Școlărel de clasa a V-a * „Un vrăjitor din Pământșimare” de Ursula K. Le Guin

Etichete

„A wizard of Earthsea”, Editura Youngart, Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii, Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K. Le Guin

Poate mulți cititori mici (dar și mari) înclină să creadă că Harry Potter este primul copil care urmat o școală de Magie și Vrăjitorii, asta pentru că publicitatea de care a avut parte seria scrisă de J. K. Rowling a atins cote inimaginabile, dar lucrurile nu stau chiar așa. Au mai fost scriitori care au intrat în acestă lume dar destinul nu le-a hărăzit același parcurs spre celebritate.

Ursula K. Le Guin și-a imaginat în romanul „A wizard of Earthsea” cum ar fi să urmezi o școală de vrăjitori iar cei de la Editura Art, prin traducerea Mariei Ioniță, au adus-o în atenția tinerilor cititori din țara noastră și nu numai lor.                                      

Povestea este captivantă și ne prezintă viața unui copil, Duny, care trăiește în Gont, una din insulele din Terramare. Orfan de mamă, cu un tată care se ocupă cu meșteșugul fierului, băiatul crește singur fiind încăpățânat și sălbatic.
Mătușa îi descoperă talentul pentru magie și în scurt timp ajunge să înțeleagă că el este cu mult peste ceea ce și-a imaginat ea.
La Școala de Vrăjitori, acolo unde pleacă, ajunge să-și facă și prieteni dar și dușmani, evoluează foarte mult iar abilitățile pe care le are îl fac arogant și nerăbdător.
Puterile lui pot răsturna dragoni, pot schimba vremea și pe el într-un șoim, îl pot apăra împotriva răului dar îl fac vulnerabil împotriva unui dușman care-i dorește moartea.
Acesta este genul de poveste în care, în inima întunericului găsești lumina, și odată cu ea speranța și vindecarea. Citind-o, ai prilejul de a te gândi și la lumea fantastică descrisă de Tolkien.
Duny este un erou grozav pe care îl îndrăgești pentru curajul și mândria lui. Realizezi că mulți copii se identifică cu acest personaj pe care în ciuda aroganței furioase îl iubesc pentru curajul cu care pleacă în această călătorie și din care, pe parcursul ei, învață atât de multe.

sursa foto: theguardian.com

Un vrăjitor de la Earthsea – și celelalte romane din seria Earthsea a lui Le Guin (Mormintele lui Atuan, cea mai îndepărtată coșmar și altele) – a fost numit „unul dintre cele mai profunde din toate textele fantastice din secolul al XX-lea”. Acest roman este de neratat pentru fanii fanteziei de toate vârstele.

Numai în tăcere, cuvântul,
numai în întuneric, lumina,
numai în moarte, viața:
voios e zborul șoimului cel golaș.

                                        

Școlărel de clasa a V-a * „Hendrik de Mol și Planeta de Jad” de K. J. Mecklenfeld

Etichete

„Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld, despre bullying, Editura Univers, Hendrik de Mol și Planeta de Jad, K. J. Mecklenfeld, literatură pentru copii

Ce poveste minunată!
Ce continuare așteptată!
Da, pentru că aventurile alături de Hendrik și Berend, Wilhelmina și Calavera au continuat parcă mai intens și mai interesant.
Povesteam despre întâlnirea cu Băiatul Cârtiță la final de lună iulie, atunci când am intrat în lumea plușurilor și a pufoșeniilor, a jucăriilor de lemn și de fetru.
Casa noastră e plină de astfel de jucării și îmi place să cred că ele au stat cu urechile ciulite așteptând deznodământul acțiunii nesăbuite a lui Calavera, în goana lui nesfârșită pentru putere.

Despre prima parte a aventurii, cea de pe Planeta de Aur, puteți citi mai jos.

„Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

Cum spuneam, continuarea este și mai interesantă/palpitantă asta pentru că se adaugă două elemente noi. Toate se petrec în partea a doua a poveștii, Hendrik de Mol și Planeta de Jad.
Primul dintre ele este acela al hărțuirii în școli, atât de prezent și în școlile noastre iar al doilea este accentuarea cultului personalității. Protagonist, Calavera, care la un moment dat atinge cote cunoscute de mulți dintre bunicii și părinții de astăzi.

În ceea ce privește bullying-ul, Hendrik are parte de asta zi de zi, la școală, acolo unde un băiat mai mare, pe nume Floris, îl umilește, bate și desconsideră în fața copiilor din școală, mari și mici. Mulți tratează acest fenoment cu o superficialitate de neînțeles iar ceea ce se întâmplă în școlile noastre, acolo unde s-a ajuns și ca cazuri de omor, este de-a dreptul îngrijorător.

Dar ce este bullying-ul și cum se manifestă el?

Bullying-ul este un act comportamental repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau mentala a unei persoane. De asemenea, el se caracterizează prin comportamentul unei persoane care încearcă să obțină supremația asupra altora. Cel mai ușor se poate observa această formă de violență în grupurile de copii. Scoala este mediul în care se manifestă cel mai des luptele pentru putere. Cine este cel mai de temut din clasă, care este „gașca periculoasă”? Cei care se ocupă cu astfel de comportamente de obicei îi lovesc pe cei din jur, îi fac de rușine, îi jignesc și le pun diverse porecle.

A-i obliga pe alții să facă ceea ce nu doresc este un alt comportament adoptat de aceste persoane. Studiile arată că între 15-25% din elevii americani sunt  victime ale bullying-ului, în timp ce o proporție de 15-20% declară că sunt inițiatori ai acestor comportamente (Melton et al, 1988; Nansel et al, 2001). Bullying-ul poate să transforme școala într-un loc de temut. Stresul, anxietatea și chiar fobia socială pot să apară ca efecte negative în astfel de situatii. 

Care este profilul celor ce agresează?

• • Tineri ce caută să atragă atenția.
  • Își doresc cu orice preț să devina cunoscuți și populari.
  • Atunci când se leagă de cineva mai mic decât ei, acest lucru îi face să se simtă importanți și puternici.
  • Unii pot să provină din familii dezorganizate în care a țipa, a arunca cu obiecte în celalalt sau a te comporta urât este o modalitate de răspuns la situația stresantă sau problematică.
  • O parte dintre cei considerați „răi” sunt conștienți de disconfortul la care îți supun colegii, dar alții nu-și dau seama cât de dureroasă poate să fie postura în care sunt puse „victimele lor”.
  • Cei care cad victime sunt în general copiii timizi, lipsiți de forță, care se supără foarte repede, incapabili de a se apăra singuri. (sursa: sunt părinte.ro)

-Ce vreți de la mine? i se adresă Hendrik vlăjganului roșcovan.
Încleștă pumnii. Simțea cum urcă furia în el. „De ce tocmai eu?”, se întrebă pentru a nu mai ținea minte a câta oară.
…
– Ce vrem de la tine, spui? întrebă Floris. Stai să mă gândesc, zise el scobindu-se în nas gânditor. Ce ziceți, băieți? Ce vrem noi de la el? îi întrebă el pe ceilalți.
– Bani! strigă unul
– Să ne cumpere focurile de artificii pentru Crăciun! zise altul.
– Să ne plătească la toți mâncarea de prânz pentru restul anului! zise cel mai dolofan dintre ei.
– Să dea roată școlii în fundul gol! chițăi cel mai mic din grup, un ochelarist tolerat finndcă tatăl său era bun prieten cu primarul. (pag. 16)

Așadar, Hendrik întrunea toate condițiile pentru a fi victima lui Floris, dar ce-l făcea pe Floris să se comporte așa? Ei bine, asta trebuie să descoperiți singuri, citind cartea.

Al doilea element nou pe care l-am întâlnit față de povestea precedentă a fost acela al cultului personalității, așa cum pomeneam la început, adus la extrem de sceleratul Calavera. Prezența pancartelor din care el rânjea, a lozincilor, atitudinea soldaților care făceau parte din armata sa, toate duc spre acest fapt.

În vârful scărilor se iviră mai întâi cizmele lucioase cu pinteni, apoi picioarele slăbănoage în pantaloni evazați, ponchoul multicolor și la urmă putură vedea cu toții fața scheletică și pălăria cu boruri mari a așa-zisului general Calavera. Acesta păși cât putu el de solemn pe covorul roșu. Se opri pentru o secundă încruntat și unul dintre soldați le făcu semn celorlalți. Începură să strige:
– Marele Conducător! Uraaa! Eroul Revoluției de Lemn! Conducătorul nostru iubit!
Câțiva soldați chiar se prăbușiră la picioarele sale, sărutându-i cizmele lucioase și plângând de emoție fiindcă li se făcuse o așa mare onoare. (pag. 264)

A fost un moment în care am povestit despre copilăria mea pentru că tot așa era și atunci, adică aveam un conducător care suferea de aceleași apucături. Luca nu prea înțelege asemenea comportamente, și cum anume se pot supune atâția oameni lor, dar e bine să nu fie străin de ele.

Finalul este unul fericit, plin de elemente care surprind iar asta ne face să așteptăm cu și mai multă nerăbdarea continuarea care se anunță: Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar.

Școlărel de clasa a V-a * „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu

Etichete

„O vară cu Isidor”, Întâlnirea cu un condor - video, Editura Polirom, fragment „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu, Grădina Zoologică Băneasa, literatură pentru copii, observator cultural.ro, Veronica D. Niculescu

Am așteptat apariția cărții scrisă de Veronica D. Niculescu, „O vară cu Isidor” cu multă nerăbdare, și am avut bucuria ca în vizita pe care am făcut-o la librăria Cărturești Carusel să o găsim și achiziționăm. S-a întâmplat acum o lună, într-un București sufocat de arșită, în care cu greu reușeai să găsești o modalitate de a te răcori.
Cartea a apărut la Editura Polirom, în colecția Junior.                     
Editura Polirom a lansat la finele anului 2016 colecția „Junior”, un proiect editorial ce se adresează juniorilor de toate vîrstele. Aceștia vor găsi aici cărți de aventuri, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Elif Shafak, Sophie Kinsella sau Ian McEwan sînt autori deja îndrăgiți de publicul românesc, public care are acum ocazia să-i cunoască și în ipostaza de autori de literatură young adult sau pentru copii. Colecția se adresează unui public tînăr foarte variat, de la elevii de școală primară și pînă la tinerii de orice vîrstă. (sursa: polirom.ro)
Așadar, într-un cadru de vacanță am citit și eu dar și Luca, povestea Serenei și a condorului Isidor.

Pentru cine nu știe, autoarea a publicat într-o antologie apărută acum câțiva ani o povestire, „C şi O şi N şi Dor”, cea care acum stă la baza acestei cărți. Poate trebuie amintit că aceasta este prima carte pentru copii scrisă de Veronica D. Niculescu.  Dacă e să mă întrebați pe mine, povestea nu este numai pentru copii cu toate că faptele, așa cum se petrec, te fac să uiți de seriozitatea vârstei și să le tratezi ca atare.

Aici, o fetiță de 13 ani, pe nume Serena, se hotărăște să salveze un condor aflat în captivitate la Grădina Zoologică. În urma unui reportaj televizat, copila află că acesta este cel mai vechi locatar al grădinii de la Băneasa, și că el stă acolo, în captivitate, de zeci de ani. Dacă doriți să citiți un fragment din carte o puteți face accesând linkul de mai jos.

fragment „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu

Aveți ocazia să citiți o poveste de dragoste dintre două ființe, Serena și Isidor. O poveste în care fetița dorește a-i reda condorului dorința de a zbura, cu toate că între timp el a căpătat abilități speciale. Unul de la altul au ce învăța iar relația dintre ei este specială.

În roman veți găsi și câteva ilustrații semnate de Radu Răileanu care vin să îmbrace vizual, într-un mod extrem de plăcut, aventura Serenei cu Isidor.

După ce am aflat această poveste, fiind în București, nu aveam cu rata o vizită la Grădina Zoologică de la Băneasa. Evident, scopul principal a fost acela de a ne întâlni cu condorul de acolo.

Nu mi-a plăcut niciodată ceea ce am văzut la zoo, modul în care sunt obstrucționate animalele și chinul prin care trec pentru ca noi, oamenii, să le privim mai îndeaproape. Căldura de afară sporea disconfortul, făcând totul mult mai greu de digerat.
Bunăoară, am avut senzația că pelicanii erau albiți cu clor, gușa și ciocul având niște culori ce nu păreau firești.                                    

Tigrul, din țarcul lui, scotea niște sunete înfricoșătoare iar leul, avea o figură resemnată.
Poate cele mai privilegiate mi s-au părut vietățile din terariu, asta pentru că erau protejate de caniculă. Nu știu ce temperatură avea apa din acvarii dar vreau să cred că era ok.

Înainte de ajunge la condor am zăbovit în locul special amenajat pentru lectură. Luca a citit poezia de la pagina 29, acolo unde facem cunoștință cu familia condorului. Gândul mi-a fugit la Apolodor și ne-am adus aminte și de năstrușnicele aventuri ale celebrului pinguin. Mi-ar fi plăcut să putem lăsa cartea acolo, așa putând fi citită de mai mulți doritori, dar din păcate aveam doar un singur exemplar.                         

Abia după ce am citit câteva rânduri am plecat la condor. Ce am văzut acolo ne-a întristat și mai mult și ne-am dorit ca Serena să-l poată salva și pe el ori poate și mai multe animale din incinta grădinii. Ea ori altcineva la fel de viteaz.

Dacă veți citit ce scrie pe panoul de prezentare veți putea înțelege de ce locul lui nu este aici, în această cușcă.
Am plecat cu un gust amar și cu sentimentul de neputința de a nu-l putea ajuta. Mi-aș fi dorit să pot face o magie și toți locatarii grădinii să se teleporteze la casele lor. Dar poate va veni o zi în care animalele nu vor mai fi ținute în captivitate, oamenii vizitându-le în zonele în care trăiesc, în libertate.
Cât timp am citit cartea, în copacul de lângă mine s-a tot foit o porumbiță. Minunate clipe!

Spor la citit!

Școlărel de clasa a V-a * „Oscar și Tanti Roz” de Eric- Emmanuel Schmitt

Etichete

Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii, literatură pentru copii și mămici, OSCAR ŞI TANTI ROZ dupa Eric-Emmanuel Schmitt, Teatrul Bulandra

Eu m-am întâlnit cu Oscar în plină iarnă, pentru că așa a fost să fie. M-a emoționat, ca orice întâlnire pe care o are o mamă cu un copil bolnav. Am ținut strâns pe lângă mine pledul călduros iar în brațele mele s-a cuibărit Oscar, dorind a-l proteja preț de câteva file și pe el de toate relele lumii.
Am citit mai multe recenzii legate de cartea aceasta și unele au fost pozitive, altele negative, așa cum îi șade bine unei povești. Le citesc pentru a vedea care sunt diferențele dintre percepția mea și a cititorilor cu state vechi. Nu caut nici o confirmare pentru textul citit pentru că știu că părerile pot fi extrem de diferite. Caut, ca în fiecare carte citită, să găsesc ceva care să-mi transmită un gând, o emoție, un freamăt. Aici am avut parte de mai multe și nu regret că m-am aplecat asupra ei chiar dacă a durut.
L-am îndemnat și pe Luca să o citească, asta pentru că mi-a fost recomandată de oameni de specialitate, în lista de lecturi pentru clasa a VI-a dar am schimbat decorul. Am vrut ca băiatul meu cel mic să facă cunoștință cu Oscar la malul mării, de data asta fiind răsfățați de soare și de briza mării.

Mi-a fost, oarecum, teamă de reacția lui Luca dar ca în multe alte cazuri el a privit povestea mai detașat. A pus întrebări, am discutat dar nu a plâns ori a  avut mai știu eu ce alte emoții teribile. Eu, și atunci când am recitit-o, am simțit o sfârșeală și o mare nedreptate dar nu știi niciodată ce-ți rezervă viața și prin ce ți-e dat să treci. Am băut o cafea în două cu lacrimi dar îmi place că atunci când Luca mă vede așa, mă lasă în sentimentele mele, ca să nu spun banii mei.

Mi-aș dori, mult mi-aș dori, să pot vedea spectacolul de la Bulandra, acolo unde Marius Manole și Oana Pellea fac niște roluri de zile mari. Așa spun cronicile și așa mi-au zis și cei care, din fericire, au apucat să-l vizioneze. Până atunci, la spectacol, iată ce am găsit pe site teatrului.

Oscar si Tanti Roz nu e doar povestea unui copil nedreptățit de soartă, care stă de vorbă cu Dumnezeu; e povestea noastră, a tuturor. Există în textul lui Eric Emmanuel Schmitt un mesaj tulburător: oricare dintre noi poate fi Oscar, dar cu un dram de noroc în plus. Mai multe zile dăruite înseamnă să încerci să te bucuri de viață, indiferent de cum ți-e hărăzită – în chip de premiu ori de pedeapsă – fără a uita totuși să răspândești binele în jurul tău.

     Spectacolul marchează întoarcerea marii actrițe OANA PELLEA pe scena Teatrului Bulandra!

 „Am avut din prima o întâlnire aparte cu Oscar şi Tanti Roz şi am ştiut imediat că o să-l fac. Când am citit cartea lui Eric Emmanuel Schmitt, am simţit că ceva se leagă, a fost ca o minune care plutea în aer. (…) Personajul principal din piesa asta nu e Oscar, nu e Tanti Roz, ci Dumnezeu.”

      „De ce lasă Dumnezeu pe lumea asta boli şi bolnavi? Dacă e atât de bun, de ce lasă atâta suferinţă? Am găsit şi răspunsul: pentru că viaţa e un împrumut.”

      „În secolul nostru uităm de moarte, fiind atât de bolnavi de orgoliu, atât de avizi să fim noi cei mai mari, cei mai tari, cei mai buni, să avem de toate. În starea asta de „beţie” ni se spune: „Ai cancer”, şi atunci nimic nu mai are valoare, nimic nu mai contează… Ne dăm seama ce mici suntem, deşi credeam că putem moşteni pământul.”

(sursa: bulandra.ro)

Deasemenea, vă invit să urmăriți un interviu cu protagoniștii principali ai acestei punere în scenă.

„Se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori.”

Eric-Emmanuel Schmitt 

Machete didactice – Despre făcute și nefăcute, trăite și netrăite

Etichete

literatură pentru copii în limba engleză, Literatură pentru mămici și nu numai, The purple swamp hen by Penelope Lively, The world of ice & fire de George R. R. Martin, Treasury of greek mythology

Atunci când îți povestește cineva despre anumite trăiri, încerci să empatizezi cu el și să îi spui ceea ce simți atunci când poveste se întâlnește cu sufletul tău.
Când toate acestea ți se întâmplă, totul pare desprins dintr-un film pe care doar tu îl înțelegi.
Situația actuală din România a împins mulți copii să plece în străinătate pentru a-și continua studiile academice. Ceea ce se petrece la ora actuală cu educația noastră este greu de descris în cuvinte. O masă de impostori, oameni fără scrupule și, mai grav, fără pregătire adecvată, au sechestrat ceea ce pe viitor va determina și influența nația asta. Viitorul celor care din varii motive au ales să stea aici.
Nu știu cum e mai bine, asta poate fiecare să o spună pentru el, dar știu – și ce bine știu – cum este pentru mine și familia mea.
Cei cu care m-am întâlnit cunosc faptul că fiul meu cel mare este plecat la studii în străinătate. S-au împlinit deja trei ani de când participăm la acest exercițiu și de atunci viețile ni s-au schimbat.
Atunci când distanțele nu sunt prea mari, adică accesibile, și poți să mergi, chiar și rar, să-l vezi, simți, îmbrățișezi (mai ales) totul se percepe într-un anumit fel.
Dar ce te faci când distanțele sunt urieșești și nu există nici o posibilitate, dar nici una, de a face această manevră? Încerci să-ți ostoiești sufletul și mintea pentru a te ajuta pe tine, pe cei din jurul tău, dar și pe cel plecat.
Ca mamă e aproape imposibil de gestionat această situație și aici mă refer la componenta emoțională a problemei.
Nu de puține ori, în acest interval, m-am gândit la copiii care au plecat pe front, la cei care au emigrat atunci când așa ceva era complet interzis și, mai nou, la cealaltă variantă, acolo unde copiii sunt cei părăsiți de mame/tați, care merg la muncă în străinătate. E cumplit sentimentul de abandon, singurătate și neputință.
Am așteptat doi ani, aproape doi ani, pentru a-mi putea strânge fiul în brațe. În acest răstimp am comunicat cu el prin toate variantele existente acum, încercând să rezolvăm probleme curente și provocările sosite.
Clipa revederii a fost ceva ce nu poate fi redat în cuvinte. E ca o relaxare totală care vine să detensioneze tot. Toate momentele petrecute departe.
Am plecat la aeroport însoțit de Luca pentru a-l aștepta așa cum stim noi.

Parcă nu mai treceau minutele iar atunci când am văzut tabela cu sosiri și am constatat că sunt zboruri care au aterizarea amânată, ne-am bucurat că nu este și cel în care venea Răzvan printre ele.

Așa cum i-am promis lui Luca, la momentul cuvenit, el a fost cel care l-a îmbrățișat primul. A fost o îmbrățișare cum numai doi frați pot avea.

Eu am întâmpinat un bărbat, dar prin mintea mea s-au perindat imaginile în care el era mai mic decât mine și vremurile în care eu aveam grijă de el. Acum, când a ajuns să fie mai mare ca mine, am avut sentimentul acela că are cine mă proteja, cea ajunsă la o maturitate absolută și pe care etapa treia a vieții o invită să o parcurgă. O etapă nu prea frumoasă dacă ar fi să îmi expun părerea de acum.

Avem răgaz o perioadă mai lungă să ne peticim rănile sufletești, să auzim poveștile pe care nu le știam și, dacă s-o putea, să ne facem o rezervă pentru momentele în care vom fi iar despărțiți.

Sunt momente pe care mă bucur că le-am trăit și care au avut un final fericit.
Sunt momente în care simți cu adevărat că familia e ceva de care nu te poți lipsi și care te ajută să treci peste toate încercările.
Sunt momente mai dulci ca orice prăjitură elaborată și mai frumoase ca orice imagine privită.
Sunt parte din viața ta așa cum ți-ai construit-o singur.
Sunt momente în care cărțile au altă valoare și nu au cum lipsi, mai ales că au parcurs atâta drum pentru a se odihni în brațele tale.

Vară plăcută, plină de ceea ce aveți fiecare nevoie!

Școlărel de clasa a V-a * „Numără stelele. O poveste din Copenhaga” de Lois Lowry

Etichete

„Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne, Editura Arthur, literatură pentru copii, Lois Lowry, Numără stelele. O poveste din Copenhaga

Încă o carte s-a alăturat celor pe care le-am citit la malul mării. Trebuie să mărturisesc că ea a fost recomandată tot de o doamnă profesoară extrem de îndrăgită de noi, care s-a cuibărit în sufletul nostru de multă vreme și căreia îi mulțumim pentru grija pe care o are de sufletul nostru. Se știe ea care este!

Așadar, la malul mării, am făcut cunoștință cu Annemarie, protagonista cărții Numără stelele. O poveste din Copenhaga.                                                      

Mi-a fost oarecum teamă de cum anume va reacționa Luca, dar ce spun eu teamă – că nu așa-i corect – ci mai degrabă un semn de întrebare mare s-a conturat în mintea mea pentru că știam despre ce este vorba în poveste. Am citit de-a lungul timpului cărți care tratează tema holocaustului și ele m-au emoționat profund. Despre „Băiatul cu pijamale în dungi” am scris aici, despre Jurnalul Annei Frank nu am apucat s-o fac iar în ceea ce privește alte titluri care povestesc aceste orori, poate-mi voi face curaj să să vă destăinui părerea mea. Vizita pe care am făcut-o la Auschwitz-Birkenau m-a zguduit profund și ceea ce am simțit acolo nu voi uita NICIODATĂ!

De aici și teama mea legată de lectura pe care tocmai ne pregăteam să o atacăm. Pentru orice eventualitate, am mai luat o carte cu noi dacă așa ar fi cerut situația.

Când Luca s-a apucat de citit era frig, soarele nu prea încălzea iar vântul accentua acest disconfort. Așa că, l-am acoperit cu un prosop pentru a se încălzi. Și ce a urmat nu a fost chiar conform previziunilor mele.

Am dat peste o poveste care nu a prea reușit să ne bage în atmosferă. Eu, care-l pregătisem în prealabil arătându-i o parte din ororile făcute de naziști, am fost întrebată – la un moment dat – de ce simt așa de cumplit toate aceste lucruri. Pentru că povestea Annemariei nu îți face pielea de găină și nici nu-ți mărește pulsul. E cumva forțată și dă un aer soft nenorocirilor întâmplate în acea perioadă. Modul în care copila reacționează în prezența soldaților nemți, umanizați pe undeva, e nefirească și nu are nimic de a face cu realitatea.

În rest, avem de citit – părinți și copii deopotrivă –  o poveste despre curaj și prietenie, implicare și omenie dar mai ales despre curajul oamenilor de a-și salva semenii în situații care par fără de scăpare. Uneori, asta se întâmplă cu prețul vieții celor curajoși. Iar Annemarie și familia ei se hotărăsc s-o salveze pe fetița prietenilor evrei, spunând că ea este de fapt sora respectiv fiica lor.
Poate pentru vârsta de 10 ani, cea de la care este recomandată citirea ei, așa trebuie să fie redată. Rămâne la latitudinea fiecăruia cum anume o va percepe și o va interpreta. De învățat se găsește ceva în fiecare carte.
Spor la citit!

Școlărel de clasa a V-a * „Care-i faza cu cititul?”

Etichete

„Care-i faza cu cititul?”, Editura Arthur, Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii

Editura Arthur vine în întâmpinarea celor care nu știu încă ce beneficii aduce lectura, cu o serie de cărți a căror denumire nu poate decât să te facă curios: „Care-i faza cu cititul?”.
Cărțile care fac parte din colecția „Cărțile mele”, coordonată de Liviu Papadima, vin să facă atractivă această îndeletnicire atât de ocolită de marea majoritate a oamenilor.
În prima carte, o serie de 25 de autori celebri români, Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, Dan Lungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti, povestesc cum a debutat în cazul lor pasiunea pentru citit.
În a doua, „Care-i faza cu cititul? juniorii”, Liviu Papadima a adunat 20 de povești ilustrate de 5 desenatori pricepuți. Antologia de față a apărut în urma unui concurs organizat de Editura Arthur, „Locuiește în poveste”, de aici fiind selectați cei prezenți în carte.

În ceea ce ne privește, a fost printre primele cărți ale acestei vacanțe de vară, iar atunci când ne-am apucat de ea (pentru că nu mă pot abține să nu le citesc și eu), cartofii erau în floare, levănțica se fălea cu violetul ei parfumat, iar soarele îți șoptea în orice clipă că poți face numai ce vrei. Pentru că, nu-i așa?, în vacanță faci tot ce vrei tu.

Poveștile din acest volum nu au cum să nu-ți placă pentru că au pe ceva special dar mai ales pentru că sunt concepute de copii talentați și pasionați de scris. Și, poate, și pentru că în unele regăsești gânduri pe care le-ai avut și tu dar nu ai mers până la capăt, așternându-le pe hârtie.

În unele dintre aceste povești ești învățat cum anume să mai renunți la tehnologie, și ți se dezvăluie părți ascunse ale cărții, care o dată descoperite, te fac să aloci mai puțin timp tabletei și calculatorului pentru a da frâu liber imaginației din timpul cititului. Atunci, în timpul lecturii, tu ești cel care-și conturează imaginea personajelor, ajutat de scriitor, fără a ți le prezenta cineva prin filtrul lui. Cine a trăit experiența pe care ți-o dă vizionarea ecranizării  unei cărți, după ce a citit cartea și nu înainte, știe la ce anume mă refer. Plus că, într-un film multe din detalii/acțiuni/locuri sunt sărite ori prezentate superficial.

Din această antologie, printre preferatele lui Luca s-au numărat: „Conferința personajelor” de Tudor Alexandru Trif, „Probleme cu cititul” de Ștefana Fusaru, „La ce bun un manual” de Paul Valașutean, „Epistolă către domnul Homer” de Maria Alexandru.

Să aveți poftă de citit!

 

Școlărel de clasa a V-a * „Hendrik de Mol și Planeta de Aur” de K. J. Mecklenfeld

Etichete

Editura Univers, Hendrik de Mol și Planeta de Jad, Hendrik de Mol si Planeta de Aur semnată de K.J. Mecklenfeld, literatură pentru copii

Cu siguranță că trebuie să existe ceva în universul acesta, al oamenilor, nu al jucăriilor, care să alinieze întâmplările după o regulă bine stabilită.
Povesteam mai zilele trecute că jucăria preferată a lui Luca a fost furată de pe plajă și ce regrete, ca să nu spun chiar tragedie, ne-a întunecat sufletele. După ce am înțeles că ursulețul Coconaș nu se va mai întoarce la noi, ne-am continuat viețile punând la loc cald și sigur amintirile, nu puține, pe care le avem cu el.

La câteva zile am început să citim cartea despre care vreau să vă povestesc astăzi și care a avut un rol de pansament. Pentru că dacă nu știați până acum, cărțile au și rol de pansament pe lângă altele.
Stătea la noi în bibliotecă de mai multă vreme dar fiindcă am regăsit-o pe lista de lecturi de clasa a VI-a, cea dată de două doamne profesoare drăguțe, am pus-o în tolba de vacanță.
Hendrik de Mol si Planeta de Aur semnată de K.J. Mecklenfeld  este o poveste cu și despre jucării și despre relația pe care o au acestea cu oamenii, mari și mici.

Ne-am bucurat pentru că am văzut că asemenea dialoguri precum am avut noi cu Coconaș dar și cu ceilalți prieteni de pluș ai copilului pot fi adunate de un autor inscusit într-o poveste așa de strașnică.

Hendrik de Mol este un băiețel mai neobișnuit, asta pentru că în urma unei traume a rămas cu o suferință: agorafobia

Agorafobia se definește prin teama de a fi singur în situații sau locuri, mai ales în locuri publice, care nu pot fi părăsite imediat sau în care ajutorul poate să nu fie disponibil în eventualitatea că ar apărea un atac de panică.

Termenul agorafobie, care derivă din cuvintele grecești agora (ἀγορά) – piață și phobia (φόβία) – frică, a fost inițial folosit pentru a desemna o teamă patologică de spații deschise, întinse, de piețe, de locurile publice. (sursa: wikipedia)

Din această cauză el nu poate părăsi Muzeul unde locuiește alături de bunicul lui, Martinus, păstrătorul Celui Mai Important Secret din Universul Cunoscut. Trebuie specificat că Muzeul este unul în care sunt păstrate tot felul de jucării, care mai de care mai interesantă dar fiecare având câte o poveste. Putem întâlni aici jucării de pluș și lemn, metal ori mai știu eu ce alt material.
Într-o zi, bunicul băiatului este transformat într-un soldat de lemn și răpit iar Hendrik, la rândul lui, este transformat într-o cârtiță de pluș.
Și de aici începe marea aventură.
Cititorul se întâlnește cu personaje bune și rele, cu situații tensionate dar și frumoase, cu momente în care deciziile pe care trebuie să le ia devin foarte importante și sunt între viață și moarte. Nu ai cum să nu intri cu toată ființa în poveste pentru că, nu-i așa, care dintre noi nu a purtat dialoguri cu păpușa preferată,  ursulețul ori iepurașul iubit?
Cititorul vizitează planete pe care nici nu a visat să le vadă, iar acolo întâlnește și trăiește situații pe care, odinioară, doar le visa.
Este firesc să vă întrebați dacă micuța cârtiță de pluș va reuși să rezolve toate aceste probleme, să-l salveze pe bunic din mâinile lui Calavera, dar mai ales să părăsească casa pentru a călători pe Planeta de Aur. Prin câte peripeții va trebui să treacă Hendrik pentru a se reîntoarce pe Pământ, la Muzeul Jucăriilor, acolo unde-i era casa?
Vă spunem noi, prin multe și inedite peripeții dar pentru asta va trebui să citiți întreaga poveste. Și nu veți regreta timpul alocat.

Vizita la Librăria Cărturești Carusel ne-a facilitat întâlnirea cu volumul al doilea al poveștii, „Hendrik de Mol și Planeta de Jad”, cel care a fost lansat Târgul Internațional Gaudeamus 2016 și pe care ne-am apucat deja să-l citim. Așteptăm cu nerăbdare și volumul al treilea, „Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar”, care este în lucru.
Când ne-am întors acasă, Luca a avut imensa bucurie de a găsi un nou prieten. Este un ursuleț care a primit numele de Caramel, iar faptul că arată așa, este pentru că s-a luptat cu cei care l-au furat pe Coconaș. N-am putut să nu ne întrebăm dacă nu Calavera o fi fost vinovatul și dacă prietenul nostru de pluș nu o fi ajuns pe Planeta de Aur.

Între orice copil și jucăria lui există o legătură, o energie, creată din momentul în care își aparțin unul celuilalt. Această energie poate să fie împărțită egal între cei doi, așa cum este de obicei, sau poate să fie mutată, prin magie, doar într-unul dintre ei. Atâta vreme cât cel în care este depozitată energia este ținut ascuns, de preferință sub formă cât mai puțin disctructibilă, precum piatra, nu ai cum să îl ucizi pe celălalt. (pag. 313)

În urma căutărilor am descoperit un site minunat, al autorului, pe care poate doriți să-l citiți și voi. O puteți face aici.

sursa foto: http://www.planetadeaur.ro

O carte care pe măsură ce o parcurgi, ajungi la concluzia că nu este destinată doar copiilor ci și adulților, datorită suspansului, acțiunii, intrigilor cu care este condimentată. Spor la citit!

Machete didactice – Atenționări primite de la o scriitoare, la articolele despre cărți

Etichete

despre articolele de blog legate de cărțile pentru copii, literatură pentru copii

Sunt tristă!
Astăzi, în jurul prânzului, am primit un telefon de la doamna Silvia Colfescu. Cu un ton răspicat, după ce s-a asigurat că vorbește cu mine, mi-a spus să șterg postarea în care povestesc despre cartea dumneaiei, „Plăcinta cu vișine”, pentru că am încălcat drepturile de autor și pentru că ea nu mai poate fi cumpărată atât vreme cât există în format electronic. Am ascultat-o, cu inima în gât, și cu o părere de rău pe care nu știu unde s-o încadrez pe o eventuală scară a regretelor.
Mi-a repetat, de mai multe ori, că este penal ceea ce am făcut eu și că pot fi pedepsită pentru asta.
După ce s-a oprit, am asigurat-o că voi remedia această situație și am informat-o că nu asta a fost intenția mea, aceea de a-i pricinui vreun rău.
Odată convorbirea terminată, am deschis pagina de blog pentru a vedea articolul incriminat și ceea ce am găsit se prezenta așa:
am povestit despre cartea respectivă, una pentru copii
am atașat trei imagini din ea dar și coperta
am pus link-uri de legătură unde poate fi găsită cu toate că ediția era una de la începutul anilor 90
am postat o lectură înregistrată a poveștii scrisă în versuri.
Nu am înțeles, de fapt, cu ce periclitam eu vinderea cărții, în eventualitatea unei noi apariții, atâta vreme cât cartea nu era scanată. Poate faptul că am înregistrat video? Am căutat să mă dumiresc dar nu am reușit.
Sau cele trei imagini pe care le-am atașat, imagini cu desene din carte, ilustrațiile fiind semnate tot de autoare?
M-a întrebat dacă am vreun câștig de pe urma aceasta și m-am mirat de așa întrebare. Ce câștig aș putea avea?
Mâhnirea m-a trimis pe alte bloguri pentru a vedea cum se comportă oameni care au mai vechi state în acest domeniu și am găsit articole și recenzii la cărțile pentru copii în care imaginile sunt mai multe și mai în detaliu, dar mi-am spus că poate o fi semnate niște acorduri de care eu nu am habar. Un exemplu a fost pe bookstyle.ro, acolo unde fiecare recenzie a cărților pentru copii este argumentată cu imagini. Multe! La fel am văzut și pe secretelecartilor.ro dar și pe altele. Iar mie mi-au plăcut, se vede minunat și pentru mine, e hotărâtor în achiziționarea cărții respective. Niciodată nu am fost oprită în a achiziționa o carte de acest aspect, acela al citirii unei recenzii. Dar eu nu fac recenzii ci doar povestesc cum vedem noi, cărțile pe care le citim. Noi, adică eu cu Luca.
Da, știu că sunt drepturi de autor și că munca lor nu trebuie piratată, dar eu nu am scanat cartea respectivă și nici nu am avut nici un folos financiar și nici de altă natură.
Una peste alta, atât de tare m-a mâhnit telefonul dar mai ales tonul doamnei, încât multe întrebări mă încearcă.
O rog pe doamna Victoria Pătrașcu, pe doamna Adina Rosetti, pe doamna Cristina Andone, despre ale căror cărți am scris și eu, să mă lămurească, în limita disponibilității dumnealor, unde am greșit și ce pot face pentru a nu mai repeta. Nu vreau să pricinuiesc nimănui nici un rău.
Bucuria cu care prezint cărțile pentru copii este atât de mare pentru că vreau ca ele să ajungă în cât mai multe case, încât nu aș vrea să treacă sub tăcere freamătul nostru, de cumpărători, iubitori de frumos și cititori.

Pentru că ne plângem că nu se citește, că cei mici nu mai pun mâna pe carte. 😦

sursa foto: http://www.freepik.com

Școlărel de clasa a V-a * „Poeme fără Arpagic pentru cititorul cel mai mic” de Ana Blandiana

Etichete

Ana Blandiana, Ce este și ce face un maidanez - video, Doina Botez, Editura Doina, La Paris - video, literatură pentru copii, Poeme fără Arpagic pentru cititorul cel mai mic, poezii pentru copii, Tare sunt ocupată - video, Vișinul leneș - video

Uite cum din bibliotecă a sărit, la momentul oportun, o carte ce se potrivește mănusă cu modul în care arată grădina din Paradisul Verde. Nu poți să rămâi indiferent la această împăunare a copacilor din grădină așa cum nu ai cum să nu te bucuri că versurile scrise de Ana Blandiana vin să bucure noi generații de cititori.

Ana Blandiana, cea care a oferit micilor cititori, de-a lungul timpului, mai multe versuri pline de gingășie și candoare. Ne amintim de „Întâmplări din grădina mea”, „Alte întâmplări din grădina mea”, „Întâmplări de pe strada mea”, „Cartea albă a lui Arpagic”, „Poeme fără Arpagic pentru cititorul cel mai mic”, „Întoarcerea lui Arpagic”etc.

Noi am profitat la maxim de această întâlnire și iată cum am procedat. Sper să vorbească imaginile și clipurile mult mai bine decât o fac eu. Și vă mai îndemn să nu ocoliți să citiți versuri copiilor. Asta până vor începe ei să o facă, din proprie inițiativă.

Și ca să ne credeți, iată instantanee din grădină. Nu-i așa că-s delicioase fructele chiar dacă unele dintre ele nu sunt coapte, încă!
Nu-i așa că între două salturi în apă, poeziile sunt mai alunecoase și te învăluie mai bine?

Încercăm să ne îmbrăcăm sufletul cu imagini, cuvinte alese și cu activități practice atractive. E vorba de cele în care putem intra nu doar visa.