Etichete

, ,

Hotărât lucru! Ziua asta a fost una urâtă. Coconaș a plecat sau a fost forțat să procedeze așa, căldură a adus cu ea numai nebuneli, un copilaș a fost luat cu salvarea de pe plajă după ce a fost înțepat de nu știu ce gânganie. Și viețuitoarele au luat-o razna și acționează nefiresc. Vin pe plajă de când mă știu dar așa dezordine în natură nu am mai văzut. E plin de viespi, țânțari, gândaci. Asta în aer. În apă, o abundență de meduze, crabi, alți viermi care ciupesc și scoici rupte care te aranjează la picioare. Să mai pomenesc de mizeriile lăsate de semenii noștri?                                        

E cald iar din acest motiv la ora 6:00 suntem pe plajă. E gol la acea oră pentru ca de la 7:30 să se anime. Până acum a fost lejer dar situația de va schimba, sunt convinsa. Plajă e plină de resturile turiștilor care nu știu în ce secol vor învăța cum să de comporte civilizat.

E plin de vânzători ambulanți și cu excepția unei bunicuțe care vinde zmeură, restul comercializează porumb, gogoși, covrigi – cumpără covrigurile, feteleee , „zmeuri” (aici trebuie citit zmeie) și nelipsita „aspră de baie” asezonată cu scoici și stele de mare. Nu cred că există posibilitatea că asta sa dispară vreodată. Monopolul, precum de știe, e deținut de țigani.

Noi avem un ritual așa de bine stabilit că dacă nu-l respectăm, nu ne este bine. Anul acesta am citit mult pe plajă, nesperat de mult, asta și poate pentru că apa a fost destul de rece dimineața, ori nu știu dacă e ok să caut motive. Așa a fost și am găsit motiv să ne bucurăm.

A început să de audă, tot mai zgomotos, muzica pe plajă. Zeci de minute am ascultat aceeași melodie, ceva din genul house, așa cred. La un moment dat am crezut că era doar aparatul, terasa fiind închisă. Dar nu, nu era așa!

Am stat și am privit iar spectacolul oferit de turiști, fără voia lor. Fiecare cară cu el obiceiuri demult dobândite iar cei mici sunt imaginea lor în oglindă. E fascinant să vezi oameni care adoptă un anumit tip de comportament, atunci când cred ei că sunt văzuți, pentru că mai apoi să dea rateuri la situații elementare. Mă refer la țigări ascunse discret în nisip, aruncarea (delicata, ce e drept) a resturilor rămase de la porumb ori de la cipsurile devorate sau înjurături adresate consoartei ori copiilor. Nimeni nu e perfect dar dacă ne gândim la baza formării unui om, acolo de afla răspunsurile.

A venit episodul cu  Coconaș și după ce am realizat întreaga tărășenie, am fost extrem de obosiți și ne-am culcat. Dar nu pot trece cu vederea vizita pe care a avut-o Luca, aceea a unui fluture, probabil debusolat de la atâta căldură.                               

Viața merge mai departe, iar noi trebuie să învățăm din toate întâmplările pe care le parcurgem. Doar sănătate ne dorim să le putem duce pe toate.

Reclame