• De ce ,,machete didactice”?
  • Contact

Machete Didactice

~ Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Machete Didactice

Arhive etichetă: Revista online Literatura de azi

Activități educative copii – Științele naturii, geografia și istoria de clasa a IV-A – ori, cum poți concentra o lume în câteva pagini

17 Duminică ian. 2016

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Machete biologie, Uncategorized

≈ 4 comentarii

Etichete

activități educative copii, colecția de cristale și pietre, colecții de pietre și cristale, dar și cele ale propriilor copii, de la Editura Aramis, Descoperim Pământul și resursele lui - video, Despre colecțiile copilăriei noastre, științe clasa a IV-a, mica enciclopedie Larousse - Pământul, Resurse ale subsolului - notițele din caiet - video, Revista online Literatura de azi

Ziua de luni este una în care orarul copilului spune că trebuie să fie pregătit la: știință, opțional, geografie, educație civică și muzică. Pentru cineva care frecventează școala de mai mulți ani poate părea floare la ureche. Obiecte ușoare, unde mai pui că-i și muzica dar și un opțional, care e… opțional. În această zi sunt concentrate materii pe care le are doar o singură dată în săptămână, așadar între o vorbire și repetarea ei se aștern șapte zile, numai bune să uiți tot ce ai făcut data trecută. Dacă ați înțeles că mă plâng de numărul de ore, e greșit, nu la asta doresc să mă refer. Înțeleg că asta este programa, așa cum mai înțeleg că nu are învățătoarea nici o vină de alcătuirea ei. Sau are? Ori, poate avem toți, devreme ce situația stă așa cum stă.
Dar chiar, cum stă?

Păi, se pare că din ce în ce mai precar. Iar argumentele vin din ambele parți ale baricadei, adică și de la dascăli dar și de la părinți. Veriga ce ar trebui să unească și să medieze toate aceste lucruri care se petrec sub umbrela numită învățământ, lipsește. E oarbă, surdă, mută.

A apărut astăzi, în revista online Literatura de azi, o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, domnul Adrian Curaj (parcă un nume predestinat să urnească lucrurile). Este trimisă de o doamnă profesoară ce activează în învățământul preuniversitar. Poate ar fi bine să o citiți. Nu este prima și nici ultima.

Între răspunsurile ce se lasă atât de mult așteptate, noi, cei care nu avem timp pentru a le citi sau auzi, trebuie să mergem mai departe deoarece timpul trece și nu iartă pe nimeni. Încercăm să ne pliem și să ne descurcăm deslușind materii pe niște manuale care în loc să fie prieteni și de ajutor copiilor, reprezintă adevărate capcane.

Bunăoară, la biologie, istorie și geografia de clasa a IV-a ele reprezintă adevărate concentrate ale acestor discipline. În momentul în care le deschizi, ai senzația că nu știi încotro să privești și să asculți mai întâi. Lăsând la o parte modul precar în care sunt tipărite (noi avem o carte la geografie care are imaginile suprapuse, zici că s-a tipărit de două ori, culorile lor fiind dintr-un spectru străin nouă) pe o pagină sau cel mult două găsești infirmații ce aparțin câtorva secole, de nu mai știi care și cum a făcut.

La științe, poți afla din 20 de propoziții despre toate bogățiile subterane, cum se prelucrează, la ce folosesc și ce derivați au. Pentru cineva care a mai auzit la viața lui una – alta, le pui cap la cap și se mai leagă câteceva, dar pentru un copil care nu a mai avut de-a face cu asemenea noțiuni, e o adevărată provocare. În ceea ce ne privește, Luca ar prefera mai multe ore de matematică decât una singură de istorie. A afirmat, de mai multe ori, că nu înțelege. Am parte de multe rânduri de lacrimi în momentul în care ne apucăm de învățat și e nevoie de foarte multă răbdare și multe încurajări precum că se poate.

Pentru vineri, la istorie, tema de deslușit a fost cea a popoarelor. S-a început cu retragerea lui Aurelian în 271,   a continuat cu popoarele migratoare, pentru a se ajunge la formarea popoarelor. Ei, aici a fost și mai interesant pentru că am aflat de gali și de celți. Galii s-au unit cu francii și așa a apărut poporul francez. A urmat Împăratul Carol cel Mare, imperiul Carolingian, destrămarea lui în Franța, Germania și Italia. Firesc, s-a vorbit și despre germani care au inventat tiparul, dar și despre coloniștii șași și secui care au fost aduși în Transilvania. Nu puteau să lipsească slavii (mulți, a specificat doamna), formați din trei grupe:

la vest: polonii, cehii, slovacii
la est: rușii iar aici s-a pomenit de Țarul Petru și de Țarina Ecaterina, cea care a modernizat Rusia
la sud: bulgarii, sârbii

Ce a urmat?, păi turcii cu ai lor sultani dar și cu Osman cel care întemeiază statul turc. Și ultimii, dar nu cei din urmă, maghiari,i iar aici notițele au spus că: în secolul al IX-lea întemeiază un stat în Panonia, apoi cuceresc Transilvania.

Citind aceste notițe, de unde să începi?
Noi începem cu lacrimile, pentru că ele se asortează tuturor vremurilor. Pe urmă mai vedem noi, pentru că încetul cu încetul încerc să-i explic, atât cât mă pricep, că nu vor ieși toți din filele caietului și ne vor lua la rost, fie ei împărați, țari ori sultani. Dar e greu, zău că-i greu. Nu știu dacă numai la noi e așa, dar nu înțeleg de ce se optează pentru o astfel de  programă. Oare în alte locuri, pe alte meridiane, tot așa se începe studiul istoriei? Dau toți năvală peste tine de nu mai poți dormi noaptea? Ce putere de separare și decantare a informațiilor trebuie să ai, ca să înțelegi și asimilezi asta?
Poate e cineva în măsură să-mi dea vreun răspuns, dar în așteptarea lui noi mergem mai departe, având bune intenții.

Iar pentru lecția de mâine de la științe a avut de pregătit despre resursele și bogățiile pământului. E drept că-i un subiect care-l fascinează, pentru că s-a vorbit despre minereuri și pietre prețioase, cristale și alte cele. Ne-a ajutat mica enciclopedie Larousse – Pământul dar și Descoperim Pământul de la Editura Aramis.

Resurse naturale 16 ian 2016

Resurse naturale 16 ian 20161

Mai întâi s-au citit notițele din caiet, cele predate de doamna, după care a urmat ceea ce era scris în carte.

Resurse ale subsolului – notițele din caiet – video

Descoperim Pământul și resursele lui – video

Un moment mai potrivit ca acesta nu era de ratat așa că, Luca și-a scos iar (oare a câta oară?) colecția de pietre și cristale. A urmat o nouă rundă de căutări prin revistele de prezentare, dar la ce plăcere are…

Resurse naturale 16 ian 20162

Despre cristale și pietre am povestit mai pe larg aici.

Cam așa a fost la noi. Un lucru e cert: nu ne dăm bătuți!

Articole Literatura de azi – Creatorul (altei) Antigone, Jean Anouilh

11 Marți aug. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole Literatura de azi, Jean Anouilh, Revista online Literatura de azi, scriitori celebri

Inspiraţia este o farsă pe care poeţii au inventat-o pentru a-şi da importanţă. Jean Anouilh

CREATORUL (ALTEI) ANTIGONE

Viaţa este un lucru minunat despre care să vorbeşti sau despre care să citeşti în cărţile de istorie, dar e un lucru teribil atunci când trebuie să o trăieşti. (Jean Anouilh)

Unul din cei mai prolifici scriitori francezi, dramaturg cu o reputație internațională, Jean Anouilh (23 iunie 1910) a dorit ca temele abordate de el să mențină integritatea într-o lume în care compromisul este prezent din ce în ce mai mult.

Născut la Cérisole, un mic sat de la marginea Bordeaux-ului, Anouilh are strămoși de origine bască. Autorul susține că a moștenit mândria și conștiinciozitatea lucrului temeinic făcut de la tatăl său care era croitor de profesie. Latura sa artistică se poate datora mamei , care era violonistă, și întregea veniturile familiei cântând la un casino.

Primele încercări de a scrie piese de teatru datează de la vârsta de 12 ani. A fost acceptat la Sorbona, dar neavând posibilitatea de a-și plăti studiile, pleacă după 18 luni.

Anouilh va avea probleme financiare mereu, iar pentru a trăi relativ decent, s-a apucat să scrie, mai întâi scene comice pentru cinema.

La vârsta de 18 ani, Jean Anouilh vede o piesă de teatru a lui Jean Giraudoux, Siegfried, iar aceasta îi va marca existența și va constitui o sursă de inspirație.

În 1932 a scris L’Hermine. În 1933 – Mandarine. Piesele nu sunt bine primite de public, dar Anouilh perseverează până are primul succes major. Acesta datează din 1937, iar piesa se numește Călătorul fără bagaje.

În anii ’40, scriitorul se întoarce de la piesele contemporane pentru a scrie povești cu subiecte mitice, istorice. În toate piesele sale, dramaturgul aprofundează condiția umană. Eroii lui sunt rebeli, se revoltă în numele unui ideal.

Printre cele mai admirate piese amintesc: Antigona(1944), Invitație la castel (1947), Valsul toreadorilor (1952), Ciocârlia (1952), Becket sau onoarea zeilor (1959).

Antigona este piesa ce a avut cel mai mare succes. A fost jucată pentru prima dată, pe 6 februarie 1944, la Théâtre de l’Atelier, în timpul ocupației naziste.

Dacă în Antigona lui Cocteau vom observa o explorare a răului din oameni, în Antigona lui Anouilh se poate vorbi de o reconfigurare. Diferența majoră între Antigona dramaturgului francez și cea a lui Sofocle este de natură stilistică/artistică.  Chiar dacă în 1944 piesa a avut o receptare ostilă, fiind considerată o scuză a colaboraționismului, în 1949 a avut cronici extrem de favorabile, atunci în distribuție fiind Sir Laurence Olivier și soția acestuia, Vivien Leigh.

Anouilh a scris scenariile mai multor filme de succes dar a și tradus, din limba engleză, lucrările altor dramaturgi.

 La începutul anilor ’80 suferă de o boală de tiroidă, pentru ca mai apoi, după câțiva ani, să aibă un atac de cord. Se mută în Elveția pentru a se recupera, dar nu renunță la scris.

Pleca definitiv la data de 3 octombrie 1987.

Viaţa are modalităţile ei de a pune lucrurile în ordine. Foarte ordonată este viaţa. (Jean Anouilh)

 

Articol Literatura de azi – Fără model – Nathaniel Hawthorne

08 Sâmbătă aug. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole Literatura de azi, Nathanael Hawthorne, Revista online Literatura de azi, scriitori celebri

Fericirea nu este o destinaţie, un loc în care trebuie să ajungem, sau o stare care ne aşteaptă; ea constă în optimism.
Nathaniel Hawthorne

FĂRĂ MODEL

Descendent al unui lung șir de strămoși puritani, inclusiv John Hathorne, un magistrat care a participat la Procesele Vrăjitoarele din Salem, Nathanael Hawthorne (4 iulie 1804) și-a mai adăugat un w la nume, pentru a se distanța de implicarea rușinoasă a familiei sale, la procesul sus amintit.

Când Nathanael avea 4 ani, tatăl său a murit de febră galbenă, fapt ce a determinat-o pe mama sa să fie extrem de protectoare, ajungând să-l izoleze de copii. Manifestările de atunci i-au determinat caracterul, acesta devenind extrem de timid și livresc.

După ce a absolvit Bowdoin College, s-a apucat de scris. A apărut romanul Fanshawe, ce a avut un mare succes, după care a urmat o perioadă în care a scris mai multe povestiri scurte, printre care Tânărul gospodar Brown și Vălul negru al preotului. În ciuda faptului că aceste povestiri nu au atras atenția,  nuvelele Povestiri spuse de două ori i-au adus faima pe plan local.

În 1842 el s-a căsătorit cu Sophia Peabody și s-au alăturat unor comunități Utopiene Transcedentaliste. Poate și pentru că aveau aceleași firi, căsnicia lor a rezistat mult timp, Hawthorne afirmând despre soția sa: este, în sensul cel mai strict, singura mea companie; și nu am nevoie de alta – nu este loc liber în mintea mea, nici în inima mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt de ajuns inimii ei nemărginite!

Dar și Sophia admira opera soțului ei, mărturie fiind însemnările din jurnalul ei. Aceasta nota: Sunt întotdeauna orbită și uluită de bogăția, adâncimea… nestematele de frumusețe din producțiile lui încât abia aștept să le recitesc, să pot medita și cugeta, să pătrund bogăția miraculoasă a gândurilor sale.

Cuplul a avut trei copii – două fete și un băiat.

În 1852, familia s-a reîntors în Hawthorne, iar acolo și-au cumpărat o casă. Ralph Waldo Emerson și Henry David Thoreau le-au fost vecini. În același an a scris biografia de campanie a lui Franklin Pierce și, după ce acesta a fost ales președinte, l-a recompensat de Hawthorne cu un post de consul la Liverpool, Anglia. Când această slujbă s-a încheiat, soții Hawthorne au călătorit în Franța și Italia.

În 1860 a fost publicată The Marble Faun, prima lui carte din ultimii șapte ani. Din păcate, sănătatea lui șubredă nu i-a permis să termine și alte romane de dragoste.

Pe 19 mai 1864, scriitorul se stinge din viață, după o lungă perioadă de boală în care a suferit crize severe de demență.

De-a lungul vieții Hawthorne a scris numeroase nuvele (cărora el le spunea fabule), patru romane de dragoste, între 1850 și 1860: Litera stacojie (1850), Casa cu șapte frontoane (1851), Poveste de dragoste la Blithdale (1852) și The Marble Faun (1860).

Fiind niște povestiri care susțin că răul, păcatul și remușcările sunt calități naturale și înnăscute oamenilor, operele lui Hawthorne aparțin romantismului sau, mai precis, romantismului sobru.  Scrierile sale de mai târziu vor reliefa și perspectiva sa negativă asupra mișcării Transcendentaliste.

Lucrările sale rămân notabile pentru tratarea puritanismului, a vinei personale precum și a complexității alegerilor morale.

Dintre scriitorii americani destinați să fie cunoscuți, el este cel mai original, acela care datorează cel mai puțin modelelor literare precedente de tot felul. (Evert Augustus Duyckinck)

 

Articole Literatura de azi – Spălătorese, modiste, dansatoare – Degas

07 Vineri aug. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole Literatura de azi, articole pictori celebri, Edgar Degas, Revista online Literatura de azi

Un lucru este să copiezi ceea ce vezi, dar este mult mai bine să desenezi ceea ce poate fi văzut numai în memorie… acolo, amintirile şi fanteziile tale sunt eliberate din tirania exercitată de natură. Edgar Degas

 În ciuda faptului că a fost etichetat ca fiind impresionist, Degas nu s-a simțit așa, ci mai degrabă realist ori independent. Totuși, el este unul dintre fondatorii grupului, unul dintre cei mai importanți membri ai săi și organizatorul propriilor expoziții.

A căutat să surprindă în picturile sale momentele trecătoare ale vieții și a arătat mai puțin interes pentru „imortalizarea” peisajelor, având o afinitate pentru ilustrarea scenelor din teatrele și cafenelele luminate artificial, asta pentru a-și arăta măiestria dobândită în urma studiilor academice.

Descendentul unei familii bogate, Degas (19 iulie 1834 – 27 septembrie 1917) a primit o educație aleasă, învățând latina, greaca și istoria antică. Tatăl său i-a încurajat pornirile din domeniul artistic, luându-l cu el în nenumărate vizite la muzeele din Paris. Degas a început prin copierea picturilor renascentiste italiene de la Luvru și a luat lecții în studioul Louis Lamothe, acolo unde se preda în stil academic tradițional. Degas a fost puternic influențat de picturile și frescele pe care le-a văzut în timpul călătoriilor din Italia anilor 1850, cărora le-a făcut multe schițe și desene.

Dovezile educației sale clasice se văd încă de la începuturi, iar Tinerii spartani (Young Spartans Exercising) pictată în 1860, vine să exemplifice acest lucru.

După ce în 1865, Salonul a acceptat pictura The Misfortunes of the City of Orléans, Degas nu va mai picta subiecte istorice, ci se va inspira din activități de agrement urban (cursele de cai) pentru ca mai apoi, după 1870, să picteze cântăreții din cafenele și dansatorii de balet. În acest fel, se remarcă o abordare modernă, în care spălătoresele, modistele și locuitorii de la periferia Parisului intră în istorie. Pictorul absoarbe tradiția artistică și influențele exterioare și le reinterpretează în moduri inovatoare, fiind preocupat de gravuri și fotografie. Experimentează tehnici noi de rupere a texturilor, de alternare a pastelului uscat cu cel umed, de folosire a guașelor și acuarelelor pentru a da figurilor sale contururi aparte.

Artistul începe să aibă probleme cu ochii, începând cu anii 1880, ca urmare a unui accident suferit în timpul participării sale la Războiul franco-prusac din 1870 – 1871. Se concentrează aproape exclusiv pe dansatori și nuduri, dar se îndreaptă și spre sculptură.

Devine tot mai morocănos și mai retras din cauza problemelor de vedere. Pictează Peisaj (Landscape) între 1890-1892, o lucrare neobișnuită din acea perioadă.

În 1912 este forțat să părăsească studiourile Montmartre în care a lucrat mai mult de 20 de ani.

Ce ar trebui să reținem despre Degas?

 Este cel care a respins abordarea subiectelor tipice predate în academii, precum scenele istorice și mitice, explorând viața modernă.

A preferat să lucreze schițe în mod tradițional, în loc să picteze peisaje.

A redat unghiuri neobișnuite și posturi ciudate în lumină artificială.

A fost influențat de stampele japoneze ce i-au sugerat noi metode de compoziție.

O pictură necesită puțin mister, ceva vag, puțină fantezie. Când faci totul perfect, sfârșești prin a deveni plictisitor.

 

Articole Literatura de azi – Nou și vechi între aceleași coperți – Evgheni Evtușenko

06 Joi aug. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole Literatura de azi, Evgheni Evtușenko, poezia Mama, Revista online Literatura de azi, scriitori celebri

Mi-e tot mai greu să găsesc o definiţie a poeziei. Dar cred că noi, poeţii, avem datoria să facem lumea mai frumoasă. S-o salvăm de la indiferenţă, prin înţelegerea şi relevarea rosturilor vieţii. Şi putem face asta numai dacă primim în schimb dragoste şi frumuseţe. Însă nu poţi nici să primeşti şi nici să dai dragoste şi frumuseţe într-o lume tensionată. Sau, dacă poţi, asta nu ţine de inimă, ci doar de tehnică. Boris Pasternak spunea că tinerii poeţi care scriu fără să cunoască în profunzime lumea, istoria, n-au nicio şansă de-a ajunge mari cu adevărat. Dar, ca să fii un mare poet, trebuie în acelaşi timp să cunoşti ca nimeni altul limba în care scrii, adică să fii „poliglot” al limbii tale, aşa cum marele meu prieten Nichita Stănescu susţinea pe drept cuvânt că este „poliglot de limba română”. Şi-apoi mai trebuie să fii un neobosit cititor. Să-ţi stăpâneşti profesia ca un om de ştiinţă, mereu la curent cu tot ce se petrece în domeniul tău. Şi, nu în ultimul rând, să-ţi asumi o anumită responsabilitate pentru lumea în care trăieşti. Atitudine fără de care poţi fi la o adică un poet bun, dar nu un poet mare.

Evgheni Evtușenko

Cu siguranță, fiecare dintre noi va reuși să găsească în antologia lui Evgheni Evtușenko, Zece secole de poezie rusă, poezia care să-l reprezinte fără ca el să mai fie nevoit să spună niciun cuvânt. Pentru că da, el este cel care s-a înhămat la această muncă titanică, deoarece așa cum spunea Esenin: Rusia – o șesime de pământ, a dat o jumătate din poezia lumii.

Evgheni Evtușenko este cel care a citit și învățat pe dinafară poezia celor de dinaintea lui, pentru că a avut sentimentul că rădăcinile sunt lungi. Prima tentativă de a întocmi o antologie a avut-o atunci când, în occident fiind, a descoperit că poezia poeților ruși, fie că erau cei din țară sau cei care au emigrat, trebuia cunoscută deoarece și unii și alții își iubeau patria, chiar dacă aveau percepții diferite asupra viitorului ei. Pentru că nu știa dacă situația din țara natală i-o va permite, a încheiat un contract cu o editură americană, dar venirea lui Gorbaciov la putere a permis apariția ei în Rusia, în ediție de masă.

Ceea ce este de remarcat e faptul că, pentru fiecare poet în parte, Evtușenko a scris și un articol, dar și câte un mic poem. În acest fel a avut posibilitatea să-și exprime propria părere despre personalitatea și valoarea fiecărui poet, indiferent cum a fost acesta receptat în epocă.

Evtușenko (18 iulie 1933) a fost una dintre primele voci umaniste ce a apărat libertatea individual în spațiul comunist-totalitarist sovietic. A publicat primele  poezii pe când avea 15 ani, încă din timpul lui Stalin, la 19 ani – prima carte, pentru ca la 22 de ani să devină cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor. A fost extrem de iubit de cititori datorită tonului său poetic și non-conformismului tranșant.

Pe lângă poezie, Evtușenko a scris și proză, aceasta fiind citită pe patru continente. A ținut multe prelegeri de literatură, lecturi publice pe stadioanele și în piețele marilor orașe. Există câteva sute de cântece scrise pe versurile lui, devenite atât de populare, încât nici nu li se mai cunoaște autorul.

Evtușenko a declarat că este îndrăgostit de America, acolo apărându-i 18 cărți, iar Universitățile din New York, Oklahoma  și Queens l-au invitat să predea literatură rusă.

În România, datorită prozatorului, poetului și dramaturgului Ștefan Dumitriu și a Nadiei Brunstein, putem citi o antologie de poezii scrise de Evgheni Evtușenko, intitulată Mierea târzie.

MAMA

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,

mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,

el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,

cu eleganţa, cu farmecul ei de demult

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,

după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,

din tristele-i buze, aud întrebarea cumplit de duioasă:

„Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?”

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,

până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,

bolborosind: „Toate-s în regulă… şi-apropo, arăţi minunat!”

Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,

pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?…

Mă ascund în clişee: „Hai calmează-te!

Ce va fi, vom vedea!”

Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea.

Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar

al înstrăinării de sine, de ceilalţi – nu-l putem traversa.

Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei

prea lungu-mi calvar,

când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama – totdeauna adevărată,

nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.

Mama, venind doar în vizita strict măsurată,

iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim

la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,

şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim

toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Articole Literatura de azi – Cu ochii închiși – Herbert von Karajan

30 Joi iul. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole Literatura de azi, dirijori celebri, Herbert von Karajan, Revista online Literatura de azi, Simfoniei nr.4 de Schumann

Ar fi nimerit să încep a vorbi despre acest ilustru dirijor spunând că în istoria Filarmonicii din Berlin există o perioadă ce poartă denumirea Era Herbert von Karajan? Sau poate ar suna mai bine dacă le-aș șopti celor care nu-l „cunosc”  că Herbert von Karajan (5 aprilie 1908 – 16 iulie 1989) a fost dirijor principal, la Filarmonica mai sus amintită, timp de 33 de ani?

Cu orice aș începe, personalitatea complexă a muzicianului nu are cum să nu fascineze.

A fost numit dirijor principal în 1956 și, de atunci, a început o nouă eră. Era carismatic, plin de energie, vizionar și dedicat nu doar muzicii, dar și altor aspecte ale vieții. A fost un bun șofer de mașini de curse, pilot entuziast, schior și marinar deopotrivă. L-a admirat pe Arturo Toscanini și Wilhelm Furtwängler pe care el a reușit să-i  îmbine minunat, în propriul stil.

Una din particularitățile sale era aceea că dirija cu ochii închiși, ceea ce îi nemulțumea pe mulți muzicieni din orchestră. Însă cu timpul, datorită deselor repetiții, aceștia reușeau să alcătuiască, alături de dirijor, un tot unitar.

Sub bagheta lui, Filarmonica din Berlin a dezvoltat un stil propriu, caracterizat prin frumusețea sunetului, virtuozitate și perfecțiune.

Repertoriul acestei orchestre era alcătuit din piese clasice, compuse de  Beethoven, Brahms, Bruckner, Schumann, Ceaikovski, Wagner și Strauss și rareori se strecurau lucrări contemporane de Messiaen și Henze, chiar Penderecki. De asemenea, el a inclus în repertoriu și piesele compuse de Ravel, Stravinsky și Debussy, compozitorii începutului de secol XX.

Nenumărate turnee spectaculoase au avut loc sub bagheta lui în America, Japonia și China, precum și înregistrări ale concertelor sau muzicii de film, asta pentru că Herbert von Karajan era un aliat al mass-media, era deschis la toate inovațiile ce apăreau în acest domeniu. Impactul mediatic al acestor acțiuni a crescut activitatea și vizibilitatea Filarmonicii, ceea ce s-a concretizat și prin apariția unei noi săli de concerte. Arhitectura noii clădiri a făcut ca dirijorul și orchestra să fie văzute într-un mod mai artistic și scoase în evidență.

De-a lungul timpului, Karajan a promovat talente promițătoare, printre care Claudio Abbado, Seiji Ozawa și violonista Anne-Sophie Mutter. A colaborat cu nume cu rezonanță în domeniu, iar dintre ei amintesc pe: Anne-Sophie Mutter, Evgheni Kissin, Luciano Pavaroti ori Nigel Kennedy. Au fost și persoane, precum Isac Stern și Ițac Perlman, care au refuzat colaborarea cu el din cauza trecutului său nazist. Se știe că dirijorul a intrat în partidul nazist în 1933 sau 1935 și, deși nu s-a implicat în nicio afacere politică, a profitat de reorganizarea lumii muzicale sub conducerea lui Hitler.

Dar cel mai bine vorbesc imaginile și sunetele. Așadar, să privim și să ascultăm ultima repetiție înaintea înregistrării a Simfoniei nr.4 de Schumann.

Vizionare plăcută!

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Articole Literatura de azi – Eleva lui B.P. Hașdeu – Maria Ventura

22 Miercuri iul. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole actori celebri, Articole Literatura de azi, Maria Ventura, Revista online Literatura de azi

… totul e atât de inefabil şi de simplu acordat în această făptură, născută pentru teatru şi pentru desfătarea cerebrală a unui joc prin lumina rampei (…). În Teatrul Naţional, aşezat ca o gospodărie cu socotelile făcute, cu deficitul prevăzut, o gospodărie serioasă, ospitalieră şi cam veche, roasă pe dinafară, Maria Ventura a intrat cu o sburdălnicie genială necunoscută, ca un căprior trezit din munte în salonul uitat deschis al conacului moşiei.

Așa scria Tudor Arghezi despre Maria Ventura, în Cronica din 5 aprilie 1915.

Un simplu sondaj printre tinerii de astăzi ne arată cu tristețe că puțini mai știu cine a fost Maria Ventura. Chiar așa, oare cine a fost?

Maria Ventura (14 iulie 1888 – 3 decembrie 1954) a apărut în  această lume ca rodul iubirii dintre actrița Fanchette Vermont (Lea Ventura) și a publicistului și dramaturgului Grigore Ventura. La ora aceea,  cei doi nefiind  căsătoriți, copila  primește numele mamei pentru ca mai apoi, în 1890, prin legalizarea relației, să ia numele tatălui.

De mică, fetița a stat mai mult prin teatru deoarece mama sa o căra cu ea la repetiții. A crescut într-un mediu select artistic, abecedarul fiindu-i predat cu duioșie părintească de B.P. Hașdeu. În teatru îl cunoaște pe Constantin I.C. Nottara, cel care a avut un mare rol în viața micuței artiste.

 Parcă o văd pe Marioara Ventura cum aleargă printr-o curte lungă din str. Labirint. Cădea pe brânci şi se ridica. Era un nodul de copil, de trei anişori poate, care în loc să plângă ca toţi copiii care fac buf, dimpotrivă, se opintea să facă mai mult decât o ţineau picioarele-i fragede: bătea cu picioarele pământul până putea să alerge, scria Nottara în Amintiri. Apoi continua: Multe năzbâtii făcea. Se amesteca în repetiţii. Noi făceam mişcarea în scenă. Venea Calotescu şi o dădea afară. Atunci, tărăboi, ţipete, plânsete, vroia să deschidă uşa şi nu ajungea cu mâna pe clanţă. În pauză se repezea la scaun în mijlocul odăii, dădea din mâini şi din picioare, îşi da ochii peste cap, zicea că şi ea face teatru, era aşa de comică, încât noi toţi o aplaudam. Mai târziu a devenit artista genială care va lăsa o dâră de lumină fermecătoare. Cinste pentru ea că este o podoabă a Comediei Franceze şi cinste pentru noi că prin ea rasa românească cucereşte izbânzi strălucite pe tărâmul artei teatrale.

Urmează Conservatorul dramatic bucureștean, avându-i colegi pe Tony Bulandra, Lucia Costescu și Zaharia Bârsan. La Conservatorul de Artă Dramatică de la Paris nu intră din prima, deoarece nu avea dicție, iar limba franceză pe care o vorbea avea accente românești.

Am citit cu voce tare câte şase ore pe zi, corectată de un repetitor, până îmi mureau buzele.

În timpul războiului, vine în România și participă la îngrijirea bolnavilor și răniților de pe front, alături de Regina Maria, fără a se teme de bolile de care se putea molipsi. Lângă George Enescu colindă spitalele și recită versuri. Îl descoperă și îi schimbă destinul lui George Vraca.

După război se întoarce la Paris, iar acolo este cooptată de cel mai prestigios teatru, Comedia Franceză. Are un succes răsunător cu rolul din Fedra, despre care s-a spus că a revoluționat stilul de interpretare.

Înființează propriul teatru la București și urmează o perioadă extrem de grea, din cauza faptului că trebuie să se împartă între cele două orașe în  care juca: București și Paris. Cu teatrul francez străbate lumea, iar popasurile bucureștene constituie adevărate triumfuri: Sfânta Ioana, Fedra, Meșterul Manole sunt câteva dintre ele. Îi are ca parteneri de scenă pe C Nottara, George Calboreanu și alții.

Maria Ventura lansează în 1936, pe scena Teatrului Național, două texte noi: Borgia și Veste bună.

Al doilea Război Mondial, cu implicațiile lui, face ca, împreună cu alți creatori de seamă de origine evreiască, actrița să fie îndepărtată din cadrele Comediei Franceze. Revine pe scenă, cu succes, în 1951 și joacă în piesa lui Jean Anouilh, Colombe.

Foto cover de pe teatrulmetropolis.ro

Articol publicat în revista online Literatura de azi.

Articole Literatura de azi – După Nobel, fără inspirație – Jacinto Benavente

21 Marți iul. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole Literatura de azi, Jacinto Benavente, literatură universală, Revista online Literatura de azi, scriitori celebri, scriitori spanioli

Dacă oamenii ne-ar auzi gândurile, puţini dintre noi ar scăpa să nu fie închişi ca nebuni. Jacinto Benavente

DUPĂ NOBEL, FĂRĂ INSPIRAȚIE

Binecuvântaţi fie imitatorii noştri, pentru că astfel ne vom putea vedea defectele.

Fiul unui pediatru renumit, Jacinto Benavente (12 august 1866 – 14 iulie 1954) s-a născut la Madrid. A crescut într-o atmosferă calmă și propice studiului. Tatăl său iubea teatrul, iar în casă aveau o bibliotecă valoroasă. Fiind un copil precoce, Benavente învățase până la vârsta de 16 ani mai multe limbi. A studiat doi ani dreptul, dar, după ce tatăl său a murit, lăsându-i un venit confortabil, a abandonat totul și a plecat într-o lungă călătorie. Pașii l-au purtat prin locuri minunate din Franța, Italia sau Rusia, acolo practicând tot soiul de îndeletniciri. În anul 1860 a lucrat ca actor ți a avut un mare succes datorită tehnicii pe care o folosea, aceasta fiindu-i de ajutor mai târziu, când avea să devină un reputat dramaturg.

La întoarcerea în Spania, s-a hotărât să se dedice numai creației literare, pe de-a-ntregul. Mai întâi, a editat mai multe ziare și reviste la care a contribuit și ca autor.

În 1892 i-a apărut prima lucrare, Teatro Fantastico, opt schițe scurte bazate pe vise și fantezii. Apoi, în anul următor el a scris un volum de poezii, Versos, dar și lucrarea sa în proză, Cartas de Mujeres, cea care atestă preferința sa pentru protagoniștii de gen feminin. În aproape toate piese sale, femeile sunt cele care au caracterul mai puternic, pe când bărbații rămân în umbră, neconvingători.

Prima piesă a lui Benavente, Cuibul străin, este pusă în scenă în anul 1894, iar tehnica dramatică a reprezentat un contrast uimitor față de stilul grandilocvent a lui José Echegaray. Benavente a înlocuit acțiunea cu un dialog iscusit și ingenios, a subliniat climatul social și moral al piesei în detrimentul complotului.

Cuibul străin nu a avut prea mare succes, dar acesta a venit odată cu piesa Oameni cunoscuți, publicată în 1896, atunci când publicul a aplaudat cu entuziasm inovațiile lui Benavente.

Între 1897 și 1907, Benavente a produs 53 de piese de teatru, și dintre ele amintesc: Soția guvernatorului, o satiră la adresa politicii provinciale corupte, Sâmbătă noaptea, un joc alegoric ce combină nuvela și drama, Răufăcătorii de bine, o satiră la adresa aroganței și ipocriziei unor doamne care „fac” acte de caritate și Interesele create, considerată capodopera autorului, în care personajele sunt marionete care acționează după propriile interese.

Această piesă, împreună cu Cea neuitată (1913), o tragedie rurală în manieră clasică despre dragostea dintre un bărbat și fiica sa vitregă, îi aduc faima internațională dar și un râvnit premiu: Premiul Nobel pentru Literatură (1922).

Ca o ironie, după ce a intrat în posesia acestui premiu, piesele scrise de el nu au mai avut un impact așa de mare. Între 1920 și 1954 nu a mai scris nimic remarcabil, iar în ziua de astăzi s-a ajuns ca și cele mai celebre piese ale sale să fie ignorate de publicul spaniol.

Aceasta s-a întâmplat deoarece Benavente nu a fost socotit un revoluționar autentic, chiar dacă a reformat teatrul. Piesele sale au fost blânde, conservatoare, ceea ce a făcut ca ele să se demodeze rapid.

În a doua perioadă a vieții, după moartea mamei sale, scriitorul a călătorit mult în America Latină, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. În timpul Războiului Civil Spaniol, a trăit în Valencia. Pentru că a aprobat public regimul lui Franco, a fost blamat de cunoștințele sale liberale.

În cei 88 ani de viață, a scris și pus în scenă 172 de piese, a fost membru al Academiei Spaniole și a primit o serie de premii naționale și internaționale.

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Articole Literatura de azi – Enigmaticul drum al unui tablou – Crâng desfrunzit de Ioan Andreescu

16 Joi iul. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Articole Literatura de azi, Crâng desfrunzit, Documentar Pădurea, Ioan Andreeescu, pictori celebri, Revista online Literatura de azi

Trebuie să pictezi așa precum păsările cântă, absolut tot. Nicolae Grigorescu

ENIGMATICUL DRUM AL UNUI TABLOU

O poveste incredibilă a pornit de la un articol din presă. Pădurea lui Tito, pentru că așa se numește articolul ce a fost scris de criticul de artă George Radu  și publicat în România Literară, stă la baza filmului Pădurea, în regia lui Sinisa Dragin.

Povestea în sine, poate fi oricând scenariu de film. Și nu un film oarecare, ci unul de succes. Este vorba despre peripețiile prin care trece un tablou semnat de Ioan Andreescu, Crâng desfrunzit și care, printr-un concurs de împrejurări, ajunge să-i fie oferit cadou, de către conducerea de partid și de stat, în anul 1946, președintelui iugoslav Iosip Broz Tito.

Din punctul de vedere al criticului de artă George Radu, alegerea a fost total neinspirată pentru că tabloul era nesemnat, ci doar autentificat de pictorii G. D. Mirea şi Costin Petrescu și făcea parte din opera din tinerețe a pictorului Andreescu. Pânza era impresionantă prin ţinuta severă, evidentă în compoziţie şi colorit, peisajul fiind surprins într-un sfârşit de martie, când stejarii vânjoşi sunt aspri şi goi iar solul e încă acoperit de covorul ruginiu al frunzelor veştede. (Radu George Banu)

Se putea foarte bine alege o pânză semnată de Grigorescu, Pătrașcu sau Tonitza, însă la acea oră, pe buzele tuturor era numele lui Ioan Andreescu.

Ioan Andreescu, modestul, austerul, nefericitul, cel ce trăise pe la trei sferturile secolului al XIX-lea şi – ros de tuberculoză – închisese ochii la numai 32 de ani, lăsând posterităţii amintirea unei conştiinţe artistice care nu făcuse niciodată concesii şi mărturia unei opere pe cât de admirabilă pe atât de puţină. Andreescu era un pictor care apărea rar pe piaţă şi se vindea foarte scump. (Radu George Banu). Deși a trăit doar 32 de ani, Ion Andreescu a lăsat o operă care demonstrează că este un pictor de un excepțional talent. Creația sa artistică se reduce la câteva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete și mai ales peisaje. Pictura sa are un caracter sobru, profund, grav și meditativ.

Și iată că, de-a lungul anilor, criticul de artă a urmărit tabloul și așa a putut obține fotografiile necesare pentru a-l putea adăuga într-un album destinat acestui pictor, asta în condițiile în care, atâta timp cât tabloul s-a aflat în țară, nimeni nu a putut face acest lucru, el fiind în colecții particulare, nu expus în vreun muzeu.

Ion Andreescu – Autoportret

La un moment dat,  Hubert Nyssen, creatorul şi diriguitorul faimoasei edituri Actes Sud cu sediul la Arles, după o întâlnire cu George Banu, a rămas uluit şi încântat totodată de latura senzaţională a ceea ce afla. Dacă memoriile dumneavoastră – mi-a declarat el – conţin astfel de episoade, să ştiţi că în Statele Unite ar constitui un best-seller. Redactaţi-le în franceză, aş fi oricând bucuros să vi le public, cu condiţia să fie inedite.

Documentarul Pădurea, o producţie România-Serbia, ce are la bază fascinanta poveste a acestui tablou, a avut premiera naţională la DocuArt Fest în Bucureşti (1-5 octombrie) şi apoi a rulat la Astra Film Festival Sibiu (6-12 octombrie). Filmul a câştigat anul acesta Premiul Juriului pentru cel mai inovativ film de lung metraj, la festivalul internaţional de la Nyon, Elveţia. Juriul a motivat că filmul de autor al lui Dragin pornind de la o ştire enigmatică, ne conduce într-o explorare inventivă şi uneori plină de umor, a marii istorii şi ficţiunii colective. Filmul este martor al complexităţii şi multiplicităţii vocilor care constituie ceea ce noi numim realitate.

Astă-seară, de la ora 20.00, la Cinema Studio din capitală, în cadrul evenimentelor „Premierele DocuArt”, veți putea viziona acest film original.

Mai multe informații, aici: https://www.facebook.com/events/1580034842268886/

Articol publicat în revista online Literatura de azi.

Articole Literatura de azi – Regizorul Liviu Ciulei

16 Joi iul. 2015

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Arte vizuale, Articole Literatura de azi, cinematografie, Interviu cu Liviu Ciulei 1, Interviu cu Liviu Ciulei 2, Interviu cu Liviu Ciulei 3, Interviu cu Liviu Ciulei 4, Interviu cu Liviu Ciulei 6, Interviu cu Liviu Ciulei 7, Interviu cu Liviu Ciulei 8, Interviu cu Liviu Ciulei 9, Liviu Ciulei, Liviu Ciulei in dialog cu Nicolae Manolescu (1972), regizori celebri, Revista online Literatura de azi, teatru

Teatrul înseamnă metamorfoză: un artist se transformă în şoarece sau în ce vrea el; din om bun devine om rău. Silviu Purcărete

REGIZORUL

Cred că un autor trebuie să se inspire din realitatea din timpul lui și trebuie să o reflecte. Rezistența operei lui nu depinde de acest factor, poate. Rezistența operei lui depinde tocmai de capacitatea majoră de generalizare și de evenimentele din care se inspiră, poate, încetul cu încetul își pierde ponderea în înțelegerea operei față de o societate ulterioară.

Excepțional regizor de film, regizor de teatru, actor, scenograf, profesor, arhitect, Liviu Ciulei (7 iulie 1923 – 24 octombrie 2011) este cel care în anii ‘60 revoluționa cinematografia românească.

 A studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București (1946), iar ulterior arhitectura (1949). În 1945 a debutat ca actor la Teatrul Mic, alăturându-se apoi echipei Teatrului Municipal din București (devenit mai târziu Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, montând Omul care aduce ploaia de Richard Nash.

 În 1961 devine celebru cu montarea originală a piesei Cum vă place de Shakespeare. Au urmat Opera de trei parale (Bertolt Brecht), O scrisoare pierdută (I. L. Caragiale), Azilul de Noapte (Maxim Gorki), Leonce și Lena (Georg Büchner), Elisabeta I (Paul Foster).

În ceea ce privește teatrul, povestea lui Liviu Ciulei aproape că se confundă cu cea a Teatrului Bulandra. Sub conducerea sa, devine cea mai importantă instituție teatrală a vremii, reunind mari regizori de teatru ca David Esrig, Lucian Pintilie și Radu Penciulescu.

 Pentru mine asta este regia: logică, după aia logică, şi după aia tot logică. Şi dacă mai e 1% inspiraţie e bine, dacă nu – merge şi fără, spunea regizorul memorabilul film Pădurea spânzuraților. Prin această producție, Liviu Ciulei avea să-l aducă pe actorul Victor Rebengiuc în lumea filmului, dar va primi și una dintre prestigioasele distincții de la Festivalul Internațional de la Cannes.

Liviu Ciulei a rezistat tentației de a pune filmele în scenă aidoma unor piese de teatru și a animat o întreagă generație de actori tineri, scenariști și regizori. El a descoperit și format o întreagă școală de actori, dar și marii actori deja existenți și-au legat numele de el: : Clody Bertola, Ileana Predescu, Gina Patrichi, Fory Etterle, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Mariana Mihuţ, Rodica Tapalagă, Ion Caramitru, Florian Pittiş, Ştefan Bănică, toţi aceştia reprezentând generaţia de aur a teatrului românesc.

Însă Pădurea spânzuraților nu este singurul film premiat, lângă el aflându-se Valurile Dunării, ce a fost recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovi Vary, în 1969.

Alături de Irina Petrescu, în filmul „Valurile Dunării”

Palmaresul lui Liviu Ciulei este impresionant, cuprinde peste 20 de filme la care a lucrat ca regizor, actor sau scenarist, dar și numeroase spectacole de teatru unde și-a pus semnătura ca regizor, scenarist sau actor. Dintre filme, putem aminti:  Soldați fără uniformă (1960), Cerul n-are gratii (1962), Facerea lumii (1971), Dragostea începe vineri (1972), Mastodontul (1975), Falansterul (1979).

Părăsește România în 1980 și lucrează în multe țări din Europa, Statele Unite, Canada și Australia. În istoria teatrului de peste ocean peste 50 de spectacole poartă amprenta sa. Devine directorul Teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis (Statele Unite), iar din 1986 e profesor de teatru la Columbia University și New York University. Montează şi la Sidney, în Australia şi pe cele mai importante scene din Germania. Creaţiile lui realizate peste hotare l-au transformat în ochii criticii, într-unul dintre artiştii care au contribuit în mod esenţial la dezvoltarea mişcării teatrale a secolului XX.
După Revoluția din 1989 revine în ţară regizând o serie de piese celebre. Devine director onorific al Teatrului Bulandra, teatrul căruia i s-a dedicat cu trup şi suflet, dar mai ales cu multă iubire.

A fost recompensat pentru ceea ce a realizat cu nenumărate distincții, printre care trebuie amintite, medalia Sfântul Olaf pentru merite culturale, acordată de Majestatea sa Olaf al V-lea, regele Norvegiei pentru montarea, în Statele Unite, a piesei Peer Gynt de Ibsen (1983) sau Premiul criticii australiene pentru Azilul de noapte de Maxim Gorki, montat la Sidney, în 1977.

Articol publicat în revista online Literatura de azi.

Puteți urmări și două interviuri; unul luat de Nicolae Manolescu iar celălalt, de Horia-Roman Patapievici.

Liviu Ciulei in dialog cu Nicolae Manolescu (1972)

Interviu cu Liviu Ciulei 1

Interviu cu Liviu Ciulei 2

Interviu cu Liviu Ciulei 3

Interviu cu Liviu Ciulei 4

Interviu cu Liviu Ciulei 5

Interviu cu Liviu Ciulei 6

Interviu cu Liviu Ciulei 7

Interviu cu Liviu Ciulei 8

Interviu cu Liviu Ciulei 9

Vizionare plăcută!

← Articole mai vechi

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 70 de abonați.

Arhive

  • ianuarie 2019
  • octombrie 2018
  • mai 2018
  • februarie 2018
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iulie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013

Categorii

  • Abilități practice pentru copii și mămici
  • Activitati educative pentru copii
  • Activități muzicale pentru copii
  • Articole Literatura de azi
  • Ateliere educative alături de copii
  • Delicii din vecini
  • Școlărel de clasa a V-a
  • Școlărel de clasa a VI-a
  • Idei pentru mamici
  • literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură pentru copii
  • Literatură pentru mămici și nu numai
  • Machete activitati matematice
  • Machete biologie
  • Machete dezvoltarea vorbirii
  • Machete didactice
  • Machete geografie
  • Ornamente pentru botez
  • Uncategorized

Cele mai bune articole și pagini

  • Activităţi educative copii - Cum reuşeşte barza să-şi găsescă drumul?
  • Activități educative copii - „Tuck pentru totdeauna” o poveste despre viața fără de moarte
  • Activităţi educative copii - Zdreanţă de Tudor Arghezi
  • Activități educative copii - Forme de relief pe hârtie dar și în realitate
  • Activități educative copii - Animale și plante pe cale de dispariție. Cum le ajutăm să nu dispară?
  • Școlărel de clasa a V-a - Gramatica de clasa a V-a. Cea plină de capcane
  • Școlărel de clasa a V-a * „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak
  • Activităţi educative copii - Despre echinocţii şi solstiţii
  • Școlărel de clasa a V-a - Comportamente prosociale versus Comportamente antisociale
  • Activități educative copii - Tangram pentru toate vârstele

Comentarii recente

Cornelia Funke: Pove… la Activități educative copii…
Cris la Activități educative copii…
Machete didactice la Activități educative copii…
Cris la Activități educative copii…
toxikyt la Literatură pentru copii…

Etichete

abilități practice copii abilități practice pentru copii Activitati educative pentru copii activități copii activități educative copii Articole Literatura de azi Editura Arthur Literatura de azi literatură pentru copii Literatură pentru mămici și nu numai macheta copac macheta soare machete didactice machete flori machete polistiren machetă școlăriță pictură pe polistiren Revista online Literatura de azi scriitori celebri Școlărel de clasa a V-a

Blogs I Follow

  • ioanabaldea.wordpress.com/
  • Elis Petreanu
  • NIȘTE VORBE
  • camera mea de citit
  • florinbicabooks
  • Catalina Bîrsan
  • intrenoaptesizi
  • Machete didactice
  • A reader has no favourite book
  • Philosophy forever
  • noradinca.wordpress.com/
  • Mămica Autentică
  • bibliomaniac
  • Dorina Danila
  • cărți ce tind spre infinit
  • Inchirieri de idei
  • Books are my drug
  • Un alt blog de călătorii
  • Talente de Năzdrăvani
  • Hai-Hui prin Sufletul Folkului

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

ioanabaldea.wordpress.com/

Elis Petreanu

NIȘTE VORBE

Despre cărți, despre oameni, despre sentimente.

camera mea de citit

Cărțile pe care le citesc. Cărțile pe care le trăiesc.

florinbicabooks

Un blog dedicat cărților pentru copii

Catalina Bîrsan

Vorbeste cu dragoste astfel incat fiecare silaba sa vindece! Neale Donald Walsch

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Machete didactice

machetedidactice.com

A reader has no favourite book

(eco-friendly reading diary)

Philosophy forever

…toate drumurile celor care aspiră la înțelegerea lumii și a omului duc spre filozofie. Mircea Flonta

noradinca.wordpress.com/

Mămica Autentică

Eat the cake, wear the dress, kiss the guy, call first, dare and live!

bibliomaniac

Dorina Danila

Doar un blog

cărți ce tind spre infinit

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." (Eugen Cadaru)

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

Books are my drug

Iubirea pentru cărți ne definește!

Un alt blog de călătorii

Talente de Năzdrăvani

mai mult despre voință decât despre talent

Hai-Hui prin Sufletul Folkului

Blogul "Hai-Hui prin Sufletul Folkului” este un blog destinat muzicii Folk .

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Machete Didactice
    • Alătură-te altor 70 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Machete Didactice
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...