Machete didactice – Final de grădiniță pentru niște copii deosebiți

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machetă 123, machetă ABC

Am fost prinsă cu multe chestii în ultima vreme dar nu doresc să rămână neconsemnată colaborarea cu niște doamne foarte dragi mie: Manuela Mârzan și Carmen Popa. Vă mulțumesc pentru îndelungata colaborare!
Așa, pe ultima sută de metri, pentru serbarea de final de grădiniță, am confecționat ultimele machete ale anului școlar ce tocmai s-a încheiat. În ceea ce le privește, emoțiile au fost și mai mari pentru că acolo s-a încheiat acest ciclu preșcolar, copiii plecând la școală, în Clasa Pregătitoare.
Am ajuns cu machetele cu jumătate de oră înainte de începerea serbării, iar pregătirile erau în toi: fetițele și băiețeii erau gătiți, asta după ce s-au trezit din somn. Câteva fetițe stăteau la prins părul iar doamnele făceau ultimele retușuri la mapele copiilor dar și la sala în care urma să se desfășoare serbarea.

Ce am mai făcut de data asta? Am completat decorul cu câteva elemente care să te ducă cu gândul la școală: trei litere și trei cifre, supradimensionate, au fost parte importantă a ambientului.

Am ținut ca pe ele să fie și niște fluturași care să reprezinte zborul pe care-l vor face acești copii, de grădiniță la școală.

Drum lin, copilași frumoși și isteți! Fie ca doamnele învățătoare cu care veți lucra să fie la fel de iscusite și devotate ca doamnele educatoare cu care v-ați jucat și învățat trei ani de zile. Vacanță cu tihnă și multă bucurie!                                       

Dimensiunea machetelor este următoarea: macheta ABC are înălțimea de 1 metru și lățimea de 2 metri. Macheta 123 are înălțimea de 1 metru și lățimea de 1,6 m.

Machete didactice – Uite vara!… Nu e vara!

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machetă Anotimpul Vara

Dimineață erau 12 grade. Atât arată termometrul de la mașină. Bătea un vânt neprietenos și picura cu stropi reci. Am zgribulit până la școală și pentru că a trebuit să rezolv niște probleme, mi-am mai pus pe mine o jachetă. E totuși mijlocul lui iunie și e frig. Pentru mine, foarte frig!

Dar am confecționat niște elemente care sigur vor aduce vara. După ce le-am făcut, le-am adunat pe un rondel ca să fie mai puternice. Se știe că unde-s mai mulți șansa de reușită e mai mare.

Așadar… hai vară! Vine și vacanța!                                      

 

Ateliere educative alături de copii – Despre aparatura electro-casnică cu Licurici-Scăpărici

Etichete

,, Miracolul electricităţii" de Beverley Birch, Ateliere educative alături de copii, Conectati la 220 sau Miracolul electricităţii, economisești!”, Enciclopedia ilustrată a cunoașterii Editura Aquila 93, fișă „Încercuiește obiectele care funcționează cu ajutorul curentului electric”, fișă „Numește și desenează obiecte din cameră care funcționează cu ajutorul energiei electrice”, fișă Curent electric sau baterii, fişă bec, Joc „Dacă nimerești, macheta bec, machetă Licurici-Scăpărici, Obiecte care funcționează cu ajutorul curentului electric 1 - video, Obiecte care funcționează cu ajutorul curentului electric- video, Prima mea enciclopedie Larousse - Știința

Din capul locului trebuie să vi-l prezint pe Licurici-Scăpărici. E un bec așa de vesel că nu ai cum rămâne morocănos în prezența lui.

Licurici-Scăpărici a fost meșterit pentru a fi prezent la întâlnirea cu niște copii minunați, mai bine zis – joacă alături de ei. Tema care s-a dorit a fi analizată se numește „Despre aparatura electrocasnică” și face parte din temele săptămânale ce se doresc a fi discutate alături de copii.
E destul de greu să ataci așa un subiect, dar cine spune că provocările nu au gust minunat, se înșală!
Mi-am adus aminte că am lucrat și alături de Luca acest subiect, așa că scheletul abordării îmi era în minte. A fost nevoie de o aprofundare și de confecționarea unor elemente care să-i atragă pe cei mici dar și să-i antreneze în discuții, ținând cont că acum trebuia să lucrez alături de douăzeci de copii nu de unul singur. Cum a fost acasă, cu Luca, puteți citi dacă accesați linkul de mai jos.

Conectati la 220 sau Miracolul electricităţii

În primul rând cărțile pe care le-am adus în atenția copiilor au fost cele de mai jos și consider indispensabilă prezența lor, ajutorul oferit fiind imposibil de cuantificat.

Prima mea enciclopedie Larousse – Știința

Enciclopedia ilustrată a cunoașterii Editura Aquila 93

Miracolul electricității de Beverley Birch

Evident că nu am avut răgazul necesar, în ora petrecută alături de cei mici, pentru a citit toate aceste cărți, dar le-am adus în fața lor pentru a exemplifica diferite afirmații, cu ajutorul imaginilor dar și pentru a ști ce anume să caute dacă vor fi interesați de subiect.
Nu putea lipsi experimentul cu electricitatea statică. A fost așa o mare agitație și nu l-au putut face toți, tot din lipsa timpului. 😦

Pentru asta am folosit o baghetă de plastic (de la un joc cu magicieni)
bucățele de hârtie ruptă mărunt
o căciulă de lână.

Pe repede-nainte am trecut la completarea unora dintre fișe, restul rămânând a fi terminate acasă ori alături de doamna, la școală.
Am insistat foarte mult pe noțiunile de prevenție și anume acelea de a nu băga în priză cuie, șurubelnițe ori mai știu eu ce alte obiecte metalice. De a nu se introduce, NICIODATĂ, în prăjitorul de pâine, cuțitul pentru a scoate felia de pâine. De a nu se pune în cuptorul cu microunde obiecte metalice ori veselă care are pe margini ornamente ce pot provoca destule neplăceri.

Un capitol aparte a fost acela în care am vorbit despre economisirea energiei electrice atunci când nu trebuie  să lăsăm becurile aprinse în încăperile în care nu este nimeni.
Un subiect care a fost amplu analizat de copii a fost acela legat de întrebarea: „De unde vine electricitatea?” Le-am explicat că așa cum noi ne luăm energia din hrana pe care o mâncăm tot așa și electricitatea dă energia aparatelor noastre. Am pomenit despre faptul că energia electrică poate avea mai multe surse. Copiii au știut o parte dintre ele și așa s-a vorbit despre apă și hidrocentrale, vânt și morile eoliene, soare și panourile solare. Am menționat faptul că unele surse sunt refolosibile iar altele, nu.
Pentru a fi mai drăguț, am confecționat o fișă bec, ca o felicitare, pe care copiii să poată scrie care sunt sursele refolosibile și care nu.

Spuneam de niște fișe pe care le-am confecționat în vederea acestei întâlniri. Ele sunt, de fapt, traduse și adaptate din ceea ce am găsit pe pinterest.

Odată aceste fișe terminate, mă rog, nu chiar pe toate, am trecut la jocul pe care mi-am propus să-l fac alături de copii, cel pentru care l-am confecționat pe Licurici-Scăpărici, joc intitulat „Dacă nimerești, economisești!”                                 

Fiecare copil a avut timp să arunce câte trei mingi. Dacă nimerea cele două orificii mici, primea 100 de puncte pentru fiecare și dacă nimerea orificiul mai mare, primea 50 de puncte. A fost așa un regret că s-a terminat ora încât l-am lăsat pe Licurici-Scăpărici la copii, pentru a se mai putea juca.
În ceea ce mă privește eu am arătat cam așa. 🙂

Am plecat cu bucuria în suflet de a mai fi petrecut o oră minunată alături de copii.
Vine vacanță și totul intră într-o pauză. Îmi doresc ca cei mici să aibă parte de atenția părinților, dar nu cea necesară traiului zilnic (mâncare, spălat etc) ci o atenție destinată sufletului. Poate vor găsi timpul necesar să se mai joace cu ei, dar mai ale, să le citească seara, la culcare.
Vă doresc o vacanță însorită, reconfortantă iar când ne vom revedea (cel puțin așa sper) să ne povestim aventurile și trăirile.
Mulțumesc doamnei Nicoleta Andronic și doamnei învățătoare, Adina Diaconița! A fost o reală plăcere colaborarea aceasta.

Machete didactice – Flori și poezii de vară

Etichete

machete didactice, machete flori de vară, machete polistiren, Vara de George Coșbuc, Vara de George Topârceanu, Vara de Lucian Blaga

George Topârceanu – Zi de vară

Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, –
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!

Vara de George Coșbuc

Priveam fără de ţintă-n sus –
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete
Mi le-am întors către pământ –
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n horă dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
În lan erau feciori şi fete,
Şi ei cântau o doină-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau către izvor
Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină –
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!

Vara de Lucian Blaga

La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cantec de lăcuste.

În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

Vara
de Duiliu Zamfirescu

Cu firea ei cea arzătoare
Sosit-a vara înapoi.
Toţi pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare…
E dulce vara pe la noi!

Când dimineaţa se iveşte
Din al văzduhurilor fund,
Tot câmpul parcă întinereşte
Iar, deşteptată de pe prund,
Cireada satului porneşte…

În urma ei un roi de grauri,
Ca nişte valuri cenuşii,
S-amestecă prin bălării.
S-aşază-n coarne pe la tauri,
Fac fel de fel de nebunii.

Până ce-n zarea depărtată
Spre lacul trist se pun pe drum.
Şi cum se duc, – acum ş-acum
Se mai zăresc încă o dată,
Ca rămăşiţa unui fum.

Machete didactice – Un castel… mare cât inima mea

Etichete

machet cărare puzzle 6 elemente, machete Cercuri Pedagogice, machete didactice, machete polistiren, machetă castelul celor patru anotimpuri, machetă copac iarna, machetă copac primăvara, machetă copac toamna, machetă copac vara

Uite că a venit momentul să fac și un castel mare, mare, mare. Poate vă veți întreba; cât de mare? Păi, înălțimea de 1.80m și lungimea de 3m cu tot cu aripile laterale care-l țin în picioare.

A fost necesară construirea lui pentru un Cerc Pedagogic la o grădiniță foarte frumoasă, Grădinița cu program prelungit Gulliver, din Suceava. E un centru de învățământ pentru preșcolari, foarte frumos, amenajat cu gust dar mai ales îndrumat de adevărați dascăli. Nu este pentru prima dată când colaborez cu doamnele de la Gulliver și revenirea mea acolo a reprezentat o mare bucurie.

Dar să revin la materialul ce a fost necesar desfășurării acestei lecții atât de importante. Bineînțeles că doar o parte din el, detaliile și tot materialul mărunt fiind realizat de doamna Consuela Gheorghiță, doamna care a susținut lecția, alături de colegele sale.

Unul dintre motivele pentru care acest castel a avut dimensiunea asta a fost spațiul extrem de ofertant, deoarece grupa este spațioasă și luminoasă, așadar exista cadrul necesar pentru a fi expus.

Al doilea motiv pentru care acest castel a avut o așa mare dimensiune a fost acela că în interiorul lui trebuiau să intre patru Zâne Anotimpuri, iar ele au fost alese din rândul unor studente deci trebuia să găzduiască niște adulți, nu copii. Și am înțeles că totul a decurs conform planului, adică au încăput. 🙂

Pe lângă castel, am mai confecționat niște copaci de dimensiuni destul de mari. Un copac avea 1.30 m înălțime iar coroana măsura 80 centimetri lățime.

Patru dintre copacii meșteriți au reprezentat anotimpurile și pentru a fi mai ușor pentru copii am ales să pun la baza lor, pe postament, un element reprezentativ anotimpului respectiv.

De pe fiecare copac, la un moment dat din lecție, copiii trebuiau să elimine intrusul, adică elementul care nu se potrivea anotimpului din cele care erau afișate pe coroană.

În fața castelului a mai trebuit confecționată o cărare puzzle iar aceasta a fost alcătuită din șase bucăți.

Le-am confecționat iar pentru a le transporta a trebuit să închiriez o dubă, pentru că nu au încăput în nici o mașină. Dar până la această etapă, ne-am jucat și noi cu ele, interpretând diferite roluri care mai de care mai hazlii.

Mulțumesc doamnei Consuela, pentru provocare dar și pentru spiritul vesel și optimist adoptat. Doresc să-i mulțumesc  și doamnei director, pentru deschidere și profesionalism. A fost o plăcere această colaborare!

P.S. Am înțeles că următoarea destinație a acestui castel va fi într-o piesă de teatru. Nu-i așa că-i minunat?

Școlărel de clasa a V-a * „Desene nărăvașe” de Italo Calvino

Etichete

Desene nărăvașe, Desene nărăvașe de Italo Calvino - lectură video, editura Corint Junior, Italo Calvino

De câte ori văd o carte scrisă de Italo Calvino, gândul îmi fuge la profesoara de limba română cu care a făcut Răzvan ultimul an din liceu, doamna Andreea Șandru. O persoană deosebită cu care mă bucur enorm că am reușit să interacționez. Pentru Răzvan, întâlnirea cu ea a fost extrem de importantă iar harul ei de dascăl l-a ajutat atunci când era mai mare nevoie. Mulțumim frumos, doamnă profesoară!
De ce-mi aduc aminte de Andru când văd Italo Calvino?
Am primit, la un moment dat, un telefon de la o prietenă care mă ruga să-i fac rost, asta dacă nu o am, de cartea „Vicontele tăiat în două” și după îndelungi căutări pentru că nu se găsea pe nicăieri, i-am povestit profesoarei și ea a rezolvat problema dându-i exemplarul ei pentru a-l citi.  Pentru că această carte are doar 100 de pagini, ea a fost scanată și așa a ajuns în posesia mai multor copii. Ei, acest freamăt de a găsi un titlu pentru a rezolva cerința de la școală mi-a rămas în minte ca ceva plăcut.
Acum, la soneria ce anunță nouățile s-a strecurat și seria de povești italiene semnate de acest autor și nu am putut să nu le achiziționez, chiar dacă era depășită vârsta de lectură a copiilor mei. Însă m-am gândit că o carte o poți citi la orice vârstă și de ce să-ți reprimi un așa regal.
Ei bine, nu regret nici o secundă că le-am achiziționat, pentru că pe lângă „Desene nărăvașe” au mai sosit două titluri.

Așadar, Desene nărăvașe semnată de Italo Calvino este o carte apărută la Editura Corint Junior în anul 2016.                                 

O carte strașnică pentru că aici putem vedea cum Lodolinda, o fetiță îndrăgostită de desen, își transpune stările emoționale cu ajutorul acuarelelor pe hârtie. Dacă e într-o dispoziție bună, desenează fluturi și lalele. Dacă e tristă, desenează o salcie plângătoare iar dacă e supărată, desenează lilieci mov.
Toate stările și manifestările fetiței se regăsesc în aceste desene și dacă veți parcurge rândurile în tihnă nu veți avea cum să nu faceți o legătură între culorile folosite și ceea ce exprimă ele. Bunăoară, roșu reprezintă iubirea și dragostea, albastru simbolizează libertatea pe când movul este asociat durerii.

Într-o zi, Lodolinda rămâne acasă împreună cu fiul unor prieteni, un băiat pe nume Federico. Pentru că are un comportament pe care fetița nu poate să-l aprobe și nici suporte, ea se retrage în camera ei și se apucă de desenat.

Lodolinda nu-l suferă deloc pe Federico. Mai întâi vrea să pună peștișorii aurii în mașina de spălat vase, ca să vadă ce înseamnă un vârtej marin; apoi vrea să bage pisica în frigider, să vadă dacă rezistă la frig asemenea unui urs polar: și ca și cum n-ar fi de ajuns, vrea să vâre aspiratorul în colivia canarilor, ca să producă un ciclon în Insulele Canare. (pag.23)

Copila desenează un taur fioros și tocmai când se pregătea să deseneze și un toreador, în cameră dă buzna Federico. Când o vede ce face vrea și el să deseneze și de aici totul se transformă. Cei doi copii desenează iar personajele lor devin „reale”, ducându-se o luptă care să fie învingător. Taurului furios este pus față în față cu un tigru, la fel de fioros (desenat de Federico) dar acestia din urmă îi vine de hac un șarpe boa care i se încolăcește pe trup în încercarea de a-l sufoca. Îi sare în ajutor un vultur care smulge șarpele cu ușurință, eliberând tigrul. Pentru a contracara acest fapt, Lodolinda desenează repede un cal mort, asta pentru a atrage vulturul dar Federico își dă seama și neutralizează mirosul de stârv cu ajutorul unui spray deodorant. Personajele intră, unul câte unul, în „cearta” celor doi copii și repeziciunea cu care sunt făcute ne arată ce înseamnă creativitatea și în câte moduri poate fi exprimată. Un indian este desenat pentru a putea arunca la țintă o săgeată. Dar acestuia îi vine de hac un cowboy care rezolvă situația cu ajutorul unui lasou. Cititorul intră în norii de praf stârniți de momentul când „sosesc ai noștri” pentru ca mai apoi să mai treacă prin alte senzații tari. În frenezia desenatului, cei doi copii ajung, la un moment dat, să deseneze pe aceeași foaie și astfel povestea ia o altă turnură, trebuind să se ferească de personajele desenate înainte. E momentul în care sunt nevoiți să rezolve problema nu pentru a lupta unul contra altuia ci pentru a se salva.

În ciuda faptului că între ei se duce o luptă, aceasta este numai pe hârtie, copiii nevorbindu-și urât, țipând ori lovindu-se.

E o carte care se adresează copiilor mici dar poate fi citită, cu deosebită plăcere, la orice vârstă. E unul din momentele în care-mi pare rău că Luca nu desenează. 😦

Școlărel de clasa a V-a * „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak

Etichete

Colecția Polirom Junior, Editura Polirom, Fetița căreia nu-i plăcea numele său, literatură pentru copii, literatură pentru mămici

Încă o poveste, bună spunem noi, am adunat în tolba cu lecturi dar mai ales în sufletul nostru.
De ce? Pentru că

Cum să li se dezvolte imaginația copiilor care nu se joacă pe stradă, care nu citesc cărți acasă? (pag. 83)

Da, întrebarea asta este pusă de Sakiz Sardunya despre care vreau să vă povestesc acum.
În primul rând trebuie să știți că Sarkiz Sardunia înseamnă mușcată curgătoare și este numele unei fetițe căreia îi place foarte mult să citească, să deseneze, să se joace. Jocul cel mai îndrăgit este acela de a ghici forme cunoscute în norii de pe cer.                                

Nu-și îndrăgea deloc numele pe care-l purta, chiar îl ura,  pentru că era mereu ținta bătăii de joc. Când a aflat ce semnificație are, a căutat în enciclopedie și a citit iar ce a aflat de acolo nu i-a plăcut. A privit și o poză, a unei mușcate, și în ciuda faptului că a încântat-o ce a văzut pentru că era o plantă drăgălașă, frumoasă, tot nu i s-a schimbat părerea. Considera că părinții ei au ales cel mai nepotrivit nume de pe pământ.

De fiecare dată când băieții obraznici din clasă o luau la nișto datorită numelui, ea lăsa capul în jos și nu spunea nimic. Inventaseră și câteva versuri cu rimă:

Plouă, șuvoaiele zăgazurile-și sparg,
Sardunya din glastră privește pe fereastră.
Apele se revarsă , bărcile nu mai ies în larg,
Sardunya își bea apa în glastră.(pag. 14)

Fetița noastră locuiește alături de părinții ei, niște oameni care dovedesc față de ea o grijă excesivă. Nu o lasă să se joace pe afară pentru că sunt prea multe mașini iar blocurile sunt înconjurate numai de betoane. Nimic nu mai era așa ca odinioară. Mama e mai autoritară iar fetița nu reușește să fie deschisă cu ea. Multe întrebări pe care ar dori să i le pună nu pot fi rostite de teama de a nu fi înțeleasă greșit.

Nici la școală profesorii nu îi spuneau corect pe nume. Singura care făcea acest lucru era profesoara de științe, doamna Leyla, pe care fetița o iubea foarte mult. Ceilalți profesori îi spuneau Sakiz ori Sardunya. Domnul de matematică, profesorul Sinan, era foarte dur, toată lumea temându-se de el. Poate ar fi bine să observăm ce similitudini sunt între profesorii descriși aici, atitudinea lor și ceea ce se întâmplă la noi, în școlile noastre, acum.

– A, nu ai fost atentă. Eu mă îmbolnăvesc aici ca să vă învăț pe voi. Și e cineva care apreciază? Nu! Copile, de ce nu asculți? De ce mă superi? Mie îmi trebuie toate aceste cunoștințe? Nu! Eu oricum le știu. Vouă vă trebuie, vouă! Dacă acum nu mă ascultați, la examen veți lua zero. Un mare zero!
Își împreună degetul mare și degetul arătător de la fiecare mână și făcu un cerc. Își duse mâinile la ochi. Acum părea că și-a pus alți ochelari peste ochelarii pe care deja îi avea.
– Zero! a repetat el. (pag. 30)

La un moment dat, fetița este nevoită să plece la bunicii ei, părinții având o problemă foarte importantă de rezolvat.                                 

Ea își face bagajul și îl el pune un glob misterios, glob pe care l-a găsit ascuns în rafturile cu cărți ale bibliotecii. Nu apucase să le spună părinților de această descoperire dar ea era sigură că acest glob are ceva special. Granițele țărilor erau marcate cu niște pietricele de diferite culori care pâlpâiau. Se deschidea ca o cutie dacă îl apucai de mijloc, exact din dreptul Ecuatorului. Dar cel mai interesant era că pe acest glob în loc să fie șapte continente, erau opt.                                

Fetița a descoperit că aceste pietre își pierdeau din energie dacă globul nu stătea între cărți. Și cum la bunici în casă nu erau cărți, exista posibilitatea ca lucrurile să se înrăutățească.

Descoperirea celor doi frați, Zeliș și Asutay, în fața casei bunicilor i-a oferit lui Sakiz Sardunya răspunsul la mai multe întrebări.

– De unde veniți?
– Din țara Lepoba.
– Leee și mai cum?
– Țara legendelor, a poveștilor și a basmelor.
– Nu există un astfel de loc, a zis Sakiz Sardunya. Sunt foarte bună la geografie.
…
– Poți să nu mă crezi, a spus Zeliș. Poți să nu crezi în povești, dar poți să negi că există poveștile? Toate poveștile pe care le știi au izvorât de la noi. De acolo s-au răspândit în întreaga lume.
– Cum adică?
– În felul următor, a spus Zeliș și a continuat să explice: mai întâi de toate pornim la drum și strângem idei din mai multe țări. Pe acestea le încărcăm literă cu literă în sacii pe care îi cărăm cu noi. Le numim „materie primă neprelucrată”
Apoi ne întoarcem în țara noastră Alfabestan. Ne retragem în tabără, analizăm ideile fiecare pe rând, le prelucrăm și compunem povești, basme, legende noi-nouțe. (pag. 81)

Apoi Sakis Sardunya află că această țară este în pericol pentru că nu se mai citește. Adulții tot mai rar iar copiii aproape deloc. În acest fel, Alfabestanul moare, secându-i râurile și murindu-i vegetația.

– Problema este următoarea: copiii nu mai citesc cărți ca înainte, nu mai visează, nu se lasă în voia imaginației ca înainte.Tot timpul se joacă la calcutalor.
– Calculator, a corectat-o politicos Sakiz Sardunya.
…
Pe vremuri, copiii treceau printr-o grămadă de aventuri. Se jucau pe străzi și își lăsau imaginația să zburde. Uneori deveneau pirați, alteori cowboy, alteori extratereștri. Acum le este interzis să iasă. Și ce fac în casă? Ori petrec vremea cu jocuri electronice, ori se uită la televizor. (pag. 82)

Și cum cele mai frumoase lucruri și le imaginează copiii, cei trei pornesc într-o aventură. Aici, gândul mi-a fugit la „Vama fantomă” despre care v-am povestit aici. Dacă o veți citi veți vedea și de ce. 🙂

În Pădurea Alternativelor au trebuit să se hotărască încotro să o ia, pe ce drum să apuce. Erau patru alternative: drumul Pământului, al Apei, al Focului și al Aerului.                          

Pe drumul Pământului Sakiz Sardunya a aflat că:

– Nu este important ce gândesc alții despre tine. Oamenii pot râde de cineva fără să aibă un motiv anume. Dar asta este problema lor. Nu a ta. Tu trebuie să fii puternic și calm. Atunci nici o vorbă nu te va supăra. (pag. 108)

Pe drumul Apei:

Uneori, dacă nu știi ce spune cineva, nu se-ntâmplă asta pentru că acel cineva nu vorbește, ci pentru că tu nu-l auzi. (pag. 117)

Pe drumul Focului:

Totul se schimbă în funcție de ochiul care privește. Ceea ce pentru unii pare un uriaș, pentru alții poate părea un pitic. (pag. 122)

Pe drumul Focului:

Sakiz Sardunya a înțeles că în viață nu există drum ușor. Orice cale ar fi ales ei, aveau să întâlnească mereu obstacole și greutăți. Da, fiecare cărare are probele ei. De fapt, asta nu e ceva atât de rău. Cel mai important e ca fiecare om să facă tot ce-i stă în putință ca lucrurile să iasă bine.Omul are multe de învățat și atunci când pierde. Și dacă a învăța este un câștig înseamnă că omul câștigă și atunci când pierde. (pag. 130)

Întoarsă din această călătorie fantastică, Sakis Sardunya se duce să-și ducă globul la librăria domnului Nazun, dar odată ajunsă acolo are plăcuta surpriză de a mai primi un glob, la fel ca cel pe care deja-l avea, acesta fiindu-i oferit de librar, el însuși un împătimit al lecturii.

– Nu uita, iubitorii de cârți sunt peste tot. Nu contează dacă sunt bogați sau săraci, de la sat sau de la oraș, femei sau bărbați, tineri sau bătrâni. Îi recunoști imediat. Sunt un pic retrași. Au o imaginație foarte bogată. Oamenii din jurul lor nu-i pot înțelege de fiecare dată. Din cauza asta sunt un pic cam singuri. Ei spun cele mai frumoase povești. Acești oameni au un punct comun: mulți dintre ei ori au găsit deja globul fermecat, ori urmează să îl găsească. La fel ca tine…(pag. 139)

Vă invit, cu mare plăcere, să descoperiți povestea scrisă de Elif Shafak, Fetița căreia nu-i plăcea numele său, apărută la Editura Polirom Junior.

În acest nou proiect editorial al Editurii Polirom, copiii și adolescenții vor găsi cărți de aventură, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Elif Shafak, Sophie Kinsella sau Ian McEwan sunt autori deja îndrăgiți de publicul românesc, public care are acum ocazia să-i cunoască și în ipostaza de autori de literatură young adult sau pentru copii. Colecția se adresează unui public tânăr foarte variat, de la elevii de școală primară și până la tinerii de orice vârstă.

Precum Sakiz Sardunya și mie îmi vine să strig: „În cărți e loc pentru toți!”

Școlărel de clasa a V-a * Cu ochii la chestionarele altora de peste mări și țări

Etichete

16100_6e_Lang_Word_2016_web, 16300_6e_Math_Word_2016_web_rev, Education Quality and Accountability, Școlărel de clasa a V-a, limba engleză scris citit, testare limba engleză clasa a VI-a

Zilele trecute, citind blogul În joacă al Adei Demirgian, am aflat de Education Quality and Accountability, adică un examen pe care-l dau copiii din Canada, iar în urma acestui examen sunt evaluate școlile, calitatea predării și suma de cunoștințe cu care rămâne elevul din acea școală. Nu este un examen definitoriu dar este o testare.

sursa foto: https://www.mississauga.com/

Am dorit și eu să văd cum se descurcă Luca la această testare, chiar dacă ea este de clasa a VI-a. A fost și el de acord, curiozitatea noastră atingând cote destul de mari. Bine, nu e același lucru ca atunci când ești în sala de examen dar am vrut să vedem cam pe unde se situează și dacă ar face față unui asemenea test cu atât mai mult cu cât limba engleză nu este limba lui maternă.
Din motive pe care nu doresc a le dezvolta, astăzi, clasa lui Luca nu a fost la ore și așa am avut răgazul, de dimineață, să ne ocupăm de acest subiect. Eu cu partea administrativă, adică tipărit și pregătit materialul, el cu rezolvarea.
Dacă le doriți, le puteți descărca din fișierul de mai jos.

16100_6e_Lang_Word_2016_web

Am avut și norocul ca astăzi Luca să se întâlnească cu doamna de engleză, așa putând analiza munca lui de dimineață. Cu bucurie am constatat că s-ar fi descurcat cu brio, reușind să rezolve, cu mici excepții, toate cerințele de scris – citit.

Pentru că el și-a arătat bucuria de a citi și scrie în limba engleză, eu nu am putut rămâne indiferentă la pasiunea lui și i-am adus în față, zi de zi, tot felul de materiale, care mai de care mai interesante din foarte multe domenii. Le lucrează mai cu spor și cu mai multă plăcere. Cu toate că ar face mai mult oral acest lucru, scrisul fiind prezent la fiecare testare, nu se poate omite din rutina de școlar.
Un alt motiv pentru care face asta este acela al faptului că el nu este un copil ordonat, iar într-o lucrare scrisă acest lucru este definitoriu. Are exemple destul de proaspete în care așezarea în pagină dar și modul în care s-a scris a contribuit la pierderea unor puncte la lucrările pe care le-a susținut.
Avem timp destul pentru a repeta și acest aspect.

Dacă veți avea curiozitatea să-l rezolvați, vă atașez și grila de corectare pentru a vă confrunta la final.

Vreau să vă mai spun că există și un test la matematică, pe care l-am pregătit pentru mâine. E diferit de ce se face la noi dar e bine de comparat.

16300_6e_Math_Word_2016_web_rev

(Photograph by Cole Garside)

Ateliere educative alături de copii – Cum pot învârti cu folos niște grupuri de litere

Etichete

machetă învârtitoare cu grupuri de litere, machetă învârtitoare noapte și zi, Niște Spiriduși bâzzzâitori!

Atelierele pe care le-am făcut alături de copii, aici referindu-mă la cele de la începutul anului, au adus mari schimbări în modul în care le abordez. Având în vedere că acum nu mă mai adresez unui grup restrâns de copii ci unora de peste 20 de persoane, m-a determinat să caut abordări care să faciliteze interacțiunea fiecărui copil. Pentru că asta doresc eu la activitățile pe care le desfășor: fiecare copil să participe efectiv la ceea ce se întâmplă.
Atunci când el va atașa, scrie, învârti sau mai știu eu ce altă manevră, va privi și înțelege diferit dar mai ales va avea sentimentul utilității și al băgării în seamă. În activitățile tradiționale care se defășoară în școlile noastre, nu apucă să facă asta toți copiii, de obicei învățătorul apelând ori la cei mai băgăcioși ori la cei foarte buni. Nu este timp pentru pierdut și în acest fel, cei mai înceți ori mai nepregătiți asistă neputincioși la excluderea lor, puțin câte puțin. Nu afirm că se face acest lucru intenționat dar așa se desfășoară ostilitățile. Am exemple foarte proaspete în acest sens. 😦
Pe lângă fișele pe care le pregătesc fiecărui copil, dar și doamnei de la catedră, atunci când vine vorba de machetă trebuie să gestionez timpul în funcție de numărul copiilor cărora mă adresez. Și văd pe fețele lor ce mult contează asta. Sunt momente în care, în tumultul jocului, copiii nu au răbdare să-l aștepte pe cel încet să dea un răspuns și atunci îi rog să nu se grăbească, chiar dacă știu că asta-mi perturbă, puțin, mersul lucrurilor.
Încerc să îmbin jocul cu mișcarea, pentru a scoate copiii din amorțeala băncilor și pentru a aduce freamătul competiției.
Nu pot reda în cuvinte satisfacția celor mici și atitudinea lor din timpul desfășurării! E atât de mult entuziasm coroborat cu o relaxare dar și bucurie. Stările astea sunt transmise și părinților atunci când vin după ei, dar din nefericire, mulți dintre adulți nu au timp pentru niște dialoguri esențiale, de scurtă durată, alături de propriii copii. Totul este în grabă, totul pe repede-nainte, copilul rămânând cu bucuria neîmpărtășită de cele mai multe ori.
Cred că ar fi necesar ca și părintele să depună un efort în acest sens, adică al modalității în care interacționează cu propriul copil, pentru că așa cum se prezintă situația astăzi, suntem deficitari și la acest capitol.
Învățătoarele, educatoarele nu sunt bone și nici executanți ci niște parteneri care contribuie la șlefuirea copiilor, educația lor trebuind făcută acasă, de către părinți. De acolo, din sânul familiei, copilul își definește propria listă de valori, își însușește deprinderile elementare de conduită și comportament.
Revenind la atelierele mele dragi, am mai confecționat o învârtitoare, așa cum îmi place mie să-i spun, pentru ca cei mici să poată exersa cu zâmbetul pe buze, grupurile de litere.
Am folosit-o prima dată alături de Spiridușii doamnei Ana, atunci când am vorbit despre albine.

Atunci a fost amenajată să fie în ton cu lecția, adică plină de „miere”. Apoi am adaptat-o, transformând-o pentru a putea vorbi despre noapte și zi, învârtitoarea mea căpătând alte culori.

Dar am descris, pe larg, ce și cum am făcut aici și aici.

A trebuit să mai confecționez o învârtitoare, tot pentru grupuri de litere, iar de data asta am ales să atașez un semn al întrebării dar și unul al mirării, pentru a updata jocul. Aici nu mai trebuia să se spună doar cuvinte folosind grupurile de litere, ci să se facă propoziții cu ele, utilizând și semnele de întrebare și mirare.

Idei sunt, teme – câtă frunză și iarbă – rămâne doar să le îmbrăcăm adecvat pentru a le aduce în fața copiilor. Și ce-i mai frumos decât să lucrezi alături de ei?

Activități educative copii – Cum s-au plimbat niște dinozauri printr-un parc din Slătioara

Etichete

Dino Parc în grădina grădiniței, Machete Cerc Pedagogic, machete Punguța cu doi bani, machete rafturi faguri cu miere, machete Regulile grupei, machete responsabilități, machetă albinuţă, machetă prezență dinozaur, păturică cusută cu Povestea lui Dino

Revin la Cercurile Pedagogice și provocările pe care le pot genera. Evident că temele se repetă nefiind așa de numeroase pentru a fi abordate doar o singură dată însă nu despre asta este vorba ci despre ideile și modalitatea prin care îmbraci o astfel de temă. Provocarea constă în a expune o temă ultra exploată într-o manieră diferită – aparte. Și nu este imposibil, credeți-mă!

Astăzi vreau să vă vorbesc despre o doamnă educatoare care își face meserie cu dăruire și implicare, într-o zonă de poveste: Slătioara de Suceava.
Slătioara este un sat în comuna Râșca din județul Suceava, Moldova, România.

Istoric
În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul de la Mănăstirea Râșca – urmând pilda starețului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice – a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra mănăstirii. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască case.

O parte dintre săteni s-au mutat peste râul Râșca, la mai mult de 1 km de mănăstire, iar egumenul Chiril le-a construit acolo Biserica „Sf. Voievozi”. O altă parte din săteni au ajuns până în localitatea Slătioara de astăzi, unde starețul Chiril le-a construit o biserică de lemn, în același an cu cea din Râșca și purtând hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”. Odată cu sătenii din Râșca strămutați la Slătioara, s-au stabilit acolo și ardeleni refugiați din calea persecuțiilor religioase din Ardeal care au întemeiat satul Buda, pe care au denumit-o după capitala Regatului Ungariei, orașul Buda (astăzi Budapesta).

Obiective turistice
Biserica de lemn din Slătioara, Suceava – construită în 1797
Mănăstirea Slătioara – mănăstire ortodoxă de stil vechi, sediul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Răsărit
Mănăstirea Slătioara – mănăstire ortodoxă de stil nou.                               
Acum, de când cu exodul acesta al românilor peste hotare, și acest colț de rai a rămas aproape nepopulat, multe din casele de acolo fiind părăsite. Un alt aspect care ar trebui să dea de bănuit autorităților este acela al caselor nou ridicate, de cei plecați, dar care rămân goale, asta pentru că pruncii lor au ajuns să învețe pe meleaguri străine, rata de revenire la ținutul natal fiind extrem de redusă.
O altă îngrijorare  este aceea a desființării școlilor, copiii fiind nevoiți a aștepta un microbuz, zeci de minute, pentru a ajunge la unitățile de învățământ rămase funcționale.
La școala unde am fost eu, nu pentru prima dată, mai funcționează o grupă mixtă de grădiniță și două clase de nivel primar. Nu există grup sanitar în incinta școlii, fiind achiziționate două toalete ecologice, dar din nefericire nefuncționale pentru că nu a avut cine să le monteze.

Însă aici este o mână de dascăli care nu se dau bătuți în ciuda tuturor vicisitudinilor. Una dintre ele este doamna Gabriela Bosânceanu, cea care a avut de pregătit un Cerc Pedagogic. Și s-a muncit așa de mult pentru că doamna a dorit ca să nu treacă neobservat.

Am avut bucuria de a face și eu parte din echipa aceasta și ceea ce a ieșit a vorbit despre toată implicarea, cheltuiala, determinarea.

Tema aleasă a fost aceea a dinozaurilor, una deloc ușoară, cu atât mai mult cu cât vorbim de o grupă combinată formată din copii de la trei la șașe ani. Totul a trebuit să fie la locul lui. E drept că o bună parte din material exista dar ca la orice vizită importantă, gospodina primenește casa.
Exista o poveste pe care am confecționat-o acum câțiva ani buni, „Punguța cu doi bani” iar ea arăta foarte bine, nemafiind nevoie de nici o modificare.

Machetele pentru Regulile grupei au fost confecționate respectând numele grupei, „Albinuțelor”.

Centrele cu responsabilități arătau așa:

Pentru prezența zilei am confecționat un dinozaur, pentru că asta era tema centrală a Cercului.

Lângă el am mai meșterit o floare a emoțiilor iar împreună cu Calendarul zilei au acoperit Întâlnirea de dimineață.

Pentru desfășurarea lecției doamna a cusut o păturică cu ajutorul căreia copiii puteau vedea povestea. S-a ales „Povestea lui Dino” pe care o puteți citi aici. La păturica asta au cusut mai multe mămici alături de doamna și a fost o piesă care a necesitat multă migală.

Un aspect minunat a fost acela al deschiderii Centrelor afară (mă bucur că a fost o zi minunată, cu mult soare, după atâta răcoare și ploi), acolo fiind amenajat un parc deosebit. Cuiburi de dinozauri în care se puteau vedea ouăle, ferigi și vegetație multă, lianele dar și prezența uriașelor reptile a făcut activitatea copiilor extrem de interesantă. Trebuie să știți că totul a fost amenajat acum, în vederea acestei lecții și închipuiți-vă efortul depus. Dar bucuria și entuziasmul copiilor, îl puteți vizualiza?

Trebuie de apreciat efortul depus de această doamnă și determinarea ei de a nu renunța la tema propusă. Nu e ușor ca într-un colț uitat de lume, în fața unor săteni, să tot vii și să-i convingi insistând că ideea ta e bună și va plăcea copiilor. Ceea ce s-a și întâmplat, adică a plăcut foarte mult.

De fiecare dată mă încearcă un regret că nu pot și eu participa la aceste manifestări. Doamna, cu câteva zile înainte, avea niște emoții care i-au alterat starea de sănătate. Am încurajat-o și ajutat-o cât am putut pentru că am știut că rezultatul final va fi minunat.
Și știu că astfel de manifestări sunt în mai multe locuri și de aceea nu trebuie să ne pierdem speranța. Pentru că mai există oameni care nu au obosit și care nu se dau bătuți!