Etichete

, , , , ,

Îi mărturiseam ieri Laurei Frunzăcă volumele care fac referire la anotimpul rece, le ținem la îndemână până pleacă iarna. S-au adunat multe cărți frumoase ce tratează această temă și este păcat să mai aștepte încă un an, până să le vină rândul. E drept, că o parte din titlurile de anul trecut au fost recitite mai repede și mai ușor anul acesta, ceea ce se va întâmpla și anul care vine, cu o parte din cărți, sau așa cred 🙂 . 

Nu am putut rezista tentației dar și ofertelor promoționale, mai mult sau mai puțin promoționale, și am achiziționat  cîteva titluri care sunt destinate unei categorii de vârstă mai mici, dar până la urmă, nu poți citi o carte la orice vârstă? Sunt așa de frumos tipărite și au ilustrații atât de atrăgătoare, că nu ai cum să nu le îndrăgești.

Un astfel de titlu este Brăduțul de Crăciun și chiar dacă mulți dintre voi deja l-ați despodobit, la noi în casă mai zăbovește până la Sfântul Ioan, pentru că așa este tradiția. Deci atmosfera propice era, drept pentru care Luca l-a lecturat în doi timpi și trei mișcări 🙂

Brăduțul de Crăciun lectură – videoDSC_2081

A fost o dată un brăduț care se simțea foarte trist din pricină că avea acușoare ascuțite, iar el își dorea să aibă nuște frunze a căror frumusețe să uimească pe toată lumea. Rând pe rând, dorințele i s-au îndeplinit și frunzele lui s-au schimbat mereu: au fost din aur strălucitor, din sticlă străvezie, apoi verzi și mătăsoase...

Cartea este minunat editată! Are o copertă groasă și lucioasă, foile din interior sunt cerate iar imaginile pastel te introduc într-o atmosferă de vis.

Brăduțul de Crăciun colajBrăduțul de Crăciun1

Am pregătit câteva fișe pe margine acestei lecturi, fișe în care Luca a trebuit să răspundă la niște întrebări. Acestea erau legate de text, dar și de adjective, sinonime, omonime și antonime, cu care ne-am mai jucat. Am ales să scanez imaginile din carte, pe care mai apoi le-am folosit în demersul nostru. Fișierul îl atașez mai jos și vă confirm faptul, că se lucrează mai cu spor, dacă se merge pe un text iubit de copil.

Fișe de lucru Brăduțul de Crăciun

Brăduțul de Crăciun 3Brăduțul de Crăciun3

Vă invităm să descoperiți ce anume l-a făcut fericit pe brăduțul din poveste și cum a ajuns el să fie cel mai frumos și cel mai iubit copăcel din pădure.

Reclame