Povesteam ieri despre un proiect la istorie la care copilul a lucrat câteva zile bune și de care a fost extrem de încântat. Și eu și el dar și fratele lui de peste mări și țări.
Astăzi a venit ora cu pricina și atunci când l-a prezentat, domnul profesor a strâmbat din nas.
În primă fază nu am înțeles ce anume a provocat nemulțumirea lui iar după ce s-a liniștit, am priceput că marea nemulțumire a fost aceea că nu era complet scris în limba română.
E adevărat, a fost un material în care cele două limbi alternau, dar o mare parte din el era scris de mână în limba română, tocmai pentru a evita această discuție.
Apoi s-a obiectat că nu e chiar despre feudalism ci despre o perioadă mai mare și nici aici nu am înțeles de ce. Multe din elementele din epoca feudală se regăseau acolo.
Domnul a dorit ca proiectele să fie pe conținutul care l-a predat la clasă. Drept pentru care au apărut diferite animăluțe prin curți – vezi agricultura din acea perioadă, și alte elemente de genul.
Nu vreau să comentez despre ceva ce nu am văzut, aici referindu-mă la proiectele colegilor, ci doar să mă opresc la ceea ce știu; proiectul lucrat de Luca.
Și nu vreau nici să contracarez obiecțiile lui – ale profesorului – ci doar să-mi exprim mâhnirea că nu a putut să aprecieze o muncă depusă. Țin să menționez că nu a fost o temă ci o activitate independentă, la liberă alegere, pe care unii copii o realizează.
Oare nu ar fi putut spune:
Totul ar fi fost ok dacă proiectul ar fi fost scris în limba română. Apreciez munca depusă.
Atât. Nimic mai mult!
La ora 11 și 40 de minute am primit telefon de la școală să vin să-l iau pentru că îi e rău. Am plecat și l-am găsit pe hol, alb ca varul iar alături de el o colegă. Avea o stare alterată cu vomă și dureri de burtă.
S-a liniștit acasă, după o bucată de timp, atunci când i-am povestit că din toată această tărășenie el a ieșit câștigat: a învățat multe lucruri peste care nu s-ar fi aplecat, a lucrat și în limba engleză. I-am mai explicat că există momente, de care el nu-i străin, când adulții reacționează diferit de cum sunt așteptările.
Dorea să mai lucreze un proiect, la geografie, în week-end. Sunt curiaosă cum va reacționa, după ce se vor mai așeza trăiril
E așa o nebunie de ceva vreme că peste tot pe unde ciulești urechile auzi despre bugete, venituri, cheltuieli, scumpiri și tot tacâmul. Iată că subiectul nu ne-a scutit pe nici unul dintre noi, mic sau mare, și Luca a avut de făcut un proiect la Educație tehnologică având această temă: bugetul familiei.
Am tot abordat tema asta pentru că Luca, spre deosebire de Răzvan, e mai preocupat de cheltuieli, de nevoile familiei, de banii care sunt necesari, dar și pe ce anume se duc ei. Iată că e mai bine că se discută și la școală pentru că lucrurile sunt văzute din altă perspectivă.
Cum pomeneam mai sus, copilul a avut de făcut un portofoliu legat de Bugetul familiei. Luca a făcut mai multe foi, iar pe ele a scris în amănunt despre:
ce reprezintă bugetul – important este să urmărim câteva principii simple și să ne obișnuim să ne cheltuim bugetul zilnic.
ce sunt veniturile familiei
despre cheltuieli – poate cel mai delicat capitol
reguli pentru un buget sănătos – ce bine ar fi dacă am putea să le respectăm întocmai 🙂
S-au țesut multe discuții legate de traiul familiei noastre, de dorințele ascunse și mai puțin ascunse, despre așteptarea Sărbătorilor de Iarnă și ceea ce aduc ele dar și despre putințe și neputințe. Mi-a plăcut că nu s-a făcut comparație cu unii sau cu alții așa cum mă încântă faptul că Luca a înțeles că avem o limită și pentru a trăi financiar armonios, toți membrii familiei trebuie să înțeleagă anumitele momente prin care trecem. Cred că fiecare familie are perioade mai bune și mai puțin bune iar noi am trecut prin toate. E important să menținem un echilibru și suntem atenți în permanență la acest aspect. Ne rugăm să fim sănătoși, restul vine mai ușor.
La voi, la voi cum decurg discuțiile de genul? Sunt copiii nemulțumiți, cer mereu mai mult, ori se mulțumesc cu ceea ce primesc?
Da, ați putea înțelege altceva din titlu dar pot eu să-mi imaginez vizite și plimbări prin Paris chiar dacă fizic nu sunt acolo? Firește că pot, pentru că nu mă poate opri nimeni. 😉
Mai bine spus, nu-mi poate nimeni opri gândurile pentru că nici eu nu sunt capabilă s-o fac.
O provocare venită de la o doamnă profesoară de franceză m-a teleportat preț de câteva zile bune, atât cât am meșterit la ea, prin cea mai rafinată lume: cea pariziană.
În realitate, n-am ajuns până acum acolo dar sper să nu închid ochii înainte să bifez această destinație.
Mi-am amintit de incursiunile avute cu Luca, atunci când am aflat foarte multe detalii despre arhitectul celebrului turn. Le puteți vedea dacă deschideți link-ul de mai jos.
Deasemenea, mi-am adus aminte de cum am pregătit excursia lui Răzvan la Paris, atunci când am stabilit ce anume să viziteze când va fi la fața locului.
Ei bine, toate aceste amintiri legate de copiii mei m-au însoțit pe parcursul meșterelilor mele. Am considerat că unui cabinet de limbă franceză asta i se potrivește cel mai mult.
Pe lângă semețul turn, ce are o dimensiune de 130 centimetri lățime și 150 centimetri înălțime, l-am mai confecționat și pe celebrul băiețel francez, cel căruia nu-i lipsește bereta.
S-a cerut și un avizier, acolo unde se vor odihni, pentru a fi admirate, lucrările copiilor.
Este flancat de culorile pe care le regăsim în drapelul acestei țări dar și de o hartă în miniatură.
Eu am fost cea care am mers pentru a le monta, asta pentru că distanța mi-a permis. Într-o toamnă ce nu mai contenește să ne surprindă, am purces la drum.
Am găsit o școală frumoasă, nouă, o doamnă bună de pus la rană și o clasă de copii pe cinste. Mi-au și cântat, la final, după ce au văzut cum s-a primenit sala lor de curs.
Chiar dacă ești departe, imaginația te ajută să poți trăi tot soiul de senzații. Și ce, credeți că e rău? Nici pe departe! Din contra.
De fiecare dată când revenim la câte un subiect, plăcerea e mai mare, asta pentru că revedem ceea ce am făcut atunci când eram la începuturi. E o plăcere și o frumoasă aducere aminte nu numai pentru mine dar și pentru el.
Evident că nu se mai știu toate noțiunile dar după o primă citire, ele se reîmprospătează și curiozitatea crește. Nu s-a cerut nimic la școală dar pentru că a venit așa un elan și pentru că altfel se așază informația, am pus de-am mai confecționat un lapbook, la care m-a ajutat și Luca, aici mă refer la confecționat, pentru că ceea ce s-a completat în el a fost „opera” lui. Am mai strecurat și eu două – trei cuvinte, asta pentru plăcerea amândurora. 🙂
Tema a fost la istoria de clasa a VI-a, satul și orașul medievalla care noi am mai adăugat noțiuni despre cavaleri. Lapbook-ul alternează în cele două limbi pe care copilul le utilizează tot mai mult, cu un plus pentru engleză. Materialele folosite au fost mai mult în engleză, asta pentru că acolo am găsit o ofertă mai variată și am avut de unde alege.
Așadar,
Descrierea unui sat medieval Satul avea, de regulă, un număr mic de locuitori şi era format din vatra de locuit, loturile ţărăneşti şi proprietăţile comune (păduri, păşuni, ape etc.). În satul medieval, principala ocupaţie era agricultura, alături de care se mai practica şi creşterea animalelor. Îmbrăcămintea şi alte obiecte necesare se produceau în gospodărie, dar existau şi diferiţi meşteri în sat (fierari, cojocari etc.). Ţăranii îşi desfăşurau activitatea de-a lungul întregii zile. Casele erau construite din lemn, având, de obicei, 1-2 camere şi mobilier sărăcăcios. Oamenii consumau rar carne, principalele alimente fiind legumele şi fructele. În lumea rurală, existau mici loturi de pământ ale ţăranilor liberi, dar s-au extins şi suprafeţele marilor proprietăţi funciare. Biserica satului era locul de întrunire al colectivităţii, duminica, după slujba religioasă, acolo fiind discutate şi problemele importante ale comunităţii.
Nu a putut fi lăsată deoparte cartea de la Editura Girasol, Caută în castelul medieval. Din nefericire nu o mai găsesc pe stoc dar cine știe, poate se va mai reedita. E foarte frumoasă, atractivă și distractivă pentru copii.
Acum, pe lângă ea, am mai folosit diferite surse de informare, pe care le-am atașat lecției din manualul de istorie de clasa a VI-a. Una dintre ele Discovery. Evul Mediu
Am adunat materialele, le-am printat și am trecut la lucru. Am făcut echipă bună și am lucrat câteva zile.
În acest album sunt informații despre:
satul medieval
orașul medieval
armura – din ce este alcătuită ea
noțiuni despre heraldică
viața cavalerilor
îndatoririle cavalerilor
cuvinte noi întâlnite
pentru ce luptau cavalerii
cum era apărat un castel în cazul unui atac
despre blazoane
cavaleri faimoși
Luca și-a făcut și un blazon dar nu a dorit să completeze o armură cu chipul lui. I-am respectat dorința.
Mai e de lucru la el, nu a fost completat integral dar mâine are istoria și vrea să-l ia la școală. Îl va termina el, după.
Am printat și niște cartoline, pe care le-am laminat mai apoi, și ne-am jucat un joc foarte interesant. Îl găsiți la adresa asta.
Cam asta pentru lecția de la istorie. Frumos, creativ, competitiv. Încercați!
În raft, cuminte, alături de suratele ei de la editură, Editura Art, aștepta o carte să-i vină rândul. Se numeșteMinunea și stă de ceva vreme, dar nu s-a lipit de noi, de nici unul.
Momentul care a declanșat curiozitatea maximă a fost acela în care am văzut că ea, cartea, a fost ecanizată și că va putea fi urmărită pe marile ecrane începând din luna noiembrie.
Pentru că știu ce înseamnă ordinea în care e bine să le primești în viața ta, am decis ca să o citim pentru ca atunci când o vom viziona să vedem care sunt punctele comune și care nu, cu ale regizorului și scenaristului.
Luca a citit-o primul, pe îndelete, și nu puține au fost momentele în care am auzit:
– Mama, trebuie s-o citești și tu!
E o carte care tratează un subiect foarte delicat, acela al acceptării printre noi a celor care au diferite dizabilități. August este un băiețel de 10 ani care s-a născut cu o diformitate cranio facială ceea ce a făcut ca viața lui și a familiei sale să fie extrem de încercată.
Auggie, așa cum este strigat băiatul de cei din familia lui are parte de numeroase intervenții chirurgicale menite a-i corecta diformitățile, dar și pentru a putea duce o viață cât de cât normală. Familia îi este alături trup și suflet, iar părinții fac tot ce le stă în putință pentru a-l face pe mezin să treacă mai ușor peste toate provocările.
Acțiunea începe atunci când părinții lui Auggie hotărăsc că a venit momentul ca el să urmeze o școală publică, până la această vârstă el învățând acasă alături de mama lui. Este înscris la Școala Beecher, una care este foarte aproape de casă. Temerile copilului de a frecventa o astfel de instituție sunt justificate pentru că el știe prea bine care este reacția oamenilor atunci când se întâlnește cu ei.
O parte interesantă și care mai destinde seriozitatea subiectului este aceea a umorului cu care alege autoarea să presare textul. Bunăoară pe directorul școlii îl cheamă Tushman ceea ce în traducere înseamnă Poponeț, iar pe o profesoară pe care au avut-o părinții lui la facultate o chema Miss But ceea ce în traducere înseamnă fund/tur. Însuși August este posesorul unor replici pline de umor menite să mai însenineze chipul interlocutorilor lui și să alunge mirarea.
Așadar, August dă dovadă de un mare curaj și alege să înfrunte copiii de seama lui care sunt la o vârstă critică atunci când devin conștienți de trupurile lor dar și de sine.
În roman întâlnim mai mulți povestitori, iar din ei fac parte cei care se întâlnesc cu August. Ei povestesc cum percep această întâlnire, cum relaționează cu el dar mai ales, de ce se comportă așa. Putem citi opinia surorii lui, Via – cea privată de atenție din partea părinților, a prietenului Jack, a Mirandei – prietena celor doi frați dar și a lui Summer, cea care a avut curajul de a se așeza alături de Auggie, la masă, în prima zi de curs.
Sunt descrise câteva scene cutremurătoare. Iată două dintre ele:
– Mami, de ce trebuie să fiu atât de urât? am șoptit eu.
– Puiule, nu ești…
– Știu că sunt.
Ea m-a sărutatpeste tot pe față. M-a sărutat pe ochii prea înfundați în orbite. M-a sărutat pe obrajii scobiți. M-a sărutat pe gura de broască-țestoasă.
Mi-a spus cuvinte blânde, care erau menite să mă ajute.
Dar cuvintele nu-mi puteau schimba fața. (pag. 74)
…
– Dacă aș arăta eu așa, a zis vocea lui Julian aproape râzând, jur pe Dumnezeu că mi-aș acoperi fața cu o glugă în fiecare zi.
– M-am gândit mult la asta, a spus serios a doua mumie, și cred că… dacă aș arăta ca el, serios, cred că m-aș sinucide.
– N-ai face-o, i-a răspuns Darth Sidious.
– Ba, pe bune, a insistat aceeași mumie. Nu-mi pot imagina că m-aș uita zilnic în oglindă și m-aș vedea arătând în felul ăla.
– Atunci de ce petreci atât de mult timp cu el? a întrebat Darth Sidious.
– Nu știu, a răspuns mumia. Tushman m-a rugat la începutul anului să stau cu el și probabil că le-a spus tuturor profesorilor să ne așeze unul lângă altul la cursuri. (pag. 93)
Dacă ne uităm în jur și vedem ce anume se promovează peste tot, chipuri fără cusur, fete și femei lipsite de vreo imperfecțiune, băieți și bărbați cu trupurile sculptate e de înțeles de ce te poți gândi la a renunța la viață afectat fiind de așa o diformitate.
Poate cel mai important mesaj este acela al prieteniei și ce anume implică ea. Un dat pe care nu-l primești de la nimeni ci pentru care trebuie să lupți și dacă te accepți așa cum ești, cu toate bunele și relele vei putea să-ți faci prieteni.
Nu m-am putut gândi la cum reacționează copiii atunci când ești mai emotiv ori mai retras și am mers mai departe intrând în pielea unui astfel de copilaș diform. Trebuie că e aproape insuportabilă starea. 😦
În poveste avem câteva exemple care ne arată că părinții sunt cei care imprimă copiilor o anume conduită și aici trebuie să menționez scena în care August a fost șters din fotografia de grup pentru a nu strica imaginea, lucru făcut de părinții lui Julien, colegul lui Auggie.
După ce am citit-o și eu am reușit să zăbovim mai mult pe subiectele pe care le tratează. Ne-am imaginat tot soiul de scenarii care s-au desfășurat în mediul frecventat de noi; școală, casă. E greu și de imaginat, zău așa!
Am căutat, pentru a putea lucra mai cu drag, materiale în limba engleză și am găsit unul care s-a dovedit a fi de milioane. L-am cumpărat și analizat în două limbi, eu în română iar Luca în engleză. Vreau să spun că merită fiecare bănuț dat și voi mai căuta asemenea abordări. Adresa este https://www.teacherspayteachers.com/Store/Studentsavvy
După ce l-am achitat, printat și pregătit alături de Luca a durat câteva zile pentru a-l termina. Printre picături și teme de la școală.
Acest pachet a cuprins:
Wonder reading log
Character card
Writing worm-Up!
Wonder themes
Wonder vocabulary
Wonder Quiz
Wonder True or False
Wonder Final Test
Wonder Game
Cam așa ne-am bucurat de Minunea asta. Luca a citit și cartea lui Julien pe care o voi citit și eu în zilele ce urmează.
Cred că ar trebui să existe o regulă care să-i permită fiecărui om din lume să primească măcar o dată în viață ovații în picioare.
I think there should be a rule that everyone in the world should get a standing ovations at least once in their lives.
August Pullman
În ultima comandă pe care am făcut-o la elefant am strecurat și două cărți de care auzisem dar pe care nu apucasem să le achiziționez, nu știu din ce motive. Dacă s-ar crede că din cauza conținutul, e eronat. Așadar, Luca s-a întâlnit cu cele două cărticele scrise de Babette Cole,Domnul și Doamna Hormon și Mami nu mi-a spus, acum, poate la cea mai potrivită vârstă.
Așa că, după ce toate lecțiile au fost făcute, la ceas de seară, i le-am adus în față și l-am întrebat dacă vrea să le citească. Răspunsul lui a fost pozitiv și ce a urmat va fi pus la albumul existenței noastre ca reprezentând ceva foarte frumos.
Domnul și doamna Hormon locuiesc în corpul nostru și dorm până când ceasul biologic îi trezește, cam în jurul vârstei de 11 ani. Când se trezesc sunt puși pe fapte mari și pe făcut poțiuni care ne transformă din copii în adulți și ne fac să ne crească păr în locuri ciudate. Pentru fete hormonii produc anumite poțiuni, pentru băieți altele.
Cam așa este pe scurt această poveste care are darul de a deschide cutia cu întrebări și de a ajunge pe tărâmuri pe care, părinții de odinioară nu le prea abordau cu copiii lor. În copilăria mea am auzit de nenumărate ori:
-Lasă că ai să crești și ai să afli singură!
ori
Ai să te măriți și vei găsi toate răspunsurile.
Așa era atunci, un exces de pudoare care nu făcea bine nimănui dar care așa se perpetua de generații. Nu pot spune că era o regulă generală dar ponderea întrebărilor fără răspuns, atunci când subiectul făcea referire la sex, era foarte ridicată.
Nu știu care este vârsta recomandată pentru a citi aceste cărticele, cred că asta depinde foarte mult de părinte. Despre diferențele legate de corpul omenesc se poate vorbi de la vârste mai fragede dar când vine vorba de transformările pe care corpul le suferă, subiectul devine mai delicat și mai greu de rostit. Una e să vorbești cu un copil de 5 ani și alta este situația când aceste discuții au ca partener un copil care este în plină transformare. Pentru că, așa cum scrie în carte, Domnul și doamna Hormon locuiesc în corpul nostru și dorm până când ceasul biologic îi trezește, cam în jurul vârstei de 11 ani.
După primele pagini Luca a spus
Curajoasă carte!
și poate că așa și este.
Nu-i pentru prima dată când abordăm subiecte de acest gen și pentru că ele se poartă firesc, nu există nici o jenă în a le rosti, indiferent cât de adânci sunt curiozitățile.
Anul trecut, la el în clasă, au avut loc niște episoade în care tenta sexuală a fost pregnantă, aici referindu-mă la rostiri nu la altceva. Prezervativul a fost actorul principal. Despre el, amănuntele au fost aflate atunci, când am eliminat multe nedumeriri. Mi-am adus aminte că și cu primul copil am trecut prin acest episod, dar el era mai mare, în clasa a VII-a. Se pare că acești copii se maturizează mai repede. Ori poate o fi o părere falsă, cine știe?!
Pe baza poveștii scrisă cu atâta umor de Babette Cole, au venit și niște răspunsuri legate de anumite manifestări din afara casei și care nu erau clare pentru că nu erau complete. Am vorbit despre atingeri, cât și cui sunt permise, despre pedofilie și ce anume înseamnă asta. Cum anume trebuie să procedezi dacă consideri că s-a ajuns prea departe cu gesturile celui din fața ta.
Am aflat că există dark web și deep web și ce anume se află acolo.
– Mama, acum poți afla totul de pe internet, dacă ești curios să cauți.
Deasemenea, am vorbit despre diferențele dintre copii, cele fizice, și ce anume provoacă asta.
În ceea ce privește Mami nu mi-a spus, aici discuțiile au fost lipsite de necunoscute, asta pentru că am vorbit despre corpul omenesc, despre naștere și cum are ea loc, cu atât mai mult cu cât în familia noastră, de câteva săptămâni a apărut un bebeluș, prilej să vadă exact ce și cum se întâmplă, de la alăptat la băiță.
O remarcă interesantă a venit atunci când a apărut imaginea cu părinții care se încuie în dormitor.
– De ce este nevoie să mai faci sex dacă a apărut copilul? Nu ăsta este scopul lui? A venit, gata, trebuie să-ți vezi de treabă!
O discuție aparte a fost legată de sarcina nedorită, având în vedere că multe fetițe rămân gravide în jurul vârstei de 12 ani, asta fiind un fenomen îngrijorător nu numai în țara noastră. Și este un fapt real ce nu poate fi neglijat.
Cât despre femeile care se iubesc între ele ori bărbații care fac același lucru nici nu s-a discutat. Nu i s-a părut nimic ieșit din comun și nici nu am insistat deloc. Dealtfel, am căutat să nu provoc eu nici o discuție ci să vin în întâmpinarea necunoscutelor, totul în cel mai firesc mod cu putință dar și cu umor. Nu cu bășcălie!
Aceste două cărțulii pot părea pentru copii mici dar e doar o falsă părere. Sunt de ajutor, cu adevărat, dacă părintele are puterea de a o face. Și înțelepciunea de a-și pregăti copilul pentru eventualele situații din care poate ieși cu bine doar dacă-i informat.
Da, despre asta vreau să vorbesc astăzi, adică despre momente în care trebuie să lași totul și să pleci pentru a-ți reîncărca bateriile.
E evident că mai ai nevoie de ceva; de partea financiară care să-ți permită să faci acest lucru, pentru că mulți dintre noi avem nevoie dar nu putem.
Așadar, după o perioadă extrem de lungă, aproape doi ani, de când nu am mai fost împreună fizic, pentru că tehnologia ne-a permis să fim virtual, cel mare s-a întors acasă aducând cu el multe răspunsuri la întrebările care rămăseseră în aer.
Nu am gândit niciodată că-mi va fi așa de greu să gestionez plecarea lui, așa cum nu am bănuit că sentimentele te pot copleși într-așa măsură încât să te îmbolnăvească.
Ce spun eu aici nu-i valabil în toate cazurile pentru că sunt mămici care suportă ușor, sau extrem de ușor plecarea pruncilor, însă eu nu fac parte din această categorie.
Sentimentele care mă încearcă au trecut, de-a lungul anilor, la mii de mămici, fiecare gestionându-și trăirile după propria înțelegere și pricepere.
Revederea a fost una pe care am pus-o într-un loc aparte în inima mea și pe care am trăit-o și lângă cel mic.
După ce am rostit toate nerostitele, am stabilit, de comun acord, să plecăm doar noi trei. Eu și ei, cei doi băieți ai mei, în lume.
O lume de aproape pentru că cel mare nu era dispus, după așa perioadă îndelungată de absență, să mai zboare spre cine știe ce destinații îndepărtate. Eu aș fi dorit, trebuie să mărturisesc, dar vom face asta cu proxima ocazie, atunci când vom gândi la unison.
Am ales destinații în care nu am mai fost (ori ei nu au mai fost) sau locuri în care oameni dragi să se bucure de prezența noastră șii noi de a lor. Din fericire, avem asemenea locuri în care să poposim. Timpul nu a fost prea darnic numai cu mine, copiii fiind în vacanță.
Dar chiar și așa, cu un calendar extrem de încărcat pentru mine, am lăsat tot și am plecat pentru că am știut că așa trebuie să procedez.
Nu știu dacă ați experimentat trăirile despre care vorbesc eu acum, dar un drum cu copiii, cu mașina, este ceva care deschide multe căi de comunicare și un moment propice în care mărturisile vin pentru a vindeca rănile.
Am plecat spre Brașov, acolo unde buna mea prietenă ne aștepta. Îmi era nespus de dor de ea, așa cum îmi era și de fetițe.
Nu am zăbovit mult, chiar cel mai puțin din toate dățile, dar totul a fost intens iar poveștile au curs condensat, pentru a putea avea răgaz a fi rostite, toate.
Pașii s-au îndreptat, mai apoi, spre Sinaia, acolo unde am vizitat Peleșul pentru că Răzvan nu-l văzuse. Am prins o vreme splendidă, așa descoperind minunățiile acestui colț de lume. Am trăit la castel, câteva ore bune, reușind să intrăm în atmosfera specială a capetelor încoronate. Multă istorie, bun gust, delicatețe dar și un amalgam de nații, pentru că în acea zi acolo se puteau auzi multe din limbile pământului. Ceea ce nu e rău!
Am fost apoi pe Valea Prahovei, pe la Cheia, am ajuns la Vălenii de Munte dar și la Izvoarele, locuri în care ne este bine întotdeauna și din care reușim să ne tragem energia necesară pentru zilele de activitate susținută, cele care urmează.
Partea cea mai palpitantă a fost la Dino Parc, acolo unde am zăbovit și peste noapte, fiind prima dată când băieții au dormit în cort. Am povestit despre această experiență aici.
Așadar, o concluzie: atunci când simțiți că este imperios necesar, lăsați totul și plecați alături de copii/copil. Puteți rezolva multe probleme pe care, poate, nici măcar nu le-ați identificat ori erau așa de ascunse că nu le-ați dibuit. În nebunia de zi cu zi, mulți dintre părinți nu au timp să vorbească cu propriii copii nici măcar câteva minute. Dar ce-i mai trist e faptul că apoi vin mirările.
Însă vina, vina a cui este? A părintelui sau a copilului?
… aș opri toată nebunia aceasta din educația românească.
De 27 de ani aștept, cu optimismul tot mai scăzut, să se întâmple ceva și cu educația copiilor noștri. Poate a sosit momentul ca să se termine toate schimbările care ne-au adus în prag de nebunie pe toți: profesori, elevi, părinți. Numai pe cei din minister nu-i mai oprește nimeni din efectuarea acestor experimente care au reușit să ne facă k.o.
Am trăit să văd manuale la sport și dirigenție. Tocmai ce au anunțat la știri că de anul acesta, proba orală a bacalaureatului se va desfășura în februarie. Doresc, în zece județe care nu au fost nominalizate încă, să corecteze lucrările, scanându-le pentru ca profesorii să le poată corecta și de acasă și aberațiile continuă.
Ministrul ăsta care e acum, e un fel de semi-analfabet asta pentru că în toate luările de poziție vorbește aiurea, demonstrând că nu are ce căuta acolo.
Dar ce contează asta atâta vreme cât noi, marea masă a celor care „beneficiem” de elucubrațiile lor, nu facem nimic.
Ar trebui să se unească profesorii, educatorii, părinții, pentru a stopa alunecarea pe tobogan. Pentru că elevii de astăzi vor ajunge, peste câțiva ani, miniștri și factori decizionali.
Eu sunt o persoană optimistă dar cu exemplele pe care le văd în fiecare zi, nu mai găsesc elementele necesare pentru a mă încuraja. Și sunt un părinte, un umil părinte din sutele de mii ale țării ăsteia, care crede cu tărie că educația este singura noastră scăpare.
Cu gândul ăsta am confecționat un clovn. Oare nu poate face el o magie?
Eu încă mai sper!
După ce foarte mulți dintre voi și-au manifestat dorința de a dormi cu dinozaurii, am decis să mai organizăm un Dino Sleep Over. 🙂 Așadar, între 25 și 27 august vom aranja din nou corturile printre dinozauri pentru două nopți minunate cu foc de tabără, labirint cu lasere, traseu de noapte și multe alte surprize. 😀 Aveți posibilitatea de a alege între două nopți de cazare la noi în parc, între 25-26 sau 26-27 august, iar noi vă așteptăm cu corturi pentru 2 și 4 persoane. 😀 Rezervările se fac la numărul: 0741.208.711 sau pe e-mail: info@dinoparc.ro, în limita locurilor disponibile. Nu uitați să specificați noaptea pe care o alegeți. Accesul în parc se va face începând cu ora 20:00, pe baza biletului de intrare. Copiii vor plăti 22 de lei și adulții 28 de lei, fără alte costuri suplimentare. Dino Parc asigură cortul și izoprenul, iar pe voi vă rugăm să veniți pregătiți cu restul echipamentului (saci de dormit, pături, lanterne etc), pentru a petrece o noapte grozavă alături de dinozauri.
(sursa: facebook.com)
Am întrebat amândoi copiii dacă sunt dispuși la o aventură iar ei, după ce s-au privit, au răspuns afirmativ.
În secunda doi am pus mâna pe telefon și am luat legătura cu cei de acolo. Doamna Ioana (ulterior am aflat ce doamnă super este!) a rămas mirată de dorința noastră dar mai ales de depărtarea de la care veneam și ne-a asigurat că avem loc la cort și ne așteaptă.
Noi nu suntem niște drumeți, iar experiența unei nopți la cort n-o mai trăisem niciodată. Eu da, în tinerețile mele, dar copiii nu au mai avut parte de așa senzații. Mi-am spus că acum e momentul cel mai prielnic și am purces la făcutul bagajelor. Am vrut să spun eu, mama, la făcutul bagajelor pentru că băieții nu se prea îngrămădesc. Pe Luca nu-l prea înțeleg dar accept iar Răzvan era sătul de împachetat și despachetat.
Am făcut rost de saci de dormit, ne-am luat treningurile, adidașii, haine mai groase așa, ca pentru o noapte petrecută afară, și alte acareturi, pe Caramel și Gummy Bear și am plecat la drum. Nu ne-am dus pușcă acolo ci am mai făcut câteva opriri despre care voi povesti în zilele ce urmează, asta pentru a nu știrbi farmecul nici unei destinații.
În ziua în care trebuia să fim acolo am venit de la Izvoarele Prahovei, pe la Cheia, cu destinația Râșnov. Drumul a fost de vis, pentru că am prins o zi autentică de vară iar traficul pe această parte de munte nu așa aglomerat.
Am ajuns la ora stabilită și după ce parcul a fost închis vizitatorilor, asta pentru că venise ora 19:00, am intrat și am întrebat cum anume trebuie să procedăm. Doamna Ioana ne-a întâmpinat și ne-a dat toate detaliile. Inițial am stabilit că vom lua un cort de două persoane dar la fața locului am constatat că nu e suficient. Nici în unul de patru nu am avut cum intra, asta pentru că erau deja arvunite de familii cu doi copii, drept pentru care am primit două corturi de două persoane: unul pentru mine și Luca și unul pentru Răzvan.
Ne-am adus de la mașină toate sarsanalele, le-am aranjat în cort, ne-am echipat corespunzător și am așteptat să se adune lumea. Între timp, Răzvan a dat o mână de ajutor la instalarea altor corturi.
Până ce s-au echipat și restul și până ce au cărat bagajele la corturile lor, noi am avut răgaz să facem niște trasee din parc. La prima vedere par foarte ușoare, dar odată urcate pe ele nu mai este chiar așa. Am încercat toți trei, fiecare după puterea și priceperea proprie. 🙂
Prima activitate pe care am făcut-o împreună cu grupul, din care făceau parte mulți copii, a fost aceea al vizitării parcului însoțiți de un ghid. Ioana a fost ghidul iar copiii, înarmați cu lanterne, au început freamătul.
Au fost sute de întrebări, alergătură cât încape, demonstrații de cunoștințe (la copiii mai mari).
A erupt și un vulcan ca să nu pomenesc și de faptul că am simțit și un cutremur.
La un moment dat, un T-Rex mârâia fioros făcându-mă să mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar prinde viață. Am rămas cu scenarii din mintea mea.
Remarcile venite din partea copiilor au fost savuroase. La un moment dat, un băiețel s-a întors către mama lui și i-a spus:
Uite mami, ăsta seamănă cu tine! Parcă ești tu!
Am făcut și noi tot soiul de fotografii, una mai frumoasă ca alta, pentru a putea povesti mai târziu celor care vor dori să audă, de aventura noastră.
După ce turul s-a terminat, a urmat o probă de îndemânare: labirintul cu lasere. Nu știți ce plânsete au fost aici! Fiecare a dorit să fie primul, ori a vrut cu mama sau tata, sau, pur și simplu, s-a plâns din cauza oboselii și a orei destul de înaintate. Dar fiecare a făcut traseul de câte ori a dorit și până la urmă toată lumea a fost încântată.
Copiii au primit diplome și insigne pentru îndemânarea lor.
Ajunși în locul principal, acolo unde erau montate corturile, am văzut un foc atât de frumos dar mai ales atât de călduros că nu ne-a mai trebuit nimic. Am scos mâncarea din bagaj, ne-am instalat în fața lui, și am depănat amintiri. În fundal se auzea o muzică folk extrem de inspirat aleasă.
O familie obișnuită cu astfel de activități a servit copiii și nu numai pe ei, cu bezele coapte la foc. Luca mi-a spus că erau delicioase!
Totul s-a terminat după ora două, atunci când, ultimii romantici, au plecat la culcare. Nu peste mult timp s-a auzit numai fosăiala ori sforăiturile de prin corturi. Cine și cum a sforăit, n-avem de unde ști. Luca a fost destul de speriat la început, pentru că spațiul era extrem de redus dar și pentru că zgomotele erau și ele destul de bizare. Nu mai spun de apa care o șopotit toată noaptea. Mie una mi-a fost frig dar mai ales teamă de frig, pentru că dimineață termometrele arătau 8 grade. Dar nu a bătut vântul și nici nu a plouat, iar cerul a fost senin toată noaptea.
Băieții s-au foit și ei toată noaptea, eu am privit ceasul din oră-n-oră dar, per total, ne-am descurcat cu brio. Dimineață eram toți cu nasurile înfundate dar a fost doar atât pentru că nu ne-am ales cu nici o răceală ci doar cu câteva vânătăi de la suprafața tare pe care am dormit.
La ora 7:00 eram deja în picioare și am strâns din corturi. Am fost serviți, tot de doamna Ioana, cu ceai și cafea fierbinte dar și cu câte un corn proaspăt. Băieții nu au mai dorit să rămână cu toate că puteam sta întreaga zi pentru alte activități. Au ales să plecăm pe răcoare cu inima plină de senzații care mai de care mai inedite.
Mă gândeam ce strașnic ar fi o așa deplasare cu clasa, ori cu alte familii. Și când te gândești că nu e chiar așa imposibil!
Vom reveni, atunci când va fi ocazia, cu o plăcere care pentru noi, acum, are un gust aparte. Nu ezitați să încercați asemenea experiențe. Costul a fost minor (am plătit doar biletele de intrare) am primit corturile și izoprenul, iar atmosfera a fost una demnă de consemnat. Ceea ce am și făcut. 🙂
Înainte de a pleca de acasă, acum ceva vreme, vorbeam cu Luca despre cât de mult și-ar dori un animal de companie și ce tare i-ar plăcea acest lucru. Locul în care stăm noi acum nu poate găzdui un animal de compania cum ar fi un câine ori o pisică, cât despre cele mai mici, alternativele pe care le tot luăm în calcul nu se concretizează. E mult de povestit de ce nu există în casa noastră și un prieten necuvântător dar istoricul familiei spune că am avut și nu doar unul singur. S-au perindat, pe rând, un cățel pe nume Milky, hamsteri, pești și peruși. Cu fiecare am trăit adevărate istorii, pot spune chiar drame și mi-am spus atunci că nu mai vreau să experimentez așa ceva.
Bunăoară, hamsterul pe care l-am avut, după ce a fătat opt pui, a fugit, lăsându-mă să le dau lapte cu pipeta pentru că nu am putut să-i azvârl. Nu vreți să știți ce și cum a fost!
În discuțiile noastre s-a tot vehiculat și numele unui arici, cu toate că sunt convinsă că nu are ce căuta într-o casă așa ceva. Locul lor este în natură, acolo unde se simt cel mai bine. Consider că oricâtă bunăvoință ai avea, nu au cum să nu simtă lipsa a ceva ce este sris în genele lui. Poate doar dacă vine vorba de un câine ori o pisică, lucrurile capătă alte valențe.
Aici, la București, locul unde pentru Luca vacanța capătă esență pură, există doi câine cu care el se joacă atât cât de mult poate și pe care-i consideră prietenii lui adevărați. E vorba despre Barney și Bruno, despre care am mai scris și care au ajuns acum la maturitate.
Anul acesta i-am găsit bine, sănătoși, dornici de afecțiune de care de altfel nici nu duc lipsă.
Barney este un partener de joacă ideal, el fiind dornic de a se juca cu mingea oridecâte ori ai tu timp și chef.
Și uite că, într-o zi, în curte a apărut un arici. Am fost atât de bucuroși încât am stat în compania lui atât cât a dorit el de cuvință. Despre el am mai vorbit de-a lungul timpului, ori de câte ori a fost necesar acest lucru.
A fost dibuit de câini, care erau și ei curioși de noul vizitator. Noroc cu stăpânul lor care a reușit să gestioneze această situație delicată.
Am stat și l-am urmărit până ce s-a desfăcut din ghem. E curios și interesant în același timp să vezi un ghem de țepi care respiră.
Luca și-ar fi dorit să-l poată lua în mână dar am considerat a fi o manevră cam riscantă, atâta vreme cât eram în fața unui exemplar mare, ce poseda niște țepi viguroși.
După ce l-am dus într-un colț ferit, acolo unde să nu aibă acces câinii, am stat și așteptat să vedem cum reacționează, Când a simțit că este în siguranță s-a desfăcut și a plecat.
L-am petrecut cu privirea până a plecat cu speranța că va găsi drumul către casă dar și cu bucuria unei amintiri de neuitat. Experiențe minunate în plină vară. 🙂