• De ce ,,machete didactice”?
  • Contact

Machete Didactice

~ Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Machete Didactice

Arhive etichetă: ultima zi a lui Eminescu

Literatura de azi – Ultima zi a lui Eminescu

16 Vineri iun. 2017

Posted by Machete didactice in Articole Literatura de azi, Idei pentru mamici, Literatură pentru mămici și nu numai

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Literatura de azi, Literatură pentru mămici și nu numai, Mihai Eminescu, ultima zi a lui Eminescu


Dacă s-ar fi adeverit ceea ce s-a găsit într-una din însemnările sale, acolo unde poetul spunea că simte că va trăi până la 78 de ani, acum am fi discutat de o operă mult mai vastă și mai complexă.

Dar chiar și așa, fără că acestea să se fi întâmplat, la 15 iunie comemorăm trecerea magistralului poet în nemurire.

De la înmormântarea sa există doar o singură schiță, un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi. Privind cu atenție, putem observa că vremea a fost ploioasă și mohorâtă, precum nota și Augustin Z. N. Pop, pentru că unii dintre participanți aveau umbrele. Mai există consemnat faptul că slujba de înmormântare, după Sfânta Liturghie slujită dimineață în biserica Sf. Gheorghe cel Nou, acolo unde era depus Eminescu, nu a mai avut loc.

Curtea bisericii a fost plină de puținii prieteni, apropiați, dar și de elevi și studenți ai Școlii Normale de Institutori din București. Lor li s-au alăturat o mulțime de curioși și prieteni închipuiți. Este consemnată prezența unei doamne în negru – se presupune a fi Veronica Micle – cea care a pus pe pieptul poetului un buchet de flori de „nu-mă-uita” care au venit să completeze cele șapte coroane din partea Academiei și a câtorva cotidiane care străjuiau sicriul.

Un volum de poezii îngrijit de Maiorescu era pus la capătul sicriului acoperit cu o pânză neagră.

Singurul preot care a oficiat slujba înmormântării nu a citit obișnuit necrologul, totul părând a fi făcut în mare grabă. Corul Mitropoliei, dirijat de C. Bărcănescu, unul din adevărații amici de-ai poetului, a completat slujba. Grigore Ventura, prim redactor la ziarul „Adevărul”, a ținut un discurs din care putem aminti: „…acela ce zace aici înaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nu e dar de mirare că toți îl plângem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba în rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspândi soarele amintirii poetului iubit”.

După încheierea cuvântării, sicriul pus pe un dric simplu, tras de doi cai, a fost dus la Cimitirul Bellu, în urma lui venind cortegiul funerar. Nume sonore și personalități de marcă ale vieții culturale și politice l-au condus pe Eminescu pe ultimul drum. Printre ei,Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetti (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu.

În fața Universității s-a făcut un popas, prilej pentru o nouă cuvântare. Reputatul profesor de filozofie, Dimitrie August Laurian, a rostit un scurt cuvânt evidențiind activitatea jurnalistică a poetului. Între altele, vorbitorul a spus: „…avem dinaintea noastră un cadavru în care a trăit o comoară de gânduri. Materia își urmează prefacerea sa în nesfârșit”. Gheorghe Calmuș, originar din „Betleemul” lui Eminescu, a transmis condoleanţele studențimii adunate în număr mare. Prin cuvinte emoționante, vorbitorul a arătat aprecierea tinerilor studioși față de geniul celui ce era dus către cimitir: „…Şi noi care te-am iubit şi te-am preţuit atât de mult îţi vom dezmierda cu lacrimi multă vreme mormântul tău şi-l vom corona cu flori de tei, pronunţând numele Eminescu, care conţine în el aşa de mult, cât o lume întreagă”.

Spre seară, Eminescu a fost coborât în pământul reavăn, la parcela 9 din Cimitirul Bellu.

În imagine: Înmormântarea lui Eminescu (desen de Constantin Jiquidi)

(sursa informațiilor: doxologia.ro)

Articol apărut în revista Literatura de azi

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 67 de urmăritori

Arhive

  • ianuarie 2019
  • octombrie 2018
  • mai 2018
  • februarie 2018
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iulie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013

Categorii

  • Abilități practice pentru copii și mămici
  • Activitati educative pentru copii
  • Activități muzicale pentru copii
  • Articole Literatura de azi
  • Ateliere educative alături de copii
  • Delicii din vecini
  • Școlărel de clasa a V-a
  • Școlărel de clasa a VI-a
  • Idei pentru mamici
  • literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură în limba engleză pentru copii
  • Literatură pentru copii
  • Literatură pentru mămici și nu numai
  • Machete activitati matematice
  • Machete biologie
  • Machete dezvoltarea vorbirii
  • Machete didactice
  • Machete geografie
  • Ornamente pentru botez
  • Uncategorized

Cele mai bune articole și pagini

  • Machete didactice - Clasa Pregătitoare, Clasa Albinuțelor de la poalele pădurii
  • Școlărel de clasa a V-a - „Ca peștele în copac” sau cum să înțelegem mai bine dislexia
  • Școlărel de clasa a -V-a - „Războiul care mi-a schimbat viața” de Kimberly Brubaker Bradley
  • Machete didactice - Continentele pe înțelesul copilului meu
  • Machete didactice - Exploratorii sunt gata de lucru
  • Școlărel de clasa a V-a - „Lungul drum către Santa Cruz” de Michael Ende
  • Școlărel de clasa a V-a - „Minciuni și spioni” de Rebecca Stead
  • Literatură pentru copii - „Cartea lui Moș Oposum despre pisicile Poznașe”. De T. S. Eliot
  • Școlărel de clasa a V-a * „Care-i faza cu cititul?”
  • Activități educative copii - Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm Cornelia Funke

Comentarii recente

toxikyt la Literatură pentru copii…
Școlărel de clasa a… la Activități educative pentru co…
Puișorul îngâmfat și… la Machete didactice – Mach…
Iordache Oana Cristi… la Machete didactice – Prim…
Școlărel de clasa a… la Activități educative copii…

Etichete

abilități practice copii abilități practice pentru copii Activitati educative pentru copii activități copii activități educative copii Articole Literatura de azi Editura Arthur Literatura de azi literatură pentru copii Literatură pentru mămici și nu numai macheta copac macheta soare machete didactice machete flori machete polistiren machetă școlăriță pictură pe polistiren Revista online Literatura de azi scriitori celebri Școlărel de clasa a V-a

Blogs I Follow

  • Elis Petreanu
  • NIȘTE VORBE
  • camera mea de citit
  • florinbicabooks
  • Catalina Bîrsan
  • intrenoaptesizi
  • Machete didactice
  • A reader has no favourite book
  • Philosophy forever
  • noradinca.wordpress.com/
  • Mămica Autentică
  • bibliomaniac
  • Dorina Danila
  • cărți ce tind spre infinit
  • Inchirieri de idei
  • Books are my drug
  • Un alt blog de călătorii
  • Talente de Năzdrăvani
  • Hai-Hui prin Sufletul Folkului
  • Iubesc matematica

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Elis Petreanu

NIȘTE VORBE

Despre cărți, despre oameni, despre sentimente.

camera mea de citit

Cărțile pe care le citesc. Cărțile pe care le trăiesc.

florinbicabooks

Un blog dedicat cărților pentru copii

Catalina Bîrsan

Vorbeste cu dragoste astfel incat fiecare silaba sa vindece! Neale Donald Walsch

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Machete didactice

machetedidactice.com

A reader has no favourite book

(eco-friendly reading diary)

Philosophy forever

…toate drumurile celor care aspiră la înțelegerea lumii și a omului duc spre filozofie. Mircea Flonta

noradinca.wordpress.com/

Mămica Autentică

Eat the cake, wear the dress, kiss the guy, call first, dare and live!

bibliomaniac

Dorina Danila

Doar un blog

cărți ce tind spre infinit

"Dintotdeauna fusese preocupat de infinit." (Eugen Cadaru)

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

Books are my drug

Iubirea pentru cărți ne definește!

Un alt blog de călătorii

Talente de Năzdrăvani

mai mult despre voință decât despre talent

Hai-Hui prin Sufletul Folkului

Blogul "Hai-Hui prin Sufletul Folkului” este un blog destinat muzicii Folk .

Iubesc matematica

te învaţă cum să simţi matematica cu inima...

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Machete Didactice
    • Alătură-te altor 67 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Machete Didactice
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară