Activități educative pentru copii – „Povestea fără sfârșit” – primul proiect din clasa a V-a, la limba română

Etichete

Editura Polirom, Harta ținutului Fantazia, lapbook Poveste fără sfârșit, Michael Ende, Poveste fără sfârșit, proiect limba română clasa a V-a, The Neverending Story Trailer

De mult tot vreau să scriu despre acest prim proiect, unul pentru care Luca a muncit mult. A fost serios și s-a încadrat în timp, a urmărit după terminarea cărții și filmul (eu alături de el) și am purtat tot soiul de dialoguri înlesnite de Bastian.

Întâlnirea mea cu acest minunat băiețel a fost atunci când Răzvan era de vârsta lui Luca și titlul găsindu-se pe lista lui de lecturi, a luat cartea în concediu. Știu că atunci am fost doar eu cu ei doi la mare, la turci, și pentru că Răzvan  a avut o durere cruntă de urechi, de la piscină se pare, a citit cartea foarte repede, de am avut timp și eu, tot în aceeași perioadă, să o citesc.
Mi-e aproape imposibil să nu asociez întâmplările cu cărțile pe care le au alături, asta pentru că nu puține sunt cazurile de gen.                                                         

Spuneam că a fost citită repede, cu spor și copilul a fost încântat de acțiunea ei. Și pentru că s-a cerut un proiect, primul din seria care avea să urmeze, am căutat ca el să fie mai deosebit. Am confecționat tot un soi de lapbook în care Luca a scris rezumatul cărții, care dealtfel a și fost singura cerință specificată.

A completat o hartă a ținutului Fantazia, pe care am găsit-o pe internet după multe căutări. Fantasia este cel mai fascinant tărâm de basm din poveștile pentru copii: are luminițe rătăcitoare cât o minge, mâncători de pietre care sunt în stare să-și ronțăie până și propria bicicleta de foame și balauri-noroc imenși, dar ușori și simpatici ca un norișor de vară.

Alături de ea a fost deschis și un mic dicționar unde s-au așezat cuvintele necunoscute din text. Lapbook-ul a fost completat cu „Explozia stelară”.

Pe copertă s-a regăsit simbolul Auryn-ului iar peste imagine am pus un autocolant transparent.

Una peste alta, povestea asta atât de fascinantă a căpătat o formă de care Luca a fost foarte mulțumit.

Am spus despre cum a lucrat Luca pe marginea poveștii dar nu am pomenit nimic despre povestea în sine.
Publicată în 1979, în Germania, cartea lui Michael Ende, „Poveste fără sfârșit” este o carte care pe măsură ce o citești, intri în ea, într-un dialog cu autorul și personajele.
Personajul principal intră în posesia ei atunci când în fuga lui din fața unor copii care-l necăjeau dar și a ploii, pătrunde într-un anticar și în momentul în care anticarul lasă cartea din mână pentru a răspunde la telefon, băiatul o fură și fuge. Ajunge la școală iar acolo se refugiază în pod și începe să o citească. Bastian este un copilaș orfan de mamă, cu un tată mult prea trist ca să-l mai bage în seamă, dolofan și mare amator de povești. Ar fi plecat în lumea largă dacă acest lucru ar fi fost posibil. Așa, din momentul în care se apucă de citit cartea, practic, Bastian se ascunde în ea!

Acolo întâlnește tot felul de personaje ciudate, care locuiesc în Fantazia.
Crăiasa Copilă – alias Puișorul Lunii, Atreiu, Aiuola Doamna sunt doar câteva dintre ele. Și nu vreau să vă răpesc plăcerea de a descoperi singuri povestea fantastică.

După multe amânări, pentru că nu au reușit să se încadreze în timp, doamna dirigintă a alocat o oră analizării acestei cărți. Au fost alcătuite echipe de câte 4 copii și a avut loc un concurs. Evident că nu toți au reușit să citească cartea dar asta nu s-a prea văzut pentru că făcând parte din echipe, era mai redusă posibilitatea ca toți să fie în situația asta. De ce pomenesc acest aspect: unul dintre prietenii băiatului, care nu a citit cartea ci „mie mi-a adus mama un rezumat de trei pagini, nu mai citesc toată cartea, că are 400 de pagini!” a picat într-un grup care a ieșit pe locul doi, grupul în care a fost Luca ieșind pe locul trei. La plecarea de la cursuri, atunci când am venit după copil, colegul „medaliat cu argint” a ținut morțiș, într-un mod extrem de insistent, să-mi spună că a ieșit înaintea lui Luca, la care acesta din urmă a început să plângă. Singura lui remarcă a fost:

– Știm noi cum ai luat tu locul doi!

Nu asta este problema, a locului ocupat dacă așa pare, ci tupeul cu care sunt încurajați și învățați încă de la vârsta asta fragedă, în a fura și păcăli. Pentru el nu conta că nu a contribuit fiind în necunoștință de cauză ci faptul că a ieșit înaintea prietenului lui. Nu am comentat pentru că nu-mi stă în fire dar m-a deranjat foarte tare, și nu atât atitudinea copilului ci a familiei. Ce mai poți cere dacă așa se pune problema? Și e foarte trist!