Luca nu desenează și nici nu pictează. Nu-i place deloc și sunt extrem de rare momentele în care alocă timp acestui gen de activități. Am încercat de-a lungul anilor să-l pun în fața acuarelelor, vopselelor ori a creioanelor colorate și nu a avut nici o tragere de inimă.
Am tot insistat cu coloratul dar a existat un moment în care mi-a spus că mi-a dovedit că poate colora fără să depășească conturul și că-i cazul să mă opresc.
Cunosc copii care colorează și desenează mereu. Oriunde merg, iau cu ei culorile și cărți de colorat ori blocurile de desen și asta fac. Mie nu mi-a fost dat, la nici unul din băieții mei, cu toate că am cărat și eu găletușele cu materialele necesare.
Ca părinte trebuie să înțelegi, după ce ai epuizat toate armele din dotare, că nu este tragere de inimă și nici talent.
Nici eu nu-l am cu toate că ideile îmi roiesc prin cap cu miile și m-aș bucura dacă ar prinde viață pe hârtie.
Dar iată că zilele trecute, Luca a venit de la școală cu o pictură. Era extrem de încântat de ceea ce realizase.
Să știi că mi-am dat foarte tare silința. Am pictat o oră întreagă. Eu sunt foarte mulțumit și sper să-ți placă și ție!
Am privit la pictura lui și m-am bucurat; în primul rând, nu e întunecată. Luca a pictat, toată grădinița, numai „tablouri” negre. Un negru profund răzbătea din ele și atunci când mergeam să-l iau acasă, copiii îl pârau. El făcea ochii mari la mine și aștepta să-l dojenesc dar nu am făcut-o niciodată. Din contra, îi spuneam – ca să ne audă și copiii- ce frumoasă zi furtunoasă a făcut sau ce peisaj de noapte minunat a reușit să surprindă. El mereu mă îmbrățișa iar copiii rămâneau surprinși de reacția mea.
La fel s-a întâmplat și în școala primară, pe parcursul căreia puține picturi au scăpat de culoarea neagră. Poate veți întreba de ce nu am eliminat această culoare? Pentru că nu am considerat că ea este pericolul ci, din contra, am privit-o ca pe un barometru.
Acum s-a petrecut ceva. Nu știu ce, dar pe coala de hârtie au apărut
niște lalele galbene, un ciulin iar în spate este primăvara, mama!
Tot drumul până acasă a vorbit de pictura lui. Mi-a explicat de-a fir a păr ce anume a simțit atunci când a pictat-o și că a cam rămas în urmă cu niște lucrări.
Astea fiind întâmplările, am considerat că pictura cu ciulinul și lalele galbene trebuie să stea la loc de cinste, înrămată, în biroul lui.
Și asta am și făcut.
Cine știe ce mai urmează?
Machete Didactice 