Etichete

, , , , , , , ,

Știu, în titlul cărții lui Grigore Vieru, Soare, soare, domn frumos nu există nici un verb, dar a fost nevoie doar să dăm pagina, că verbele s-au înșiruit frumos, alături de substantive, adjective sau numerale.

Dar să nu trec atât de repede peste cartea din care tocmai citim poezii. Minunate poezii! Am avut ocazia să-l întâlnesc și ascult pe acest minunat poet al românilor, și nu cred că greșesc cu nimic atunci când spus asta. Cu toate că pe Grigore Vieru l-a despărțit Prutul de patria mamă, el nu a încetat nici o clipă să gândească, iubească și scrie românește.

După prima întâlnire cu scriitorii români, Grigore Vieru a declarat:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu o viață întreagă am visat să trec Prutul.

Poate nu știți, dar Grigore Vieru a debutat editorial în anul 1957, cu „Alarma”, o plachetă de versuri pentru copii.

ALARMA

Deasemenea lui Grigore Vieru dar și părintelui lui Guguță, Spiridon Vagheli, îi aparține Abecedarul de pe care micuții basarabeni din clasa a I-a învață, și acum, tainele cititului și scrisului. La atâția ani de la prima apariție, fapt petrecut în anul 1979, Abecedarul este mai actual ca niciodată fiind republicat în nenumărate ediții. Acest Abecedar se adresează nu numai elevilor ci și dascălilor, părinților, bunicilor și fraților mai mari.

Însă, de această dată noi am ales cartea Soare, soare, domn frumos pentru a ne juca cu părțile de vorbire pe care le-a învățat, până acum, copilul la școală.

Poeziile sunt minunate, ușor de memorat și imposibil de neiubit.

Frumoasă-i limba noastră

Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag și cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune și cuvinte
Când la fereastră cântă,
Ea le-ar lua, știu bine,
Din limba noastră sfântă.

Ne-am jucat, am citit, ne-am bucurat. De cuvinte, de rime, de soarele și voia bună ce ieșea din paginile cărții.

Soare, soare domn frumos

Numărătoarea

Unu, doi, trei,
Strângem flori de tei,
Patru, cinci, șase,
Florile miroase.
Șapte, opt, nouă,
Zece pomi cu rouă.

Numărătoarea de Grigore Vieru – video

Copilul a dat, pentru prima dată piept cu verbele. Aici am avut și din partea doamnei învățătoare un ajutor, prin fișa dată, la fel ca la substantive, adjective și numerale.

img106 img107

Soare, soare domn frumos1

Analizăm verbe pentru prima dată – video

Despre verbe, exerciții – video

A citit toate poeziile și tare frumoase au mai fost!

La școala iepurașilor

Iepurașilor li-e dată
O problemă complicată.
Și în bânci, perechi-perechi,
Scriu pe frunze de curechi

Tot cu morcovi subțirei-
Un fel de creion la ei!
Unul, de atât gândit,
Stă în bancă neclintit,

Cu creionul dus la gură,
Necăjit peste măsură.
Și tot cată în plafon,
Și tot roade din creion.

Să ne bucurăm de versurile atât de frumos meșterite de dragul nostru Grigore Vieru.