Etichete

, , ,

De câte ori văd o carte scrisă de Italo Calvino, gândul îmi fuge la profesoara de limba română cu care a făcut Răzvan ultimul an din liceu, doamna Andreea Șandru. O persoană deosebită cu care mă bucur enorm că am reușit să interacționez. Pentru Răzvan, întâlnirea cu ea a fost extrem de importantă iar harul ei de dascăl l-a ajutat atunci când era mai mare nevoie. Mulțumim frumos, doamnă profesoară!
De ce-mi aduc aminte de Andru când văd Italo Calvino?
Am primit, la un moment dat, un telefon de la o prietenă care mă ruga să-i fac rost, asta dacă nu o am, de cartea „Vicontele tăiat în două” și după îndelungi căutări pentru că nu se găsea pe nicăieri, i-am povestit profesoarei și ea a rezolvat problema dându-i exemplarul ei pentru a-l citi.  Pentru că această carte are doar 100 de pagini, ea a fost scanată și așa a ajuns în posesia mai multor copii. Ei, acest freamăt de a găsi un titlu pentru a rezolva cerința de la școală mi-a rămas în minte ca ceva plăcut.
Acum, la soneria ce anunță nouățile s-a strecurat și seria de povești italiene semnate de acest autor și nu am putut să nu le achiziționez, chiar dacă era depășită vârsta de lectură a copiilor mei. Însă m-am gândit că o carte o poți citi la orice vârstă și de ce să-ți reprimi un așa regal.
Ei bine, nu regret nici o secundă că le-am achiziționat, pentru că pe lângă „Desene nărăvașe” au mai sosit două titluri.

Așadar, Desene nărăvașe semnată de Italo Calvino este o carte apărută la Editura Corint Junior în anul 2016.                                 

O carte strașnică pentru că aici putem vedea cum Lodolinda, o fetiță îndrăgostită de desen, își transpune stările emoționale cu ajutorul acuarelelor pe hârtie. Dacă e într-o dispoziție bună, desenează fluturi și lalele. Dacă e tristă, desenează o salcie plângătoare iar dacă e supărată, desenează lilieci mov.
Toate stările și manifestările fetiței se regăsesc în aceste desene și dacă veți parcurge rândurile în tihnă nu veți avea cum să nu faceți o legătură între culorile folosite și ceea ce exprimă ele. Bunăoară, roșu reprezintă iubirea și dragostea, albastru simbolizează libertatea pe când movul este asociat durerii.

Într-o zi, Lodolinda rămâne acasă împreună cu fiul unor prieteni, un băiat pe nume Federico. Pentru că are un comportament pe care fetița nu poate să-l aprobe și nici suporte, ea se retrage în camera ei și se apucă de desenat.

Lodolinda nu-l suferă deloc pe Federico. Mai întâi vrea să pună peștișorii aurii în mașina de spălat vase, ca să vadă ce înseamnă un vârtej marin; apoi vrea să bage pisica în frigider, să vadă dacă rezistă la frig asemenea unui urs polar: și ca și cum n-ar fi de ajuns, vrea să vâre aspiratorul în colivia canarilor, ca să producă un ciclon în Insulele Canare. (pag.23)

 

Copila desenează un taur fioros și tocmai când se pregătea să deseneze și un toreador, în cameră dă buzna Federico. Când o vede ce face vrea și el să deseneze și de aici totul se transformă. Cei doi copii desenează iar personajele lor devin „reale”, ducându-se o luptă care să fie învingător. Taurului furios este pus față în față cu un tigru, la fel de fioros (desenat de Federico) dar acestia din urmă îi vine de hac un șarpe boa care i se încolăcește pe trup în încercarea de a-l sufoca. Îi sare în ajutor un vultur care smulge șarpele cu ușurință, eliberând tigrul. Pentru a contracara acest fapt, Lodolinda desenează repede un cal mort, asta pentru a atrage vulturul dar Federico își dă seama și neutralizează mirosul de stârv cu ajutorul unui spray deodorant. Personajele intră, unul câte unul, în „cearta” celor doi copii și repeziciunea cu care sunt făcute ne arată ce înseamnă creativitatea și în câte moduri poate fi exprimată. Un indian este desenat pentru a putea arunca la țintă o săgeată. Dar acestuia îi vine de hac un cowboy care rezolvă situația cu ajutorul unui lasou. Cititorul intră în norii de praf stârniți de momentul când „sosesc ai noștri” pentru ca mai apoi să mai treacă prin alte senzații tari. În frenezia desenatului, cei doi copii ajung, la un moment dat, să deseneze pe aceeași foaie și astfel povestea ia o altă turnură, trebuind să se ferească de personajele desenate înainte. E momentul în care sunt nevoiți să rezolve problema nu pentru a lupta unul contra altuia ci pentru a se salva.

În ciuda faptului că între ei se duce o luptă, aceasta este numai pe hârtie, copiii nevorbindu-și urât, țipând ori lovindu-se.

E o carte care se adresează copiilor mici dar poate fi citită, cu deosebită plăcere, la orice vârstă. E unul din momentele în care-mi pare rău că Luca nu desenează. 😦

Anunțuri