Etichete

, , , , , ,

Am reușit fără a avea un merit anume de a achiziționa cartea imediat după lansare, la care mi-aș fi dorit foarte mult să particip asta dacă aș fi avut habar de existența acestei minunate scriitoare. Nu am avut cunoștință nici despre primul roman scris de ea, „Vina”, pe care, evident, l-am achiziționat ulterior.
Cartea despre care doresc să vă vorbesc astăzi, „Măștile fricii” a ajuns în brațele mele, pentru ca mai apoi să se cuibărească în sufletul și mintea mea, dintr-o întâmplare. Ca de altfel multe alte cărți. Înainte de-a pleca în concediu, la o ultimă privire aruncată pe elefant.ro, locul acela pe care-mi place să-l consult mereu, am pus în coș povestea asta fără a intui nici un moment ce impact va avea asupra mea. De ce am pus-o? Nu prea știu să răspund, pentru că nu e pentru prima dată când cumpăr o carte despre care nu știu nimic, dar absolut nimic. Nu știu cum poate fi privit dinafară dar eu ador să achiziționez cărți pe care să le descopăr singură, fără nici un impuls de la nimeni. Are altă aromă, savoare sau cum mai vreți să-i spuneți realizarea asta.
Așadar, a aterizat cartea în rucsacul pregătit pentru lecturile de pe plajă. Stau și mă întreb; de ce s-o fi cerut citită la malul mării, acolo unde pentru mine este atât de bine, cald (din orice unghi privești) frumos? Dar răspunsul nu s-a lăsat așteptat prea mult pentru că așa de captivantă a fost lectură că s-a și terminat repede. Au rămas reverberațiile.                                              20160802_082544

După ce cartea a fost citită am căutat să aflu mai multe informații despre autoare și activitatea ei. Și iată ce am găsit:

Joi, 16 iunie 2016, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Editura Trei vă invită la lansarea volumului ”Măştile fricii” de Camelia Cavadia. Alături de autoare se vor afla Aurora Liiceanu, Ada Roseti, Virginia Costeschi şi Radu Găvan. ”Măştile fricii” este o carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine şi să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici şi de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent şi incapabil să îşi depăşească neputinţele. O istorie a metamorfozei unei personalităţi abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri şi a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniştii săi ar fi trăit prezentul (clipa). (agenția de carte)

Așa am constatat că am cumpărat cartea caldă fiind, cu literele încă neuscate și m-am mai bucurat o dată. Mărunte bucurii dătătoare de impulsuri pentru a merge mai departe. 🙂

Cum am găsit eu cartea? A reușit să mă treacă prin toată gama de sentimente. Am avut momente în care, dacă aș fi putut, aș fi intrat în ea, la propriu, pentru a scutura pe mamă, pe tată. Poate pe mamă mai mult pentru că nu a reușit dar mai ales pentru că nu s-a străduit. Deloc.

Prin ușa întredeschisă, mama îl ruga la fel. Cât a durat bătaia, n-a făcut altceva decât să-i spună prin ușă, cu glasul stins, „oprește-te, oprește-te!”.
N-a dat buzna peste el, n-a luptat în nici un fel să pună capăt acestei cruzimi fără margini ce-a rămas înfierată pentru totdeauna în sufletele noastre zdrențuite. Și nici nu i-a întors spatele când a revenit în cameră ținând cureaua înmuiată în sudoare. (pagina 22)

Apoi tatăl, despre această creatură că om nu-l poți numi, nu se pot găsi cuvinte care să-i descrie sufletul, atitudinea, comportamentul.

Au fost multe bătăi din astea și de fiecare dată când îl auzeam pe tata spunându-i „dezbracă-te” ne lua cu frig. Avea obsesia de a-l lega de calorifer și a-l bate cu cureaua pe pielea goală. Îi plăcea plescăitul limbii de piele moartă pe carnea înfricoșată, făcută solzi sub lovituri. „Mai vrei nenorocitule?”, întreba după fiecare curea pe care i-o lipea pe pulpe, pe spate sau pe fese. (pagina 24)

Te întrebi unde erau cei din jur, vecinii, colegii de școală, profesorii. Nimeni nu a văzut nimic? E atât de multă violență în cartea asta că parcă nu vrei să rănești paginile atunci când le întorci, considerând că și ele au fost maltratate.

Așadar, în povestea asta cei trei copii sunt bătuți tot timpul, hărțuiți emoțional fără nici un motiv, și numai băiatul, David, are parte de bătăi la pielea goală. Surorile lui sunt părtașe la aceste chinuri ducând cu ele, mai târziu, trauma asta care se pare că nu mai are leac.

Ema, al doilea copil al familiei, este și prima care ajunge mamă și soție. Întrebarea pe care ți-o pui, firește, este dacă va reuși să se detașeze de experiențele copilăriei. Răspunsul este negativ, din păcate, deosebirea fiind aceea că ea nu le va aplica propriilor copii corecții fizice.

M-am trezit de mult, dar mă prefac în continuare că dorm. L-am auzit pe Victor spunându-le copiilor: „Să nu vă duceți la mama, încă doarme. Să n-o deranjați!”
-Nici nu ne duceam, i-am auzit chicotind.
Mi s-a strâns sufletul și m-am ghemuit cât am putut de strâns. (pagina 214)

Cea mică, Sofia, ajunge să aibă o teamă cumplită față de bărbați, alegând într-un final calea monahală. Despre poveste trebuie să aflați singuri detaliile. Chiar și povestite, dor.

Acum, privind la ea, la carte, am observat că e plină de bilețele, acestea marcând locurile în care mintea mea a zăbovit mai mult. Poate că la o recitire lucrurile vor sta altfel. Poate.mastile-fricii_1_fullsize

Finalul te îndeamnă la o stare de analiză iar dacă ești părinte, ea trebuie că va fi foarte amănunțită.

Tatăl și fiul s-au privit fără a se recunoaște. Nici nu ar fi avut cum. Fiecare devenise altcineva decât fusese ieri.
– Ce faci aici? Ăăăăă, am găsit jurnalul ăsta, jurnalul mamei.
– L-ai citit?
– Da, nu m-am putut abține.
– …
– Tată, dacă suntem și noi la fel?
(pagina 233)

Trebuie să citiți cartea, asta dacă sunteți curajoși.
Doresc să mai adaug, în încheiere, un interviu luat de Horia Ghibuțiu, autoarei, Camelia Cavadia, pe care vă invit să-l citiți.

Camelia Cavadia: „Cărțile sunt singurele mele lucruri prețioase”

13434784_1036557709755977_2963161165710847523_n

sursa: www.facebook.com

Anunțuri