Literatură pentru copii – „Madlen” de Ludwig Bemelmans

Etichete

Editura Arthur, literatură pentru copii, Madlen, Madlen - lectură video

Dacă vreți să vedeți ce se întâmplă într-o casă în care stau douăsprezece fete mici iar una dintre ele este mai cu moț, trebuie să citiți „Madlen”, apărută la Editura Arthur.

Vă oferim și noi o variantă de lectură, în mijlocul naturii. Drag!

 

Școlărel de clasa a V-a * „Refugiul reptilelor” de Lemony Snicket

Etichete

„Înneguratul început” de Lemony Snicket, despre broaște și libelule - video, Editura Arthur, literatură pentru copii, Refugiul reptilelor, Refugiul reptilelor - fragment lectură video

Exact ce s-a întâmplat în cazul „Înneguratul început” de Lemony Snicket, s-a repetat acum cu continuarea seriei de evenimente nefericite. Pentru că am văzut că are așa succes, ziua de 1 Iunie a adus pe lângă altele și o serie de cărți. Prima „atacată” a fost povestea celor trei orfani Baudelaire.

„Refugiul reptilelor” a fost citită cu mult interes și ne pare rău că nu avem și partea a treia. Pentru că așa cum arată filmul, trebuie să mai existe și o continuare. E drept că de data asta, mini-vacanța de 1 Iunie ne-a permis ca lectură să o facem în aer liber. Soarele a fost extrem de generos și nu am dorit să-l ocolim, cu atât mai mult cu cât nu peste multă vreme vom pleca la mare. Nu mai este foarte mult și abia așteptăm!

Locul nostru de lectură, cel de aici de acasă, este minunat. Nu am cuvinte să descriu ce atmosferă excelentă ne însoțesc textele pe care dorim a le citi acolo. La această lectură, cu atât mai mult, am avut parte de un adevărat concert al broscărimii, cea care era în plin sezon de îndrăgosteală dar mai ales de procreere. Faptul că toate sunetele nu sunt perturbate de activitatea omenească, face la ele să se audă pure și nealterate.

Am vorbit mult pe marginea lor și chiar dacă nu erau doar reptile, broscărimea a necesitat o analiză destul de amănunțită.

În al doilea volum al aventurilor celor trei frați, contele Olaf își face apariția tocmai când copiii erau liniștiți și bucuroși că dăduseră peste un tutore bun și omenos: doctorul Montgomery, cel care va deveni unchiul Monty. El era un reputat herpetolog și se pregătea pentru o nouă expediție, în Peru, acolo unde spera să-și desăvârșească anume studii. I-a întâmpinat pe frați cu mare bucurie și i-a tratat cu respect și înțelegere. Faptul că le-a permis ca fiecare să aibă camera lui dar și tortul de întâmpinare a mai șters din neliniștea pe care au avut-o atunci când au trecut pentru prima dată prin tufișurile în formă de șarpe care se aflau în curtea casei. În Refugiul Reptilelor existau tot soiul de șerpi, dar fiecare stătea închis în cușca lui, nereprezentând nici un pericol dacă nu umblai acolo.

Nu lipsesc aliterațiile nici din continuare: „Refugiul Reptilelor”, „Drumul desfundat”, „Portul Pâclos” așa cum continuă explicația cuvintelor. La minutul 1:30, după ce am ascultat concertul broaștelor, am înregistrat un astfel de fragment unde este exemplificat acest lucru.

Sunt palpitante situațiile prin care trec copiii și merită să le aflați singuri. Noi așteptăm, nerăbdători, să citim continuarea. Voi? Ați reușit să achiziționați cărțile?

Școlărel de clasa a V-a * „Înneguratul început” de Lemony Snicket

Etichete

„Înneguratul început”, Editura Arthur, Jurnalul de lectură, Lemony Snicket, Lemony Snicket's A series of Unfortunate Events - Trailer

Dacă vă spun că era miezul nopții și Luca nu dorea cu nici un preț să se culce până nu termină cartea, veți spune că nu e ok. Da, știu! e școală, dar la noi, în săptămâna asta se învăță altfel. Și eu pe lângă copil. Așa că nu am considerat o tragedie că am decalat, ceva mai mult, ora de culcare.
„Înneguratul început” ne suna cunoscut încă de la primele rânduri și pe măsură ce înaintam cu lectura, am realizat că am văzut un film ecranizat după această carte. Interpretarea lui Jim Carrey este magistrală.

Dar asta nu a împiedicat cu nimic plăcerea de a citi, din contră, am realizat (mai ales Luca) cum anume se vede o carte prin ochii proprii și cum e să-ți fie zugrăvită de alții.
Cartea a sosit în casa noastră prin Clubul de lectură de la școală. Mai avem doar una singură de primit, la ofertele de la Club mă refer, și gata, vine vacanța!

Revenind la carte, mă bucură nespus plăcerea lui de a citi iar când prinde ceva care-i merge la suflet, are tendința de a terminaatunci, fără pauze. Probabil că asta ni se întâmplă tuturor dar din păcate timpul nu prea ne dă voie să facem chiar numai ce vrem.

Așadar, povestea celor trei orfani Baudelaire nu are cum să nu impresioneze.
O fetiță de paisprezece ani, Violet, cu un talent deosebit să inventeze și să construiască dispozitive, un băiat de doisprezece – Klaus, pasionat de lectură și Sunny de numai un anișor și un pic, primesc o veste cutremurătoare: conacul familiei este mistuit de un incendiu iar părinții lor nu reușesc să se salveze.
Vestea le este dată de domnul Poe, atunci când cei trei se jucau pe plaja Nisipurilor Nesărate iar din acest moment totul se schimbă. Ei stau pentru o perioadă la acest domn Poe, care era împuternicit să vegheze la averea lor până ce sora cea mare va împlini optsprezece ani. Dar cum părinții lăsaseră scris că cei trei trebuiau să aibă un tutore din familie, copiii ajung la un anume Conte Olaf, o catastrofă de om.
Peripețiile sunt multe și spectaculoase dar pentru asta va trebui să citiți cartea singuri pentru a nu vă știrbi din plăcere.
Un aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost acela a explicării anumitor cuvinte care apar în poveste chiar atunci. Nu există un dicționar la finalul cărții și nici vreo notă în josul paginii ci explicarea sensului corect a cuvântului respectiv se împletește în text.

– În ultima vreme am fost foarte agitat din pricina spectacolelor cu trupa de teatru și mi-e teamă că am fost cam inabordabil.
Cuvântul „inabordabil” care este minunat, însă nu descrie câtuși de puțin atitudinea Contelui Olaf față de copii. El înseamnă „de care nu te poți apropia” și ar putea să descrie pe cineva care, la o petrecere, stă într-un colț și nu vorbește cu nimeni. În niciun caz nu descrie pe cineva care dă un singur pat la trei persoane, le obligă pe acestea să facă munci îngrozitoare și le plesnește peste față. Există o mulțime de cuvinte pentru un astfel de om, dar „inabordabil” nu este unul dintre ele. (pag. 76)

Deasemenea, Luca a întâlnit aici ce anume înseamnă aliterație.

Conform Dex-ului – ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succed.
Ori lui Lemony Snicket îi plac jocurile de cuvinte: „Nisipurile Nesărate”, „Bulevardul Bulversat”, „Înneguratul început” vin să confirme acest lucru.

De un real folos ne-a fost și Jurnalul de lectură, unde am găsit tot soiul de întrebări și provocări propuse de Ioana Vîlcu. Le-am parcurs cu drag și spor. 🙂

Am comandat, deja, continuarea acestei aventuri. La cât de repede vine curierul, sunt convinsă că de Ziua Copilului, Luca va avea o mare surpriză. Nu știe că e tipărită și azi noapte își exprima regretul că are cine știe cât de așteptat. Și uite că nu va fi așa!
Ați apucat să citiți cartea? V-a plăcut?

Școlărel de clasa a V-a – „Istoria lui Răzvan” de Horia Corcheș

Etichete

Age of mytology, Editura Arthur, Ștefan ce Mare - Mic la stat, Horia Corcheș, istoria antică istoria de clasa a V-a, Istoria lui Răzvan, Istoria lui Răzvan - fragment video, mare la sfat - lectura autorului, Zeus

Am terminat cartea asta strașnică aproape odată cu terminarea anului școlar. Nu mi-am închipuit că poate fi atât de frumoasă așa cum mi-am dorit, din răsputeri, să găsesc o variantă care să facă înțeleasă  încâlcita istorie care se predă la clasă.
Chiar așa! Nu poate nimeni interveni pentru ca să se elimine această modalitate de a aduce în fața copiilor noțiunile legate de istorie? Aici e valabilă întrebarea și pentru geografie dar și pentru biologie.
În ceea ce ne privește, doamna de biologie a copilului este o profesoară care a reușit să-i atragă pe copii și să-i facă să îndrăgească materia predată de ea. E a nu știu câta oară când se dovedește că cel de la catedră are un rol atât de important încât poate determina un copil să îndrăgească ori urască o materie. Și poate că nu o urăște ci nu înțelege ce anume îi transmite.
Istoria de clasa a V-a e una foarte frumoasă dar greoaie, în care lumea antică dă năvală peste copiii de astăzi extrem de tehnologizați. Aceștia, la vârsat de 11 ani, nu înțeleg cum anume au reușit să trăiască oamenii de atunci, așa cum înțeleg ei această noțiune, dar mai ales de ce trebuie să memoreze atâtea denumiri și ani și … multele altele vechi de când lumea.
De-a lungul timpului eu am încercat să aduc în fața copiilor mei tot soiul de prezentări în care evenimentele istorice să fie pe înțelesul lor, să-i facă curioși.
Dacă primul meu băiat a fost fascinat de zei, de mitologie, jucând tot soiul de jocuri de strategie cum ar fi Zeus

și Age of Mythologys, din care a învățat firesc ce și cum a fost, Luca nu a avut aceleași preferințe trebuind să găsesc alte metode de a i le aduce în întâmpinare.

Pentru noi, istoria și geografia reprezintă adevărate pietre de încercare în procesul de învățare. Dar asta nu înseamnă că ne dăm bătuți!
În acest context, următoarea carte pe care Luca a ales-o pentru a fi citită a fost Istoria lui Răzvan, de Horia Corcheș, apărută la Editura Arthur. Nu a existat mare entuziasm atunci când a ales-o dar după primele rânduri starea s-a schimbat.
De ce? Pentru că aici, în această carte, istoria e altfel prezentată copiilor. Nu știu dacă poate fi un model de predare la clase dar, cu siguranță, reprezintă o alternativă prin care școlarul să privească diferit noțiunile respective.

Știu, nu este tratată istoria antică, cea pe care Luca a studiat-o anul acesta dar este un model și, dacă ne punem imaginația la încercare, putem lesne călători în trecut, așa cum face și personajul principal al cărții, Răzvan.

Așadar, în această carte acțiunea are loc în viitor, unul extrem de tehnologizat și care nu mai seamănă cu ceea ce trăim noi astăzi. Vechile forme de scriere, caietele, cărțile, sunt exponate de muzeu, dar Răzvan, descoperă în podul casei un cufăr în care sunt și niște caiete al bunucului (bunicului) său decedat. Dintre toate, cel mai tare i-a atras atenția caietul de istorie unde sunt relatate tot soiul de întâmplări din istoria românilor. O picătură de sânge căzută peste cerneala de pe caiet a făcut posibilă întoarcerea băiatului în timp. Și de aici începe toată aventura. Dar ce aventură!

Răzvan ține o corespondență electronică, sub formă de documente word, cu bunul lui prieten Sergiu, căruia îi împărtășește toate aventurile, emoțiile dar și învățămintele trase. În corespondența lor intervin, din când în când, și niște profesori – Istorescu, Grămătescu, Dexolescu, Literaturman- care analizează și scot în evidență greșelile celor doi copii.

Inițial, Răzvan își propune să se întâlnească cu un înțelept dar mai apoi uită de misiunea sa pentru alte scopuri mult mai personale.

Și finalul cărții este unul interesant, savurat de micul meu cititor.
Privind la testul pe care copilul l-a avut de dat la istorie, cea antică, acolo unde a avut de învățat despre tot imperiul Roman, mă gândesc ce bine ar fi fost să fi avut parte de niște incursiuni în timp. Sunt convinsă că altfel ar fi privit acțiunile lui Romulus și Remus, cei care în 753 î.H., pe malul fluviului Tibru, au întemeiat Roma.
Ori conflictele dintre Roma și Cartagina, cunoscute sub denumirea de războaie punice ar fi căpătat alte valențe. Dar totuși a avut noroc, asta pentru că în cartea scrisă de Horia Corcheș, Răzvan reușește să ajungă în timpul lui Burebista, pe care l-a vizitat după ce s-a întors dintr-o călătorie extrem de plicticoasă, de pe o insulă virtuală din Pacific. Și nu s-a oprit doar aici, reușind să ajungă să vorbească cu un dac de pe timpul lui Decebal și să aibă parte de ospitalitatea lui.

(…) observ că din direcția opusă se apropie o turmă de oi, mânată de la spate de un bărbat SOLID, Sergiulică, și cam spăimos, cu barba răvășită, cu părul lăsat în voie pe umăr. Cu o pelerină pe el ca o sperietoare din blană, de-ai fi zis că e un urs ascuns în blană de oaie.
…
– Stai colea, băiete, că îndată termin de băgat în țarc proastele astea (HAHAHA, așa le-a zis, PROASTELE astea) că așa-s ele, nu le prea duce mintea, și îi veni cu mine să îmi spui ce vânt te aduce pe aicea. Și ți-oi da să mănânci niște pastramă de oaie și să bei o cană de lapte. (pag. 67)

În încheiere, vă atașez un fragment din carte în lectura autorului. Spor la citit!

Școlărel de clasa a V-a – „Minciuni și spioni” de Rebecca Stead

Etichete

„Minciuni și spioni”, Editura Arthur, Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii

Printre ultimele sosite în biblioteca noastră, mai bine spus a lui Luca, via Clubul de lectură de la școală, se află și cartea Rebecăi Stead, „Minciuni și spioni”.
Așa că nu a mai stat pe gânduri și curiozitatea l-a împins spre lectură dar și spre prima lui recenzie de carte. Până va veni momentul să aibă un blog personal, îl găzduiesc la sectorul lui adică „Școlărel de clasa a V-a”.
Așadar, Luca povestește…

În cartea „Minciuni și spioni” este vorba despre un băiețel de clasa VII-a pe care-l cheamă Georges dar lumea îl batjocorea Gorgeous (Minunatul). George avusese un prieten pe nume Jason, de fapt singurul lui prieten, care din nefericire s-a mutat în alt oraș. Cum era un copil mai retras, a rămas singur nereușind a-și face alt prieten.

La un moment dat în viața lui intră Safer, un băiețel care locuia în același bloc cu el dar care nu mergea la școală, învățând acasă. Ușor – ușor între cei doi băieți se leagă o prietenie.
Se hotărăsc să facă un Club de spionaj iar personajul pe care îl aleg spre a-l urmări este domnul X, un bărbat care locuia la etajul al patrulea din același bloc. L-au ales pentru că îl considerau un om ciudat, care are multe de ascuns.
Prin diferite tehnici, cei doi detectivi ajung să cunoască mai multe despre vecinul lor. Dar, din păcate, Georges nu știa secretul lui Safer care, de fapt, lucra pentru misteriosul domn, ajutându-l să-și ducă hainele la curățat dar și să-i plimbe cățelul.
În final se dovedește că cel pândit nu avea nimic de ascuns fiind un om normal. Poate vă întrebați dacă cei doi băieți au rămas prieteni, având în vedere faptul că Safer s-a dovedit a fi un mincinos. Dar nu! Georges l-a iertat pentru că, în definitiv, era vorba doar de-un joc și a considerat că Safer mai merită o șansă.
O carte despre prietenie și încredere peste care, dacă nu aveți altă alternativă, vă puteți apleca.

Școlărel de clasa a V-a – „Brian’s return” de Gary Paulsen

Etichete

Brian's Hunt (A Hatchet Adventure), Brian's Winter (A Hatchet Adventure), Brian's_Return_Novel_Study_Preview, Editura Arthur, The River (A Hatchet Adventure), Toporișca de Gary Paulsen

Nu a trecut mult de când a sosit coletul mult așteptat de la bookss expres iar în el, aștepta frumos împachetată continuarea aventurii lui Brian. Pentru că aceste cărți nu au apărut, încă, în limba română, am ales (și bine am făcut) să le achiziționăm în limba lor originală și  să ne bucurăm de ceea ce ne oferă.                                  

Pentru cei care nu au făcut cunoștință cu Brian, eroul seriei, pot spune că aventura lui începe în „Toporișca” și continuă cu Brian’s Winter (A Hatchet Adventure), The River (A Hatchet Adventure). Despre toate am scris pentru a vă convinge că trebuie să le citiți așa cum trebuie să faceți cunoștință cu acest minunat personaj.                          

Am așteptat cu nerăbdare să vedem care este finalul aventurii micului temerar și ce anume dorește autorul să aducă în fața cititorului. Cartea am citit-o separat, asta pentru a nu-i răpi copilului plăcerea de a lectura în limba engleză. Și am aflat și asta dar și că mai există o carte, pe numele ei  Brian’s Hunt (A Hatchet Adventure). Am și pus-o deja pe listă și acum așteptăm să apară.

Dar să revin la Brian’s Return. Știm din Brian’s Winter că băiatul a reușit să se descurce cu brio în sălbăticie în ciuda venirii  înghețului, cu toate neajunsurile lui. A fost salvat iar la reîntoarcerea acasă lucrurile nu au decurs așa cum și-ar fi dorit și sperat. După ce uimirea și înteresul semenilor săi a scăzut, copilul nu și-a găsit liniștea dar mai grav, rostul.

But sports and shooting electronic bullets or rays at imaginary enemies that clomped across screens seemed silly, pale in comparison to what his real lifehas been like: having moose attack him, living on the edge of starving, living only because his thinking, his brain, kept him alive. He couldn’t get into the games, couldn’t belive them. It was the same with the people who made up extreme sports just to prove  they could do it. Rock climbers,  radical skateboarders, wilderness programs that were supposed to toughen up city kids-rich kids-and make them better people. All games.
…
He sought solitude. Even when he was in a group, nodding and smiling and talking, he was alone in his mind. (pag. 6)

Cei la care a fost dus pentru a primi ajutor nu l-au înțeles iar  un conflict iscat cu niște colegi și care s-a lăsat cu o bătaie, l-au trimis, din nou, pe Brian la psiholog.

Dar de data asta băiatul a avut noroc fiindcă cel la care a ajuns s-a dovedit a fi în stare să-l înțeleagă, ba și mai mult, să-l ajute.

Caleb Lancaster – Family Counseling era un bărbat orb, solid, de culoare. Brian nu și-a dat seama de la început de faptul că era nevăzător iar vizita lui a început sub semnul deznădejdii, asta pentru că era convins că acest nou psiholog se va alătura celorlalți.
A rămas uimit când a fost rugat să povestească ceva din aventura lui din sălbăticie iar băiatul a ales să-i vorbească despre asfințitul de vis pe care l-a trăit în iarna cumplită.

He tried to tell Caleb everything about the sunset every color, every shade, the small sounds of the ice crack-singing on the lake, the hiss of the cold sky, the rustle of powder snow settling.
Told it all and when he was done he looked across the desk and saw Caleb was crying. (pag. 21)

În ședințele care au urmat și pentru care Caleb nu a dorit a fi recompensat, Brian a avut ocazia să povestească multitudinea de întâmplări și trăiri unice cărora a trebuit să le facă față, singur fiind. Între cei doi s-a înfiripat o prietenie tămăduitoare. Iar Brian a înțeles că

It was a dream of getting ready. Always that – getting ready. Ready to go back. Ready to go… home. To go home to the woods and find… he didn’t now what. To find himself, something about himself. (pag. 29)

„I’ll write”, he promised when he was loose.
„Tell me everything,” Caleb said. „Tell me about light and colors. All of it…”
„I will.” He paused. „I don’t know how to thank you.”
Caleb smiled. „You already have. Just write.” (pag. 39)

Brian și-a pregătit bagajul iar aici a ținut cont de întâmplările anterioare. Lista lui a arătat așa:

canoe
straight bow
knife
hatchet
books, compact 2-volume set of the complete works of Shakespeare. Definitive guide, with pictures, of edible plants, nuts and berries of the north woods.
Interesantă este discuția pe care a avut-o cu Caleb, atunci când a venit vorba de cărți.

Who is the greatest writer of all?
Brian had been stumped until Caleb told him.
Shakespeare.
I’ve never been able to read him.
Well then, now is a good time to start, Caleb said. And when you do, read aloud.
Even alone?
It’s easier to understand. They’re plays, meant to read aloud. Just try it. (pag. 54)

camping gear and supplies

2-man tent
sleeping bag
2 pots, 2 quart plastic water container
a container of salt in a plastic bag
3 boxes sugar cubes in a plastic bag
tea
vitamin C tablets and 3 bottles of multiple vitamins
25 pound bag brown rice
a small, basic first aid fit
clothing

Și a plecat! Și așa de frumos este descris că pleacă și cititorul odată cu el. Și avem parte de alte întâmplări care ne țin cu sufletul la gură.

Nu vreau să ratez a vă prezenta cum anume l-a găsit Brian pe Shakespeare, atunci când întâlnirea a avut loc pe malul lacului, în mijlocul naturii. Ar fi bine să citim de două, trei sau chiar mai multe ori aceste rânduri pentru că transmit ceva esențial.

După ce am terminat cartea, amândoi, am căutat, și găsit, un material pe care Luca să lucreze. Îl atașez mai jos în speranța că mai sunt doritori. 🙂

Brian’s_Return_Novel_Study_Preview

O altă poveste care ne-a mers la suflet și pe care vă invităm să n-o ratați. Zău că merită!

Școlărel de clasa a V-a – Atunci când te bucuri de lucruri mărunte și de gesturi tandre

Etichete

„The river” de Gary Paulsen. Continuarea unei aventuri care te ține cu sufletul la gură, books express, Brian's return de Gary Paulsen, determinare și speranță, Din 7 în 7 Holly Goldberg Sloan, Editura Arthur, Și peste Brian a venit iarna. „Brian’s winter” de Gary Paulsen, o carte despre supraviețuire, O serie de evenimente nefericite I. Înneguratul început, Povestea Ellei de Gail Carson Levine, Toporișca de Gary Paulsen, Whizzpopping joke book a lui Roald Dahl

Sunt un om căruia îi plac bucuriile mărunte. Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile pentru care mulți dintre semenii mei nici nu ridică ochii ori nu schițează nici un gest.
Ador florile de câmp și nimic nu-mi face mai multe globule roșii ca o mână proaspăt cosită prin care s-au rătăcit vreo două-trei margarete, câteva spice de grâu și un ciulin. Nu voi uita niciodată găleata de flori de câmp pe care am primit-o la o aniversare. A fost ceva divin!
Mă bucur de lucruri mărunte dar care sunt oferite din suflet. Mă bucură o vorbă și-mi poate da un tonus excelent pentru o întreagă zi. La fel mă poate mâhni dacă e aruncată gratuit, nejustificat.
Bucuria mea atunci când sunt în fața acestor gesturi este sinceră, radiantă și molipsitoare. Am observat că și fii mei se bucură din suflet dacă primesc un flecușteț iar asta confirmă că au stat mult pe lângă mine.
Cărțile le-am iubit dintotdeauna și singurul regret pe care-l am este că nu a fost cineva care să mă îndrume, la momentul oportun, în direcția asta. Poate lucrurile ar fi stat altfel. Asta m-a determinat să adopt atitudinea de acum față de fii mei dar și față de alți copii pe care soarta mi-i scoate în cale.
Azi a venit curierul. Vine săptămânal dar azi a avut ceva special pentru că acest colet a fost îndelung așteptat.
Ador modul în care librarul alege să vină în întâmpinarea cititorului. Este atât de importantă prezentarea și nu necesită o cheltuială majoră. Dar buburuza, cele câteva rânduri vorbesc de la sine, se citesc în fața celui care îmbrățișează coletul. Pentru că da, de fiecare dată l-am îmbrățișat!                              

Despre Whizzpopping joke book a lui Roald Dahl, deja s-a citit, discutat, analizat pentru că doamna de engleză a fost alături de copil. Voi scrie în zilele următoare despre cum a fost primită cartea de copil.

A mai sosit și Brian’s return de Gary Paulsen. Mai e nevoie să rostesc nerăbdare cu care o s-o citim? Cu atât mai mult că este a treia carte din serie, în limba engleză, iar prima este „Toporișca” pe care am citit-o în limba română. Am scris despre ele și dacă doriți, puteți vedea despre ce este vorba accesând link-urile de mai jos.

„Toporișca” de Gary Paulsen, o carte despre supraviețuire, determinare și speranță

„The river” de Gary Paulsen. Continuarea unei aventuri care te ține cu sufletul la gură

Și peste Brian a venit iarna. „Brian’s winter” de Gary Paulsen

Abia aștept să vă povestesc și despre asta.

Tot astăzi, la școală, au venit cărțile de la clubul de lectură. Editura Arthur să trăiască! Titlurile pe care le primim, întregind colecția noastră, sunt:

Din 7 în 7 Holly Goldberg Sloan

Povestea Ellei de Gail Carson Levine

O serie de evenimente nefericite I. Înneguratul început Lemony Snicket

În seara asta, după baie, Luca a savurat ceaiul trimis de librarul nostru. Îi mulțumim frumos, pentru răsfăț! Ce mod mai plăcut de a începe un weekend puteam avea?

Școlărel de clasa a -V-a – „Războiul care mi-a schimbat viața” de Kimberly Brubaker Bradley

Etichete

„Războiul care mi-a schimbat viața”, Editura Arthur, fișier cartoline în limba română, Kimberly Brubaker Bradley, penguin.com/wp-content/uploads/2015/03/WarThatSavedMyLife_Guide_15_4p_LR.pdf, Quiz „The war that saved my life” - video, The_War_That_Saved_My_Life_Novel_Study_Preview.pdf

Atunci când te gândești la război îți vin în minte numai nenorociri. Oamenii sunt dezrădăcinați pentru a se feri din calea bombardamentelor; mor tații, soții, frații pe câmpul de luptă; foametea și bolile se strecoară în cât mai multe case iar tristețea este copleșitoare.

Dar iată că, în cartea sa „Războiul care mi-a salvat viața”, Kimberly Brubaker Bradley reușește să ne arate o altă față a ceea ce poate aduce un război.
Ada este o fetiță care trăiește alături de mama și fratele ei în niște condiții mizere. Oloagă de-un picior și umilită zi de zi de mama sa, ea nu are voie să părăsească camera apartamentului în care stă. Nu se poate deplasa decât târându-se iar universul ei este Jamie, frățiorul mai mic. El are voie să părăsească casa, așa povestindu-i și surioarei lui câte ceva din lumea de dincolo de fereastră.

Pentru că-i era foarte frică să rămână singură în casă, Ada se hotărăște să învețe să meargă fără a spune nimănui (nici măcar lui Jamie) pentru ca atunci când va fi nevoie să o poată face.
Ocazia nu întârzie să apară, atunci când, din cauza amenințării orașului cu bombe, copiii sunt duși în locuri ferite și sigure. Jamie se regăsește pe o listă dar Ada, nu!, asta pentru că nu știa nimeni de existența ei. Fetița hotărăște să plece cu el, ceea ce-i va schimba viața.

Jamie s-a făcut alb la față. A deschis gura să zică ceva, dar eu am clătinat tare din cap și a tăcut. După ce-a plecat mama, s-a aruncat la mine în brațe.
– Nu-ți face griji, am zis, legănându-l.
Nu-mi era teamă. Eram recunoscătoare că petrecusem vara așa cum o petrecusem.
– Tu află unde trebuie să mergem și la ce oră să fin acolo, i-am spus. O să plecăm împreună, ai să vezi. (pag. 19)

Nu ai cum trece cu vederea comportamentul mamei, tatăl lipsind, aceasta fiind singura care avea grijă de cei doi copii, asta pentru că e un fel de-a spune că avea grijă pentru că asta nu se întâmpla. Ada era cea care îl hrănea pe cel mic, lăsându-se pe ea. Starea lor de sănătate era precară fiind doi copii care sufereau de foame. Erau nespălați, plini de bube și răni, iar hainele de pe ei, zdrențuite.

În așa stare ajung în care domnișoarei Smith, după ce în careul din gară nimeni nu i-a strigat dar nici dorit. Cea care se ocupa de distribuția refugiaților, Lady Thorton, îi duce la Susan, singura care nu primise nici un copil. Chiar dacă și-a manifestat îngrijorarea încă de când i-a văzut, spunând că nu știe cum se îngrijesc copiii, domnișoara Smith a dat dovadă de un devotament și comportament exemplar. Educația primită și mediul în care fusese crescută au făcut ca lucrurile să se desfășoare așa.

Încetul cu încetul ea și-a luat în serios rolul de tutore și le-a oferit copiilor o viață cum aceștia nu credeau să existe. Impresionant este faptul că Ada, izolată fiind în camera din bloc, avea un vocabular extrem de redus neștiind lucruri elementare de care nu contenea să se uimească.
Bunăoară, nu avea cunoștință de existența ierbii cât despre soare, acesta nu o mângâiase niciodată pe obraji. Nu știa ce sunt aceia ochelari dar nici ce este un ac și la ce se folosește. Nu cunoștea nici data de naștere a ei și a fratelui ca să nu mai pomenesc de citit și scris.
Ușor, ușor, domnișoara Susan îi învață toate cele necesare dar mai ales îi hrănește corespunzător și-i îngrijește. Le face baie în fiecare zi, îi piaptănă, le unge bubele care-i mâncau atât de mult, rănile de pe corp, le cumpără haine noi, pijamale și papuci. În fiecare seară le citește povești chiar dacă, la început, întâmpină rezistență din partea copiilor.
Dacă cel mic plânge seară de seară după mamă, Ada este înnebunită că ar putea ajunge, din nou, în grija mamei sale.
Cea mai mare bucurie a Adei este prezența lui Untișor, un ponei, pe care învață cum să-l îngrijească dar mai ales, cum să-l călărească. Se stabilește o legătură minunată între cei doi, poneiul ajutând-o să se deplaseze mai ușor dar și să-și dezvolte musculatura atrofiată din cauza inactivității.
Este minunat, cititor fiind, să vezi cum poate învăța un copil mare tot ceea ce tu deprinzi  din fragedă pruncie fără să-ți dai seama. Luca a avut diferite manifestări de la furie la bucurie atunci când povestea a căpătat mai multă substanță.
Ca mamă, nu m-am putut întreba cum poate o altă mamă să aibă așa un comportament. E inuman să tratezi așa puiul căruia i-ai dat viață cu atât mai mult cu cât el are o diformitate pentru care nu este vinovat. Tristă parte!
E dureros și să vezi cum în ciuda multora scrisori pe care Ada le-a trimis mamei ei pentru a-i cere acordul necesar efectuării operației, aceasta din urmă nu a catadicsit să-i trimită nici un răspuns.
Chiar dacă are multe temeri, Ada și fratele ei prosperă în Kent iar fata e uimită să afle că nimeni nu o desconsideră pentru diformitatea ei.

E cale lungă de la piciorul meu olog până la creier (pag. 254)

obișnuia să-i spună adesea Susan și asta mult a mai ajutat-o pe Ada.

Devine tot mai puternică și mai încrezătoare pentru că bănuia că ceea ce va urma nu va fi ușor de gestionat: confruntarea cu mama sa, care apare atunci când se aștepta mai puțin.

-Tu cine ești?
Nu mă recunoștea.
(…)
-Sunt Ada, am zis.
Când și-a dat seama cine eram, expresia i s-a transformat în furie.
-Ce naiba înseamnă asta? a zis. Cine te crezi?
Jamie o ținea de mână pe mama. Jamie părea plin de speranță.
-Umbli călare! a zis mama. Prințesa Margaret, asta ești acum?
(…)
-Vrei să te operezi, așa-i? a zis mama.
Mi-a sărit inima din piept.
-Îmi pot repara piciorul. Doctorul a spus…
-Pot, pe naiba! a zis mama. Ce să repare la piciorul ăla? Mai întâi primesc o scrisoare că tre să dau bani la guvern pentru că mi-a luat copiii, nouăsprezece șilingi pe săptămână, iar guvernul vrea să-i plătesc…
-Nu te obligă nimeni, s-a amestecat Susan.
– … și pe urmă vine asta. Scrisoarea trimisă la altă adresă, da am primit-o ca să văd că are cineva obrazu gros să-mi spună mie ce să fac cu copiii mei! Și-acu dau de tine, gătită, călare pe cal și cu nasu-n vânt, purtându-te de parcă ai fi mai bună ca oricine…
– Nu, mamă, am zis.
– … ca și cum ai fi tu mai bună ca mine!
(…)
Susan a încercat să-i explice ceva. Mama s-a întors și a fulgerat-o cu privirea.
– Îmi spui tu mie că nu pot să-mi iau propriii copii? Tu? O putoare care stă într-o casă cu fițe?
Mama a ținut-o tot așa, făcând-o pe Susan în toate felurile. (pag. 264)

La final, la noi, s-a lăsat cu lacrimi și poate a fost mai bine așa. Am vorbit mult în faptul serii, înainte de culcare, despre frații ăștia, despre părinți și felul lor de-a fi, despre nenorocul unora de-a veni pe lume în familii nepotrivite și despre câte și mai câte. Ne-am îmbrățișat și mărturisit iubirea, pentru a nu mai știu câta oară și ne-am bucurat de viața noastră liniștită și fericită.
Zilele ce au urmat au fost destinate unei analize mai amănunțite, de data asta făcută în limba engleză. De ajutor mi-au fost niște materiale de pe internet.
Adresa quiz-ului o găsiți aici, dacă doriți să-l completați.

S-a mai greșit, pe ici pe colo, dar pe mine m-a interesat mai mult exercițiul de citire și răspunsurile care au fost date.

Un alt material pe care l-am lucrat alături de Luca a fost unul în care s-a întâlnit cu sinonime și antonime, întrebări, anagrame dar și un storyboard. Le puteți lucra și voi dacă doriți.

The War That Saved My Life

Deasemenea, nouă ne-a fost de ajutor și materialul de mai jos.

AN EDUCATOR’S GUIDE TO The War That Saved My Life

Am făcut și cartolinele în limba română, acolo unde veți găsi întrebări legate de poveste. Sunt multe dar așa de frumoase. Să le folosiți sănătoși! Mai există și necompletate asta pentru a o face voi dacă considerați necesar.

Cartoline limba română Războiul care…

How „The War Saved My Life” may seem like a bombastic title, but it’s certainly true for this brave, smart girl whose heart and mind open like a flower in this lovely novel.

 

Școlărel de clasa a V-a – „Punci cu porunci” sau cum am continuat noi să fim în lumea lui Michael Ende

Etichete

„Satanarheologenialcooligocenul Punci cu porunci”, cartoline-punci-cu-porunci, Editura Arthur, Jurnalul de lecturi Editura Arthur, Punci cu porunci cap.45 - video

Poate veți întreba: de ce noi? Pentru că le citim amândoi, numai așa putând face cartolinele sau încropi o joacă pentru a vedea dacă e cât mai mult înțeles. Mai sunt titluri pe care le știu de la Răzvan, citindu-le atunci când era el la vârsta gimnaziului. Dar acum, cu avalanșa asta de cărți, una mai frumoasă ca alta, citim într-un ritm destul de susținut ceea ce-i foarte plăcut.

„Satanarheologenialcooligocenul Punci cu porunci” reeditată la Editura Arthur  îl are ca autor pe Michael Ende, de care tocmai ne despărțisem. Atunci, trăisem alături de Momo și Domnii cenușii despre care am scris aici. Înainte de Momo a fost „Povestea fără sfârșit” dată ca temă la lectură, la clasă. Detalii puteți vedea aici.

Am intrat în alt registru al acestui minunat autor, iar după spusele lui:

S-ar putea ca, dintre toate cărțile mele, aceasta să fie cea mai veselă

Este o poveste în care lupta dintre bine și rău triumfă în favoarea binelui iar protagoniștii sunt doi vrăjitori și animalele lor. Nu pot spune de companie pentru că din desfășurarea evenimentelor nu asta reiese. Poate doar parțial!

Așadar, acestea sunt cele patru personaje principale aflate în centrul atenție, pe parcursul cărții mai apărând doar alte două:
Ascaride Maledictus cel care venea din partea Domnului Ministru al Întunecimilor Externe pentru a-i transmite lui Erezinus hotărârea ministrului
Sfântul Silvestru, cel care îi ajută pe corbul Jakob și motanul Moritz să capete antidotul necesar contracarării acțiunii punciului.

Cum spuneam, Ascaride vine în jurul orei cinci a ultimei zile din an, pentru a-i transmite lui Erezinus că va trebui să dea socoteală că nu a îndeplinit norma de „Fapte rele”. De aceeași pedeapsă este înștiințată și Tyrannja Vamperl, mătușa lui, care pentru a scăpa de pedeapsă a ticluit un plan. Ea este în posesia unei bucăți dintr-un sul de pergament care conținea rețeta unui punci ce ar fi scutit-o de toate neplăcerile. Numai că, cealaltă bucată de pergament era la Erezinus, acesta neștiind de fapt ce comoară are în posesie.                                                     

Tyrannja credea că vine neanunțată dar Erezinus și Maurizio știau de asta pentru că a avut grijă corbul Jakob. Important este de spus că cele două animale erau trimise de Consiliul Suprem al Animalelor pentru a supraveghea activitatea vrăjitorilor. Pentru că timpul rămas până la miezul nopții era extrem de scurt, cei doi magicieni ajung la o înțelegere, aceea de a întregi sulul de pergament necesar confecționării punciului.
Și urmează o întreagă nebunie plină de incantații și manevre foarte periculoase. Traducerea făcută de Nora Iuga merită o plecăciune.
În timpul cât cei doi malefici confecționează punciul, Jakob și Maurizio pleacă spre Turnul Marelui Munster pentru a trage clopotele, înainte de miezul nopții. Și ei trec prin tot soiul de aventuri, pentru ca la final să găsească o rezolvare nemai rămânând decât să o pună în aplicare.

Sunt minunate jocurile de cuvinte pe care aceștia le spun în incantații, după ce beau din punci și se îmbată.

O carte plină de umor și situații palpitante care nu te lasă nici o clipă să te plictisești și al cărui final este imprevizibil.

După ce lectura a fost terminată am mai zăbovit pe marginea ei pentru a vedea ce ne-a plăcut și ce nu, ce-am fi schimbat sau cum ar fi fost dacă… . Exerciții minunate demne de luat în seamă. Nu au lipsit nici cartolinele cu întrebări legate de poveste dar nici activitatea din Jurnalul de lecturi, pe care de data asta l-am avut. Aveți mai jos fișierul în care găsiți aceste cartoline. Este și o cartolină necompletată pe care, dacă doriți, o puteți multiplica și folosi pentru a pune alte întrebări legate de text.

cartoline-punci-cu-porunci

Și în Jurnalul de lecturi a fost o plăcere de a lucra și citi pentru că îndrumător este Vlad Zografi, scriitor român. El pune problema în așa fel, încât te invită să continui povestea dar și să înțelegi anumite nuanțe ale textului.

Rămâne acum ca tu să-ți dai cu părerea despre cartea asta, să scrii aici, mai departe, cum o vezi, ce ți-a plăcut și ce nu, fiindcă, până la urmă, tu, cititorule, ești adevăratul stăpân al cărții – o stăpânești în mintea ta ca pe o bucată de plastilină cu care faci ce vrei.
Vlad Zografi

Școlărel în clala a V-a – „Dragă domnule Henshaw” sau cum să porți o corespondență constructivă

Etichete

„Dragă domnule Henshaw” - Primele scrisori - video, Beverly Cleary, Cartoline-dmh-romana, classic yellow, dearmrhenshawnovelstudyfreebie, dearmrhenshawstudentnovelstudypacket, Dragă domnule Henshaw, Editura Arthur, literatură pentru copii

O carte extrem de utilă, Dragă domnule Henshaw, din care se pot învăța foarte multe, chiar din debutul ei.
Copilul poate lesne observa greșelile de ortografie pe care le face micul școlar, aflat atunci în clasa a II-a, dar care nu-l opresc din demersul său. E minunat acest exercițiu, de a coresponda cu cineva, puțin probabil să se mai petreacă în zilele noastre. Dacă mai ai și un soft care să-ți corecteze automat textul, nu prea înveți nimic.

Pe măsură ce se adună scrisorile, cititorul va observa că și greșelile copilului dispar, ceea ce te face să înțelegi că numai insistând vei rezolva neajunsul.

Dar cine este cel care scrie scrisorile și cel care răspunde?
Leigh Boots este un băiat în clasa a II-a care este impresionat de cartea citită de doamna învățătoare. Numele cărții este „Cum să distrezi un câine” și este semnată de Boyd Henshaw. Atât de mult i-a plăcut, că a citit-o de multe ori dar a și lucrat pe marginea ei (vezi unde-i povestește de dioramă).
Când a ajuns în clasa a șasea, micul Leigh a primit ca temă un referat despre un scriitor, asta pentru a-și îmbunătăți abilitățile de scriere. Cui avea să-i trimită băiatul întrebările dacă nu celui care a scris cartea preferat?
Și așa, l-a rugat să-i răspundă la zece întrebări.
Leigh trăiește alături de părinții lui într-o casă pe roți, adică o rulotă. Spațiul strâmt nu le permite multe lucruri dar copilul este mulțumit așa.
Tatăl este șofer pe camion iar mama cea care are grijă de copil. Ea îl supraveghează și atunci când găsește scrisoarea cu întrebările adresate scriitorului îl „forțează” să răspundă.

Mama mă tot bate la cap în legătură cu întrebările tale prostești. Zice că, dacă vreau cu adevărat să ajung scriitor, trebuie să-ți urmez sfaturile. Ar trebui să citesc, să privesc, să ascult, să gândesc, să scriu. Zice că cea mai bună metodă de a începe e să-mi pun fundul pe scaun și să-ți răspund la întrebări și s-o fac pe larg. Așa că poftim.(pag. 20)

Și băiatul, mai mult împins de la spate, începe să comunice, în scris, cu preferatul lui. Atunci când se oprește din demers, mama are ac de cojocul lui.

N-aveam de gând să-ți mai răspund la nici o întrebare, dar mama nu vrea să ducă televizorul la reparat pentru că spune că-mi face creierul să mucegăiască. Sunt în vacanța de Ziua Recunoștinței și mă plictisesc atât de tare, încât m-am gândit să-ți mai răspund la câteva dintre întrebările tale mucegăite cu creierul meu mucegăit. (pag. 22)

Și așa, corespondența înlesnește o legătură frumoasă, scriitorul devenind confidentul copilului. El este părtaș la toate transformările ce apar în viața elevului și chiar dacă nu-i răspunde decât rar, băiatul pune mare preț pe sfaturile lui.

Veți găsi în povestea asta tot felul de situații cu care se poate confrunta un copil iar rezolvarea lor poate vă va ajuta. Mama lui Leigh dă dovadă de multă înțelepciune în relația pe care o are cu tatăl copilului, chiar dacă la un moment dat drumurile lor se despart. Ea rămâne cu băiatul iar tatăl păstrează câinele, pe Bandit, de care am uitat să pomenesc până acum. 😉
Finalul este unul frumos și vă las să-l descoperiți singuri.

Ca și-n alte dăți, nu am dorit să las povestea doar citită ci să mai vorbim puțin pe marginea ei. Și pentru că a fost și ea cu noi în călătorie la Brașov, a fost auzită și de cele două fetițe pe care le-am vizitat. Am avut norocul ca cea mare să ne poată da caietul de lectură pe care-l avea de la școală, caiet în care erau mai multe întrebări legate de cartea asta.

Pentru că la școala lui Luca abia acum s-a intrat în clubul de lectură, cel înlesnit de Editura Arthur, nu avem decât un singur caiet de acest gen dar în el negăsindu-se povestea de față. Numai că Mara fiind înscrisă de mai multă vreme în club, îl avea și așa am ajuns să lucrăm și noi pe el. A fost atât de frumos! Trei copii, de vârste diferite, care comentează același text.                                           

Ajunși acasă, am confecționat celebrele noastre cartoline și am mai pus de-o vorbă.

Atașez fișierul în care găsiți aceste cartoline. Le puteți printa și lamina pentru ca mai apoi, cu ajutorul lor, să puteți face o activitate la clasă.

cartoline-dmh-romana

Pe lângă materialele confecționate de mine, am mai căutat, găsit și tipărit materiale în limba engleză. Noi am lucrat pe ele și nu a fost rău. Puteți încerca și voi. 🙂

dearmrhenshawnovelstudyfreebie

dearmrhenshawstudentnovelstudypacket

Cam asta despre Leigh și corespondența lui. Cine știe, poate va avea și Luca, la un moment dat, această ocazie.