Etichete

, , , , , , , , , , , , , , ,

Am reînceput orele alături de profesorul de pian. Adică de doamna profesoară de pian, Smaranda Dochia.
S-a dorit dar nu s-a cooperat. Mă refer aici la prima oră. De fiecare dată când se ajunge la un alt prag, mai greu, prima tendință este aceea de a renunța.

– Nu mai vreau să merg la pian!
– De ce? Ce anume s-a întâmplat?
– Aaah, nu-mi mai place! E prea greu și eu nu pot. Și nu știu!

Am auzit de atâtea ori propozițiile astea de nici nu mai știu. Dacă puneți la socoteală că Răzvan a făcut pian de la 3 ani și acum are 21 iar Luca a început și el de la 6 ani și acum are aproape 11, veți avea o imagine de ansamblu. Deci nu sunt străină de asemenea manifestări și știu cum să procedez. Din fericire și eu dar și doamna profesoară.
La prima oră a protestat într-un mod mai inedit; nu a vrut să vorbească deloc, pentru ca la un moment dat să și plângă. Dar de cânta a cântat.                                      20160908_121810

A primit ca piese noi  „Valsul în A minor” a lui Frederic Chopin dar și „Spinning Song ”compusă de Albert Ellmenreich. Două piese frumoase, potrivite pentru nivelul la care a ajuns copilul. Dar el o ținea nu și nu. S-a terminat ora și am ajuns acasă. Pe drum nu i-am făcut nici un fel de observație ori remarcă la cele petrecute acolo. Știam că trebuie să las sentimentele să se așeze pentru a putea vorbi în tihnă. Trebuie să specific că la începutul noului an școlar el a fost acela care m-a anunțat că nu vrea să renunțe la pian. Atunci am auzit:

– Credeai că renunț eu așa de ușor!

M-a bucurat rostirea asta și am considerat că a fost făcută cu înțelepciunea unui copil de 11 ani care pricepe de ce vrea să facă asta.
20160908_125420 20160908_125431 20160908_130626 20160908_130637 20160908_130651

A doua zi, după ce totul pentru școală a fost pregătit, s-a pus să studieze. Separat, la fiecare mână în parte, pe îndelete, așa cum se procedează în cazul unei piese noi. Nu a fost cu încrâncenare dar a hotărât să păstreze doar Valsul, urmând să aleagă altă piesă. Și așa am procedat, spunându-i doamnei de pian despre ce este vorba iar ea ne-a îndrumat să cumpărăm o carte cu partituri pentru nivelul nostru. Nu a venit nici acum, după mai bine de 10 zile de la efectuării comenzii. Cartea se numește  Piese clasice usoare pentru PIAN (editia a II-a).

Dar noi avem răbdare și până ce va ajunge la noi acasă, vom studia restul.
20160912_173231

Și uite așa, după ce s-a trecut peste neîncrederea inițială iar piesa a început să se lege, totul se vede altfel. Și se repetă zi de zi. Nu cu orele, dar cu zecile de minute, da!

Am completat demersul nostru auditiv cu o altă poveste a Cristinei Andone, „Mozart și curcubeul muzical”.

mozart-curcubeul-muzical-212839

Iubitorii de muzică clasică știu că este o colecție apărută la Adevărul, iar ea cuprinde 8 cărți în care o parte din compozitorii clasici sunt descriși pe înțelesul copiilor. Cărțile au și un CD cu cele mai cunoscute opere ale lor. Noi am lucrat în compania lui Bach, Ceaikovski, Vivaldi iar cum am făcut asta puteți vedea accesând link-urile de mai jos.

Bach și orga fermecată sau răsfățul din această minivacanță

Ceaikovski… note de argint… mandala… fișe lucru… broderii…

Anotimpurile descrise de Vivaldi

Am citit. Pe rând.                                                20160917_134819

Luca a citit niște materiale despre viața compozitorului atât în limba engleză cât și în română.

Am tradus materialul apărut pe site-ul activityvillage.co.uk pentru a fi citit în limba română iar pentru engleză am apelat la materialul de pe enchantedlearning.com

wolfgang-amadeus-mozart – noțiuni generale și un chestionar în limba română

20160917_13474220160917_141012

Apoi am răspuns la chestionarele pregătite dar a și rezolvat un word search.20160917_141426

Cât timp am lucrat aceste minunății, muzica lui Mozart ne-a însoțit. Menuetul în G a fost studiat de Luca mai lunile trecute așa că era familiarizat cu acordurile piesei.

Și pentru că îmi găsesc și eu de lucru, complementar, la subiectul dat, am făcut un mic goblen. El s-a alăturat celorlalte trei, așa colecția noastră îmbogățindu-se. Pentru cine dorește modelul și este iubitor de migălit, atașez și schițele după care să poată lucra. mozartdandelion-cros-stich

Etapele mele au arătat așa. 🙂

20160611_14505520160611_16265020160614_10431120160614_17101920160630_144641

Cum pasiunile, care sunt violente sau nu, nu trebuie exprimate niciodată până la dezgust, muzica, chiar în situaţia cea mai teribilă, nu trebuie niciodată să ofenseze urechea, ci să o încânte, şi, în fine, să rămână mereu muzică.

Wolfgang Amadeus Mozart

20160918_195426

Reclame