Etichete

, , , ,

Imagine

„Fetiţa cu chibriturile”  de Hans Christian Andersen este o poveste atât de tristă, încât de fiecare dată când o aud, plâng din toţi rărunchii. Este atât de nedreaptă şi emoţionantă, că mă face praf.
Nici de această dată, la lectura alături de Luca, nu am putut să mă abţin. Şi la Răzvan, la fel am păţit. Nu există o altă poveste care să-mi creeze o stare de tristeţe atât de adâncă.
Şi totuşi, în ciuda acestor sentimente am recitit-o din nou, pentru că exista pe fişa de lectură a celui mai mic băieţel din casă.
Am pregătit un material special în acest sens, iar scopul lui a fost să încerc să-l fac pe Luca să intre în atmosfera ei, pentru că eu eram cufundată de-a dreptul.
ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Materialul pregătit de mine constă într-un presenter ce are o înşiruire de imagini, luate din cartea cu acelaşi nume de la Editura Bibliofor, pe marginea cărora Luca a trebuit să reconstituie povestea. Pe copertă am pus şi două cutii de chibrituri, pe care le-am  „îmbrăcat” în prealabil, iar Luca le-a aprins, pe rând, pentru a simţi la propriu, trăirile acestei copile oropsite. Ultima filă din acest presenter a fost creată pentru a scrie câteva remarci la tema dată.

ImagineImagineImagineImagine

După ce Luca a citit povestea din cartea ,„Poveştile lui Andersen” apărută la Editura Eduard, a urmat un potop de întrebări. Pentru a întregi tabloul, Răzvan ne-a pus la dispoziţie un film de animaţie, făcut de Disney şi Pixar. Ataşez aici acest filmuleţ pe care vă invit să-l urmăriţi (nu uitaţi de batiste!).

După citirea textului şi vizionarea desenului animat, Luca a completat, filă cu filă, tot presenterul. De la paragraf la paragraf comentariile au trecut de la exemple din viaţa reală (unde a mărturisit că nu prea există sărăci în cartierul nostru ca şi în preajma noastră!) până la salturi pe continente, unde există sărăcie cu adevărat. Luca dixit!

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Atât de încântat a fost de cum a ieşit presenterul după ce l-a completat, încât el a fost citit pe rând, tuturor membrilor familiei. Şi fiecare, că a fost vorba de Răzvan, de biculu sau de bicala, asta ca să nu mai pomenesc de tatăl lui, a reacţionat  cum a simțit.

ImagineImagine

Vă invit să nu ocoliţi această poveste tulburătoare pe marginea căreia se pot dezvolta dialoguri pe care, în alte condiţii cu greu le abordaţi.

Poate acum, pe final de an, ar trebui să ne gândim fiecare  la ceea ce avem şi să ne bucuram. Stă în firea omului să tindă spre mai mult, dar poate că vom fi mai liniştiţi dacă vom aprecia mai întâi ceea ce avem pentru ca mai apoi să nutrim la altele.

Vă dorim lectură plăcută!

ImagineImagineImagine

Anunțuri