Da, nu ai cum spune că nu-ți plac anotimpurile! Tocmai datorită diversității și bogăției lor este practic imposibil să nu vibrezi la ceva. Ori, nu în asta constă fantezia și creativitatea lor?
Să ne bucurăm de toate sau, după gust, de fiecare în parte!
Dimensiunea machetelor este de 40 de centimetri, în diametru.
Azi a căzut o ninsoare proaspătă și bogată. Am ieșit în curte cu tata, să facem un om de zăpadă: am adunat zăpadă multă, am bătucit-o bine cu mâinile cu mănuși și am rostogolit doi bulgări mari, apoi i-am ridicat unul peste altul. Deasupra lor am așezat un bulgăre mai mic, capul, în care am scormonit cu degetele niște plete cârlionțate. Tata i-a sculptat umeri și brațe, i-a modelat chipul și un clop ascuțit peste plete. Eu i-am fixat ochii de cărbune, nasul de morcov, pentru că stă în frig, iar hainele de pe el le-am încheiat tot cu cărbuni rotunzi. Apoi tata a adus o mătură de nuiele să i-o pună în brațe, așa cum au toți oamenii de zăpadă, dar mie îmi plăcea foarte mult să mătur, așa că am strigat:
-Dă-mi mie mătura! Eu sunt Omul de Zăpadă!
Tata a ripostat:
-Oi fi având tu nas roșu, dar… eu sunt Omul de Zăpadă!
Bunicul, care curățase trotuarul din fața casei și trecea chiar atunci prin curte, a intervenit:
-Uite, eu am plete albe și haina plină de chiciură. Așa că eu sunt Omul de Zăpadă!
Am rămas tăcuți, privind la bunicul… la Omul de Zăpadă… când deodată am auzit-o pe mama strigând:
– Ba eu sunt Omul de Zăpadă! Întârziase, ca să se îmbrace mai călduros, și într-adevăr ea semăna cel mai mult cu Omul de Zăpadă, pentru că burta ei, în care știam că stătea fratele meu, arăta ca un bulgăre mare.
Omul de Zăpadă s-a înroșit de mânie:
-Gata cu cearta că m-ați asurzit! Eu sunt Omul de Zăpadă și nimeni altul!
Tata a ridicat brațele către noi într-un gest prin care arăta că se dă bătut și i-a predat mătura iar noi am intrat în casă și ne-am așezat să mâncăm. Deodată, auzim strigăte din grădină.
Ne uităm pe fereastră și îl vedem pe Omul de Zăpadă clătinându-se și țopăind puțin.
-Ce are? a întrebat mama, uimită.
-Mă duc să văd, a zis tata.
A ieșit, apoi s-a întors scuturându-se de zăpadă:
-Îl împung colții zambilelor și îl gâdilă… la tălpi. Trebuie să mergem să-l mutăm pe verandă.
Am ieșit toți, l-am luat pe sus binișor și l-am dus chiar la intrare, sub becul portocaliu iar când l-am pus jos i s-au lăsat umerii și s-a aplecat puțin în afară.
-Hm, trebuie să-l îndreptăm, a zis mama, dar Omul de Zăpadă a protestat:
-Lăsați-mă așa, că văd mai bine cine trece pe stradă!
Peste noapte a nins din nou. Tata și bunicul s-au trezit în zori ca să dea zăpada dar au văzut cu uimire că treaba era deja făcută. Omul de Zăpadă mătura de zor rostogolindu-se de colo colo pe bulgărele de la bază.
-Vezi! a zis tata, uite că poate să meargă și ne-a făcut să-l cărăm până pe verandă!
-Da, trebuia să se răsfețe puțin! a zâmbit bunicul.
Vecinul din dreapta și vecinul din stânga s-au mirat și ei privind peste gard:
-Dar vrednic om de zăpadă aveți! Nu-l trimiteți și la noi să curețe trotuarul?
-Nu pot, a zis tata, dacă ar curăța toată strada ar lipsi prea mult, iar băiețelul meu nu se desparte de el. Totuși l-a trimis la o casă unde stăteau doi bătrâni.
Până a venit primăvara, Omul de Zăpadă a curățat curtea și trotuarul din fața casei și de câte ori mătura din mătură se rupea o nuia iar Omul de Zăpadă se topea puțin, iar când ultima nuia s-a desprins, Omul de Zăpadă s-a topit de tot. Nu am apucat să-i simțim lipsa, că a și venit pe lume fratele meu, rotund și alb, îmbrăcat în hăinuțe albe. Și oricâte jucării i se aduc nu îl distrează nimic mai mult decât becul portocaliu de la intrare și mătura din nuiele. sursa:revistatus.ro
Da, am reușit să mergem la film toți trei, după o îndelungată perioadă de așteptare. Asta nu înseamnă că nu am fost la nici o vizionare ci nu am reușit să bifăm formula, din varii motive.
Am așteptat să-l vizionăm pentru că suntem fani ai scrierilor lui J.K. Rowling și lumea lui Harry Potter este una din care credem că facem și noi parte, în măsura în care acest lucru poate fi posibil. 🙂
La lansarea de pe 18 noiembrie am fost prezenți, datorită tehnologiei, și am văzut declarațiile date de toți participanții, actori și scriitori deopotrivă. Nu am dorit a fi prezenți la cinematograf la lansare, asta pentru că nu agreez aglomerările și nebunia excesivă. Dealtfel, ora la care am ales să-l vizionăm spune multe; 16:20, o oră la care sala este, de cele mai multe ori, goală.
Ne-am luat fiecare ce-i place, o cutie de popcorn, o apă și un suc, câteva alune glazurate și ne-am așezat pe locurile noastre.
Cu toate că în sală mai erau în jur de 10 persoane, lângă noi s-a pus o familie cu un copil, care nu cred să fi avut mai mult de 6-7 ani.
S-au tot foit și au vorbit pe toată perioada reclamelor și m-am gândit că le va fi îndeajuns această perioadă, dar m-am înșelat.
După începerea filmului, și după multe ambalaje desfăcute, cel mic a scăpat nachos-urile pe jos. A început căutarea lor pe după scaune și atunci s-a constat că nu erau căzute chiar toate din ambalaj. După ce vorbăria a continuat și cele de ronțăit terminate, s-a auzit cel mic:
– Nu mai avem nimic de mâncare?… Tata, nu mai este nimic de mâncare?
– Păi nu le-ai scăpat pe jos?
– Du-te și cumpără altele!
Și tata a plecat, nu înainte de a mai vorbi puțin la telefon.
În timpul ăsta copilul a urcat și coborât scările, a sărit de pe un scaun pe altul, iar la un moment dat a început să cânte:
Teddy are pentru tine
Fructe, morcovi, vitamine!
Eram un pachet de nervi în condițiile în care, din grabă, am luat bilete la filmul care nu avea titraj ci era dublat. Cu toate că sonorul era așa, ca-ntr-o sală de cinema, tot am fost nevoiți să stăm cu urechile ciulite. Până când nu s-a mai putut și i-am rugat să facă liniște. Să nu credeți că lucrurile s-au liniștit, nuuu, au vorbit cu o tonalitate mai scăzută și au butonat telefoanele non-stop.
Când s-au aprins luminile, ei erau deja plecați, în urma lor rămânând sticlele cu suc (Teddy – una dintre ele) toate ambalajele aruncate, nachos-ul și popcornul împrăștiat peste tot. Câteva scaune mai jos era la fel, aceeași mizerie 😦
Cum oare să învețe copiii ăștia și de la cine dacă părinții nu sunt în stare să respecte niște reguli elementare?
Cum poți veni la un film la care știi că cel mic nu se va uita și va face atâta tărăboi?
De ce nu putem viziona în condiții optime un spectacol?
Întrebări pe care nici n-ar trebui să le mai punem.
În rest, filmul a fost frumos, cu efecte speciale de vis, actori talentați, costume inedite din anii 20, atunci când se petrece acțiunea și cu o coloană sonoră atât de familiară nouă. Poate cei care dublează ar trebui să respecte numele personajelor, eroului principal i se punea Salamand iar „încuiaților” li se spunea „non-magi”.
La plecare se lăsase o ceață groasă-lăptoasă, dar chiar și așa nu a reușit să acopere ornamentele de Crăciun.
Cei care meșteresc știu că sunt situații când te pornești să faci ceva și, la un moment dat, se întâmplă ceva care schimbă macazul. Te prinde atât de tare ideea încât uiți scopul inițial și mergi mai departe pe ideea nouă pe care tocmai ai înhățat-o.
Iaca-așa am pățit eu zilele trecute. Am pornit să confecționez un ansamblu care să cuprindă ceva de iarnă, adică doi copii care fac ceva; nu știam dacă să-i duc la săniuș, la patinaj, să se bulgărească ori să-i țin în casă și să facă acolo ceva specific anotimpului rece.
Dar înainte să mă apuc efectiv de lucru, am decupat un brad a cărui scenariu nu mai reprezenta nici o necunoscută. Și fiindcă nu a încăput pe o coală de polistiren, a trebuit să fac un postament mai mare. Decupându-l, a rămas ceva care mi-a spus că nu trebuie aruncat. L-am pus deoparte și am continuat treaba la brăduțul pe care-l aveam foarte clar în minte.
Dar în timp ce lucrat tot trăgeam cu ochii la forma rămasă și mă tot întrebam ce pot face cu ea și cum o pot pune în valoare.
Am încercat, în minte tot soiul de variante, am alăturat materiale cu texturi diferite până când am găsit cea mai bună variantă. Evident, cea mai bună de astăzi că mâine nu se știe ce idei vor mai veni.
Postamentul de care pomeneam a fost pictat cu un galben pal, iar în mijlocul deja existentei forme de brad am confecționat un brad, o siluetă de brad care să încapă numai bine în lăcașul format. Bradul l-am pictat și l-am acoperit cu sclipici.
După ce l-am montat, am considerat că-i pot aduce îmbunătățiri și așa a apărut ideea cu dantela. Pe toată gaura formată am așezat o bucată de dantelă. Da, da – ați auziți bine! – o bucată de dantelă autentică. 🙂
Odată fixată ideea, adică dantela, am împodobit bradul cu globuri, pe care le-am vopsit și acoperit tot cu sclipici, dar de data asta auriu. O noanță mai închisă decât fondul. Ah, am uitat să precizez că dantela era de culoare roșie. 🙂
Și iată cum a ieșit. Ta – daaam!
Buuun! După ce l-am terminat a trebuit să-l duc acolo unde s-a cerut făcut. Poate veți înclina să credeți că e vorba de nu știu loc sofisticat dar nu e așa. Locul e sofisticat dar privit din alt unghi și din altă perspectivă. Am plecat cu el la o școală dintr-un sat din Moldova. Da, un brad pe un postament de dantelă la o școală din Manolea. 🙂
Am colaborat de multe ori cu doamna învățătoare de acolo, Alina Beclea, și s-a creat ceva aparte, ce nu pot descrie în cuvinte. E vorba de un dascăl adevărat, dedicat!
Femeia nu știa de demersul meu și nu aștepta așa ceva dar cred că entuziasmul și fericirea mea a fost atuul care a contat.
Am găsit o clasă în care căldura sobei dădea un aer de intimitate; știți, căldura de la sobă e mai „cărnoasă”, mai consistentă și nu-i uscată. Copiii era așezați în bănci și se uitau la forfota mea. După ce l-am montat și am vorbit cu ei, când să plec am avut parte de o surpriză care m-a dat gata; două fetițe au vrut să mă colinde Și iată de ce strășnicie am avut parte!
În urma desfășurării orelor de clasă la limba engleză, Luca a primit de la doamna lui profesoară o carte de citit. Cu împrumut. A fost un gest care l-a impresionat mult și căruia i-a dat curs.
Cartea este semnată de Jerome K. Jerome, Three men in a boat și este în ediția apărută la Oxford Bookworms 4. Este adaptată pentru acest nivel și nu mă așteptam să fie atât de gustată de copil. Am crezut că umorul englezesc i se va părea sec dar m-am înșelat.
Pentru cine dorește, am atașat textul în limba engleză în format pdf.
Iată câteva mostre de lectură în varianta lui Luca.
Așadar, pe parcursul câtorva zile, Luca a citit în timpul liber, cartea dăruită de doamna de engleză de la școală. Și pentru că nu putea rămâne doar la stadiu de lectură, căutările mele au dus la final la un rezultat mult gustat de el. Am confecționat un lapbook în care am adunat activitățile pe care le-am făcut pe marginea lecturii.
Mi-ar fi plăcut ca aceste lucruri să le pot face singură dar limba mea engleză nu este la un nivel care să-mi permită acest lucru. Drept pentru care, nesocotind asta un impediment ci mai degrabă o provocare, caut să văd cum au realizat alții așa activități. Din punctul ăsta de vedere oferta este extrem de variată și timp să ai la dispoziție că materiale sunt din belșug. Eu trebuie să aduc în fața lui pe cele situate pe nivelul lui de cunoaștere și puțin mai sus, pentru a completa cunoștințele.
În lapbook-ul de care vă vorbesc s-au adunat cuvintele noi întâlnite în text, cuvinte ce au fost trecute într-un pentagon ce se desfășoară asemenea unui evantai. Și au fost câteva în ciuda faptului că inițial copilul a crezut că nu va întâlni nici o necunoscută. Dar s-a înșelat.
Tot pe partea asta de lapbook a fost confecționat un romb, care la fel se strânge, iar pe el Luca a trebuit să scrie personajele principale din text. De ajutor dar și amuzament a fost citirea textului dar de data asta sub formă de bandă desenată.
Cu ajutorul unui Activity book, am reușit să completăm niște chestionare foarte interesante. Le puteți vedea și lucra dacă accesați site-ul de mai jos. Noi am petrecut clipe minunate, cu adevărat.
Questions
Word Completion
Multiple Choice
Collocations: Match the words on the left to the words on the right
Word Search
Articles
Fill The Gaps
Spelling
Read the following sentences about the story. Decide whether they are true or false
Vocabulary Look at the vocabulary words below from Chapters 1 – 3. Repeat the words to yourself and then see if you can put them in the correct category (noun / verb / adjective). Use a dictionary to help if youneed it.
Poate trebuie să menționez faptul că la finalul cărții există câteva exerciții dar și un glosar.
Știu că vor fi persoane care se vor mira de spusele mele dar așa este; machetele pe care le veți vedea mai jos sunt cele mai complicate machete pe care le-am confecționat de-a lungul timpului. Scrisul în cadru, proporționarea elementelor, dispunerea lor, totul, dar totul presupune foarte multă migală. Ar părea ușor de făcut dar credeți-mă, este muuult mai la îndemână să confecționezi un copil, un animăluț sau oricare altă figurină.
Am așteptat ca ele, machetele, să ajungă la casă lor pentru a vă putea povesti despre isprava mea. Acum au ajuns, am vorbit cu doamna învățătoare, Violeta Haranguș, deci vi le pot arăta și vouă. Pentru că și dumneaiei le-a afișat în Clasa Albinuțelor.
Doamna Haranguș este o învățătoare dedicată, plină de idei năstrușnice aflată într-o căutare veșnică de abordări inovative. Elevii ei vor vedea afișate aceste reguli toți anii de studiu și cred că la final, toți vor fi extrem de pregătiți. Se știe că și impactul vizual are un rol foarte important în procesul de învățare așa că el va completa rostirile doamnei de la catedră.
Adunarea este o operație aritmetică elementară care totalizează două sau mai multe numere, numite „termenii adunării” într-o singură valoare, numită suma sau „totalul” numerelor respective.
Scăderea este una dintre cele 4 operații aritmetice elementare; este inversul adunării, însemnând că dacă începem cu orice număr la care adăugăm orice număr, apoi scădem numărul pe care l-am adunat, ne întoarcem la numărul cu care am început. Scăderea este reprezentată prin semnul minus.
Înmulțirea este o operație matematică ce poate fi definită ca o adunare succesivă. De exemplu: 3×4=3+3+3+3=12.
Împărțirea este o operație aritmetică prin care se determină de câte ori un număr poate fi cuprins în altul.
A : B = C, unde
A este denumit deîmpărțit
B este denumit împărțitor sau divizor
C este denumit cât
Și iată-le cum arată în clasă, la locul lor.
Și pentru că iarna bate la ușă, cu sărbători cu tot, am trimis doamnei Violeta un panou de sezon. Atunci când l-am confecționat m-am gândit că ar fi interesant ca pe el, cei mici, să atașeze un gând pentru Moș Crăciun. N-ar fi frumos?
Acum, la final de toamnă calendaristică, vă doresc sănătate și o lună decembrie plină de surprize plăcute!
Fulgii cădeau tot mai mari şi mai mari, până au ajuns cât nişte găini albe; au sărit deodată într-o parte, sania cea mare s-a oprit şi cel care o mâna s-a ridicat. Blana şi căciula erau de omăt; în faţa lui Karl stătea acum o cucoană înaltă şi mlădioasă, strălucitor de albă; era Crăiasa Zăpezii.
– Am mers bine! a spus ea. Dar mi se pare că ţi-i frig. Ia vino aici, în blana mea de urs!
L-a luat şi l-a pus lângă ea în sanie, l-a învelit cu blana şi lui i s-a părut deodată că îl aruncă în mijlocul viscolului.
– Tot ţi-i frig?, l-a întrebat ea şi l-a sărutat pe frunte.
Sărutarea era mai rece decât gheaţa şi îl săgeta până în inimă, şi doar inima lui era pe jumătate un bulgăr de gheaţă. O clipă a crezut că moare, dar numai o clipă, fiindcă îndată după aceea i-a fost iar bine şi n-a mai simţit frigul.
– Săniuţa mea! Săniuţa mea! Să n-o uitaţi!
La asta s-a gândit mai întâi şi una din găinile cele albe a luat săniuţa în spate şi a pornit în zbor după ei. Crăiasa Zăpezii l-a mai sărutat o dată pe Karl şi el a uitat de Gretchen, de bunică-sa şi de toţi cei de-acasă.
– De-acuma nu te mai sărut, a spus ea. Că dacă te mai sărut – mori.
Karl s-a uitat la ea; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.
Cine spune că nu putem organiza, alături de copii, minunate activități în care să aducem în actualitate informații pierdute în negura vremurilor? Putem, dar pentru asta este nevoie de timp și determinare, bucurie și dorința de a învăța.
În urma câtorva proiecte de genul acesta, pe care le-am înlesnit copiilor, am auzit voci ale colegilor care spuneau:
-Dar ce, l-ai făcut tu? Pe tine te ajută maică-ta!
Ori a înlesni și ajuta un copil în a-și realiza un proiect nu e unul și același lucru cu a-l face tu. El nu are mijloacele financiare necesare pentru a achiziționa materialele necesare și poate, pe alocuri, nici abilitățile complexe efectuării lui. Ori dacă-l îndrumi, arătându-i pașii necesari și lăsându-l pe el să-I execute, se cheamă că a realizat el proiectul. Aici sper că sunteți de acord cu mine.
Așadar, pentru a elimina aceste remarci răutăcioase, voi atașa etapele care au dus într-un final la cel mai frumos proiect realizat vreodată de Luca, alături de un coleg și prieten drag, Sebi.
Tema suna așa; realizează/confecționează un zigurat.
Pentru cine nu este pus în temă sau a uitat:
Ziguratele erau temple uriaşe construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut şi argilă şi aveau trei sau patru secţiuni. Erau foarte înalte, pentru a rămâne uscate în timpul inundaţiilor. Numai ziguratul din Ur a rămas în picioare, deoarece constructorii din epocile mai târzii au învăţat că arderea cărămizilor le va face mai rezistente. Era o construcţie în formă de turn, cu mai multe niveluri în retrageri succesive, încununate printr-un sanctuar numit „cerul”, fiecare etaj al ziguratului fiind altfel colorat.
Ziguratul asigura un loc sigur pentru preoţi în caz de inundaţie. Deoarece singurul mod de a intra în templu era pe cele 3 scări, locul era foarte uşor de apărat împotriva spionilor care voiau să fure ritualurile preoţilor. Aceste ritualuri includeau sacrificarea unor animale şi arderea acestora. Fiecare zigurat făcea parte dintr-un complex care includea o curte, locuri de depozitare a hranei şi mici locuinţe în jurul căruia se construia oraşul.
Ziguratele mesopotamiene nu erau locuri de rugăciune şi ceremonie pentru public. Mesopotamienii credeau că ziguratele erau locuri sfinte prin intermediul cărora zeii intrau în contact cu omenirea. Fiecare oraş avea un zeu protector. Doar preoţii aveau dreptul să intre în zigurat şi aveau responsabilitatea de a le satisface „nevoile” zeilor. Datorită acestui fapt, preoţii au devenit personaje puternice în societatea mesopotamiana. Cel mai vechi Zigurat descoperit este Ziguratul Sialk din Kashan care datează din mileniul al 3-lea înaintea Erei Creştine.
Complexul religios era format dintr-un Zigurat (în cazul acesta Ziguratul Etemenanki), un templu, locuri de depozitare a proviziilor, spaţii de locuit şi o curte. De obicei complexul religios era amplasat în centrul oraşului.
Orice zigurat era o uriaşă suprapunere de prisme dreptunghiulare din ce în ce mai mici, al căror număr putea ajunge până la şapte (sumerienii aveau convingerea că zeii coborau din cer în şapte zile), şi care erau legate între ele prin rampe de acces. Baza unui zigurat avea forma pătrată. Se spunea că în aceste temple zeii veneau să se odihnească, aşa că ziguratele erau luxos împodobite. Ziguratele puteau să aibă până la 100 m înălţime. Pentru mesopotamieni, ziguratul era un fel de punte între cer şi pământ, în vârful căruia oficia „păstorul popoarelor”: – în acelaşi timp împuternicitul zeilor pe lângă oameni şi al oamenilor pe lânga zei.
Ei bine, toate aceste informații le-am citit copiilor în timpul în care au executat macheta.
Prima etapă a fost aceea a decupării părților componente. Ele cuprind 5 bucăți pătrate de polistiren, cea mai mare având latura de 50 de centimetri iar cea mai mică de 10 centimetri. După un model făcut pe hârtie, au fost marcate și tăiate dintr-o placă mare de polistiren.
Apoi, cele cinci bucăți rezultate au fost căntuite, cu ajutorul unui cutter. Aici trebui făcută o protecție a muncii înainte de a folosi cutter-ul pentru că este extrem de periculos. Aș spune că la vârsta asta nu este indicat de-al folosi fără să fie un adult în preajmă. Așadar, mare grijă!
Următoarea etapă a fost aceea de a fixa, pe o coală de carton, piesa cea mai mare. Au pus pe spatele ei o bandă dublu-adezivă, pentru ca apoi să fie fixată și cu bolduri.
A urmat suprapunerea celor cinci piese pătrate și fixarea lor cu scobitori.
Templul ce trebuia montat în mijlocul acestei construcții a fost confecționat separat și fixat tot cu ajutorul scobitorilor.
Construirea scărilor a fost o treabă mai migăloasă asta pentru că a trebuit mai mult cioplit și potrivit în așa măsură încât să se vadă frumos și să corespundă, cât de cât, unui templu autentic.
Pentru că cei doi prieteni nu au dorit ca proiectul lor să rămână în faza asta și să fie mai complex, au vrut să-l picteze. Ceea ce au și realizat, cu multă voie bună!
S-au pictat, una după alta, scările, templul, plăcile templului. Și coloanele căzute de pe lângă temple au fost colorate.
După aceea, pentru a-i da o față mai frumoasă dar și mai complexă, am printat niște copaci, i-am laminat și decupat, au atașat o scobitoare și i-au pus pe lângă construcție.
Vor fi, poate, care vor spune că nu au ce căuta acești copaci, dar în documentarea noastră de pe internet am descoperit și aceste informații. Copiilor li s-a părut interesant. 24 de copăcei au fost confecționați pentru ca mai apoi ei să fie aranjați acolo unde au crezut băieții că este necesar.
Am petrecut 3 ore minunate, pentru că atât a durat confecționarea ziguratului. A fost o atmosferă foarte frumoasă în care am și meșterit dar am și recapitulate ceea ce s-a învățat la școală sau acasă. Am scos niște materiale de pe internet și băieții au completat un quiz. Nu cred că vor uita niciodată ce este un zigurat, cărei perioade îi aparține și cum istețimea și iscusința face ca să se vorbească despre un popor și peste câteva mii de ani.
N-ar fi putut face toate astea, oricâtă dorință ar fi avut, dacă nu existau materialele necesare. Lista este destul de lungă și cuprinde:
Polistiren cu grosime de 3 cm și o coală de carton 1000X80 centimetri
Cutter, foarfece
Vopsea acrilică în patru culori
Scobitori, bandă dublu-adezivă, bolduri
Copăcei printați, laminați, decupați
Voi continua să dau curs concretizării unor asemenea proiecte de câte ori va fi nevoie. Practic, e cea mai frumoasă modalitate de a învăța.
„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)
