Stupul! Definiția casei în care hărnicia e mereu prezentă.
Odată cu începerea școlii, noi stupi de albinuțe harnice se adun ă la Clasele Pregătitoare.
Să le urăm spor la treabă și un parcurs minunat.
Sunt convinsă că la final, multă miere vor fi adunat!
E cald și frumos. În sfârșit! Parcă și ideile vin mai repede, mai colorate și inedite. Pentru mine, soarele reprezintă o sursă inepuizabilă de energie asta pentru că benefica lui căldură îmi energizează inspirația.
Dacă mai am și un partener care să vibreze la avalanșa de propuneri, totul merge uns.
Am continuat o colaborare pe care o am de mulți ani cu o doamnă educatoare. A început odată cu intrarea ei în sistem și de atunci, de câte ori este nevoie și ea simte mai este nevoie de un partener, mai punem un strat. S-au adunat deja câteva iar ele oferă relației noastre profesionale o căldură benefică, sigură.
Acum i-a venit rândul să organizeze un Cerc Pedagogic și pentru asta a trebuit să ne întâlnim de câteva ori pentru a definitiva proiectul pe care-l avea în vedere și pe care dorea să-l prezinte colegelor ei.
Grupa în care activează este una minunată, într-o clădire nouă ce este prevăzută cu săli mari, luminoase, călduroase.
Totul te îmbie să zăbăvești cât mai mult: mobilier nou, centre bine delimitate, curățenia și nu în ultimul rând atitudinea doamnei. Un dascăl calm și binevoitor!
S-a optat pentru o activitate matematică iar copiii vor trebui să reconstituie un tablou de primăvară ajutându-se de elementele pe care le-am confecționat.
Și nu au fost puține! Proiectul va conține un DLC + DȘ.
Au trebuit meșterite elemente care să compună acest întreg pentru fiecare cifră în parte:
un soare
doi nori la care s-au mai adăugat două berze (la activitatea matematică se vor folosi berzele pentru cifra doi)
trei fluturași
patru albine
cinci zambile
șase buburuze
șapte narcise
opt lalele
nouă ghiocei
zece rândunele
Veți observa că am făcut mai multe elemente asta pentru că doamna nu știe sigur pe care dintre ele le va folosi. Știți, vremea pe aici a fost extrem de capricioasă și în funcție de cum se va prezenta ea la momentul lecției, așa se vor alege și materialele necesare formării numerelor. Un lucru este sigur: una dintre berze (cea fără picioare) va sta într-un cuib, iar acesta va fi confecționat din crenguțe și paie de doamna educatoare.
Dar cum va arăta acest ansamblu? În poveste este vorba despre un castel în fața căruia copiii vor trebui să amenajeze o grădiniță. În fața castelului vor fi așezate două straturi, de o parte și de alta a porții, iar pe ele, cei mici vor adăuga după cum curge lecția, numerele necesare. Fiecărui număr îi corespunde un element, așa cum am descris mai sus. Elementele care compun un număr nu vor fi separate, adică să fie puse pe două straturi diferite, asta pentru că se știe că la acest nivel, de grădiniță, numerele trebuie să fie întregi, nu compuse. Prezența celor două starturi, despărțite de un drum, va face accesul către castel mai ușor fără a se călca pe straturi. Deci nu vor exista lalele – de exemplu – și pe un strat și pe celălalt. În ceea ce privește copacul, acesta nu întâmplător are patru ramuri iar fiecare ramură câte cinci crenguțe. La finalul lecției, crenguța va înflori.
Precum observați, castelul are patru ferestre. Pe fiecare dintre ele am așezat o hârtie pliată și decupată în așa fel încât ele (ferestrele) să se poată deschide. Atunci când vor fi deschise, pe ele vor putea fi observate anumite imagini. Castelul are dimensiunea de 120X135 centimetri.
Pentru a putea fi puse și cele zece rândunele, pe cele două turle laterale va fi montată o sfoară iar rândunele vor fi prinse cu ajutorul unor cârlige. Se observă în imaginea de mai jos aceste cârlige.
Cu ocazia confecționării acestor materiale mi-am adus aminte de un alt Cerc Pedagogic, la care am confecționat materialele. Era la începutul activității mele și de atunci am mai evoluat, dar pasiunea și dragul cu care am lucrat nu a scăzut, în ciuda trecerii anilor. Aștept cu mare nerăbdare să aflu cum anume s-a desfășurat lecția. Vor avea multă treabă cei mici! 🙂
Am avut fericita ocazie de a mă implica și eu, prin bunăvoința unei doamne învățătoare minunate – Doamna Nadia Baltag, într-un proiect ce se dorește a feri și pregăti copiii de atracțiile nocive de mai târziu, droguri și alte dependențe. Așa, o mână de oameni inimoși, de peste Prut, au dorit să aducă poveștile lor terapeutice și în atenția micuților de pe plaiurile noastre. O inițiativă demnă de toată lauda dar mai ales de susținut.
Iată ce am aflat de la doamna Nadia:
Din cadrul Alianței internaționale antidrog fac parte persoane interesate să scrie povești terapeutice pentru copii în scopul prevenției. Autorii sunt din Republica Moldova. Ei scriu cărțile sub formă de basme – povești, să-i informeze pe copii într-un mod atractiv și accesibil pentru ei, pentru a preveni anumite comportamente. Activitatea este de amploare și susținută în Republica Moldova și Ucraina și fiind o Alianță internațională au dorit să o extindă. Unde mai aproape decât puțin peste granița lor? Reprezentantul pe România a dorit ca gheața să fie spartă aici, în nordul Moldovei, mai exact la Râșca după care să urmeze Vatra Dornei.
Fiind o organizație non-profit ei caută sponsori pentru a plăti tipărirea cărților ce vor fi, mai apoi, dăruite copiilor. Cărțile „Ghetuța și Papucel” și „În căutarea fericirii pierdute” nu sunt total necunoscute publicului din România dar „Ursulețul Marmi” e la prima întâlnire cu micul cititor român. Așadar, o premieră.
Deci, autorii moldoveni aduc în atenția celor mici trei cărți:
În căutarea fericirii pierdute– Poveste antidrog pentru copiii de vârstă preșcolară și din clasele primare
Ghetuța și Papucel– Poveste pentru prevenirea dependenței de jocurile pe calculator la copiii de vârstă preșcolară și clasele primare
Ursulețul Marmi – Poveste pentru cultivarea simțului măsurii la copiii de vârstă preșcolară și cei din clasele primare
Cărțile se adresează, cu precădere, copiilor din învățământul preșcolar și primar, acolo unde educatoarea și învățătoarea citește povestea micuților pentru ca mai apoi să o analizeze pentru ca mesajul ei să ajungă la cei mici. La finalul cărților există un chestionar cu ajutorul căruia se face o recapitulare a celor citite în poveste. Fiecare întrebare are trei variante de răspuns. Tot la finalul cărților, părinții vor găsi o notă a autorilor în care se explică ce anume se dorește în urma acestui demers dar și un chestionar, de data asta pentru adulți. După ce părinții vor răspunde la întrebări vor putea să și interpreteze rezultatele. Vor avea confirmarea dacă micuțul lor este dependent de calculator, tabletă ori smartphone. Deseori, părinților le este greu să recunoască existența problemelor cu care se confruntă copiii lor. Dar aceasta nu înseamnă că problemele ca atare nu există. De aceea situația nu trebuie scăpată de sub control atunci când copilul face abuz de jocurile pe calculator pentru că pot fi dramatice consecințele!
Terapia prin poveste poate fi utilizată inclusiv și de acei care nu au o pregătire specială în domeniul psihologiei, adică de către educatori și părinți. Pentru asta este nevoie de a respecta câteva principii:
– Dozarea informației în procesul de cunoaștere. Inițial, e suficient de a citi povestea, de a privi imaginile și de a identifica eroii.
– Abia după aceasta, povestea trebuie să fie interpretată, adică înscenată de maturi și copii.
– După interpretare, ajutați-l pe copil să analizeze comportamentele personajelor și să exprime atitudinea personală vizavi de poveste.
– Conținutul poveștii trebuie să corespundă vârstei și particularităților psihofiziologice ale dezvoltării copilului.
– Maturii trebuie să se abțină de a comenta morala („ai văzut că…”), pentru că există riscul să o anulăm, să trezim prin sublinierea noastră, exact acele mecanisme de apărare și rezistență, pe care încercăm să le evităm prin poveștile terapeutice.
De avut încredere în puterea poveștilor și în puterea copiilor de ale utiliza.
O altă dependență abordată este aceea a consumului de droguri, alcool și tutun iar prevenția lor necesită o prioritate națională valabilă nu numai în țara noastră ci și în altele. Acest fapt de datorează, în primul rând, „întineririi” consumatorilor de substanțe narcotice. Cele mai recente date reflectă faptul că 90% din primele încercări de a consuma droguri au loc până la vârsta de 16 ani.
De aceea, abordarea modernă a acestei probleme acordă prioritate, în special, activităților de prevenire, care ar trebui să înceapă până la „criza adolescentină”, beneficiari direcți fiind copiii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani. Anume la această vârstă este important de a direcționa copilul în formarea unor comportamente corecte. Este inutil de explicat unui adolescent de 14 – 16 ani despre consecințele consumului de droguri, dacă acestuia îi lipsesc cu desăvârșire anumite modele comportamentale și valori morale.
Povestea pentru acest tip de dependență o veți descoperi „În căutarea fericirii pierdute”. Aici, ca și în alte povești terapeutice veți descoperi metafora și simbolul care penetrează filtrele rezistenței noastre conștiente , adăpostindu-se în siguranța subconștientului, de unde își va produce efectele.
Am confecționat elemente din povești, cele care mi-au fost solicitate pentru că doamna învățătoare a dorit să pună în scenă aceste povești., evident ajutată de copii. Și a trebuit să le duc acolo pentru că luni, 14 noiembrie 2016, la ora 11:00, la sediul grădiniței din comună, are loc lansarea acestui proiect, în prezența autorilor dar și a unor invitați de seamă, printre ei numărându-se prof. univ. dr. Pavel Abraham.
Dacă sunteți interesați de aceste manifestări, puteți lua legătura cu doamna NadiaBaltag, tel 0767356526, iar ea vă va oferi toate detaliile necesare. Nu ocoliți aceste probleme spinoase și implicați-vă cât mai mult cu putință pentru că, la final, câștigul va fi de ambele părți. Pentru copiii noștri – o viață frumoasă iar pentru noi, părinții – bătrâneți mai liniștite.
Sunt zile în care nu știi cum să te învârți și cum să gestionezi toate noutățile care dau năvală peste tine. Iar dacă în ele mai este vorba și de oameni dragi, treaba se complică și mai tare.
Bunăoară, o veche și bună prietenă a avut probleme la școală, legate de fiul ei. În urma unei ședințe a aflat de la dirigintă că „tare și-ar mai dori să scape de câțiva elevi din clasa pe care o păstorește”. Într-o doară, prietena mea a întrebat dacă se face referire și la copilul ei iar răspunsul a năucit-o.
Da, mi-aș dori ca X să plece. E cel mai rău copil din clasă, îi scade nivelul și nu mai e dorit nici de colectiv!
What! O lovitură năpraznică te taie în moalele capului și după ce te scuturi din KO, întrebarea firească este „de ce?” Ce anume te face pe tine adult, formator de caractere și personalități, să dai un așa verdict după șase săptămâni de școală?
Cel mai rău? Și mama care este prietenă cu copilul să nu aibă habar de așa grozăvii?
Atunci s-a trebuit mers pe fir pentru a descoperi cauzele și pentru a căuta cea mai bună soluție pentru elev.
S-a discutat cu fiecare profesor în parte și nici unul nu a confirmat că elevul deranjează orele. A fost o doamnă care a spus că sunt dăți când nu-și face temele dar în rest nu are probleme, la ea cel puțin.
Au fost întrebați și copiii dacă împricinatul se comportă ca un sălbatic, îi bate, în înjură sau mai știu e ce alte manifestări care să justifice spusele dirigintei iar răspunsurile nu au fost nici pe departe cele care justificau plecare copilului.
În momentul în care diriginta a văzut că mama a făcut aceste investigații a apucat-o o criză de nervi spunând că trebuie și ea înțeleasă că are copil mic acasă, de numai 1 an și ceva.
Ori ce să mai înțelegi? Cum să mai procedezi?
Personal am fost afectată de rostirile astea inconștiente și de efectul lor. Știu, mulți nu dau două vorbe pe cuvinte dar un dascăl are voie să procedeze așa? Cum percepe elevul această anchetă care nu prea are nimic de-a face cu el și comportamentul său?
Evident că nu mai are ce căuta acolo următoarea mișcare fiind mutarea lui.
Mama a fost nevoită să caute o școală la care să-l poată transfera iar acolo copilul a trecut printr-o evaluare psihologică, asta pentru a nu periclita buna desfășurare a orelor de clasă în unitatea nouă. S-a terminat și asta iar verdictul celui abilitat a fost că elevul nu are probleme comportamentale.
Și atunci? Cine plătește toată nebunia? Dar umblătura și așteptatul pe la uși? Cine?
De ce trebuie să înghiți și să suporți atâta lipsă de diplomație și tact? Domnul director de la școala unde se dorește a se transfera elevul a spus mamei că se poate să nu-i accepte cererea pentru că mai sunt și alte școli în cartier. După care a întrebat-o cu ce se ocupă. Nu-i comic? Asta te duce cu gândul la alte cele care poate nu ar trebui aduse în economia discuției.
Așadar, îți trebuie mulți nervi și răbdare pentru a rezolva toate încercările la care ești expus. La un moment dat se poate să cedezi și să-ți verși năduful pe cine nu trebuie. Am rugat-o să mă sune în eventualitatea unei descărcări nervoase, asta pentru a scuti copiii de neplăceri.
În rest, numai de bine!
De-am fi sănătoși. 🙂
Și ca să pot merge mai departe am mai confecționat una – alta care să te ducă într-o lume frumoasă, normală, tihnită.
Un soare să mă-ncălzească. 🙂
Flori să-mi umple sufletul de culori.
Albine să nu uit că mai există o speranță și că am de la cine lua exemplu.
Nori și vânt, ploaie și trăsnete după care soare și curcubeu, adică frumos și bine.
Primăvara aceasta a sosit în luna februarie. Un lucru neașteptat pentru noi, cei din această zonă a țării, aici unde este atât de rece și unde cele mai multe luni din an sunt reci, ploioase ori geroase. De aceea, fiecare rază de soare este apreciată mult mai mult decât pe alte meleaguri. Pomii în floare sunt plăcuți de ochi, nas dar și urechi, asta pentru că vizitele albinuțelor este însoțită de un zumzet minunat.
În această primăvară și-a făcut loc și un pitic, iar el are sarcina de-a pune culori fluturilor și florilor. Creativitatea lui face ca florile și fluturii să pară rupți din curcubeu.
Acestea fiind rostite, vă invit în primăvara mea. Doamnele Aurora și Cristina au fost încântate cât despre copii, ce să mai spun?!
o grupă combinată din mediul rural
un corp de clădire care numără mulți, mulți ani
o curte în care rățuștele sunt stăpâne cât sunt ore, pentru că-n pauză…
copiii veseli și rumeni în obraji
o educatoare râzăreță, răbdătoare și determinată dar și înclinată spre frumos, fiind autoarea unei cărți de poezie ce se intitulează „Un ocean de iubire”
Ce iese din toate astea? Nici nu bănuiți!
Îmi doresc să trăiți o asemenea experiență și să intrați, chiar și pentru câteva clipe, în această atmosferă. Într-o zi de toamnă superbă, în care natura se înfoaie de la primele ore ale dimineții etalându-și culorile, să intrați într-o sală în care căldura te învăluie. O căldură însoțită de o melodie inconfundabilă ce doar lemnele trosnind o pot scoate. Și parcă și căldura emanată are o altă consistență decât cea a caloriferelor. 🙂
Aici, copiii de mai multe vârste, dar toate de grădiniță, se adună în jurul educatoare, așa cum se adună puii în jurul cloștii. Nu plânge nici unul iar supărați nu sunt. Nici măcar mucoși.
Când am intrat colorau, iar unul dintre ei , mai micuț, mi-a spus că:
Eu nu coioiez, io mâzgâiesc.
Dar nu mâzgălise urât, zău! Apoi au cerut plastilină, să modeleze, iar doamna le-a dat.
Cât am pus machetele la locul lor, copiii au modelat pentru ca mai apoi, la vederea cifrelor să înceapă o adevărată forfotă. Și ne-am jucat.
Cel puțin așa cred eu că este mai bine. Grupă pregătitoare trebuie să fie în grădiniță pentru că acolo este un mediu mai propice pentru copiii de această vârstă.
Am văzut și auzit despre copiii care nu au reușit să se încadreze în programul impus de această Clasa Pregătitoare, asta pentru că trebuiau să stea în bănci, cu orele, ceea ce mulți nu sunt încă capabili (și nici nu-i indicat).
Deasemenea, am auzit discuții în care mămicile nu mai conteneau să caute soluții pentru această etapă, pentru ca pruncii lor să se poată integra conceptului.
Cred că s-a ajuns prea departe cu ceea ce se dorește a fi această Clasă pregătitoare, pentru că se scriu nenumărate rânduri de tipar (inutil, dacă e să mă întrebați pe mine) atât cu litere mici cât și cu litere mari. Cine scrie de tipar atât de mult? N-ar fi mai bine și mai folositor să se scrie de mână? Asta dacă ne gândim că mai dezvoltații în educația mondială doresc a scoate complet această modalitate de scriere. Oare grafologii ce vor mai face? Vor muri de foame sau se vor reprofila. 🙂
Da, știu, tehnologia își cere tributul și se pare că vom sta cu tastaturile legate de mâini sau de gât, pentru a transmite ceea ce dorim a face. Dar, ce te faci când civilizația în care trăiești nu este pregătită pentru așa ceva?
Dar cum procedezi atunci când diriguitorii sunt surzi, muți și orbi la realitatea înconjurătoare?
Până atunci, fiecare adoptă modalitatea pe care o consideră a avea cea mai mare rată de reușită. Drept pentru care, am mai confecționat niște machete. Sunt destinate unei Clase pregătitoare, și poate culoarea și forma lor vor mai îndulci atmosfera atât de apăsătoare pentru unii copii.
Este inutil să mai vorbesc despre dragul și devotamentul meu în confecționarea lor. Mulțumesc doamnei Sabina și-i doresc un an școlar minunat, pe măsura implicării și profesionalismului de care a dat dovadă.
Iată că am revenit la povestea „Puișorul îngâmfat”. De data aceasta am găsit o editare în care ilustrațiile sunt mai pe gustul meu. Am mai avut ocazia să mă întâlnesc cu acest puișor, dar imaginile erau atât de aspre că greu am mai lucrat și spun asta, tot din punctul meu de vedere. Consider că atunci când vine vorba de copii și de poveștile destinate lor, trebuie avută mare grijă la ilustrațiile ce vin să completeze narațiunea. Știu, am avut nenumărate dispute pe acest subiect, precum că nu-mi convine nu știu ce imagine și mă cred eu atotștiutoare, însă, repet, asta este părerea mea. Ilustrațiile sunt extrem de importante, asta ca să nu spun definitorii la vârste foarte mici, iar micul cititor va ține mare cont de ele, atunci când va deprinde această îndeletnicire, a cititului. Sunt extrem de puțini copii care nu cer să vadă ilustrațiile, pentru că, să nu uităm, la vârste mici se face lectură după imagini, un exercițiu foarte important pentru mai târziu. Trebuie să mai reamintesc că anul trecut, a fost vorba de faptul că o mare parte din liceenii acestei țări nu putea face acest exercițiu, a citirii de imagini? Prima abordare a acestui puișor am realizat-o așa, și veți vedea că ilustrațiile de acum sunt mult mai frumoase.
Revenind la Puișorul îngâmfat, varianta mai prietenoasă :). În interiorul acestei cărticele sunt patru povești, toate foarte frumos ilustrate. Aici a fost postamentul meu și de aici am realizat materialul pe care doresc să-l prezint.
Am confecționat toate elementele necesare acestei povești, de la decor (soare, nori, apă) la personaje. Aceste personaje le-am confecționat să exprime, exact, starea din poveste. Materialele sunt destinate unei lecții de grad I ce trebuie făcută alături de o grupă mică.
Îmbinate, arată cam cum se vede în imaginile atașate.
Pentru că machetele au ieșit atât de frumoase, Luca a intrat în jocul meu și a recitit povestea. Am pregătit 4 cartoline cu secvențele principale. S-a jucat mai mult cu ele și le-a tot rotit, schimbând ordinea intrării personajelor dar și povestea, pe alocuri. Cartolinele le atașez mai jos.
Se pot face foarte multe lucruri cu aceste machete. Pot fi folosite pentru diferite tipuri de vârstă, adică se pot duce până în clasele primare, modificându-se cerințele. Trebuie doar puțină inspirație și dorință pentru că cei mici sunt dornici de așa activități.
Acest material l-am confecționat, așa cum am mai spus, pentru o domnișoară profesor-educator, pe nume Carmen. Nu este prima dată când colaborăm iar faptul că suntem la un bis, al nu știu câtelea, face să confirme colaborarea noastră fructuoasă. Când ai de-a face cu oameni hotărâți și stăpâni pe ei este o plăcere să lucrezi! Am fost și am ajutat la amenajarea grupei în care se va desfășura această lecție. Era atât de frumos acolo, de nu-ți mai venea a pleca.
Precum se vede, macheta este nerăbdătoare de a fi completată de către copii. Și nu uitați, este vorba de copii de 3 ani!
Aștept, cu mare nerăbdare, să aflu cum au reacționat micuții. Voi ce părere aveți: ați folosi așa machete în activitățile dumneavoastră?
Faptul că a trebuit să confecționez o machetă 3D care să îmbrace lectura Legenda bradului, machetă ce este necesară susținerii ultimei inspecții de grad I, nu putea să rămână neexploatată, cu atât mai mult cu cât nu peste multă vreme și în căsuța noastră va poposi un brăduț. Nu o știam, lectura, și mi-a făcut plăcere să lucrez pe marginea ei, pentru că, veți vedea mai jos, ce minunată activitate s-a închegat. Am pornit mai întâi la citirea legendei, și chiar dacă Luca a făcut acest lucru într-un mod mai diferit, mesajul ei a fost îndrăgit de la prima citire.
Copilul a dorit să participe și la confecționarea copacilor și am observat că îmi cere tot mai des acest lucru. Mă bucur, pentru că nu prea are înclinații spre acest tronson artistic. Am urmat ordinea cronologică a intrării personajelor, iar acestora le-am atașat ochi, nas și gură, pentru a scoate în evidență sentimentele pe care le-au avut față de micuța pasăre rănită.
Dar după ce s-a citit legenda, am mers mai întâi pe latura biologică și am vorbit despre conifere iar de ajutor ne-a fost Mica enciclopedie despre Copaci de la Editura Aquila. E o cărțulie condensată, foarte frumos ilustrată și utilă copiilor. Am avut subiect de discuție mai în amănunt pentru că Luca este un mare colecționar de conuri de brad, pe care le cară după el ori de câte ori le găsește. Lecturând cele scrise la acest capitol ne-am adus aminte de astă vară, când lângă hotelul unde am fost cazați era un exemplar minunat de cedru-atlas, iar atunci, am despicat un con să vedem ce are în el. Și da, are conurile ca niște ouă!
Așadar, a aflat despre conuri și cum se desfac pentru a scoate sămânța, despre animalele care trăiesc în pădurile de conifere, dar și despre rășina acestora, de mare ajutor pentru ca arborele să se protejeze de dăunători dar și să-și sigileze rănile.
Apoi am confecționat o fișă de lucru pe baza acestei legende, fișă pentru clasa a III-a, în care am mai vorbit despre adjective și sinonime. Atașez mai jos acest fișier.
„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)
