• De ce ,,machete didactice”?
  • Contact

Machete Didactice

~ Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Machete Didactice

Arhive etichetă: pictură pe polistiren

Machete didactice – Anotimpurile în poezii

09 Joi nov. 2017

Posted by Machete didactice in Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ 2 comentarii

Etichete

literatură pentru copii, machete didactice, machete polistiren, machetă anotimp iarna (copii prind fulgi de zăpadă), machetă anotimp primăvara (fetiță sare coarda), machetă anotimp toamna (fetiță cu dovleci), machetă anotrimp vara (băiețel cu zmeu), machetă băiețel cu zmeu, machetă copii prind fulgi de zăpadă, machetă fetiță cu coarda, machetă fetiță cu dovleci, Noapte de iarnă de Otilia Cazimir, pictură pe polistiren, poezii pentru copii, Primăvara de Lucian Blaga, Sonet I de Mihai Eminescu, Zi de vară de George Topârceanu

Primăvara
de Lucian Blaga

A cunoaște. A iubi.
Încă-odată, iar și iară,
a cunoaște-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaște. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaște – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ți-e teamă
printre flori și-n mare iarbă?

Printre flori și-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare și ardoare
de albine rencarnate.

Înc-odată, iar și iară
a iubi e primăvară.

Zi de vară
de George Topârceanu

Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, –
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!

Sonet I
de Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

Noapte de iarnă
de Otilia Cazimir

Luna plină-a răsărit,
Sus pe deal s-a odihnit,
Şi pe cerul ca oglinda
A pornit-o cu colinda.

Iar în calea ei senină,
Câte-o stea se dă pe gheată
Însemnând o dungă lină
Şi subţire, ca o aţă
De lumină.

Ninse, dealurile dorm.
Doar oraşul, alb sub lună,
Geme, zbârnâie şi sună
Ca un contrabas enorm.

Machete didactice – Toamna – anotimpul schimbărilor majore

05 Duminică nov. 2017

Posted by Machete didactice in Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ Scrie un comentariu

Etichete

machete didactice, machete frunze de toamnă, machete polistiren, machetă Castelul Toamnei, machetă copac de toamnă, pictură pe polistiren

Uitându-mă în jurul meu, mă gândeam că ar fi bine ca și oamenii să-și schimbe complet ceea ce e de schimbat, așa cum face toamna cu copacii ei. E drept, nu cu toți!
Marea lor majoritate, cu excepția coniferelor, rămând dezgoliți, pentru ca în primăvară să se reinventeze.
Dacă ar putea vorbi, oare ce ne-ar transmite acești copaci fără frunze? Cu siguranță că exercițiul, repetându-se an de an, nu le este străin.
Chiar așa, complet lipsiți de frunze, copacii sunt fascinanți. În ei rămân cuiburile părăsite care sunt așa doar pe perioada rece, pentru că la revenirea primele raze de soare ele sunt ocupate de noile familii. Vor deveni căminul puilor și vor avea propriile lor povești.
Ați privit copacii în acest anotimp? Nu-i așa că sunt fascinanți? Nu-i așa că auziți povești de vis, așa cum numai ei știu să spună?                         

Și dacă vreți să puneți pe hârtie aceste povești, pentru a se bucura și alții, sunteți invitați să o faceți la Castelul Toamnei.

Machete didactice – Muzica și miracolele ei

03 Vineri nov. 2017

Posted by Machete didactice in Activități muzicale pentru copii, Machete didactice

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Do Re Mi Fa So La Ti Do - video, macheta cheia sol, machete didactice, machete muzicale, machete note muzicale, machete polistiren, machetă băiețel care cântă la tobă, machetă băiețel care cântă la trompetă, pictură pe polistiren

De când am descoperit că pot să meșteresc una alta, iar produsul muncii mele să și plece din casă spre încântarea multora și infinita mea plăcere, am pledat cu stoicism despre importanța prezenței în sălile de clasă și de grupă a elementelor muzicale. Instrumentele și notele muzicale nu ar trebui să lipsească din ochii copiilor pentru ca să nu mai vorbesc de doamna de la catedră sau de la măsuțe, care cântă.
Într-o postare în care povesteam despre o remarcă a unei fetițe legată de educatoarea ei, și care a stârnit multe controverse, afirmam că pentru mine este de neconceput ca o educatoare să nu cânte. Nu vă enervați dar asta e părerea mea: cea care este în preajma atâtor copii și care-i mai și formează, ar trebui să știe să cânte. Nu ca Angela Gheorghiu dar frumos și melodios.
Și pentru că eu cred cu tărie că muzica este tămăduitoare, mărturisirea unei supraviețuitoare din incendiul de la Colectiv a venit să întărească – nu c-ar mai fi nevoie- acest sentiment.

Cu ochi miloși, femeia îmi spune pe nume: „Alexandra, vino la băiță”. Mâinile i se odihnesc pe spătarul scaunului cu rotile și ezită o clipă înainte să intre în salon ca să mă ajute să mă ridic din pat. Când face primul pas înspre mine, lacrimile îmi țâșnesc din ochi și se preling pe cojile de pe obrajii arși. Încep să plâng icnit, cu disperare, termurând tot mai tare de frig și de frică. În diminețile cu băi, mi-e teamă că am să mor de durere în cada verde în timp ce asistentele încearcă să îmi desprindă pielea moartă de pe răni, fără anestezie. Femeia plânge cu mine și încearcă să mă consoleze. Îmi cântă doine de la ieșirea din salon și până în sala de baie, cu respirația întretăiată.

…

„Cântă-mi, te rog”, îi șoptesc asistentei iar aceasta cu glasul frânt, printre lacrimi, începe să fredoneze o doină. Tremur și mi-e greață, plâng și mi-e teamă. O ascult cântând, însă. E singura muzică pe care o pot auzi în acest iad și am nevoie de ea ca de aer. E unicul meu analgezic eficient, dar nu pentru carne, ci pentru inimă.

Pentru că da!, muzica are puteri tămăduitoare pe care mulți nu le iau în calcul. Câteva acorduri șoptite atunci când trebuie pot face minuni. Mai trebuie pomenit de cântecul de leagăn pe care dacă-l aude pruncul, se liniștește imediat, adormind împăcat?
Toată lumea aleargă după calcule alambicate, expresii sofisticate, cuvinte și termeni cât mai complicați dar puțini sunt cei care se mai joacă cu cele șapte note muzicale. Și ce minuni poți face cu ele, amestecându-le.
În multe, poate prea multe săli de clasă, ora de muzică e tratată cu superficialitate, de cele mai multe ori alocată pentru a repeta la matematică ori la română, privită cu un zâmbet în colțul gurii: Eh! e ora de muzică. La fel se întâmplă și cu ora de educație fizică, cu cea de desen ori cu educația tehnologică. Sunt cenușăresele orarului și asta de când mă știu.
Când eram copil, la noi la școală era o domnișoară de muzică pe care toată lumea o striga Bubulina. Era calmă, caldă și îngăduitoare dar copiii nu înțelegeau atitudinea ei, tratând-o într-un mod inadecvat. La altă școală din oraș preda la muzică tot o domnișoară, dar avea un temperament complet opus celei dintâi. Era atât de severă și rugoasă că era spaima copiilor și părinților. Avea rezultate foarte bune alături de copiii cu care lucra, aceștia evoluând cu succes într-un cor. Nu știu cum e mai bine, să fii ca prima ori ca a doua domnișoară dar știu că muzica nu trebuie să lipsească.
Nu se vor mai compune arii, operete și valsuri pentru că nu mai e contextul social de așa natură dar în afara faptului că-i putem aduce în fața copiilor pe cei care au devenit nemuritori prin operele lor muzicale îi putem îndruma să compună acordurile nemaiauzite. Cele șapte note muzicale pot și combinate într-o inepuizabilă formă, asta-i garantat!

De când colaborez cu doamnele din învățământ, fie el preșcolar ori școlar, este pentru a doua oară când subiectu-i muzical. Și ce bucurie!

Doamnei Mihaela trebuie să-i mulțumesc pentru că a făcut la începutul ăsta de noiembrie să aibă pe lângă culori de vis și acorduri pe măsură. Am amenajat o sală de clasă unde învață niște copilași de clasa a III-a.                                                   

Și pentru că nu putea să lipsească „Sunetul muzicii”, film pe care l-am vizionat de zeci de ori alături de băieții mei, vă las în compania minunatelor acorduri.

„Cel care cântă își alungă suferințele.”
Cervantes

Machete didactice – Cerul sub care trăim

02 Joi nov. 2017

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice, Machete geografie

≈ Scrie un comentariu

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machetă nor cu vânt, machetă picături de ploaie, machetă sistemul solar, pictură pe polistiren

Nu cred că există zi în care eu să nu privesc cerul. O obișnuință la fel ca spălatul pe dinți. 🙂
Am citit undeva, nu mai știu unde, că sunt oameni care nu ridică ochii spre cer. Dar, oare, și-au pus ei vreodată întrebarea cât pierd?
Mă gândesc că nu a avut cine să-i îndrume să folosească și această supapă, asta pentru că imaginile pe care le oferă cerul și norii lui sunt tămăduitoare.
Sunt zile, ca cea de astăzi, în care cerul a fost curat, curat și de un albastru ce aducea cu cel de la Voroneț. Foarte frumos dar răcoare, nu ca-ntr-o zi de vară, atunci când căldura îți mângâie obrajii și alintă nasul.
La finalul săptămânii am prins un cer superb, e drept că nu aici ci la capitală, iar pentru că nu puteam rata așa ceva, am oprit și am fotografiat pe-ndelete.

Ba, la un moment dat a apărut și o gaură-n cer că nici n-am zis că nu avem vizitatori.

De aceea îmi place peste măsură să călătoresc cu avionul pentru că știu că de acolo, de sus, imaginile sunt și mai spectaculoase. Am avut plăcerea de a prinde apusuri și răsărituri care m-au teleportat în alte lumi.

Ah! apropo de alte lumi; oare cum o fi cerul lor de acolo? Până când va veni cineva de pe Marte ori Venus, nu putem decât să ne imaginăm și când vine vorba de imaginație, limite nu există.

Aveți momente în care țopăiți prin galaxii? Dar cu capul în nori, mai sunteți?

Machete didactice – Familia se mărește

01 Miercuri nov. 2017

Posted by Machete didactice in Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ Scrie un comentariu

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machetă ștrumf cu creion, machetă ștrumfiță cu nufăr în păr, pictură pe polistiren

Ușor, ușor, familia ștrumfilor se mărește. Ultimii sosiți îi puteți vedea mai jos. Mi-s dragi și voi continua să-i chem alături de mine. Dacă se va putea, pe toți. 🙂

Dacă-i vedeți, vă rog, să le transmiteți că-s bineveniți.

Idei pentru mămici – Ce faci când lângă tine apar oameni noi?

30 Luni oct. 2017

Posted by Machete didactice in Idei pentru mamici, Machete didactice, Ornamente pentru botez

≈ Scrie un comentariu

Etichete

cutie pentru felicitări, ghirlande cu stegulețe, machete litere mari cu ochișori, machete polistiren, ornament bavețică dantelă, ornament body, ornament floare și inimă, Ornamente pentru botez, ornamente păsărele, pictură pe polistiren

Da, e o întrebare care te duce cu gândul la oamenii mari nu la cei mici, noi, din cap până-n picioare.
Ce poți să faci? Să te bucuri că încă un omuleț a sosit pe acest pământ și că va avea posibilitatea să-l descopere cu toate frumusețile și provocările lui.
Venirea pe lume a unui copil ar trebui să fie prilej de bucurie crudă pentru toată lumea. Dar de foarte multe ori sentimentele care îi încearcă pe cei care-i întâmpină sunt amestecate.
Teamă, frică, povară, desnădejde, optimism, provocare, curajul unui nou început.
Orice nou născut ar trebui întâmpinat cu infinită iubire! Cu dorința de a dărui și tu, la rândul tău, ceea ce ai primit până în această clipă.
Îi mulțumesc Domnului că fac parte din categoria celor care consideră viața a fi minunată, cu toate provocările ei, cu toate clipele de durere și suferință dar mai ales cu toate momentele de fericire supremă, cea adusă de lucrurile mărunte.
Un nou suflet a ales să poposească pe pământ. După ce a scrutat orizontul s-a hotărât asupra unei familii. A ales bine pentru că oamenii sunt serioși, muncitori și responsabili.
A ales cu toată convingerea un cămin stabil, cald și plin de iubire.
A ales pe cineva de la care poate învăța și alături de care să facă față nenumăratelor provocări.
M-am strecurat și eu în bucuria asta cu ce știu să fac eu mai bine: pasiune, dragoste, dăruire.
Iar figurinele mele au însoțit cel mai important moment trăit de acest prunc și invitații lui: ceremonia de creștinare și petrecerea de după.
Elementele pe care le-am confecționat au venit să completeze invitațiile care au fost trimise. Și pentru că sala a fost albă, nuanțele de albastru au venit să contureze prezența micuțului sărbătorit.

Pentru masa cea mai importantă am confecționat o ghirlandă cu numele copilului dar și niște litere ce au fost montate pe un șnur de mătase ce avea prins pe el câteva ornamente marine.

În spate, pe perdea, am montat ghirlanda alcătuită din elementele ce se regăsesc pe invitația trimisă oaspeților.                                       

Bunicii au oferit nepotului un colțișor în care să se facă fotografii, care mai apoi să fie transformate în magneți. O găselniță frumoasă și de mare efect.

Acolo, în acest loc special amenajat, se puteau găsi și accesorii nostime gen ochelari, mustăți și buze, coronițe ori cravate. Au fost făcute nenumărate instantanee, unul mai nostim ca altul, care peste timp vor evoca acest minunat eveniment.

Pentru cutiuța unde să fie puse urările celui mic am ales tot un element de pe invitație. Pe o parte a cutiei, care era una specială, dintr-un carton gros, am confecționat un ornament care înfățișează un bebeluș în landou, iar pe partea cealaltă am montat un papion din satin crem și o cartolină decorativă.                                      

Alături de lumânarea de botez, a completat într-un mod inspirat masa principală.

Și așa am spart gheața în privința ornamentelor pentru botezuri. Cine știe ce provocări vor mai urma.

Bine ai venit pe lumea asta, Andrei Tudor! Să-ți fie viața lină, frumoasă și plină de dragoste pentru că toate datele spre asta duc.

Machete didactice – În ciuda vremii neprielnice, fluturii nu dispar din viața mea

26 Joi oct. 2017

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ 2 comentarii

Etichete

machete didactice, machete elemente natură, machete polistiren, machetă centrul artă, machetă centrul bibliotecă, machetă centrul construcţii, machetă centrul joc de rol, machetă centrul nisip și apă, machetă centrul ştiinţă, machetă curcubeu, machetă fluturaș Calendarul zilei, machetă fluturaș portocaliu, machetă Fluturaș Regulile grupei, machetă nor de furtună, machetă nor de ploaie, machetă soare cu nori, pictură pe polistiren

Nu dispar, așa este, și ăsta-i un lucru îmbucurător și dătător de vitalitate. Atâta timp cât meșteresc la ei în sufletul meu e lumină și vară, gândurile stau la soare, ideile se coc firesc și lent căpătând forme nemaiîntâlnite iar aromele sunt specifice anotimpului cald.
Îmi place și toamna, pentru că am asistat, până la venirea ploilor și a frigului, la niște secvențe minunate. Dar caut să profit de toaaate întâmplările frumoase care-mi ies în cale.
Doamna Argentina a intrat în mintea mea cu multă veselie și nerăbdare; nerăbdarea de a-și primeni grupa și de a da curs unei altfel de provocări. Pentru mine, asta este și mai important, pentru că nu doresc să înșel așteptările celei care-mi dă atâta credit. Dar omul pozitiv și necusurgiu trimite undele pozitive și asta mă ajută extrem de mult. Pot lucra în tihnă, într-o tihnă deplină pentru că toate se leagă.

Acum am meșterit niște fluturași care se ocupă de Regulile grupei.

Un fluturaș se ocupă și de Calendarul naturii. De ajutor îi sunt figurinele cu elemente din natură.

Am mai făcut și figurinele pentru Responsabilități la care am atașat și niște cartoline pe care am scris fiecare centru în parte.

Culori și forme care ne bucură indiferent de vreme.

 

Școlărel de clasa a VI-a * Pentru că trebuie să ne pese

24 Marți oct. 2017

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Școlărel de clasa a VI-a, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ Scrie un comentariu

Etichete

machete didactice, machete litere cu ochi, machete polistiren, machetă fetiță cu salopetă roz care citește, Marele dar al cititului cu voce tare, pictură pe polistiren

O urmărim pe Kate DiCamillo pentru că ne-au mers la suflet cărțile ei dar și pentru că vrem să vedem poveștile noi care mai apar sub semnătura ei. Iată ultima postare:

Last week, I signed a copy of Because of Winn-Dixie for a fourth grade teacher who was reading the story aloud to his class.
“Thank you for reading to your students,” I said. “It matters so much.”
“Oh, I love doing it,” he said. “I remember my sixth grade teacher reading Because of Winn-Dixie to our class.”
This statement of his, so casually uttered, made me feel slightly dizzy.
“Wait,” I said. “Your sixth grade teacher read this book to you and now you are reading it to your students?”
“Yep,” he said.
“Thank you,” I said again. “Thank you.”
Thank you to all of you teachers out there who are reading aloud to your students.
You are making readers and writers. And teachers. It matters.

Am citit, și eu și Luca, și ne-am bucurat.
Eu, de bucuria lui asta pentru că și noi citim, cu voce tare, seară de seară, de când mă știu. Dar de ce spun că mă bucur?
Pentru că nu de mult, m-a întrerup din lectura cărții noastre pentru a spune:

– Mama, tu-ți dai seama că dacă află colegii mei de clasă că noi citim seara, voi fi ciuca bătăii de joc?

M-am uitat la el cu o oarecare tristețe, pentru că știam ce sentiment minunat trăim în timpul acestor lecturi. Și mai știu că nu peste multă vreme, această îndeletnicire a mea care ține de ani, se va șfârși pentru o vreme, pentru că nutresc speranța să ajung să le citesc și nepoților mei.
Revenind la remarca lui, răspunsul meu a fost:

– De ce să râdă lumea de tine/noi, Luca? Ar face asta dacă ne-am măscări, fuma ori bea ori mai știu eu ce alte minuni. Dar așa, ce motive ar avea?
– Tu nu știi cum sunt copiii!
– Uite, dacă cineva va spune ceva de rău de asta, tu să-i spui așa: Ai vrea tu să fii în locul meu!

Mă gândesc des la dialogul ăsta pentru că-mi revin în minte nu doar cuvintele ci și expresia feței lui. Și e dureros că lucruri firești și normale nu ar trebui să fie privite din acest unghi.

La scurtă vreme am găsit un articol care trata tocmai acest subiect și i l-am arătat pentru a se mai liniști. Iar acum a apărut postarea lui Kate DiCamillo. E bine că sunt specificate de oameni care contează pentru el pentru că așa capătă mai mare greutate.

Marele dar al cititului cu voce tare

Eu voi continua acest demers atâta vreme cât va mai accepta el asta. Dar sunt așa momente în care vocea capătă niște inflexiuni care cu timpul devin tămăduitoare. Sunt zile în care, după tot zbuciumul cotidian nu-ți mai dorești nimic altceva decât să auzi câteva pagini din cartea preferată. Și când te gândești de ce puține ingrediente ai nevoie!

Machete didactice – Întâlnirea de dimineață, Calendarul zilei și Prezența într-o Grupă de Bobocei

21 Sâmbătă oct. 2017

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ Scrie un comentariu

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machetă Întâlnirea de dimineață grupa Boboceilor, machetă bobocel pentru ușă, machetă Grupa Boboceilor, pictură pe polistiren

O doamnă foarte drăguță, vorbăreață și extrem de determinată m-a  provocat ca într-un spațiu foarte restrâns să pun toate activitățile specifice întâlnirii de dimineață. Important era de vizualizat și faptul că este vorba de o grupă de Bobocei iar pentru asta am desenat în mijlocul acestui avizier un bobocel mândru, elegant, cu un papion la gât. Pe fiecare dreptunghi în parte, doamna va atașa câte o cartolină cu denumirea respectivă.

Deasemenea, a trebuit să mai meșteresc o machețică pentru ușă dar și denumirea grupei: Grupa Boboceilor. Pe spatele acestor două machete va fi fixat un velcro pentru a putea fi montate pe ușă. E o modalitate prin care nu se strică nici ușa dar nici machetele.

Mac! Mac! Sunteți gata de joacă?

Machete didactice – Plimbare prin Paris într-o toamnă splendidă

20 Vineri oct. 2017

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice, Machete geografie

≈ Scrie un comentariu

Etichete

activități educative copii, Atunci când vara stă prea mult în vizită - video, Copiii cântă în limba franceză - video, machete didactice, machete din polistiren, machetă băiețel francez cu beretă roșie, machetă crin simbolul regalității Franței, machetă didactică Turnul Eiffel, pictură pe polistiren, Vive la France!

Da, ați putea înțelege altceva din titlu dar pot eu să-mi imaginez vizite și plimbări prin Paris chiar dacă fizic nu sunt acolo? Firește că pot, pentru că nu mă poate opri nimeni. 😉
Mai bine spus, nu-mi poate nimeni opri gândurile pentru că nici eu nu sunt capabilă s-o fac.
O provocare venită de la o doamnă profesoară de franceză m-a teleportat preț de câteva zile bune, atât cât am meșterit la ea, prin cea mai rafinată lume: cea pariziană.
În realitate, n-am ajuns până acum acolo dar sper să nu închid ochii înainte să bifez această destinație.
Mi-am amintit de incursiunile avute cu Luca, atunci când am aflat foarte multe detalii despre arhitectul celebrului turn. Le puteți vedea dacă deschideți link-ul de mai jos.

Vive la France!

Deasemenea, mi-am adus aminte de cum am pregătit excursia lui Răzvan la Paris, atunci când am stabilit ce anume să viziteze când va fi la fața locului.

Ei bine, toate aceste amintiri legate de copiii mei m-au însoțit pe parcursul meșterelilor mele. Am considerat că unui cabinet de limbă franceză asta i se potrivește cel mai mult.

Pe lângă semețul turn, ce are o dimensiune de 130 centimetri lățime și 150 centimetri înălțime, l-am mai confecționat și pe celebrul băiețel francez, cel căruia nu-i lipsește bereta.

S-a cerut și un avizier, acolo unde se vor odihni, pentru a fi admirate, lucrările copiilor.

Este flancat de culorile pe care le regăsim în drapelul acestei țări dar și de o hartă în miniatură.

Eu am fost cea care am mers pentru a le monta, asta pentru că distanța mi-a permis. Într-o toamnă ce nu mai contenește să ne surprindă, am purces la drum.

Am găsit o școală frumoasă, nouă, o doamnă bună de pus la rană și o clasă de copii pe cinste. Mi-au și cântat, la final, după ce au văzut cum s-a primenit sala lor de curs.

Chiar dacă ești departe, imaginația te ajută să poți trăi tot soiul de senzații. Și ce, credeți că e rău? Nici pe departe! Din contra.

 

← Articole mai vechi

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 70 de abonați.

Arhive

  • ianuarie 2019
  • octombrie 2018
  • mai 2018
  • februarie 2018
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iulie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013

Categorii

  • Abilități practice pentru copii și mămici
  • Activitati educative pentru copii
  • Activități muzicale pentru copii
  • Articole Literatura de azi
  • Ateliere educative alături de copii
  • Delicii din vecini
  • Școlărel de clasa a V-a
  • Școlărel de clasa a VI-a
  • Idei pentru mamici
  • literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură pentru copii
  • Literatură pentru mămici și nu numai
  • Machete activitati matematice
  • Machete biologie
  • Machete dezvoltarea vorbirii
  • Machete didactice
  • Machete geografie
  • Ornamente pentru botez
  • Uncategorized

Cele mai bune articole și pagini

  • Activităţi educative copii - Cum reuşeşte barza să-şi găsescă drumul?
  • Activități educative copii - „Tuck pentru totdeauna” o poveste despre viața fără de moarte
  • Activităţi educative copii - Zdreanţă de Tudor Arghezi
  • Activități educative copii - Forme de relief pe hârtie dar și în realitate
  • Activități educative copii - Animale și plante pe cale de dispariție. Cum le ajutăm să nu dispară?
  • Școlărel de clasa a V-a - Gramatica de clasa a V-a. Cea plină de capcane
  • Școlărel de clasa a V-a * „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak
  • Activităţi educative copii - Despre echinocţii şi solstiţii
  • Școlărel de clasa a V-a - Comportamente prosociale versus Comportamente antisociale
  • Activități educative copii - Tangram pentru toate vârstele

Comentarii recente

Cornelia Funke: Pove… la Activități educative copii…
Cris la Activități educative copii…
Machete didactice la Activități educative copii…
Cris la Activități educative copii…
toxikyt la Literatură pentru copii…

Etichete

abilități practice copii abilități practice pentru copii Activitati educative pentru copii activități copii activități educative copii Articole Literatura de azi Editura Arthur Literatura de azi literatură pentru copii Literatură pentru mămici și nu numai macheta copac macheta soare machete didactice machete flori machete polistiren machetă școlăriță pictură pe polistiren Revista online Literatura de azi scriitori celebri Școlărel de clasa a V-a

Blogs I Follow

  • ioanabaldea.wordpress.com/
  • Elis Petreanu
  • NIȘTE VORBE
  • camera mea de citit
  • florinbicabooks
  • Catalina Bîrsan
  • intrenoaptesizi
  • Machete didactice
  • A reader has no favourite book
  • Philosophy forever
  • noradinca.wordpress.com/
  • Mămica Autentică
  • bibliomaniac
  • Dorina Danila
  • cărți ce tind spre infinit
  • Inchirieri de idei
  • Books are my drug
  • Un alt blog de călătorii
  • Talente de Năzdrăvani
  • Hai-Hui prin Sufletul Folkului

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

ioanabaldea.wordpress.com/

Elis Petreanu

NIȘTE VORBE

Despre cărți, despre oameni, despre sentimente.

camera mea de citit

Cărțile pe care le citesc. Cărțile pe care le trăiesc.

florinbicabooks

Un blog dedicat cărților pentru copii

Catalina Bîrsan

Vorbeste cu dragoste astfel incat fiecare silaba sa vindece! Neale Donald Walsch

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Machete didactice

machetedidactice.com

A reader has no favourite book

(eco-friendly reading diary)

Philosophy forever

…toate drumurile celor care aspiră la înțelegerea lumii și a omului duc spre filozofie. Mircea Flonta

noradinca.wordpress.com/

Mămica Autentică

Eat the cake, wear the dress, kiss the guy, call first, dare and live!

bibliomaniac

Dorina Danila

Doar un blog

cărți ce tind spre infinit

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." (Eugen Cadaru)

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

Books are my drug

Iubirea pentru cărți ne definește!

Un alt blog de călătorii

Talente de Năzdrăvani

mai mult despre voință decât despre talent

Hai-Hui prin Sufletul Folkului

Blogul "Hai-Hui prin Sufletul Folkului” este un blog destinat muzicii Folk .

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Machete Didactice
    • Alătură-te altor 70 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Machete Didactice
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...