Etichete

, , , , , , , ,

Înainte de a pleca de acasă, acum ceva vreme, vorbeam cu Luca despre cât de mult și-ar dori un animal de companie și ce tare i-ar plăcea acest lucru. Locul în care stăm noi acum nu poate găzdui un animal de compania cum ar fi un câine ori o pisică, cât despre cele mai mici, alternativele pe care le tot luăm în calcul nu se concretizează. E mult de povestit de ce nu există în casa noastră și un prieten necuvântător dar istoricul familiei spune că am avut  și nu doar unul singur. S-au perindat, pe rând, un cățel pe nume Milky, hamsteri, pești și peruși. Cu fiecare am trăit adevărate istorii, pot spune chiar drame și mi-am spus atunci că nu mai vreau să experimentez așa ceva.

Bunăoară, hamsterul pe care l-am avut, după ce a fătat opt pui, a fugit, lăsându-mă să le dau lapte cu pipeta pentru că nu am putut să-i azvârl. Nu vreți să știți ce și cum a fost!

În discuțiile noastre s-a tot vehiculat și numele unui arici, cu toate că sunt convinsă că nu are ce căuta într-o casă așa ceva. Locul lor este în natură, acolo unde se simt cel mai bine. Consider că oricâtă bunăvoință ai avea, nu au cum să nu simtă lipsa a ceva ce este sris în genele lui. Poate doar dacă vine vorba de un câine ori o pisică, lucrurile capătă alte valențe.

Aici, la București, locul unde pentru Luca vacanța capătă esență pură, există doi câine cu care el se joacă atât cât de mult poate și pe care-i consideră prietenii lui adevărați. E vorba despre Barney și Bruno, despre care am mai scris și care au ajuns acum la maturitate.

Anul acesta i-am găsit bine, sănătoși, dornici de afecțiune de care de altfel nici nu duc lipsă.

Barney este un partener de joacă ideal, el fiind dornic de a se juca cu mingea oridecâte ori ai tu timp și chef.                                               

Și uite că, într-o zi, în curte a apărut un arici. Am fost atât de bucuroși încât am stat în compania lui atât cât a dorit el de cuvință. Despre el am mai vorbit de-a lungul timpului, ori de câte ori a fost necesar acest lucru.                                 

A fost dibuit de câini, care erau și ei curioși de noul vizitator. Noroc cu stăpânul lor care a reușit să gestioneze această situație delicată.

Am stat și l-am urmărit până ce s-a desfăcut din ghem. E curios și interesant în același timp să vezi un ghem de țepi care respiră.

Luca și-ar fi dorit să-l poată lua în mână dar am considerat a fi o manevră cam riscantă, atâta vreme cât eram în fața unui exemplar mare, ce poseda niște țepi viguroși.

După ce l-am dus într-un colț ferit, acolo unde să nu aibă acces câinii, am stat și așteptat să vedem cum reacționează, Când a simțit că este în siguranță s-a desfăcut și a plecat.

L-am petrecut cu privirea până a plecat cu speranța că va găsi drumul către casă dar și cu bucuria unei amintiri de neuitat. Experiențe minunate în plină vară. 🙂

 

Anunțuri