţie pe peste 50 de ani, care are loc chiar la Vevey, îi poartă numele: Concursul Internațional de Pian Clara Haskil.

„Într-o epocă în care pianiștii prestigioși nu lipsesc, m-am întrebat asupra caracterului unic al cuvântului și interpretării Clarei Haskil. Ascultând-o cântând un concert de Mozart sau de Beethoven, aveai senzația că totul era corect în mod natural – tempi, nuanțe, frazare – ceea ce suscita între dirijor și solist un dialog care făcea inutilă orice discuție prealabilă, pusă la punct cu oricâtă trudă. Și artiștii muzicieni de orchestră, atât de sensibili la calitatea acestui acord, erau uluiți la prima repetiție și aveau o plăcere vădită să o acompanieze.” – povestea dirijorul Herbert von Karajan în prefața cărții dedicate pianistei.
„Ascultând-o interpretând Mozart, îți dai seama cât de departe de adevăr suntem noi toți.“ – Dinu Lipatti.

Clara Haskil a lăsat nu doar o moștenire muzicală excepțională, ci și o mărturie unică, profund umană, despre fragilitatea artistului, despre dedicare până la abandonul de sine și despre respectul datorat publicului.

Cu o dăruire inegalabilă față de muzica clasică și având dorinţa de a căuta cele mai bune acorduri până la perfecțiune, Clara Haskil a atins însă gloria abia la vârsta de 55 de ani. Lăsând să se vadă fragilitatea artistului, pianista era extrem de autocritică cu propriile interpretări și suferea de un „trac violent” înainte de concerte. Deși numeroși critici de renume internațional și muzicienilor de prim rang i-au pus în lumină valoarea, cariera concertistică a celei care, astăzi, este unul dintre reperele muzicii clasice internaționale avea să se desăvârșească abia spre vârsta maturității târzii.                          

Clara Haskil, cu pasiune și perseverență, ne-a arătat că un artist are nevoie de public, la fel de mult cum publicul are nevoie de un artist.

„Anul acesta, îndrăznim o nouă formulă: încercăm să punem în valoare diferitele posibilități care se deschid atunci când muzicienii invitați acceptă să urce pe scenă singuri, în duo, trio sau alături de orchestră, îmbinări în program care permit o explozie de diversitate în repertoriul propus.

În plus, repertoriul în sine al ediției din acest an este unul de care suntem extrem de bucuroși: de la ultimele lucrări scrise pentru pian de Robert Schumann (Gesänge der Frühe op. 133) și de Franz Schubert (Drei Klavierstücke D. 946), atât de complexe, la luminosul Mare Duo în La Major de Schubert, până la binecunoscutul și atât de apreciatul trio Dumky de Dvorak – contrastul nu ar fi putut fi mai mare! Sperăm ca, și în acest an, publicul să recunoască spiritul festivalului, să aprecieze programul propus și să ne fie din nou alături cu emoții puternice în suita de concerte care îi așteaptă timp de trei zile pline la Sala Thalia”, a mărturisit pianista Alina Azario, inițiatoarea și directorul artistic al Festivalului.

Una dintre surprizele ediției din 2017 a Festivalului Internațional Clara Haskil o reprezintă lansarea, în avanpremiera concertelor de la Sala Thalia, a unei noi traduceri, publicate de Editura Humanitas (traducere de Lidia Dumitru, Elena Ciocoiu și Adina Cobuz), a celei mai cunoscute biografii a Clarei Haskil, după exact 30 de ani de la prima apariție în limba română: este vorba despre volumul lui Jérôme Spycket.

Oamenii duc muzica mai departe.

Biletele pentru Festivalul Internațional Clara Haskil 2017 au fost puse deja în vânzare și pot fi achiziționate de la casieria Sălii Thalia sau online prin Bilet.ro și Eventim.ro. Programul festivalului este disponibil pe www.clarahaskil.ro.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Școlărel de clasa a VI-a * Plouă cu frunze în Dumbrava lui Sadoveanu

Etichete

, , , ,

Dumbrava o găsim în același loc dar de fiecare dată ea e diferită. Am pornit incursiunea tomnatică din anul 2017 asta pentru a ne delecta simțurile dar și a păstra tradiția. E o toamnă cum de mult n-am mai simțit și aici mă refer la temperaturile extrem de ridicate, peste zi ele depășind și 24 de grade.
Diminețile sunt îmbietoare și anunță vremea de peste zi; la plecarea către școală cerul e senin și aerul călduț și bun.

Dacă veți privi cerul, veți observa niște semne precum că totul se anunță a fi ok. Văzut!

În decursul unei săptămâni am fost de două ori pe urmele lui Sadoveanu. Prima dată în Dumbravă iar aromele și imaginile pe care le-am văzut, le-am pus bine la păstrare. Crizanteme de tot felul

pisici și fructe

o pereche de fluturi jucăuși

frunze de tot felul

Am avut norocul ca la mănăstirea din Dumbravă și la așezământul măicuțelor de acolo, pregătirile pentru iarnă să fie în toi, așa putând să ne umplem plămânii cu mirosul de lemn proaspăt tăiat. Divin! și pentru că am zăbovit acolo, pe buturugi, pentru a citi dintr-o carte foarte dragă nouă. Povestim despre ea în zilele ce urmează.

Atunci am stat mai bine de două ore care nu știm cum au trecut dar de care ne-am bucurat din plin.
Astăzi am revenit tot în preajma lui Sadoveanu, de data asta la Casa memorială. Acolo este o alee care știam că acum, la vremea asta, este plină de frunze. Și chiar așa a fost.
Afară, la ora 15:00, termometrul arăta 25 de grade și era așa de cald că pentru o clipă ne-am întrebat de ce nu ne-am dus la plajă, pe tăpșan.
Am lăsat totul baltă, în ciuda agendei extrem de încărcate, dar nu puteam rata o așa zi.

Am fost întâmpinați de o alee cum numai în Paradis cred că mai găsești!

Ne-am hotărât, pe loc, să adunăm o parte din frunze și să facem o grămadă mare în care să putem sări. Totul era așa de uscat, frunzele se mișcau în acorduri autumnale iar doamna ghid după ce ne-a văzut intențiile, a venit în întâmpinarea dorinței noastre aducându-ne o greblă și o mătură. Și, ne-am pus pe treabă. 🙂

După ce grămada a fost suficient de mare, Luca a sărit în fel și chip. Îmi este extrem de proaspătă o secvență asemănătoare dar din copilăria mea, atunci când, în fața blocului în care locuiam, făceam același lucru, toamna târziu.

Senzația olfactivă îți permite această incursiune în trecut și e fantastic ce sentimente te încearcă.

La un moment dat, lângă noi a venit și o fetiță, vorbăreață și drăgălașă. Ne-a povestit câte-n lună și în stele iar noi am admirat dezinvoltura ei.
După atâta muncă ne-am tras sufletul pe o sanie care se află lângă foișorul din fața Casei memoriale. Și-am mai povestit despre ce ne-a trecut prin minte.

Ne-am dat plecați cam greu dar acasă ne așteptau treburile cotidiene: teme, machete și alte cele. Dar sufletele, mințile și respirația au căpătat nuanțe aurii, din strașnica toamnă pe care o traversăm. Lăsați totul și zăboviți preț de câteva clipe afară. Beneficiile nu se pot cuantifica.

 

Școlărel de clasa a VI-a * Satul și orașul medieval. Cavaleri

Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

De fiecare dată când revenim la câte un subiect, plăcerea e mai mare, asta pentru că revedem ceea ce am făcut atunci când eram la începuturi. E o plăcere și o frumoasă aducere aminte nu numai pentru mine dar și pentru el.
Evident că nu se mai știu toate noțiunile dar după o primă citire, ele se reîmprospătează și curiozitatea crește. Nu s-a cerut nimic la școală dar pentru că a venit așa un elan și pentru că altfel se așază informația, am pus de-am mai confecționat un lapbook, la care m-a ajutat și Luca, aici mă refer la confecționat, pentru că ceea ce s-a completat în el a fost „opera” lui. Am mai strecurat și eu două – trei cuvinte, asta pentru plăcerea amândurora. 🙂
Tema a fost la istoria de clasa a VI-a, satul și orașul medieval la care noi am mai adăugat noțiuni despre cavaleri. Lapbook-ul alternează în cele două limbi pe care copilul le utilizează tot mai mult, cu un plus pentru engleză. Materialele folosite au fost mai mult în engleză, asta pentru că acolo am găsit o ofertă mai variată și am avut de unde alege.


Așadar,

Descrierea unui sat medieval
Satul avea, de regulă, un număr mic de locuitori şi era format din vatra de locuit, loturile ţărăneşti şi proprietăţile comune (păduri, păşuni, ape etc.).
În satul medieval, principala ocupaţie era agricultura, alături de care se mai practica şi creşterea animalelor.
Îmbrăcămintea şi alte obiecte necesare se produceau în gospodărie, dar existau şi diferiţi meşteri în sat (fierari, cojocari etc.).
Ţăranii îşi desfăşurau activitatea de-a lungul întregii zile.
Casele erau construite din lemn, având, de obicei, 1-2 camere şi mobilier sărăcăcios.
Oamenii consumau rar carne, principalele alimente fiind legumele şi fructele.
În lumea rurală, existau mici loturi de pământ ale ţăranilor liberi, dar s-au extins şi suprafeţele marilor proprietăţi funciare.
Biserica satului era locul de întrunire al colectivităţii, duminica, după slujba religioasă, acolo fiind discutate şi problemele importante ale comunităţii.

Descrierea unui sat medieval

Nu a putut fi lăsată deoparte cartea de la Editura Girasol, Caută în castelul medieval. Din nefericire nu o mai găsesc pe stoc dar cine știe, poate se va mai reedita. E foarte frumoasă, atractivă și distractivă pentru copii.

Am folosit-o de fiecare dată, cu aceeași plăcere.

Despre castele și cavaleri. Dac-aș fi fost un cavaler, cum ar fi fost?

Acum, pe lângă ea, am mai folosit diferite surse de informare, pe care le-am atașat lecției din manualul de istorie de clasa a VI-a. Una dintre ele Discovery. Evul Mediu

Am adunat materialele, le-am printat și am trecut la lucru. Am făcut echipă bună și am lucrat câteva zile.

În acest album sunt informații despre:
satul medieval
orașul medieval
armura – din ce este alcătuită ea
noțiuni despre heraldică
viața cavalerilor

îndatoririle cavalerilor

cuvinte noi întâlnite
pentru ce luptau cavalerii
cum era apărat un castel în cazul unui atac
despre blazoane
cavaleri faimoși

Luca și-a făcut și un blazon dar nu a dorit să completeze o armură cu chipul lui. I-am respectat dorința.

Mai e de lucru la el, nu a fost completat integral dar mâine are istoria și vrea să-l ia la școală. Îl va termina el, după.

Am printat și niște cartoline, pe care le-am laminat mai apoi, și ne-am jucat un joc foarte interesant. Îl găsiți la adresa asta.

Cam asta pentru lecția de la istorie. Frumos, creativ, competitiv. Încercați!

Machete didactice – „Ciuboțelele ogarului” de Călin Gruia

Etichete

, , , , , , , ,

Într-o zi, un iepure pornise spre un iarmaroc. Avea doi galbeni. Voia să îşi cumpere ceva pentru încălţat, căci era desculţ. Începuseră ploile de toamnă. Vântul împrăştia frunzele pe poteci şi frigul prinse să-l strângă de picioare. Îşi trase pălăria veche până la urechi şi iuţi pasul, ca să ajungă mai repede la iarmaroc.Şi cum mergea repede, ciulind urechile la orice zgomot, spre seară, se întâlni cu un ogar.

– Încotro, iepuraşule?
– Mă duc la iarmaroc să-mi cumpăr ciuboţele.
– Păi, tot acolo merg şi eu, am treabă cu un negustor… Ciuboţele se găsesc câte vrei, numai bani să ai!
– Am doi galbeni, şopti iepurele.
Şi au mers ei aşa, au mers, până s-a întunecat. O ploaie rece şi deasă se porni, iar iepuraşului îi dârdâiau dinţii de frig. Ogarul spuse că ar fi bine să poposească la hanul lui Moş Martin.

Ogarul comandă mâncare, cu toate că nu avea nici un ban. Mâncă lacom şi bău, de se miră şi ursul. Iepurele fu nevoit să plătească. Tare necăjit era! Dar, pe la miezul nopţii, încălţă ciuboţelele ogarului, păşi încet, ieşi din han şi fugi.

Dimineaţa, când s-a trezit Ogarul, a vrut să se încalţe cu ciuboţelele… Dar a văzut că nu mai sunt lângă sobă! S-a luat după urmele ciuboţelelor, a fugit, a tot fugit, dar nu a putut să-l prindă pe Iepure.
Şi în ziua de azi mai aleargă după el, iar Iepurele, când vede Ogarul, fuge de el.

Pentru a exemplifica exact cum a ajuns iepurele să aibă ciubote și ogarul să rămână fără ele, am confecționat o pereche de ciuboțele separat așa cum am meșterit și o pereche de picioare. Ele vor fi atașate, cu ajutorul unor bolduri mai lungi, de machetele principale așa putând înainta în poveste.:) E o modalitate care optimizează timpul, pentru că era mai greu de „încălțat și descălțat” personajele în alt fel.

Tuturor machetelor le-am făcut postament pentru a putea fi manevrate de copii.

Școlărel de clasa a VI-a * „Octav”- un film de simțit, nu de analizat

Etichete

, , , ,

Aseară ne-am întâlnit cu Octav. Spun „ne-am” pentru că alături de mine și Luca am invitat o veche prietenă dar și pe copiii acesteia.
E vorba de Delia, prietena mea devoratoare de cărți și mere, cea care are un spirit critic și extrem de franc asupra trăirilor și simțirilor pe care i le oferă textele scrise. Acum aveam prilejul să văd această reacție și în ceea ce privește o peliculă cinematografică semnată de un regizor român.

Ceea ce m-a determinat să lansez această invitație a fost dorința de a îi pune, ori mai bine spus de a trăi alături și altfel de sentimente. În tumultul vieții pe care o traversăm am găsit de cuviință să ne mai oprim pentru un respiro, Ori Octav asta este; un moment în care găsești elementele necesare acestei reîncărcări.
Și pentru că revista la care lucrez și eu de câțiva ani, cu infinită bucurie, a fost partener media al acestui film.
S-au scris multe articole legate de film pe care, dacă veți avea curiozitatea să le citiți, veți înțelege și din alt unghi ce anume semnifică și ce se dorește el a fi.

Iată câteva titluri pe care le găsiți în revista noastră:

„Octav este o poveste clară, minunată și frumoasă”*

Pentru liniştea dumneavoastră, mergeţi să vedeţi filmul OCTAV

Tatăl personajului jucat de Marcel Iureș în filmul „Octav”

Filmul „Octav” va avea proiecții speciale în țară

La 10 ani, ei joacă deja alături de Marcel Iureş, în filmul „OCTAV”

Așadar, într-o zi de week-end, dar și de mare sărbătoare creștină, la cinematograful unde am fost noi să vedem proiecția, la mall, lumea mustea. La casa de bilete NU ERA nici un afiș cu acest film. Am crezut că au anulat proiecția, prietena mea întrebându-mă dacă sunt sigură că la acest film dorim să mergem. Dar rula, ÎN CEA MAI MICĂ SALĂ A CINEMATOGRAFULUI. Sala, cu 100 de locuri era apropae plină și spun asta pentru că pe primul rând, cel de lângă ecran, nu poți urmări nici o peliculă. Ecranul e prea mare – ca drept dovadă că noi, care am stat pe rândul al cincilea, nu am putut vedea clar anumite secvențe din film, imaginea fiind neclară iar dacă ar fi fost o subtitrare, aceasta ne-ar fi solicitat gâturile și coloana la maxim. E un aspect pe care-l consider nedrept pentru o peliculă românească. În schimb, tronau afișe care mai de care mai luminoase cu alte pelicule americane.

Spuneam la începutul acestor rânduri că am avut o oarecare teamă în privința reacțiilor invitaților mei. Una la mână; copiii Deliei sunt de unsprezece și doisprezece ani, dar băiatul are o fire mai… virtuală, excelând la acest capitol. Fata, Mimi, este complet diferită, delicată, așezată, studioasă. Dar, iată că, am avut plăcuta surpriză să constat că cei trei copii au fost încântați de film, au privit cu interes povestea fără a întreba nici o clipă când anume se termină. După ce am ieșit, am asistat la o „analiză” făcută de ei, în care au specificat ce anume le-a plăcut, dar și ce au găsit ca nefăcând parte din ea. Ori dacă niște copii de unsprezece ani consideră că o pungă cu Joe zăbovește nepermis de mult într-o secvență pe ecran, înseamnă că e ceva în neregulă. Luca m-a întrebat dacă atunci când Octav era mic, exista Joe și așa ne-am interesat,napolitanele apărând pe piață acum douăzeci de ani. Dar în secvența cu pricina, momentul era actual, nu din copilăria personajului principal.

Ce ne-a mai mers la suflet, un pic mai mult decât totul, per ansamblu; secvența cu scările urcate – iar și iar, copacul din pictură care la un moment dat a devenit incandescent, modul în care se dădea Octav în leagăn alături de Ana, rațele și natura. Dacă mai pomenesc mult se completează filmul.

Așadar, nu ratați acest lung-metraj pentru că aveți posibilitatea să locuiți într-o casă care nu este doar o casă ci și un personaj, să ascultați acordurile de vis ale lui Vladimir Cosma – cel care semnează muzica dar și pentru că vă puteți găsi liniștea. Ori asta e fantastic!

Pentru mai multe detalii, poate vă vor ajuta aceste înregistrări video:

Clubul personajelor literare nefrecventabile

Etichete

,

Despre un nou Club: al personajelor nefrecventabile.
De la doamna Dorina.

DorinaDănilă.com

După ce am aflat că Vitoria Lipan și Mara sunt niște femei slabe, fără caracter, care se lasă abuzate fără să aibă nimic împotrivă, iar Baltagul și Mara ar trebui eliminate fără întârziere (ba chiar cu oarecare tentă de cenzură) din lecturile elevilor, am stat eu drept și-am judecat strâmb, cum ar veni, și mi-am dat seama că mai sunt și alte personaje de cenzurat în literatură. A putea  chiar să se înființeze un Club al personajelor nefrecventabile.

Vezi articol original 286 de cuvinte mai mult

Ateliere educative alături de copii – „Ela” și Spiridușii din Nordul Moldovei. Strașnică întâlnire!

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

La reîntâlnirea de săptămâna asta, cu Spiridușii, nu am venit singură ci însoțită de Ela. Ela, o fetiță specială, delicată și suavă, cea pentru care cuvintele sunt foarte importante. Pentru cine nu știe, Ela este personajul zămislit cu multă pricepere de doamna Victoria Pătrașcu și cu care puteți face cunoștință dacă citiți Ela cea fără de cuvinte. Pentru noi, aici mă refer la mine și Luca, Ela este o veche cunoștință și nu trebuie să fim egoiști, ci să înlesnim această întâlnire și cu alți copii. Ceea ce am și făcut.

Îmi erau proaspete în minte reacțiile colegilor lui Luca, atunci când și alături de ei am am adus-o pe Ela. Am petrecut momente minunate care sunt convinsă că le-a rămas la suflet. De data asta, Spiridușii au reacționat într-un mod în care mi-aș fi dorit să fie văzut și de părinții lor dar și de alte persoane, importante pentru ei. Pentru că așa, putem înțelege de ce sunt așa de importante rostirile!                                   

Am citit povestea iar copiii au ascultat-o cu interes. Au citit și ei.

Mai apoi, i-am rugat să scrie pe o inimioară de hârtie un cuvânt care le-a fost adresat și care i-a durut sau deranjat. Rostirea lor face ca să fie mai ușor înțelegerea faptului petrecut dar și să tămăduiască.

Pentru a înțelege textul mai bine, am confecționat o fișă în care se regăsesc întrebări din poveste. Am parcurs aceste întrebări alături de copii și așa am avut ocazia să înțelegem, mai în amănunt, care sunt personajele, ce fac ele și ce anume învățăm din întâmplările lor.

Fișă de lucru clasa a II-a – Ela cea fără de cuvinte de Victoria Pătrașcu

Rând pe rând, întrebările pe care le-au pus Spiridușii și-au găsit răspunsul în poveste dar au venit și exemple din viața cotidiană, acolo unde cei mici au spus ce ar dori să audă și ce nu. Am controlat discuția pentru a nu se aluneca pe o pantă personală, nedorind a pătrunde în intimitatea familială a nici unui copil. Discuțiile au fost purtate de așa natură fără a se nominaliza cineva ori a se studia vreun caz concret.

Apoi a venit rândul Borcanelor cu licori, acolo unde copiii au pus cuvintele pe care le  iubesc, mângâie, încurajează și pe cele care sunt opusul primelor. Pe cele dulci în borcanul de culoare roșie iar pe cele amare în borcanul de culoare albastră.

A urmat un joc ce s-a dovedit a fi îndrăgit de copii: acela de a găsi cuvinte în ilustrațiile Cristianei Radu. Am insistat mai mult pe noțiunea de ilustrator și pe importanța lui iar copiii au zăbovit mai mult pe desene căutând tot soiul de detalii.

Surpriza am lăsat-o la final. Pentru că singură nu puteam face acest lucru, am rugat-o pe doamna Victoria Pătrașcu să le scrie micilor cititori câteva rânduri. Chiar dacă este extrem de ocupată, a avut bunăvoința de a-mi trimite câteva cuvinte pe care eu le-am transmis copiilor. Am printat, pentru fiecare în parte, dedicația doamnei Pătrașcu iar copiii au citit-o. La un moment dat, se auzea cum citeau în cor. Le-am mers la suflet dedicația iar faptul că au luat-o acasă, a contat enorm. Erau cuvinte adresate lor de o doamnă scriitoare!

Dedicație scriitoare

Ela și povestea ei le-a mers la suflet. Au înțeles ce importante sunt cuvintele, cum ele pot mângâia dar și răni. Poate de aceea este important să cunoaștem cât mai multe cuvinte pentru a le folosi așa cum se cuvine.