Etichete
Aventurile lui Cepelică, ceapă confecționată din pânză, Editura Humanitas, Electrecord - Cipolino 1, Gianni Rodari, macheta Cepelica, machete didactice, machete polistiren
Cepelică ne-a însoțit toată vara. Am ales să facem acest lucru de-a lungul vacanței, pentru că este o carte voluminoasă care necesita o perioadă îndelungată pentru a o citi un băiețel de 7 ani.
Cartea este minunată, are multe personaje atât pozitive cât și negative. Acțiunea este antrenantă și plină de suspans, iar cititorul ajunge să participe și el la toate situațiile în care este pus eroul principal, Cepelică.
În copilăria primului meu băiat, Cepelică se numea Cipolino și am citit cartea de multe ori, dar am și ascultat adaptarea radiofonică excelentă, plină de cântecele extrem de frumoase. Am retrăit acele vremuri punându-i și lui Luca această înregistrare radiofonică pe care v-o recomand cu mare căldură.
Pentru ca s-a râs, s-au frânt mâini iar ochii au fost căscați cât…. cepele la unele situații, am hotărât ca acum, la final, să facem o recapitulare a acestei minunate povești.
Drept pentru care am confecționat o machetă didactică pe care Luca a îndrăgit-o imediat. Și nu numai el!
În urma unor îndelungi frământări am găsit o modalitate prin care să-i provoc copilului dorința de-a intra în jocul meu.
Pentru ca Luca este foarte curios și-i plac activitățile ce au elemente surpriză, am confecționat o ceapă din material. Între foile acesteia, am pus întrebări ce-și găsesc răspunsul în povestea noastră.
Foile de ceapa sunt duble, în așa fel putând pune întrebările ca-n niște buzunare!
Ei, în aceste condiții, altfel se pune problema! Am reușit să-l fac curios și așa a intrat în jocul meu. Iată câteva instantanee care arata cum s-a bucurat și cum a reacționat Luca la provocarea mea!
După ce a văzut ce întrebare se află între foile de ceapa, Luca a trecut la treabă și a transcris întrebarea, după care a dat răspunsul. Am încercat să extrag câteva idei principale din poveste, să readuc în atenție personaje care au un rol important în economia desfășurării acțiunii. Aceste personaje au fiecare charmul dar și modul lor de a ieși din situații complicate.
Dupa ce s-a aflat cerința întrebării, aceasta era așezată pe pantalonii lui Cepelică.
Pentru a da răspunsul la unele întrebari a fost nevoie de a căuta în carte, ceea ce reprezintă un mod minunat de a vedea dacă micul cititor reușește să găsească singur rezolvarea, răsfoind cartea. Una după alta, întrebările și-au găsit răspuns. La multe dintre ele nu a mai fost nevoie de a apela la carte, ceea ce înseamnă că povestea a fost îndrăgită și plăcută de copil. Au fost multișoare întrebări și nu am terminat din prima, așa că vom continua și astăzi activitatea.
Am petrecut câteva minute bune reamintindu-ne de aceste personaje minunate, am cântat melodiile atât de frumoase și ne-am bucurat de Cepelică și prietenii lui, așa cum se cuvine.
Dacă nu ați făcut cunostință cu acest băiețel atât de minunat până acum, nu mai pierdeți nici o clipă și mergeți la întâlnire.
Nu veți regreta nici un moment, vă garantăm!
Ascultați înregistrarea radiofonică. Este de vis!
ce simpatic e Cepelica!!! si e minunat to ce ati facut voi! Avem si noi cartea, dar o lasam pentru anul viitor. 🙂
Multumim frumos, Coca! Ar fi minunat daca ai putea sa le-o citesti tu baiteilor tai.Dar puteti asculta si varianta radiofonica si nu veti regreta.Va imbratisam cu drag!
e o carte minunata, am citit-o capitol dupa capitol in iarna trecuta… si ce faceti voi cu ea, ca de obicei, foarte inspirat.
Multumim Alexa! Sa stii ca n-ar fi rau ca si adultii sa mai citeasca din cand in cand cate o poveste asa de frumoasa.
N-a citit cartea inca, dar am auzit lucruri bune despre ea. Imi place foarte mult cum v-ati jucat, super ideea cu ceapa din material. Va felicit!
Valentina, a poveste poate fi minunata de lucrat cu micutii tai la ateliere.Multumim de aprecieri!
Superba idea cu ceapa textile, o tin minte! Acum citesc si eu cu Una cartea asta, I-o citesc eu adica, iar cand terminam vreau sa incercam sa recapitulam la fel ca voi! ❤
Ai cumva un link spre adaptarea radiofonica despre care vorbesti? Mi-ar placea s-o ascultam si noi!
Imbratisari, Ioana&Luca!
Acesta este link-ul unde puteti asculta povestea. Este de-a dreptul minunata. Are niste cantecele excelente. Trebuie s-o ascultati! In rest, multumim pentru cuvintele frumoase! Va dorim lectura placuta, plina de freamat, asa cum a avut si Luca.
Multumim pentru recomandare, sigur o vom cauta si noi! Activitatile sunt superbe, ca intotdeauna!
Draga Raluca, baietelul de argint, cu siguranta o s-o indrageasca!V multumi de cuvintele frumoase. Va imbratisam cu drag! Si pe Catiusa!