Etichete

, , , , , ,

Iată că am ajuns la cartea lui T. S. Eliot – Cartea lui Moș Oposum despre pisicile poznașe pe care o pusesem la loc de cinste în lista de lecturi pentru vara asta. Nu facem parte dintre aceea care-și împart casa cu vreo mâță, câine sau mai știu eu ce reptilă, dar nici nu putem spune că ne sunt indiferente. Poate faptul că eu, mama, fac parte dintr-o familie în care nu s-a perindat nici un necuvântător să fie de vină. Nu știu, dar asta este situația, acum.                                      cartea-lui-mos-oposum-despre-pisicile-poznase_1_fullsize

Însă avem rude dar și prieteni dragi care au asemenea animale și știm, din șederile noastre pe la ei, ce sentimente pot stârni blănoasele. Bunăoară, în ultima vizită la prietenii noștri de la Brașov am constatat că efectivul pisicesc s-a mărit prin apariția a două exemplare superbe. Pur și simplu sunt irezistibile și scot din tine sentimente de care nu te credeai în stare a le poseda.                          20160701_161603

Cât am stat acolo pisicile ne-au tors și dezmierdat cum numai o ele pot face. Sunt momente în care drăgălășenia lor este atât de impresionantă că-ți vine pur si simplu să le sufoci cu dragostea. Le poți privi, urmări, studia ore în șir fără a trăi cu senzația că timpul tău s-a scurs în zadar. E ca o terapie și, cu siguranță, că ăsta este motivul pentru care s-au scris așa de multe povești și poezii avându-le protagoniste.

20160704_175245 20160704_182801 20160704_182836 20160704_182858 20160704_183212 20160704_183219

Pe Moș Oposum l-a început de acasă și am avut ocazia ca lectura să se fac și în aer liber. Cu atâta verdeață în jur dar și zgomote, totul părea natural și firesc.

20160630_120008 20160630_120130

Exemplarul pe care-l avem noi este cel de la Humanitas, apărut într-o ediție de lux. Are supracopertă, copertă groasă, trainică, foi cerate și ilustrații de vis semnate de Axel Scheffler. Traducerea aparține lui Tudor Cristian Roșca și Viorel Ștefănescu.

IMG_5709 img_3081ed img_3083ed img_3084ed img_3088ed IMG_5711

Celebrul musical Cats a cărui muzică este compusă de Andrew Lloyd Webber are la bază aceste poezii.

Koty_musical 0202_cats

Dacă iubiți felinele ar fi bine să nu ratați întâlnirea cu Spargotac și Zbârlisâcâici, Moș Deuteronomie, Domnul Mefistofelis, MacCarrie – cotoiul misterios dar și Tanti Pisi-Pozna, Răgetdetigru ori alții.

Eu una sunt convinsă că Luca nu va uita niciodată finalul cărții, asta pentru că el s-a petrecut la București, într-un cadru de vis.

20160711_163217

P.S. Abia aștept să ajungem acasă acolo unde ne așteaptă Mic tratat de pisicologie a lui Șerban Foarță. Trebuie să fie foaaarte interesant. Vă ținem la curent. 🙂

Tratat de pisicologie

Reclame