Etichete

, , , , ,

Printre darurile pe care Moșul le-a lăsat, am găsit și această carte, „Atlasul Tărâmurilor Fermecate și al Locurilor Magice din Basmele Românești” scrisă de dr. Alexandru Stănescu și ilustrată de Alexandra Liana Stănescu, pentru care trebuie să-i mulțumim Alinei. Fără ea nu ar fi fost posibil acest lucru.

Iată ce scria ilustratoarea despre această carte la o lansare în luna octombrie 2015.

Atlasul, o premieră în spaţiul cultural românesc, prezintă basmele prin intermediul hărţilor şi al unui mic dicţionar ilustrat de personaje.
Proiectul editorial urmăreşte oferirea unui instrument util şi accesibil pentru explorarea Universului basmelor, el putând fi utilizat de către cadrele didactice la orele de lectură, dar şi de bibliotecari, de părinţi şi de copii.

Pentru aceasta editie a fost alese cele mai frumoase basme româneşti, repovestite în rezumat de către istoricul dr Alexandru Stănescu, iar lustraţiile poartă semnătura artistei braşovene Liana Stănescu.

„„Atlasul Tărâmurilor fermecate şi al locurilor magice din basmele româneşti”, este un proiect editorial realizat de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, în parteneriat cu Scoala Gimanziala nr.6 „Iacob Mureşianu ” şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

DSCN5576

Așadar, în acest atlas regăsim rezumatele unor basme românești, parte dintre ele foarte cunoscute: Harap-Alb, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Voinicul Codrilor, Făt-Frumos din Lacrimă, Prâslea cel voinic și merele de aur, Greuceanu, Aleodor Împărat. Altele sunt mai puțin știute de noi, cum ar fi: Împăratul Ortolan, Iovan Iorgovan, Aramza, Țugui al babei și Fluierul de os. Cartea are un format mare, dimensiunea A4, cu o copertă cartonată, lucioasă și cu foile cerate. Cele 88 de pagini sunt minunat ilustrate de Alexandra Liana Stănescu. Inedită este prezența hărților poveștilor dar și a unui dicționar ilustrat al personajelor. Din cauză că poveștile sunt prezentate într-un rezumat, acesta poate fi destul de greu de înțeles de copii, asta pentru că datele sunt extrem de condensate, personajele multe și variate (vezi Harap-Alb ori Tinerețe fără bătrânețe), exprimarea adoptată de autor punând ceva piedici în acest sens.

Împăratul opri, ceru liniște, și, când broaștele încetară larma, le făcu cunoscut că vrea să se însoare și numi câțiva broscani dintre cei nobili care să meargă ca soli la Vară pentru a cere mâna fetei.

Împăratul Ortolan, pag. 6

sau

Ieșind din împărăția tatălui său, Făt-Frumos ajunse în pustietate, o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni. Acolo era moșia Gheonoaiei, care e atât de rea încât nimeni nu călca pe moșia ei fără să fie omorât.

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, pag. 15

Pasajele de mai sus sunt copiate din carte, întocmai.

Cum spuneam, ineditul acestei cărți o reprezintă prezența hărților și aici regăsim: Harta lumii în timpul lui Ortolan, Harta lumii din vremea lui Harap-Alb, Harta Ținutului fermecat al Zânelor, Harta Regatelor și a Ținuturilor fermecate din vremea codrilor și altele.DSCN5579 DSCN5581

Cei doi autori brașoveni dau chip unor personaje binecunoscute și proiectează o viziune ardeleană, românească asupra lumii basmelor prin popularea dicționarului cu o mulțime de eroi și personaje îmbrăcate în costume tradiționale din vechile regiuni istorice ale României și prin inserarea în hărți a unor forme de relief și monumente din Brașov, Transilvania și Moldova. (cuvânt înainte de dr. Daniel Nazare)

Atlasul tărâmurilor fermecate Atlasul tărâmurilor fermecate1

Dicționar ilustrat de personaje de basm 1 – video

Dicționar ilustrat de personaje de basm – video