Etichete

, , , , , , , ,

Trebuie să împărtășesc bucuria de a descoperi încă o carte scrisă de Arcadie Suceveanu. Acest lucru mi-a fost înlesnit de Alina, cea în casa căreia sunt atât de multe cărți și jocuri frumoase, încât orice poposire acolo, se lasă cu un mic maraton de citit. Aici mă refer la cărți pentru care Luca este deja cam măricel, dar de care am auzit, sau nu, și pe care, avându-le în față, nu te prea lasă inima să le treci cu vederea. Așa am putut, de-a lungul timpului, să ne bucurăm de titluri minunate, despre care puteți citi aici, sau aici, ori aici, aici, aici. Vedeți ce multe sunt și nu am apucat să scriu despre toate. Mulțumesc, prieten drag! 🙂

Dar să vă povestesc despre poeziile lui Arcadie Suceveanu. Îl știm de mai multă vreme pentru că am citit, ori eu, ori Luca, de multe ori din poeziile scrise cu atâta pricepere. Iată câteva din cărțile pentru copii, pe care acest autor le-a oferit celor mai mici cititori.

  • A fugit melcul de-acasă (1984) – versuri pentru copii
  • Ora cinci fără doi fulgi (1986) – versuri pentru copii
  • În cămașa de cireașă (1989) – versuri pentru copii
  • Dincolo de ce văd ochii (1991) – versuri pentru copii
  • Eterna Danemarcă (Ed. Eminescu, București, 1995) – versuri
  • Știuca la școală (2002)
  • Greierul care scri-cri-cri-e (2012)

O parte dintre ele le avem și noi,

Ceasornicul din tei. Poezii dedicate anotimpurilor, lunilor si sarbatorilor

 ceasornicul-din-tei-poezii-dedicate-anotimpurilor-lunilor-si-sarbatorilor_1_produs
Alfabetul poetic
alfabetul-poetic_1_produs
Cu mami si tati ai spor la carte
cu-mami-si-tati-ai-spor-la-carte_1_produs
Rata si Arhimede
rata-si-arhimede_1_produs
La Zoo
la-zoo_1_produs
Cartea cu pasari
cartea-cu-pasari_1_produs
Stiuca la scoala
stiuca-la-scoala_1_produs
Lunile si anotimpurile
lunile-si-anotimpurile_1_produs

Precum lesne se observă, oferta nu este deloc de neglijat și să știți că merită dacă nu achiziționată, măcar citită. Astăzi mă voi opri la ultima intrată în galerie: În cămașă de cireașă.

in-camasa-de-cireasa_1_produs

Luca a fost super încântat de aceste poezii. Le-am citit pe rând, când eu, când el și asta s-a întâmplat de mai multe ori. Rimele unora dintre ele, dar și construcția lor mi-a adus aminte de Marin Sorescu. Și față de acest autor avem o slăbiciune aparte.

Iată un câteva din poeziile acestui volum.

Câtă vară e-ntr-o pară?

Cine știe, bunăoară,
Câtă vară e-ntr-o pară?

Sare-o cioară negricioară
Și imediat declară:
– Să urcăm para-n carr- carr
Și s-o ducem la cântar!

Prinde glas, din râu, nisetrul:
-Hai s-o măsurăm cu metrul
Ori să-i punem… termometrul.

Viespea zumzăie: – Zum, zum,
Cum să aflu? Nu știu cum,
Căci e mare ca volum
Și-apoi are și parfum.

Porcul zice: – Eu propun
Să o fierbem în ceaun
Pân-la starea de magiun.

Moș Martin zice senin:
– S-o deșurubăm puțin
Și din pară, așadar,
Să turnăm vara-n … pahar.

Și-apoi, cu puțin noroc,
Să-ncleiem para la loc…

Lectură Luca – video

sau, altă exemplificare

În ce se măsoară curentul electric?

Știți, pisica mea persană
E de-a dreptul năzdrăvană!

Ochii ei lucioși și vii
Cred că-s puși la baterii,
Fiindcă, de te uiți atent,
Noaptea, ei produc curent…
De câți wați, vă întrebați?
De vreo cinci kilo… cârnați!

Lectură Luca – Video

Lectură Luca – video

Cât despre condițiile grafice în care este editată cartea, numai cuvinte de laudă. Are o copertă cartonată și lucioasă, de format mare, 30×24 centimetri. Foile sunt albe iar ilustrațiile semnate de Stela Damaschin Popa vin să îmbrace foarte elegant versurile.

Cărți Brașov 28 feb2015

Arcadie Suceveanu este un scriitor prolific care le-a dăruit cititorilor mai multe cărți de versuri, pentru copii și maturi. Să le citim!

Reclame