Școlărel de clasa a V-a * „Un vrăjitor din Pământșimare” de Ursula K. Le Guin

Etichete

„A wizard of Earthsea”, Editura Youngart, Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii, Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K. Le Guin

Poate mulți cititori mici (dar și mari) înclină să creadă că Harry Potter este primul copil care urmat o școală de Magie și Vrăjitorii, asta pentru că publicitatea de care a avut parte seria scrisă de J. K. Rowling a atins cote inimaginabile, dar lucrurile nu stau chiar așa. Au mai fost scriitori care au intrat în acestă lume dar destinul nu le-a hărăzit același parcurs spre celebritate.

Ursula K. Le Guin și-a imaginat în romanul „A wizard of Earthsea” cum ar fi să urmezi o școală de vrăjitori iar cei de la Editura Art, prin traducerea Mariei Ioniță, au adus-o în atenția tinerilor cititori din țara noastră și nu numai lor.                                      

Povestea este captivantă și ne prezintă viața unui copil, Duny, care trăiește în Gont, una din insulele din Terramare. Orfan de mamă, cu un tată care se ocupă cu meșteșugul fierului, băiatul crește singur fiind încăpățânat și sălbatic.
Mătușa îi descoperă talentul pentru magie și în scurt timp ajunge să înțeleagă că el este cu mult peste ceea ce și-a imaginat ea.
La Școala de Vrăjitori, acolo unde pleacă, ajunge să-și facă și prieteni dar și dușmani, evoluează foarte mult iar abilitățile pe care le are îl fac arogant și nerăbdător.
Puterile lui pot răsturna dragoni, pot schimba vremea și pe el într-un șoim, îl pot apăra împotriva răului dar îl fac vulnerabil împotriva unui dușman care-i dorește moartea.
Acesta este genul de poveste în care, în inima întunericului găsești lumina, și odată cu ea speranța și vindecarea. Citind-o, ai prilejul de a te gândi și la lumea fantastică descrisă de Tolkien.
Duny este un erou grozav pe care îl îndrăgești pentru curajul și mândria lui. Realizezi că mulți copii se identifică cu acest personaj pe care în ciuda aroganței furioase îl iubesc pentru curajul cu care pleacă în această călătorie și din care, pe parcursul ei, învață atât de multe.

sursa foto: theguardian.com

Un vrăjitor de la Earthsea – și celelalte romane din seria Earthsea a lui Le Guin (Mormintele lui Atuan, cea mai îndepărtată coșmar și altele) – a fost numit „unul dintre cele mai profunde din toate textele fantastice din secolul al XX-lea”. Acest roman este de neratat pentru fanii fanteziei de toate vârstele.

Numai în tăcere, cuvântul,
numai în întuneric, lumina,
numai în moarte, viața:
voios e zborul șoimului cel golaș.

                                        

Reclame

Școlărel de clasa a V-a * „Oscar și Tanti Roz” de Eric- Emmanuel Schmitt

Etichete

Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii, literatură pentru copii și mămici, OSCAR ŞI TANTI ROZ dupa Eric-Emmanuel Schmitt, Teatrul Bulandra

Eu m-am întâlnit cu Oscar în plină iarnă, pentru că așa a fost să fie. M-a emoționat, ca orice întâlnire pe care o are o mamă cu un copil bolnav. Am ținut strâns pe lângă mine pledul călduros iar în brațele mele s-a cuibărit Oscar, dorind a-l proteja preț de câteva file și pe el de toate relele lumii.
Am citit mai multe recenzii legate de cartea aceasta și unele au fost pozitive, altele negative, așa cum îi șade bine unei povești. Le citesc pentru a vedea care sunt diferențele dintre percepția mea și a cititorilor cu state vechi. Nu caut nici o confirmare pentru textul citit pentru că știu că părerile pot fi extrem de diferite. Caut, ca în fiecare carte citită, să găsesc ceva care să-mi transmită un gând, o emoție, un freamăt. Aici am avut parte de mai multe și nu regret că m-am aplecat asupra ei chiar dacă a durut.
L-am îndemnat și pe Luca să o citească, asta pentru că mi-a fost recomandată de oameni de specialitate, în lista de lecturi pentru clasa a VI-a dar am schimbat decorul. Am vrut ca băiatul meu cel mic să facă cunoștință cu Oscar la malul mării, de data asta fiind răsfățați de soare și de briza mării.

Mi-a fost, oarecum, teamă de reacția lui Luca dar ca în multe alte cazuri el a privit povestea mai detașat. A pus întrebări, am discutat dar nu a plâns ori a  avut mai știu eu ce alte emoții teribile. Eu, și atunci când am recitit-o, am simțit o sfârșeală și o mare nedreptate dar nu știi niciodată ce-ți rezervă viața și prin ce ți-e dat să treci. Am băut o cafea în două cu lacrimi dar îmi place că atunci când Luca mă vede așa, mă lasă în sentimentele mele, ca să nu spun banii mei.

Mi-aș dori, mult mi-aș dori, să pot vedea spectacolul de la Bulandra, acolo unde Marius Manole și Oana Pellea fac niște roluri de zile mari. Așa spun cronicile și așa mi-au zis și cei care, din fericire, au apucat să-l vizioneze. Până atunci, la spectacol, iată ce am găsit pe site teatrului.

Oscar si Tanti Roz nu e doar povestea unui copil nedreptățit de soartă, care stă de vorbă cu Dumnezeu; e povestea noastră, a tuturor. Există în textul lui Eric Emmanuel Schmitt un mesaj tulburător: oricare dintre noi poate fi Oscar, dar cu un dram de noroc în plus. Mai multe zile dăruite înseamnă să încerci să te bucuri de viață, indiferent de cum ți-e hărăzită – în chip de premiu ori de pedeapsă – fără a uita totuși să răspândești binele în jurul tău.

     Spectacolul marchează întoarcerea marii actrițe OANA PELLEA pe scena Teatrului Bulandra!

 „Am avut din prima o întâlnire aparte cu Oscar şi Tanti Roz şi am ştiut imediat că o să-l fac. Când am citit cartea lui Eric Emmanuel Schmitt, am simţit că ceva se leagă, a fost ca o minune care plutea în aer. (…) Personajul principal din piesa asta nu e Oscar, nu e Tanti Roz, ci Dumnezeu.”

      „De ce lasă Dumnezeu pe lumea asta boli şi bolnavi? Dacă e atât de bun, de ce lasă atâta suferinţă? Am găsit şi răspunsul: pentru că viaţa e un împrumut.”

      „În secolul nostru uităm de moarte, fiind atât de bolnavi de orgoliu, atât de avizi să fim noi cei mai mari, cei mai tari, cei mai buni, să avem de toate. În starea asta de „beţie” ni se spune: „Ai cancer”, şi atunci nimic nu mai are valoare, nimic nu mai contează… Ne dăm seama ce mici suntem, deşi credeam că putem moşteni pământul.”

(sursa: bulandra.ro)

Deasemenea, vă invit să urmăriți un interviu cu protagoniștii principali ai acestei punere în scenă.

„Se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori.”

Eric-Emmanuel Schmitt 

Școlărel de clasa a V-a * „Care-i faza cu cititul?”

Etichete

„Care-i faza cu cititul?”, Editura Arthur, Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii

Editura Arthur vine în întâmpinarea celor care nu știu încă ce beneficii aduce lectura, cu o serie de cărți a căror denumire nu poate decât să te facă curios: „Care-i faza cu cititul?”.
Cărțile care fac parte din colecția „Cărțile mele”, coordonată de Liviu Papadima, vin să facă atractivă această îndeletnicire atât de ocolită de marea majoritate a oamenilor.
În prima carte, o serie de 25 de autori celebri români, Florin Bican, Paul Cernat, Ioan Groşan, Dan Lungu, Robert Şerban, Rodica Zane, Cezar Paul Bădescu, Laura Grunberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Sociu, Cristian Teodorescu, Călin Torsan, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu, Fanny Chartres, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Simona Popescu, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Neaju Djuvara, Caius Dobrescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti, povestesc cum a debutat în cazul lor pasiunea pentru citit.
În a doua, „Care-i faza cu cititul? juniorii”, Liviu Papadima a adunat 20 de povești ilustrate de 5 desenatori pricepuți. Antologia de față a apărut în urma unui concurs organizat de Editura Arthur, „Locuiește în poveste”, de aici fiind selectați cei prezenți în carte.

În ceea ce ne privește, a fost printre primele cărți ale acestei vacanțe de vară, iar atunci când ne-am apucat de ea (pentru că nu mă pot abține să nu le citesc și eu), cartofii erau în floare, levănțica se fălea cu violetul ei parfumat, iar soarele îți șoptea în orice clipă că poți face numai ce vrei. Pentru că, nu-i așa?, în vacanță faci tot ce vrei tu.

Poveștile din acest volum nu au cum să nu-ți placă pentru că au pe ceva special dar mai ales pentru că sunt concepute de copii talentați și pasionați de scris. Și, poate, și pentru că în unele regăsești gânduri pe care le-ai avut și tu dar nu ai mers până la capăt, așternându-le pe hârtie.

În unele dintre aceste povești ești învățat cum anume să mai renunți la tehnologie, și ți se dezvăluie părți ascunse ale cărții, care o dată descoperite, te fac să aloci mai puțin timp tabletei și calculatorului pentru a da frâu liber imaginației din timpul cititului. Atunci, în timpul lecturii, tu ești cel care-și conturează imaginea personajelor, ajutat de scriitor, fără a ți le prezenta cineva prin filtrul lui. Cine a trăit experiența pe care ți-o dă vizionarea ecranizării  unei cărți, după ce a citit cartea și nu înainte, știe la ce anume mă refer. Plus că, într-un film multe din detalii/acțiuni/locuri sunt sărite ori prezentate superficial.

Din această antologie, printre preferatele lui Luca s-au numărat: „Conferința personajelor” de Tudor Alexandru Trif, „Probleme cu cititul” de Ștefana Fusaru, „La ce bun un manual” de Paul Valașutean, „Epistolă către domnul Homer” de Maria Alexandru.

Să aveți poftă de citit!

 

Școlărel de clasa a V- a * A opta zi din sejurul marin 2017

Etichete

Activități de vacantă, Școlărel de clasa a V-a, sejur marin 2017

Ultimul răsărit de soare la malul marii nu a fost așa cum ne-am fi așteptat. Vremea capricioasă și începutul de iulie mai atipic  a făcut că amintirile noastre sa aibă și așa culori. Înainte de ora 6:00, atunci când eram deja pe plajă, situația nu se prezenta prea optimist: o ceață densă te plasa într-un cadru straniu, vălătuci de nori treceau prin fața ochilor cu o viteză de raliu iar vântul, vântul deținea rolul principal al acestui peisaj. Marea vorbea precipitându-se, zbuciumându-se,  încercând să aducă argumente menite să oprească nebunia asta, dar din nefericire, fără sorți de izbândă.

Ce poți face în fața acestei situații? Te adaptezi căutând partea inedită a faptului în fața căruia au fost pus.

Ne-am pus bronzul la căldură, îmbodolindu-ne cu prosoapele pe care le aveam. Noroc cu niște cămăși rămase în mașină care au completat ținuta. Bizară, dealtfel.

În aceste momente înțelegi că nu poți schimba modul în care natura joacă. E infinit mai puternică decât tine și dacă vrea, te strivește înainte de a avea timp sa clipești.

Am asistat la această reprezentație mai bine de două ore, în speranța că nu tot scenariul este așa de zbuciumat și după ce am înțeles cum stau lucrurile, ne-am luat la revedere și am plecat. Cu lacrimi în ochi, ca de fiecare dată dar și cu regretul de a ne lasă bunul prieten acolo. Coconaș nu a mai apărut!

Următoarea destinație, Bucureștiul, acolo unde Luca se consideră cu adevărat în vacanță. Atunci când am ajuns, termometrele erau înțepenite la 34 de grade, o temperatură pe care eu o iubesc. Înainte cu o zi valorile erau diferite, atunci mercurul urcând până la 40 de grade. Condițiile de aici, unde stăm noi, sunt adaptate oricărei situații și poți gestiona cu brio orice treaptă a scalei termometrului. Am experimentat imediat, pentru că la ora opt seara, a început ploaia iar gradele au scăzut vertiginos.

Ne tragem valurile de sare peste amintiri pentru a se păstra pe vecie și deschidem alt sertar, acolo unde impresiile din capitală noastră, cea din 2017, să se așeze confortabil. Avem plănuite mai multe vizite și sper sa le și bifam.

Bine te-am găsit, Paradis verde al existenței noastre!

 

Școlarel de clasa a V- a * A șaptea zi de sejur marin 2017

Etichete

Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii, sejur marin 2017

La ora 6:00 eram pe plajă, pentru că atâtea atenționări au fost de caniculă că nu am avut cum să nu ținem cont de ele. Nu era nimeni, dar asta a ținut doar până la ora 8:00 iar atunci a venit așa un puhoi, că locul destinat prosoapelor s-a aglomerat.

Am făcut o plimbare pe malul mării până la primul turn din Năvodari și am văzut că a mai rămas o singură bucățică de plajă mai sălbatică, cu arbuști și neamenajat deloc. Era o doamnă cu fetița ei, una mică tare. Apa s-a mai curățat de alge dar au rămas crabii. S-au întețit valurile dar și palele de vânt.                                   

A reușit și Luca să citească „Oscar și Tanti Roz”. Am recitit și eu, alături de el, câteva fragmente. Voi scrie cum s-a văzut povestea asta prin ochii noștri cât de curând.

La ora 10:00, am plecat pentru că soarele era prea puternic. Ca de obicei, noi plecam și multe familii cu copii mici, veneau. E trist că unii părinți nu înțeleg pericolul la care-și expun odraslele.

La 16:30, atunci când am revenit, am constat că bătea un vânt așa de urât, că nu am putut sta la soare. Ni s-a făcut pielea de găină și aici nu mă refer la mine, ci la băieți. Am apelat la ajutoare, iar prosoapele au încercat dar asta nu înseamnă că au și reușit. O oră am rezistat și ne-am retras. Vântul a fost acela care ne-a doborât.

O zi liniștită de care aveam nevoie. Mâine e ultima plajă și plecăm la București. Unii dintre noi abia așteaptă.

Școlărel de clasa a V- a * A șasea zi din sejurul marin 2017

Etichete

Școlărel de clasa a V-a, literatură pentru copii, sejur marin 2017

Hotărât lucru! Ziua asta a fost una urâtă. Coconaș a plecat sau a fost forțat să procedeze așa, căldură a adus cu ea numai nebuneli, un copilaș a fost luat cu salvarea de pe plajă după ce a fost înțepat de nu știu ce gânganie. Și viețuitoarele au luat-o razna și acționează nefiresc. Vin pe plajă de când mă știu dar așa dezordine în natură nu am mai văzut. E plin de viespi, țânțari, gândaci. Asta în aer. În apă, o abundență de meduze, crabi, alți viermi care ciupesc și scoici rupte care te aranjează la picioare. Să mai pomenesc de mizeriile lăsate de semenii noștri?                                        

E cald iar din acest motiv la ora 6:00 suntem pe plajă. E gol la acea oră pentru că de la 7:30 să se anime. Până acum a fost lejer dar situația de va schimba, sunt convinsa. Plajă e plină de resturile turiștilor care nu știu în ce secol vor învăța cum să de comporte civilizat.

E plin de vânzători ambulanți și cu excepția unei bunicuțe care vinde zmeură, restul comercializează porumb, gogoși, covrigi – „cumpără covrigurile, feteleee” , „zmeuri” (aici trebuie citit zmeie) și nelipsita „aspră de baie” asezonată cu scoici și stele de mare. Nu cred că există posibilitatea că asta sa dispară vreodată. Monopolul, precum de știe, e deținut de țigani.

Noi avem un ritual așa de bine stabilit că dacă nu-l respectăm, nu ne este bine. Anul acesta am citit mult pe plajă, nesperat de mult, asta și poate pentru că apa a fost destul de rece dimineața, ori nu știu dacă e ok să caut motive. Așa a fost și am găsit motiv să ne bucurăm.

A început să de audă, tot mai zgomotos, muzica pe plajă. Zeci de minute am ascultat aceeași melodie, ceva din genul house, așa cred. La un moment dat am crezut că era doar aparatul, terasa fiind închisă. Dar nu, nu era așa!

Am stat și am privit iar spectacolul oferit de turiști, fără voia lor. Fiecare cară cu el obiceiuri demult dobândite iar cei mici sunt imaginea lor în oglindă. E fascinant să vezi oameni care adoptă un anumit tip de comportament, atunci când cred ei că sunt văzuți, pentru că mai apoi să dea rateuri la situații elementare. Mă refer la țigări ascunse discret în nisip, aruncarea (delicata, ce e drept) a resturilor rămase de la porumb ori de la cipsurile devorate sau înjurături adresate consoartei ori copiilor. Nimeni nu e perfect dar dacă ne gândim la baza formării unui om, acolo de afla răspunsurile.

A venit episodul cu  Coconaș și după ce am realizat întreaga tărășenie, am fost extrem de obosiți și ne-am culcat. Dar nu pot trece cu vederea vizita pe care a avut-o Luca, aceea a unui fluture, probabil debusolat de la atâta căldură.                               

Viața merge mai departe, iar noi trebuie să învățăm din toate întâmplările pe care le parcurgem. Doar sănătate ne dorim să le putem duce pe toate.

Școlărel de clasa a V-a * Coconaș NU mai povestește despre ziua a șasea de sejur marin 2017, pentru că a dispărut de pe plajă

Etichete

Coconaș nu mai povesteste, Școlărel de clasa a V-a

Nu mă gândeam că se poate întâmpla așa ceva; Coconaș, iubitul nostru Coconaș, a dispărut de pe plajă. Nu știu cum a fost posibil acest lucru, dar așa stau lucrurile. Am realizat că nu mai este în momentul în care am întâlnit o fetiță care avea cu ea jucăria preferată. Ne-am bucurat să vedem că a mai venit un companion pentru că știm cât sunt de iubiți și ce stare îi dă copilului dar și familiei. Vulpița Aurica are 9 ani și nu a lipsit de lângă stăpâna și prietena ei nici o clipă. O însoțește peste tot și face parte din familie.

Așa cum este și Coconaș al nostru. Sau… a fost!
Luca a izbucnit în plâns, de mine ce să mai zic! L-am căutat peste tot pe unde ne-a dus gândul și am încercat să facem scenarii in care să-l plasăm în situații frumoase pentru psihicul nostru. Luca a spus că-i dorește că cel care l-a luat să-l iubească la fel de mult că noi și să nu-l arunce la gunoi. Ne-am mai gândit că poate trebuia să plece, devenind și el mare. Dar pe mine, gândul m-am dus la Edward Tulaine. Instantaneu!

Știu, sunt care cataloghează atitudinea noastră că fiind bizară și nelalocul ei dar pentru noi, Coconaș nu este doar o jucărie. De 10 ani de când a poposit în casă noastră a fost părtaș la toată dezvoltarea lui Luca și l-a însoțit peste tot. A mers cu avionul,  mașina, metroul. A urcat pe munte și a stat la plajă, pe malul marii. A fost alături de el și când era bolnav, la școală ori la petreceri. Multe amintiri are/avem legate de prietenul nostru.

Am dat anunț și pe FB, am vorbit în stânga și-n dreapta, dar uite că nu a apărut și șansele să o facă sunt mici. Însă Coconaș va rămâne în inima noastră o amintire pufoasă, veselă, minunată.

Coconaș nu e un urs de pluș, ci o poveste plină de delicatețe și bucurie. Noi te așteptăm să revii, dragul nostru!

P.S. Voi continua eu să țin locul povestitorului nostru, pentru că marea nu-și pierde farmecul orice ar fi. Poate ne ajută să trecem mai ușor peste această întâmplare nefericită.

Școlărel de clasa a V-a * „Inimă de cerneală” de Cornelia Funke

Etichete

Cornelia Funke, Dacă ar fi să scoți un personaj dintr o carte - video, Editura Arthur, Școlărel de clasa a V-a, Inimă de cerneală, literatură pentru copii, Literatură pentru mămici și nu numai

Pe lângă o sumedenie de lucruri minunate pe care le-a adus Luca în viața mea, care nu pot fi cuantificabile, unul este acela al lecturilor pe care deatfel nu aș fi ajuns să le citesc fără el care a fost și este înlesnitorul. Fie că parcurgem cărțile împreună, fie că asta se întâmplă separat, lumile pe care el o aduce în existența mea sunt neprețuite. Am avut prilejul să trăiesc atâtea vieți, încât îi sunt extrem de recunoscătoare.

Una dintre întâlnirile memorabile a fost cu personajele Corneliei Funke din „Inimă de cerneală”.  Nu eram la prima întâlnire cu această scriitoare dar de cartea despre care vă voi povesti astăzi nu știam nimic și nici ecranizarea nu o văzusem (e valabil și acum).

Această carte este una care ar trebui, musai, citită de orice lector pasionat, indiferent de vârsta lui. Eu, una, pot afirma că am fost cucerită de personaje, acțiune dar mai ales de modul în care a ales autoarea să ni le prezinte.

Am început cartea acasă, la câteva zile după ce clopoțelul a sunat finalul școlii. O aveam achiziționată de ceva vreme, alături de volumul doi. Trebuie specificat că este o trilogie, volumul trei nefiind încă tradus în românește. Așa că am pus-o în bagajul nostru de vacanță. Aveți idee cum au decurs aventurile lui Meggie, Mo, Elinor și toți ceilalți la malul mării? Experimentați!

Meggie este o fetiță de doisprezece ani care trăiește alături de tatăl ei, un om pasionat de cărți. Dar nu numai pasionat ci și implicat în „repararea” lor. Cu alte cuvinte, Mo este un „doctor de cărți”. Odinioară, formau o familie, dar datorită harului său, Mo a scos o bandă de tâlhari dintr-o carte în timp ce citea alături de soția sa, Teresa. Tâlharii au ieșit iar ea a intrat în carte. Mo, cel al cărui care glas este și har dar și blestem! După ce au rămas singuri, Mo construiește cu fiica lui o relație bazată pe încredere și armonie, o prietenie care, la nevoie, poate distruge orice barieră, ceea ce s-a și întâmplat la un moment dat.

Mo duce alături de fiica lui o viață destul de ciudată fiind mereu pe drumuri, în funcție de comenzile pe care le are de rezolvat. E evident că el are un sentiment de vinăvăție datorită celor întâmplate cu soția lui dar speră, ca într-o zi, totul să se rezolve.

Banda de tâlhari continuă să fie pe urmele lui și așa, fetița intră într-o aventură care va avea să-i dezvăluie un secret pe care nu-l știa: că are același har ca și tatăl ei adică poate scoate personajele din cărțile pe care le citește cu voce tare. Care dintre cei care citesc nu s-au gândit la așa ceva? Există vreunul? N-aș crede!

Alături de tatăl ei, Meggie nu are parte de un cămin – în adevăratul sens al cuvântului -dar asta se va schimba atunci când ajunge la mătușa ei, sora tatălui, Elinor, acea persoană care și-a dedicat toată viața pasiunii ei. Cărțile! Elinor este o femeie care are cuvintele la ea tot timpul, e cu „gura mare”, acidă. Nu iubește copiii și singura ei rațiune de a trăi sunt cărțile, cele pe care le îngrijește cu un devotament desăvârșit. Are o casă- bibliotecă, iar aici se găsesc exemplare rare din cărți de mult dispărute. Dar Elinor este și altfel iar nepoata ei va avea ocazia să o cunoască foarte bine.

Din banda de hoți care iese din carte, un personaj este deasupra tuturor. Numele lui este Deget de praf, un îmblânzitor al focului care nu a reușit să se acomodeze timpului în care a aterizat. Așa cum Mo stăpânește cuvintele, la fel și Deget de praf stăpânește focul.

Am simțit ceva aparte și față de Fegnolio, scriitorul poveștii „Inimă de cerneală”, cel pe care Mo îl caută în speranța de a mai găsi un exemplar al cărții. Iar bătrânul – de acum – scriitor are parte de întâlnirea vieții lui: acea cu personajele create de el. Mi-ar fi plăcut ca schimbarea finalului poveștii de către Fenoglio, atunci când era prizonierul lui Capricorn, să fie mai cărnos, nu așa de sarbăd, dar nu știu dacă poți fi perfect din toate unghiurile. Nici pe Tinker Bell nu aș fi adus-o în poveste și nici pe soldățel, dar asta e doar o părere personală.

E o poveste în care avem de toate; umor, suspans, schimbări de situație și multă aventură. Și mai avem și niște motto-uri minunate la fiecare început de capitol așa cum la final de capitol există câte o mică ilustrație.

Așteptăm cu nerăbdare să ajungem acasă pentru a putea continua volumul doi. Și sperăm ca cel de-al treilea să apară repede pentru ca povestea să fie completă.

Spor la citit!

Idei pentru mămici – Un răsărit cum de mult îmi doream să prind

Etichete

activități educative copii, Școlărel de clasa a V-a, Idei pentru mămici și copii, răsărit de soare la malul mării, sejur marin 2017

Răsăriturile sunt fascinante de oriunde le-ai privi. Mi-aș fi dorit ca în bagajul meu vizual să existe și imagini pe care să le pot asocia amintirilor personale legate de acest subiect din mai multe locuri fie ele că sunt piscurile munților ori ținutul ghețurilor veșnice. Darpentru că până acum nu am avut această șansă, savurez la maxim toate oportunitățile pe care le pot atinge nu numai în vis. Și astăzi, 25 iunie 2017, am avut o așa șansă.

Despre detaliile acestei întâmplări voi povesti mâine, dar nu vreau să treacă ziua fără ca ele să nu fie consemnate aici, măcar la nivel imagistic. Iată cum a fost!

Ora 3:45 minute – plaja din Mamaia Nord era aproape pustie. Câteva acorduri tari răzbăteau de la o terasă și o mână de petrecăreți întârziați nu erau deciși dacă să plece.

Soarele își va face apariția, astăzi, 25 martie 2017, la ora 5 și 55 de minute. Așteptăm cu nerăbdare dar mai ales, înfrigurați.

Și a sosit. Ca o minge incandescentă plină de energie. Viața în persoană. Pentru că a fost un soi de ceață, nu s-a dezvăluit din prima.

Noi? Ne-am hrănit simțurile cu trăiri ce numai cei iscuiți le pot relata. Dar ne-am bucurat nespus!

Și pentru că marea reprezintă slăbiciunea noastră, vom căuta să savurăm fiecare clipit și fiecare respirație așa cum se cuvine. Poftiți alături de noi. E tămăduitor!

 

Școlărel de clasa a V-a * Ușurări

Etichete

Școlărel de clasa a V-a

Luca se trezește la ora 6:30. Ca de obicei, chiar dacă este în vacanță. Și eu eram trează și mă gândeam cum anume să-mi organizez cele ce le am de rezolvat pe ziua de astăzi. Mă mai gândeam și la faptul că ieri a plouat toată ziua și că mi-aș fi dorit, foarte mult, să pot sta la grădină alături de copil, pentru a ne mai relaxa într-un mod care pe noi ne ajută mult. De la marginea ferestrei mele, pe lângă ciripitul și gâlceava de dimineață a păsărelelor și a altor înaripate, un petec albastru de cer a sporit optimismul. E răcoare încă, dar promițător. Peste câteva zile plecăm la mare și tare aș vrea să nu plouă. În rest, poate fi oricum dar să am posibilitatea să stau pe malul mării fără a fi protejată de umbrelă, e tot ce îmi doresc doresc.
Luca îmi alungă toată învălmășeala de gânduri, spunând:

– Mama, toată noaptea am visat că sunt la școală. M-am trezit de câteva ori și când am readormit, tot la școală eram. Abia acum, când m-am trezit de-a binelea, am realizat că sunt în vacanță.
Ce ușurare!

Zi senină, lipsită de cele ce nu vă convin!

Sursa foto: gemnyc.org