Etichete
machete didactice, machete litere cu ochi, machete polistiren, machetă fetiță cu salopetă roz care citește, Marele dar al cititului cu voce tare, pictură pe polistiren
O urmărim pe Kate DiCamillo pentru că ne-au mers la suflet cărțile ei dar și pentru că vrem să vedem poveștile noi care mai apar sub semnătura ei. Iată ultima postare:
Last week, I signed a copy of Because of Winn-Dixie for a fourth grade teacher who was reading the story aloud to his class.
“Thank you for reading to your students,” I said. “It matters so much.”
“Oh, I love doing it,” he said. “I remember my sixth grade teacher reading Because of Winn-Dixie to our class.”
This statement of his, so casually uttered, made me feel slightly dizzy.
“Wait,” I said. “Your sixth grade teacher read this book to you and now you are reading it to your students?”
“Yep,” he said.
“Thank you,” I said again. “Thank you.”
Thank you to all of you teachers out there who are reading aloud to your students.
You are making readers and writers. And teachers. It matters.
Am citit, și eu și Luca, și ne-am bucurat.
Eu, de bucuria lui asta pentru că și noi citim, cu voce tare, seară de seară, de când mă știu. Dar de ce spun că mă bucur?
Pentru că nu de mult, m-a întrerup din lectura cărții noastre pentru a spune:
– Mama, tu-ți dai seama că dacă află colegii mei de clasă că noi citim seara, voi fi ciuca bătăii de joc?
M-am uitat la el cu o oarecare tristețe, pentru că știam ce sentiment minunat trăim în timpul acestor lecturi. Și mai știu că nu peste multă vreme, această îndeletnicire a mea care ține de ani, se va șfârși pentru o vreme, pentru că nutresc speranța să ajung să le citesc și nepoților mei.
Revenind la remarca lui, răspunsul meu a fost:
– De ce să râdă lumea de tine/noi, Luca? Ar face asta dacă ne-am măscări, fuma ori bea ori mai știu eu ce alte minuni. Dar așa, ce motive ar avea?
– Tu nu știi cum sunt copiii!
– Uite, dacă cineva va spune ceva de rău de asta, tu să-i spui așa: Ai vrea tu să fii în locul meu!
Mă gândesc des la dialogul ăsta pentru că-mi revin în minte nu doar cuvintele ci și expresia feței lui. Și e dureros că lucruri firești și normale nu ar trebui să fie privite din acest unghi.
La scurtă vreme am găsit un articol care trata tocmai acest subiect și i l-am arătat pentru a se mai liniști. Iar acum a apărut postarea lui Kate DiCamillo. E bine că sunt specificate de oameni care contează pentru el pentru că așa capătă mai mare greutate.
Marele dar al cititului cu voce tare
Eu voi continua acest demers atâta vreme cât va mai accepta el asta. Dar sunt așa momente în care vocea capătă niște inflexiuni care cu timpul devin tămăduitoare. Sunt zile în care, după tot zbuciumul cotidian nu-ți mai dorești nimic altceva decât să auzi câteva pagini din cartea preferată. Și când te gândești de ce puține ingrediente ai nevoie!
Machete Didactice 