Etichete

, , ,

Luca Maeba colaj

S-au scurs trei luni de vacanță! A fost frumos și ne-am bucurat atât eu cât și Luca de multitudinea de titluri de cărți cu care am reușit să ne delectăm. Pentru că pe lângă el, am ascultat și eu minunate povestiri, întâmplări. A crescut, a devenit mai curios, mai viteaz, mai comunicativ. Acum a mai scăpat de niște temeri ce ne-au dat mari bătăi de cap, dar cu pași mărunți și deși, am mai adăugat câteva propoziții la povestirile ce vor fi depănate ulterior de el copiilor iar de mine, nepoților.

A fost o vară pentru care trebuie să-i mulțumim  lui Dumnezeu, deoarece ne-a ținut sănătoși, așa putând avea parte de experiențe unice și irepetabile. Pentru că nu rămânem la aceeași vârstă, ci ne coacem 🙂

Spuneam că lista cu titluri de cărți parcurse este destul de ,,grăsuță” ceea ce înseamnă că suntem mai bogați în exprimare dar și în alte domenii cum ar fi geografia sau științele naturii. Poate bogăția cea mai mare este cea sentimentală. Dacă veți avea curiozitatea să răsfoiți paginile din urmă ale acestui jurnal ținut de mine, la secțiune Activități copii, se pot vedea crâmpeie din viețile noastre. Și poate veți găsi ceva care să se muleze și pe sufletele voastre, pentru că paleta de subiecte abordate este destul de vastă și ofertantă.

Acum voi reveni la Maeba de Maria Elba Stillo Pantin pe care nu am comandat-o pe nevăzute ci doar citind cele câteva rânduri din prezentarea editurii Rao.

DSC_0341

Maeba este una dintre acele carti rare in care copiii gasesc o poveste fascinanta, iar cei mari adevaruri pe care nu le pot ignora.

Rao are deosebita plăcere de a le oferi cititorilor săi o carte unică prin forța ei expresivă.

Textul lui Maria Elba Sotillo Pantin, impresionant prin simplitate și rigoare, este completat și îmbogățit de sensibilele ilustrații ale pictoriței Carmen Marin, a cărei tinerețe face și mai impresionantă desăvârșirea artistică a lucrărilor despre care cunoscutul critic de artă Aurelia Mocanu spunea: „Pictura semnată de Carmen Marin, rapidă, dar fără agresivitatea proprie generației sale, are o subtilă catifelare coloristică. Gamele solare ale culorilor vitale reverberează în unde de perlă.“

Așa este descrisă cartea dar vă rog să mă credeți că ceea ce veți găsi în interiorul ei este mult mai mult. Ilustrațiile sunt mi-nu-na-te! Practic, toată cartea este un tablou. Picturile realizate de Carmen Marin sunt de vis. Preț de câteva clipe trebuie să vă odihniți privirea pe lucrările ei și nu veți regreta.

Luca Maeba colaj 2

Motivul pictural al pânzelor din atelierul efervescent al tinerei creatoare Carmen Marin poate fi, foarte bine, un copac, o pălărie, un înger sau istoria condensată a unei alte femei. Fruidul emoțional este același. Sursa de transmisie stă în știința picturală a tonalităților fin vibrate de griuri.Gamele solare ale culorilor vitale reverberează în unde de perle.

Aurelia Mocanu, critic de artă

Luca Maeba colaj 3

Maria Elba este născută la Caracas și a fost pasionată dintotdeauna de natură, sport, copii. Dragostea față de copii a determinat-o să fondeze acolo o companie care să ducă grupuri de copii de diverse vârste în locuri de interes cultural și de agrement: excursii în aer liber, ateliere de teatru și artă, spectacole muzicale și dans.

Luca citește Maeba – video

Așadar Luca a fost foarte încântat de această nouă prietenă venită în lumea lui, o fetiță sensibilă și foarte talentată.

Luca citește Maeba2 – video

La această lectură Luca a făcut și o fișă, iar pe lângă ea am încercat să vedem cum s-ar lega o compunere. Acestea sunt primele încercări ale lui, iar ceea ce am început astăzi, la acest final de vacanță, se vrea un prim pas înspre această activitate atât de complexă și elaborată. Numai cu exercițiu se va ajunge departe.Luca Maeba4

Dacă doriți să încercați și voi acest exercițiu, fișierul vă stă la dispoziție.

Fișă de lucru limba română Maeba

Începuturile lui Luca dar și un  desen după pictura lui Carmen Marin le-am imortalizat pentru frumoase aduceri aminte.

DSC_0378DSC_0379

Spor la lectură!