• De ce ,,machete didactice”?
  • Contact

Machete Didactice

~ Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Machete Didactice

Arhive etichetă: machetă floare roşie

Machete didactice – Am mai căutat vreo două gâze și flori și le-am găsit

24 Duminică sept. 2017

Posted by Machete didactice in Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ Scrie un comentariu

Etichete

macheta buburuza, machetă albinuţă, machetă întâmpinare Bine ați venit!, machetă floare roz, machetă floare roşie, machetă flori clopoței, machetă fluturaș verde, machetă margarete, machetă Zâna Toamnă

Aici plouă cu găleata. O vreme pe care o îndrăgești dintr-o perspectivă și o urăști din alta. Ploaia asta de toamnă, dacă te prinde, îți intră până-n miezul oaselor, înfrigurându-le.
Sunt vârste la care nu contează cum e ploaia;
dacă e de vară, poți dansa lesne prin ea
dacă e de toamnă, te poți plimba pitit sub o umbrelă.
Au fost vremuri când am dansat și eu dar m-am și plimbat. Îmi place să-mi aduc aminte dar să repet experiența, aș ezita.
Țin minte, că într-o noapte, era trecut de ora zece, Luca a dorit să iasă cu trotineta afară ca să se plimbe prin ploaie. I-am dat o pelerină de ploaie iar eu am luat o umbrelă, și preț de minute bune am stat afară și l-am privit cum ia toate bălțile la rând, într-o bucurie de nedescris. Am fotografiat momentul dar știți cum e, atunci când ai nevoie de ceva nu găsești, în ciuda etichetărilor și aranjărilor CD-urilor într-o ordine supărătoare.
A venit toamna, nu pe nepregătite ci firesc și face ce știe ea mai bine; își etalează emoțiile.


Îmi place s-o privesc din spatele ferestrei și să suprapun imagini din vară, atunci când sufletul meu plin de soare se bucura de fiecare gâză ivită.
Cum arătau gâzele și florile? Iată așa, ca mai jos!

Așadar, tot ce vă pot ura este:

în toamna mea. 🙂

Machete didactice – Flori, dar nu de gheață

15 Joi dec. 2016

Posted by Machete didactice in Idei pentru mamici, Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ 2 comentarii

Etichete

machete polistiren, machetă floare albastră, machetă floare galbenă, machetă floare roşie, machetă soare și nori, materiale didactice

E foarte frig! Pentru mine, un chin. Și din acest motiv caut să-mi cresc gradele atât de necesare confortului meu prin abordarea de activități pe măsură. Știu că sunt o mare norocoasă făcând lucruri care să-mi producă așa de mare plăcere și din care să câștig și ceva bănuți. Nu mulți dar extrem de bine veniți.

Și pentru că în perioada asta, în mai toate zilele termometrele arată mai mult cu minus, am confecționat niște flori. Frumusețea, gingășia și delicatețea lor nu are cum să te lase rece. 🙂

20161209_11204020161209_11202420161209_112054

Și nu putea lipsi un petec de soare. Nu intens dar măcar așa, o undă. 🙂

20161209_112003

Zile însorite vă doresc, așa, în toiul iernii!

Detalii machete: florile au diametrul de 50 de centimetri iar soarele, cu nori cu tot, are o înălțime de 60 centimetri.

Machete didactice – Fluturașii și prezența

26 Vineri aug. 2016

Posted by Machete didactice in Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ 10 comentarii

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machete prezență Fluturași, machetă floare roz, machetă floare roşie, machetă fluturaș

De data asta scurt și la obiect.
Cerința; prezență pentru o grupă de Fluturași
Spatiul de afișaj; ofertant și nu prea
Elemente necesare; musai un fluture (pot alege eu care, mulțumesc frumos Adina 🙂 ) și ceva pe care să se pună copiii prezenți dar și cei absenți.
Produsul final se poate vedea mai jos.

20160821_09124320160821_090704 20160821_090550

P.S. Iubesc fluturele ăsta. Zău!

Machete didactice – Calendarul naturii

20 Vineri nov. 2015

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ Scrie un comentariu

Etichete

macheta dovleac, machete didactice, machete elemente ale anotimpurilor, machete polistiren, machetă brad împodobit, machetă Calendarul naturii, machetă floare roşie, machetă ghiocel, reprezentare iarnă, reprezentare primăvară, reprezentare toamnă, reprezentare vară

Calendarul naturii. Atât de întrebuințat în grădinițe. Astăzi reprezentat așa, ca în imaginile de mai jos.
Anotimpul primăvară- vară, reprezentat prin elemente specifice, ușor de identificat de cei mici.

Materiale didactice nov2015

Anotimpul toamnă- iarnă, la fel reprezentat prin elemente specifice, ușor de identificat de cei mici. Precum se observă, au apărut deja pe străzile patriei celebrele căruțe pline cu brazi.

Materiale didactice nov20151 Materiale didactice nov20152

Calendarul naturii este folosit în cadrul întâlnirilor de dimineață și reprezintă un excelent debut de zi. Dialogurile ce pot avea loc pe marginea lui sunt extrem de benefice copiilor. Așadar, hai să-l exploatăm la maxim, zi de zi. 🙂

DSCN4966

Machete didactice – Scufiţa Roşie şi Responsabilităţile din grupă

18 Marți feb. 2014

Posted by Machete didactice in Activitati educative pentru copii, Machete biologie, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice

≈ 4 comentarii

Etichete

machete didactice, machete polistiren, machetă floare albastră, machetă floare galbenă, machetă floare orange, machetă floare roşie, machetă floare verde, machetă floare violet, machetă Scufiţa Roşie, pictură pe polistiren

Imagine

Aşa precum se ştie, şi aici mă refer la cei care lucrează în grădiniţe, există şase centre – zone de interes – cu ajutorul cărora copiii învaţă noţiuni foarte importante.
La nivel teoretic, în fiecare zi trebuie deschise trei centre, alese în funcţie de tema activităţii din ziua respectivă, la care copiii găsesc materialele necesare cu care pot realiza lucruri foarte frumoase. Și mai e ceva: aici, pe macheta aferentă centrului trebuie „așezați” copiii (fotografiile lor, evident) care lucrează acolo, în ziua respectivă, să fie clar pentru toată lumea ce și cum.
Am vorbit mai pe larg despre aceste centre şi despre responsabilităţi tot în postările mele, iar dacă veţi avea curiozitatea, le veţi putea citi pe larg aici.

De această dată a trebuit să mă încadrez în ambientul grupei, personajul principal fiind Scufiţa Roşie. Despre cum arată grupa în care se află aceste machete, găsiţi aici.

Pentru aceasta am confecţionat 6 (şase) flori cu diametrul de 45 centimetri, flori pe care le-am pictat în mai multe culori.
Pe fiecare floare, educatoare va pune centrul aferent şi anume: bibliotecă, artă, construcţii, joc de rol, nisip şi apă, ştiinţă.
ImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Dacă mai adăugăm o floare de culoare indigo, putem lărgi aria de folosire a acestor flori, cu ele jonglând cu zilele săptămânii sau putând învăţa culorile curcubeului.

Imagine

Şi iată cum, cu materiale puţine se pot aborda multe teme atât de variate. Nici spaţiul alocat nu trebuie să fie foarte mare, pentru că dimensiunile pot varia, în funcţie de suprafaţa avută la dispoziţie.

Vă doresc creativitate maximă şi teme cât mai interesante la Centre!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 67 de urmăritori

Arhive

  • ianuarie 2019
  • octombrie 2018
  • mai 2018
  • februarie 2018
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iulie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013

Categorii

  • Abilități practice pentru copii și mămici
  • Activitati educative pentru copii
  • Activități muzicale pentru copii
  • Articole Literatura de azi
  • Ateliere educative alături de copii
  • Delicii din vecini
  • Școlărel de clasa a V-a
  • Școlărel de clasa a VI-a
  • Idei pentru mamici
  • literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură pentru copii
  • Literatură pentru mămici și nu numai
  • Machete activitati matematice
  • Machete biologie
  • Machete dezvoltarea vorbirii
  • Machete didactice
  • Machete geografie
  • Ornamente pentru botez
  • Uncategorized

Cele mai bune articole și pagini

  • Școlărel de clasa a V-a - „Minciuni și spioni” de Rebecca Stead
  • Literatură pentru copii - „Cartea lui Moș Oposum despre pisicile Poznașe”. De T. S. Eliot
  • Școlărel de clasa a V-a * „Inimă de cerneală” de Cornelia Funke
  • Machete didactice - Are vreo importanță ce denumire poartă grupele sau clasele pregătitoare?
  • Școlărel de clasa a -V-a - „Războiul care mi-a schimbat viața” de Kimberly Brubaker Bradley
  • Machete didactice - Clasa Pregătitoare, Clasa Albinuțelor de la poalele pădurii
  • Școlărel de clasa a V-a - „Ca peștele în copac” sau cum să înțelegem mai bine dislexia
  • Școlărel de clasa a V-a - „Punci cu porunci” sau cum am continuat noi să fim în lumea lui Michael Ende
  • Activități educative copii - Forme de relief pe hârtie dar și în realitate
  • Școlărel de clasa a V-a - „Istoria lui Răzvan” de Horia Corcheș

Comentarii recente

toxikyt la Literatură pentru copii…
Școlărel de clasa a… la Activități educative pentru co…
Puișorul îngâmfat și… la Machete didactice – Mach…
Iordache Oana Cristi… la Machete didactice – Prim…
Școlărel de clasa a… la Activități educative copii…

Etichete

abilități practice copii abilități practice pentru copii Activitati educative pentru copii activități copii activități educative copii Articole Literatura de azi Editura Arthur Literatura de azi literatură pentru copii Literatură pentru mămici și nu numai macheta copac macheta soare machete didactice machete flori machete polistiren machetă școlăriță pictură pe polistiren Revista online Literatura de azi scriitori celebri Școlărel de clasa a V-a

Blogs I Follow

  • Elis Petreanu
  • NIȘTE VORBE
  • camera mea de citit
  • florinbicabooks
  • Catalina Bîrsan
  • intrenoaptesizi
  • Machete didactice
  • A reader has no favourite book
  • Philosophy forever
  • noradinca.wordpress.com/
  • Mămica Autentică
  • bibliomaniac
  • Dorina Danila
  • cărți ce tind spre infinit
  • Inchirieri de idei
  • Books are my drug
  • Un alt blog de călătorii
  • Talente de Năzdrăvani
  • Hai-Hui prin Sufletul Folkului
  • Iubesc matematica

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Elis Petreanu

NIȘTE VORBE

Despre cărți, despre oameni, despre sentimente.

camera mea de citit

Cărțile pe care le citesc. Cărțile pe care le trăiesc.

florinbicabooks

Un blog dedicat cărților pentru copii

Catalina Bîrsan

Vorbeste cu dragoste astfel incat fiecare silaba sa vindece! Neale Donald Walsch

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Machete didactice

machetedidactice.com

A reader has no favourite book

(eco-friendly reading diary)

Philosophy forever

…toate drumurile celor care aspiră la înțelegerea lumii și a omului duc spre filozofie. Mircea Flonta

noradinca.wordpress.com/

Mămica Autentică

Eat the cake, wear the dress, kiss the guy, call first, dare and live!

bibliomaniac

Dorina Danila

Doar un blog

cărți ce tind spre infinit

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." (Eugen Cadaru)

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

Books are my drug

Iubirea pentru cărți ne definește!

Un alt blog de călătorii

Talente de Năzdrăvani

mai mult despre voință decât despre talent

Hai-Hui prin Sufletul Folkului

Blogul "Hai-Hui prin Sufletul Folkului” este un blog destinat muzicii Folk .

Iubesc matematica

te învaţă cum să simţi matematica cu inima...

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Machete Didactice
    • Alătură-te altor 67 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Machete Didactice
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...