Activități educative copii – Alexandru Ioan Cuza – Să ascultăm!

Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Dacă mai marii țării s-au hotărât că trebuie să stăm acasă, aici mă refer în primul rând la preșcolari și școlari, m-am gândit că ar fi nimerit măcar o poveste despre Cuza să ascultăm. Nu știu câți dintre părinți au inspirația necesară de a vorbi acasă, cu copiii, despre acest eveniment dar îmi închipui, mai ales în mediul rural ce se mai îngrămădesc s-o facă. Nu că în mediu urban lucrurile ar sta mai bine. Măcar școala, la aceste date aniversare organiza tot soiul de manifestări de unde nu avea cum să nu fie câștigați. Dar lucrurile stau așa cum vedeți și trebuie să încercăm să găsim alternative. Una dintre ele o aveți mai jos.
Audiție plăcută!

dscn8120dscn8121

Din seria Români Celebri apărută la Editura Gama astăzi despre Alexandru Ioan Cuza.

Învățăturile unui ofițer din armata lui Napoleon Capitolul I

Elena Doamna, „minunata principesă” Capitolul II

1848 prea devreme pentru unire Capitolul III

Când doi se ceartă, al treilea câștigă Capitolul IV

Un domnitor cât doi Capitolul V

Modernizare cu forța Capitolul VI

Ocaua mică Capitolul VII

Prețul victoriei Capitolul VIII

Ziua sacrificiului Capitolul IX

Exilul Dorul mistuitor de țară Capitolul X

În sfârșit dar prea târziu acasă Capitolul XI

Idei pentru mămici – Dimineți la -15 grade

Etichete

,

E așa de frig în dimineața! Termometrul de pe bordul mașinii arată -15 grade. Oamenii, destul de puțini la număr pentru o dimineață cu școală, trec înfrigurați grăbindu-se.

M-am trezit la o bucată de noapte întrebându-mă dacă trebuie să mergem la școală și am constatat că e vineri și da, trebuie să mergem. Ne-au înnebunit cu ruperile astea de ritm că nu mai știi când și cum trebuie să mergi. Bunăoară, în zilele pe care ei le-au dat libere și acum dar și atunci când cică a fost frig (e mai frig acum ca atunci dar asta e altă discuție) copiii au avut ora de istorie și geografie. Le au o singură dată pe săptămână și atunci, în aceeași zi cu același profesor. Și iată cum, în mai bine de o lună au făcut ora doar o dată. Ce să mai înțelegi din sincopele astea? Cum poți tu să ții firul unei narațiuni și așa segmentată până când nu mai are nici o ațișoară de care să se țină? Și se tot spune că nu le place la școală, dar vouă, celor care aveți frâiele în mâini, v-ar plăcea?
În fine, oricum vorbești ca Iezechiel în pustiu.
Dar nu despre asta doream să vorbesc ci despre cum merg tinerii pe stradă, la -15 grade, dar mai ales cum gândesc. Am văzut și-n dimineața asta copii – adolescenți mai cu seamă, care tremurau, pur și simplu, la cât de dezbrăcați erau. Fetele nu-și pun nimic pe cap pentru că li se strică coafurile, cu picioarele acoperite doar de un dres de 15 den și cu niște cizmulițe de salon, la cât de subțiri erau tălpile.
Ei, adolescenții, marea majoritate cu țigările în colțul gurii și în mâini cu pahare de cafea de la dozator, cu blugii făcuți tablă, gâturile goale și frezele cu gelul înghețat.
Și mi-am adus aminte de mine, de mine cea de la 17 ani, atunci când puteau să fie -100 de grade, tot îmi ascundeam căciula-n ghiozdan imediat ce făceam colțul de la bloc. Știu că nu ne era permis să avem pantaloni pe sub sarafan dar aveam niște ciorapi mai groși și tot așa, cizmulițe din alea care se poartă mai mult vara. Atunci, conceptul de cizme și bocanci vara era ceva de neacceptat. Ori dacă pe mine nu a putut să mă înduplece nimeni, pe ei, cei de astăzi de ce ar putea?
Poate s-ar putea dar trebuie ales tonul și momentul adecvat. La 18 ani ai senzația că nu vei îmbătrâni niciodată, că nu te va durea nimic și că toate astea sunt niște exagerări ale babalâcilor. Așa gândeam și eu dar astăzi, atunci când alternez cremele pentru durerile de spate cu cele de articulații și când am senzația că mor de frig dacă nu-mi pun ștrampi pe sub pantaloni și fular la gură, gândesc total diferit. Și mă întreb cum poți fi așa de prost să suporți atâta frig de pomană. Pe cine interesează ce ai tu pe sub pantaloni? Și chiar de-ar fi așa, ce este rușinos în asta.
Răspunsurile le știu dar încerc să le spun băieților mei că abordarea asta greșită îi va costa mai târziu. O să mă întrebați dacă am reușit. Ei bine, nu, pe cel mare nu am reușit, pentru că tocmai ce vorbeam zilele trecute și mi-a spus că e extraordinar de frig. Erau -25 de grade. Și avea ceva pe dedesubt? Nu, evident că nu avea pentru că „geaca e lungă și-mi acoperă totul”.
Dar eu voi continua demersul meu poate că voi avea sorți de izbândă. Dacă nu cu ai mei, măcar cu alții!

20170117_0842221415014203744_wps_20_an_incredible_natural_phe

Literatură pentru copii – „Momo” o fetiță care le-a înapoiat oamenilor timpul furat

Etichete

, , , , ,

Te-ai aștepta ca peste o poveste scrisă în 1973 să se fi așezat cumva timpul, dar odată ce începi să pătrunzi în ea, constați cu surprindere că e mai actuală ca niciodată. Poate da… poate nu! Dar asta parcă abia ar fi fost scrisă!                                     20170108_155648
După ce și Luca a citit „Povestea fără sfârșit” am trecut la următorul titlu pe care-l aveam în bibliotecă, al aceluiași autor: Michael Ende. Despre cum ne-a mers la suflet povestea lui Bastian, puteți citi mai jos.

„Povestea fără sfârșit” – primul proiect din clasa a V-a, la limba română

Între timp am reușit să achiziționez și „Punci cu porunci” pe care abia aștept s-o descoperim.

dscn8112

Dar să revin la cartea ce tocmai am terminat-o și de care ne-am despărțit cu greu. „Momo”, căci despre ea este vorba, e o fetiță micuță și slăbuță, cu un păr buclat de culoare neagră, cu ochi mari – la fel de negri ca și părul, extrem de murdară și neîngrijită. După prima întâlnire cu ea nu prea ți-ai dori să o ai prin preajmă asta pentru că Momo este o cerșetoare, fără o familie și abandonată pe străzi. Pentru că este în situația asta, fetița locuiește într-un amfiteatru părăsit iar acolo, în ruinele teatrului există câteva cămăruțe, pe jumătate dărâmate la ele ajungându-se printr-o spărtură a zidului exterior. Oamenii din vecinătate au reușit să-i amenajeze acolo ceva unde să poată dormi.                                                    dscn8114

Momo are mulți prieteni dar cei mai buni sunt Beppo Măturătorul și Gigi (Girolamo), povestitorul. Zi de zi fetița era vizitată la amfiteatru de multă lume, copiii se jucau și ascultau poveștile lui Gigi iar Momo îi asculta pe toți; pentru că asta era marea ei calitate, știa să asculte ca nimeni altul, cu inima și cu mintea dar și cu urechile bine ciulite. Și pentru că oamenii de fapt nu au nevoie de sfaturi ci de cineva care să-i asculte, ei reușesc să constate la finalul mărturisirilor că au găsit rezolvarea la problema lor.
Poate este important de specificat faptul că la Momo vin doar oamenii săraci și copii,dar printre copiii care se joacă acolo sunt și ai oamenilor bogați de care părinții nu mai au timp să se ocupe. Vin însoțiți de frați dar și de jucăriile lor sofisticate, pe care le primesc în schimbul faptului că sunt, oarecum, abandonați peste zi.

De fapt, lui Momo i-ar fi plăcut să se bucure, dar cei mai mulți dintre noii veniți nu știau să se joace. Ședeau îmbufnați și plictisiți, privindu-i pe Momo și pe prietenii ei cum se joacă. Uneori tulburau intenționat jocul, stricând totul. Nu de puține ori se iscau certuri și conflicte. Desigur că situația nu rămânea astfel, căci prezența lui Momo își făcea efectul chiar și asupra acestor copii, și curând începeau să aibă ei înșiși cele mai bune idei și să participe entuziasmați la joacă.

Mai era însă ceva ce Momo nu prea înțelegea. Începuse abia în timpul din urmă. Se întâmpla acum tot mai des ca unii copii să aducă tot felul de jucării cu care nu puteau să se joace cu adevărat – de pildă un tanc teleghidat ce putea fi lăsat să umble singur , dar care astfel nu era bun de nimic. Sao o rachetă spațială care, legată de un băț, vâjâia învârtindu-se în jurul lui, dar în afară de aceasta nu aveai ce face cu ea.

Bineînțeles că erau jucării foarte scumpe, cum prietenii lui Momo nu avuseseră niciodată – nici chiar Momo. Înainte de toate, jucăriile erau atât de desăvârșite, până în cele mai mici amănunte, încât nu mai era nevoie să contribui deloc cu propria imaginație. Așadar copiii ședeau de multe ori ceasuri întregi privind fascinați și totuși plictisiți la un asemenea obiect zbârnâind acolo. (…) De aceea se întorceau din nou la vechile lor jocuri, pentru care le ajungeau câteva cutii goale, o față de masă ruptă, un mușuroi de cârtiță sau un pumn de pietricele. Pe lângă ele erau în stare să-și imagineze orice. (pag. 66 – 67)

Eu una revăd în fiecare zi, aproape, imaginea descrisă de Momo. Copii înconjurați de o sumedenie de jucării dar care par și sunt foarte plictisiți.

Prezența Domnilor Cenușii schimbă povestea asta pentru că ei mint oamenii, furându-le timpul oamenilor. Au capacitatea de a se face nevăzuți și de-a înrobi pe cei cu care semnează contracte fără ca aceștia să-și dea seama. Singura care a reușit să le afle secretul a fost Momo.

Agentul se întrerupse. Se uita fix la Momo și părea că luptă împotriva a ceva ce nu putea înţelege şi învinge. Faţa îi deveni încă şi mai cenuşie.
Când începu să vorbească din nou era ca şi cum ar fi fost împotriva voinţei sale, ca şi cum cuvintele izbucneau de la sine din el, fără să le poate împiedica. Faţa i se schimonosea tot mai mult din pricina groazei de ceea ce se întâmplă cu el. Iar Momo auzi în sfârşit adevăratul său glas:
– Trebuie să rămânem necunoscuţi, auzi ea ca de departe, nimeni nu trebuie să ştie că existăm şi ce facem… Avem grijă ca nici un om să nu ne păstreze în memorie… Numai câtă vreme rămânem necunoscuţi ne putem vedea de treburile noastre… o treabă chinuitoare, să le socoţi oamenilor timpul de viaţă cu ora, cu minutul, cu secunda… căci tot timpul pe care ei şi-l economisesc e pierdut pentru ei… ni-l însuşim noi… îl înmagazinăm… avem nevoie de el… ne e foame de el… Ah, voi nu ştiţi ce este timpul vostru… Noi ştim însă şi vi-l sugem până în măduva oaselor… Şi ne trebuie mai mult… tot mai mult… căci şi noi suntem tot mai mulţi… tot mai mulţi… tot mai mulţi…
Domnul cenuşiu rostise ultimele cuvinte aproape horcăind – îşi astupă însă gura cu ambele mâini. Ochii i se holbau şi o privea ţintă pe Momo. După un timp păru că-şi revine după un soi de buimăceală.
– Ce… ce-a fost asta? bolborosi el. M-ai tras de limbă! Sunt bolnav! Tu m-ai îmbolnăvit, tu!
Pe urmă continuă, aproape implorând-o:
– Am vorbit numai prostii, fetiţă dragă. Uită tot! Trebuie să uiţi, la fel cum ne uită toţi ceilalţi! Trebuie! Trebuie! (…)
Momo (…) nu uită nimic. Căci auzise adevăratul glas al unui domn cenuşiu.” (pag. 84-85)

dscn8116

Odată deconspirați, agenții cenușii încearcă să o elimine pe fetiță, dar ea e ajutată de Casiopeea, o broscuță țestoasă specială care putea prevede viitorul cu jumătate de oră înainte dar și care putea comunica cu ajutorul literelor ce-i apăreau pe carapace. Casiopeea îi arată lui Momo drumul către maestru Hora, un bătrânel care controlează timpul și îl oferă oamenilor. El reușește s-o lămurească pe fetiță de acțiunile agenților cenușii dar și de periculozitatea lor. La paragraful acesta gândul ne-a fugit atât la Alice cât și la Harry Potter.

dscn8118

Maestru Hora locuiește în Casa Niciunde acolo unde există niște flori ale clipelor. El le oferă oamenilor care fără de ele nu ar mai avea timp. Momo înțelege acum de ce agenții cenușii fumează tot timpul trabuc și ce anume ar trebui să facă pentru ca acest lucru să înceteze. Maestru Hora are un plan la care Momo dorește și trebuie să participe pentru a scăpa oamenii. După multe peripeții care te țin cu sufletul la gură, curajoasa fetiță reușește să elimine toți agenții cenușii, blocându-le accesul la magazia unde se aflau florile înghețate din care ei își confecționau trabucurile. Fetița deschide magazia unde erau depozitate florile înghețate iar acestea se reîntorc la posesorii lor. Timpul furat este adus înapoi iar viața oamenilor revine la normal.

dscn8119

Cred că povestea place așa de mult pentru că întâmplările sunt valabile și în lumea reală dar și pentru că se tratează relația dintre părinți și copii. Faptul că o fetiță de condiția lui Momo reușește să ducă la bun sfârșit o provocare atât de mare, te pune pe gânduri. Poate că mulți dintre noi, în goana după o existență decentă uităm să alocăm timp celor dragi considerând că darurile pot înlocui lipsa timpului petrecut împreună. Iar atunci când ne dăm seama, dacă o facem, e poate prea târziu pentru a mai schimba ceva. E atât de actuală toată tema abordată! Sunt atât de mulți copii care nu petrec în compania părinților nici câteva minute pe zi. Sunt lăsați la afterschool ori târâți de cine știe cine la tot soiul de activități pentru a li se umple timpul. Apoi, asupra lor se revarsă zeci de cadouri care mai de care mai sofisticate ori de ultimă generație. Dar acestea nu pot compensa timpul petrecut împreună.

„Momo” este o carte pe care ar trebui s-o citească și copii dar și adulți, deopotrivă. Și nu aveți grijă, nu vă veți irosi timpul!

Literatură pentru copii – „Plăcinta cu cireșe” de Silvia Colfescu

Etichete

, , , , , , , ,

În urma căutării unei alte cărți am dat peste una de care ne leagă amintiri foarte frumoase. Atunci când a văzut-o, Luca a exclamat:

– Mama, asta-i cartea mea! Îți mai aduci aminte de ea?

Daaa! Cum aș putea să uit când știu ce momente minunate am trăit și de care nu mă poate priva nimeni. Cartea de care vă vorbesc este „Plăcinta cu cireșe” și-i semnată de Silvia Colfescu.

20170118_194053

Textul dar și ilustrațiile. Iar acestea din urmă sunt atât de frumoase! Apărută la Editura Vremea, în anul 1991, cartea are un format mic: 20X18 cm

20170116_12094720170116_12101820170116_121030

Și pentru frumoase aduceri aminte, am citit povestea, dacă e cineva curios să o asculte.

Mi-am adus aminte și de niște activități pe care le-am făcut alături de Luca, tot legate de cireșe, poate vă inspiră și pe voi. Atunci, într-o ansamblu de vară, am confecționat o machetă cu un cireș, în el agățând mai multe fructe. Am confecționat atâtea cireșe, câte litere are alfabetul, iar fiecăreia i-a corespuns câte un răvaș. Pe aceste răvașe erau ghicitori, la care, atât eu cât și copilul a trebuit să răspundem.

?

Se poate juca jocul alături de copiii mai mari pentru că ei știu să citească dar nu este exclusă nici adaptarea pentru preșcolari, aici ghicitorile fiind citite de către doamna educatoare.
Știu că suntem în plină iarnă și mai avem destul timp de așteptat până vom savura delicioasele fructe dar să citim povești frumoase despre ele, avem voie! 🙂 Cei care au fost gospodari găsesc în cămara lor vreun compot sau la congelator câteva fructe numai bune de pus într-o plăcintă. Poftă mare!

Idei pentru mămici – Dantelării hibernale

Etichete

, , , , , ,

De dimineață, atunci când am văzut cum se prezintă natura, am fost convinsă că nu e întâmplător. Cum era să se suprapună imaginile astea cu marea sărbătoare de duminică?
Nici una – nici alta nu trebuiau știrbite asta pentru că fiecare are farmecul ei. Și trebuie savurat separat!
Am mai fost părtașă la asemenea imagini și în ciuda ostilității mele pentru iarnă, pentru momente ca cele de astăzi merită să înduri frig. Mult frig!
Rămân la părerea dar și convingerea că iarna este cea mai iscusită dantelăreasă și nu cred să aibă rival. Nu știu la ce școli o fi învățat dar scoate niște modele fără cusur. Le-am privit astăzi din toate unghiurile și tot nu am reușit să descifrez secretul. Cred că mai pot sta zile bune dar tot fără a avea sorți de izbândă.                                         20170117_074845 20170117_074853

Fiecare copac, fir de iarbă ori mai știu eu ce se află pe afară are un model propriu. Și-s de vis!

20170117_080407 20170117_083906 20170117_084139 20170117_084149 20170117_084155 20170117_084202

Ei bine, pentru ca bucuria noastră să fie de neuitat, tocmai astăzi, în acest decor glaciar, a sosit un colet pe care-l așteptam de câteva săptămâni bune. Da, daaa! de câteva săptămâni bune, fără nici o exagerare. Ori împlinirea mea, ca mamă, este atunci când văd o bucurie adevărată, o bucurie a copilului pentru ceva de suflet: cartea.

20170117_130753 20170117_130846

Așa s-a bucurat Luca… o bucurie care a cuprins îmbrățișări, răsfoiri, adulmecări… mângâieri.
Și pentru că nimic nu e întâmplător, în colet se culcușea                                        20170117_131512

Deoarece nu a fost tradusă în limba română dar și pentru că „Toporișca”, acolo unde am făcut pentru prima dată cunoștință cu Brian este o carte ce se află în topul preferințelor copilului, am hotărât să o achiziționăm în limba engleză.
Cum s-a așezat pe sufletul nostru Brian și peripețiile lui puteți citi accesând link-ul de mai jos.

„Toporișca” de Gary Paulsen, o carte despre supraviețuire, determinare și speranță

Bucurii mărunte care ne fac existența frumoasă și plăcută. Nu-i așa?

Activități educative copii – Noi și Eminescu nostru

Etichete

, , , , , ,

Ieri s-a sărbătorit cu nestăvilit aplomb ziua lui Eminescu. Nu e nimic rău în asta numai că parcă a fost prea mult, așa, dintr-o dată. De la prima oră a dimineții am văzut tot felul de modalități de a-l cinsti: poezii nenumărate, vizite la Ipotești, pancarte și postere care mai de care mai elaborate și exemplele pot continua. Poate dacă era o zi de școală activitățile erau și mai și.
Nu spun că nu e bine dar, hai să stăm strâmb și să judecăm drept.
Câți dintre noi, părinții, citim alături de copil o poezie de Eminescu (că astăzi despre el vorbim) ori despre oricare alt poet?
De câte ori deschidem o carte de poezii?
Câte vizite am făcut pe la casele memoriale ale cărturarilor celebri români, că nu vorbim despre cei din străinătate că acolo e altă mâncare de pește?
Cred că foarte puțin, îngrijorător de puțini! Din nefericire!
Avem pretenția ca doamnele de la grădinițe și școli să-i învețe pe bandă rulantă tot soiul de poezii și cântecele dar noi, părinții, în intimitatea cuibului propriu să nu facem nimic. Ah! Ba da! Facem observații… tot soiul de observații.
Eu nu spun să citim poezii toată ziua, să-i târâm pe la casele memoriale care oricum stau nevizitate cu lunile dar să nu ne amintim de un poet sau altul doar atunci când se face o strigare națională. Nu ne ajută cu nimic pentru că dacă veți privi atenți, atunci când se întâmplă asta mulți dintre participanți ard de nerăbdare să se termine odată, neînțelegând nimic din toată desfășurarea de forțe. Mi-am adus aminte de o vizită la Casa Memorială a lui Labiș, atunci când, doamna ghidă de acolo, înghețată bocnă, nu se mai oprea din vorbit. Se vedea că e dornică să transmită ceea ce știe și profita din plin. Unde mai pui că și Luca era nerăbdător de a mai citi ceea ce era scris pe panouri dar și de a întreba ceea ce nu cunoștea. La fel am pățit, aproape de fiecare dată și la Casa Memorială a lui Sadoveanu, acolo unde-ți îngheață sângele-n vine. Cam despre asta e vorba dar avem pretenții, foarte mari pretenții.
Plănuisem să mergem la Ipotești, și noi, pe finalul de săptămână ce tocmai l-am parcurs dar o entorsă ne-a zădărnicit planurile. Nu-i bai, n-ai intrat zilele în sac dar ar fi fost frumos să ne ducem planul la bun sfârșit.                                    20170115_221300
Nu am insistat cu informațiile despre viața lui Eminescu pentru că tocmai ce citise cărțulia de la Editura Gama, dar înainte de culcare, ne-am gândit c-ar fi frumos, pentru sufletul nostru, să citim fiecare câte o poezie. Nu au fost multe, două-trei, pe care le-am ales după preferințe. Una din cele alese de Luca a fost

„De vorbiți mă fac că n-aud”

De vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.

1876-1877

Eu am ales, printre altele

„Atât de dulce”

Atât de dulce ești, nebuno,
Că le ești dragă tuturor,
Cunosc femei ce după ochii
Și după zâmbetul tău mor.

Femei frumoase și copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora ­
Și numai eu iubirea ta.

Un farmec blând de fericire
Tu răspândești oriunde-i sta ­
Ești fericirea tuturora
Și eu sunt fericirea ta.

De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu ești viața tuturora
Și numai eu viața ta.

De dragul tău și flori și oameni
Și stele să trăiască vor.
Pe mine mă iubești tu numai
Și numai eu doresc să mor.

Așadar, tot ce facem trebuie să fie constant, cu pași mărunți și nu numai în stilul impus și heirupist. Informațiile care vin firesc se așază altfel în mintea copilului. Și nici nouă nu ne face rău!

Machete didactice – Călători pe apă, uscat și prin nori

Etichete

, , , , , , , , , , ,

Anul a început iar doamnele educatoare și învățătoare trebuie să-și susțină lecțiile pentru inspecțiile de grad, fie că sunt pentru Gradul II sau I. Se știe că există niște preinspecții, acolo unde temele trebuie să fie abordate într-un mod mai special. De fapt, așa ar trebui să se desfășoare activitatea zi de zi însă, toată lumea știe, resursele sunt limitate iar efortul financiar depus este suportat în exclusivitate de cea din fața copiilor.
Și mai este un aspect pe care nu știu câtă lume îl pune în calculul ecuației: ca să realizezi materialele necesare e nevoie de timp, iar acesta este timpul tău liber. Multe dintre doamne au familii, copii iar acestea, la rândul lor, au nevoie de atenție. E o treabă foarte complicată pentru că, la un moment dat, ajung să se învârtă într-un cerc din care nu mai pot ieși.
Și așa, mai intervenim noi, personalul din umbră, pentru a confecționa una-alta. Eu una, mă implic destul de mult, uneori poate prea mult, dar nu fac asta din nici un motiv anume ci din pasiunea și bunele intenții care mă mână.
Îmi plac provocările, ador abordările care nu au mai fost atacate, le îndemn pe doamne să nu le fie frică să meargă pe un teren pe care nu a mai călcat multă lume. Nu-mi plac întrebările de genul: „Nu aveți un proiect?” răspunsul meu fiind de fiecare dată același: „Nu!. Hai să-l facem împreună.”
Sunt mulți de poate și multe de discutat dar nu asta vreau să analizez acum.
Vreau să vă povestesc despre un proiect la care am lucrat cu mare drag, asta pentru că era pentru prima dată când am confecționat machete cu această tematică.
Poate-i momentul să spun tema, nu?
Tema proiectului:”Cu ce călătorim?“
Tema săptămânii: ”Mijloace de transport și locomoție”
Tema activităţii:”Greieraşii călători pe uscat, pe apă, prin nori”
Ce trebuia să fac eu; păi a trebuit să realizez niște machete care să reprezinte o gară, un port și un aeroport. Cei care mai poposesc pe blogul meu știu că am mai confecționat machete despre orașul meu sau despre grădinița din orașul meu. Detalii despre cum am abordat atunci puteți vedea accesând titlurile de mai jos.

Hai la grădinița din orașul meu!

Îți cunoști orașul?

Acum am schimbat puțin macazul dar conceptul – per ansamblu- a rămas același: clădirile specifice temei, adică gara și aeroportul căci pentru port a fost puțin mai complicat.

Pentru aeroport am confecționat următoarea machetă.

20170111_155749 20170111_155758 20170111_155813 20170111_155850

În ceea ce privește gara, macheta este următoarea.

20170111_160325 20170111_160335 20170111_160259 20170111_160339

Iar despre port și cum l-am reprezentat, puteți vedea mai jos. 🙂

20170111_160729 20170111_160750 20170111_160742 20170111_160803

Ansamblurile pot fi completate cu figurine care să reprezinte oameni, ori mai știu eu ce anume se dorește, acestea fiind tipărite, laminate, decupate și fixate pe o scobitoare pentru a putea fi înfipte în postamentul machetei. La aeroport am confecționat eu câteva avioane pentru a le exemplifica și în zbor.

Schema lecției arată așa:

img681

Sunt convinsă că va fi foarte frumos iar copiii vor asambla și folosi machetele cu multă curiozitate. Poate că așa, prin abordări mai jucăușe, informații se consolidează mai ușor și cu mai multă plăcere.
Nu ne mai rămâne decât să ne jucăm! Poftiți!

Viitorul începe luni

”Dacă se întâmplă să treceţi pe aici, voi ce autori români deocamdata nu foarte cunoscuţi, aţi citit şi v-au plăcut? Poate reuşim cumva împreună să-i mai scoatem la lumină.„
O inițiativă lăudabilă la care ar fi frumos să dăm curs. De la Mihaela.<3

Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor

M-am trezit devreme într-o zi de duminică în care, de regulă, nu răsare soarele pentru mine înainte de ora nouă sau zece decât dacă am vreo treabă şi vreun drum de făcut. N-am mai avut nici reflexul de a da drumul la televizor şi a asculta emisiuni idioate până spre ora prânzului în timp ce îmi beam cafeaua în faţa măreţului Facebook. M-a tras uşor de mânecă, de pe măsuţa de cafea, o carte începută acum două săptămâni şi al cărei număr de pagini mi-ar fi permis cu uşurinţă să o dau gata în două-trei zile. Am confiscat-o de la sora mea înainte să apuce chiar ea să o termine pentru că îmi plăcuse stilul şi, cum am mai spus şi cu alte ocazii, îmi place să citesc şi mă regăsesc în scriitura autorilor români contemporani.

După ce am citit şi ultimul cuvânt de pe ultima pagină din carte (

Vezi articol original 306 cuvinte mai mult

Machete didactice – Întâlniri matinale

Etichete

, , , , , , , ,

Uite că au trecut zăpezile și ne-am reîntors la lucru. Care la grădiniță, școală, licee, universități ca să nu mai pomenesc de serviciu.
La grădiniță, precum se știe, diminețile sunt însoțite de „Calendarul zilei” și ”Întâlnirea de dimineață” momente extrem de importante în economia dezvoltării unui copil. Unde mai pui că sunt și foarte frumoase.
La „Calendarul zilei” copiii discută despre data în care se află, anotimp, cum este timpul afară dar și cum se îmbracă atunci când ies din casă.
Pentru asta, adică pentru „Calendarul zilei” destinat unei grupe de pitici, am confecționat un material alcătuit din următoarele elemente, prezentate mai jos. Pe ele vor fi atașate toate datele specifice acestei etape.

dscn8106 dscn8107 dscn8108 dscn8109 dscn8110

Pentru „Întâlnirea de dimineață” am confecționat căsuța piticilor, pentru ca pe ea să poată fi afișată prezența copiilor.                             20170109_151618

Tot în acest ansamblu vor mai intra și patru ciupercuțe, acestea fiind responsabile cu emoțiile. Poate trebuie de specificat că piticii din grupă nu au mai mult de trei ani.

dscn8099 dscn8103 dscn8104 dscn8101 dscn8102

Pentru perioada de primăvară – vară, ansamblul poate cuprinde elemente specifice dar și un piticuț ce are un coș cu flori.

20170109_151547 20170109_151607

Zile senine și spor la jucat! 🙂