Sunt un om căruia îi plac bucuriile mărunte. Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile pentru care mulți dintre semenii mei nici nu ridică ochii ori nu schițează nici un gest. Ador florile de câmp și nimic nu-mi face mai multe globule roșii ca o mână proaspăt cosită prin care s-au rătăcit vreo două-trei margarete, câteva spice de grâu și un ciulin. Nu voi uita niciodată găleata de flori de câmp pe care am primit-o la o aniversare. A fost ceva divin! Mă bucur de lucruri mărunte dar care sunt oferite din suflet. Mă bucură o vorbă și-mi poate da un tonus excelent pentru o întreagă zi. La fel mă poate mâhni dacă e aruncată gratuit, nejustificat. Bucuria mea atunci când sunt în fața acestor gesturi este sinceră, radiantă și molipsitoare. Am observat că și fii mei se bucură din suflet dacă primesc un flecușteț iar asta confirmă că au stat mult pe lângă mine. Cărțile le-am iubit dintotdeauna și singurul regret pe care-l am este că nu a fost cineva care să mă îndrume, la momentul oportun, în direcția asta. Poate lucrurile ar fi stat altfel. Asta m-a determinat să adopt atitudinea de acum față de fii mei dar și față de alți copii pe care soarta mi-i scoate în cale. Azi a venit curierul. Vine săptămânal dar azi a avut ceva special pentru că acest colet a fost îndelung așteptat. Ador modul în care librarul alege să vină în întâmpinarea cititorului. Este atât de importantă prezentarea și nu necesită o cheltuială majoră. Dar buburuza, cele câteva rânduri vorbesc de la sine, se citesc în fața celui care îmbrățișează coletul. Pentru că da, de fiecare dată l-am îmbrățișat!
DespreWhizzpopping joke book a lui Roald Dahl, deja s-a citit, discutat, analizat pentru că doamna de engleză a fost alături de copil. Voi scrie în zilele următoare despre cum a fost primită cartea de copil.
A mai sosit șiBrian’s return de Gary Paulsen. Mai e nevoie să rostesc nerăbdare cu care o s-o citim? Cu atât mai mult că este a treia carte din serie, în limba engleză, iar prima este „Toporișca” pe care am citit-o în limba română. Am scris despre ele și dacă doriți, puteți vedea despre ce este vorba accesând link-urile de mai jos.
Tot astăzi, la școală, au venit cărțile de la clubul de lectură. Editura Arthur să trăiască! Titlurile pe care le primim, întregind colecția noastră, sunt:
În seara asta, după baie, Luca a savurat ceaiul trimis de librarul nostru. Îi mulțumim frumos, pentru răsfăț! Ce mod mai plăcut de a începe un weekend puteam avea?
Atunci când te gândești la război îți vin în minte numai nenorociri. Oamenii sunt dezrădăcinați pentru a se feri din calea bombardamentelor; mor tații, soții, frații pe câmpul de luptă; foametea și bolile se strecoară în cât mai multe case iar tristețea este copleșitoare.
Dar iată că, în cartea sa „Războiul care mi-a salvat viața”, Kimberly Brubaker Bradley reușește să ne arate o altă față a ceea ce poate aduce un război. Ada este o fetiță care trăiește alături de mama și fratele ei în niște condiții mizere. Oloagă de-un picior și umilită zi de zi de mama sa, ea nu are voie să părăsească camera apartamentului în care stă. Nu se poate deplasa decât târându-se iar universul ei este Jamie, frățiorul mai mic. El are voie să părăsească casa, așa povestindu-i și surioarei lui câte ceva din lumea de dincolo de fereastră.
Pentru că-i era foarte frică să rămână singură în casă, Ada se hotărăște să învețe să meargă fără a spune nimănui (nici măcar lui Jamie) pentru ca atunci când va fi nevoie să o poată face. Ocazia nu întârzie să apară, atunci când, din cauza amenințării orașului cu bombe, copiii sunt duși în locuri ferite și sigure. Jamie se regăsește pe o listă dar Ada, nu!, asta pentru că nu știa nimeni de existența ei. Fetița hotărăște să plece cu el, ceea ce-i va schimba viața.
Jamie s-a făcut alb la față. A deschis gura să zică ceva, dar eu am clătinat tare din cap și a tăcut. După ce-a plecat mama, s-a aruncat la mine în brațe. – Nu-ți face griji, am zis, legănându-l. Nu-mi era teamă. Eram recunoscătoare că petrecusem vara așa cum o petrecusem. – Tu află unde trebuie să mergem și la ce oră să fin acolo, i-am spus. O să plecăm împreună, ai să vezi. (pag. 19)
Nu ai cum trece cu vederea comportamentul mamei, tatăl lipsind, aceasta fiind singura care avea grijă de cei doi copii, asta pentru că e un fel de-a spune că avea grijă pentru că asta nu se întâmpla. Ada era cea care îl hrănea pe cel mic, lăsându-se pe ea. Starea lor de sănătate era precară fiind doi copii care sufereau de foame. Erau nespălați, plini de bube și răni, iar hainele de pe ei, zdrențuite.
În așa stare ajung în care domnișoarei Smith, după ce în careul din gară nimeni nu i-a strigat dar nici dorit. Cea care se ocupa de distribuția refugiaților, Lady Thorton, îi duce la Susan, singura care nu primise nici un copil. Chiar dacă și-a manifestat îngrijorarea încă de când i-a văzut, spunând că nu știe cum se îngrijesc copiii, domnișoara Smith a dat dovadă de un devotament și comportament exemplar. Educația primită și mediul în care fusese crescută au făcut ca lucrurile să se desfășoare așa.
Încetul cu încetul ea și-a luat în serios rolul de tutore și le-a oferit copiilor o viață cum aceștia nu credeau să existe. Impresionant este faptul că Ada, izolată fiind în camera din bloc, avea un vocabular extrem de redus neștiind lucruri elementare de care nu contenea să se uimească. Bunăoară, nu avea cunoștință de existența ierbii cât despre soare, acesta nu o mângâiase niciodată pe obraji. Nu știa ce sunt aceia ochelari dar nici ce este un ac și la ce se folosește. Nu cunoștea nici data de naștere a ei și a fratelui ca să nu mai pomenesc de citit și scris. Ușor, ușor, domnișoara Susan îi învață toate cele necesare dar mai ales îi hrănește corespunzător și-i îngrijește. Le face baie în fiecare zi, îi piaptănă, le unge bubele care-i mâncau atât de mult, rănile de pe corp, le cumpără haine noi, pijamale și papuci. În fiecare seară le citește povești chiar dacă, la început, întâmpină rezistență din partea copiilor. Dacă cel mic plânge seară de seară după mamă, Ada este înnebunită că ar putea ajunge, din nou, în grija mamei sale. Cea mai mare bucurie a Adei este prezența lui Untișor, un ponei, pe care învață cum să-l îngrijească dar mai ales, cum să-l călărească. Se stabilește o legătură minunată între cei doi, poneiul ajutând-o să se deplaseze mai ușor dar și să-și dezvolte musculatura atrofiată din cauza inactivității. Este minunat, cititor fiind, să vezi cum poate învăța un copil mare tot ceea ce tu deprinzi din fragedă pruncie fără să-ți dai seama. Luca a avut diferite manifestări de la furie la bucurie atunci când povestea a căpătat mai multă substanță. Ca mamă, nu m-am putut întreba cum poate o altă mamă să aibă așa un comportament. E inuman să tratezi așa puiul căruia i-ai dat viață cu atât mai mult cu cât el are o diformitate pentru care nu este vinovat. Tristă parte! E dureros și să vezi cum în ciuda multora scrisori pe care Ada le-a trimis mamei ei pentru a-i cere acordul necesar efectuării operației, aceasta din urmă nu a catadicsit să-i trimită nici un răspuns. Chiar dacă are multe temeri, Ada și fratele ei prosperă în Kent iar fata e uimită să afle că nimeni nu o desconsideră pentru diformitatea ei.
E cale lungă de la piciorul meu olog până la creier (pag. 254)
obișnuia să-i spună adesea Susan și asta mult a mai ajutat-o pe Ada.
Devine tot mai puternică și mai încrezătoare pentru că bănuia că ceea ce va urma nu va fi ușor de gestionat: confruntarea cu mama sa, care apare atunci când se aștepta mai puțin.
-Tu cine ești? Nu mă recunoștea. (…) -Sunt Ada, am zis. Când și-a dat seama cine eram, expresia i s-a transformat în furie. -Ce naiba înseamnă asta? a zis. Cine te crezi? Jamie o ținea de mână pe mama. Jamie părea plin de speranță. -Umbli călare! a zis mama. Prințesa Margaret, asta ești acum? (…) -Vrei să te operezi, așa-i? a zis mama. Mi-a sărit inima din piept. -Îmi pot repara piciorul. Doctorul a spus… -Pot, pe naiba! a zis mama. Ce să repare la piciorul ăla? Mai întâi primesc o scrisoare că tre să dau bani la guvern pentru că mi-a luat copiii, nouăsprezece șilingi pe săptămână, iar guvernul vrea să-i plătesc… -Nu te obligă nimeni, s-a amestecat Susan. – … și pe urmă vine asta. Scrisoarea trimisă la altă adresă, da am primit-o ca să văd că are cineva obrazu gros să-mi spună mie ce să fac cu copiii mei! Și-acu dau de tine, gătită, călare pe cal și cu nasu-n vânt, purtându-te de parcă ai fi mai bună ca oricine… – Nu, mamă, am zis. – … ca și cum ai fi tu mai bună ca mine! (…) Susan a încercat să-i explice ceva. Mama s-a întors și a fulgerat-o cu privirea. – Îmi spui tu mie că nu pot să-mi iau propriii copii? Tu? O putoare care stă într-o casă cu fițe? Mama a ținut-o tot așa, făcând-o pe Susan în toate felurile. (pag. 264)
La final, la noi, s-a lăsat cu lacrimi și poate a fost mai bine așa. Am vorbit mult în faptul serii, înainte de culcare, despre frații ăștia, despre părinți și felul lor de-a fi, despre nenorocul unora de-a veni pe lume în familii nepotrivite și despre câte și mai câte. Ne-am îmbrățișat și mărturisit iubirea, pentru a nu mai știu câta oară și ne-am bucurat de viața noastră liniștită și fericită. Zilele ce au urmat au fost destinate unei analize mai amănunțite, de data asta făcută în limba engleză. De ajutor mi-au fost niște materiale de pe internet. Adresa quiz-ului o găsiți aici, dacă doriți să-l completați.
S-a mai greșit, pe ici pe colo, dar pe mine m-a interesat mai mult exercițiul de citire și răspunsurile care au fost date.
Un alt material pe care l-am lucrat alături de Luca a fost unul în care s-a întâlnit cu sinonime și antonime, întrebări, anagrame dar și un storyboard. Le puteți lucra și voi dacă doriți.
Am făcut și cartolinele în limba română, acolo unde veți găsi întrebări legate de poveste. Sunt multe dar așa de frumoase. Să le folosiți sănătoși! Mai există și necompletate asta pentru a o face voi dacă considerați necesar.
How „The War Saved My Life” may seem like a bombastic title, but it’s certainly true for this brave, smart girl whose heart and mind open like a flower in this lovely novel.
Words. I’m surrounded by thousands of words. Maybe millions. Cathedral. Mayonnaise. Pomegranate. Mississippi. Neapolitan. Hippopotamus. Silky. Terrifying. Iridescent. Tickle. Sneeze. Wish. Worry. Words have always swirled around me like snowflakes—each one delicate and different, each one melting untouched in my hands. Deep within me, words pile up in huge drifts. Mountains of phrases and sentences and connected ideas. Clever expressions. Jokes. Love songs. From the time I was really little—maybe just a few months old—words were like sweet, liquid gifts, and I drank them like lemonade. I could almost taste them. They made my jumbled thoughts and feelings have substance. My parents have always blanketed me with conversation. They chattered and babbled. They verbalized and vocalized. My father sang to me. My mother whispered her strength into my ear. Every word my parents spoke to me or about me I absorbed and kept and remembered. All of them. I have no idea how I untangled the complicated process of words and thought, but it happened quickly and naturally. By the time I was two, all my memories had words, and all my words had meanings. But only in my head. I have never spoken one single word. I am almost eleven years old.
Așa începe o tulburătoare poveste. Poate fi a oricui și poate trebuie să ne aplecăm mai atent la nevoile semenilor noștri dar mai ales la noi. Noi, cei care putem da dovadă de o cruzime fără seamăn aruncând la întâmplare cuvintele.
Cuvinte. Mâ înconjoară mii de cuvinte. Poate milioane. Catedrală. Maioneză. Rodie. Mississippi. Napolitan. Hipopotam. Mătăsos. Înfricoșător. Iridescent. Gâdilat. Strănut. Dorință. Îngrijorare. Cuvintele s-au învârtejit mereu în jurul meu ca fulgii de zăpadă – fiecare dintre ele delicat și diferit, fiecare topindu-se neatins în palmele mele. … Fiecare cuvânt pe care părinții mei mi l-au spus sau l-au rostit despre mine, eu l-am absorbit, l-am păstrat și l-am ținut minte. Le-am reținut pe toate. … N-am rostit niciodată nici măcar un singur cuvânt. Am aproape unsprezece ani.
Melody este o fetiță de unsprezece ani care suferă de tetraplegie spastică bilaterală, boală cunoscută și sub numele de paralizie cerebrală. În ciuda acestui diagnostic, Melody are o minte sclipitoare, pe care nu încetează s-o hrănească. În demersul ei este ajutată de familie, părinții ei iubind-o nespus dar și de o vecină, doamna V., cea care a intuit că Melody nu este ceea ce pare.
Datorită faptului că are parte de un climat familial atât de bun, ea poate să-și hrănească mintea, cu convingerea că va veni o zi în care să poată să și arate acest fapt.
Doamna V. este o persoană pozitivă care o provoacă pe Melody la tot soiul de activități, asta pentru a-i demonstra că îi ciuda handicapului de care suferă, nu este totul pierdut.
Fetița nu poate face singură absolut nimic: nu merge și nu vorbește, nu-și poate folosi mâinile. În ciuda faptului că știe mii de cuvinte, ea nu le poate exprima dar nici arăta.
Viața se schimbă radical în momentul în care la școala pe care o frecventa, cineva vine cu ideea să facă un program de incluziune, iar copiii cu handicap să poată fi părtași și participa în limita posibilităților, la orele pe care le frecventează copiii normali.
Melody vede în asta o oportunitate iar cea care stă cu ea, însoțitoarea ei de acolo, o studentă pe nume Catherine, vine să-i întărească demersul și mai ales să-i ridice moralul în clipele extrem de grele.
Situațiile sunt multe, iar bună parte din ele foarte crude. Te miri cum pot reacționa copiii, adulții și ce impact are acest lucru asupra celui suferind. E scoasă în evidență însemnătatea dascălului potrivit, cel care are capacitatea să deslușească lucruri mai departe de aparențe.Vai, ce multă nevoie este de astfel de oameni nu numai la persoanele suferinde ci și la cei care sunt în plin proces de formare!
Firul poveștii îți intră în suflet și minte, în inimă se oprește pentru a se odihni iar când ajunge la conștiință întrebările nu se mai opresc.
Te bucuri de faptul că ești sănătos, că poți face lucruri ce altfel par firești – umblat, îmbrăcat, dezbrăcat, mâncat, spălat și lista este extrem de lungă.
Ajungi să apreciezi la o cotă ce nu poate fi cântărită pe cei care au grijă de astfel de persoane.
Finalul cărții este dramatic, extrem de sensibil, greu de acceptat. Dar e unul pozitiv și asta te face, pentru a câta oară, să te gândești că speranța moare ultima.
Nu de puține ori, în timpul lecturii, te trezești că te sufocă lacrimile, că nu mai poți continua și că e nedrept cum se desfășoară lucrurile. Dar nu te oprești pentru că simți că micuța Melody are nevoie și de tine, pentru că știe că povestea ei te va face să fii mai bun. Cu cei de seama ei sau cu cei de teapa ta.
Ca de fiecare dată, nu am terminat cartea și am pus-o în raft ci am încercat să o deslușim mai în amănunt pentru a înțelege de ce și cum se întâmplă. Am căutat și găsit cartea și în limba engleză pentru că materialele pe care am lucrat au fost și în această limbă, am apelat de multe ori la ea. O atașez poate mai sunt doritori în a o consulta.
Deasemenea, din multitudinea de materiale găsite în limba engleză, am ales unul pe care l-am considera complet și de mare ajutor în ceea ce ne privește.
Un moment pe care nu cred că-l vom uita repede a fost acela în care, la cererea lui Luca, am căutat melodia preferată a micuței Melody. Și așa am înțeles-o și mai bine, unde mai pui că Luca a descoperit cu această ocazie și acordurile melodiilor country.
Nu m-am putut abține să nu confecționez cartolinele cu întrebări, aferente fiecărui capitol, de data asta în limba română. Dacă vreți să le folosiți, cu drag vi le ofer. 🙂
Trebuie să mulțumim Editurii Arthur, cea care ne înlesnește întâlniri așa deosebite. Încerc să țin pasul și să nu pierd nici un titlu pentru că așa știu ce câștigați suntem.
Spor la citit!
O parte din conținutul de pe această pagină a fost dezactivată pe July 29, 2019.
Lecturile bilingve continuă iar acum a venit rândul acestei cărți: „The Queen’s nose” de Dick King-Smith. A poposit în casa noastră alături de un calup mai mare de cărți și a așteptat, cuminte, să-i vină rândul.
Îmi place că vrea să citească în ambele limbi pentru că așa e mai provocator pentru el. Lectura noastră de seară a rămas în limba română, dar el (și eu dacă mai am timp) citește cu multă plăcere cărțile scrise în limba engleză. Caut să vin în întâmpinarea lui prin achiziționarea lor dar și prin activitățile ce au loc după ce lectura este terminată. Îi pregătesc materiale pe care să le lucreze alături de doamna de engleză, cu ea putând aborda chestii mult mai elaborate.
I-a plăcut povestea în care Harmony, o fetiță de aproape 10 ani, își dorește foarte mult un animal de companie. Părinții ei nu sunt de acord cu așa ceva aducându-i tot soiul de argumente. Poate și din această pricină, Harmony asociază oamenii pe care-i cunoaște cu animale. Astfel, tatăl ei este asemănat cu un leu de mare, mama cu un porumbel iar sora ei cu o o pisică siameză.
Totul se schimbă când la ei vine în vizită unchiul Ginger, proaspăt întors dintr-o excursie în India, iar acesta îi dăruiește copilei o monedă de 50 de pence. Dar moneda se dovedește a avea proprietăți magice, putându-ți îndeplini o dorință. Pentru ca asta să se întâmple, trebuie să atingi (freci) nasul Reginei. În total, lui Harmony i-au fost îndeplinite 7 dorințe.
Pentru că la aceste cărți, în limba engleză, oferta de materiale este foarte vastă, am ales și eu pentru a lucra alături de Luca, una dintre ele pe care am considerat-o mai interesantă. Este alcătuită dintr-o succesiune de întrebări legate de fiecare capitol în parte dar și de vocabular, aici referindu-mă la cuvinte noi întâlnite. Atașez câteva pentru a vedea despre ce este vorba dar le puteți printa găsindu-le în fișierul de mai jos.
queens_nose – fișe de lucru în limba engleză (sursa: primaryresources.co.uk)
În timp ce căutam aceste fișe, am descoperit că există și o ecranizare a cărții, așa că eu m-am uitat și la ea. Luca a refuzat. 😦
This book is another one of Dick King-Smith’s classics. I thoroughly enjoyed it and I loved the relationship between Harmony & animals. I also loved the way it’s written, and the illustrations. I would definitely pick up this book again. This book is a fun, light humoured read for children, one of those pick me ups if you like.
I would recommend this book to readers of all ages because it is a short and snappy read. But particularly young readers (8-12 years) as it appeals to this age group; readers who like books in the genre of animals, fantasy and magic. (the guardian)
What makes us human, I think, is an ability to ask questions, a consequence of our sophisticated spoken language.
Jane Goodall
Trebuie să mărturisesc, din capul locului, că aveam cunoștințe despre ea, puține și mărunte, dar această cărticică adresată celor mici m-a făcut să-mi doresc să citesc, caut, descopăr mai multe. Ca de fiecare dată în ultima perioadă, partener de nădejde mi-a fost Luca.
O cărticică ne-a stârnit curiozitatea iar numele ei este The Watcher și-i scrisă de Jeanette Winter. Și în ciuda faptului că e considerată o carte pentru grupa de vârstă 5 – 8 ani, noi am reușit s-o facem utilă pentru 11 ani (pe mine nu mă mai pun) atât cât are acum băiatul meu.
Ce am reușit noi să facem ajutați de această carte veți putea citi în rândurile de mai jos.
Pentru început am lucrat cu macheta continentului african, acolo unde am localizat țările dar mai ales am dorit a vedea unde se află Parcul Național Gombe.
A fost o recapitulare frumoasă și utilă asta pentru că se uită multe din informații și niciodată nu e de prisos o reîmprospătare. „Ne-am plimbat” și noi dintr-o țară în alta, am pomenit de capitalele pe care ni le mai aminteam, nu am omis sărăcia din Somalia ori luptele din Africa de Sud și am pomenit cele cunoscute până acum.
Când am ajuns la Tanzania, locul de desfășurare al aventurii, am zăbovit puțin mai mult. Acolo am văzut cu ce anume s-a ocupat dr. Jane Goodall și ce importanță au avut toate cercetările intreprinse de ea.
Dacă veți avea răbdarea necesară, multe veți afla din acest filmuleț.
Dar să revin la activitatea noastră. Am descoperit mai multe site-uri în limba engleză care tratează tema și pentru că Luca adoră comunicarea în această limbă, le-am printat și folosit.
Am făcut un fișier în care găsiți un material pe care-l puteți completa cu copilul, în ce limbă doriți dumneavoastră. Acolo veți găsi și o scrisoare pe care copilul trebuie s-o trimită prietenului lui. Luca a ales unul imaginar. 🙂
Am fost fascinați de arborele genealogic întocmit de cercetătoare și am avut posibilitatea să-i și vedem pe unii dintre membrii acestor familii în imaginile vizionate.
Un alt material lucrat a fost acela legat de urmele lăsate de animale. L-am mai experimentat și chiar am identificat din ele în timpul „vânătorii” noastre din natură.
Am optat și pentru realizarea unui craft, unul care să reprezinte un cimpanzeu, cum altfel. Nu a fost ușor deloc, necesitând multă răbdare.
Am printat fișele pe care le găsiți aici. Am lipit cele două în care erau părțile componente ale unei maimuțe pe o coală de carton A4.
Apoi au fost decupate toate elementele. Le-am asamblat cu ajutorul unor ace, pentru că am constatat că erau prea mari capsele pe care le aveam.
Am făcut aceste activități printre picături, de-a lungul mai multor zile, în funcție de timpul rămas după ce s-au terminat de pregătit temele pentru școală. E minunat și atrăgător să poți călători, chiar și imaginar, pentru că ai atât de multe de aflat. Nu neapărat chestii complicate cât mai ales lucruri care, poate cândva, îți vor fi de ajutor.
My mother always taught us that if people don’t agree with you, the important thing is to listen to them. But if you’ve listened to them carefully and you still think that you’re right, then you must have the courage of your convictions. Jane Goodall
Uite că mini vacanța petrecută la Brașov a adus în atenția noastră, prin bunăvoința Alinei căreia îi foarte mulțumesc, mai multe cărticele în limba engleză pe marginea cărora să facem mai multe activități frumoase, nu doar lectură. Mai este nevoie de un respiro între cărțile mai serioase. 🙂
Aud tot mai numeroase voci precum că un copil stă mult la calculator și pe tabletă ori mai știu eu ce gadget pentru că nu are parte de atenția părinților, ori pentru ca aceștia nu au timp să-l aloce odraslelor. Însă eu vă spun că orice activitate ai face, la un moment dat, tehnologia își cere tributul. E fascinantă înșiruirea de acolo și nu prea ai cum s-o eviți.
Bunăoară, exemplul nostru, nu al altora:
Luca trăiește înconjurat mai mult de adulți. Fratele lui este plecat iar prietenii pe care-i are nu pot sta la noi mereu. Vin și se joacă dar cu măsură. El nu prea merge, mai mult vin ei pentru că-și doresc să mai meșterim împreună, dar asta nu reprezintă o problemă.
Eu fac cu el tot soiul de activități, atât în casă cât și în aer liber dar acestea nu se pot face mereu. Nu poți aloca unui copil tot timpul și așa, se strecoară calculatorul, tableta, consola. Telefon nu are și nici nu vrea, încă.
Pe consolă joacă Mario, și mă bucur că ecranul e la distanță și nu-i așa mare pericol. Pe laptop-ul lui urmărește niște youtube-ri cu care a stabilit și o legătură. Nici aici nu mă deranjează pentru că dialogul purtat cu ei dar și ascultatul este în limba engleză. Se văd progresele apărute (are un bagaj de cuvinte considerabil). Dar tot așa, se mai vede și simte atracția exercitată de aceste activități. E greu să-l rupi și nici nu-mi doresc. Tot ceea ce urmăresc este un echilibru între toate astea, pe care el nu poate să-l gestioneze și așa intervin eu, jandarmul de serviciu.
Poate în familiile unde sunt mai mulți frați altfel stă treaba ori poate că sunt copiii pasionați de desen ori de lego. Pe ai mei nu i-a prins nici una nici alta și am înțeles, după multe tatonări și insistențe, că nu au aplecare și dacă așa stau lucrurile cât pot să insist?
Am alunecat mai mult spre cărți și aici oferta-i foarte vastă. Și ele, cărțile, trebuie alese cu grijă pentru a-i deschide copilului apetitul de lectură. Mulțumesc lui Dumnezeu că putem să-i oferim cărți valoroase, frumoase, de calitate.
Ei, pe lângă cărțile astea eu am tot țesut activități, și nu de ieri ci dintotdeauna, care să-i completeze cunoștințele. Subiectele au cuprins foarte multe domenii și au fost momente în care entuziasmul a atins cote foarte înalte.
Lângă ea am adăugat mai multe seturi de jocuri Geomag, care l-au ajutat să reconstituie constelațiile prezentate în carte.
When the sun sets, darkness falls. The stars appear one by one. Then the sky turns to a picture puzzle.
What is hiding in the patterns of stars? Some people say they only see squarea and squiggles, lines and loops. But imagine hard, and the sky comes to life.
The star patterns make a wing here, a tail there, a twinkling eye, even a scorpion s stinger.
Sky watchers long, long agoimagined a whole zoo of animals. They shine there still when you are under the magic spell of the nighttime sky.
The Scorpion has a nasty sting in his tale. Beware as he scuttles across the Milky Way. His tail is curved around and he is waving his fearsome claws.
Leo the Lion is the king of the beasts and lord of the sky. In February and March he looks down from a throne high up in the heavens.
The Whale is the greatest of all living creatures. He is the one of the largest in the sky, too. A monstrous size, he is sometimes called the Sea Monster.
Cartea are la început dar și la sfârșit două hărți: Northern Sky and Southern Sky. Pe ele sunt reprezentate constelațiile pe care le-a confecționat și Luca cu ajutorul pieselor de la Geomag.
Sper să recunoașteți constelațiile din imagini. 🙂
Și așa, cu ajutorul acestei minunate cărticele, am reușit să mai vorbim despre cer și misterele lui.
V-ați jucat cu Geomag-ul?
Ce vă place să confecționați cel mai mult?
Am câteva zile de când sunt numai ochi și urechi pentru a încerca să supraviețuiesc! Nu mai contenesc să mă mir de două lucruri: inventivitatea autorului și capacitatea acestui copil de a rezista tuturor piedicilor ce vin din scenariu. Poate suna bizar că din interiorul cuibului meu, unde e cald și bine, că am asemenea trăiri. Dar, zău!, așa este.
Sunt momente în care mi-aș fi dorit să intru în carte pentru a-l aplauda dacă nu a-l ajuta, așa de captivant este tot ceea prin ce trece adolescentul acesta.
Am citit separat cărțile, aici mă refer la mine și Luca, pentru a ne putea spune mai apoi părerile și, de ce nu, a ne confrunta într-un dialog al ideilor. Pot spune, cu mâna pe inimă, că mi-a plăcut infinit mai mult ca „The river”, asta poate pentru că era continuarea primei cărți. Acolo, pe final, Brian a fost salvat dar pentru că autorul a primit în fiecare zi peste două sute de scrisori în care era rugat să continue aventura și pe timp de iarnă, s-a schimbat finalul. Așadar autorul mărturisește că a scris această carte, „Brian’s winter”, pentru toți aceea care și-au dorit-o și pentru a răspunde întrebării lor:
What would happen if Brian hadn’t been rescue, if he has had to survive in the winter?
Am lăsat cărțile pe care le aveam pregătite pentru perioada asta și am purces la a citi continuarea aventurilor scrise de Gary Paulsen. Și vă spun cu mâna pe inimă că nici un adult nu va regreta lecturarea lor.
Pe Brian îl prinde toamna în pădurea canadiană și în ciuda faptului că a reușit să scoată din epava avionului trusa de prim ajutor, radioul nu mai era funcțional. Așa că a început să se pregătească pentru iarnă, asta pentru că nu avea speranțe să mai fie căutat de cineva după atâta vreme.
Era schimbat din multe puncte de vedere iar vara petrecută în singurătate l-a ajutat să-și dezvolte niște abilități pe care nu credea că le are. De un real folos i-au fost cărțile citite, activitățile de la școală dar și documentarele vizionate. De acolo și-a adunat copilul informațiile atât de necesare supraviețuirii. Dar nu trebuie uitate abilitățile și determinarea lui și toporișca primită-n dar de la mama lui.
Știa să facă focul cu ușurință, să vâneze iepuri și „păsări nebune” așa cum le-a denumit el. Cunoștea ce fructe îi fac și ne și care-i fac rău. Își dezvoltase abilitățile de pescar și vânător și își confecționase un arc performant.
Însă gândul la vremea rece ce avea să vină nu peste mult timp l-au făcut să se gândească la ce anume-i va trebui pentru a supraviețui frigului aspru. Atacul unui urs, într-una dintre zile, i-au dat foarte mult de gândit și l-au făcut să reconsidere ceea ce știa despre traiul în mijlocul sălbăticiunilor. A ajuns la concluzia că are nevoie de arme mult mai puternice și a căutat să-și confecționeze sulițe care să aibă în vârf bucăți de piatră dar și o lance pentru a se putea apăra de animalele mai mari.
A avut ocazia să vadă cum anume vânează o haită de lupi și imaginea acestei scene i-a stăruit mult în minte. A ajuns la concluzia că pentru a supraviețui în sălbăticie trebuie ca altcineva să moară.
După ce și-a perfecționat arcul și săgețile a exersat mult pentru a nu mai rata țintele dar și pentru a le putea folosi. A avut situații în care a tras atât de multe săgeți într-un iepure încât nu l-a mai putut mânca dar nici folosi blana.
Toate astea l-au făcut să fie pregătit pentru atunci când va da prima zăpadă.
He set to work on that he could do and spent all of that dat sewing the rest of the rabbit skins into two tubes, witch he attached as sleeves to the vest.
…
Then he sewed each of the tubes down to the sole, attaching it all around the edge, and when he was done he had two clunky boots that he could stick his tennis shoes down into; with the hair on the inside they felt warm the minute he stuck his feet into them.
Parcă și tu, cititor fiind, te simți mai bine dacă-i cald. Nu-i așa?
E interesantă și descrierea tabloului de iarnă atunci când a fost pentru prima dată văzut de băiat. Ceva de vis!
It nearly blinded him.
The entire world was white, bright white with new morning sun glaring off and through it so intense that made his temples hurt.
…
He had seen pictures of the woods with snow and had seen snow in the park and in the city but this was different. He was in it, inside the snowy scene, and the beauty of it became part of it.
Cu armele pregătite, Brian se hotărăște să vâneze un elan fără a se gândi la consecințele unei eventuale ratări. Dar reușește, nu lipsit de peripeții, să ucidă animalul, iar asta i-a asigurat masa pentru toată iarna. După ce a reușit să-l doboare a trebuit să-l tranșeze, pentru că nu-l putea transporta până la adăpost, să-l eviscereze dar și să-l jupoaie păstrând pielea cât mai intactă. Știa că avea nevoie de ea pentru a-și face haine, mănuși dar și cizme pentru zăpadă.
Când frigul a devenit insuportabil, băiatul și-a confecționat hainele necesare ieșitului din bârlog. Faptul că a reușit iar ele îi permiteau să exploreze împrejurările chiar și-n așa condiții vitrege i-a întărit moralul foarte mult. Și-a pregătit chiar și o masă de Ziua Recunoștinței, atunci când a gătit un sos de fructe ca garnitură la carnea de elan. După spusele lui, cea mai strașnică friptură gustată vreodată!
Atunci când frigul s-a accentuat, Brian a observat un fenomen nemaiîntâlnit de el: copacii pocneau. Și zgomotul era așa de puternic încât inițial a crezut că au venit oameni prin pădure, la vânătoare.
La un moment dat a constat că încălțările pe care le are nu-l apără de frig și și-a bătut capul în a confecționa altele, în care să nu existe pericolul să-i degere picioarele. Ce-a simțit după ce le-a încălțat?
It was amazing. The snow was powdery and the shoes didn’t keep him right on top as he’d thought they might. But he only went down three or four inches and stopped, instead of his foot going all the way down into two feet of snow, and as an added benefit the snowshoes kept the snow away from his feet and legs.
He didn’t get snow down his boots, his legs stayed warmer and dryer and that kept the rest of his body warmer and dryer but more, much more than that, he could move again.
Noua costumație i-a permis lui Brian să se miște mai mult, să-și desăvârșească abilitățile de vânător fără a mai avea nevoie de mâncare. Dealtfel după ce a ucis o căprioară a fost cuprins de remușcări, gândindu-se că este un ucigaș. Și așa, în timpul explorărilor lui, atunci când vremea s-a mai încălzit, a ajuns să descopere că nu foarte departe de el locuia o familie cu doi copii. A crezut că are halucinații dar nu!, totul era adevărat.
Cum se termină? Bine, evident! Cu toate că este loc și de o continuare având în vedere reacția băiatului. Ori poate așa-mi place mie să cred. 🙂
Cum spuneam în postările precedente atunci când făceam referire la cărțile în engleză și doamna noastră de engleză, iată că și acum am căutat și găsit material din plin, legat de carte. Mi-ar plăcea atât de mult să se abordeze și în școlile noastre astfel de texte, pentru că sunt convinsă că altfel ar fi stadiul lecturilor în rândul lor.
Povesteam despre întâlnirea cu Brian Robeson în aprilie anul trecut. Nu pot spune ce impact a avut asupra noastră și cât de mult ne-am dorit să putem continua să citim ce a urmat. Pentru că această poveste a avut același impact și asupra altor mii de cititori ai lui Gary Paulsen, acesta a fost nevoit să nu lase povestea așa, cum s-a terminat ea în Toporișca. Despre ce se întâmplă în Toporișca puteți afla citind articolul de mai jos.
Cele două cărți care vin să completeze aventura băiatului de treisprezece ani sunt „The River” și „Brian’s winter” și am reușit, după îndelungi așteptări și căutări să le avem. E drept, nu sunt scrise în limba română deoarece nu au fost traduse încă, dar pentru că Luca nu mai întâmpină mari greutăți, a citit-o fără probleme în original. Și eu pe lângă el. 🙂
Pentru Brian Robeson cuvintele
We want you to do it again.”
îi vor schimba viața. La doi ani de când a fost blocat în pustiu, în urma prăbușirii avionului cu care se ducea la tatăl său, Brian se trezește că este solicitat de către Guvern să repete această experiență din dorința de a-i învăța și pe alții arta supraviețuirii. Când la ușa apartamentului au sunat trei bărbați în costume negre și i-au transmis această solicitare, după șocul inițial, dar și după consultări cu părinții lui, tânărul se hotărăște să plece în noua aventură.
După ce a fost salvat din sălbăticie, Brian a avut probleme în a reveni la viața normală asta pentru că nimeni nu înțelegea, cu adevărat, aventura prin care trecuse el. Familia, colegii chiar și psihologul nu au perceput și înțeles impactul avut asupra băiatului. După revenire a fost tratat ca o ciudățenie, urmărit și mediatizat peste măsură, propunândui-se chiar să fie protagonistul unui film despre cele întâmplate. Dar el nu și-a regăsit ritmul asta pentru că Brian cel dinainte de experiență nu mai era același cu cel de după.
Așa că, pleacă alături de Derek, un psiholog care să observe și să notez tot ceea ce va face Brian pentru a supraviețui.
Totul ia o întorsătură ciudată în momentul în care, în timpul unei furtuni, Derek este lovit de fulger, în urma acestui incident psihologul intrând în comă. Cu toate că în această aventură ei au plecat însoțiți de aparatură de comunicație, asta pentru a fi în siguranță, Brian descoperă că și ea a fost afectată de fulger, așa ei rămânând fără o linie de comunicare cu cei de acasă.
Dar băiatul găsește o hartă în geanta colegului său, pe ea descoperind un râu și se hotărăște să facă tot ce poate pentru a-l salva pe Derek.
Brian se teme că Derek va muri de deshidratare, dacă nu-l poate duce la un doctor, singura lui speranță fiind aceea de a construi o plută și a încerca să-l transporte pe rănit o sută de mile în jos pe râu, la un post de tranzit, asta în cazul în care harta pe care o avea era bună.
Va reuși temerarul copil să treacă cu bine și peste această provocare? Rămâne să descoperiți singuri. 🙂
Și pentru că doamna noastră de engleză și-a manifestat dorința de a lucra cu Luca pe marginea cărților citite, am pregătit câteva materiale în acest sens. M-a bucurat foarte mult inițiativa ei pentru că știu că altfel lucrează alături de ea.
Brian Robeson are un caracter unic. În ciuda faptului că este doar un adolescent, dă dovadă de o putere extraordinară și de o voință ieșită din comun pentru a supraviețui. Dar de data asta provocarea este și mai mare pentru că el luptă să salveze o viață. Nu este de omis faptul că trebuie să lupte și cu traumele din trecut ceea ce face ca acțiunea să fie mai palpitantă, mai atrăgătoare.
De dimineață, atunci când am văzut cum se prezintă natura, am fost convinsă că nu e întâmplător. Cum era să se suprapună imaginile astea cu marea sărbătoare de duminică?
Nici una – nici alta nu trebuiau știrbite asta pentru că fiecare are farmecul ei. Și trebuie savurat separat!
Am mai fost părtașă la asemenea imagini și în ciuda ostilității mele pentru iarnă, pentru momente ca cele de astăzi merită să înduri frig. Mult frig!
Rămân la părerea dar și convingerea că iarna este cea mai iscusită dantelăreasă și nu cred să aibă rival. Nu știu la ce școli o fi învățat dar scoate niște modele fără cusur. Le-am privit astăzi din toate unghiurile și tot nu am reușit să descifrez secretul. Cred că mai pot sta zile bune dar tot fără a avea sorți de izbândă.
Fiecare copac, fir de iarbă ori mai știu eu ce se află pe afară are un model propriu. Și-s de vis!
Ei bine, pentru ca bucuria noastră să fie de neuitat, tocmai astăzi, în acest decor glaciar, a sosit un colet pe care-l așteptam de câteva săptămâni bune. Da, daaa! de câteva săptămâni bune, fără nici o exagerare. Ori împlinirea mea, ca mamă, este atunci când văd o bucurie adevărată, o bucurie a copilului pentru ceva de suflet: cartea.
Așa s-a bucurat Luca… o bucurie care a cuprins îmbrățișări, răsfoiri, adulmecări… mângâieri.
Și pentru că nimic nu e întâmplător, în colet se culcușea
Deoarece nu a fost tradusă în limba română dar și pentru că „Toporișca”, acolo unde am făcut pentru prima dată cunoștință cu Brian este o carte ce se află în topul preferințelor copilului, am hotărât să o achiziționăm în limba engleză.
Cum s-a așezat pe sufletul nostru Brian și peripețiile lui puteți citi accesând link-ul de mai jos.
Cu mare nerăbdare a așteptat Luca această petrecere. Lucrurile s-au mai schimbat pentru că și el a mai crescut iar eu, poate o credeți că voi spune că am obosit?, nu nici vorbă, am devenit și mai atentă la detalii încercând în același timp să mă debarasez de lucrurile care mă încarcă negativ.
Lung început! 🙂
Am încercat să găsesc o temă ofertantă pentru ei, care să-i atragă dar și să participe la ea mai mult de 5 minute. Copiii din ziua de astăzi sunt mai speciali iar vârsta aceasta, de unsprezece ani, e una de trecere de la copilărie la pubertate.
După ce am tatonat, alături de Luca, mai multe variante, am rămas hotărâți la acest concept: foto-party în care, inuțial, am dorit să confecționez alături de ei și accesoriile. Și am mers cu pregătirile destul de departe până când am înțeles că ar fi prea mult și aș știrbi din farmecul și tema petrecerii.
Atunci, pe ultima sută de metri, am găsit o firmă care să-mi livreze aceste accesorii, și inspirată am fost. 🙂 Numele ei este articole de petrecere.ro și sunt foarte, foarte serioși. Apelați cu încredere la ei pentru că nu veți fi dezamăgiți! Dar pe lângă asta mai aveam și noi în dotare tot soiul de pălării și de alte marafeturi ce s-au dovedit a fi utile.
Așadar, acestea fiind hotărâte, m-am concentrat asupra activității practice pe care copiii urmau să o facă. Știam din anii trecuți ce succes au și în ciuda prejudecăților, aceste momente rămân de neuitat (copiii care au mai fost la ziua lui Luca, de fiecare dată povestesc despre activitățile trecute dar mai ales de faptul că lucrușoarele confecționate de ei au fost luate acasă).
Pentru a aprecia timpul necesar etapei cu pricina dar și distribuția în economia întâlnirii, am confecționat și eu două modele orientative. Asta nu înseamnă că ei au făcut întocmai, fiecare având posibilitatea de a da frâu liber creativității personale.
Am ales bețișoarele de lemn, fiind bine finisate dar și ofertante. Am refăcut stocul actual iar în ceea ce privește accesoriile… slavă Domnului!, de-am fi sănătoși să le putem folosi pe cele din dotare.
Bețișoarele din lemn, denumite „apăsătoare de limbă”, le găsiți în farmacii și nu sunt scumpe.
Materialele necesare confecționarii ramelor pentru fotografii (pentru că asta am făcut) sunt:
bețișoare de lemn
vopsea acrilică
paiete de diferite modele
ștrasuri de diferite culori și forme
figurine din fetru
fluturași sclipicioși
șnururi și benzi din mătase
pistol de lipit cu silicon
pensoanele necesare la pictat
O ramă am pictat-o și una am lăsat-o natur pentru mai multă diversitate. Eu le-am asamblat întâi și pe urmă am pictat dar copiii au pictat bețișoarele și apoi le-au asamblat.
După ce forma ramei a fost stabilită și fixată cu silicon, a urmat împodobirea. Aici, după inspirația de moment.
Precum se observă mai jos, special una am făcut-o mai încărcată și una mai simplă, dar eu sunt încântată de amândouă.
Buuun! Această etapă a meșteritului a avut loc după ce copiii au venit, au socializat s-au fotografiat mascați și au servit aperitivul. Aici am ales unul mai soft dar am ținut cont de îndrumările sărbătoritului.
Am pus pe farfurie două feluri de șuncă – curcan și porc, trei feluri de brânză, rondele de clătite umplute cu ciuperci și carne, file de piept de pasăre făcute crochete, coapte la cuptor nu prăjite în tigaie, pateuri umplute cu brânză pufoasă cu somon file și roșioare cherry. Și am avut succes! Au fost foarte apreciate și, mai important – mâncate!
A urmat meștereala și aici a fost, ca de fiecare dată, o secțiune foarte așteptată. Copiii sunt încântați de culori și forme de diversitate și posibilitatea de a alege ce anume doresc să folosească.
După ce fiecare a făcut câte rame a dorit, a urmat felul principal, iar aici copiii au servit cartofi spiralați copți în cuptor, pulpe de pui și gogoșari în sos de muștar și miere. Și aici am fost inspirată pentru că am căzut pe gustul lor. 🙂
Fursecurile și biscuiții de casă, pricomigdalele, cariocile, prăjitura „Regina Maria” au putut fi gustate înainte de tort. Dar și o partidă de jocuri așa de antrenantă și aducătoare de voie bună.
După ce s-a cântat și servit totul, copiii și-au ales din fotografiile făcute, câte una, pentru a o pune în ramă. Le-am printat și montat și la plecare le-au luat acasă.
A fost frumos și mă bucur că invitații au petrecut câteva ceasuri pline de bucurie. Păcat că au trecut așa de repede. Dar asemenea întâlniri se mai pot face nu neapărat la aniversări ci și cu alte ocazii. Le mulțumesc copiilor pentru minunata experiență și-i mai aștept. Și eu că de Luca… nu mai e nevoie să pomenesc. 🙂
Vă doresc un An Nou minunat și sănătos!