Școlărel de clasa a V-a * „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu

Etichete

„O vară cu Isidor”, Întâlnirea cu un condor - video, Editura Polirom, fragment „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu, Grădina Zoologică Băneasa, literatură pentru copii, observator cultural.ro, Veronica D. Niculescu

Am așteptat apariția cărții scrisă de Veronica D. Niculescu, „O vară cu Isidor” cu multă nerăbdare, și am avut bucuria ca în vizita pe care am făcut-o la librăria Cărturești Carusel să o găsim și achiziționăm. S-a întâmplat acum o lună, într-un București sufocat de arșită, în care cu greu reușeai să găsești o modalitate de a te răcori.
Cartea a apărut la Editura Polirom, în colecția Junior.                     
Editura Polirom a lansat la finele anului 2016 colecția „Junior”, un proiect editorial ce se adresează juniorilor de toate vîrstele. Aceștia vor găsi aici cărți de aventuri, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Elif Shafak, Sophie Kinsella sau Ian McEwan sînt autori deja îndrăgiți de publicul românesc, public care are acum ocazia să-i cunoască și în ipostaza de autori de literatură young adult sau pentru copii. Colecția se adresează unui public tînăr foarte variat, de la elevii de școală primară și pînă la tinerii de orice vîrstă. (sursa: polirom.ro)
Așadar, într-un cadru de vacanță am citit și eu dar și Luca, povestea Serenei și a condorului Isidor.

Pentru cine nu știe, autoarea a publicat într-o antologie apărută acum câțiva ani o povestire, „C şi O şi N şi Dor”, cea care acum stă la baza acestei cărți. Poate trebuie amintit că aceasta este prima carte pentru copii scrisă de Veronica D. Niculescu.  Dacă e să mă întrebați pe mine, povestea nu este numai pentru copii cu toate că faptele, așa cum se petrec, te fac să uiți de seriozitatea vârstei și să le tratezi ca atare.

Aici, o fetiță de 13 ani, pe nume Serena, se hotărăște să salveze un condor aflat în captivitate la Grădina Zoologică. În urma unui reportaj televizat, copila află că acesta este cel mai vechi locatar al grădinii de la Băneasa, și că el stă acolo, în captivitate, de zeci de ani. Dacă doriți să citiți un fragment din carte o puteți face accesând linkul de mai jos.

fragment „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu

Aveți ocazia să citiți o poveste de dragoste dintre două ființe, Serena și Isidor. O poveste în care fetița dorește a-i reda condorului dorința de a zbura, cu toate că între timp el a căpătat abilități speciale. Unul de la altul au ce învăța iar relația dintre ei este specială.

În roman veți găsi și câteva ilustrații semnate de Radu Răileanu care vin să îmbrace vizual, într-un mod extrem de plăcut, aventura Serenei cu Isidor.

După ce am aflat această poveste, fiind în București, nu aveam cu rata o vizită la Grădina Zoologică de la Băneasa. Evident, scopul principal a fost acela de a ne întâlni cu condorul de acolo.

Nu mi-a plăcut niciodată ceea ce am văzut la zoo, modul în care sunt obstrucționate animalele și chinul prin care trec pentru ca noi, oamenii, să le privim mai îndeaproape. Căldura de afară sporea disconfortul, făcând totul mult mai greu de digerat.
Bunăoară, am avut senzația că pelicanii erau albiți cu clor, gușa și ciocul având niște culori ce nu păreau firești.                                    

Tigrul, din țarcul lui, scotea niște sunete înfricoșătoare iar leul, avea o figură resemnată.
Poate cele mai privilegiate mi s-au părut vietățile din terariu, asta pentru că erau protejate de caniculă. Nu știu ce temperatură avea apa din acvarii dar vreau să cred că era ok.

Înainte de ajunge la condor am zăbovit în locul special amenajat pentru lectură. Luca a citit poezia de la pagina 29, acolo unde facem cunoștință cu familia condorului. Gândul mi-a fugit la Apolodor și ne-am adus aminte și de năstrușnicele aventuri ale celebrului pinguin. Mi-ar fi plăcut să putem lăsa cartea acolo, așa putând fi citită de mai mulți doritori, dar din păcate aveam doar un singur exemplar.                         

Abia după ce am citit câteva rânduri am plecat la condor. Ce am văzut acolo ne-a întristat și mai mult și ne-am dorit ca Serena să-l poată salva și pe el ori poate și mai multe animale din incinta grădinii. Ea ori altcineva la fel de viteaz.

Dacă veți citit ce scrie pe panoul de prezentare veți putea înțelege de ce locul lui nu este aici, în această cușcă.
Am plecat cu un gust amar și cu sentimentul de neputința de a nu-l putea ajuta. Mi-aș fi dorit să pot face o magie și toți locatarii grădinii să se teleporteze la casele lor. Dar poate va veni o zi în care animalele nu vor mai fi ținute în captivitate, oamenii vizitându-le în zonele în care trăiesc, în libertate.
Cât timp am citit cartea, în copacul de lângă mine s-a tot foit o porumbiță. Minunate clipe!

Spor la citit!

Școlărel de clasa a V-a * Cărturești Carusel, un loc pe care ne doream să-l îmbrățișăm

Etichete

activități educative copii, „Hendrik de Mol și Planet de jad” de K.J. Mecklenfeld, „O vară cu Isidor”, Centrul vechi București - video, librăria Cărturești Carusel, Veronica D. Niculescu

Daaa! Am mai bifat un obiectiv pe care tare mai doream să-l vedem: Librăria Cărturești Carusel.

Situată pe strada Lipscani, la numărul 55, librăria se desfășoară pe șase niveluri însumând 1000mp. Cărturești Carusel este un experiment de locuire culturală a centrului vechi, oferind un spațiu pentru lectură, socializare și explorare artistică a inimii orașului. Cu un bistro la ultimul etaj, un spaţiu multimedia la subsol și o galerie dedicată artei contemporane la primul etaj, librăria se pregătește să spună o nouă poveste pe o stradă cu o vibrantă tradiție comercială.

Elegantul edificiu de secol XIX a intrat în posesia celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a fost confiscat și transformat în magazinul Familia. După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, dl. Jean Chrissoveloni, iar acum prinde viață printr-o amenajare inovatoare, dar atentă la substanța istorică, semnată de biroul de arhitectură Square One.
sursa: http://carturesticarusel.ro/

Am reușit să ajungem acolo, sâmbătă, o zi în care bucureștenii sunt plecați, marea lor majoritate, iar traficul este mai lejer dar și mai frumos.                           

Nu am putut să nu observăm minunata arhitectură a acestui vechi oraș, așa cum, nici marea masă de turiști străini nu ne-a lăsat indiferenți. Frumos încolonați, cu ghid în față, ei ascultând în căști explicațiile, dădeau capitalei noastre un aspect de civilizație. Păcat de o parte a cetățenilor autohtoni care prin comportament și atitudine stricau întreg tabloul. Am revăzut locuri cunoscute, văzute în excursiile pe care le-am făcut alături de doamna de geografie, atunci când eram de vârsta lui Luca și m-am bucurat că nu au dispărut, ba mai mult, mai și funcționează.

Ar trebui mai multă atenție dată acestei părți din București. Farmecul ei este nepieritor și e păcat să se irosească atâtea povești ce se pot țese aici dar și pentru ca istoria să nu fie uitată.

Am privit îndelung și am căutat să reținem ceea ce am văzut și auzit. Scopul venirii noastre a fost Librăria Carusel Cărturești, pentru că, nu-i așa, aici este paradisul unora dintre noi.

E impunătoare, mare, dar pot spune că nu mi-o imaginam așa. Am crezut că va fi mai mare bogăție de titluri, având în vedere spațiul pe care îl ocupă. Spun asta pentru că multe din titlurile de care am întrebat nu le-am găsit.                                      

Am zăbovit, destul de mult, prilej cu care Luca a mai „ciupit” câteva rânduri ale unei cărți scrise de Roald Dahl, titlu ce nu se regăsește în biblioteca noastră. Eu am căutat, mult, și așa am ajuns la concluzia că și prețurile sunt destul de piperate, multe din cărțile la care m-am uitat avându-le cu mult umflate față de librăriile online de la care mă aprovizionez eu. Am pus pe seama chiriei și cheltuielilor ce trebuie acoperite de această locație.

Am găsit, în schimb, câteva titluri pe care ni le doream, iar acest lucru ne-a bucurat mult. Pot aminti de ultima carte semnată de Veronica D. Niculescu, „O vară cu Isidor”, apărută la Editura Polirom Junior dar și de „Hendrik de Mol și Planet de jad” de K.J. Mecklenfeld, continuarea primei părți, cea cu Planeta de Aur. Pentru a înțelege de spun eu că prețurile sunt exagerate, a doua carte am achiziționat-o cu 34,90 lei iar pe elefant.ro este 24,99 lei.

Am plecat nu înainte ca Luca să învârtă mai multe caleidoscoape, așa , ca atunci când era micuț.

Cât despre cărți, una e gata, dar nu spun acum care. Revin! 🙂 Oricum, vizita la Cărturești a fost de bun augur.                                        

Activități educative copii – Dacă e sezonul lor, să le citim! „Un băiat numit Crăciun! de Matt Haig

Etichete

„Un băiat numit Crăciun” - video, Chris Mould, editura Nemira, literatură pentru copii, Scrisoare de la Moș Crăciun, Talente de Năzdrăvani, Un băiat numit Crăciun! de Matt Haig, Veronica D. Niculescu

Din capul locului trebuie să spun că datorită lui Ani, de la Talente de Năzdrăvani, „Un băiat numit Crăciun”, cartea despre care doresc să vă vorbesc a ajuns în tolba lui Moș Crăciun având destinația noastră. La ea am văzut-o prima dată, pentru ca mai apoi să vină un potop de notificări despre. Am spus că a ajuns în tolba moșului? Păi nu era nevoie că deja se afla acolo. 🙂

Cartea a adunat deja recenzii destule și pentru o mai bună analiză le puteți accesa, dar eu doresc a vă spune cum s-a văzut și simțit lectura acestui text prin ochii fiului meu cel mic cel care este convins 1000% (am mai spus?!) de existența Moșului, dar și a mea. Unde mai pui, că în corespondența din ultimul an, numele lui Blitzen a apărut specificat la un moment dat.

-Vezi, mama! Ți-am spus eu! Există și Moșul și Rudolf dar mai ales Blitzen. ❤

Nu e nevoie să mergem mai departe de titlul pentru a afla că este vorba despre povestea Moșului, dar trebuie să citim pentru a vedea cum anume și-a imaginat-o autorul, unul tânăr – dacă spun eu și mai adult- vorba lui Luca. 🙂
Nikolas este un copil de unsprezece ani care emană atât de multă bunătate încât pe parcursul a 150 de pagini, l-am ținut strâns la piept, dorind a-i mai ostoi durerile; în primul rând a-l încălzi, pentru că eu neputând gestiona frigul am impresia că nimeni nu poate iar mai apoi a-l feri de toate relele. Mi-am pus întrebarea, pe parcursul lecturii, de nenumărate ori, de ce trebui să treci prin așa cazne pentru a demonstra bunătatea și toate celelalte calități bune pe care le ai și vrei a le dărui? Dar cred că așa se construiește o poveste bună, ăsta răspuns l-am agreat cel mai mult. 🙂

– Vezi, mama? și tatăl lui Nicolas îi spune povești în fiecare seară! Povești cu elfii din Nordul Îndepărtat.

La viața lui, Nikolas primise doar două cadouri: O sanie de lemn și o păpușă cioplită dintr-un nap. Dar el era foarte fericit acolo unde trăia, alături de tatăl lui, mama fiindu-i omorâtă de un urs.

Totul în viața lui s-a schimbat atunci când, într-o  seară, la poarta casei lor a bătut Anders, un vânător. El i-a propus tatălui să plece într-o expediție în urma căreia s-ar fi ales cu foarte mulți bani. Tatăl a plecat și l-a lăsat pe băiat cu mătușa lui, o întruchipare a răului și disprețului.

Copilul a îndurat până totul până în ziua în care aceasta i-a făcut mâncare din jucăria lui, napul cioplit de mamă, și se hotărăște să plece în căutarea tatălui.

Întâlnirea cu Blitzen, renul rănit chiar de Andres și salvat mai apoi de Nikolas, se dovedește a fi extrem de importantă asta pentru că cei doi devin o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

Nu vreau să-l uit pe Miika, șoricelul ce se adăpostește în buzunarul băiatului, visând la brânza mult dorită. Sunt momente în firul poveștii în care Miika are un rol minunat, de prieten și camarad iar asta parcă mai taie din asprime.
E atât de mult frig în cartea astea și în ciuda acestui fapt răzbate speranța și bunătatea, parcă nu e totul pierdut.
Nikolas și Blitzen ajung, aproape morți, în satul elfilor, iar aici, pentru că cei care i-au găsit și-au dat seama de bunătatea lor, le-au făcut o vrajă, un drimwick.

Un drimwick este un descântec al speranței. Nu faci decât să închizi ochii și să îți dorești ceva, iar dacă îți dorești exact așa cum se cuvine, atunci ți se poate întâmpla. Este una dintre cele mai vechi vrăji, apare în prima Carte a speranței și minunii. Asta-i o carte a elfilor despre magie. Mi-am așezat palma pe tine și pe prietenul tău ren și mi-am dorit să fiți calzi, puternici și mereu în siguranță.
– Mereu în siguranță? a întrebat Nikolas derutat, în timp ce Blitzen îi lingea o ureche. Dar asta e imposibil!
Micuța Noosh a oftat în timp ce Moș Topo i-a acoperit urechile.
– Elfii nu rostesc absolut niciodată cuvântul acesta, a zis el scuturând din cap. O imposibilitate este o posibilitate pe care nu ai înțeles-o… (pag. 97)

– Ca să vezi ceva, cu adevărat, trebuie să crezi în acel ceva. Dar să crezi cu adevărat. Asta e prima regulă a elfilor. Nu poți să vezi ceva în ce nu crezi. Acum străduiește-te foarte tare și vezi dacă ți se arată în fața ochilor ceea ce ai crezut. (pag. 99)

Copilul a nimerit în satul elfilor într-un moment nu prea fericit: tocmai fusese răpit un copilaș elf de către un grup de bărbați.
Aici aș dori să insist puțin pe două personaje cu care Nikolas are de a face:
Moș Vodol, șeful ales al elfilor, un bătrân posomorât care instaurase noi legi de când era la conducere. El în bagă în turn, care acum devenise închisoare odinioară fiind Turn de Întâmpinare.

Spiridușa Adevărului, o creatură care te-ai aștepta să arate foarte drăguț dar și să fie și când colo, ea are o atitudine răutăcioasă, uneori cu accente sadice asta dacă e să respectăm firul poveștii. Ea adora să se folosească de frunzele de hewlip, cele care aveau puterea de a face să explodeze capul celui care o mânca. Ar fi vrut ca lui Nikolas să-i explodeze capul dar trolul, colegul lor de celulă, a fost acela căzut în capcană.

Și a deschis gura (trolul) pregătindu-se să muște, când Nikolas i-a îndesat frunza de hewlip în gură. Spiridușa Adevărului bătea din palme entuziasmată.
…
Nikolas a auzit cum trolului îi chiorăie mațele. Era mai mult decât un chiorăit. Era mai mult decât un mârâit.
…
Sunetul puternic cu un mârâit creștea într-una înăuntrul trolului, iar acum îi ieșea din cap. Obrajii i se vălureau. Fruntea începea să huruie. Buzele să i se umfle. Ochii i s-au bulbucat. Capul deja mare,acum era mai lat decât umerii și trolul se chinuia să și-l țină sus, iar în acest timp Spiridușa Adevărului bătea încântată din palme.
– O să fie mișto de tot. Presimt eu!
…
Iar în acel moment capul lui Sebastian (trolul) a devenit așa de mare, încât a explodat, cu un bubuit puternic și umed. Sânge violet de trol și creier cenușiu de trol s-au împrăștiat peste tot. Pe pereți, pe Spiridușa Adevărului și pe Nicolas. (pag. 155)

Dar poate că adevărul e așa de crud că are așa înfățișare și dacă stai și te gândești mai bine, n-ar fi departe de … adevăr.

Nikolas mai trece prin tot soiul de aventuri și nu este de omis faptul că, la un moment dat, își pierde și tatăl.
Și, în aceste condiții, se hotărăște să rămână în satul elfilor, în căsuța lui din pădure nemaiavând ce căuta.
Devine Moș Crăciun cel adevărat în momentul în care a fost convins că poate dărui, în ajun de Crăciun, cadouri tuturor.

 

Credea atât de total, încât deja devenise reală. Nu avea rost să încerce să se gândească la o cale, fiindcă era imposibil. Iar singurul fel în care poți face ceva imposibil să devină adevărat nu este prin logică sau prin gânditul rațional. Nu. Ci prin a crede că este realizabil. Credința era metoda. Poți opri timpul în loc, poți dilata hornuri, poți chiar să călătorești prin întreaga lume într-o singură noapte, cu magia potrivită și credința în suflet.
Și asta avea să se întâmple de Crăciun. (pag. 264)

Știa că el – bărbatul pe nume Crăciun, care de fapt se simțea mereu tânăr cum fusese cândva, un băiat pe nume Crăciun în vârstă de șaizeci și doi de ani – nu avea cum să mai îmbătrânească nici măcar cu o singură zi.

Nu vreau să închei înainte de a-i mulțumi Veronicăi D. Niculescu pentru traducerea de vis.