Etichete

, , , , , , , , ,

Imagine

Zilele trecute am primit veşti de la buna mea prietenă, Alina. Am aflat că sunt bine, că fetele și toți ai casei sunt sănătoşi iar viaţa îşi urmează cursul firesc, frumos, tihnit. Nu este pentru prima dată când primesc veşti de la ei însă acum, am avut plăcuta surpriză  de a găsi şi nişte fotografii splendide. În urma unei vizite la malul mării,  înainte de-a se dezlănţui furtuna şi vremea rea, au găsit o mare prietenoasă şi calmă, lipsită de atâta forfotă şi aglomeraţie.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Şi uite aşa, privind aceste minunate fotografii mi s-a făcut un dor de mare, de soare, de nisip, de valurile ce se sparg de mal şi de strigătele pescăruşilor.

În egală măsură, mi-e dor şi de tine dragă prietenă, de fetiţele tale drăgălaşe şi de timpul petrecut împreună! Aştept să ne revedem pentru a trăi clipe minunate, împreună cu familiile noastre. Poate se va întâmpla curând acest lucru!

Aceste fotografii m-au trimis înapoi în timp şi mi-am adus aminte de lecţiile făcute cu Luca în zilele premergătoare plecării la mare. Am avut atunci parte de activităţi atât de frumoase încât am privit marea cu alţi ochi.  Toate acele activităţi merită prezentate pe acest blog însă acum doresc să vă arăt cum a decurs întâlnirea noastră cu un altfel de tătic, căluţul de mare.

Materialele noastre din care am adunat informațiile au fost : fişele de la Imp în care am găsit o explicaţie ştiinţifică a acestui minunat animal marin, Atlasul zoologic scos de Editura Didactica şi Pedagogică, cărticica cu lanternă Mările şi oceanele cumpărată de la Lidl, dar şi o machetă didactică pe care am confecţionat-o în acest scop. Lângă această machetă au fost şi nişte cartoline ce au trebuit puse de Luca la locul lor, la momentul potrivit.

ImagineImagineImagine

De pe fişa Imp a aflat lucruri foarte interesante, în premieră. Au fost şi notiuni știute de el, iar acestea au fost împărtăşite cu bucurie.

ImagineImagineImagineImagine

Din cărticica cu lanternă pe lângă lectură, a trebuit să caute căluţul în habitatul său şi să vadă o parte din vecinii săi din reciful de corali.                                                   ImagineImagine

După ce au fost lecturate o parte din materialele puse la dispoziţie şi după ce s-au pus multe întrebări, Luca a lucrat cu macheta didactică pentru a afla care este ciclul de viaţă al căluţului de mare.

Aici a venit partea cea mai frumoasă când a aflat că acest delicat locuitor al mării face un lucru ce nu se prea mai găseşte în regnul animal şi anume, poartă ouăle şi are grijă de ele până ce apar puiuţii. În două cuvinte, tătic gravid!

ImagineImagineImagineImagineImagine

ImagineImagineImagine

Despre aceasta situaţie atât de specială am găsit şi o poveste într-o carte scrisă în limba franceză, poveste pe care am tradus-o pentru a o putea citi Luca. Les grande spectacle du monde animal – Les petits des animaux cuprinde mai multe povestiri foarte frumoase în care protagoniştii sunt nişte animăluţe deosebite.

ImagineImagineImagineImagineImaginecalut 48

La finalul acestei lecturi scurte, dar inedită, Luca a lucrat câteva fişe, cam aşa cum procedăm noi de obicei. Au fost câteva capcane alfabetice dar şi întrebări cărora a trebuit să le găsească răspunsul potrivit. Evident că ele erau legate de tema de astăzi. Fişele au fost făcute de mine şi dacă doriţi să le folosiţi, le găsiţi ataşate la finalul acestui articol. Tot acolo veţi găsi şi povestea despre căluţul… gravid!

ImagineImagineImagineImagineImagine

Tot la această temă, activitățile de scris le-am combinat și cu altceva. Ori Luca îndrăgeşte abţibildurile şi ca atare le-am folosit din nou. Se pot face multe chestii interesante cu ele şi reprezintă un moment de divertisment şi respiro. Pentru aceasta am folosit o cărticică în care copilul a trebuit să rezolve lipind aceste abţibilduri, nişte cerinţe.

ImagineImagineImagine

Pentru că odată deschisă această cutie cu informaţii, despre căluţii de mare, tentaţia a fost irezistibilă pentru toată lumea, am completat-o cu o pictura pe sticlă (ce ulterior a fost dăruită … Alinei) dar şi cu câteva pernuţe pe care le-am confecţionat cu foarte mult drag. Atât de mult mi-a plăcut încât mai apoi am dăruit câte una şi lui David şi Antoniei, dar şi lui Silviu şi surioarei lui Cati, toţi nişte copii deosebiţi şi speciali, pe care îi iubim tare mult.

Asta a fost la această lecţie despre căluţul de mare. Cu siguranţă mai sunt multe de aflat dar şi multe de făcut pe marginea acestei teme. Voi continua să caut variante de abordare frumoase şi îndrăgite de puiul meu.

ImagineImagineImagineImagineImagine

În încheiere voi adăuga fişele de lucru.

ImagineImagineImagineImagineImagine

Reclame