Idei pentru mămici – „Frumoasele străine”, Delia, și o discuție la ceas de seară

Etichete

cărți românești, Dan. C. Mihailescu, Editura Humanitas, Eugenia Vodă, Frumoase străine, literatura română, Mircea Cărtărescu, Omul care aduce cartea, Profesioniștii, scriitori celebri

La prima vedere poate părea bizar, pentru că nu există nici o legătură între Cărtărescu și Delia. Cel puțin una de care să aibă idee cei care sunt cunoscători într-ale literaturii sau atrași de scrierile ilustrului autor.

Delia este o împătimită a cărților. Puțini oameni am cunoscut care să aibă așa o sete de citit. De 25 de ani de când soarta a dorit să ne întâlnim, Delia a apărut mereu cu o carte în mână. În cealaltă avea un măr, o țigară sau o ceașcă de cafea, după caz. Poți vorbi despre muuulți autori, din domenii variate iar ea, ca o împătimită a cunoașterii, vine să completeze discuția.

Nu acesta este motivul pentru care Delia este prietena mea. A fost și a rămas o chimie între noi, o relație nerostită pe care amândouă o considerăm adecvată sufletelor noastre. Nu avem o prietenie din aceea sufocantă, nu ne întâlnim zi de zi, nu ne vizităm. Sună diferit, nu?

Nu știu dacă vă închipuiți ce comod este să ai un așa prieten. Să știi că ai la cine suna pentru a -ți face face puțină lumină în situațiile neprevăzute care te-au invadat.

Zilele trecute Delia a sunat. Știam că o va face, pentru că era un prilej pentru asta. Așa se întâmplă; ne sunăm la zilele noastre, ale copiilor. O mai facem la sărbătorile mari, pentru că amândouă avem aceeași religie.

Discuția noastră a alunecat spre literatură, spre Literatura de azi, cărți și noi apariții editoriale. A fost mirată de aprecierile mele legate de ultima carte citită, cea a lui Cărtărescu. Cuvintele rostite de ea nu au fost cele mai măgulitoare, ba din contră, au venit, vehement, să-mi demonstreze că viziunea ei despre acest scriitor este alta. În concepția Deliei, acesta nu are de ce să se bucure de atâta apreciere pentru că „are un vocabular prea sărac, pentru că sunt mulți alții care scriu infinit mai bine ca el” și nu au aceleași privilegii, pentru că… pentru că… pentru că.

Nu pot rosti aceleași cuvinte ca prietena mea, pot doar a le auzi și lua aminte. Aminte despre părerea ei și despre judecățile de valoare emise. Dar nici nu pot rosti ca ea, pentru simplul motiv că mi-a plăcut cartea. Am râs pe îndelete și, la un moment dat, cu măsură, pentru a nu se termina cartea.

Mi-a plăcut mult și am apreciat puterea de a spune lucrurilor pe nume, sinceritate și nu numai. Iată cum o prezintă Dan C. Mihăilescu în minunata lui emisiune  Omul care aduce cartea.

Omul care aduce cartea – Frumoasele străine

Deasemenea doresc să menționez faptul că am văzut și emisiunea Eugeniei Vodă, Profesioniștii, în care se face referire și la această carte. E bine să o urmăriți, asta dacă nu ați făcut-o până acum.

Profesioniștii de Eugenia Vodă – Mircea Cărtărescu

Sunt trei povestiri inspirate din fapte reale, iar modul în care sunt redate te afce să te întrebi dacă chiar așa stau lucrurile sau autorul exagerează. Se pare că nu exagerează cu nimic, din păcate. 😦

O dată, by the way, m-a pus naiba să accept o invitaţie la o televiziune complet obscură, despre care nu auzisem nimic. Sunt genul de om care nu ştie să spună nu. A doua zi, în zori, m-a luat o Dacie papuc cu sigla încâlcită a unei televiziuni pictată pe portieră şi m-a cărat prin trei sferturi de oraş, prin nişte zone sinistre din sud pe unde nu mai umblasem niciodată. Am trecut numai pe lîngă spitale, cimitire, o morgă, un magazin pe care era o firmă ce spunea, literalmente, «ASS MARKET» şi nişte străzi pe care erau admise, pare-se, doar dacii de cel puţin patru decenii vechime. Când credeam deja că şoferul – un dubios – o să intre cu maşina în cine ştie ce depozit şi-o să-mi ia gâtul, am oprit în fine în faţa unei hale placate cu marmură, pe care scria «Universitatea X». Nu-i dau numele, din respect pentru cel care a fost Spiru Haret. Acolo mă aştepta o fată cu apariţie fragilă şi modestă. Mi s-a recomandat Viorica. Această Viorica m-a vârât printr-un labirint de ciment, căci clădirea era placată cu marmură doar pe dinafară, pe când în interior pereţii erau de beton armat cum îi făcuse maică-sa. Trecând pe culoare nesfârşite, coborând în subsolul plin de ţevi şi urcând prin poduri înăbuşitoare ca-n «Procesul», m-aş fi plictisit amarnic dacă fata nu ar fi sporovăit vesel tot timpul. Am aflat astfel că toţi cei din televiziunea respectivă erau nişte cretini, că inşii care urmau să-mi ia interviul aproape că nu ştiau literele, în orice caz nu ştiau nimic despre mine şi cartea mea, că o parte din echipament era de furat. «Pe mine m-au dat afară acum un sfert de oră», continua să mi se confeseze Viorica. Am ajuns în studio ştiind cu cine s-a culcat în ultimii trei ani redactoarea care urma să mă intervieveze şi ce îşi bagă-n vână redactorul. Căci urma să fiu plasat între doi tipi, gazdele emisiunii. Interesante premise pentru un show cu mine în direct, unde urma să mă concentrez ca să spun şi eu ceva deştept. «Succes», mi-a mai zis Viorica, după care a dispărut din viaţa mea ca şi când n-ar fi fost. Ca să mă destindă înainte de intrarea-n direct, fata care şi-o trăsese cu un cârd de tipi în ultimii trei ani s-a străduit să facă puţină conversaţie: «Domnule Cărtărescu, de ce vă urăşte, domnule, lumea atât de tare? Cum vorbesc cu un scriitor, pe dumneavoastră vă bălăcăreşte primul… » Constatările astea abrupte, chiar înainte de a zice bună ziua, nu prea m-au relaxat, recunosc. Noroc că băiatul din dreapta mea (ăla cu siringa-n vână) m-a informat că n-a reuşit să-mi găsească proaspăt apăruta mea carte despre care trebuia să vorbim în emisiune: «Nu-ş ce mă-sa, nu era nici la Diverta… Poate-o aveţi dumneavoastră, s-o arătăm şi noi telespectatorilor. Şi, apropo, enciclopedia asta e a zeilor sau a zmeilor? Ca să ştiu cum o prezint… ». Dar puştiul, care părea total nevinovat în orice privinţă, nu mai avu timp să se lămurească, fiindcă deodată eram în direct, şi fata care-n ultimii trei ani etc. etc. începuse cu un zâmbet strălucitor: «Domnule Cărtărescu, sunteţi unul dintre cei mai iubiţi scriitori români… .

Fragment din cartea „Frumoasele străine”, de Mircea Cărtărescu

Merită să citiți, zău așa! Cât despre părerile Deliei, e dreptul ei. Sunt convinsă că preferințele mele literare nu vor afecta relația noastră, pentru că nu este pentru prima dată când avem acest duel al părerilor. Mai rău este când el nu există!