• De ce ,,machete didactice”?
  • Contact

Machete Didactice

~ Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Machete Didactice

Arhive etichetă: machetă Baba Dochia

Activități educative copii – Despre Baba Dochia, din nou, alături de niște Spiriduși de clasa a I-a

08 Miercuri mart. 2017

Posted by Machete didactice in Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete didactice, Uncategorized

≈ 2 comentarii

Etichete

activități educative copii, cămășuțe anotimpuri, fișe lucru „Asociază luna cu anotimpul”, fișă lucru „Înșiruirea lunilor anului”, Legenda mărţişorului * Anul aceasta am repetat cu Baba Dochia, machete Pietre Ceahlău, machetă Baba Dochia, mărțișor elefant goblen

Am revenit la clasei doamnei Ana. Cu un și mai mare entuziasm pentru că știam ce și cum e.
Nu aveți idee ce minunați sunt acești copiii și ce deschiși sunt la tot ce nu au mai auzit.
Și știu așa de multe!
Plănuiam să le aduc în atenție tot o poveste dar mi-am adus aminte de Baba mea, cea pe care am confecționat-o când era Luca mic, și n-am vrut să pierd ocazia de a le-o prezenta, asta pentru că e chiar timpul ei.
Așadar, nu a fost o poveste ci o legendă.
Au fost bucuroși când m-au văzut și chiar o parte din ei au venit să-i îmbrățișez. E un exercițiu pe care nu-l poți primi decât cu bucurie.

Și am intrat în legendă, începând cu legenda mărțișorului dar și cu diferite ritualuri care au loc în regiunile țării noastre. Am vorbit de primăvară și de ce anume semnifică ea, cum o privesc cei mici, de ce o iubesc.
S-a pomenit mult de joacă! De joaca în aer liber, de role și biciclete dar și de ghiocei, păsări călătoare ori copacii înverziți.

Cu macheta pregătită în față, am citit Legenda Babei Dochia. Dacă nu o știți, puteți vedea despre ce și cum, accesând linkul de mai jos.                                    

Legenda mărţişorului * Anul aceasta am repetat cu Baba Dochia, The four seasons

După ce am citit dar și analizat alături de copii, i-am invitat pe fiecare, pe rând, să vedem care e treaba cu anotimpurile dar și cu lunile anului. Am confecționat câte 12 cămășuțe pentru fiecare copil, pentru doamna învățătoare dar și pentru mine. 🙂

Am încercat să respect – oarecum – un cod al culorilor aici referindu-mă la culorile anotimpurilor. Pentru primăvară am ales verdele, pentru vară – roșu, galben și roz, pentru iarnă – alb și două nuanțe de albastru iar pentru toamnă – portocaliu, violet și un gălbui.

Pe firul de mărțișor întins între Babă și Pietre, fiecare copil a agățat, cu ajutorul unei cleștuțe, cămășuța aferentă lunii respective.                                               

Apoi am repetat fiecare lună și am atașat-o anotimpului aferent, am vorbit despre câte zile are și de ce, despre cum este anotimpul atunci dar și despre altele care au venit de la copii.
Apoi, copilașii au avut de scris într-o fișă succesiunea anotimpurilor, ținând seama și de imaginile din medalioane. Am scris și eu, pe tablă, pentru că după cum spuneam data trecută, cei mici sunt în clasa a I-a, deci nu au învățat toate literele.

Un alt tip de fișe a fost acela în care se cerea ca luna să fie asociată anotimpului.

 

Copiii adoră astfel de fișe și faptul că fiecare o are pe a lui, face ca totul să se petreacă în tihnă.

Alături de Luca, la vremea când am lucrat acest material, am adunat fișele într-o „Carte a anotimpurilor”. Mă gândesc ca săptămâna viitoare să continui tema și să pot face și alături de ei această carte.

La finalul întâlnirii noastre am dorit să-i îndulcesc pe copii, dar de data asta nu am mai ales bomboanele ci o căpșunică zemoasă. Iami!

Iar doamnei i-am dăruit un mărțișor așa cum îmi place mie, pentru că-i făcut de mine! 🙂

Vine primăvara? Ce este primăvara?… Este soarele strălucind peste ploaie şi ploaia căzând peste razele soarelui.
Frances Hodgson Burnett

Activităţi educative copii- Legenda mărţişorului * Anul aceasta am repetat cu Baba Dochia, The four seasons

15 Sâmbătă feb. 2014

Posted by Machete didactice in Abilități practice pentru copii și mămici, Activitati educative pentru copii, Idei pentru mamici, Literatură pentru copii, Machete dezvoltarea vorbirii, Machete geografie

≈ 2 comentarii

Etichete

Cum este vremea'', cămăşuţe lunile anului engleză, cămăşuţe lunile anului româneşte, fişe legendă Baba Dochia, fişă despre mărţişor, fişă Montessori The four seasons, machete didactice, machete polistiren, machetă Baba Dochia, machetă pietre Ceahlău, mica enciclopedie Larousse, Prima mea enciclopedie Larousse

Imagine

O să mă întrebaţi ce legătură are Baba Dochia cu… the four seasons, sau mai pe româneşte, cu cele patru anotimpuri. Păi, dacă vrei, are!

Suntem într-o perioadă în care Luca este dispus să asculte şi să înveţe mai mult în limba engleză, iar acest lucru trebuie speculat la maxim. Mi-am adus aminte că anul trecut pe vremea asta, băiatul meu afla pentru prima dată despre Baba Dochia şi povestea ei.

Dar cum a fost anul trecut, când eu nu eram în blogosferă? Păi, cam aşa…
Luca era un băieţel în prima clasă primară şi încercam să ne continuăm învăţatul nostru în joacă, însă trebuia să facem această activitate strecurându-ne printre teme. Destul de gingaşă treabă! Dar am perseverat şi am reuşit să facem câteva lucruri foarte frumoase. Ei, unul dintre acestea a fost şi Legenda cu Baba Dochia. Am căutat şi găsit legenda minunată  şi am făcut o machetă cu Baba Dochia  pe care am utilizat-o într-un mod mai diferit. Această versiune este cea in care Dochia este fata lui Decebal si……. puteţi s-o lecturaţi şi singuri, pentru că, iat-o!

Imagine

ImagineImagine

Pe lângă această versiune, am mai făcut nişte fişe din care Luca a aflat semnificaţia mărţişorului: cum se poartă mărţişorul, cum se scoate mărţişorul.

Am vorbit despre ritualul marţişorului în diferite regiuni ale țării și a fost  foarte amuzant. La noi, fetele dăruiesc pe 1 Martie mărţişor băieţilor, iar aceştia le dau un cadou de 8 Martie.

ImagineImagineImagine

Toate materialele au fost citite de către Luca, iar el a fost încântat de expresia

„Na-ți negretele/Și dă-mi albetele”.

Sunt persoane care spun această expresia la sosirea berzelor atunci când aruncă şnurul după ele. Apoi, cu ajutorul celor două machete, cea cu Baba Dochia dar şi a pietrelor de pe Ceahlău în care se spune că s-a preschimbat baba, am reușit să înşirăm cele douăsprezece cojoace pe care aceasta le-a lepădat. Am a vorbit despre anotimpuri. De ajutor ne-a fost ,,Mica enciclopedie Larousse” ,,Cum este vremea”. Deasemenea am folosit şi Prima mea enciclopedie Larousse de unde am aflat cum este să sărbătoreşti Crăciunul în toiul verii, dar şi alte curiozităţi.

ImagineImagine

Luca a trebuit să pună toate lunile în ordinea corectă, să spună câte zile are fiecare şi din ce anotimp face parte. A fost foarte interesant iar el a cooperat, pentru că l-a prins!

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Asta a fost anul trecut. Anul acesta am repetat cele 12 luni dar în engleză. Am mai făcut un rând de cămăşuţe și Luca a scris denumirea lunilor pe ele, în engleză. Le-a înşirat ca şi pe celelalte, tot pe mărţişor.

ImagineImagineImagine

Pe lângă cămăşuţe am mai făcut o fişă pe care el a trebuit să asocieze imaginile celor patru anotimpuri scrise în engleză cu o fişă goală. Fişa este Montessori.

ImagineImagineImagine

Şi uite aşa ne-am jucat cu lunile, cu anotimpurile, am tot repetat dar de această dată în limba engleză și nu a fost rău deloc!

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Sunt convinsă că Luca nu va uita niciodată această asociere, dar nici atmosfera atât de frumoasă în care s-a desfăşurat lecţia noastră.

Să ştiţi că merită! Din plin.

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 67 de urmăritori

Arhive

  • ianuarie 2019
  • octombrie 2018
  • mai 2018
  • februarie 2018
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iulie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013

Categorii

  • Abilități practice pentru copii și mămici
  • Activitati educative pentru copii
  • Activități muzicale pentru copii
  • Articole Literatura de azi
  • Ateliere educative alături de copii
  • Delicii din vecini
  • Școlărel de clasa a V-a
  • Școlărel de clasa a VI-a
  • Idei pentru mamici
  • literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură pentru copii
  • Literatură pentru mămici și nu numai
  • Machete activitati matematice
  • Machete biologie
  • Machete dezvoltarea vorbirii
  • Machete didactice
  • Machete geografie
  • Ornamente pentru botez
  • Uncategorized

Cele mai bune articole și pagini

  • Școlărel de clasa a V-a * „Inimă de cerneală” de Cornelia Funke
  • Școlărel de clasa a V-a - „Minciuni și spioni” de Rebecca Stead
  • Școlărel în clasa a V-a - Verbul și înțelegerea lui
  • Școlărel de clasa a -V-a - „Războiul care mi-a schimbat viața” de Kimberly Brubaker Bradley
  • Machete didactice - Invatarea prin descoperire - cale investigativa / Legume si fructe de toamna
  • Activități educative copii - Care este vârsta potrivită pentru învățarea înmulțirii?
  • Școlărel de clasa a V-a - Și peste Brian a venit iarna. „Brian's winter” de Gary Paulsen
  • Activităţi educative copii - Vive la France!
  • Machete didactice - Steluţe... copii... visare... poezii !
  • Activităţi educative copii - „Stejarul pitic, cel mai bun tătic!” prin ochii unui băiat de 8 ani

Comentarii recente

toxikyt la Literatură pentru copii…
Școlărel de clasa a… la Activități educative pentru co…
Puișorul îngâmfat și… la Machete didactice – Mach…
Iordache Oana Cristi… la Machete didactice – Prim…
Școlărel de clasa a… la Activități educative copii…

Etichete

abilități practice copii abilități practice pentru copii Activitati educative pentru copii activități copii activități educative copii Articole Literatura de azi Editura Arthur Literatura de azi literatură pentru copii Literatură pentru mămici și nu numai macheta copac macheta soare machete didactice machete flori machete polistiren machetă școlăriță pictură pe polistiren Revista online Literatura de azi scriitori celebri Școlărel de clasa a V-a

Blogs I Follow

  • Elis Petreanu
  • NIȘTE VORBE
  • camera mea de citit
  • florinbicabooks
  • Catalina Bîrsan
  • intrenoaptesizi
  • Machete didactice
  • A reader has no favourite book
  • Philosophy forever
  • noradinca.wordpress.com/
  • Mămica Autentică
  • bibliomaniac
  • Dorina Danila
  • cărți ce tind spre infinit
  • Inchirieri de idei
  • Books are my drug
  • Un alt blog de călătorii
  • Talente de Năzdrăvani
  • Hai-Hui prin Sufletul Folkului
  • Iubesc matematica

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Elis Petreanu

NIȘTE VORBE

Despre cărți, despre oameni, despre sentimente.

camera mea de citit

Cărțile pe care le citesc. Cărțile pe care le trăiesc.

florinbicabooks

Un blog dedicat cărților pentru copii

Catalina Bîrsan

Vorbeste cu dragoste astfel incat fiecare silaba sa vindece! Neale Donald Walsch

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Machete didactice

machetedidactice.com

A reader has no favourite book

(eco-friendly reading diary)

Philosophy forever

…toate drumurile celor care aspiră la înțelegerea lumii și a omului duc spre filozofie. Mircea Flonta

noradinca.wordpress.com/

Mămica Autentică

Eat the cake, wear the dress, kiss the guy, call first, dare and live!

bibliomaniac

Dorina Danila

Doar un blog

cărți ce tind spre infinit

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." (Eugen Cadaru)

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

Books are my drug

Iubirea pentru cărți ne definește!

Un alt blog de călătorii

Talente de Năzdrăvani

mai mult despre voință decât despre talent

Hai-Hui prin Sufletul Folkului

Blogul "Hai-Hui prin Sufletul Folkului” este un blog destinat muzicii Folk .

Iubesc matematica

te învaţă cum să simţi matematica cu inima...

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Machete Didactice
    • Alătură-te altor 67 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Machete Didactice
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...