Etichete

, , , , ,

E îmbucurător că cei de la Arthur au un Trofeu pe care-l dăruiesc – an de an – celor mai bune cărți scrise în limba română, cărți pentru copii.
Pentru cine nu este la curent, acum o săptămână s-au anunțat câștigătorii celei de-a V-a ediții.
Iată ce a decis juriul format din Lavinia Braniște (scriitoare, traducătoare, câștigătoare a secțiunii 0-7, preșcolari, la ediția din 2014 a Trofeului Arthur), Laura Grünberg (scriitoare), Florentina Sâmihăian (coordonatoarea colecției Cărțile mele la Editura Arthur), Diana Zografi (redactor-șef al Editurii Arthur), Florin Bican (scriitor, traducător, câștigător al Marelui premiu la prima ediție a Trofeului Arthur), Horia Corcheș (scriitor, profesor), Florin Ioniță (autor de manuale, profesor):

La categoria 0-7 ani, preșcolari, premiul se acordă lucrării „Gigel, un monstru mult prea simplu”, semnată de Corina Dascălu.

La categoria 14+, liceu, juriul a decis să nu acorde premiul, deoarece nici unul dintre manuscrise nu a întrunit un punctaj satisfăcător.

La categoria 8-14 ani, premiul a fost acordat lucrării „Domnul Papuzek” de Cornel Vlaiconi.

Trofeul Arthur în valoare de 3000 de euro se acordă lucrării „Pericol” de Raluca Poenaru care s-a înscris la categoria 8-14 ani a celei de-a V-a ediții a concursului de manuscrise de literatură pentru copii Trofeul Arthur.

Festivitatea de premiere va avea loc între 24-28 mai, la Salonul de carte Bookfest. Câștigătorii vor fi primi informații despre eveniment pe e-mail.

Categoria 0-7 ani. Premiul 500 euro:
Corina Dascălu, cu lucrarea Gigel, un monstru mult prea simplu

Categoria 8-14 ani. Premiul 500 euro:
Cornel Vlaiconi, cu lucrarea Domnul Papuzek

Categoria 14+. Premiul 500 euro:
Neacordat

Trofeul Arthur. Premiul 3000 euro:
Raluca Poenaru, cu lucrarea Pericol. (sursa: http://www.editura-arthur.ro)                                 

Cartea despre care vă voi vorbi astăzi este una dintre finalistele acestui trofeu, ediția 2014. Am mai citit una dintre cărțile participante și finaliste, „Dosarul Popcorn” de Ana Rotea despre care v-am povestit aici.

Spuneam atunci care este părerea noastră despre cazul detectivilor aerieni și că nu prea ne-a mers la suflet, asta neînsemnând că nu e ok ci că nu a corespuns cu gusturile noastre.

Ei bine, despre Olguța, personajul principal al cărții „Olguța și un bunic de milioane” putem spune că ne-a picat bine. Pentru că este un roman contemporan scris frumos, în care faptele reale te pot transpune în locul personajului principal și unde conversația dar și firul acțiunii curg într-un mod plăcut. Există și suspans și puțină neobrăzare (asta dacă luam în seamă unele din remarcile Olguței), aventură dar și un final fericit.

Luca a fost încântat de aventurile fetiței, a comentat mult de peripețiile prin care a trecut (cel puțin faza cu coborâtul pe burlan, atunci când a rămas închisă în camera de hotel a fost îndelung dezbătută) dar a mai și punctat – pe alocuri – despre cum ar fi procedat el dacă ar fi fost în locul ei.

Eu, în schimb, mi-am pus alte feluri de întrebări dar poate cea mai importantă a fost aceea legată de comportamentul și atitudinea fetei, ea fiind de-o vârstă cu băiatul meu cel mic.

Fără prieteni și puțin cam plină de ea, Olguța este un copil care trăiește într-o familie dezbinată, cu o mamă foarte bolnavă, un tată mai mereu plecat și cu niște rude de care nu are habar. În desfășurarea acțiunii avem parte de multe întoarceri înapoi, acolo unde primim datele necesare pentru a înțelege de ce se petrec așa lucrurile. Cum spuneam, fără prieteni, posesoare a unui blog, cu un telefon inteligent mereu în mână, neiubitoare de școală în ciuda notelor mari pe care le are, doritoare a unui cont de Facebook pe care nu-l poate aveam din pricina opoziției părinților, Olguța are toate ingredientele pentru a fi iubită de copiii de vârsta ei. Nu are cum să nu ți se pună la suflet. 🙂 Un pic cam îndrăzneață pentru firea lui Luca dar acceptată. Însă lucrurile bune vin să aducă balanța într-un echilibru: citește mult, are grijă de un cățel, îi plac filmele vechi.

În poveste sunt strecurate câteva ingrediente care se află la loc de cinste în rândul copiilor (și nu numai a lor): mașini scumpe, hotel de lux, mulți bani, gărzi de corp, oameni care te slujesc tot timpul dar ele sunt prezentate într-un limbaj curat, cursiv și clar.

Așadar, ne-a plăcut mult, și faptul că la final scrie Va urma, e îmbucurător. Nu ne rămâne decât să așteptăm, răbdători. Pentru a vă determina să citiți cartea, am atașat Prologul. Spor la citit!

 

Reclame