Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

Așa suna o întrebare pe care am citit-o astăzi pe site-ul Editurii Arthur, această minunată editură sub aripa căreia au văzut lumina tiparului multe cărți pentru copii. Dar, tot zilele trecute am citit mai multe subiecte pe aceeași temă, a operei lui Roald Dahl, pe contul doamnei Pătrașcu, dar și cel al Mariei Coman, iar lumea în care am intrat, mi-a plăcut. Nu eram străini de ea.

Sunt bucuroasă că am reușit să înlesnesc întâlnirea cu aceste minunate personaje și fiilor mei, iar pe lângă ei, am tot făcut recomandări tuturor celor care au avut urechi și au dorit să mă asculte.

Despre Charlie am povestit aici iar despre Matilda, aici. Cum a fost cred că se poate lesne observa. Timpul a trecut, și cu toate că nu am apucat să spun, Luca a reușit să citească o parte din cărțile lui Roald Dahl. Și s-au adunat câteva! 🙂

Charlie și marele ascensor de sticlă, continuarea romanului Charlie si Fabrica de Ciocolata.

Charlie a câștigat fabrica de ciocolată a domnului Wonka, dar aventurile prin care trece alături de bizarul personaj și ciudata sa familie nu sunt nici pe departe încheiate. Cu toții sunt pasagerii Marelui Acensor de Sticla, mașinărie care îi va purta într-o fabuloasă călătorie prin spațiul cosmic.

Lectură Charlie și marele ascensor de sticlă – video

Luca și ascensorul de sticlă ian 2015

Uriașul cel prietenos

În toiul nopții, micuța Sophie este înșfăcată din patul ei de un uriaș, iar primul ei gând este că acesta o va mânca.

Dar uriașul cu ochi scânteietori și fața lunguiață nu face decât să o ducă în peștera lui, unde, cu felul lui impleticit de a vorbi, i se prezintă: “Eu este singurul uriaș cumsecade și zăpăcit din tot Tărâmul Uriașilor. Eu este Marele Urias Prietenos. Eu este MUP.“ Ba mai mult, Sophie află ca MUP are o îndeletnicire nobila și misterioasă: colectionează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiți.

În scurt timp însă, puterile lui MUP vor fi puse la încercare, căci Sophie și noul ei prieten vor încerca să-i oprească pe ceilalți uriași mâncători de oameni. Îndrăzneața misiune, la care va participa însăsi regina Angliei, îi va tine pe cititori cu sufletul la gură și le va stârni deopotrivă hohote copioase de râs.

James și piersica uriașă

James a rămas fără părinți după ce un rinocer a scăpat de la Grădina Zoologică și i-a mâncat cât ai clipi. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, James este trimis să locuiască împreună cu îngrozitoarele sale mătusi, Sponge și Spiker. Necazurile micului nostru erou se termină când un bătrân îi da un sac cu cristale magice, care îl vor scăpa pentru totdeauna de sărăcie și de deprimare. Din neatenție, James scapăcristalele lângă piersicul care n-a rodit niciodată și atunci se întamplă minunea… apare Piersica Uriasă. James va porni în cea mai grozavă călătorie.

 Lectură James și piersica uriașă – video

Fișă de lucru clasa a III James și piersica uriașă

James si piersic

Vrăjitoarele este singura carte pe care Luca nu a putut-o citi până acum, deoarece îl înspăimântă foarte tare. A încercat, de câteva ori, dar teama este prea mare. Nu a dorit ca nici eu să i-o lecturez, așa că rămâne pentru mai târziu. 🙂

S-ar putea să stați lângă o vrăjitoare și nici măcar să nu vă dați seama de asta. Ele par niște femei obișnuite, dar, de fapt, sunt extrem de periculoase pentru copii. Din fericire pentru băiețelul din acest roman bunica lui știe cum să recunoască o vrăjitoare. Dar chiar și asa, lucrurile nu ies întotdeauna cum ne-am aștepta…

Pe Fantasticul Domn Vulpe, nu am reușit să-l achiziționăm, dar timpul nu este pierdut. Asta ca să nu spun că, după ce lectura va fi făcută vom urmări și filmul.

Vă recomand să intrați și pe blogul Roald Dahl pentru că aveți ce citi. Acolo sunt o sumedenie de idei legate de aceste minunate cărți dar și alte lucruri interesante.

Roald Dahl – blog

Iată că, iepurașul poate aduce în coșulețul lui și o cărticică semnată de acest autor. Nici nu știți ce mult veți câștiga!

Anunțuri