Școlărel de clasa a V-a * „Numără stelele. O poveste din Copenhaga” de Lois Lowry

Etichete

„Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne, Editura Arthur, literatură pentru copii, Lois Lowry, Numără stelele. O poveste din Copenhaga

Încă o carte s-a alăturat celor pe care le-am citit la malul mării. Trebuie să mărturisesc că ea a fost recomandată tot de o doamnă profesoară extrem de îndrăgită de noi, care s-a cuibărit în sufletul nostru de multă vreme și căreia îi mulțumim pentru grija pe care o are de sufletul nostru. Se știe ea care este!

Așadar, la malul mării, am făcut cunoștință cu Annemarie, protagonista cărții Numără stelele. O poveste din Copenhaga.                                                      

Mi-a fost oarecum teamă de cum anume va reacționa Luca, dar ce spun eu teamă – că nu așa-i corect – ci mai degrabă un semn de întrebare mare s-a conturat în mintea mea pentru că știam despre ce este vorba în poveste. Am citit de-a lungul timpului cărți care tratează tema holocaustului și ele m-au emoționat profund. Despre „Băiatul cu pijamale în dungi” am scris aici, despre Jurnalul Annei Frank nu am apucat s-o fac iar în ceea ce privește alte titluri care povestesc aceste orori, poate-mi voi face curaj să să vă destăinui părerea mea. Vizita pe care am făcut-o la Auschwitz-Birkenau m-a zguduit profund și ceea ce am simțit acolo nu voi uita NICIODATĂ!

De aici și teama mea legată de lectura pe care tocmai ne pregăteam să o atacăm. Pentru orice eventualitate, am mai luat o carte cu noi dacă așa ar fi cerut situația.

Când Luca s-a apucat de citit era frig, soarele nu prea încălzea iar vântul accentua acest disconfort. Așa că, l-am acoperit cu un prosop pentru a se încălzi. Și ce a urmat nu a fost chiar conform previziunilor mele.

Am dat peste o poveste care nu a prea reușit să ne bage în atmosferă. Eu, care-l pregătisem în prealabil arătându-i o parte din ororile făcute de naziști, am fost întrebată – la un moment dat – de ce simt așa de cumplit toate aceste lucruri. Pentru că povestea Annemariei nu îți face pielea de găină și nici nu-ți mărește pulsul. E cumva forțată și dă un aer soft nenorocirilor întâmplate în acea perioadă. Modul în care copila reacționează în prezența soldaților nemți, umanizați pe undeva, e nefirească și nu are nimic de a face cu realitatea.

În rest, avem de citit – părinți și copii deopotrivă –  o poveste despre curaj și prietenie, implicare și omenie dar mai ales despre curajul oamenilor de a-și salva semenii în situații care par fără de scăpare. Uneori, asta se întâmplă cu prețul vieții celor curajoși. Iar Annemarie și familia ei se hotărăsc s-o salveze pe fetița prietenilor evrei, spunând că ea este de fapt sora respectiv fiica lor.
Poate pentru vârsta de 10 ani, cea de la care este recomandată citirea ei, așa trebuie să fie redată. Rămâne la latitudinea fiecăruia cum anume o va percepe și o va interpreta. De învățat se găsește ceva în fiecare carte.
Spor la citit!

Școlărel de clasa a V-a * „Care-i faza cu cititul?”

Etichete

„Care-i faza cu cititul?”, Editura Arthur, Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii

Editura Arthur vine în întâmpinarea celor care nu știu încă ce beneficii aduce lectura, cu o serie de cărți a căror denumire nu poate decât să te facă curios: „Care-i faza cu cititul?”.
Cărțile care fac parte din colecția „Cărțile mele”, coordonată de Liviu Papadima, vin să facă atractivă această îndeletnicire atât de ocolită de marea majoritate a oamenilor.
În prima carte, o serie de 25 de autori celebri români, Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, Dan Lungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti, povestesc cum a debutat în cazul lor pasiunea pentru citit.
În a doua, „Care-i faza cu cititul? juniorii”, Liviu Papadima a adunat 20 de povești ilustrate de 5 desenatori pricepuți. Antologia de față a apărut în urma unui concurs organizat de Editura Arthur, „Locuiește în poveste”, de aici fiind selectați cei prezenți în carte.

În ceea ce ne privește, a fost printre primele cărți ale acestei vacanțe de vară, iar atunci când ne-am apucat de ea (pentru că nu mă pot abține să nu le citesc și eu), cartofii erau în floare, levănțica se fălea cu violetul ei parfumat, iar soarele îți șoptea în orice clipă că poți face numai ce vrei. Pentru că, nu-i așa?, în vacanță faci tot ce vrei tu.

Poveștile din acest volum nu au cum să nu-ți placă pentru că au pe ceva special dar mai ales pentru că sunt concepute de copii talentați și pasionați de scris. Și, poate, și pentru că în unele regăsești gânduri pe care le-ai avut și tu dar nu ai mers până la capăt, așternându-le pe hârtie.

În unele dintre aceste povești ești învățat cum anume să mai renunți la tehnologie, și ți se dezvăluie părți ascunse ale cărții, care o dată descoperite, te fac să aloci mai puțin timp tabletei și calculatorului pentru a da frâu liber imaginației din timpul cititului. Atunci, în timpul lecturii, tu ești cel care-și conturează imaginea personajelor, ajutat de scriitor, fără a ți le prezenta cineva prin filtrul lui. Cine a trăit experiența pe care ți-o dă vizionarea ecranizării  unei cărți, după ce a citit cartea și nu înainte, știe la ce anume mă refer. Plus că, într-un film multe din detalii/acțiuni/locuri sunt sărite ori prezentate superficial.

Din această antologie, printre preferatele lui Luca s-au numărat: „Conferința personajelor” de Tudor Alexandru Trif, „Probleme cu cititul” de Ștefana Fusaru, „La ce bun un manual” de Paul Valașutean, „Epistolă către domnul Homer” de Maria Alexandru.

Să aveți poftă de citit!

 

Școlărel de clasa a V-a * „Inimă de cerneală” de Cornelia Funke

Etichete

Cornelia Funke, Dacă ar fi să scoți un personaj dintr o carte - video, Editura Arthur, Școlărel de clasa a V-a, Inimă de cerneală, literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai

Pe lângă o sumedenie de lucruri minunate pe care le-a adus Luca în viața mea, care nu pot fi cuantificabile, unul este acela al lecturilor pe care deatfel nu aș fi ajuns să le citesc fără el care a fost și este înlesnitorul. Fie că parcurgem cărțile împreună, fie că asta se întâmplă separat, lumile pe care el le aduce în existența mea sunt neprețuite. Am avut prilejul să trăiesc atâtea vieți, încât îi sunt extrem de recunoscătoare.

Una dintre întâlnirile memorabile a fost cu personajele Corneliei Funke din „Inimă de cerneală”.  Nu eram la prima întâlnire cu această scriitoare, dar de cartea despre care vă voi povesti astăzi nu știam nimic și nici ecranizarea nu o văzusem (e valabil și acum).

Această carte este una care ar trebui, musai, citită de orice lector pasionat, indiferent de vârsta lui. Eu, una, pot afirma că am fost cucerită de personaje, acțiune, dar mai ales de modul în care a ales autoarea să ni le prezinte.

Am început cartea acasă, la câteva zile după ce clopoțelul a sunat finalul școlii. O aveam achiziționată de ceva vreme, alături de volumul doi. Trebuie specificat că este o trilogie, volumul trei nefiind încă tradus în românește. Așa că am pus-o în bagajul nostru de vacanță. Aveți idee cum au decurs aventurile lui Meggie, Mo, Elinor și toți ceilalți la malul mării? Experimentați!

Meggie este o fetiță de doisprezece ani care trăiește alături de tatăl ei, un om pasionat de cărți. Dar nu numai pasionat ci și implicat în „repararea” lor. Cu alte cuvinte, Mo este un „doctor de cărți”. Odinioară, formau o familie, dar datorită harului său, Mo a scos o bandă de tâlhari dintr-o carte în timp ce citea alături de soția sa, Teresa. Tâlharii au ieșit, iar ea a intrat în carte ajutați de Mo, cel al cărui care glas este și har dar și blestem! După ce au rămas singuri, Mo construiește cu fiica lui o relație bazată pe încredere și armonie, o prietenie care, la nevoie, poate distruge orice barieră, ceea ce s-a și întâmplat la un moment dat.

Mo duce alături de fiica lui o viață destul de ciudată fiind mereu pe drumuri, în funcție de comenzile pe care le are de rezolvat. E evident că el are un sentiment de vinovăție datorită celor întâmplate cu soția lui, dar speră ca într-o zi, totul să se rezolve.

Banda de tâlhari continuă să fie pe urmele lui și așa, fetița intră într-o aventură care va avea să-i dezvăluie un secret pe care nu-l știa: că are același har ca și tatăl ei adică poate scoate personajele din cărțile pe care le citește cu voce tare. Care dintre cei care citesc nu s-au gândit la așa ceva? Există vreunul? N-aș crede!

Alături de tatăl ei, Meggie nu are parte de un cămin – în adevăratul sens al cuvântului -dar asta se va schimba atunci când ajunge la mătușa ei, sora tatălui, Elinor, acea persoană care și-a dedicat toată viața pasiunii ei. Cărțile! Elinor este o femeie care are cuvintele la ea tot timpul, e cu „gura mare”, acidă. Nu iubește copiii și singura ei rațiune de a trăi sunt cărțile, cele pe care le îngrijește cu un devotament desăvârșit. Are o casă- bibliotecă, iar aici se găsesc exemplare rare din cărți de mult dispărute. Dar Elinor este și altfel iar nepoata ei va avea ocazia să o cunoască foarte bine.

Din banda de hoți care iese din carte, un personaj este deasupra tuturor. Numele lui este Deget de praf, un îmblânzitor al focului care nu a reușit să se acomodeze timpului în care a aterizat. Așa cum Mo stăpânește cuvintele, la fel și Deget de praf stăpânește focul.

Am simțit ceva aparte și față de Fegnolio, scriitorul poveștii „Inimă de cerneală”, cel pe care Mo îl caută în speranța de a mai găsi un exemplar al cărții. Iar bătrânul – de acum – scriitor are parte de întâlnirea vieții lui: acea cu personajele create de el. Mi-ar fi plăcut ca schimbarea finalului poveștii de către Fenoglio, atunci când era prizonierul lui Capricorn, să fie mai cărnos, nu așa de sarbăd, dar nu știu dacă poți fi perfect din toate unghiurile. Nici pe Tinker Bell nu aș fi adus-o în poveste și nici pe soldățel, dar asta e doar o părere personală.

E o poveste în care avem de toate; umor, suspans, schimbări de situație și multă aventură. Și mai avem și niște motto-uri minunate la fiecare început de capitol așa cum la final de capitol există câte o mică ilustrație.

Așteptăm cu nerăbdare să ajungem acasă pentru a putea continua volumul doi. Și sperăm ca cel de-al treilea să apară repede pentru ca povestea să fie completă.

Spor la citit!

Literatură pentru copii – „Madlen” de Ludwig Bemelmans

Etichete

Editura Arthur, literatură pentru copii, Madlen, Madlen - lectură video

Dacă vreți să vedeți ce se întâmplă într-o casă în care stau douăsprezece fete mici iar una dintre ele este mai cu moț, trebuie să citiți „Madlen”, apărută la Editura Arthur.

Vă oferim și noi o variantă de lectură, în mijlocul naturii. Drag!

 

Școlărel de clasa a V-a * „Refugiul reptilelor” de Lemony Snicket

Etichete

„Înneguratul început” de Lemony Snicket, despre broaște și libelule - video, Editura Arthur, literatură pentru copii, Refugiul reptilelor, Refugiul reptilelor - fragment lectură video

Exact ce s-a întâmplat în cazul „Înneguratul început” de Lemony Snicket, s-a repetat acum cu continuarea seriei de evenimente nefericite. Pentru că am văzut că are așa succes, ziua de 1 Iunie a adus pe lângă altele și o serie de cărți. Prima „atacată” a fost povestea celor trei orfani Baudelaire.

„Refugiul reptilelor” a fost citită cu mult interes și ne pare rău că nu avem și partea a treia. Pentru că așa cum arată filmul, trebuie să mai existe și o continuare. E drept că de data asta, mini-vacanța de 1 Iunie ne-a permis ca lectură să o facem în aer liber. Soarele a fost extrem de generos și nu am dorit să-l ocolim, cu atât mai mult cu cât nu peste multă vreme vom pleca la mare. Nu mai este foarte mult și abia așteptăm!

Locul nostru de lectură, cel de aici de acasă, este minunat. Nu am cuvinte să descriu ce atmosferă excelentă ne însoțesc textele pe care dorim a le citi acolo. La această lectură, cu atât mai mult, am avut parte de un adevărat concert al broscărimii, cea care era în plin sezon de îndrăgosteală dar mai ales de procreere. Faptul că toate sunetele nu sunt perturbate de activitatea omenească, face la ele să se audă pure și nealterate.

Am vorbit mult pe marginea lor și chiar dacă nu erau doar reptile, broscărimea a necesitat o analiză destul de amănunțită.

În al doilea volum al aventurilor celor trei frați, contele Olaf își face apariția tocmai când copiii erau liniștiți și bucuroși că dăduseră peste un tutore bun și omenos: doctorul Montgomery, cel care va deveni unchiul Monty. El era un reputat herpetolog și se pregătea pentru o nouă expediție, în Peru, acolo unde spera să-și desăvârșească anume studii. I-a întâmpinat pe frați cu mare bucurie și i-a tratat cu respect și înțelegere. Faptul că le-a permis ca fiecare să aibă camera lui dar și tortul de întâmpinare a mai șters din neliniștea pe care au avut-o atunci când au trecut pentru prima dată prin tufișurile în formă de șarpe care se aflau în curtea casei. În Refugiul Reptilelor existau tot soiul de șerpi, dar fiecare stătea închis în cușca lui, nereprezentând nici un pericol dacă nu umblai acolo.

Nu lipsesc aliterațiile nici din continuare: „Refugiul Reptilelor”, „Drumul desfundat”, „Portul Pâclos” așa cum continuă explicația cuvintelor. La minutul 1:30, după ce am ascultat concertul broaștelor, am înregistrat un astfel de fragment unde este exemplificat acest lucru.

Sunt palpitante situațiile prin care trec copiii și merită să le aflați singuri. Noi așteptăm, nerăbdători, să citim continuarea. Voi? Ați reușit să achiziționați cărțile?

Școlărel de clasa a V-a * „Înneguratul început” de Lemony Snicket

Etichete

„Înneguratul început”, Editura Arthur, Jurnalul de lectură, Lemony Snicket, Lemony Snicket's A series of Unfortunate Events - Trailer

Dacă vă spun că era miezul nopții și Luca nu dorea cu nici un preț să se culce până nu termină cartea, veți spune că nu e ok. Da, știu! e școală, dar la noi, în săptămâna asta se învăță altfel. Și eu pe lângă copil. Așa că nu am considerat o tragedie că am decalat, ceva mai mult, ora de culcare.
„Înneguratul început” ne suna cunoscut încă de la primele rânduri și pe măsură ce înaintam cu lectura, am realizat că am văzut un film ecranizat după această carte. Interpretarea lui Jim Carrey este magistrală.

Dar asta nu a împiedicat cu nimic plăcerea de a citi, din contră, am realizat (mai ales Luca) cum anume se vede o carte prin ochii proprii și cum e să-ți fie zugrăvită de alții.
Cartea a sosit în casa noastră prin Clubul de lectură de la școală. Mai avem doar una singură de primit, la ofertele de la Club mă refer, și gata, vine vacanța!

Revenind la carte, mă bucură nespus plăcerea lui de a citi iar când prinde ceva care-i merge la suflet, are tendința de a terminaatunci, fără pauze. Probabil că asta ni se întâmplă tuturor dar din păcate timpul nu prea ne dă voie să facem chiar numai ce vrem.

Așadar, povestea celor trei orfani Baudelaire nu are cum să nu impresioneze.
O fetiță de paisprezece ani, Violet, cu un talent deosebit să inventeze și să construiască dispozitive, un băiat de doisprezece – Klaus, pasionat de lectură și Sunny de numai un anișor și un pic, primesc o veste cutremurătoare: conacul familiei este mistuit de un incendiu iar părinții lor nu reușesc să se salveze.
Vestea le este dată de domnul Poe, atunci când cei trei se jucau pe plaja Nisipurilor Nesărate iar din acest moment totul se schimbă. Ei stau pentru o perioadă la acest domn Poe, care era împuternicit să vegheze la averea lor până ce sora cea mare va împlini optsprezece ani. Dar cum părinții lăsaseră scris că cei trei trebuiau să aibă un tutore din familie, copiii ajung la un anume Conte Olaf, o catastrofă de om.
Peripețiile sunt multe și spectaculoase dar pentru asta va trebui să citiți cartea singuri pentru a nu vă știrbi din plăcere.
Un aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost acela a explicării anumitor cuvinte care apar în poveste chiar atunci. Nu există un dicționar la finalul cărții și nici vreo notă în josul paginii ci explicarea sensului corect a cuvântului respectiv se împletește în text.

– În ultima vreme am fost foarte agitat din pricina spectacolelor cu trupa de teatru și mi-e teamă că am fost cam inabordabil.
Cuvântul „inabordabil” care este minunat, însă nu descrie câtuși de puțin atitudinea Contelui Olaf față de copii. El înseamnă „de care nu te poți apropia” și ar putea să descrie pe cineva care, la o petrecere, stă într-un colț și nu vorbește cu nimeni. În niciun caz nu descrie pe cineva care dă un singur pat la trei persoane, le obligă pe acestea să facă munci îngrozitoare și le plesnește peste față. Există o mulțime de cuvinte pentru un astfel de om, dar „inabordabil” nu este unul dintre ele. (pag. 76)

Deasemenea, Luca a întâlnit aici ce anume înseamnă aliterație.

Conform Dex-ului – ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succed.
Ori lui Lemony Snicket îi plac jocurile de cuvinte: „Nisipurile Nesărate”, „Bulevardul Bulversat”, „Înneguratul început” vin să confirme acest lucru.

De un real folos ne-a fost și Jurnalul de lectură, unde am găsit tot soiul de întrebări și provocări propuse de Ioana Vîlcu. Le-am parcurs cu drag și spor. 🙂

Am comandat, deja, continuarea acestei aventuri. La cât de repede vine curierul, sunt convinsă că de Ziua Copilului, Luca va avea o mare surpriză. Nu știe că e tipărită și azi noapte își exprima regretul că are cine știe cât de așteptat. Și uite că nu va fi așa!
Ați apucat să citiți cartea? V-a plăcut?

Școlărel de clasa a V-a – „Istoria lui Răzvan” de Horia Corcheș

Etichete

Age of mytology, Editura Arthur, Ștefan ce Mare - Mic la stat, Horia Corcheș, istoria antică istoria de clasa a V-a, Istoria lui Răzvan, Istoria lui Răzvan - fragment video, mare la sfat - lectura autorului, Zeus

Am terminat cartea asta strașnică aproape odată cu terminarea anului școlar. Nu mi-am închipuit că poate fi atât de frumoasă așa cum mi-am dorit, din răsputeri, să găsesc o variantă care să facă înțeleasă  încâlcita istorie care se predă la clasă.
Chiar așa! Nu poate nimeni interveni pentru ca să se elimine această modalitate de a aduce în fața copiilor noțiunile legate de istorie? Aici e valabilă întrebarea și pentru geografie dar și pentru biologie.
În ceea ce ne privește, doamna de biologie a copilului este o profesoară care a reușit să-i atragă pe copii și să-i facă să îndrăgească materia predată de ea. E a nu știu câta oară când se dovedește că cel de la catedră are un rol atât de important încât poate determina un copil să îndrăgească ori urască o materie. Și poate că nu o urăște ci nu înțelege ce anume îi transmite.
Istoria de clasa a V-a e una foarte frumoasă dar greoaie, în care lumea antică dă năvală peste copiii de astăzi extrem de tehnologizați. Aceștia, la vârsat de 11 ani, nu înțeleg cum anume au reușit să trăiască oamenii de atunci, așa cum înțeleg ei această noțiune, dar mai ales de ce trebuie să memoreze atâtea denumiri și ani și … multele altele vechi de când lumea.
De-a lungul timpului eu am încercat să aduc în fața copiilor mei tot soiul de prezentări în care evenimentele istorice să fie pe înțelesul lor, să-i facă curioși.
Dacă primul meu băiat a fost fascinat de zei, de mitologie, jucând tot soiul de jocuri de strategie cum ar fi Zeus

și Age of Mythologys, din care a învățat firesc ce și cum a fost, Luca nu a avut aceleași preferințe trebuind să găsesc alte metode de a i le aduce în întâmpinare.

Pentru noi, istoria și geografia reprezintă adevărate pietre de încercare în procesul de învățare. Dar asta nu înseamnă că ne dăm bătuți!
În acest context, următoarea carte pe care Luca a ales-o pentru a fi citită a fost Istoria lui Răzvan, de Horia Corcheș, apărută la Editura Arthur. Nu a existat mare entuziasm atunci când a ales-o dar după primele rânduri starea s-a schimbat.
De ce? Pentru că aici, în această carte, istoria e altfel prezentată copiilor. Nu știu dacă poate fi un model de predare la clase dar, cu siguranță, reprezintă o alternativă prin care școlarul să privească diferit noțiunile respective.

Știu, nu este tratată istoria antică, cea pe care Luca a studiat-o anul acesta dar este un model și, dacă ne punem imaginația la încercare, putem lesne călători în trecut, așa cum face și personajul principal al cărții, Răzvan.

Așadar, în această carte acțiunea are loc în viitor, unul extrem de tehnologizat și care nu mai seamănă cu ceea ce trăim noi astăzi. Vechile forme de scriere, caietele, cărțile, sunt exponate de muzeu, dar Răzvan, descoperă în podul casei un cufăr în care sunt și niște caiete al bunucului (bunicului) său decedat. Dintre toate, cel mai tare i-a atras atenția caietul de istorie unde sunt relatate tot soiul de întâmplări din istoria românilor. O picătură de sânge căzută peste cerneala de pe caiet a făcut posibilă întoarcerea băiatului în timp. Și de aici începe toată aventura. Dar ce aventură!

Răzvan ține o corespondență electronică, sub formă de documente word, cu bunul lui prieten Sergiu, căruia îi împărtășește toate aventurile, emoțiile dar și învățămintele trase. În corespondența lor intervin, din când în când, și niște profesori – Istorescu, Grămătescu, Dexolescu, Literaturman- care analizează și scot în evidență greșelile celor doi copii.

Inițial, Răzvan își propune să se întâlnească cu un înțelept dar mai apoi uită de misiunea sa pentru alte scopuri mult mai personale.

Și finalul cărții este unul interesant, savurat de micul meu cititor.
Privind la testul pe care copilul l-a avut de dat la istorie, cea antică, acolo unde a avut de învățat despre tot imperiul Roman, mă gândesc ce bine ar fi fost să fi avut parte de niște incursiuni în timp. Sunt convinsă că altfel ar fi privit acțiunile lui Romulus și Remus, cei care în 753 î.H., pe malul fluviului Tibru, au întemeiat Roma.
Ori conflictele dintre Roma și Cartagina, cunoscute sub denumirea de războaie punice ar fi căpătat alte valențe. Dar totuși a avut noroc, asta pentru că în cartea scrisă de Horia Corcheș, Răzvan reușește să ajungă în timpul lui Burebista, pe care l-a vizitat după ce s-a întors dintr-o călătorie extrem de plicticoasă, de pe o insulă virtuală din Pacific. Și nu s-a oprit doar aici, reușind să ajungă să vorbească cu un dac de pe timpul lui Decebal și să aibă parte de ospitalitatea lui.

(…) observ că din direcția opusă se apropie o turmă de oi, mânată de la spate de un bărbat SOLID, Sergiulică, și cam spăimos, cu barba răvășită, cu părul lăsat în voie pe umăr. Cu o pelerină pe el ca o sperietoare din blană, de-ai fi zis că e un urs ascuns în blană de oaie.
…
– Stai colea, băiete, că îndată termin de băgat în țarc proastele astea (HAHAHA, așa le-a zis, PROASTELE astea) că așa-s ele, nu le prea duce mintea, și îi veni cu mine să îmi spui ce vânt te aduce pe aicea. Și ți-oi da să mănânci niște pastramă de oaie și să bei o cană de lapte. (pag. 67)

În încheiere, vă atașez un fragment din carte în lectura autorului. Spor la citit!

Școlărel de clasa a V-a – „Minciuni și spioni” de Rebecca Stead

Etichete

„Minciuni și spioni”, Editura Arthur, Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii

Printre ultimele sosite în biblioteca noastră, mai bine spus a lui Luca, via Clubul de lectură de la școală, se află și cartea Rebecăi Stead, „Minciuni și spioni”.
Așa că nu a mai stat pe gânduri și curiozitatea l-a împins spre lectură dar și spre prima lui recenzie de carte. Până va veni momentul să aibă un blog personal, îl găzduiesc la sectorul lui adică „Școlărel de clasa a V-a”.
Așadar, Luca povestește…

În cartea „Minciuni și spioni” este vorba despre un băiețel de clasa VII-a pe care-l cheamă Georges dar lumea îl batjocorea Gorgeous (Minunatul). George avusese un prieten pe nume Jason, de fapt singurul lui prieten, care din nefericire s-a mutat în alt oraș. Cum era un copil mai retras, a rămas singur nereușind a-și face alt prieten.

La un moment dat în viața lui intră Safer, un băiețel care locuia în același bloc cu el dar care nu mergea la școală, învățând acasă. Ușor – ușor între cei doi băieți se leagă o prietenie.
Se hotărăsc să facă un Club de spionaj iar personajul pe care îl aleg spre a-l urmări este domnul X, un bărbat care locuia la etajul al patrulea din același bloc. L-au ales pentru că îl considerau un om ciudat, care are multe de ascuns.
Prin diferite tehnici, cei doi detectivi ajung să cunoască mai multe despre vecinul lor. Dar, din păcate, Georges nu știa secretul lui Safer care, de fapt, lucra pentru misteriosul domn, ajutându-l să-și ducă hainele la curățat dar și să-i plimbe cățelul.
În final se dovedește că cel pândit nu avea nimic de ascuns fiind un om normal. Poate vă întrebați dacă cei doi băieți au rămas prieteni, având în vedere faptul că Safer s-a dovedit a fi un mincinos. Dar nu! Georges l-a iertat pentru că, în definitiv, era vorba doar de-un joc și a considerat că Safer mai merită o șansă.
O carte despre prietenie și încredere peste care, dacă nu aveți altă alternativă, vă puteți apleca.

Școlărel de clasa a V-a – „Brian’s return” de Gary Paulsen

Etichete

Brian's Hunt (A Hatchet Adventure), Brian's Winter (A Hatchet Adventure), Brian's_Return_Novel_Study_Preview, Editura Arthur, The River (A Hatchet Adventure), Toporișca de Gary Paulsen

Nu a trecut mult de când a sosit coletul mult așteptat de la bookss expres iar în el, aștepta frumos împachetată continuarea aventurii lui Brian. Pentru că aceste cărți nu au apărut, încă, în limba română, am ales (și bine am făcut) să le achiziționăm în limba lor originală și  să ne bucurăm de ceea ce ne oferă.                                  

Pentru cei care nu au făcut cunoștință cu Brian, eroul seriei, pot spune că aventura lui începe în „Toporișca” și continuă cu Brian’s Winter (A Hatchet Adventure), The River (A Hatchet Adventure). Despre toate am scris pentru a vă convinge că trebuie să le citiți așa cum trebuie să faceți cunoștință cu acest minunat personaj.                          

Am așteptat cu nerăbdare să vedem care este finalul aventurii micului temerar și ce anume dorește autorul să aducă în fața cititorului. Cartea am citit-o separat, asta pentru a nu-i răpi copilului plăcerea de a lectura în limba engleză. Și am aflat și asta dar și că mai există o carte, pe numele ei  Brian’s Hunt (A Hatchet Adventure). Am și pus-o deja pe listă și acum așteptăm să apară.

Dar să revin la Brian’s Return. Știm din Brian’s Winter că băiatul a reușit să se descurce cu brio în sălbăticie în ciuda venirii  înghețului, cu toate neajunsurile lui. A fost salvat iar la reîntoarcerea acasă lucrurile nu au decurs așa cum și-ar fi dorit și sperat. După ce uimirea și înteresul semenilor săi a scăzut, copilul nu și-a găsit liniștea dar mai grav, rostul.

But sports and shooting electronic bullets or rays at imaginary enemies that clomped across screens seemed silly, pale in comparison to what his real lifehas been like: having moose attack him, living on the edge of starving, living only because his thinking, his brain, kept him alive. He couldn’t get into the games, couldn’t belive them. It was the same with the people who made up extreme sports just to prove  they could do it. Rock climbers,  radical skateboarders, wilderness programs that were supposed to toughen up city kids-rich kids-and make them better people. All games.
…
He sought solitude. Even when he was in a group, nodding and smiling and talking, he was alone in his mind. (pag. 6)

Cei la care a fost dus pentru a primi ajutor nu l-au înțeles iar  un conflict iscat cu niște colegi și care s-a lăsat cu o bătaie, l-au trimis, din nou, pe Brian la psiholog.

Dar de data asta băiatul a avut noroc fiindcă cel la care a ajuns s-a dovedit a fi în stare să-l înțeleagă, ba și mai mult, să-l ajute.

Caleb Lancaster – Family Counseling era un bărbat orb, solid, de culoare. Brian nu și-a dat seama de la început de faptul că era nevăzător iar vizita lui a început sub semnul deznădejdii, asta pentru că era convins că acest nou psiholog se va alătura celorlalți.
A rămas uimit când a fost rugat să povestească ceva din aventura lui din sălbăticie iar băiatul a ales să-i vorbească despre asfințitul de vis pe care l-a trăit în iarna cumplită.

He tried to tell Caleb everything about the sunset every color, every shade, the small sounds of the ice crack-singing on the lake, the hiss of the cold sky, the rustle of powder snow settling.
Told it all and when he was done he looked across the desk and saw Caleb was crying. (pag. 21)

În ședințele care au urmat și pentru care Caleb nu a dorit a fi recompensat, Brian a avut ocazia să povestească multitudinea de întâmplări și trăiri unice cărora a trebuit să le facă față, singur fiind. Între cei doi s-a înfiripat o prietenie tămăduitoare. Iar Brian a înțeles că

It was a dream of getting ready. Always that – getting ready. Ready to go back. Ready to go… home. To go home to the woods and find… he didn’t now what. To find himself, something about himself. (pag. 29)

„I’ll write”, he promised when he was loose.
„Tell me everything,” Caleb said. „Tell me about light and colors. All of it…”
„I will.” He paused. „I don’t know how to thank you.”
Caleb smiled. „You already have. Just write.” (pag. 39)

Brian și-a pregătit bagajul iar aici a ținut cont de întâmplările anterioare. Lista lui a arătat așa:

canoe
straight bow
knife
hatchet
books, compact 2-volume set of the complete works of Shakespeare. Definitive guide, with pictures, of edible plants, nuts and berries of the north woods.
Interesantă este discuția pe care a avut-o cu Caleb, atunci când a venit vorba de cărți.

Who is the greatest writer of all?
Brian had been stumped until Caleb told him.
Shakespeare.
I’ve never been able to read him.
Well then, now is a good time to start, Caleb said. And when you do, read aloud.
Even alone?
It’s easier to understand. They’re plays, meant to read aloud. Just try it. (pag. 54)

camping gear and supplies

2-man tent
sleeping bag
2 pots, 2 quart plastic water container
a container of salt in a plastic bag
3 boxes sugar cubes in a plastic bag
tea
vitamin C tablets and 3 bottles of multiple vitamins
25 pound bag brown rice
a small, basic first aid fit
clothing

Și a plecat! Și așa de frumos este descris că pleacă și cititorul odată cu el. Și avem parte de alte întâmplări care ne țin cu sufletul la gură.

Nu vreau să ratez a vă prezenta cum anume l-a găsit Brian pe Shakespeare, atunci când întâlnirea a avut loc pe malul lacului, în mijlocul naturii. Ar fi bine să citim de două, trei sau chiar mai multe ori aceste rânduri pentru că transmit ceva esențial.

După ce am terminat cartea, amândoi, am căutat, și găsit, un material pe care Luca să lucreze. Îl atașez mai jos în speranța că mai sunt doritori. 🙂

Brian’s_Return_Novel_Study_Preview

O altă poveste care ne-a mers la suflet și pe care vă invităm să n-o ratați. Zău că merită!

Școlărel de clasa a V-a – Atunci când te bucuri de lucruri mărunte și de gesturi tandre

Etichete

„The river” de Gary Paulsen. Continuarea unei aventuri care te ține cu sufletul la gură, books express, Brian's return de Gary Paulsen, determinare și speranță, Din 7 în 7 Holly Goldberg Sloan, Editura Arthur, Și peste Brian a venit iarna. „Brian’s winter” de Gary Paulsen, o carte despre supraviețuire, O serie de evenimente nefericite I. Înneguratul început, Povestea Ellei de Gail Carson Levine, Toporișca de Gary Paulsen, Whizzpopping joke book a lui Roald Dahl

Sunt un om căruia îi plac bucuriile mărunte. Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile pentru care mulți dintre semenii mei nici nu ridică ochii ori nu schițează nici un gest.
Ador florile de câmp și nimic nu-mi face mai multe globule roșii ca o mână proaspăt cosită prin care s-au rătăcit vreo două-trei margarete, câteva spice de grâu și un ciulin. Nu voi uita niciodată găleata de flori de câmp pe care am primit-o la o aniversare. A fost ceva divin!
Mă bucur de lucruri mărunte dar care sunt oferite din suflet. Mă bucură o vorbă și-mi poate da un tonus excelent pentru o întreagă zi. La fel mă poate mâhni dacă e aruncată gratuit, nejustificat.
Bucuria mea atunci când sunt în fața acestor gesturi este sinceră, radiantă și molipsitoare. Am observat că și fii mei se bucură din suflet dacă primesc un flecușteț iar asta confirmă că au stat mult pe lângă mine.
Cărțile le-am iubit dintotdeauna și singurul regret pe care-l am este că nu a fost cineva care să mă îndrume, la momentul oportun, în direcția asta. Poate lucrurile ar fi stat altfel. Asta m-a determinat să adopt atitudinea de acum față de fii mei dar și față de alți copii pe care soarta mi-i scoate în cale.
Azi a venit curierul. Vine săptămânal dar azi a avut ceva special pentru că acest colet a fost îndelung așteptat.
Ador modul în care librarul alege să vină în întâmpinarea cititorului. Este atât de importantă prezentarea și nu necesită o cheltuială majoră. Dar buburuza, cele câteva rânduri vorbesc de la sine, se citesc în fața celui care îmbrățișează coletul. Pentru că da, de fiecare dată l-am îmbrățișat!                              

Despre Whizzpopping joke book a lui Roald Dahl, deja s-a citit, discutat, analizat pentru că doamna de engleză a fost alături de copil. Voi scrie în zilele următoare despre cum a fost primită cartea de copil.

A mai sosit și Brian’s return de Gary Paulsen. Mai e nevoie să rostesc nerăbdare cu care o s-o citim? Cu atât mai mult că este a treia carte din serie, în limba engleză, iar prima este „Toporișca” pe care am citit-o în limba română. Am scris despre ele și dacă doriți, puteți vedea despre ce este vorba accesând link-urile de mai jos.

„Toporișca” de Gary Paulsen, o carte despre supraviețuire, determinare și speranță

„The river” de Gary Paulsen. Continuarea unei aventuri care te ține cu sufletul la gură

Și peste Brian a venit iarna. „Brian’s winter” de Gary Paulsen

Abia aștept să vă povestesc și despre asta.

Tot astăzi, la școală, au venit cărțile de la clubul de lectură. Editura Arthur să trăiască! Titlurile pe care le primim, întregind colecția noastră, sunt:

Din 7 în 7 Holly Goldberg Sloan

Povestea Ellei de Gail Carson Levine

O serie de evenimente nefericite I. Înneguratul început Lemony Snicket

În seara asta, după baie, Luca a savurat ceaiul trimis de librarul nostru. Îi mulțumim frumos, pentru răsfăț! Ce mod mai plăcut de a începe un weekend puteam avea?