În noaptea asta, cu puțin înainte de miezul nopții, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervația de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani. Pe la jumătatea anilor 70, cînd se năștea și în mine un fel poet, dintre poeții ieșeni ai vremii, îmi plăeau cel mai mult cei cinci din generația numită 70 – Petru Aruștei, Dan Laurențiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc și acum. Emil împlinise de curînd 80 de ani și era într-o formă de invidiat, cel puțin așa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital și supus terapiei intensive, în după- amiaza de azi, își revenise, a spus poezii asistentelor, a mîncat, a glumit. După cîteva…
Pentru o fetiță deosebită, la rugămintea mamei, am confecționat câteva machețele. Nu știu care este legătura dintre ele, ori dacă există vreuna, dar știu că le-am meșterit cu drag. Ca tot ceea ce fac, dacă e vorba de copii și nu numai.
Fie ca poveștile țesute alături de ele să bucure sufletul!
Puțin! Încă puțin și școala se reia. Da, te întrebi când or fi trecut trei luni?! Așa cum trec de fiecare dată, cu o viteză din care mai rămâi cu pielea mai ciocolatie, cu câțiva centimetri mai înalt și cu părul decolorat de soare. Despre amintiri nu vorbești decât cu cei pe care-i consideri apți să le asculte. Și sunt vreo doi – trei colegi de la școală.
Dar uniformele, au fost ele cumpărate? Da, cum să nu! Iată!
Dacă e marți, e doamna Ana și clasa ei de Spiriduși. Și-mi crește inima ca o pâine când văd cum mă întâmpină și așteaptă. Astăzi am primit și un cadou pentru care le-am mulțumit și i-am îmbrățișat!
Am hotărât ca să continui tema cu „primăvara” asta pentru că mai erau atât de multe de vorbit. Rămăsesem datoare de data trecută cu niște fișe pe care ei trebuiau să le decupeze pentru a le completa și am mers mai departe cu ideea.
Piesa principală a întâlnirii de astăzi este „Caruselul” cel cu care eu multe lucruri am pus la punct, cu voie bună și chef. Faptul că participă toți copiii, fiecare dintre ei învârtind roata și răspunzând la câte o întrebare ori două sau chiar trei, garantează reușita întâlnirii.
Dacă până acum l-am folosit la teme despre sentimente, dinozauri, culori de data asta pe feliile ei și-au găsit culcuș niște jetoane cu imagini de primăvară. Aceleași jetoane le-am avut și eu în mână, cu singura diferență că pe spatele lor se aflau mai multe întrebări aferente imaginii de pe fața jetonului.
Cartolinele au fost laminate și montate pe carusel iar copiii au trecut la treabă asta după ce le-am explicat, cu multe detalii, ce anume vom face. Și a fost așa de frumos. Pentru a vă face o părere, am înregistrat câteva momente.
Toți copiii, fără nici o excepția au învârtit roata și au răspuns nu numai la întrebările de pe cartoline ci și la altele care nu au mai avut răbdare să aștepte și s-au cerut rostite.
S-au auzit întrebări frumoase și răspunsuri și mai și. Iată vreo două exemple:
Cum se numește vehicului din imagine? (era vorba de stropitoare) Îl poți descrie? Poți spune o rimă la cuvântul „stropitoare”? Dar la „rândunică”? Știi cum se mai spune la „iris”? Alcătuiește o propoziție în care cuvântul „copac” să se afle la mijloc.
Am învârtit la roată de mă mir că nu ne-a luat amețeala. 🙂
Și a urmat un craft, celebrul „Copac al anotimpurilor”. Știind ce efect a avut asupra lui Luca, m-am gândit că pot reedita acea bucurie. Și am reușit!
Materialele necesare realizării lui sunt:
patru foi de hârtie de culoarea anotimpurilor. Aici am ales verde/primăvară, galben/vară, portocaliu ori mov/toamnă și albastru/iarnă.
Tiparul copacilor era imprimat pe foi.
Apoi am ales buloane, flori, frunze pentru a putea fi lipite pe fiecare copăcel.
Un bețișor de lemn
un cerc de polistiren pentru a putea fi pus copacul.
Fiecare copil a primit o folie în care se regăseau aceste materiale.
Școlăreii au decupat fiecare copăcel în parte, i-au lipit unul în spatele celuilalt, au fixat bețișorul și i-au împodobit. Cine a avut nevoie de ajutor, l-am acordat, atât eu cât și doamna învățătoare.
Nici nu bănuiți ce atmosferă a fost! Despre împodobit, cred că dacă mai avea câteva plicuri bune cu decorațiuni (buloane, paiete, etc) și tot n-ar fi fost de ajuns.
Finalul întâlnirii a avut aromă de căpșuni, atât de îndrăgitele căpșuni!
Abia aștept să vină marțea viitoare. Trebuie să mă gândesc la ce anume vom lucra.
P.S. De la doamna învățătoare Ana a venit următorul mesaj:
Doamna Dana aduce bucuria! Azi o nouă surpriză: un CARUSEL al copiilor isteți, plasat în anotimpul primăvara. Câte întrebări!! Rime și cuvinte buclucașe ne-am pus imaginația la încercare! Și ca totul să fie de poveste, un copăcel cum altul nu o să mai pomeniți a aterizat din mâinile priceputei invitate pe măsuțele noastre. Cum să realizezi un pomișor cu cele patru anotimpuri în coroana-i? Uite așa cum Dana – mama ne învață! Pomișorii? Mâine finalizăm și expoziție realizăm. Rima asta, chiar se ia!!!
Am revenit la clasei doamnei Ana. Cu un și mai mare entuziasm pentru că știam ce și cum e. Nu aveți idee ce minunați sunt acești copiii și ce deschiși sunt la tot ce nu au mai auzit. Și știu așa de multe! Plănuiam să le aduc în atenție tot o poveste dar mi-am adus aminte de Baba mea, cea pe care am confecționat-o când era Luca mic, și n-am vrut să pierd ocazia de a le-o prezenta, asta pentru că e chiar timpul ei. Așadar, nu a fost o poveste ci o legendă. Au fost bucuroși când m-au văzut și chiar o parte din ei au venit să-i îmbrățișez. E un exercițiu pe care nu-l poți primi decât cu bucurie.
Și am intrat în legendă, începând cu legenda mărțișorului dar și cu diferite ritualuri care au loc în regiunile țării noastre. Am vorbit de primăvară și de ce anume semnifică ea, cum o privesc cei mici, de ce o iubesc. S-a pomenit mult de joacă! De joaca în aer liber, de role și biciclete dar și de ghiocei, păsări călătoare ori copacii înverziți.
Cu macheta pregătită în față, am citit Legenda Babei Dochia. Dacă nu o știți, puteți vedea despre ce și cum, accesând linkul de mai jos.
După ce am citit dar și analizat alături de copii, i-am invitat pe fiecare, pe rând, să vedem care e treaba cu anotimpurile dar și cu lunile anului. Am confecționat câte 12 cămășuțe pentru fiecare copil, pentru doamna învățătoare dar și pentru mine. 🙂
Am încercat să respect – oarecum – un cod al culorilor aici referindu-mă la culorile anotimpurilor. Pentru primăvară am ales verdele, pentru vară – roșu, galben și roz, pentru iarnă – alb și două nuanțe de albastru iar pentru toamnă – portocaliu, violet și un gălbui.
Pe firul de mărțișor întins între Babă și Pietre, fiecare copil a agățat, cu ajutorul unei cleștuțe, cămășuța aferentă lunii respective.
Apoi am repetat fiecare lună și am atașat-o anotimpului aferent, am vorbit despre câte zile are și de ce, despre cum este anotimpul atunci dar și despre altele care au venit de la copii. Apoi, copilașii au avut de scris într-o fișă succesiunea anotimpurilor, ținând seama și de imaginile din medalioane. Am scris și eu, pe tablă, pentru că după cum spuneam data trecută, cei mici sunt în clasa a I-a, deci nu au învățat toate literele.
Un alt tip de fișe a fost acela în care se cerea ca luna să fie asociată anotimpului.
Copiii adoră astfel de fișe și faptul că fiecare o are pe a lui, face ca totul să se petreacă în tihnă.
Alături de Luca, la vremea când am lucrat acest material, am adunat fișele într-o „Carte a anotimpurilor”. Mă gândesc ca săptămâna viitoare să continui tema și să pot face și alături de ei această carte.
La finalul întâlnirii noastre am dorit să-i îndulcesc pe copii, dar de data asta nu am mai ales bomboanele ci o căpșunică zemoasă. Iami!
Iar doamnei i-am dăruit un mărțișor așa cum îmi place mie, pentru că-i făcut de mine! 🙂
Vine primăvara? Ce este primăvara?… Este soarele strălucind peste ploaie şi ploaia căzând peste razele soarelui.
Frances Hodgson Burnett
”Dacă se întâmplă să treceţi pe aici, voi ce autori români deocamdata nu foarte cunoscuţi, aţi citit şi v-au plăcut? Poate reuşim cumva împreună să-i mai scoatem la lumină.„
O inițiativă lăudabilă la care ar fi frumos să dăm curs. De la Mihaela.<3
M-am trezit devreme într-o zi de duminică în care, de regulă, nu răsare soarele pentru mine înainte de ora nouă sau zece decât dacă am vreo treabă şi vreun drum de făcut. N-am mai avut nici reflexul de a da drumul la televizor şi a asculta emisiuni idioate până spre ora prânzului în timp ce îmi beam cafeaua în faţa măreţului Facebook. M-a tras uşor de mânecă, de pe măsuţa de cafea, o carte începută acum două săptămâni şi al cărei număr de pagini mi-ar fi permis cu uşurinţă să o dau gata în două-trei zile. Am confiscat-o de la sora mea înainte să apuce chiar ea să o termine pentru că îmi plăcuse stilul şi, cum am mai spus şi cu alte ocazii, îmi place să citesc şi mă regăsesc în scriitura autorilor români contemporani.
După ce am citit şi ultimul cuvânt de pe ultima pagină din carte (
Moș Crăciun a sosit, din nou! A adus mare bucurie cu atât mai mult cu cât Luca este convins 1000% că el există cu adevărat. De mai mulți ani, în luna decembrie, el ține o corespondență cu vestitul Moș iar bucuria și încântarea care i se citește pe chip ar convinge orice sceptic de veridicitatea lui. Anul trecut mi-am spus că anul ăsta va fi altfel că își va reconsidera poziția, dar în ciuda spuselor tuturor, a colegilor, cunoștințelor sau mai știu eu ce binevoitori, convingerea lui a rămas neclintită. Și în definitiv, câți dintre noi pot spune, cu mâna pe inimă, că Moș Crăciun nu există?
Ei bine, eu afirm, răspicat, Moș Crăciun există cu adevărat!
Atunci când era în clasa a I-a, Luca i-a cerut Moșului un joc cu Mario. Acesta nu putea veni decât însoțit de o consolă pentru că se știe că așa funcționează jocul. Dacă în copilăria mea Crăciunul îl asociam cu miros de portocale iată că acum îl asociez cu acest Mario și Luigi și toată ceata. Și îmi crează un confort sporit. 🙂
Mario este o franciză media deținută de Nintendo și creată de Shigeru Miyamoto 1983. Mario și-a făcut prima apariție în anul 1981, în jocul Donkey Kong de pe arcade, purtând numele de Jumpman. Primul joc ce a inclus numele de Mario în titlu, a fost Mario Bros., din 1983, joc ce a marcat și prima apariție a lui Luigi, fratele mai mic al lui Mario. Mario este deasemenea și mascota firmei Nintendo, făcându-și apariția pe toate consolele de jocuri video create vreodată de Nintendo, incluzând Super Mario Galaxy si Super Paper Mario pe Wii.
Țin să spun că l-am avut pe Mario și când era Răzvan mic, dar pe vremea aceea nu existau console atât de performante și știu că aveam niște casete, ca niște cutiuțe și un soi de consolă rudimentară în care le băgam. Mi-a plăcut și atunci conceptul dar și faptul că personajul principal nu este unul agresiv, nu sare sângele pe pereți și nu există urlete ori un limbaj nepotrivit.
Mario este un instalator italian, scund și îndesat, cu păr șaten și mustață neagră, ce locuiește în Mushroom Kingdom (Regatul Ciupercilor). El este îmbrăcat cu un tricou roșu și o salopetă albastră și poartă o pălărie cu inițiala M. Înfățișarea standard a acestui personaj nu este schimbată aproape niciodată. Luigi este mai înalt decât fratele său, cu toate că este mai mic ca vârstă. Singurele diferențe între cei doi, pe lângă înalțime, sunt și culoarea hainelor (Luigi este îmbrăcat în verde) și litera de pe șapcă (L în cazul său). Luigi este descris deasemenea, ca fiind mult mai timid și mai fricos decât Mario. Alte personaje importante ale seriei sunt: Princess Peach, Bowser, Toad, Wario, Donkey Kong și Yoshi. Unor personaje le-au fost create propriile lor serii de succes, exemplând cazurile lui Yoshi și Wario. Pe baza poveștii originale, Nintendo a creat o mulțime de francize spin-off, cum ar fi: Dr. Mario, Mario Party, Mario Kart, Mario Tennis, Mario Golf, Paper Mario, Mario & Luigi, Mario Vs. Donkey Kong etc. Un lucru foarte important este și faptul că Super Mario Bros., de pe NES a intrat în Cartea Recordurilor cu onoarea de cel mai vândut video game din toate timpurile. (wikipedia)
Primele jocuri le-am jucat eu, asta până s-a dumirit cel mic cam cum stă treaba, apoi ușor-ușor a căpătat o dexteritate demnă de invidiat. În cursul anului nu pot să spun că stă cu orele pe consolă, dar în preajma sărbătorilor și cât țin ele, Mario este un membru activ al familiei noastre. În timp, colecția lui a sporit și am ținut cont de preferințele rostite. Luca nu este un copil pretențios și nici insistent. Are un ritm ușor de acceptat și este înțelegător în privința multă aspecte pe care eu nu le consider ok.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, atunci când punem instalațiile în cameră, la ceas de seară știu că apare și Mario. Grafica este foarte frumoasă, melodiile pe măsură, faptul că nu se stă cu ochii într-un ecran mic ci la distanță de câțiva metri sunt aspecte foarte importante care recomandă jocul.
Anul acesta, în corespondența cu Moșul, Luca i-a cerut Super Mario 3D World, dar pentru că jocul este pentru consolă wii u, darnicul Moș a adus și consola potrivită. Vă puteți închipui bucuria copilului? Nu știu dacă puteți! 🙂
Înainte de a veni Moșul, Luca a dorit să termine Super Mario Galaxy de care nu prea avusese timp. Și a reușit! A reușit să ajungă „master of galaxy” ducând la bun sfârșit unul dintre cele mai complexe niveluri ale provocării. Și iar vă întreb: puteți bănui bucuria care a însoțit acest titlu?
Am filmat câteva frânturi din jocul lui și vă invit să le urmăriți.
Nu au lipsit cărțile din cadourile aduse ori alte lucrușoare care ne fac plăcere, dar despre ele în ziua ce urmează.
Fie ca darurile primite să vă lumineze sufletele, să vă îmbuneze inimile și să vă destupe mințile.
Crăciun fericit!
Azi vine Moșul! Așa e la noi dintotdeauna adică vine în seara de ajun. Niciodată nu mi-a plăcut obiceiul ăsta cu dimineața, atunci când cu ochii cârpiți de somn nici nu ai puterea să te bucuri. Dar poate că dacă așa aș fi văzut în copilărie nu mi s-ar mai fi părut ceva ciudat.
În fine, mi-e comod și plăcut sufletului felul ăsta și nu vreau să-l schimb. Dar până vom găsi cadourile sub brad, Luca a avut curiozitatea, la prima oră, să deschidă întrebarea cu numărul 24.
Răspunsul:
Fie ca să găsiți sub brad, în seara asta ori mâine dimineață, măcar o parte din ceea ce vă doriți! ❤
„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)
