Uite câte zile au trecut de când ne-a vizitat Moșul și eu tot cu gândul la el! Dar ce să fac dacă a adus în sacul lui atât de multe lucruri frumoase? Ultima vizită s-a soldat cu un teanc „dolofan” de cărți, pentru toți ai casei, iar acum ne împrumutăm cărțile între noi. Facem schimb, așa ca-n copilărie! 🙂
Una dintre scrierile poposite este cea a lui Dan. C. Mihailescu, „Cărțile care ne-au făcut oameni”, scoasă la Editura Humanitas.
„Omul care aduce cartea”, în fața căruia mă înclin, a reușit de-a lungul timpului să mă facă pe mine, un cititor anonim, pierdut în marea masă a celor îndrăgostiți de această îndeletnicire, să adun multe cărți, cărora nu le-aș fi dat nici o atenție dacă nu erau prezentate de el. Dar iată ce spune domnul Mihăilescu despre această emisiune:
„Totul s-a schimbat de cînd mi s-a propus să prezint cărti la televizor. Trebuia să devin un Bernard Pivot al românilor. Vă dați seama? (…) Din 2000, prezint o carte pe zi și viața mea s-a schimbat complet. (…) Am făcut-o ca pe un joc, cu o singura idée în minte: să fac literatura accesibila, să-l fac pe tipul care vinde salata la piață să-l înțeleagă pe Heidegger. Această emisiune este doza mea cotidiană de optimism. Simt că întineresc lângă tinerii care fac literatura de mâine. Nu-i așa că-i un vis?”
Da, este un vis frumos în care mulți și-au găsit puterea pentru a merge spre ziua de mâine.
Eu nu sunt o specialistă în litere, nici scriitoare, nici critic literar, cu toate că mi-ar fi plăcut, dar sunt o persoană care iubește cuvântul și care adoră să-ți petreacă clipele de răsfăț, lecturând. Am încercat să insuflu această îndeletnicire și fiilor mei și tuturor celor cu care, dintr-un motiv sau altul, am interacționat la un moment dat.
Îmi place hârtia iar cartea proaspăt scoasă de sub tipar are un parfum aparte. Nu cred că-ți poate dispărea din minte, odată ce ai apucat să-l inspiri. Poate că acest lucru se datorează părinților mei care, pe lângă alte îndeletniciri, au reușit să ne molipsească definitiv, de acest microb al lecturii. Fiecare dintre noi, cei trei copii ai lor, am avut de când ne știm, câte un abonament la un ziar, sau o revistă. Nu voi uita niciodată cum venea poștașul, în fiecare zi, la ușa noastră. Și nu suna decât o data!
Viața s-a schimbat, poștașul nu mai vine la ușă, dar chiar și așa eu tot continui să-mi cumpăr presa, la primele ore ale dimineții. Mulți m-au întrebat de ce nu citesc on-line. Dar mirosul? Dar textura? Acestea nu pot răzbate prin monitor!
Dar iată ce spune donul Nicolae Manolescu despre această îndeletnicire a scriitorului mai sus pomenit:
„Cred că abia acum audienţa criticului a ajuns acolo unde îi este locul. Pe vremea noastră era supralicitată, căci nu aveam ce căuta noi cronicarii literari în postura de lideri de opinie politică. Astăzi cine este deştept şi scrie bine se face auzit. Exemplul care îmi vine acum în minte este cel al lui Dan C. Mihăilescu, care e, probabil, cel mai bun cronicar literar contemporan. A găsit o formulă în care amestecă aprecierile critice de valoare cu publicitatea, ceea ce acum, când totul e comercial, dă bine. Situează opera în context, nu uită să spună cine este autorul, de unde vine, ce a mai scris, ce studii are etc. Vorbeşte cu un haz şi o inteligenţă remarcabile despre tot felul de cărţi – unele relativ facile, altele extrem de complicate – pe care le prezintă de le înţelege toată lumea. Dacă mâine aş relua cronica literară, aş face ca Dan C. Mihăilescu, nu cum o făceam eu însumi dăunăzi”.
Am lecturat „Cărțile care ne-au făcut oameni” cu multă plăcere, pentru că a fost o poveste. O poveste despre oameni pricepuți, care au reușit în viață și care constituie un exemplu bun de admirat și urmat.
O carte despre care autorul-editor a spus:
„Frumoasă carte a ieșit, zău așa!”
De când sunt „Omul care aduce cartea”, am fost întrebat, în repetate rânduri și în cele mai variate contexte, „care sunt cărțile de căpătâi ale unui om adevărat”, ba chiar somat să dau zece, douaăzeci de titluri de lecturi formatoare.
Cartea vă va dezvălui nouăsprezece nume mari, care povestesc despre acest subiect. Printre ele îi veți regăsi de Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ștefan Câlția, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuțiu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleșu, Victor Rebengiuc, Alex Ștefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu și Dan C. Mihailescu.
În mărturisirile fiecăruia am regăsit titluri pe care le-am lecturat și eu, la diferite vârste. Cel mai tare m-a pus pe gânduri lista domnului Gabriel Liiceanu, din care, o sumedenie de titluri îmi erau complet străine. Cel mai mult m-au mângâiat cuvintele domnului Pleșu:
Lecturile formative nu încap, toate, în perioada tinereții studioase. Poți avea revelații decisive toată viața. Eram un om matur când am citit „Chesterton” de C.S. Lewis și mă simt profund îndatorat modului lor de a vorbi despre creștinism. Nu trebuie să-ți fie rușine că n-ai citit la timp cărțile esențiale, că n-ai citit „tot” ce trebuia citit. Biografia fiecărui cititor are un grafic unic, irepetabil, cosangvin cu evoluția sa interioară, cu nevoile și întrebările proprii, cu ritmuri, limite, întârzieri și devansări specifice.
Fiecare intervievat a adus cu el argumente bune de auzit. Rămâne să stabiliți, ce anume se potrivește și ce ar fi bine să mai lecturați.
Vă las să descoperiți singuri, ce titluri se ascund între coperțile acestei minunate cărți. Lectură plăcută!
Machete Didactice 