Literatură pentru mămici și nu numai – „Mâța vinerii” de Doina Ruști

Etichete

abilități practice pentru mămici, Doina Ruști, Editura Polirom, Literatură pentru mămici și nu numai, Mâța vinerii, Mâța vinerii - fragment lectură video, semn de carte Mâța vinerii

Am revenit la scriitura doamnei Doina Ruști, asta pentru că ceea ce am citit până acum mi-a plăcut. M-a bucurat apariția unei noi cărți, „Mâța vinerii”, pe care de îndată ce a ajuns în mâinile mele, am citit-o. Nu așa, dintr-o suflare, în două-trei ore, ci mai pe-ndelete și într-un cadru extrem de drag mie: în mijlocul naturii.

Titlul acestui roman este unul mai altfel, cel puțin așa consider eu. Din start te face curios să afle despre ce este vorba și ce anume a determinat alegerea lui. Dacă curiozitatea te împinge mai departe, vei afla că Mâța vinerii este un personaj, dar nu din zilele noastre ci de acu câteva sute de ani din timpul Bucureștiului fanariot. Ești introdus într-o lume magică și iată ce ne măturisește autoarea:

Povestea pornește de la un bucătar care în anul 1798 era considerat cel mai bun bucătar din București și și-l disputau mai multe persoane printre care chiar și Principele Hangerli. Era vorba despre un sclav, un rob, un bucătar care aparținea familiei Greceanu, un bucătar în care toată lumea avea încredere și pe care se băteau așa de mulți încât mi-am pus imediat întrebarea: „Ce putea să gătească acel bucătar ceva atât de extraordinar?” și tot căutând prin diverse rețetare vechi, prin rețetarul lui Brâncoveanu, prin rețetarele medievale, am început să mă gândesc la bucătăria lui, să mă gândesc la acele mâncăruri, să mă gândesc de fapt la mentalitatea acelei lumi pentru că-ntr-o mâncare se află, de fapt, experiența de viață a unor generații și așa am ajuns la acest roman.
O poveste, oricât de fabuloasă ar fi, nu trăiește dacă nu devine literatură, aici începe partea grea a unei povești. Poate să rămână o simplă narațiune

… iar continuarea o puteți asculta dacă urmăriți înregistrarea de mai jos.

În cartea Doinei Ruști nu există personaje exclusiv rele sau exclusiv bune, avem parte de descrieri lungi și amănunțite ale rețetelor, pe care, de multe ori, dacă ai avea ingredientele necesare te-ai apuca de îndată să le gătești.                              
sursa foto: semnebune.ro

Limbajul folosit de autoare este unul destul de alambicat, eu având nevoie în mai multe rânduri de a căuta în dicționar. La finalul cărții există un glosar dar el a fost insuficient în ceea ce mă privește. Și nu cred că-i de rău că am mai apelat și la alte ajutoare.
În povestea Doinei Ruști avem ocazia să ne întâlnim cu personaje extrem de interesante și misterioase: negustori, vrăjitori, bucătari spiritiști dar și cu diferite situații în care intriga și interesul te duce pe căi nebănuite și la deznodăminte neașteptate; domni maziliți pentru a fi alții proaspăt înscăunați, ambasadori și revoluționari.                        

În toată această înșiruire apare Pâtca, o fetiță de paisprezece ani, care fuge de la mătușa ei din Brașov, aceasta din urmă fiind acuzată de vrăjitorie. Însă Pâtca și mătușa erau un soi de vrăjitoare, unele care se închinau lui Sator, despre care va trebui să căutați, poate cu mai multi sorți de izbândă decât mine, pentru a vă elucida cine anume este el. Autoarea spune că satorinii sunt un neam care se închină unui zeu nou și care au o religie nouă. După mine, Sator este un fel de spirit rău dar nu Diavolul pentru că el apare în mai toate situațiile: când vrei să te răzbuni, când ești îndrăgostit, când te apucă frica ori furia. Odată ajunsă la București, fetița îl caută pe Cuviosul Zaval, un negustor foarte respectat, pe care îl găsește mort în casa lui, alături de servitori. Pentru Pâtca, găsirea ucigașului lui Zaval devine principala misiune ceea ce o face să intre în tot soiul de încurcături. Pe lângă asta, ea trebuie să descopere unde sunt casele lăsate moștenire de la mama ei dar și Cartea bucatelor rele pe care trebuie neapărat s-o recupereze.

Așadar, o carte de citit și niște rețete de încercat. De la Doina Ruști!

După ce am terminat cartea ceva mi-a tot șoptit că mai trebuie să fac ceva. M-am tot gândit ce anume, încotro să merg, și până la urmă un semn de carte s-a cerut făcut. Așa de tare m-a mistuit dorința asta, de a-l confecționa, că nu am avut liniște până nu l-am terminat. Și ce a ieșit m-a uns la suflet, ca o completare la minunata poveste a Doinei Ruști.

Materialele pe care le-am folosit au fost:
matador (pânză mai deasă nu ca etamina)
fire de bumbac de două culori – negru și ciclamen
ștrasuri
carton
foarfece
pistol de lipit
carton alb

Am căutat pe internet până am găsit un model care să-mi placă și m-am apucat de cusut. Firul l-am pus în două pentru că pânza este foarte deasă.

După ce am meșterit câteva ore bune, pe parcursul a două zile, iată rezultatul final!

Acum sunt fericită. Cu adevărat!

Literatură pentru mămici și nu numai – „Lizoanca la 11 ani” – o poveste care te pune pe gânduri

Etichete

Doina Ruști, editura Trei, Literatură pentru mămici și nu numai, Lizoanca la 11 ani

Pe Lizoanca am întâlnit-o acu’ câteva zile bune. Am tot stat și m-am gândit dacă să scriu despre asta sau mai bine să țin pentru mine. După ce nopți la rând m-a bântuit, am hotărât că e mai bine să vorbesc despre ea, poate așa se vor mai așeza lucrurile.

„Am deschis ziarul şi-am citit o frază care mi-a făcut gaură în creier: o prostituată de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis. Bineînțeles, știu că există prostituție infantilă, copii mutilați, agresați, uciși, împinși să supraviețuiească în genunchi, de cum văd ochiul soarelui. Dar în titlul acesta de ziar mai era ceva: o făloşenie greţoasă a vânătorului de rating. Deşi ştirea a fost preluată în aproape toate cotidienele importante, era evident că nimeni nu se obosise să investigheze sau măcar să verifice informaţia. Şi tocmai această indiferenţă năucitoare m-a determinat să scriu un roman”, spune autoarea în prezentarea cărţii.

Ei bine, oare cum să nu devii curios să vezi cum se prezintă grozăvia asta. Cum să nu te întrebi de ce-i posibil așa ceva și de ce nu există nici o reacție a autorităților, comunității, familiei. Iată că este posibil. Din păcate, chiar este posibil! Poate cel mai greu de înțeles este atitudinea adulților prin iresponsabilitatea lor. Nu copiii sunt cei vinovați de situația în care au ajuns!

Acțiunea se petrece în Satul Nou iar aici, fiecare personaj are o poveste; crudă și grea, plină de suferință și umilință. Lizoanca, personajul principal al cărții, este o fetiță de 11 ani,

(…) pe ceilalți îi scuipa și-i drăcuia fără alegere. De aceea îi spuseseră Lizoanca, de-a dracu’ ce era. I s-ar fi putut zice Eliza, Eli ori Lizica. Dar nu i s-ar fi potrivit. Pe când Lizoanca era ca o mănușă: o arăta ursuză și greu de clintit. (pag. 29)

Fetița nu suportă bătăile crunte administrate de tată dar nici nepăsarea mamei și fuge de acasă. Nici la școală nu merge, rămânând repetentă un an. Este murdară, plină de păduchi și își petrece timpul alături de alți copii, la fel ca ea. Acest grup îi dă senzația de siguranță. Toți se prostituează iar cei care profită sunt odioși prin prisma anilor pe care îi au sau, mai grav, prin funcția pe care o ocupă.

Autoarea alege să abordeze trei „direcții”. Prima se referă la vârsta de 11 ani. Toate personajele, mai devreme sau mai târziu ne sunt descrise la această vârstă. Mama Lizoancei, Florența,

era o femeie micuță și un pic încovoiată. Avea trei copii, pe care-i făcuse pe negândite, și niciunul nu era așa cum ar fi vrut. (pag. 36)

Cristel, tatăl, era și el un copil făcut „din flori” de o mamă care fusese ușuratica satului. El considera că Lizoanca

o moștenise pe mama lui, care tot așa, când era tânără avea niște buze groase și bosumflate pe care el le ura.. Era o insolență în botul ăsta ca un mănunchi de cireșe, o viață de neținut în frâu, dornică să se risipească și să intre în bucluc peste viețile altora, care n-au nici o nevoie de ea. Iar această energie năvalnică îi irita la Lizoanca.

A doua „direcție” este aceea a listei pe care Sanitara a întocmit-o, listă pe care a scris suspecții de sifilis, cei pe care-i credea ea nu cei reali. Pe ea se regăsesc nume grele din sat, de la Petrache notarul și până la viceprimarul Vizitiu. Tot ea, sanitara, a fost aceea care a chemat și presa pentru a relata cazul de îmbolnăvire cu sifilis. Povestea ei este una la fel ca a celorlalți protagoniști, plină de neîmpliniri și neajunsuri.

A făcut Școala Sanitară, care pe vremea aia, pe la-nceputul anilor 90, era mai căutată ca facultatea. Trei ani de navetă la București, printre mitinguri și scutieri, trei ani grei, pentru a-și lua o diplomă.(pag 105)

A treia „direcție” este legătura satului cu capitala, acolo unde o parte din cei care au avut de-a face cu Lizoanca s-au dus să-și facă analizele pe ascuns, asta pentru ca sanitara să nu afle. Tot legat de București este și apariția reporterei care a adus știrea în fața lumii dar și Trestiana, copila pe care Lizoanca o îndrăgea dar care și ea, la rându-i, trăia o mare dramă.

Toate aceste personaje se perindă prin viața fetiței de 11 ani silind-o să se maturizeze rapid. În ciuda acestor fapte ea nu pare afectată de situație.

Pe mine însă m-au cutremurat cele citite, cu atât mai mult cu cât totul a pornit de la un fapt real. Ce anume s-a mai întâmplat cu protagonista de la care a plecat totul, nu am idee. Am căutat vești dar nu am găsit. Dar sper ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas , să-și fi găsit liniștea.

Așadar, vă invit la o lectură mai deosebită iar după ce o veți termina, m-ar bucura să discutam pe marginea ei.