Activități educative copii – La ceas aniversar alături de Sadoveanu

Etichete

acum când primăvara a devenit stăpână, Altă Toamnă în Dumbravă., În Dumbravă e multă poezie! Şi multă forfotă, Casa memorială Mihail Sadoveanu - video, Casa Memorială Mihail Sadoveanu Fălticeni, Cum poți citi, Cum reușim să dăm viață, Dumbrava Minunată, Foșnetul frunzelor în curte la Sadoveanu - video, frunzelor moarte, Gulii verzi în țara pisicilor” în … Dumbrava Minunată, o floare mare și mândră, Sora-soarelui, vorba lui Sadoveanu

Astăzi, 5 noiembrie, îl sărbătorim pe Mihail Sadoveanu. Mergem des în Dumbravă pentru că acolo reușim să ne bucurăm cu adevărat; de natură și tot ce ne oferă ea dar mai ales de liniște. E așa de frumos că nu știu ce cuvinte să folosesc pentru a zugrăvi întreg tabloul.
Dumbrava ne e familiară în toate anotimpurile pentru că am fost curioși să mergem și în primăvară, vară, în toamnă ori în plină iarnă. La fel ca și în cazul Nadei Florilor, spectaculoasă este atmosfera primăvara și toamna pentru că atunci ne aflăm în momentul unor transformări spectaculoase. Dacă la începutul lui martie verdele crud și explozia de nou este covârșitoare, în toamnă ai posibilitatea să vezi finalul unui ciclu de viață în cazul multor plante. E valabil și pentru insecte dar noi nu putem percepe în întregul lui acest proces, fascinant dealtfel.
Așadar, mai jos aveți o mostră din activitățile pe care le-am desfășurat noi în Dumbravă, activități legate nu numai de numele lui Sadoveanu.

Cum poți citi ,,Gulii verzi în țara pisicilor” în … Dumbrava Minunată

Altă Toamnă în Dumbravă.

Sora-soarelui, o floare mare și mândră, vorba lui Sadoveanu

În Dumbravă e multă poezie! Şi multă forfotă, acum când primăvara a devenit stăpână

Cum reușim să dăm viață, frunzelor moarte

Am revenit în Dumbravă după ce am trecut, din nou, pe la Casa Memorială a marelui scriitor. Acolo, într-o liniște deplină, am găsit un ghid care era paralizat de frig și,,, atât. Ne-a spus că anul trecut au fost organizate manifestări cu prilejul celor 135 de ani de la naștere, dar că anul acesta nu a mai dorit să facă nimeni nimic. Mă bucur și întristez în același timp că noi am fost singurii vizitatori. Poate ar fi meritat mai mult tatăl Lizucăi.

Am zăbovit mai multă vreme în casă, în ciuda frigului, dar am parcurs, oare a câta oară?, cele șase încăperi. Ne-am reîmprospătat memoria cu imagini minunate, cu frânturi din viața de odinioară. Totul parcă e din altă dimensiune și în ciuda puținului timp scurs diferențele sunt foarte mari. Poate de aceea și curiozitatea noastră sporește de la an la an, pentru că de fiecare dată privim cu alți ochi.

Am ascultat, cu nespusă plăcere, o înregistrare audio în care Sadoveanu citești un fragment din „Amintiri din copilărie”.

După ce toate s-au așezat cuminți în sufletele noastre și Luca a avut de-acum nelipsita partidă de aruncat prin frunze, am plecat spre Dumbravă. Timpul și atmosfera te îmbia să faci acest lucru.

Am stat și în Dumbravă destul de mult. Ne-am jucat prin frunze, am alergat de colo-colo și am recitit o bună bucată din carte. Regretul mare este că o problemă tehnică a deteriorat înregistrarea noastră. Dar doresc să vă spun că atâta timp cât am citit deasupra noastră a căzut o ploaie de frunze. Poate vom reuși mâine să revenim și să mai continuam lectura, atât de cunoscută nouă.

Machete didactice – Lizuca și Patrocle, doi prieteni dragi sufletului

Etichete

Cum poți citi, Dumbrava minunată de Mihail Sadoveanu, Gulii verzi în țara pisicilor” în … Dumbrava Minunată, iar și iar! Lizuca și Sora Soarelui, Lizuca și Patrocle în Dumbrava Minunată, macheta copac, machetă căsuța bunicilor, machetă Lizuca, machetă Patrocle, o floare mare și mândră, Revenim în Dumbravă, Sora-soarelui, vorba lui Sadoveanu

Era o fetiță mărunțică, însă voinică și plinuță. Rochița de doc albastru stătea strâmbă și în chip cu totul nepermis pe trupușorul ei. Botinuțele îi erau pline de colb și cu șireturile desfăcute. Colțunii căzuseră și arătau niște piciorușe pârlite de soare, cu genunchii nu tocmai curați. Capu-i era foarte scurt tuns, băiețește, și arăta în rotunzimea lui felurite bulbucături neregulate. Năsușoru-i mititel ar fi avut nevoie de batistă, lucru pe care-l dovedeau și mânecile rochiței. Gura-i era cam mare și obrajii prea roșii. Nu era deloc frumușică și delicată, duduia Lizucă. Numai ochii căprii, umbriți de gene negre, aveau în ei câte-o mică floare de lumină. Fără să stea deloc în cumpănă și fără să-i pese de nobilă adunare, Lizucă păși ușor însă hotărât spre măsuța cu dulceață și, înfigându-și două degete în chisea, le scoase împodobite c-o bucată nestatornică de șerbet. Tocmai când se-ndeletnicea s-o prindă cu gura și cu limba fără a pierde nimic, slujnicuța o zări și dădu un țipăt.

-M-au bătut și ieri, oftă Lizuca; m-au bătut și azi; mă bat în fiecare zi…

Dacă am isprăvit cenușa, mergem până acolo și înapoi nu ne mai întoarcem. Acolo nu ne bate nimeni și bunicuța are să plângă și are să se bucure că am venit.

Dumbrava rămase iar tăcută în fumul ei de lumină, ca într-un vis. Și duduia Lizuca înțelegea că în farmecul acela are să se-ntâmple ceva deosebit. Și aștepta cu inima bătând și cu ochii ațintiți. Și deodată clipiră candele verzi de licurici în două șiraguri și văzu pajiștea de flori deschisă cătră un părete de stâncă, între doi mesteceni bătrâni. În lumina verzie, fără zgomot, o ușă de cremene se mișcă și se dădu la o parte, și din întuneric de peșteră apăru minunată arătare. Erau niște omușori mititei, numai de două palme de la pământ. Le luceau fețele și ochii de zâmbet.

Noi știam că ai să vii la noi vorbi iar Domnița. Am pus de pândă, la marginea pădurii,pe țâncul pământului și, când te-a primit răchita în căsuța ei, el s-a coborât în peșterile noastre și ne-a dat de știre. Noi ieșim de multe ori noaptea și petrecem cu vietățile care fug de om, mie-mi pare foarte bine că ai venit în noaptea asta. Am trimes un iepure să deie de veste în toate părțile că ieșim în lumina lunii. Noaptea, dumbrava asta este o împărăție fermecată pe care oamenii de rând n-o pot niciodată cunoaște.

Când deschise duduia Lizuca ochii, se văzu într-o chilioară albă și într-un pătișor curat sub poclăzi. Pe fereastra deschisă năvălea soarele. Perdeluțele de borangic fâlfâiau lin și boarea dimineții mâna până la copilă murmurul prisăcii și miresme de mătăcină și isop. Icoana și candela luceau sus în colțul răsăritului. Lizuca le cunoscu. Era în căsuța bunicilor ei. Se odihnise în pătișorul în care crescuse și dormise și odinioară și măicuța ei, care acuma nu mai este.Și deodată chemă în gând pe moartă. Și, închizând ochii, o văzu ca totdeauna, vorbindu-i blând, cu obrazul palid și cu ochii mari. Îi primi până în inimă mângâierea. Și oftă încet. Deschizând iar ochii, îi păru bine că a ajuns la bătrâneii ei.

Draga bunicuței, dragă! suspină bătrâna trăgând spre pieptul ei căpușorul tuns al fetiței. Șiîncepu a plânge încet și a-și trage lacrimile pe nas. Iar duduia Lizuca, legănată domol, închise ochii.Și-n miros de busuioc, la pieptul bătrânei, cu mirare nouă, începu a-și aduce aminte de întâmplările nopții, la hotarul împărăției minunilor.

Despre machetele pe care le-am mai făcut pentru această poveste puteți afla aici și aici.  Despre activitățile noastre din Dumbravă, puteți citi aici ori aici.