Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Imagine

Printre primele lucruri pe care le învăţăm în fragedă pruncie sunt sunetele pe care le imită animalele. Aceste cuvinte se numesc onomatopee.

Am găsit cu mult timp înainte de a aborda acest subiect, în amănunţitele mele căutări, un material foarte nostim, în care se arată că sunetele scoase de animale diferă de la o limbă la alta. Le-am păstrat şi iată că le-a venit rândul!

Însă incursiunea noastră în lumea onomatopeelor a început cu citirerea minunatei poveşti „Cine a spus miau?” de V Suteev . Este o carte foarte dragă mie, pentru că în copilaria mea a fost citită de nenumărate ori şi pentru că am un regret enorm, neştiind unde s-a rătăcit.

Dar pentru a putea discuta despre această temă, am printat povestea (am găsit o variantă foarte prost scrisă, cu o mulţime de greşeli) după ce am corectat-o și am făcut şi o fişă de lucru pentru Luca.

Doresc să spun că băiatul a fost extrem de încântat de povestea în sine, amuzat pe alocuri de comicul situaţiei.

ImagineImagine

După ce a fost lecturată povestea, Luca a lucrat cu o machetă pe care am făcut-o în acest sens. Au trebuit puse personajele în ordinea intrării lor în naraţiune, iar pe marginea fiecăruia s-au făcut mai multe comentarii şi remarci. O activitate antrenantă, privită ca un joc şi ca un moment de respiro dinaintea scrisului.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

ImagineImagineImagine DSC_5097 DSC_5098

Precum se vede în imaginile de mai sus, am confecţionat cele 8 machete pentru personajele prezente, iar pe lângă ele am făcut un ambient, adică o casă şi un gard. Am încercat să le integrez cât mai fidel în poveste şi recţia lui Luca mi-a spus că am reuşit. Dimensiunea machetelor este cât o foaie A4, cu excepţia Dulăului şi evident, a casei. Sunt foarte migăloase şi greu de realizat, însă la final a meritat osteneala.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Dimensiunea postamentului este de 2 metri lungime şi 50 centimetri lăţime şi se poate aşeza în funcţie de spaţiul avut. După ce Luca a reconstituit povestea cu ajutorul machetelor, a trecut la citirea onomatopeelor scoase de animalele din alte ţări. A fost mare haz şi mare zarvă! Dealtfel, voi ataşa acest fişier pentru a vă convinge şi voi ce presupune lecturarea acestora.

ImagineImagineImagine

Fise onomatopee

La final, s-a completat un set de fişe în care, pe marginea poveştii s-au răspuns la nişte întrebări. Acestea cuprindeau mai multe capitolele învăţate până acum şi anume: Sinonime şi antonime, folosirea corectă a semnelor de punctuaţie,  scrierea corectă a numărului de vocale şi consoane dintr-un cuvânt, scrierea unui text de 6-7 rânduri folosind şi câteva cuvinte date. Găsiţi mai jos şi acest fişier în caz că sunteţi curioşi să vedeţi cum arată.

fise-lucru-cine-a-spus-miau (1)

Frumos, antrenant, inedit! Încercaţi. Merită!