Etichete

, , , , ,

Cu siguranță că vor fi multe voci care vor comenta legat de titlul cărții pe care am ales să o scot astăzi în față. Dar doresc de atât de mult timp să fac acest lucru încât acum, când și Luca a terminat-o de citit, este cel mai prielnic moment. Cartea e de sorginte rusă, de pe vremea când Marea Revoluție Socialistă din Octombrie tocmai trimfa. E de atunci când literatura rusă pentru copii își propusese țelul nobil al educării tinerelor generații în spiritul noii orânduri socialiste. Cel care a avut rolul de inițiator al acestui domeniu important al creației literare a fost Maxim Gorki, care în 1919 a fondat prima revistă pentru copii, „Aurora boreală”. El a îndemnat tinerii creatori să găsească modalități mai eficiente pentru a zugrăvi teme noi, să scrie cărți „pline de viață, de mișcare, pătrunse de însuflețire, încălzite de căldura sentimentului, într-o limbă ușoară, curgătoare, frumoasă prin simplitatea ei”, după cum spunea criticul V.G. Belinski.

De-a lungul anilor a apărut o întreagă pleiadă de scriitori, socotiți astăzi clasici ai literaturii ruse pentru copii, ale căror opere, tipărite în zeci și sute de ediții, își poartă înaltul mesaj pe toate meridianele lumii. Se poate aminti de Arkadi Gaidar, Kornel Ciukovski, Boris Jitkov, Valentin Kataev dar și Nikolai Nosov.

Ultimul, autorul cărții „Vitea Maleev la școală și acasă”este un prozator în a cărui nuvele regăsim chipul băiatului neastâmpărat și naiv, dar curios din fire și întreprinzător, însetat de acțiune și care adesea nimerește în situații comice. O trăsătură specifică operei lui Nosov, umorul, comicul natural și viu sunt procedee prin intermediul cărora se dezvăluie idei pedagogice de mare importanță.

Eroii lui Nosov, copiii, sunt dornici să fie, pe măsura puterii lor, folositori societății. Activitatea lor se desfășoară sub formă de joc, dar jocul este o treabă serioasă, și rezultatele obținute sunt o dovadă de netăgăduit. (Cuvânt înainte, Nicolae Iliescu)

DSCN5594

Știu că Nikolai Nosov este creatorul seriei „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”, muuult mai cunoscută cititorilor din România, dar gândiți-vă că dacă v-a plăcut această serie și peripețiile eroilor ei, există posibilitatea ca și povestea lui Vitea Maleev să vă placă în egală măsură sau chiar mai mult. Cel puțin, pe școlari nu are cum să nu-i captiveze.

Acțiunea se petrece în timpul anului școlar iar protagoniștii sunt elevi în clasa a IV-a. Ei se revăd după o luungă vacanță de vară și constată cu bucurie, că au mai crescut. Cartea este scrisă sub formă de jurnal și ne dezvăluie întregul proces de instruire ce are loc în timpul școlii. Copiii sunt îndrumați să deslușească sensul unor noțiuni care țin de formarea caracterului, cum ar fi simțul datoriei sau sentimentul adevăratei prietenii.

Când te gândești ce repede zboară timpul! Nici nu știu când a trecut vacanța, și uite, a venit iar ziua să mă duc la școală! Cât a fost vara de lungă, n-am făcut decât să alerg pe străzi și să bat mingea. De cărți am și uitat! La drept vorbind, am mai citit eu din când în când câte ceva, dar nu cărți de școală, ci tot felul de povești și istorioare. Pe cartea de limba rusă sau de aritmetică nici n-am pus mâna! La limba rusă știam bine și așa, dar cu aritmetica nu mă împac și pace! Cred că nu există pe lume ceva mai îngrozitor decât să rezolvi probleme de aritmetică. A vrut Olga Nikolaevna să-mi dea niște probleme și exerciții, pentru vacanță, dar pe urmă i s-a făcut milă de mine și m-a trecut în clasa a IV-a și așa, fără exercițiile astea.

– Nu vreau să-ți stric vacanța, mi-a spus ea. Uite, am să te trec, dar să-mi făgăduiești că ai să înveți singur în timpul verii!

Ușor de anticipat că acest lucru nu s-a întâmplat în timpul verii și așa, eroul nostru intră în clasa a IV-a cu serioase goluri pe care va trebui să le umple în timp ce-i vor fi predate noțiuni noi. Vitea are o soră mai mică, Lika, ambițioasă și foarte studioasă. În momentul în care se poticnește la un exercițiu la aritmetică, îi cere ajutor fratelui mai mare. Acesta se chinuie mult până-l rezolvă  ceea ce îl determină să nu rămână mai prejos și să nu-i mai fie frică de orele de aritmetică, recuperând materia pe care n-o învățase.

Vitea Maleev

De-a lungul poveștii întâmplările sunt variate și îi pun pe școlari în tot soiul de ipostaze: unele mai grave altele mai comice.

În timpul verii, şcoala noastră a fost renovată. Clasele au fost zugrăvite şi-ţi era mai mare dragul să te uiţi la pereţii albi şi curaţi, fără nici o pată cât de mică! Totul părea nou şi neatins. Şi ce bine e să înveţi într-o clasă ca asta! Parcă e mai luminoasă, mai mare. Te simţi chiar, cum să spun, mai vesel…
Numai că a doua zi, cum am intrat în clasă, ce să vezi? Desenase cineva pe perete, chiar lângă tablă, un marinar! Un marinar mic, cu tricou vărgat şi cu pantaloni largi, care-i fluturau în vânt! Pe cap avea o beretă şi în gură ţinea o lulea din care ieşeau rotocoale de fum ca dintr-un coş de vapor! Micul nostru marinar avea o mutră atât de şmecheră, că nu te puteai uita la el fără să nu te pufnească râsul!
—L-a făcut Igor Gracev! îmi şopti Vasea Erohin. Da’ vezi, să nu sufli o vorbă!
—De ce să suflu? zic eu.
Băieţii şedeau în bănci, se uitau la micul marinar, râdeau şi făceau fel de fel de glume:
—Să ştiţi că marinarul ăsta o să înveţe cu noi! Straşnic !
Tocmai când să sune de intrare, dă buzna Şişkin în clasă.
—Ai văzut marinarul? îl întreb eu şi-i arăt peretele.
Şişkin aruncă o privire spre desen.
—Igor Gracev l-a desenat! îi spun eu. Numai vezi, ia seama,să nu sufli nimic!
—Bine, n-avea grijă! Ţi-ai făcut exerciţiul la rusă?
—Sigur! îi răspund eu. Ce, credeai că am să vin la şcoală cu lecţiile nefăcute?
—Eu nu l-am făcut! N-am ştiut cum să-l fac! Dă-mi-l să-l copiez!
—Când să-l mai copiezi, că acum începe lecţia! zic eu.
—Nu-i nimic. Îl copiez în timpul orei! Ce era să fac?

Am vrut să-i explic ce este rădăcina, prefixul şi terminaţia, dar între timp a sunat şi a intrat Olga Nikolaevna în clasă. Cum a intrat, a dat cu ochii de marinarul de pe perete şi s-a încruntat.
—Ce mai e şi asta? ne întrebă ea, uitându-se la noi. Cine a desenat bazaconia asta pe perete?
Băieţii tăceau chitic.
—Cel care a mâzgălit peretele să se ridice şi să-şi recunoască greşeala! spuse Olga Nikolaevna.
Dar nimeni n-a scos o vorbă, nimeni nu s-a ridicat şi nimeni n-a mărturisit. Olga Nikolaevna s-a uitat atunci şi mai încruntată la noi:
—Ascultaţi, băieţi, voi nu ştiţi că trebuie să păstraţi curăţenia? Ce-ar fi dacă fiecare s-ar apuca să mîzgălească pereţii? Cred că nu v-ar plăcea să staţi într-o casă murdară. Sau, mai ştii, poate că v-ar plăcea?!…
—Nu, nu! răsunară ici-colo câteva glasuri nehotărâte.
—Atunci cine a făcut asta? Nimic! Toată lumea tăcea!
—Gleb Skameikin, tu eşti responsabilul clasei şi trebuie să ştii cine e vinovatul!
—Nu ştiu, Olga Nikolaevna. Când am venit eu, marinarul era desenat!
—Ciudat! făcu Olga Nikolaevna. Doar nu s-o fi desenat singur! Ieri, peretele era curat. Eu am plecat ultima. Cine a intrat azi primul în clasă?
Dar n-a mărturisit nimeni. Fiecare spunea că, atunci când a venit el, mai erau şi alţi băieţi în clasă.

Vitea Maleev1

Un alt personaj important al poveștii este Șișkin, un coleg nou venit, care se împrietenește cu Vitea și care, în loc să se țină de carte, face numai șotii. La un moment dat, după ce copiii merg la un spectacol de circ, Șișkin se hotărăște să se facă dresor de câini. Și așa intră în tot soiul de încurcături pe care cu greu și doar cu ajutorul colegilor, reușește să le rezolve.

Mai întâi o să învăţăm să numărăm până la zece, iar după aia o să mergem mai departe. Uite, am zece bucăţi de zahăr. Eu am să le număr şi tu caută să ţii minte! Una câte una, Şişkin începu să pună pe un taburet, în faţa lui Lobzik, bucăţile de zahăr, numărând cu glas tare: „Una, două, trei…” Şi tot aşa, până la zece. Vezi, sunt cu totul zece bucăţi. Ai înțeles? Lobzik dădea din coadă şi se întindea spre zahăr, dar Kostea îi arse un bobârnac peste bot şi-i spuse:
—Învaţă întâi să numeri şi pe urmă să te întinzi la zahăr!
—Cum să înveţe să numere dintr-o dată până la zece? l-am întrebat eu. Nici copiii nu învaţă aşa, dintr-o dată!
—Crezi că ar fi mai bine să-l învăţ mai întâi să numere până la cinci? Sau poate numai până la trei?
—Sigur că da! zic eu. Până la trei o să-i fie mai uşor.
—Ştii ceva? Hai mai bine să-l învăţăm întâi până la doi, zice Kostea. Aşa o să-i fie uşor de tot. Şişkin luă zahărul de pe taburet şi lăsă numai două bucăţi: Uite, Lobzik, acum au rămas numai două bucăţi. Una… două… vezi? Dacă iau una, rămâne una. Dacă o pun înapoi, o să fie iarăşi două. Hai, răspunde-mi, câte bucăţi de zahăr sunt? Câinele se ridică puţin, dădu din coadă, apoi se aşeză pe labele dinapoi şi se linse pe bot.
—Cum vrei să-ţi răspundă? zic eu. După câte ştiu, încă n-a învăţat să vorbească ca oamenii!
—De ce să vorbească ca oamenii? Să vorbească aşa cum vorbesc câinii, aşa cum vorbea câinele acela de la circ. Ham! Ham! Spune „ham-ham”, Lobzik. „Ham-ham” înseamnă „doi”. Hai, spune „ham-ham”!
Câinele, nedumerit, se uita tăcut când la mine, când la Şişkin.
—Ei, ce taci? se răsti Şişkin. Poate că nu vrei zahăr? În loc de răspuns, Lobzik întinse din nou botul spre taburet.
—Nu se poate! se stropşi Şişkin, şi câinele, speriat, se trase îndărăt şi se linse tăcut pe bot
—Hai, zi „ham-ham”! Zi „ham-ham”! ne-am pus noi cu gura pe el.
—Nu înţelege! făcu înciudat Şişkin. Trebuie să-l aţâţ întâi. Uite, ştii ceva? Am să te dresez întâi pe tine! Aşa el o să se uite şi o să înveţe!
—Cum adică să mă dresezi pe mine? l-am întrebat eu, mirat.
—Foarte simplu. Te aşezi în patru labe şi latri ca un câine. El o să se uite la tine şi o să înveţe! M-am aşezat în patru labe alături de Lobzik.
—Ei, ia să-mi spui acum câte bucăţi de zahăr sunt aici? m-a întrebat Şişkin.
—Ham! Ham! am răspuns cu glas tare.
—Bravo! m-a lăudat Şişkin şi mi-a vârât în gură o bucată de zahăr. Eu am început să ronţăi zahărul şi ronţăiam dinadins tare, ca să mă invidieze Lobzik. Câinele se uita într-adevăr cu jind la mine, ba începuseră chiar să-i curgă balele!

Am tot căutat adrese care să vă trimită acolo unde ați fi putut achiziționa cartea. Nu am găsit nimic, dar am găsit cartea integrală în format pdf, pe care o puteți descărca, dacă doriți.

Vitea Maleev la școală și acasă de Nikolai Nosov – pdf

Copiii mei au îndrăgit-o nespus, iar în vacanța de vară am citit-o și fetiței mai mari a prietenei mele de la Brașov, așa povestea mai căpătând un admirator.

Vitea Maleev – fragment video

Vitea Maleev – fragment video 1

Oare vă veți alătura și voi?

Reclame