Etichete

, , , , ,

E vară și constat că revin la Cărtărescu. Adulat și contestat, Mircea Cărtărescu are, cu siguranță, un cuvânt de spus in literatura română. Poate ar trebui să nu punem la suflet tot ceea ce se scrie despre el, aici referindu-mă la recenziile făcute de unii și altii și mai bine am citi singuri ceea ce a scris pentru a ne forma o părere proprie.
E greu de mulțumit toți cititorii și poate nici nu ar fi bine ca să existe un cor al lăudătorilor iar eu rămân la părerea că nu e ok, în calitate de cititor, să desființezi un autor sau altul pentru că nu ți-a plăcut ce a scris. Dacă consideri că poți faci tu mai bine acest lucru, pune mâna pe creion și așterne pe hârtie propriile gânduri.
În ceea ce îi privește pe criticii literari, ei sunt în măsură să facă judecăți de valoare pentru că au pârghiile și cunoștințele necesare.
Dar să revin la cititoarea din mine afirmând că citesc ce autor doresc fără a ține prea mare cont de ceea ce scriu oamenii pe care îi urmăresc. Nu o data am constatat că gusturile diferă și texte în care alții nu au găsit nimic interesant, pe mine m-au captivat și mi-au dat o stare de bine.
O pagină de socializare îmi reamintea că acum doi ani dar și anul trecut, tot în jurul lui Cărtărescu mă învârteam, iar acum am recidivat. De data asta, titlul care mi-a căzut în mână este „Gemenii”, o proză apărută și în volumul „Nostalgia”, alături de Ruletistul și Mendebilul.

Eu am găsit, în biblioteca de la București, varianta în care „Gemenii” a fost publicată într-un volum care conține 155 de pagini, în format mic, în Seriile de autor de la Humanitas.


O poveste în care suntem părtași la zbuciumul lui Andrei, zbucium cauzat de dragostea pe care acesta o nutrește față de Gina, colega lui. Ca cititor, ai o stare de confuzie pentru că nu știi ce este realitate și ce este fantasmă, nu știi dacă ești într-un vis ori ai ieșit din el.
Din interviurilor pe care le-am ascultat și în care autorul povestea din tinerețea lui, înclin să cred că Andrei este însuși Mircea Cărtărescu iar trăirile și zbuciumul pe care le descrie ca fiind ale lui Andrei le-a experimentat chiar el. Mă rog, poate nu în totalitate dar parțial, cu siguranță. Nu zic că am dreptate dar asta-i părerea mea.
Dar cine este Andrei? Ei bine, Andrei este un adolescent singuratic, care se refugiază în lecturi, devorând tot ce-i cădea în mână. Învață foarte bine dar in ciuda acestui fapt nu are cu colegii săi o relație buna.

Dar învățam foarte bine și luasem niște premii la concursurile de creație, așa că mă lăsau cu toții în pace. Mă socoteam un damnat și îmi disprețuiam profund colegii. Scriam, desigur, și eu versuri în niște caiete și-mi începusem un jurnal, pe care atâta l-am recitit încât aproape că îl știu și acum pe dinafara. Fiecare lectură nouă era pentru mine o nouă viață. Am fost, pe rând, cu toată ființa mea, Camus, Kafka, Sartre, Celine, Bacovia, Voronca, Rimbaud si Valery. Abia observam ce se petrece în jurul meu. (pag. 52)

Andrei ignora tot ceea ce colegii lui îndrăgesc și multă vreme el urăște femeile, considerându-le prefăcute, superficiale și mostruoase. Datorită acestei percepții el caută să-și înfrâneze erotismul însă acesta erupe în momentul în care colega lui, Gina, îi atrage atenția.

Uneori ne simțeam ca doi gemeni strânși unul în altul într-un uter colorat halucinant, lipsit de deschidere, gemeni cărora orice naștere le este de la început refuzată. De altfel, atat Gina, cat si eu suntem nascuti in Gemeni, in iunie, la cateva zile unul dupa celalalt. […] Era ca și cum toate prezențele mele în camera aceea s-ar fi depus una peste alta ca niște straturi succesive de lac dens și policrom, așa încât lumea noastră devenea, cel puțin pentru mine, din ce în ce mai reală, până la realitatea de dincolo de real a halucinației. Fiecare moment cu ea era toate momentele cu ea, fiecare lucru pe care îl priveam se suprapunea peste toate amintirile mele despre acel lucru, până când nu mai puteam identifica obiectele reale printre zecile de suprapuneri. (pag 127)

Pentru cine nu știe, data de naștere a lui Cărtărescu este 1 iunie 1956.
Cu ajutorul lui Andrei avem posibilitatea să facem lungi plimbări prin Bucuresti, în special prin locurile vechi ale acestui oraș și dacă vreți să vă faceți o idee mai în amănunt, puteți asculta părerea autorului despre orașul copilăriei în înregistrarea de mai jos.

Mi-a placut și evocarea Muzeului Antipa, cel pe care tocmai l-am revizitat. Știu, poate părea din altă poveste ori din alt film această abordare dar pentru mine a avut un farmec aparte. Mi-aș fi dorit să pot dormi o noapte în muzeu, atunci când eram copil-adolescent, dar iată că acum, și la noi, acest lucru este posibil tocmai la Muzeul Antipa.

Și la aceasta carte am avut nevoie de dicționar, nu o dată, pentru a pricepe clar înțelesul cuvintelor.
Iată-le: abscons, anamorfotică, ataraxie, bolgie, a edulcora, erotopatie, estropiat, eufemism, fantoșă, hieratic, histrionism, a macula, obnubilat, sibilinic, teratologie.
E una din manevrele pe care-mi place să le fac atunci când sunt în plin proces de lecturare, să caut ajutor la dicționar.

Nu pot încheia fără a aminti unele citate care mi-au plăcut foarte mult:

Nu iubim o femeie pentru că are un corp perfect, ci pentru forma unică a ochilor sau a gurii, în care vedem (când formata? de ce apărută) personalitatea ei profundă și subtil erotizată. Suportăm mai ușor gândul că iubita noastră ne-a înșelat decât că i-a zâmbit altcuiva ridicând dintr-o singură spânceană sau că pe obrajii ei au apărut, în jurul gurii, acele cute de o duioșie ironică, pe care tu le credeai ivite acolo doar datorită influenței tale și imposibil de repetat pentru altul… Dacă ochiul feminin nu este fardat, e foarte greu să-l distingi de al unui bărbat. Poate fetele au gene mai lungi și mai dese, ochiul ceva mai alungit, dar cine ar putea explica de ce ochii unei femei pari imenși, cu flacără neagră-mov cât timp o iubim, iar când încetăm să o iubim nu mai vedem altceva decâtdoi ochi obișnuiți? Gura pare mai ușor de distins de una bărbătească, dar prin ce? Știi sigur că o gură, nișt buze sunt feminine, dar nu cred că s-ar putea exprima în limbaj rațional elementele distinctive. Cum nu putem ieși din sexul nostru, vedem inevitabil cu ochi de bărbat sau de femeie toate acele trăsături infinitezimale. (pag. 57)

Cine eram eu ca să fiu prietenul ei? Un puști bizar, care se afla în pragul schizofreniei, care nu știa nimic în afară de-o brumă de literatură, care nu avea niciun fel de experiență de viață. Mă îmbrăcam cum se nimerea, nu călătorisem niciodată, nu aveam prieteni. Nu îi putea opune decât spaima mea oarbă de-a nu o pierde. (pag. 74)

Vă invit să intrați în poveștile lui Mircea Cărtărescu. Poate veți avea parte de clipe minunate dar fără a le citi nu aveți de unde ști. Trebuie încercat.                      

 

Anunțuri