Etichete

, , , , , , , ,

Săptămâna ce tocmai a trecut am avut bucuria de a mă juca alături de o grupă mare, niște jocuri foarte, foarte frumoase. În jocul nostru am învățat o serie de lucruri noi, iar copiii au fost receptivi și cooperanți. Cât despre mine, extrem de încântată. 🙂

După ce am avut un debut super alături de Luca, aici referindu-mă la tema despre care vorbesc, am pregătit niște materiale potrivite unor copii de 6 ani. Am vrut ca întâlnirea noastră să se desfășoare în mai multe etape, pentru ca la final să confecționăm un craft. Minunat craft!

Discuția noastră a început cu o recapitulare a noțiunilor aflate în săptamâna dedicată acestui subiect. Copiii au avut un aliat de nădejde în Tinel, ursulețul mare amator de dulciuri. Dacă nu știți cine este Tinel, vă invit să-l cunoașteți.

Au dinții mei, o poveste ce merge direct la sufletul celui care o află.

Despre dințișori 4oct20154

Știam că trebui să am pregătit material pentru a nu exista timpi morți (se știe că cei mici atât așteaptă :)), așa că m-am pregătit temeinic. Am căutat mult pe internet pentru a alege varianta cea mai bună. După reacția copiilor, se pare, că am reușit.

Despre dințișori 4oct20155

Spuneam că, primul lucru pe care l-am făcut la întâlnirea cu copiii a fost acela de-ai asculta. Aveau atât de multe lucruri să-mi spună despre Tinel și pățania lui. Prilej excelent de a vorbi despre pastă și periuța de dinți, ața dentară, stomatolog și ce este bine și rău pentru dințișori. Le-am confecționat o periuță gigantică, un tub de pastă dar și un dinte ce avea un scut contra bacteriilor. 🙂

Dințișori grădi Irina 8oct2015

Am printat fișe cu labirinturi și trasee pe care trebuia să le facă un dentist pentru a ajunge la pasta și periuța de dinți. Apoi a urmat o etapă în care copiii au trebuit să încercuiască cifra corectă. Incitant și interesant. Multe din materiale le-am luat de aici.

Dințișori grădi Irina 8oct20151

Proba puzzel-ului a constituit o mare bucurie, și fiecare copilaș a pus în ordine elementele care refăceau imaginea. Unii dintre ai au avut nevoie de puțin ajutor.Dințișori grădi Irina 8oct20153 Pentru că aveam un suport atât de bun în prezența machetelor confecționate, copiii au pus în ordine crescătoare dar și descrescătoare niște dințișori.

Dințișori grădi Irina 8oct20152

Toate acestea fiind făcute am trecut la ultima activitate, aceea de a confecționa un craft. Pentru asta am pregătit câte 4 (patru) dințișori pentru fiecare copil. Aceștia erau numerotați până la 4. Copiii au mai primit 4 ovale, fiecare având în interior un desen. Dacă dințișorii au fost decupați de către mine, ovalele au trebuit desenate și decupate de ei. Pentru că nu știam ce rechizite au acolo, am luat cu mine și două seturi de pixuri cu gel, iar la vederea lor cei mici au spus că au prea puțin de colorat. De câte ori copiii văd aceste pixuri, pofta de colorat devine imensă.

Dințișori grădi Irina 8oct20154

După ce toată lumea a colorat și decupat, fiecare oval a trebuit pus la locul lui, adică în ordinea firească a desfășurării spălării pe dinți.

Dințișori grădi Irina 8oct20155

Dacă aveți nevoie de fișe, le atașez aici.

img247 img248

Au ieșit niște dințișori minunați, i-am pus pe niște bețe de lemn și-am completat colțul dințișorilor sănătoși.

Dințișori grădi Irina 8oct20157

Și așa, au trecut două ore cât ai clipi. Le-am petrecut minunat. Doresc să precizez că toate materialele au fost aduse de mine, fără a solicita nimic atât de la educator cât și de la părinți.

Dacă aș repeta experiența? Evident. Cu cea mai mare plăcere!

Reclame