Etichete

, , ,

Editura Humanitas a avut minunata inspirație de a înlesni autorului T.O.Bobe, tipărirea acestei povești. De ce spun inspirația? Pentru că nu este o poveste obișnuită.

„Darul lui Moș Crăciun” e scrisă frumos, are accente comice iar desfășurarea acțiunii te face să te gândești la urmări pe care mai apoi nu le regăsești în carte. Sau da. 🙂 Musai trebuie menționat că ilustrațiile sunt semnate de Done Stan și îți merg direct la suflet, atât de iscusit făurite sunt.

T-O-Bobe__Darul-lui-Mos-Craciun__973-50-3329-3-785334218731

Avem trei personaje: Gabi, un băiețel care-și dorea de la Moș o pereche de role, pentru ca mai apoi să se răzgândească în favoarea unui animal de companie, mai exact a unui cățel.

Mihai, al doilea protagonist al poveștii, cel care-și dorea un aparat de fotografiat pentru a-l imortaliza pe Moș. De ce avea nevoie de asta? Pentru a-și face tema pe vacanță, temă dată de doamna învățătoare, un desen. Iar desenul trebuia să-l înfățișeze pe Moș Crăciun. Și pentru că toate încercările făcute au dat greș, nefiind pe placul micului elev, acesta s-a gândit că ar fi minunat dacă ar primi aparatul mai repede, așa putând obține fotografia mult dorită.img329

Al treilea personaj este Bianca, o pisică și nu o fetiță, așa cum ați fi înclinați să credeți. Ea își dorea curaj, precum Leul din „Vrăjitorul din Oz”.

Și așa, cei trei pleacă, separat, într-o călătorie.

L-au găsit pe Moș Crăciun care împacheta de zor.

Casa lui era plină de jucării, cărți, hăinuțe, mănuși, căciulițe, fulare, schiuri, apreschiuri, postavuri, atlazuri, brocarturi, bomboane, bocanci, ciocolată, căciulițe, săniuțe, artificii, căciulițe, ceasuri, genți, rucsaci, căciulițe, discuri, creioane colorate, acuarele, căciulițe, pensule, căciulițe, stilouri și căciulițe.

În timpul acestei enumerări se mai auzea din când în când:

-Maaamaaa, ce înseamnă „brocart”? Dar „atlazuri”?

Moșul avea și niște reni, evident. Renul șef, pe nume Ignat, avea în subordine șase reni, iar ce l-a amuzat pe Luca a fost numele lor: Pompiliu, Vladimir, Stelică, Leontin, Marcel și Moscu. 🙂 Eroii poveștii noastre se adună unul câte unul la casa Moșului, iar apariția lor este însoțită de tot soiul de reacții comice.

… însă tocmai atunci din șemineu ieși o arătare neagră, căreia îi sticleau ochii în cap ca niște faruri halogene. De frică, Ignat leșină pe loc. Doar Moș Crăciun își ținu firea:

img328

Pentru a-i îndeplini dorința lui Mihai, Moșul trebuie să oprească timpul. Atunci apar copiii colindători iar Gabi și Mihai observă că aceștia nu merg, ci zboară. Moșul îi lămurește că acești copii sunt de fapt visele lor, a celor care se gândesc la el.

Autorul descrie minunat îmbrăcămintea acestora, adică portul popular. Și aici a fost nevoie de mai multe lămuriri, pentru că:

Băieții aveau ițari și cămăși albe, erau încinși cu niște chimire late, cu fel de fel de buzunărașe, și își țineau în mâini căciulile de astrahan cu marginea întoarsă. Fetele purtau fote și bundițe de miel, iar pe cap aveau batice înnodate frumos sub bărbie. Și unii, și alții erau încălțați cu opinci ale căror nojițe urcau pe tibie până aproape de genunchi. Țineau pe umeri cojoace groase, cu blană mițoasă.

img323

De mare efect a fost imaginea în care autorul descrie cum renul Ignat stătea și îl privea pe Mihai care desena:

Ignat, care de când plecaseră visele colindătorilor se încălzise cu spatele la sobă, veni lângă băiat să vadă cum desenează și se așeză pe scaun, stând cu piciorul 4 între picioarele 1 și 3. Cu piciorul 2 întinse mâna către fotografie și spuse:

-Fii atent că ai uitat să-i faci buzunarul!

img322

Așadar, mare haz a fost cu picioarele renului care mai erau și pe post de mâini 🙂

Despre personajul care se tot strecoară prin poveste veți afla singuri, dar și despre altele care se alătură celor trei, pentru că merită să vă aplecați asupra poveștii. Cuvintele folosite  te mai trimit la dicționar, ceea ce face lectura și mai interesantă.

img326

O poveste despre dorințe și magie. O poveste despre plecarea celor trei către o țară neștiută decât de copii, pentru a-și împlini visul. O poveste despre sensul și mesajul Crăciunului.

img327

Anunțuri