Etichete

, , , , , ,

Ieri s-a sărbătorit cu nestăvilit aplomb ziua lui Eminescu. Nu e nimic rău în asta numai că parcă a fost prea mult, așa, dintr-o dată. De la prima oră a dimineții am văzut tot felul de modalități de a-l cinsti: poezii nenumărate, vizite la Ipotești, pancarte și postere care mai de care mai elaborate și exemplele pot continua. Poate dacă era o zi de școală activitățile erau și mai și.
Nu spun că nu e bine dar, hai să stăm strâmb și să judecăm drept.
Câți dintre noi, părinții, citim alături de copil o poezie de Eminescu (că astăzi despre el vorbim) ori despre oricare alt poet?
De câte ori deschidem o carte de poezii?
Câte vizite am făcut pe la casele memoriale ale cărturarilor celebri români, că nu vorbim despre cei din străinătate că acolo e altă mâncare de pește?
Cred că foarte puțin, îngrijorător de puțini! Din nefericire!
Avem pretenția ca doamnele de la grădinițe și școli să-i învețe pe bandă rulantă tot soiul de poezii și cântecele dar noi, părinții, în intimitatea cuibului propriu să nu facem nimic. Ah! Ba da! Facem observații… tot soiul de observații.
Eu nu spun să citim poezii toată ziua, să-i târâm pe la casele memoriale care oricum stau nevizitate cu lunile dar să nu ne amintim de un poet sau altul doar atunci când se face o strigare națională. Nu ne ajută cu nimic pentru că dacă veți privi atenți, atunci când se întâmplă asta mulți dintre participanți ard de nerăbdare să se termine odată, neînțelegând nimic din toată desfășurarea de forțe. Mi-am adus aminte de o vizită la Casa Memorială a lui Labiș, atunci când, doamna ghidă de acolo, înghețată bocnă, nu se mai oprea din vorbit. Se vedea că e dornică să transmită ceea ce știe și profita din plin. Unde mai pui că și Luca era nerăbdător de a mai citi ceea ce era scris pe panouri dar și de a întreba ceea ce nu cunoștea. La fel am pățit, aproape de fiecare dată și la Casa Memorială a lui Sadoveanu, acolo unde-ți îngheață sângele-n vine. Cam despre asta e vorba dar avem pretenții, foarte mari pretenții.
Plănuisem să mergem la Ipotești, și noi, pe finalul de săptămână ce tocmai l-am parcurs dar o entorsă ne-a zădărnicit planurile. Nu-i bai, n-ai intrat zilele în sac dar ar fi fost frumos să ne ducem planul la bun sfârșit.                                    20170115_221300
Nu am insistat cu informațiile despre viața lui Eminescu pentru că tocmai ce citise cărțulia de la Editura Gama, dar înainte de culcare, ne-am gândit c-ar fi frumos, pentru sufletul nostru, să citim fiecare câte o poezie. Nu au fost multe, două-trei, pe care le-am ales după preferințe. Una din cele alese de Luca a fost

„De vorbiți mă fac că n-aud”

De vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.

1876-1877

Eu am ales, printre altele

„Atât de dulce”

Atât de dulce ești, nebuno,
Că le ești dragă tuturor,
Cunosc femei ce după ochii
Și după zâmbetul tău mor.

Femei frumoase și copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora ­
Și numai eu iubirea ta.

Un farmec blând de fericire
Tu răspândești oriunde-i sta ­
Ești fericirea tuturora
Și eu sunt fericirea ta.

De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu ești viața tuturora
Și numai eu viața ta.

De dragul tău și flori și oameni
Și stele să trăiască vor.
Pe mine mă iubești tu numai
Și numai eu doresc să mor.

Așadar, tot ce facem trebuie să fie constant, cu pași mărunți și nu numai în stilul impus și heirupist. Informațiile care vin firesc se așază altfel în mintea copilului. Și nici nouă nu ne face rău!

Reclame