Luna octombrie de anul acesta a debutat cu temperaturi negative la prima oră a dimineții, dar acum sunt mai multe grade în termometre. Asta e o invitație la a privi natura și a o asculta prin lungi plimbări. Ori dacă decorul este diferit (vezi pădure, câmpie, dealuri) senzațiile sunt și ele la fel.
Au cam dispărut gâzele, doar vreo două muște rătăcite am mai zărit, o albină năucă și câțiva țânțari ce alergau după o ultimă înțepătură.
Dar fluturii mei rezistă și mă bucur de culorile și drăgălășenia lor.
Am meșterii unii pentru prezență.
Unde vor face prezența? Pe o floare, evident! 🙂
Unul și-a dorit, musai, să se ocupe de Responsabilități. Credeți că l-am putut opri?
Și mai făcut câțiva fluturași pe care vă invit să-i puneți unde doriți: în păr, palme ori pe suflet.
O zi de octombrie în care termometrele arată de dimineață 12 grade e una mai mult decât promițătoare cu atât mai mult cu cât astăzi urma să mă reîntâlnesc cu Spiridușii doamnei Ana.
Cerul a fost plumburiu dar nu a căzut nici un strop de ploaie, deci totul a fost mai mult decât minunat. Eram nerăbdătoare să mă întâlnesc cu copiii cu atât mai mult cu cât a trecut destul timp de la ultima întâlnire și mai erau și câțiva nou veniți. M-am pregătit mult pentru întâlnirea de astăzi și am căutat un subiect în ton cu anotimpul. De un real ajutor mi-a fost o discuție avută cu Luca în zilele trecute atunci când, povestind de pe la școală, a ajuns la un moment dat la o istorioară în care copiii s-au mirat de existența sucului de prune. Din întâmplare, chiar la noi în frigider era un suc de acest gen, unul cumpărat de Răzvan înainte de a pleca. Și așa gândul mi-a fugit lapoeziile Anei Blandiana, cu care tocmai făcusem o cură în plină vară. Și iată că pofta a venit din nou.
Am alesÎntâmplări din grădina mea, o cărticică pe care o avem în bibliotecă din martie 98 dar care este neprețuită. Ilustrațiile semnate de Valeria Voicu însuflețesc poeziile, făcându-l pe cititor să nu le mai uite.
Așa că, alături de Luca, ne-am bucurat de toate poeziile și atunci mi-a venit ideea să aleg una pentru a o lucra cu Spiridușii. Îmi plac poeziile și cred că este indicat a le aduce în fața copiilor. Au rimă și sunt mai ușor de memorat iar dacă pe lângă ele mai există și ilustrații pe măsură, mergem numai în câștig.
Pe lângă această carte am mai adus un paner plin cu fructele toamnei. Din el, în pauză, copiii au putut mânca mere și pere, prune și gutui, alune, nuci și struguri.
Am ajuns la ora stabilită și după ce ne-am bucurat de revedere și am făcut cunoștință cu cei nou veniți, le-am spus copiilor ce anume doresc să lucrăm astăzi. Le-am citit poezia aleasă, „Fapt divers”, după care i-am rugat și pe ei să o facă. E important pentru a exersa, cât de mult permite timpul, această îndeletnicire. Pentru că un copilaș a lipsit, fiecare a avut posibilitatea să citească câte două versuri. Iată cum a ieșit. 🙂
Apoi, un băiat a citit încă o dată toată poezia asta pentru a înțelege și mai bine despre ce este vorba. Pentru a aprofunda textul, am pregătit o fișă cu întrebări, ea fiind distribuită fiecărui copil pentru a putea lucra. Pe rând, toate întrebările au căpătat răspuns, cuvintele noi au fost explicate, iar întrebările care nu mai puteau aștepta și-au găsit răspunsul. O activitate foarte frumoasă la care au participat toți copiii.Vă rog să remarcați, în înregistrarea video, ce liniște a fost în clasă atunci când copiii au citit. Așa ceva nu mai este posibil în multe clase sau nu se mai întâmplă în multe clase, din nefericire.Respect, doamna Ana!
La întrebarea numărul opt din chestionar se cerea să se spună care sunt stadiile de dezvoltarea a fluturelui. Pentru că în poezie, viermele care nu era vierme ci omidă se transformă la final într-un fluture minunat. Pentru asta am adus macheta pe care o am de când Luca era la grădiniță, aceeași pe care am lucrat și cu colegii lui, pentru a o folosi și alături de spiriduși. Și a fost foarte frumos, copiii nefiind străini de aceste noțiuni.
În pauză am ronțăit niște alune de copac ce s-au dovedit a avea un mare succes în rândul copiilor. Am adus și eu dar și doamna Ana, iar ea, atunci când a desfăcut săculețul, pe lângă alune a mai găsit și o familie întreagă de greieri. Unul a sosit și în clasă și toată lumea l-a privit. 🙂 Poate la iarnă va cânta.
Când au revenit din pauză, primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a completa o fișă pe care o atașez mai jos. Cerința era să coloreze punele după diagramă. Fișa am intitulat-o
Pentru că nu a fost timp să o terminăm, doamna Ana le-a dat-o copiilor temă acasă și pe lângă asta să alcătuiască trei propoziții cu niște cuvinte din poezie.
Ne-am jucat, puțin, și cu ajutorul Pălăriilor gânditoare. Aici am folosit macheta carusel din dotare și după ce am explicat cum stă treaba cu fiecare pălărie, mare discuție s-a încins. Merită să încercați și asemenea abordare pentru ca să nu intervină monotonia. Copiii gustă fiecare noutate. Eu mi-am făcut un schiță de care m-am ghidat și o atașez mai jos poate o veți considera utilă. Nu spun că e perfectă și că nu poate suferi îmbunătățiri dar eu am dorit să aduc în fața copiilor și o altă modalitate de a trata o poezie/text. Când i-am povestit prietenei mele despre intenția mea, înainte de a merge în fața elevilor, s-a arătat mirată și m-a întrebat cum este să te identifici cu un vierme. Răspunsul meu a fost acela că nu-i vorba de un vierme ci de o omidă care, la final, are parte de cea mai frumoasă metamorfoză. Însă în contextul actual, mulți ar trebui să reflecteze la asta, aici referindu-mă la stadiul de vierme.
După ce am analizat toate pălăriile, am trecut la etapa finală, cea mai așteptată și mai gustată: Prunul cu ghicitori. Pentru asta am confecționat o machetă prun în care am atașat 29 de prune, aproape toate literele alfabetului. Alăturat, într-un coșuleț, am pus tot atâtea ghicitori, fiecăreia revenindu-i o prună din copac. Iată cum sună regulamentul jocului explicat de un elev.
Ghicitorile nu au fost așa de ușoare și au existat momente în care și noi ne-am încurcat. Cele două grupe constituite, „Furnicile” și „Păsările”, au avut ceva de furcă în găsirea răspunsurilor. La final, Păsările au ieșit învingătoare.
Am plecat cu inima plin de aromele toamnei dar și de glasuri cristaline de copii. Nu știu dacă puteți crede dar timpul a trecut atât de repede încât nici nu am început bine că a trebuit să terminăm. Pentru mine acesta este un barometru că desfășurarea a prins sufletele copiilor iar mintea a fost ocupată într-un mod plăcut.
„Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ți-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau.” Ana Blandiana
Aici plouă cu găleata. O vreme pe care o îndrăgești dintr-o perspectivă și o urăști din alta. Ploaia asta de toamnă, dacă te prinde, îți intră până-n miezul oaselor, înfrigurându-le.
Sunt vârste la care nu contează cum e ploaia;
dacă e de vară, poți dansa lesne prin ea
dacă e de toamnă, te poți plimba pitit sub o umbrelă.
Au fost vremuri când am dansat și eu dar m-am și plimbat. Îmi place să-mi aduc aminte dar să repet experiența, aș ezita.
Țin minte, că într-o noapte, era trecut de ora zece, Luca a dorit să iasă cu trotineta afară ca să se plimbe prin ploaie. I-am dat o pelerină de ploaie iar eu am luat o umbrelă, și preț de minute bune am stat afară și l-am privit cum ia toate bălțile la rând, într-o bucurie de nedescris. Am fotografiat momentul dar știți cum e, atunci când ai nevoie de ceva nu găsești, în ciuda etichetărilor și aranjărilor CD-urilor într-o ordine supărătoare.
A venit toamna, nu pe nepregătite ci firesc și face ce știe ea mai bine; își etalează emoțiile.
Îmi place s-o privesc din spatele ferestrei și să suprapun imagini din vară, atunci când sufletul meu plin de soare se bucura de fiecare gâză ivită.
Cum arătau gâzele și florile? Iată așa, ca mai jos!
Toamna e un anotimp în care se socotesc roadele. Se muncește preț de două anotimpuri ca să nu spun trei, dacă e să punem la socoteală ce se petrece cu o toamnă în urmă, atunci când se însămânțează culturile care se odihnesc peste iarnă, urmând a-și arăta colțurile în primăvară.
Mă număr printre ființele care nu pot gestiona corect frigul și marea nefericire este de a trăi într-o zonă în care frig este în cea mai mare perioadă a anului dar asta a ținut și de mine, care nu am reușit să mă relochez într-un loc plin de soare și grade multe în termometre.
Și pentru că coordonatele vieții mele actuale așa arată, caut să mă bucur de frumusețile pe care le etalează toamna. Oricât nu ai iubi-o, ea este plină de arome, forme și culori splendide pe care de multe ori te miri că pot exista.
De la fructe și legume la vasta paletă de frunze din copaci și arbuști, toamna este o maestră a culorilor. Și pentru a ne putea bucura de ea, mai punem o haină în plus și ne plimbăm pe afară.
De-a lungul timpului am trăit secvențe pe care nu le pot exprima în cuvinte, care mi-au tăiat respirația și mi-au umplut plămânii cu miresme divine. Ați mers vreodată printr-o vie plină cu ciorchini? Dar printr-o livadă de meri? Să vă întreb despre pădure și cum este ea toamna? Dacă nu ați trecut prin asemenea experiențe, nu ezitați! Veți fi infinit mai câștigați!
Revin la castanii existenței mele, cei pe care-i urmăresc tot timpul anului. Mă bucur sincer și din toată inima când îi văd înfloriți, așa cum sar ca un copil atunci când fructele lor se pot culege. Mă întristez atunci când le văd frunzele bolnave și fructele măcelărite.
De data asta vin și afirm că și-ntr-un mușuroi mi-ar plăcea să locuiesc poate tot din cauza disciplinei care domnește acolo. Poate că haosul din jurul meu mă face să spun asta. Degringolada din ultima vreme mă obosește teribil și am nevoie, o acută nevoie de ordine și disciplină.
Nu pricep, în ruptul capului, de ce marea majoritate are tendința de a elimina regulile, cele care ne ajută în desfășurarea activităților cotidiene. De la mici la mari, e parcă o întrecere în acest sens. Cum vine careva care vrea să facă ordine, cum e privit chiorâș.
Ei, în mușoroi așa ceva nu e posibil. Există o ierarhie, foarte bine stabilită, iar cei care o încalcă sunt eliminați.
Iată ce scriau terminatorii.ro într-un articol, despre un traseu prin galeriile unui mușuroi.
Deși datele sunt destul de diferite în legătură cu greutatea pe care o poate duce o furnică, cert este faptul că poate căra o greutate mult mai mare decât greutatea propriului corp. Ba mai mult, au capacitatea de a împinge o greutate de 30 de ori mai mare decât ele.
Acestea au o variată sursă de hrană (plante, insecte, ciuperci, etc) pe care o strâng în stomac. Stomacul furnicii este împărțit în două. O parte pentru ea și o parte pentru mușuroi.
Când o furnică își umple stomacul pentru mușuroi se întoarce și o depozitează la locul stabilit pentru hrană.
Când privim la două furnici care se întâlnesc par să se „îmbrățișeze”, însă ele când se apropie una de cealaltă iar antenele care sunt responsabile de transmiterea tactilă dau semnale că se apropie de ceva, furnicile se depărtează.
Fiecare furnică își știe rolul. Sunt furnici lucrătoare și gunoiere. Furnica șefă sau regina depune ouă cât timp trăiește, fiindu-i necesar doar o singură dată împerecherea cu un trântor. Ouăle sunt duse de către furnicile lucrătoare la soare ziua, iar noaptea în centrul mușuroiului pentru a fi ferite de frig.
O colonie de furnici poate trăi zeci de ani, viața acesteia depinzând de viața reginei. Când aceasta moare, majoritatea coloniilor mor. Însă, sunt și cazuri când regina este înlocuită cu o alta care se va împerechia și va continua să depună ouă.
Iată și un documentar, extrem de interesant, despre furnici.
Și uite așa, o provocare venită de la o doamnă învățătoare care și-a numit clasa, Clasa Furnicuțelor, m-a făcut să locuiesc ceva vreme în această extraordinară lume.
Am confecționat 15 furnicuțe, pentru că acolo, în mușuroi, atâtea vor lucra.
Pentru ușă, ca mascotă a clasei, am meșterit o furnică studioasă, care a fost aplicată cu ajutorul velcro-ului.
Tot pentru clasa aceasta am confecționat și un avizier. Putea lipsi de pe el o furnicuță? Precum se vede e de pe la noi, pentru că trăistuța are model național românesc. 🙂
După toate astea pot spune liniștită că aș locui într-un mușuroi. Voi? Riscați?
Fluture (Lepidoptera).
Se remarcă față de celelalte grupe de insecte prin aripi cu o suprafață mare, ce sunt acoperite cu solzi colorați, fiind un excelent zburător. Aripile anterioare sunt mai mari comparativ cu cele posterioare și au de regulă forma triunghiulara, coloritul lor fiind foarte divers. Abdomenul este alungit, format din zece segmente. Capul se remarcă prin cei doi ochi compuși foarte mari, plasați lateral, cu antene lungi folosite pentru a detecta mișcările aerului și pentru detectarea mirosului. Aparatul bucal de tip maxilar este prevăzut cu o trompă, adaptat astfel la suptul sucurilor din flori. Picioarele sunt de dimensiuni medii servind mai mult la agățat de diferite suporturi și mai rar la mers.
Fluturii sunt de remarcat prin ciclul lor de viata neobișnuit, de la stadiul de ou, la stadiul larvar de omidă, apoi un stadiu inactiv de pupă li la final metamorfoza în forma de adult cu aripi. Masculii descoperă femelele după miros. În urma împerecherii, femelele își depun ouăle acolo unde larvele au posibilitatea să-și găsească hrana. Larvele fluturilor, de formă tubulară, formate din inele de chitină, sunt caracterizate prin prezența unor false picioare abdominale. Hrana larvelor este de tip fitofag, aparatul bucal fiind primitiv, adaptat pentru rupt și mestecat. Nimfa, sau pupa, este a treia fază a vieții fluturilor, în care omida (larva) încetează să se hrănească își înlătură învelișul exterior și produce pupa rezistentă ce protejează insecta pe durata formării complete a organismului. Ultima faza a metamorfozei o reprezintă adultul.
Majoritatea speciilor de fluturi sunt nocturne, astfel din cele aproximativ 4000 de specii menționate în România, doar circa 100 sunt diurne. Fluturii diurni se remarcă prin aripile mult mai colorate decât a fluturilor nocturni, coloristica fiind un factor de camuflaj și ajutându-i să-și găsească un partener.
Durata de viață a fluturilor este foarte diferită, fiind în medie de 1 sau 2 luni, unele specii pot trăi un an, în timp ce altele nu depășesc câteva ore. (Sursa: info-delta.ro)
Stupul! Definiția casei în care hărnicia e mereu prezentă.
Odată cu începerea școlii, noi stupi de albinuțe harnice se adun ă la Clasele Pregătitoare.
Să le urăm spor la treabă și un parcurs minunat.
Sunt convinsă că la final, multă miere vor fi adunat!
Era la final de lună iulie atunci când am primit un telefon de la o doamnă, Alina, cu care colaborez de multă vreme și cu care sunt pe aceeași lungime de undă. Îmi propunea să vin să țin un atelier la „Școala de vară” care era organizată în unitatea lor de învățământ, Școala Gimnazială din Manolea, comuna Forăști. M-a bucurat mult rostirea ei și am fost de acord, din prima, urmând ca până la întâlnire să mai vorbim la telefon pentru a finaliza detaliile.
Am dorit să fac alături de copii ceva inedit, adică o activitate pe care ei nu o mai exersaseră, așa aducând elementul de noutate absolută.
Și pentru că e vară iar cuvântul mare, nisip, plajă se aude la tot pasul, m-am gândit să aduc în fața copiilor o temă la subiect și am ales „Căluțul de mare”.
Știam ce impact are personajul asupra copiilor mai mici și speram ca și în rândul celor mari să fie așa. Spun asta pentru că am lucrat cu copii de gimnaziu, deci provocarea mai mare.
Așadar m-am pregătit cum se cuvine și m-am prezentat, în ziua și ora stabilită, în fața lor. Nu pot spune că am fost lipsită de emoții dar știam că sunt aptă să răspund la multe din întrebările ce vor putea veni din partea lor.
Am început cu o prezentare generală acolo unde, la un moment dat, am putut purta un dialog. Am pomenit de oceanele lumii și cum anume se numesc ele, de continentele aflate pe planeta asta dar și de vietățile care se ascund în apele mărilor și oceanelor.
Un sprijin de nădejde am avut în Enciclopediile Larousse dar și în fișele IMP, cele care de multe ori mă scot din impas.
Am dat fiecărui copil câte o fișă, pe ea fiind prezentat câte o vietate marină și i-am rugat să citească câteva noțiuni scrise acolo.
Pentru a face atmosfera mai autentică, am pus pe mesele copiilor tot felul de scoici, melci ori mai știu eu ce animăluțe de mare dar și cutiile souvenir pe care le-am achiziționat din periplurile mele și unde se pot vedea corali, crabi, căluți de mare, melci și diferite scoici.
Apoi am vorbit, mai în amănunt, despre căluțul de mare iar aici copiii au aflat o sumedenie de informații, care mai de care mai interesantă. Bunăoară, nu știau că au de a face un un tătic special așa cum nu știau nici care este ciclul de viață al acestei vietăți atât de minunate. Momentul prielnic de a înțelege ce și cum stau lucrurile. Pentru asta, au lucrat cu macheta Ciclul de viață al căluțului de mare, acolo unde au trebuit să pună cartolinele la locul lor dar și să completeze un chestionar.
Le-a plăcut, au chicotit și au intrat în jocul meu, deschizându-se discuții importante datorită întrebărilor rostite. Am tot vorbit de branhii și aripiorele dorsale, de coroana de pe cap dar și de coada cu care se agață, de faptul că nu prea au prădători naturali fiind amenințați doar de om, acesta folosindu-i pentru fabricarea diferitelor medicamente.
O altă etapă a fost aceea a completării unei fișe a cărei cerință era legată de limba română. Au avut de pus în ordine alfabetică, de despărțit în silabe, de făcut propoziții cu sinonime, antonime și omonime. Dar marea dorință a lor a fost să ajungem la pictura pe sticlă, cea care a încununat toată activitatea noastră.
Pentru asta, am făcut o vizită geamgiului pe care l-am rugat să-mi pregătească 20 de sticle cu dimensiunea de 20X20 cm, câte una pentru fiecare copil, iar odată făcute eu le-am conturat imaginea pe care copiii trebuiau să o umple de culoare. Tot eu am adus și culorile necesare acestei activități la care am mai adăugat pensoane, farfuriuțe de unică folosință unde să punem vopseaua și șervețele umede, asta pentru ca totul să se desfășoare fără nici un impediment.
Dacă nu ați avut curiozitatea să vedeți cum se comportă copiii atunci când pictează pe stică, eu zic să nu mai zăboviți prea mult și cu prima ocazie să experimentați.
Cred că dacă mai aveam modele nu se mișcau de la mese, atât de încântați au fost. Iar rezultate nu au întârziat să apară. 🙂
Pentru că trebuia să punem și un punct, nu am dorit a pleca înainte de a ne juca un joc, unul care să ne scoată din amorțeala statului la mese. Pentru asta am luat macheta unui rechin cu gura căscată, iar copiii au trebuit să-i arunce peștii în gură.
Au participat toate persoanele prezente acolo, de la copii la profesori, într-o atmosferă veselă și destinsă, așa cum îi stă bine unei zile de vacanță de vară.
Chiar dacă afară erau puțin peste 10 grade, atmosfera activităților noastre a fost mult mai caldă.
Mulțumesc doamnei directoare, doamnelor învățătoare și celor care au dorit să facem această activitate împreună. Pentru mine a fost o provocare căreia cred că i-am făcut față. Îmi doresc ca această colaborare să nu se stingă pentru că eu mai am multe povești în tolba mea de părinte.
Spuneam că sosirea la București a programat și o serie de activități pe care ne-am dori să le bifăm în cadrul acestei perioade.
Una dintre ele era legată de vizitarea (de fapt re-re-revizitarea) muzeului Antipa, cel pe care nu-l ocolim în nici o vară.
Un drum pe o vreme splendidă, într-un București nu prea aglomerat ne-a dus către destinația dorită.
Am urmărit, și de această dată, atitudinea copilului față de acest edificiu de cultură și am observat, cu bucurie, că ea a suferit modificări. Aș putea spune, majore.
Un entuziasm și o atenție mai în detaliu a exponatelor ce odinioară erau tratate cu superficialitate.
Am parcurs traseul consacrat acolo unde l-am lăsat pe Luca să ne explice despre animale, cum se numesc, unde trăiesc și alte amănunte pe care el ni le-a împărtășit cu bucurie. A fost ajutat și de componenta electronică a muzeului, cea care e de un real folos vizitatorilor.
După ce am vizitat tot parterul, am urcat la etaj acolo unde s-au privit pietrele prețioase, s-a analizat celula eucariotă și procariotă, diferite sisteme ale corpului omenesc.
Noutatea acestei veri a fost acea a expoziției „Venin, frumuseți de neatins” unde am putut admira diferiți șerpi, broaște dar și insecte a căror venin este mortal pentru om, și nu numai pentru el.
VENIN – FRUMUSEȚI DE NEATINS
1 februarie – 17 septembrie 2017
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să explorați o nouă expoziție temporară inedită cu exponate vii, dar și cu piese de o valoare inestimabilă din colecțiile muzeului, în perioada 1 Februarie – 17 Septembrie 2017. „Venin – frumuseți de neatins” vă propune să descoperiți lumea fascinantă a câtorva specii veninoase din lumea animală, unele dintre acestea regăsindu-se în clasamentul celor mai veninoase animale din lume.
Știm cu toții că există animale veninoase. Știm că numeroase vietăți – inclusiv unele dintre cele mai comune și de primă utilitate pentru om, precum albinele – au secreții toxice pe care le injectează ca să se apere. Alte specii sunt extrem de periculoase, dacă stăm să ne gândim la șerpi, dar iată că cel mai puternic venin din lumea animală este cel al unui melc! Pentru multe dintre aceste specii, veninul nu reprezintă altceva decât unul dintre „instrumentele” organismului lor pentru supraviețuire.
Expoziția „Venin – frumuseți de neatins” vă provoacă să lăsați prejudecățile și teama față de animalele veninoase la poarta muzeului și să descoperiți frumusețea unică a exponatelor noastre vii. Multe dintre aceste specii de animale provin din locuri extrem de îndepărtate și greu accesibile omului și cu siguranță aproape nimeni nu și-ar dori o întâlnire față în față cu acestea în mediul lor natural. Invităm publicul interesat să profite de această oportunitate și să descopere noua expoziție temporară a Muzeului „Grigore Antipa”, unde vor avea ocazia să admire specii veninoase de șerpi, broaște, arahnide, dar și insecte. De asemenea, vor fi expuse adevărate comori din colecțiile muzeului – piese de o valoare inestimabilă care în mod normal sunt inaccesibile publicului larg.
A fost cu atât mai fascinant cu cât toată primăvara, la Animal Planet, am urmărit seriale cu această temă. La fel de interesante au fost și panourile de pe care se puteau citi informații inedite.
Am zăbovit mult în această secțiune nou apărută a muzeului și acolo mai erau câteva familii cu copiii lor. La una dintre ele, care avea un băiețel mai mare și o fetiță mai mică, cea mică era trecută de la mamă la tată pentru ca năzdrăvanul familiei să nu pățească ceva, el tot atingând acvariile în care se aflau temutele animale și insecte. Sunt fascinante aceste creaturi prin capabilitatea lor de a se adapta tuturor situațiilor în care au fost puse.
Următoarea etapă a vizitei noastre a fost aceea a „Fluturilor tropicali vii” pe care am prins-o în fiecare an. Dar nu știu cum, nu te mai saturi de aceste creaturi atât de diafane. Ai sta acolo la nesfârșit fără a fi cazul să te plictisești.
Cam așa fost escapada noastră în fascinanta lume a animalelor înlesnită de Muzeul Antipa. Pentru noi, cei care-l vizităm an de an, el reprezintă o sursă inepuizabilă de învățare. Una în mod extrem de plăcut.
Un singur regret am avut acela de a nu putea participa și Luca la o acțiune a muzeului, aceea denumită „Somnul vine altfel când adormi cu gândul la Deinotherium”
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită vineri pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ! Programul debutează pe data de 16 iunie 2017 dar copiii se pot înscrie din timp la oricare dintre edițiile acestei veri: 30 iunie; 7 iulie; 21 iulie; 4 august; 25 august; 1 septembrie; 8 septembrie. Înscrieri: info@antipa.ro Costurile de participare sunt de 200 lei/copil, 300 lei/ doi frați, 400 lei/ trei frați.
Dacă aveți drum în București nu evitați acest lăcaș de cultură.
„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)
