L-am cunoscut pe domnul Bogdan Teodorescu la televizor. Mai întâi, l-am urmărit în cadrul unor discuţii televizate ce au avut subiecte diferite, de la cele politice la cele sociale. Deasemenea am avut ocazia să vizionez şi o emisiune unde subiectul principal îl constituia călătoria şi destinaţia ei.
Atunci am avut prilejul să aud o părere avizată despre hoteluri, restaurante, stele Micheline. Dacă nu ştiţi despre stelele Micheline iată o definiţie:
Semnificatia acordata stelelor este urmatoarea : Obiecticele marcate cu trei stele inseamna „merita sa calatoresti pana la ele”, cele cu doua stele – „merita sa ocolesti pentru a ajunge la ele”, iar cele cu o stea sunt considerate „interesante”. In ghid mai sunt mentionate si alte restaurante care nu au nicio stea, insa simpla mentionare in acest ghid reprezinta deja o distinctie cu care restaurantele se mandresc foarte tare.
Mi-a plăcut ce am auzit cu atât mai mult cu cât fiecare întâlnire cu acest distins domn îmi crea o stare de bine. O stare dată de atitudinea dumnealui, de ţinută, de modul în care venea pregătit la emisiunile respective. O atitudine civilizată, temperată, optimistă.
Aşadar atunci când am ajuns să pun mâna pe această carte, 54 – 24 în vacanţă fiind, m-am bucurat. Lecturarea ei mi-a picat la suflet pentru că este bine ştiut că o mamă cu doi copii nu prea poate să călătorească peste mări şi ţări, cu toate că şi-ar dori.
Destinaţiile povestite de domnul Teodorescu sunt atât de fascinante, încât dacă închizi ochii te poţi teleporta şi tu. Ceea ce am şi făcut, în aşteptarea unor vizite reale!
Cartea domnului Teodorescu nu-i de fapt una de călătorie, ci o colecţie de stop-cadre, piesele disparate ale unui mozaic, ce puse împreună dau o imagine colorată, vie, a lumii văzute în mişcare. Precisă şi totuşi estompată. O expoziţie de impresionism geografic. Şi nici nu este un ghid, deşi detaliile sunt numeroase: când precise, aproape tehnice, ca într-o broşură de travel, când senzoriale, ca un amestec de arome, murmur de limbi necunoscute, tumult de oraşe, alcătuind o mică enciclopedie şi în acelaşi timp o chemare discretă dar stăruitoare spre alte meleaguri.
La sfârşitul celor 54 de stop cadre, autorul desprinde şi o concluzie: Starea noastră normală de a fi este vacanţa! Adică libertatea de a cunoaşte nemijlocit ţări, oameni, frumuseţi, ciudăţenii.
Acestea sunt câteva din cuvintele scrise în prefaţă de Cristian Lascu, Redactor Şef National Geografic.
Capitolele se înşiruie îndemnându-te să vizitezi meleaguri pline de mistere. Modul în care sunt scrise te fac ca odată ce ai început să le lecturezi cartea să nu o mai laşi din mână. Iar aici, talentul de povestitor este cel care ne face să nu ne plictisim şi să dorim a ,,vedea” ce s-a mai întâmplat, cu cine s-a mai întâlnit sau cum a reuşit să se înţeleagă cu oameni cu care nu găsea nici o limbă de comunicare.
Mi-a plăcut foarte mult cum au decurs primele călătorii, trăirile şi senzaţiile percepute, freamătul şi uimirea. Trebuie de consemnat că prima ieşire în străinătate a autorului a avut loc în anul 1992. Pentru cei care s-au născut după Revoluţie, interdicţia de a călători peste hotare nu mai există! Noi cei care am trăit ani mulţi în comunism ştim cum arătau atunci lucrurile. Acum şi aici şi în orice alt colţ din lume găseşti lucruri la fel, pentru că globalizarea a permis acest fapt. Dar atunci, ceea ce se găsea în ţările occidentale era greu de închipuit şi perceput de un român. Aşa a aflat şi autorul că există atâtea tipuri de pâine, sau că la televizor poţi urmări 40 de canale. Poate de aceea , după ce călătoriile sau adunat, senzaţiile cele mai plăcute au rămas tot din timpul celor de început.
Am trăit stări noi, am simţit deschiderea unor realităţi pe care nu le cunoşteam şi nici măcar nu le bănuiam. Am conştientizat atingerea discretă a confortului, a binelui şi a frumosului. Chiar dacă acestea au trecut şi prin burtă.
Bucuraţi-vă de toată moştenirea gastronomică, istorică şi culturală care este în jurul nostru, bucuraţi-vă de nivelul extraordinar de confort şi de viteza la care a ajuns turismul mondial, bucuraţi-vă de paleta foarte largă de opţiuni financiare la care aveţi acces.
Călătoria nu este obligatoriu obositoare, complicată sau scumpă. Însă întotdeauna este fermecătoare şi apropiată sufletului nostru. Demult, toţi a, fost nomazi şi probabil că există înăuntrul fiecăruia o genă sau măcar dorinţa secretă care ne împinge la drum, care ne mişcă din nemişcare, din rutină, din plictis, din îmbătrânire, care ne varsă un strop de adrenalină în sânge şi ne trimite spre necunoscut.
Aşa că, vă doresc lectură plăcută şi… Drum bun!
Machete Didactice 