Etichete

, , , ,

Încă o poveste, bună spunem noi, am adunat în tolba cu lecturi dar mai ales în sufletul nostru.
De ce? Pentru că

Cum să li se dezvolte imaginația copiilor care nu se joacă pe stradă, care nu citesc cărți acasă? (pag. 83)

Da, întrebarea asta este pusă de Sakiz Sardunya despre care vreau să vă povestesc acum.
În primul rând trebuie să știți că Sarkiz Sardunia înseamnă mușcată curgătoare și este numele unei fetițe căreia îi place foarte mult să citească, să deseneze, să se joace. Jocul cel mai îndrăgit este acela de a ghici forme cunoscute în norii de pe cer.                                

Nu-și îndrăgea deloc numele pe care-l purta, chiar îl ura,  pentru că era mereu ținta bătăii de joc. Când a aflat ce semnificație are, a căutat în enciclopedie și a citit iar ce a aflat de acolo nu i-a plăcut. A privit și o poză, a unei mușcate, și în ciuda faptului că a încântat-o ce a văzut pentru că era o plantă drăgălașă, frumoasă, tot nu i s-a schimbat părerea. Considera că părinții ei au ales cel mai nepotrivit nume de pe pământ.

De fiecare dată când băieții obraznici din clasă o luau la nișto datorită numelui, ea lăsa capul în jos și nu spunea nimic. Inventaseră și câteva versuri cu rimă:

Plouă, șuvoaiele zăgazurile-și sparg,
Sardunya din glastră privește pe fereastră.
Apele se revarsă , bărcile nu mai ies în larg,
Sardunya își bea apa în glastră.(pag. 14)

Fetița noastră locuiește alături de părinții ei, niște oameni care dovedesc față de ea o grijă excesivă. Nu o lasă să se joace pe afară pentru că sunt prea multe mașini iar blocurile sunt înconjurate numai de betoane. Nimic nu mai era așa ca odinioară. Mama e mai autoritară iar fetița nu reușește să fie deschisă cu ea. Multe întrebări pe care ar dori să i le pună nu pot fi rostite de teama de a nu fi înțeleasă greșit.

Nici la școală profesorii nu îi spuneau corect pe nume. Singura care făcea acest lucru era profesoara de științe, doamna Leyla, pe care fetița o iubea foarte mult. Ceilalți profesori îi spuneau Sakiz ori Sardunya. Domnul de matematică, profesorul Sinan, era foarte dur, toată lumea temându-se de el. Poate ar fi bine să observăm ce similitudini sunt între profesorii descriși aici, atitudinea lor și ceea ce se întâmplă la noi, în școlile noastre, acum.

– A, nu ai fost atentă. Eu mă îmbolnăvesc aici ca să vă învăț pe voi. Și e cineva care apreciază? Nu! Copile, de ce nu asculți? De ce mă superi? Mie îmi trebuie toate aceste cunoștințe? Nu! Eu oricum le știu. Vouă vă trebuie, vouă! Dacă acum nu mă ascultați, la examen veți lua zero. Un mare zero!
Își împreună degetul mare și degetul arătător de la fiecare mână și făcu un cerc. Își duse mâinile la ochi. Acum părea că și-a pus alți ochelari peste ochelarii pe care deja îi avea.
– Zero! a repetat el. (pag. 30)

La un moment dat, fetița este nevoită să plece la bunicii ei, părinții având o problemă foarte importantă de rezolvat.                                 

Ea își face bagajul și îl el pune un glob misterios, glob pe care l-a găsit ascuns în rafturile cu cărți ale bibliotecii. Nu apucase să le spună părinților de această descoperire dar ea era sigură că acest glob are ceva special. Granițele țărilor erau marcate cu niște pietricele de diferite culori care pâlpâiau. Se deschidea ca o cutie dacă îl apucai de mijloc, exact din dreptul Ecuatorului. Dar cel mai interesant era că pe acest glob în loc să fie șapte continente, erau opt.

Fetița a descoperit că aceste pietre își pierdeau din energie dacă globul nu stătea între cărți. Și cum la bunici în casă nu erau cărți, exista posibilitatea ca lucrurile să se înrăutățească.

Descoperirea celor doi frați, Zeliș și Asutay, în fața casei bunicilor i-a oferit lui Sakiz Sardunya răspunsul la mai multe întrebări.

– De unde veniți?
– Din țara Lepoba.
– Leee și mai cum?
– Țara legendelor, a poveștilor și a basmelor.
– Nu există un astfel de loc, a zis Sakiz Sardunya. Sunt foarte bună la geografie.

– Poți să nu mă crezi, a spus Zeliș. Poți să nu crezi în povești, dar poți să negi că există poveștile? Toate poveștile pe care le știi au izvorât de la noi. De acolo s-au răspândit în întreaga lume.
– Cum adică?
– În felul următor, a spus Zeliș și a continuat să explice: mai întâi de toate pornim la drum și strângem idei din mai multe țări. Pe acestea le încărcăm literă cu literă în sacii pe care îi cărăm cu noi. Le numim „materie primă neprelucrată”
Apoi ne întoarcem în țara noastră Alfabestan. Ne retragem în tabără, analizăm ideile fiecare pe rând, le prelucrăm și compunem povești, basme, legende noi-nouțe. (pag. 81)

Apoi Sakis Sardunya află că această țară este în pericol pentru că nu se mai citește. Adulții tot mai rar iar copiii aproape deloc. În acest fel, Alfabestanul moare, secându-i râurile și murindu-i vegetația.

– Problema este următoarea: copiii nu mai citesc cărți ca înainte, nu mai visează, nu se lasă în voia imaginației ca înainte.Tot timpul se joacă la calcutalor.
– Calculator, a corectat-o politicos Sakiz Sardunya.

Pe vremuri, copiii treceau printr-o grămadă de aventuri. Se jucau pe străzi și își lăsau imaginația să zburde. Uneori deveneau pirați, alteori cowboy, alteori extratereștri. Acum le este interzis să iasă. Și ce fac în casă? Ori petrec vremea cu jocuri electronice, ori se uită la televizor. (pag. 82)

Și cum cele mai frumoase lucruri și le imaginează copiii, cei trei pornesc într-o aventură. Aici, gândul mi-a fugit la „Vama fantomă” despre care v-am povestit aici. Dacă o veți citi veți vedea și de ce. 🙂

În Pădurea Alternativelor au trebuit să se hotărască încotro să o ia, pe ce drum să apuce. Erau patru alternative: drumul Pământului, al Apei, al Focului și al Aerului.                          

Pe drumul Pământului Sakiz Sardunya a aflat că:

– Nu este important ce gândesc alții despre tine. Oamenii pot râde de cineva fără să aibă un motiv anume. Dar asta este problema lor. Nu a ta. Tu trebuie să fii puternic și calm. Atunci nici o vorbă nu te va supăra. (pag. 108)

Pe drumul Apei:

Uneori, dacă nu știi ce spune cineva, nu se-ntâmplă asta pentru că acel cineva nu vorbește, ci pentru că tu nu-l auzi. (pag. 117)

Pe drumul Focului:

Totul se schimbă în funcție de ochiul care privește. Ceea ce pentru unii pare un uriaș, pentru alții poate părea un pitic. (pag. 122)

Pe drumul Focului:

Sakiz Sardunya a înțeles că în viață nu există drum ușor. Orice cale ar fi ales ei, aveau să întâlnească mereu obstacole și greutăți. Da, fiecare cărare are probele ei. De fapt, asta nu e ceva atât de rău. Cel mai important e ca fiecare om să facă tot ce-i stă în putință ca lucrurile să iasă bine.Omul are multe de învățat și atunci când pierde. Și dacă a învăța este un câștig înseamnă că omul câștigă și atunci când pierde. (pag. 130)

Întoarsă din această călătorie fantastică, Sakis Sardunya se duce să-și ducă globul la librăria domnului Nazun, dar odată ajunsă acolo are plăcuta surpriză de a mai primi un glob, la fel ca cel pe care deja-l avea, acesta fiindu-i oferit de librar, el însuși un împătimit al lecturii.

– Nu uita, iubitorii de cârți sunt peste tot. Nu contează dacă sunt bogați sau săraci, de la sat sau de la oraș, femei sau bărbați, tineri sau bătrâni. Îi recunoști imediat. Sunt un pic retrași. Au o imaginație foarte bogată. Oamenii din jurul lor nu-i pot înțelege de fiecare dată. Din cauza asta sunt un pic cam singuri. Ei spun cele mai frumoase povești. Acești oameni au un punct comun: mulți dintre ei ori au găsit deja globul fermecat, ori urmează să îl găsească. La fel ca tine…(pag. 139)

 

Vă invit, cu mare plăcere, să descoperiți povestea scrisă de Elif Shafak, Fetița căreia nu-i plăcea numele său, apărută la Editura Polirom Junior.

În acest nou proiect editorial al Editurii Polirom, copiii și adolescenții vor găsi cărți de aventură, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Elif Shafak, Sophie Kinsella sau Ian McEwan sunt autori deja îndrăgiți de publicul românesc, public care are acum ocazia să-i cunoască și în ipostaza de autori de literatură young adult sau pentru copii. Colecția se adresează unui public tânăr foarte variat, de la elevii de școală primară și până la tinerii de orice vârstă.

Precum Sakiz Sardunya și mie îmi vine să strig: „În cărți e loc pentru toți!”

Anunțuri