Machete didactice – Cerul sub care trăim

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machetă nor cu vânt, machetă picături de ploaie, machetă sistemul solar, pictură pe polistiren

Nu cred că există zi în care eu să nu privesc cerul. O obișnuință la fel ca spălatul pe dinți. 🙂
Am citit undeva, nu mai știu unde, că sunt oameni care nu ridică ochii spre cer. Dar, oare, și-au pus ei vreodată întrebarea cât pierd?
Mă gândesc că nu a avut cine să-i îndrume să folosească și această supapă, asta pentru că imaginile pe care le oferă cerul și norii lui sunt tămăduitoare.
Sunt zile, ca cea de astăzi, în care cerul a fost curat, curat și de un albastru ce aducea cu cel de la Voroneț. Foarte frumos dar răcoare, nu ca-ntr-o zi de vară, atunci când căldura îți mângâie obrajii și alintă nasul.
La finalul săptămânii am prins un cer superb, e drept că nu aici ci la capitală, iar pentru că nu puteam rata așa ceva, am oprit și am fotografiat pe-ndelete.

Ba, la un moment dat a apărut și o gaură-n cer că nici n-am zis că nu avem vizitatori.

De aceea îmi place peste măsură să călătoresc cu avionul pentru că știu că de acolo, de sus, imaginile sunt și mai spectaculoase. Am avut plăcerea de a prinde apusuri și răsărituri care m-au teleportat în alte lumi.

Ah! apropo de alte lumi; oare cum o fi cerul lor de acolo? Până când va veni cineva de pe Marte ori Venus, nu putem decât să ne imaginăm și când vine vorba de imaginație, limite nu există.

Aveți momente în care țopăiți prin galaxii? Dar cu capul în nori, mai sunteți?

Machete didactice – Începuturi noi

Etichete

macheta stup, machete didactice, machete polistiren, machetă albină cu găletușă cu miere, machetă nor cu vânt, machetă nor şi fulger, machetă soare cu coroniță de flori

Mulți dintre noi intrăm de mâine în altă dimensiune, asta pentru că școala aduce cu ea o sumedenie de provocări.
În calitate de părinte, grijile sunt pe mai multe paliere și e destul de greu să jonglezi cu toate cele care se vor petrece. Pe unele le preconizezi, la altele nu te gândești. Intervin în ecuația fiecărei familii, fie ea monoparentală, necunoscute al dracului de greu de rezolvat. Sunt momente când reușești dar există și praguri pe care te căznești să le sari la braț cu copilul. Detenta trebuie să fie mare dar și coordonarea pentru că la școală e bine să fiți în tandem. Mama (sau tatăl în unele cazuri) ar trebui să fie suportul, sprijinul și trambulina copilului; să-l încurajeze și să aplaneze conflictele. Se știe că la aceste vârste, copiii au temperamente pe care uneori doar părinții le înțeleg. Așadar, comunicarea dintre părinte și copil face foarte bine și școlii, adică comportamentului de la școală.
Atunci când pornim la drum suntem așa, ca niște albinuțe care muncim pentru a aduna în stup (a se citi minte și suflet). Pe parcursul unui an întreg cauți să-ți ostoiești setea de cunoaștere și școala trebuie să fie un înlesnitor. Din punctul meu de vedere acasă e baza iar educatorii, învățătorii, profesorii trasează tușele prin prisma profesioniștilor care sunt.

Bunele intenții și dorința este mare, iar la nivel declarativ se spun multe la aceste începuturi. Dar timpul mai șterge și temperează elanul și aici iar trebui să intervină părintele. Și vin vremuri care arată așa, ca mai jos. 😦

Din fericire sunt doar perioade. Și cine încurajează copilul? Mama, tata, învățătorul, profesorii, colegii.  Iar la final tabloul ar trebui să arate așa; solar, colorat, luminos, armonios, proaspăt.

Un an școlar firesc, normal, constructiv, de povestit mai târziu!